Gazeta Transilvaniei, octombrie 1890 (Anul 53, nr. 220-244)
1890-10-28 / nr. 242
Braşovu, 27 Octomvre st. v. 1890. Abia s’au spartă norii cei negri ai sclaviei, care vécuri întregi au ţinută în întunerecă pe bietulu nostru poporu; abia ne-au atinsă şi pe noi câteva racle din sarele celă sfântă ală libertăţii, şi era că din nou ni s’au deschisă temniţele unguresc, din nou se aruncă în prinsóre luptătorii pentru drepturile poporului românescă, din nou s’au întorsă asupra nóastră ranele de suferinţe ale timpului trecută. Numai 48 de an! suntu, de când şcolarii primiloru întemeiătorî ai ideei de maghiarisare, şcolarii lui Széchényi şi Wesselényi, făcură ca dieta feudală din Transilvania se creeze la 1842 ună articulă de lege, care nu avea de scopă nici mai multă, nici mai puţină, decâtă introducerea limbei maghiare în bisericile românesc!. Atunci s’au găsită Români devotaţi binelui naţiunei, cari deşi forte puţini la numerit, dar erau plini de curagiu şi de entusiasmă pentru sânta causă, ai căreia apostoli credincioşi erau. Astădî, după 48 de ani, numerulă cărturarilor, români e neasemenată mai mare. Dér ere aceşti fii cărturari ai poporului nostru stau ei la înălţimea, la care steteau atunci înaintaşii noştri în lupta pentru apărarea limbei, culturei şi naţionalităţii poporului românescă ? A ne îndoi despre însufleţirea tinerimei noastre de astăzî, pentru căuşele naţionale românesce, ar însemna a comite o crimă în contra consciinţei de sine a poporului română. Der pentru timpuri de grea cercare, cum suntă timpurile, pe cari le-amă ajunsă adî, se recere din partea tinerimei noastre, ca aceasta însuflețire se și-o manifeste și în fapte mai cu multă hotărîre. Aceasta o pretinde starea de astădî a poporului nostru, aceasta o pretindă strălucitele esemple, ce nile-au dată apostolii noştri naţionali din deceniile trecute. Mai mare interesă faţă cu căuşele naţionale şi mai puţină preocupare de sine. Acesta este ceea ce am dori noi din partea tinerimei noastre. împrejurările pretindă de la tinerimea nostră se-şi manifeste cu mai multă hotărâre credinţa, ce are şi trebue s’o aibă cătră acelă prea bună poporă, care a mântuit’o pe ea din robia întunerecului şi i-a datu, ceea ce este mai scumpă ca toate în lumea aceasta,i-a dată naţionalitatea. N’amă crescută la şcolă pentru ca se ne îngrijimu numai de noi înşine şi se ne căutămă mă traia uşoră ală vieţii pe socotéala poporului, din ală căruia sînui amă eşită, ci amă crescută la şcolă pentru ca se fimă adevărate străjî ale poporului română, care ne-a ridicată pe noi la treapta, unde suntemă, şi care dela noi aştepta uşurinţa sorţii sale. Nu ajunge numai aplaudarea suferinţelor acelora, cari pentru lupta, ce au purtat-ocu arma condeiului întru apărarea poporului românescă, suntă puşi astădî la robiă ungureasca, ci suferinţele acestora se ne servésca tuturora ca încuragiare în lupta pentru limba, naţionalitatea şi cultura poporului românescă! FOILETONULU „GAZ. TRANS.“ Povestea unui omu leneşii. Cică era odată într’unu satu unu omu grozava de leneşa, de leneşa ce era nici imbucatura din gură nu şi-o mesteca. Şi satul, védéndu, că acesta omu nu să dă la muncă, nici în ruptura capului, hotărîse la spândure, pentru a nu mai da pildă de leneviă şi altora. Şi aşa se alegu vre-o doi oameni din satu şi se ducu la casa leneşului, Ilü umflă pe süsu, Ilü punü într’unu cara cu boi, ca pe unu bubieai nesimţitori, şi hai cu densula la locula de spânefuratóare. Aşa era pe vremea aceea. Pe drumu se întâlnescu ei cu o trăsură, în care era o cocoaná. Cocoana véciendü în carula cela cu boi unu omu care semena a fi bolnavu, întrebă cu milă pe cei doi țărani eficendü. Omeni buni! să vede, că omulu cela din caru e bolnavu, sermanulu, și la duce-ți la vre-o doftoroaia undeva, sâ se caute. — Ba nu, cocoana, răspunse mulți dintre țărani; să ierte cinstita față D-voastre, der aista e una leneșa, care nu credema, să fi mai avându pereche în lume; și la ducema la spândurătore, ca să curățima satulu de una trândava. — Alei! omeni buni, zise cocoana, înfiorându-se, păcata sermanulu, să moră ca unu câne fără de lege, mai bine duceţi-la la moşiă la mine, iacătă curtea pe costişa ceea. Eu am acolo unu hambarii plinu cu posmagi, ia aşa pentru împrejurări grele. Domne feresce! A mânca la posmagi şi a trăi şi el, pe lângă casa mea; că dar şciu că nu m’a mai perde Dumnefeu pentr’o bucăţică de pâne. Dă! suntem datori a ne ajuta unii pe alţii. — I’audî, măi leneşule, ce spune cocoana, că te-a pune la coteţa intr’uni hambara cu posmagi, dise mulți dintre săteni. Iacă peste ce norocț ai data, batăte intunerecul, să te bată, uriciunea oamenilor ! Sai de grabă din cară şi mulţămesce cocoanei, că te-a scăpata dela morte, şi-ai data peste belşuga, luândute sub aripa D-sale. Noi gândiama sâ-ţi damu sapuna şi fringhiă. Ei cocoana, cu bunătatea D-sale îţi dă adăposta şi posmagi se totu trăiesc!, să nu mai mori. Să-și puie cineva obrazulu pentru mulți ca tine și sé te hránéscu ca pe unu trântorii, mare minune-i și asta! dóar totu de noroca să se plângă cineva. Bine-a mai ci'sit, cine-a disit, că boii ară și caii mănâncă. Hai dă respunsu cocoanei, ori așa ori așa , că n’are vreme de statu la vorbă cu noi. — Daar muieti-sa posmagii,fise atunci leneşula, cu jumătate de gură, fără să se cârnască din locu. — Ce aest întreba cocoana pe săteni? — Ce să afică, milostivă coconă, răspunse mula, ia, întrabă că muieți-sa posmagii ? — Vai de mine și de mine,fise cocoana cu mirare ; încă asta n’am au fitu! Da ela nu poate să și-i moaie. — Au fi măi leneșule, te print! să mai posmagii singuri ori ba? — Ba, răspunse, leneșula. Trageți mai bine totu înainte, ce mai atâta grijă pentru astă pustiă de gură ! Atunci mulți dintre sătenifise cocoanei. — Bunătatea D-voastre, milostivă coconă, der de geba mai voiți a strica orzula pe gâsce. Vedeți bine, că nu-lu ducemu noi la spânzurătora numai așa de flori de cucu, să-i luamu naravula. Cum chitiți? Unu satu tutregu n’ar fi pusu ore mână dela mână, ca se potă face dintr’însula ceva? Der ai pe cine, ajuta? Dar lenea-i împărătesă mare, ce-ţi baţi capulu! Cocoana atunci cu totă bunăvoinţa ce avea, se lehămetesce şi de binefacere şi de totu dicenda. — Omeni buni, faceţi dor cum v’a lumina Dumnedeu!? Ei sătenii ducu pe leneşa la locula cuvenita şi-i facu felula. — Şi cca aşa au scăpata şi leneşulaacela de săteni şi sătenii aceia de dânsula. Mai poftéscu de-acum şi alţi leneşi în satula acela, déca le dă mâna şi-i ţine cureaua. S’ama încălecata pe-o şea şi v’amu spusu povestea aşa. I. Creangă. (3Sr-Crivd:EISt!r DE IDUluriiLsnSCiL) „Gazeta“ ese In Să care iți. IDoiwite jem Aisiro-naesris: Pe unu anu 12 fi., pe scol luai 6 fi., Pe trei luni 3 fi. Min România ii striinitati: Pe ană ană 40 frenoi, pe vise Ioni 20 franoi, pe trei luni 10 franoi. Se prenumără la toate oSobeii poştale din întru şi din afară şi la doi. colectori. ADonamentul neutru Bratoni: la administraţiune, piaţa mare Nr. 22, etagiulu I.: pe unu anu 10 fl., pe şăse luni 5 11., pe trei luni 2 11. 50 or. Cu dusulu tn casă. Pe unu anu 12 fl. pe şese luni 6 11., pe trei luni 3. Tnu esemplaru 5 er, v. a. fio 15 bani. Atfttu abonamentele putu ţh (aserţiunile auntu a se pîifc înainte. Itiacţiun limiilstr&tiiasa Tinanul»: BRAŞOVU, plB)a mars Hr. 22 Sriiuri nsfrancate nu an primeeon. Kaauaeripts miss retrimite. I Birourile teamului: Bra ovă, pata msrs Nr 22 Insorate mai primenoă tnVItna Rudolfa Moşie Sachsenstein & Tolger ( Otto Maas), Henri* Schaiek, Alois Bernd IX. Bakes, A. Oppenk,J. Bon*abtrg; In BudspestsA. Z. GoldlargsrAn on Meist Eckstein Bernat; în Frankfurt: G. L.Daubt;în Hamburg: J. Steiner. Fretnlu in*ertfrmibru;o seria jjarmonda, pe o coloana 6 er. 21 80 or. zimbru pentru o puitoare. Publicărî mai dese după tarifă și învoială. Reclame p* pagina al* a o x?reă 10 c*. v. a. a en 90 vani. R». 242—Arndt LIII. Bmovt, Duminecă 23 Octomvre (9 Noemvre) 1890. lE2e-\rista politică. Dinăuntru. Precum stânca rostogolită din vârfulu unui munte 'nu se mai opresce pănă nu ajunge în fundula abisului, unde cele mai multe ori să sfarîmă în bucăţi, tocmai aşa nu se opresce nici turbatul, aventuala maghiarisărei, în ale căruia vuitori au căzuta acum nu numai organele oficiose ale statului, ci şi societatea maghiară în prea însemnată parte. Numai câteva zile suntu, de când amu făcuta cunoscuta cetitorilor noștri atentatulu, ce l’a comisa ministrula Csáky în contra gimnasiului din Năsăuda, și etă acum unu nou atacfi în contra multă cercatei nóstre limbi! E vorba despre hotărîrea mai nouă, ce s’a adusa în adunarea generală a districtului bisericesca reformata de dincoace de Tisa, care școlarilorfi români gr. cat. dela gimnasiula reformata din Sigetula Marmației lî-a opritu a se mai propune religiunea în limba românéscá sub cuvânta, după cum s’a esprimatu unulți dintre membrii susți disei adunări, „că nu potu suferi limba românéscá, prin care se propagă daco-românismulu.„ Amfiţi acolo! Să nu-ţi mai fiă ertata ţie, Române, a mai învăţa în limba mamei tale nici sfintele rugăciuni, nici chiar acele sfiinte şi dumnecfeesci porunci, cari învaţă se iubescl pe deaproapele tău „ca însuţi pe tine“ ! Unde ore se vor opri aceste primejdioase porniri de maghiarisare şi cine pre va mai pute pune stavilă acestui nenorocita fanatisma de rassă, care cu atâta vehemenţă împinge pe locuitorii ţârei spre abisula prăpastiei ? ! Aşa dişii „părinţi ai patriei“, în locu de a se cugeta la înfricoşatele urmări, la cari potu se ducă aceste porniri nenorocite şi în locu de a se sili se întorcă pe cei rătăciţi de pe calea prăpastiei, pe care i-au impinsu ei înşişi, îşi frământă capula cu Kisdedovurile, ala cărora proiectă de lege în săptămâna acesta a fosta pusa spre desbatere şi censurare din partea unei comisiunî speciale. Cu ocasiunea desbaterei, membrul comisiunei Schwicker Henrik, îşi esprimă îngrijirile faţă cu disposiţiunea de a sili pe părinţi ca să-şi trimită copiii în „Kisdedovuri.“ Disposiţiunea acesta, dise vorbitorula, dă mână puterei statului a se amesteca în sanctuarul familiei. Decá voma cere dela părinți să’și înstrăineze copiii din sânulfi familiei pentru diua intrega, prin aceasta desbracâmu părinții de simțulfi de datorință și’i învățămfi a aștepta tóate dela statu. Una alta membru, Lesko István, accentueză foloasele acestui proiect, pentru că,fice „ovoda pune bajsele educaţiunei populare şi ale maghia-I risărei." Cu una cuventa, scopul „Kisdedovuriloru“ este precum amu arătata şi altă dată, maghiarisarea şi er maghiarisarea. Insuşi ministrul Csáky declara şi cu ocasiunea acestora desbateri, că scopul „Kisdedovurilor“ este „sporirea naţiunei“ pe de o parte, cr pe de altă parte scutirea copiilor de miseriă şi mortalitate. Câta pentru „sporirea naţiunei“ cu lăpădături, poate ministrula Csáky să conteze la Jidovi, la Armeni şi poate și la vre-o câțiva Ţigani, nici de cum nu poate conta însă la Români, pentru că Românul nu este obicinuita a se lăpăda de legea și neamulu său. Ca să ne suiescu copiii de mortalitate prin Kisdedovuri, nu avem o lipsă; mai bine ar face ministrula Csáky, deci cu milioanele prădate pentru scopurile maghiarisării, s’ar sili să uşureze sartea bieţilor locuitori, cari din causa miseriei pärǎsescu ţara şi emigreza, şi ai căror copii morti, nu din lipsa de „Kişdedovuri“, ci din lipsa de pâne. Dinafară. Situaţia politică în Europa se pare a fi liniştitore, după ce din mai multe părţi se dau asigurări de o pace durabilă. Marchisula italianei Rugini din incidentul alegerilor apropiate în Italia declară, înfiatula „Opinione“, că dânsula şi partisanii săi aprobă direcţiunea actuală a politicei externe şi interne. Italia are trebuinţă atâta în raporturile sale interne, câtă şi în cele esterne, de o pace îndelungată. Pacea, orice Rugini, o asigură tripla alianţă şi raporturile politice economice, cari legă interesele statelor europene strânse una de alta. Rusia e incapabilă a’şi alangia raporturile sale economice fără pace. Foile rusesci asemenea vorbesc, într’unu limbagiu paetnica şi staruescu a dovedi şi ele, că situaţia Europei peste totu e liniştită. La stăruinţele acestora foi se mai alătură acuma şi „Nevoie Lipsa de lucru schiţă. 4e EMILE ZOLL. I. Uvrierii1) intrară dimineața în fabrică, și li se părea, că o vede rece, posomorită, ca și cum ar fi să cadă peste capetele lor. In funda în încăperea cea ’uvnerit,lucratorii într’o fabrică.