Gazeta Transilvaniei, octombrie 1890 (Anul 53, nr. 220-244)
1890-10-26 / nr. 241
Pagina 2 GAZETA TRANSILVANIEI. Nr 241—1890. vinse despre foloasele acestui proiect, pentru că „ovoda* pune basele educaţiunei populare şi ale maghiarisărei. In generală primesce proiectul, şi-’şi esprimă numai temerea, c& ministrulă nu va dispune de sume de bani suficente pentru subvenţionarea şi ajutorarea lor, cu toate acestea salută şi primesce proiectulă. Vadnay Lărdly află proiectulă pe deplină corespundătoră raporturilor de astăzjî. La couvintele lui Schwicker observă, că decă arfi adevărată motivarea lui, atunci şi şcola ar fi periculosă, fiindcă şi acesta pentru marea parte a dilei depărteză pe copii de vatra părintescă. Desaproba orice maghiarisare forţată considerându-o contrară intereseloră maghiarimei, dar şi aceea e de netăgăduită —fice vorbitorulă — că e necesitate a oferi ună anumită mijlocă copiilor ţăranilor săraci de a învăţa limba statului. Primesce proiectulă. Ministrului Csáky află siluirea cercetărei pe deplină motivată, din causă, că acesta o pretinde însăşi cestiunea regulării acestoră scote. Decă cercetarea kisdedovurilor se va lăsa la discreţiunea respectivilor părinţi, scopurile proiectului nu vor fi asigurate. De-altmintrelea siluirea privesce numai pe acei părinţi, cari nu îngrijescă destulă de copii loră ; faţă cu aceştia este necesară întru adevără acesta disposiţiune, căci la din contră nu se va ajunge scopulă ce urmăresce proiectului. După acestea proiectulă primindu-se în generală, ancheta trece la desbatarea specială, tragă informaţiuni nu din „Pester Lloyd“ nici din condeiulă oficioşilor, deci ţină să trecă ca organe bine informate. Altfelă devină ridicule! * * * Promovata. Ni se scrie, că d-lă Alesandru Mihailoviciu, ingineră-mașinistă în Solnocă, s’a numită ca sub-directoră la fabrica de locomotive a căilor ferate r. u. de stată de acolo. * * * Societatea de lectură „Petru Maiort“ a universitarilor români din Budapesta s’a constituită pentru anulă şcol. 1890—1 astfel: : preşedinte ală comitetului : Drd. George Bogoevici, studentă juristă ; vicepreşedinte: T. N. Babeşă, stud. juris.; secretară :Ath. Brădeană, stud. med.; notari: Corneliu Jurca, juristă şi Amosă Gligoră jur.; bibliotecară : Petru Ponţa jur.; cassară: Emiliană Popescu, filos.; controloră : Ioană Petroviciu, fil.; economă : Petru Anca, jur. In comisiunea literară: Petru Anca, Ath. Brădeană, Ioană Curiţia, Mihaiu Ciuta, Ath. Gava, Petru Hubiană şi Alesandru Mihuţa. Mană, preotă în Er-Adony 1 fl. Teodoră Mană 40 cr., or restulă dela unii poporeni români din Tarcea. Totă în acestă scopă amă mai primită 1 fl. din partea d-lui preotă Gregoriu Popa din Acusă (Sălagiu). Banii aceştia în sumă totală de 7 fl. 40 cr., s’au destinata pentru ajutorarea incendiaţilor din Bucerdea vinosă şi — conformă apelului din Nr. 179 a. c. ală fetei noastre — s’au trimisă la adresa d-lui protopresbiterii gr. or. din Alba-Iulia, Alesandru Tordășianu, care face parte din comitetul de ajutorare. SCHULE MILEI. Bucuriă șovinistă. Reptila guvernamentală din Clusiu face spume de bucuriă, că câteva organe germane din Berlină, ocupându-se de cestiunea Românilor din Ungaria şi Transilvania, dică că Românii n’au absolută nici ună dreptă de-a se plânge contra asupririlor, fiindcă ei se bucură de aceeaşi libertate, ca înşişi Ungurii. Intre acestea foi se numără „Neuste Nachrichten“, „Berliner Börsen Courier“, Berliner Börsen-Ztg.“ şi „Nordd. Alig. Ztg“. „Kolozsvár“ lagă mari speranţe de enunciaţiunile foiloră din Berlină, diândă, că acesta va contribui a mări simpatiile dintre Maghiari şi Germani şi vor strînge şi mai multă legăturile intime politice dintre Austro-Ungaria şi Germania. Ce ridiculosităţi! Asupririle, ce le suferă Românii nu le vor pute ascunde oficioşii din Budapesta, de-a vă publica măcară mii de comunicate, ca celă din „Nordd. Alig. Ztg.“ Foile din Germania, amintite mai susă, ar face bine să-şi povestită... aştepta cu focă — ce va aduce cu sine ?! Ochii lui sorbeau cu sete rândurile Gemmei. Iniţiala numelui ei, linia lungă şi frumosa trasă a lui G. îi aducea aminte de degetile ei, de mânile ei.... ah! I-a venită în minte, că acâstă mână nici odată încă n’a atins’o cu buzele lui... „Femeile italiane“ — gândi în sine — „ori și ce să sejbcă despre ele, suntă sfioroase și de caracteră......... Mai pe susă de toate insă Gemma! Ea-i o regină ... o deiță . . . mai curată și mai vergină decâtă marmora...“ „Der o să vină diua — deja nu e departe.“ Celă puţină în nóaptea acesta era în Frankfurt ună omă întru adevără fericită... Elă dormia, dér pentru aceea cumjice poetulă: „Eu dormii... dér inima-i deşteptă... Şi întru adevără, inima lui se mişca încetă ca aripile fluturului, ce aninată de floarea rourată se scălda în radele văratice ale soarelui. XXVII. Sania se scula din aşternutul său cam pe la 5 ore; la 6 era deja îmbrăcată, or peste o jumătate de oră se plimba în susă şi în josă pe dinaintea pavilionului grădinei publice, de care îi amintise Gemma în epistola ei. Dimineţa era liniştită, caldă şi cerută puţină nourată. Din când în când se părea, că ar vrea să pleie, dar Sanin când îşi întindea mâna nu simţia nimică şi abia pe vestmintele lui vedea ici colo mici picuri, cari în curândă dispăreau. Aerulă era aşa de liniştită, ca şi când vânturile ar fi înlănţuite. La părere nu se aucjiau sunetele, căci ele rămâneau spâneturate susă în atmosferă; în depărtare se vedeau înălțându-se neguri ușore, ore prin aeră se răspândiau miresme de resedă și de flori de salcâmă. Prăvăliile erau încă închise, dar ici colo deja se putea vedea câte ună drumeță și din când în când se putea audi ropotulă câte a unei birji. In grădină nu era suflare de omă, afară de grădinarulă, care grebia indiferentă cărările, și afară de o bătrână sfirșită de dile, îmbrăcată într’o manta de postavă negru și care eșia șchiopătândă dintre rândurile de arbori. Sanin vădându-o, deși nu credea să fie Gemma, totuși inima începu să-i bată, or ochii lui urmăriau cu grijă pe acestă figură negră, ce mergea încetă mai departe. In turnă suna 7 ore. Sanin se opri locului. Dar, decă nici nu va veni ? Ună floră rece îi trecu prin toate membrele. După câteva minute acesta fioră se repeți — dar din altă pricină. Sanin simți îndărătură lui pași moi și măsurați, și ună foșnetă lină de rochiă... Privi îndărătă: era ea! Gemma s’apropia de elă pe strimta cărare. Era îmbrăcată c’o mantilă subă, er pe capă c’o mică pălăriă negra. Privi la Sanin, dup’aceea întorcându-și capul și în laturi, îndată ce-l ajunse, trecu repede pe lângă elă. „Gemma“, striga Sanin, abia audită. Ea făcu încetă din capă — și păși mai departe. Sanin o urmă. Suflările îi erau repecje și gâfuitore. Picioarele erau pe aici să-i denege serviciulă. Gemma, dândă spre dreapta pe lângă, casa de lângă grădină, grăbi lângă ună basmă cu apă, în care o vrabiă își făcea cu mare sgomotă baia de diminăţă, şi se aşeetă pe o bancă lângă o mare tufă de socă spaniolă. Locuia era destulă de comodă și dosită. Sanin sedă lângă ea. Trecu ună minută fără de-aşi 4i°e unulă altuia o vorbă; ba Gemma nici nu se uita la elă, ci îşi ţînti ochii nu pe obrajii lui, ci pe mânile ei ce ţineau o mică umbrelă. De ce să şi vorbăscă? Ce şi-ară putè ei spune ca să cuprindă atâta, câtă cuprindea împrejurarea, că ei aşa de diminăţă se dă aici singurisingurei. „Dară nu te-ai supărată pe mine?“ cjise în fine Sanin. Cu greu ar fi putută elă să (|ică vreodată o gugumăniă mai mare, ca asta... o recunoscea însuși... dar celă puțină tăcerea s’a curmată. — „Eu?“ răspunse fata. „De ce? Nu !“ „Și d-ta îmi creciî?“ continua Sanin. — „Ce mi-ai scrisă erl?“ „Da!“ Gemma își pleca capulă și nu răspunse nimică. Umbrela îi lunecă din mâni, dar o prinse repede pănă a nu căda. „O, crede-mi, crede-mi, ce ți-am scrisă“, striga Sarin ; întregă simplitatea sa dispăru deodată și vorbea cu multă căldură: „dăcă este adevără pe pământă adevără sfântă și nerătăcitoră, atunci * * * Concertul D-sorei Ida Hiemesch. Concertulă de Marţi sora dată de d-sora Ida Hiemesch, cu concursul Reuniunei germane de cântări din rocă şi ală d-loră R. Lasset, G. Scherg, M. Krause, R. Machold, F. Klink şi R. Ludwig a reuşită pe deplină. D-sora Hiemesch cu puternica ei voce a esecutată cu multă silinţă piesele din programă. Cânteculă Christinei din „Goldenen Kreuz“ D-sa l’a cântată cu pătrundere şi multă sentimentă. Publiculă s’a arătată forte mulţumită, aplaudându-o de repeţite ori şi oferindu-i trei frumoase buchete de flori. Corurile sub măăstra conducere a D-lui R. Lassel au reuşită bine. Quartetulă G-dul de Haydn a fostă esecutată cu perfecţiune. D-lă Scherg, cu vocea ei plăcută de asemenea a mulţumită publiculă. * * * In cestiunea convenţiei cu România. Foile vienese scriu, că ministrulă de comerciu austriacă a primită o deputaţiune a marilor industriaşi din Viena, cari i-au îmânată o petiţiune, cerândă, ca să se ia măsuri pentru restabilirea raporturilor amicale comerciale cu România. In răspunsulă său ministrulă a accentuată disposiţiunile favorabile, ce esistă la ambele părţi, cum şi dorinţa de a protegia interesele industriale şi esportul Austriei. * * * Ajutoră pentru cei arşi. Pentru ajutorarea incendiaţilor români amă primită din partea d-lui Lazaru Iernea, preotă în Er-Tarcea, suma de 6 fi. 40 cr. colectaţi de la d-nii: L. Iernea 1fi. Iuliu Voci asupra conferenţei din Sili „Deutsche Zeitung“ din Viena scrie între altele: Românii din Ungaria numără aproape trei milioane, în Ardeală şi Ungaria; ei stau ca şi Sârbii şi Slovacii în legătură geografică strînsă cu fraţii lor, de uină sânge din afară de graniţele Ungariei. Decă conferenţa Româniloră a şi protestată cu totă hotărîrea în contra aşa numitei idei „dacoromaniste“, adecă în contra ideii unei Românii mari, tocmai acestă accentuare a patriotismului nestrămutată cu prilelegială conferinţei Românilor, sună ca ună felă de advertismentă adresată Budapestei şi Vienei. Gravaminele Românilor se îndreptă înainte de tóte în contra nerespectării limbii române şi în contra atacurilor asupra autonomiei bisericesci românesci.... „Altarele maghiare suntă, forte indignate din causa procederii Românilor, pe care ei o declară dreptă mă atacă în contra ideii de stată maghiară şi în contra unităţii statului. „Numai atâta juia mai lipsită în Ungaria, ca să avemă mai multe limbi de stată!“ esclamă o I folă oposiţională, ală cărei partidă dealt- I felă cam cocheteză cu naţionalităţile , o esclamaţiune, care pe noi cei din Austria ne atinge de totă ciudată, chiar şi decă Românii în pretenţiunile lor nu s’ar provoca cu totă hotărîrea la succesele cele mai nouâ ere în Cislaitania. „In partea vestică a monarchiei a succesă mulţămirea naţionalităţilor”, afirma ei în condusele lor, prin care provocă pe contele Szapáry să-şi câştige şi el laurii contelui Taaffe. La totă întâmplarea contele Szapáry totă atâtă de puţină va aspira la aceşti lauri, precum îi va fi de mulţămitoră colegului său vieneză pentru sprijinală, pe care aceste îlă dă indirecta naţionalităţiloră din Ungaria. Cu toate aceste ministrulă,preşedinte ungurescă şi-ar pute câştiga mulţumită statului ungară, deci ar esamina gravaminele naţionalităţilor, şi înainte de toate ară lăsa să se esecute şi revisuescu actuala lege despre naţionalităţi. Prin aceasta poate s’ar împedeca de cu bună vreme, ca cestiunea naţionalităţilor din Ungaria, care bate deja la uşă, să ia dimensiuni mai mari.“ Principele moştenitorii rusescu la Viena. Să scrie din Viena, că astăcji, 6 Novembre n. la 2 ore p. m. are să sosească acolo, cu trenură separată ală Curţii, prinţulă moştenitoră Nicolae ală Rusiei, venindă din Petersburg. Primirea, ce i se va face, va ave ună caracteră oficială. Impăratură şi archiducii aflaţi în capitală vor întâmpina pe înaltul N ospe, care va petrece acolo 24 ore, locuindă în apartamentele archiducelui Francisc Carol din Hofburg. La curte să va da ună dineu de 50 tacâmuri ; se va face de asemenea o mare primire și la archiducele Carol Ludwig, în onoarea înaltului espe. Principele moștenitoră rusescă este de 22 ani; elă este Hatmanulă tuturoră cazaciloră, şefă ală regimentului de gardă volhyniană şi colonelă de onoare ală regimentului 5 pestreg de Ulani şi ală regimentului 8 westfaliană de husari. Dela Viena ţareviciulă va pleca la Triestă, unde se va îmbarca pe o corabiă rusăscă de răsboiu pentru Atena, apoi va visita probabilă Egiptulă şi mai târejiu va face o călătoria în India. Cestiunea de naţionalitate. Capitulul ai VI din broşura lui L. Mocsáry: „A frigetlenségri párt.“ (Bine.) A împăca naţionalităţile, a crea cu ele celă puţină ună modus videndi indestulitoră, nu este o cestiune de viaţă numai pentru o partidă, sau alta, ci este o cestiune de viaţă pentru naţiune, şi mai alesă pentru maghiarime. Atâta e sigură, că diferitele partide nu suntă în aceeaşi situaţie faţă cu acestă cestiune. Partida comună încă urmăreşce o utopie cu politica de maghiarizare, dar în urmarea acelei politici, care caută sprijină şi apărare sub aripile vulturului austriacă, fără îndoelă, că are mai multă logică, decâtă partida independentă. Partida comună mai lesne ar putea fi în situaţia de a câştiga pentru ea politica neutrală a curţii, sau chiar bunăvoința curții, fiindcă aceasta partidă se cufundă totă mai multă în curentulă, care îi va cere la rendulă sau contraservitulă pentru politica curții. Și aceasta partidă este mulțămită cu mersul lucrurilor și și cu ordinea de acum, era voi să facă presiune asupra puterii pentru dobândirea independenței statului, aceasta stă cu totul în afară de cercul tendințelor sale. Aceasta este o politică nenorocită.