Gazeta Transilvaniei, octombrie 1890 (Anul 53, nr. 220-244)

1890-10-28 / nr. 242

Braşovu, 27 Octomvre st. v. 1890. Abia s’au spartă norii cei negri ai sclaviei, care vécuri în­tregi au ţinută în întunerecă pe bietulu nostru poporu; abia ne-au atinsă şi pe noi câteva racle din sarele celă sfântă ală libertăţii, şi era că din nou ni­ s’au deschisă temniţele unguresc­, din nou se aruncă în prinsóre luptătorii pen­tru drepturile poporului românescă, din nou s’au întorsă asupra nóas­­tră ranele de suferinţe ale tim­pului trecută. Numai 48 de an! suntu, de când şcolarii primiloru întemeiă­­torî ai ideei de maghiarisare, şco­larii lui Széchényi şi Wesselényi, făcură ca dieta feudală din Tran­silvania se creeze la 1842 ună articulă de lege, care nu avea de scopă nici mai multă, nici mai puţină, decâtă introducerea limbei maghiare în bisericile românesc!. Atunci s’au găsită Români de­votaţi binelui naţiunei, cari deşi forte puţini la numerit, dar erau plini de curagiu şi de entusiasmă pentru sânta causă, ai căreia apos­toli credincioşi erau. Astădî, după 48 de ani, nume­­rulă cărturarilor, români e nease­­menată mai mare. Dér ere aceşti fii cărturari ai poporului nostru stau ei la înălţimea, la care ste­­teau atunci înaintaşii noştri în lupta pentru apărarea limbei, cul­­turei şi naţionalităţii poporului ro­­mânescă ? A ne îndoi despre însufleţirea tinerimei noastre de astăzî, pentru căuşele naţionale românesce, ar în­semna a comite o crimă în contra consciinţei de sine a poporului ro­mână. Der pentru timpuri de grea cercare, cum suntă timpurile, pe cari le-amă ajunsă adî, se recere din partea tinerimei noastre, ca aceasta însuflețire se și-o manifeste și în fapte mai cu multă hotărîre. Aceasta o pretinde starea de astădî a poporului nostru, aceasta o pre­tindă strălucitele esemple, ce ni­­le-au dată apostolii noştri naţio­nali din deceniile trecute. Mai mare interesă faţă cu căuşele naţionale şi mai puţină preocupare de sine. Acesta este ceea ce am­ dori noi din partea tinerimei noastre. împrejurările pretindă de la tinerimea nostră se-şi manifeste cu mai multă hotărâre credinţa, ce are şi trebue s’o aibă cătră acelă prea bună poporă, care a mântuit’o pe ea din robia întunerecului şi i-a datu, ceea ce este mai scumpă ca toate în lumea aceasta,­­­i-a dată naţionalitatea. N’amă crescută la şcolă pen­tru ca se ne îngrijimu numai de noi înşi­ne şi se ne căutămă m­ă traia uşoră ală vieţii pe socotéala poporului, din ală căruia sînui amă eşită, ci amă crescută la şcolă pentru ca se fimă adevărate străjî ale poporului română, care ne-a ridicată pe noi la treapta, unde suntemă, şi care dela noi aştepta uşurinţa sorţii sale. Nu ajunge numai aplaudarea suferinţelor­ acelora, cari pentru lupta, ce au purtat-ocu arma con­deiului întru apărarea poporului românescă, suntă puşi astădî la robiă ungureasca, ci suferinţele a­­cestora se ne servésca tuturora ca încuragiare în lupta pentru limba, naţionalitatea şi cultura po­porului românescă! FOILETONULU „GAZ. TRANS.“ Povestea unui omu leneşii. Ci­că era odată într’unu satu unu omu grozava de leneşa, de leneşa ce era nici imbucatura din gură nu şi-o mesteca. Şi satul, védéndu, că acesta omu nu să dă la muncă, nici în ruptura capului, hotărî­se­ la spând­ure, pentru a nu mai da pildă de leneviă şi altora. Şi aşa se alegu vre-o doi oameni din satu şi se ducu la casa leneşului, Ilü umflă pe süsu, Ilü punü într’unu cara cu boi, ca pe unu bubieai nesimţitori, şi hai cu densula la locula de spânefuratóare. Aşa era pe vremea aceea. Pe drumu se întâlnescu ei cu o trăsură, în care era o cocoaná. Cocoana véciendü în carula cela cu boi unu omu care semena a fi bolnavu, întrebă cu milă pe cei doi țărani eficendü. Omeni buni! să vede, că omulu cela din caru e bolnavu, sermanulu, și­ la duce-ți la vre-o doftoroaia unde­va, sâ se caute. — Ba nu, cocoana, răspunse m­ulți dintre țărani; să ierte cinstita față D-voas­­tre, der aista e una leneșa, care nu cre­­dema, să fi mai avându pereche în lume; și­ la ducema la spândurătore, ca să cu­­rățima satulu de una trândava. — Alei! omeni buni, zise cocoana, înfiorându-se, păcata sermanulu, să moră ca unu câne fără de lege, mai bine du­­ceţi-la la moşiă la mine, iacătă curtea pe costişa ceea. Eu am acolo unu ham­­barii plinu cu posmagi, ia aşa pentru împrejurări grele. Domne feresce! A mânca la posmagi şi a trăi şi el, pe lângă casa mea; că dar şciu că nu m’a mai perde Dumne­feu pentr’o bucăţică de pâne. Dă! suntem­ datori a ne ajuta unii pe alţii. — I’audî, măi leneşule, ce spune co­coana, că te-a pune la coteţa intr’uni hambara cu posmagi, dise m­ulți dintre săteni. Iacă peste ce norocț ai data, bată­­te intunerecul, să te bată, uriciunea oamenilor­ ! Sai de grabă din cară şi mulţămesce cocoanei, că te-a scăpata dela morte, şi-ai data peste belşuga, luându­­te sub aripa D-sale. Noi gândiama sâ-ţi damu sapuna şi fringhiă. Ei cocoana, cu bunătatea D-sale îţi dă adăposta şi pos­magi se totu trăiesc!, să nu mai mori. Să-și puie cineva obrazulu pentru m­ulți ca tine și sé te hránéscu ca pe unu trântorii, mare minune-i și asta! dóar totu de noroca să se plângă cineva. Bine-a mai ci'sit, cine-a disit, că boii ară și caii mănâncă. Hai dă respunsu co­coanei, ori așa ori așa , că n’are vreme de statu la vorbă cu noi. — Daar muieti-sa posmagii,­­fise atunci leneşula, cu jumătate de gură, fără să se cârnască din locu. — Ce a­­est întreba cocoana pe săteni? — Ce să afică, milostivă coconă, răs­punse m­ula, ia, întrabă că muieți-sa posmagii ? — Vai de mine și de mine,­­fise cocoana cu mirare ; încă asta n’am au­ fitu! Da ela nu poate să și-i moaie. — Au­ fi măi leneșule, te print­! să mai posmagii singuri ori ba? — Ba, răspunse, leneșula. Trageți mai bine totu înainte, ce mai atâta grijă pentru astă pustiă de gură ! Atunci m­ulți dintre săteni­­fise co­coanei. — Bunătatea D-voastre, milostivă coconă, der de geba mai voiți a strica orzula pe gâsce. Vedeți bine, că nu-lu ducemu noi la spânzurătora numai așa de flori de cucu, să-i luamu naravula. Cum chitiți? Unu satu tutregu n’ar fi pusu ore mână dela mână, ca se potă face dintr’însula ceva? Der ai pe cine, ajuta? Dar lenea-i împărătesă mare, ce-ţi baţi capulu! Cocoana atunci cu totă bunăvoinţa ce avea, se lehămetesce şi de binefacere şi de totu dicenda. — Omeni buni, faceţi dor cum v’a lumina Dumnedeu!? Ei sătenii ducu pe leneşa la locula cuvenita şi-i facu felula. — Şi cca aşa au scăpata şi leneşula­­acela de săteni şi sătenii aceia de dânsula. Mai poftéscu de-acum şi alţi leneşi în satula acela, déca le dă mâna şi-i ţine cureaua. S’ama încălecata pe-o şea şi v’amu spusu povestea aşa. I. Creangă. (3Sr-Crivd:EISt!r DE IDU­luriiLsnSCiL) „Gazeta“ ese In Să­ care iți. IDoiwite jem Aisiro-naesris: Pe unu anu 12 fi., pe scol luai­ 6 fi., Pe trei luni 3 fi. Min România ii striinitati: Pe ană ană 40 frenoi, pe vise Ioni 20 franoi, pe trei luni 10 franoi. Se prenumără la toate oSobeii poştale din întru şi din afară şi la doi. colectori. ADonamentul­ neutru Bratoni: la administraţiune, piaţa mare Nr. 22, etagiulu I.: pe unu anu 10 fl., pe şăse luni 5 11., pe trei luni 2 11. 50 or. Cu dusulu tn casă. Pe unu anu 12 fl. pe şese luni 6 11., pe trei luni 3­­. Tnu esemplaru 5 er, v. a. fio 15 bani. Atfttu abonamentele putu ţh (aserţiunile auntu a se pîifc înainte. Itiacţiun limiilstr&tiiasa Tinanul»: BRAŞOVU, plB)a mars Hr. 22 Sriiuri nsfrancate nu an pri­­meeon. Kaauaeripts miss re­trimite. I Birourile te­amului: Bra ovă, p­ata msrs Nr 22 Insorate mai primenoă tnVItna Rudolfa Moşie Sachsenstein & Tolger ( Otto Maas), Henri* Schaiek, Alois Bernd IX. Bakes, A. Oppen­k,J. Bon­­*abtrg; In Bu­dspestsA. Z. Gold­­largsrAn on Meist Eckstein Bernat; în Frankfurt: G. L.Daubt;în Ham­­burg: J. Steiner. Fretnlu in*ertfrmib­ru;o seria jjarmonda, pe o coloana 6 er. 21 80 or. zimbru pentru o pu­itoare. Publicărî mai dese după tarifă și învoială. Reclame p* pagina al* a o x?reă 10 c*. v. a. a en 90 vani. R». 242—Arndt LIII. Bm­ovt, Duminecă 23 Octomvre (9 Noemvre) 1890. lE2e-\rista politică. Dinăuntru. Precum stânca rostogo­lită din vârfulu unui munte 'nu se mai o­­presce pănă nu ajunge în fundula abisului, unde cele mai multe­ ori să sfarîmă în bu­căţi, tocmai aşa nu se opresce nici tur­­batul, aventu­ala maghiarisărei, în ale căruia vuitori au căzuta acum nu numai organele oficiose ale statului, ci şi so­cietatea maghiară în prea însemnată parte. Numai câteva zile suntu, de când amu făcuta cunoscuta cetitorilor­ noștri atentatulu, ce l’a comisa ministrula Csáky în contra gimnasiului din Năsăuda, și etă acum unu nou atacfi în contra multă cercatei nóstre limbi! E vorba despre hotărîrea mai nouă, ce s’a adusa în adunarea generală a districtului bisericesca reformata de din­­coace de Tisa, care școlarilorfi români gr. cat. dela gimnasiula reformata din Sigetula Marmației lî-a opritu a se mai propune religiunea în lim­ba românéscá sub cuvânta, după cum s’a esprimatu unulți dintre membrii susți disei adunări, „că nu potu suferi lim­ba românéscá, prin care se propagă daco-românismulu.„ Amfiţi acolo! Să nu-ţi mai fiă er­­tata ţie, Române, a mai învăţa în limba mamei tale nici sfintele rugăciuni, nici chiar acele sfiinte şi dumnecfeesci porunci, cari învaţă se iubescl pe deaproapele tău „ca însu­ţi pe tine“ ! Unde ore se vor­ opri aceste primejdioase porniri de ma­­ghiarisare şi cine pre va mai pute pune stavilă acestui nenorocita fanatisma de rassă, care cu atâta vehemenţă împinge pe locuitorii ţârei spre abisula pră­­pastiei ? ! Aşa dişii „părinţi ai patriei“, în locu de a se cugeta la înfricoşatele urmări, la cari potu se ducă aceste porniri ne­norocite şi în locu de a se sili se întorcă pe cei rătăciţi de pe calea prăpastiei, pe care i-au impinsu ei înşişi, îşi frământă capula cu Kisdedovurile, ala cărora pro­iectă de lege în săptămâna acesta a fosta pusa spre desbatere şi censurare din partea unei comisiunî speciale. Cu oca­­siunea desbaterei, membrul­ comisiunei Schwicker Henrik, îşi esprimă îngrijirile faţă cu disposiţiunea de a sili pe părinţi ca să-şi trimită copiii în „Kisdedovuri.“ Disposiţiunea acesta, dise vorbitorula, dă mână puterei statului a se amesteca în sanctuarul­ familiei. Decá voma cere dela părinți să’și înstrăineze copiii din sânulfi familiei pentru diua intrega, prin aceasta desbracâmu părinții de sim­­țulfi de datorință și’i învățămfi a aș­tepta tóate dela statu. Una alta membru, Lesko István, accentueză foloasele acestui proiect, pentru­ că,­­fice „ovoda pune ba­­j­sele educaţiunei populare şi ale maghia-I risărei."­ Cu una cuventa, scopul­ „Kisded­­ovuriloru“ este precum amu arătata şi altă­ dată, maghiarisarea şi er maghiari­­sarea. Insu­şi ministrul­ Csáky declara şi cu ocasiunea acestora desbateri, că scopul­ „Kisdedovurilor­“ este „sporirea­­ naţiunei“ pe de o parte, cr pe de altă parte scutirea copiilor­ de miseriă şi mor­talitate. Câta pentru „sporirea naţiunei“ cu lăpădături, poate ministrula Csáky să con­teze la Jidovi, la Armeni şi poate și la vre-o câțiva Ţigani, nici de cum nu poate conta însă la Români, pentru­ că Româ­­nul­ nu este obicinuita a se lăpăda de legea și neamulu său. Ca să ne s­uiescu copiii de mortalitate prin Kisdedovuri, nu avem o lipsă; mai bine ar face mi­nistrula Csáky, deci cu milioanele pră­date pentru scopurile magh­iarisării, s’ar sili să uşureze sartea bieţilor­ locuitori, cari din causa miseriei pärǎsescu ţara şi emigreza, şi ai căror­ copii morti, nu din lipsa de „Kişdedovuri“, ci din lipsa de pâne. Dinafară. Situaţia politică în Europa se pare a fi liniştitore, după­ ce din mai multe părţi se dau asigurări de o pace durabilă. Marchisula italianei Rugini din incidentul­ alegerilor­ apropiate în Italia declară, în­­fiatula „Opinione“, că dân­­sula şi partisanii săi aprobă direcţiunea actuală a politicei externe şi interne. Italia are trebuinţă atâta în raporturile sale interne, câtă şi în cele esterne, de o pace îndelungată. Pacea, orice Rugini, o asigură tripla alianţă şi raporturile po­litice economice, cari legă interesele sta­­telor­ europene strânse una de alta. Rusia e incapabilă a’şi alangia raporturile sale economice fără pace. Foile rusesci asemenea vorbesc, în­­tr’unu limbagiu paetnica şi staruescu a dovedi şi ele, că situaţia Europei peste totu e liniştită. La stăruinţele acestora foi se mai alătură acuma şi „Nevoie Lipsa de lucru schiţă. 4e EMILE ZOLL.­ I. Uvrierii1) intrară dimineața în fabrică, și li­ se părea, că o vede rece, posomo­rită, ca și cum ar fi să cadă peste ca­petele lor­. In funda în încăperea cea ’­­uvnerit,lucratorii într’o fabrică.

Next