Gazeta Transilvaniei, octombrie 1890 (Anul 53, nr. 220-244)

1890-10-26 / nr. 241

Pagina 2 GAZETA TRANSILVANIEI. Nr 241—1890. vinse despre foloasele acestui proiect­, pentru­ că „ovoda* pune basele educa­­ţiunei populare şi ale magh­iarisărei. In generală primesce proiectul, şi-’şi es­­primă numai temerea, c& ministrulă nu va dispune de sume de bani suficente pentru subvenţionarea şi ajutorarea lor­, cu toate acestea salută şi primesce proiectulă. Vadnay Lărdly află proiectulă pe de­plină corespundătoră raporturilor­ de astăzjî. La couvintele lui Sch­wicker observă, că decă ar­­fi adevărată motivarea lui, atunci şi şcola ar fi periculosă, fiind­că şi acesta pentru marea parte a dilei de­­părteză pe copii de vatra părintescă. Desaproba ori­ce maghiarisare forţată considerându-o contrară intereseloră ma­­ghiarimei, dar şi aceea e de netăgăduită —­­fice vorbitorulă — că e necesitate a oferi ună anumită mijlocă copiilor­ ţăranilor­ săraci de a învăţa limba sta­tului. Primesce proiectulă. Ministrulu­i Csák­y află siluirea cer­­cetărei pe deplină motivată, din causă, că acesta o pretinde însăşi cestiunea regulării acestoră scote. Decă cercetarea kisdedovurilor­ se va lăsa la discreţiunea respectivilor­ părinţi, scopurile proiectu­lui nu vor­ fi asigurate. De-altmintrelea siluirea privesce numai pe acei părinţi, cari nu îngrijescă destulă de copii loră ; faţă cu aceştia este necesară întru ade­­vără acesta disposiţiune, căci la din con­tră nu se va ajunge scopulă ce ur­­măresce proiectului. După acestea proiectulă primindu-se în generală, ancheta trece la desbatarea specială, tragă informaţiuni nu din „Pester Lloyd“ nici din condeiulă oficioşilor­, deci ţină să trecă ca organe bine informate. Alt­­felă devină ridicule! * * * Promovata. Ni­ se scrie, că d-lă Ale­sandru Mihailoviciu, ingineră-mașinistă în Solnocă, s’a numită ca sub-directoră la fabrica de locomotive a căilor­ ferate r. u. de stată de acolo. * * * Societatea de lectură „Petru Maiort“ a universitarilor­ români din Budapesta s’a constituită pentru anulă şcol. 1890—1 astfel: : preşedinte ală comitetului : Drd. George Bogoevici, studentă juristă ; vice­preşedinte: T. N. Babeşă, stud. juris.; se­cretară :Ath. Brădeană, stud. med.­; notari: Corneliu Jurca, juristă şi Amosă Gligoră jur.; bibliotecară : Petru Ponţa jur.; cas­­sară: Emiliană Popescu, filos.; controloră : Ioană Petroviciu, fil.; economă : Petru Anca, jur. In comisiunea literară: Pe­tru Anca, Ath. Brădeană, Ioană Curiţia, Mihaiu Ciuta, Ath. Gava, Petru Hubiană şi Alesandru Mihuţa. Mană, preotă în Er-Adony 1 fl. Teodoră Mană 40 cr., or restulă dela unii popo­­reni români din Tarcea. Totă în acestă scopă amă mai primită 1 fl. din partea d-lui preotă Gregoriu Popa din Acusă (Sălagiu). Banii aceştia în sumă totală de 7 fl. 40 cr., s’au destinata pentru aju­torarea incendiaţilor­ din Bucerdea vinosă şi — conformă apelului din Nr. 179 a. c. ală fetei noastre — s’au trimisă la a­­dresa d-lui protopresbiterii gr. or. din Alba-Iulia, Alesandru Tordășianu, care face parte din comitetul­ de ajutorare. SCHULE MILEI. Bucuriă șovinistă. Reptila guverna­mentală din Clusiu face spume de bu­curiă, că câteva organe germane din Berlină, ocupându-se de cestiunea Ro­­mânilor­ din Ungaria şi Transilvania, dică că Românii n’au absolută nici ună dreptă de-a se plânge contra asupririlor­, fiind­că ei se bucură de aceeaşi libertate, ca înşişi Ungurii. Intre acestea foi se nu­mără „Neuste Nachrichten“, „Berliner Börsen Courier“, Berliner Börsen-Ztg.“ şi „Nordd. Alig. Ztg“. „Kolozsvár“ lagă mari speranţe de enunciaţiunile foiloră din Berlină, di­ândă, că acesta va con­tribui a mări simpatiile dintre Maghiari şi Germani şi vor­ strînge şi mai multă legăturile intime politice­ dintre Austro-Un­­garia şi Germania. Ce ridiculosităţi! Asupririle, ce le suferă Românii nu le vor­ pute ascunde oficioşii din Budapesta, de-a vă publica măcară mii de comunicate, ca celă din „Nordd. Alig. Ztg.“ Foile din Germa­nia, amintite mai susă, ar face bine să-şi povestită... aştepta cu focă — ce va aduce cu sine ?! Ochii lui sorbeau cu sete rândurile Gemmei. Iniţiala numelui ei, linia lungă şi frumosa trasă a lui G. îi aducea a­­minte de degetile ei, de mânile ei.... ah! I-a venită în minte, că acâstă mână nici odată încă n’a atins’o cu buzele lui... „Femeile italiane“ — gândi în sine — „ori și ce să se­­jbcă despre ele, suntă sfioroase și de caracteră......... Mai pe susă de toate insă Gemma! Ea-i o re­gină ... o deiță . . . mai curată și mai vergină decâtă marmora...“ „Der o să vină diua — deja nu e departe.“ Celă puţină în nóaptea acesta era în Frankfurt ună omă întru adevără fe­­ricită... Elă dormia, dér pentru aceea cum­­jice poetulă: „Eu dormii... dér inima-i deşteptă... Şi întru adevără, inima lui se mişca încetă ca aripile fluturului, ce ani­nată de floarea rourată se scălda în ra­dele văratice ale soarelui. XXVII. Sania se scula din aşternutul­ său cam pe la 5 ore; la 6 era deja îmbrăcată, or peste o jumătate de oră se plimba în susă şi în josă pe dinain­tea pavilionului grădinei publice, de care îi amintise Gemma în epistola ei. Dimineţa era liniştită, caldă şi ce­­rută puţină nourată. Din când în când se părea, că ar vrea să pleie, dar Sanin când îşi întindea mâna nu simţia ni­­mică şi abia pe vestmintele lui vedea ici colo mici picuri, cari în curândă dis­păreau. Aerulă era aşa de liniştită, ca şi când vânturile ar­ fi înlănţuite. La părere nu se aucjiau sunetele, căci ele ră­mâneau spâneturate susă în atmosferă; în depărtare se vedeau înălțându-se neguri ușore, ore prin aeră se răspân­­diau miresme de resedă și de flori de salcâmă. Prăvăliile erau încă închise, dar ici colo deja se putea vedea câte ună drumeță și din când în când se putea audi ropotulă câte a unei birji. In grădină nu era suflare de omă, afară de grădi­­narulă, care grebia indiferentă cărările, și afară de o bătrână sfirșită de dile, îmbrăcată într’o manta de postavă negru și care eșia șchiopătândă dintre rându­rile de arbori. Sanin vădându-o, deși nu credea să fie Gemma, totuși inima începu să-i bată, or ochii lui urmăriau cu grijă pe acestă figură negră, ce mergea încetă mai departe. In turnă suna 7 ore. Sanin se opri locului. Dar, decă nici nu va veni ? Ună floră rece îi trecu prin toate membrele. După câteva minute acesta fioră se repeți — dar din altă pricină. Sanin simți în­dărătură lui pași moi și măsurați, și ună foșnetă lină de rochiă... Privi îndărătă: era ea! Gemma s’apropia de elă pe strimta cărare. Era îmbrăcată c’o mantilă sub­ă, er pe capă c’o mică pălăriă negra. Privi la Sanin, dup’aceea întorcându-și capul și în laturi, îndată ce-l­ ajunse, trecu re­pede pe lângă elă. „Gemma“, striga Sanin, abia audită. Ea făcu încetă din capă — și păși mai departe. Sanin o urmă. Suflările îi erau repecje și gâfuitore. Picioarele erau pe aici să-i denege ser­­viciulă. Gemma, dândă spre dreapta pe lângă, casa de lângă grădină, grăbi lângă ună basm­ă cu apă, în care o vrabiă își făcea cu mare sgomotă baia de diminăţă, şi se aşeetă pe o bancă lângă o mare tufă de socă spaniolă. Locuia era destulă de­­ comodă și dosită. Sanin sedă lângă ea. Trecu ună minută fără de-aşi 4i°e unulă altuia o vorbă; ba Gemma nici nu se uita la elă, ci îşi ţînti ochii nu pe obrajii lui, ci pe mânile ei ce ţineau o mică umbrelă. De ce să şi vorbăscă? Ce şi-ară putè ei spune ca să cuprindă atâta, câtă cuprindea împrejurarea, că ei aşa de diminăţă se dă aici singuri­­singurei. „Dară nu te-ai supărată pe mine?“ cjise în fine Sanin. Cu greu ar fi putută elă să (|ică vre­odată o gugumăniă mai mare, ca asta... o recunoscea însuși... dar celă puțină tăcerea s’a curmată. — „Eu?“ răspunse fata. „De ce? Nu !“ „Și d-ta îmi creciî?“ continua Sanin. — „Ce mi-ai scrisă erl?“ „Da!“ Gemma își pleca capulă și nu răs­punse nimică. Umbrela îi lunecă din mâni, dar o prinse repede pănă a nu căda. „O, crede-mi, crede-mi, ce ți-am scrisă“, striga Sarin ; întregă simplitatea sa dispăru de­odată și vorbea cu multă căldură: „dăcă este adevără pe pământă adevără sfântă și nerătăcitoră, atunci * * * Concertul­ D-sorei Ida Hiemesch. Con­­certulă de Marţi sora dată de d-sora Ida Hiemesch, cu concursul­ Reuniunei ger­mane de cântări din rocă şi ală d-loră R. Lasset, G. Scherg, M. Krause, R. Ma­­chold, F. Klink şi R. Ludwig a reuşită pe deplină. D-sora Hiemesch cu puter­nica ei voce a esecutată cu multă silinţă piesele din programă. Cânteculă Chris­­tinei din „Goldenen Kreuz“ D-sa l’a cântată cu pătrundere şi multă senti­­mentă. Publiculă s’a arătată forte mul­ţumită, aplaudându-o de repeţite­ ori şi oferindu-i trei frumoase buchete de flori.­­ Corurile sub măăstra conducere a D-lui­­ R. Lassel au reuşită bine. Quartetulă­­ G-dul de Haydn a fostă esecutată cu perfecţiune. D-lă Scherg, cu vocea ei plăcută de asemenea a mulţumită pu­­bliculă. * * * In cestiunea convenţiei cu România. Foile vienese scriu, că ministrulă de co­­merciu austriacă a primită o deputaţiune a marilor­ industriaşi din Viena, cari i-au îmânată o petiţiune, cerândă, ca să se ia măsuri pentru restabilirea raporturilor­ amicale comerciale cu România. In răs­­punsulă său ministrulă a accentuată dis­­posiţiunile favorabile, ce esistă la am­bele părţi, cum şi dorinţa de a protegia interesele industriale şi esportul­ Aus­triei. * * * Ajutoră pentru cei arşi. Pentru aju­torarea incendiaţilor­ români amă pri­mită din partea d-lui Lazaru Iernea, preotă în Er-Tarcea, suma de 6 fi. 40 cr. co­lectaţi de la d-nii: L. Iernea 1­fi. Iuliu Voci asupra conferenţei din Sili „Deutsche Zeitung“ din Viena scrie între altele: Românii din Ungaria nu­mără aproape trei milioane, în Ardeală şi Ungaria; ei stau ca şi Sârbii şi Slo­vacii în legătură geografică strînsă cu fraţii lor, de uină sânge din afară de graniţele Ungariei. Decă conferenţa Ro­­mâniloră a şi protestată cu totă hotă­­rîrea în contra aşa numitei idei „daco­­romaniste“, adecă în contra ideii unei Românii­ mari, tocmai acestă accentuare a patriotismului nestrămutată cu prile­­legială conferinţei Românilor­, sună ca ună felă de advertismentă adresată Bu­dapestei şi Vienei. Gravaminele Românilor­ se îndreptă înainte de tóte în contra nerespectării limbii române şi în contra atacurilor­ asupra autonomiei bisericesci românesci.... „Altarele maghiare suntă, forte in­dignate din causa procederii Românilor­, pe care ei o declară dreptă m­ă atacă în contra ideii de stată maghiară şi în contra unităţii statului. „Numai atâta j­ui­a mai lipsită în Ungaria, ca să avemă­­ mai multe limbi de stată!“ esclamă o I folă oposiţională, ală cărei partidă dealt- I felă cam cocheteză cu naţionalităţile , o esclamaţiune, care pe noi cei din Aus­tria ne atinge de totă ciudată, chiar şi decă Românii în pretenţiunile lor­ nu s’ar provoca cu totă hotărîrea la succe­sele cele mai nouâ ere în Cislaitania. „In partea vestică a monarchiei a succesă mulţămirea naţionalităţilor”, a­­firma ei în cond­usele lor­, prin care provocă pe contele Szapáry să-şi câştige şi el­ laurii contelui Taaffe. La totă în­tâmplarea contele Szapáry totă atâtă de puţină va aspira la aceşti lauri, precum îi va fi de mulţămitoră colegului său vi­­eneză pentru sprijinală, pe care aceste îlă dă indirecta naţionalităţiloră din Un­garia. Cu toate aceste ministrulă,preşe­dinte ungurescă şi-ar pute câştiga mul­ţumită statului ungară, deci ar esamina gravaminele naţionalităţilor, şi înainte de toate ară lăsa să se esecute şi revisu­­escu actuala lege despre naţionalităţi. Prin aceasta poate s’ar împedeca de cu bună vreme, ca cestiunea naţionalităţi­­lor­ din Ungaria, care bate deja la uşă, să ia dimensiuni mai mari.“ Principele moştenitorii rusescu la Viena. Să scrie din Viena, că astăcji, 6 No­vembre n. la 2 ore p. m. are să sosească acolo, cu trenură separată ală Curţii, prinţulă moştenitoră Nicolae ală Rusiei, venindă din Petersburg. Primirea, ce i­ se va face, va ave ună caracteră oficială. Impăratură şi ar­­chiducii aflaţi în capitală vor­ întâmpina pe înaltul N ospe, care va petrece acolo 24 ore, locuindă în apartamentele archi­­ducelui Francisc Carol din Hofburg. La curte să va da ună dineu de 50 tacâ­muri ; se va face de asemenea o mare primire și la archiducele Carol Ludwig, în onoarea înaltului espe. Principele moștenitoră rusescă este de 22 ani; elă este Hatmanulă tuturoră cazaciloră, şefă ală regimentului de gardă volhyniană şi colonelă de onoare ală re­gimentului 5 pest­reg de Ulani şi ală re­gimentului 8 westfaliană de husari. Dela Viena ţareviciulă va pleca la Triestă, unde se va îmbarca pe o cora­­biă rusăscă de răsboiu pentru Atena, apoi va visita probabilă Egiptulă şi mai târejiu va face o călătoria în India. Cestiunea de naţionalitate. Capitulul ai VI d­in broşura lui L. Mocsáry: „A frigetlenségri párt.“ (Bine.) A împăca naţionalităţile, a crea cu ele celă puţină ună modus videndi indes­­tulitoră, nu este o cestiune de viaţă numai pentru o partidă, sau alta, ci este o cestiune de viaţă pentru naţiune, şi mai alesă pentru maghiarime. Atâta e sigură, că diferitele partide nu suntă în aceeaşi situaţie faţă cu acestă ces­tiune. Partida comună încă urmăreşce o utopie cu politica de maghiarizare, dar în urmarea acelei politici, care caută sprijină şi apărare sub aripile vulturului austriacă, fără îndoelă, că are mai multă logică, decâtă partida independentă. Partida comună mai lesne ar putea fi în situaţia de­ a câştiga pentru ea politica neutrală a curţii, sau chiar bunăvoința curții, fiind­că aceasta partidă se cufundă totă mai multă în curentulă, care îi va cere la rendulă sau contraservitulă pen­tru politica curții. Și aceasta partidă este mulțămită cu mersul­ lucrurilor și și cu ordinea de acum, er­a voi să facă pre­siune asupra puterii pentru dobândirea independenței statului, aceasta stă cu totul­ în afară de cercul­ tendințelor­ sale. Aceasta este o politică nenorocită.

Next