Gazeta Transilvaniei, ianuarie 1891 (Anul 54, nr. 1-24)
1891-01-15 / nr. 12
In faţa periculului. Sub acestă titlu primim următorulă articule, care esprime vederile ce domnescă în sînulă poporului nostru în momentele de faţă: ziua de 19 Ianuarie n. 1891 când s’a începută în camera din Pesta desbaterea cunoscutului şi mult primejdiosului proiect de lege pentru asilurile de copii, este pentru naţionalităţile nemaghiare din Transilvania şi Ungaria o cji de grea încercare, o cji pe care trebue s’o scriem cu litere negre în analele istoriei suferinţelor nóastre. Se ne întrebăm, încă odată, specială noi Românii, pănă a nu întră acesta proiectă în putere de lege, care ne suntă armele de apărare? Singura armă, cu care a luptată pănă acuma poporală română contra acestui monstruosă proiectă de lege, a fostă chiaristica nostră. Arătândă asupra periculului, care tinde a ne răpi limba pănă și din vatra familiară, s’a adresată cătră întregulă poporă ameninţată cu desnaţionalisare şi cătră Archiereii noştri fără osebire de confesiune. La acestă ţipetă de durere, întrebămă, ce paşi şi ce pregătiri de apărare s’au întreprinsă din ambele părţi? Nimică! —Singură pressa noastră şi numai ea a luată în apărare pe poporă şi pe păstori. .. Singură pressa, aperândă vatra străbună şi biserica, şi arătândă în acelaşi timpă tuturora, că atunci, când dela vatra românescă va fi răpită simţemântulă naţională şi voră fi stârpite limba, credinţa şi obiceiurile românescî, nu mai poate fi vorbă de biserică naţională şi de Archierei românescî. Ba în acăstă luptă a ei nu odată a fostă desaprobată, tocmai din partea acelora organe, cari ară fi fostă datare, ca cu mitra şi cu toiagulă să stea în cele dinteiu şiruri ale luptătorilor, pentru limbă, credinţă şi naţionalitate. Nomina sunt odiosa! Dar totă în acelă timpă întrebămă : ce a făcută obştea româneasca? înainte de a răspunde la acăstă întrebare, trebue se aruncămă o scurtă reprivire peste faptele petrecute în Augustă și Septemvre din anulă espirată. Nimeni să nu créda, că prigonirile în contra pressei nóastre naţionale din anulă trecută nu ară sta în legătură directă chiar şi cu monstrulă d-lui Csaky. Ziaristicei românescî trebuia se i se dea mai întâiu o grea lovitură, pentru că se credea, că lovită fiindă pressa şi intimidaţi fiindă representanţii ei descuragiarea obştei românescî va urma de sine. Şi cari au fostă consecenţele acestei politice temerare ? Pedepse grele bănesci, închiderea a doi redactori—pe basa unei patente austriace absolutistice — în temniţele cu făcătorii de rele şi cu asasinii, şi închiderea a doi colaboratori pe ani de utile temniţele din Seghedină. Şi cu ce a răspunsă obştea românesca la aceasta politică temerară? Pe când coriştii condamnaţi se pregăteau a merge în temniţă, pe atunci în sânulă poporului românescă se simţi o vină şi justă mişcare. Opiniunea publică română a dată prin gratulă conferenţei dela Sibiiu din 27 şi 28 Octomvre o viuă satisfacţiune representanţiloră ei dela pressa română, desaprobândă condamnarea loră şi protestândă în contra persecuţiuniloră şi a politicei interne şovinistice. Conferenţa partidului naţională română s’a mărginită a combate însă numai în generală pornirile duşmanose ale politicei interne faţă cu noi Românii, pe când era o necesitate imperiosă, ca se se fi pronunţată în specială şi vădită, încă pe atunci, în contra nouelor uneltiri urzite prin proiectul de lege pentru „Kisdedov“-uri. Decă acesta s’ar fi făcută încă pe atunci hotărîrile conferenţei ară fi avută ună mai puternică ecou şi o mai viuă aprobare pretutindeni. Totă odată membrii conferenţei ară fi fostă angagiaţî directă în luptă contra acestui proiectă. Suntemă de convingerea, că pe acesta cale înşişi Archiereii noştri s’ar fi vecrută siliţi a ieşi din reserva loră. După ce înse acesta nu s’a făcută, întregă afacerea a rămasă şi mai departe numai în sarcina pressei, care şi-a făcută şi ’şi face datoria. Cum nî-o facemă însă noi? Sfânta nostra datoriă a tuturora ar fi fostă şi este, ca alături cu chiaristica să păşimă hotărîtă şi fără sfială toţi ca unulă şi unulă ca toţi, dela Vlădică pănă la opincă —şi fără osebire de rangă şi confesiune. Dar în locă de acesta, ce vedemă ? Puterile de luptă suntă împărţite, pe când ele ară trebui să fiă unite baremî acum în cesulă ală unspre-crecelea, tara a mai face deosebire între biserică şi naţiune şi fără a lega persoanele Archiereilor, cu biserica, căci şi dânşii suntă membrii din corpulă naţiunei. Ore ierarchia bisericesca ar pute esista iară de corpulă naţională, care dă bisericii fiinţă materială şi formală? — Nu, niciodată nu! Ce e dor de făcută în faţa periculului? şi care a fostă şi este atitudinea nostră faţă cu proiectulă de lege desă amintită, care încă n’a devenită lege? La prima întrebare respundemu, că în momentulă In care guvernulă c’o furiă nespusă ne atacă şi ultimulă nostru locă de refugiu, familia, ar însemna a ne voi noi înşine moartea şi a ne da consâmţementulă la acesta, déci amu remâne şi mai departe totă reci şi în apatiă.Prin urmare datorinţa autorităţilor noastre superioare bisericesce şi scolastice, precum şi datorinţa fiă-cărui părinte de familiă şi a fiă-cărei suflări românescî este, ca se’şî redice glasulu în contra noului atentată, pe care adversarii noştri în arba loră trufiă ni-lă urzescă în contra limbei şi a naţionalităţii române! Suntemă de convingerea, că nu esistă nici ună Română, care se consimţă şi se dea sprijinulă, prin tăcerea lui, ca monstruosulă proiectă de lege ală d-lui Csaky se devină lege. Urmeaza deci, ca în întruniri publice şi pe toate căile, ce ni le permite legea se protestamu cu totă resoluţia şi fără şovăire în contra numitului proiectă. In privinţa aceasta se imitămă pe fraţii Braşoveni. Se ne strângemă dor rândurile şi se ne animă puterile. Süsi inimele, süsu capetele!! ________ Gemenii. FOILETONUL: „GAZ. TRANS.“ Din istoria iminţiloru apuseni. (Urmarea 1) Deci aşi fi avutu d’a face cu altcineva şi nu cu d-lă Bariţiu, care ca o celebritate pe terenură publicistică şi literară are merite neperitore, pe altulă, veijenda răspunsulă, ce mi’lă dă d-lă Bariţiu în volumulă al II-lea, care numai răspunsă la celefise de mine nu se poate numi, pentru că în contra unui adevără patentă: non datur argumentatio, n’aşi mai fi revenită la acestă afacere. Cetindă acelă răspunsă, mi-a venită aminte fără veste, cunoscuta istoriă: „Seine Durchlaucht hat das Pulver nicht erfunden.“ Cela ce face o greşelă şi totuşi vrea ca elă să dă de cătră pădure, o păţesce în tocma, ca acelă dascălă, care a întrebată la ună esamenă, la care era și principele Schwarzenberg de față, pe ună băiată: Wer hat das Pulver erfunden ? Băiatulă nesclinda să dea răspunsă, prietenii săi ’i șopteau: Schwarz, Schwarz... Schwarzenberg! strigă băiatulă voiosă. — „Nein mein Kind! Seine Durchlaucht hat das Pulver nicht erfunden.“ — Ttă rîsetă suprimată se audi în sală. Dascălulă, în locă să’şi vadă de trébá, la momenta se corese: — „Das heisst, mein Kind! Seine Durchlaucht ist sehr ein gesehikter und guter Herr, hat aber das Pulver doch nicht erfunden“. Totă astfelă a păţit’o şi d-lă Bariţiu. In volumulă Ială istoriei sale s’a încurcată forte rău cu „jupânesa“ Catalina. Eu l’am reflectată în „Gazeta Trans.“ d-sa s’a supărată şi mi-a răspunsă astfelă, încâtă celă ce îlă va înţelege: erit mihi magnus Apollo. Eu să vedemă: Declară din capul locului, că cu meritulă causei, cu chestia de dreptă şi cu fasele prin care a trecută nu mă voiu ocupa de locă , nu, Popa Balint, dar nici celă mai practică şi escelentă judecătoră urbarială, care a petrecuta o întregă viaţă de omă în acestă specialitate, foarte dificilă, subtilă, vastă, şi pentru ună Română ingrată, plină de amare destăinuiri şi de o durerosă decepţiune — nu şi-ar putea permite a-şi da părerea fără de a fi studiată actele şi documentele. Chiar bărbatul de specialitate, ca să se potă cu destulă auctoritate pronunţa, ar avea trebuinţă, celă puţină timpă de ună ană ca să scormonescă în archivul statului în Budapesta, la loca credibilia, în Alba-Iulia şi Colosmonostor, se asculte vre-o câteva sute de martori, apoi să se pună pe un studiu foarte serios. Nu cu un simplu articlu din „Transilvania“, se poate lămuri o causă atâta de grandiosă seculară. In véra anului 1847 i-amfish odată lui Iancu: „La anulu viitoru vei fi s,dvocatu, vei putea să iai asupra ta procesulu munteniloru noștri.“—„Frate Şuluțiu, astfelu de procese nu se decidu la masa verde, ci ln câmpula verde cu arma, așa precum voise Horia.“ Unui ani în urmă vorbind i ărăşi despre acesta obiectu Iancu ’m cris0: Partea humanitară a procesului aţi decis’o voi frate Şuluţiu, în 15 Martie în Pesta; partea naţională, durere, numai în câmpulu verde cu arma se va pute decide. » * # Domnulu Bariţiu cjicea că, eu „i-am „datu o lungă lecţiune istorică şi politică, reflectându publicul„ la cumplita „d-sale rătăcire, pe când acela încă nu „avea opulfi d-sale în mână, şi aşa nu „putea să judece între noi, pentru ca „să se sparie şi să arunce cartea la o „parte.“ Intr’adevér, aşi fi curioşu a sei: cum ar pute cineva arunca la o part© o carte, înainte de a o avea în mână ? Apoi cum am avut’o eu, totu astfel putea să o aibă şi alţii. Ce’mi pasă mie, ce facă alţii! Toţi nu o voră ave niciodată. Nici poesiile lui Bolintineanu şi Alesandri, pe cari îţi vine să le sorbi, nu le au toţi. Apoi deca publiculu nu s’a nspăriatuu, şi n’a tulit’o la fugă, când a ajunsu cu cetirea la Vol. I. pag. 170 atunci n’o să se mai spartă. Eu din parte-mi marturisescu, că am începută cetirea, la călcâiul c opului, cu Varga Catalina şi precum audă astfelă au făcută mai toţi. Lucru naturală. Faptele cunoscute, ale contimporanilor, te intereséazi mai multă. Dér ca să poată judeca publicul, între mine și d-lă Barițiu, mă vădă silită, prin replica d-sale din volumul al II-lea a pune față în față spusele noastre. înainte d’a face acésta, avemă să constatămă titlul doamnei Varga Catalina. Domnulu Barițiu în replica sa Voi. II pag. 648 cjice că Iakab Elek o numesce pe Varga Catalina „Kalandor“, aventurieră. Dreptă, așa este, der trebue j^J^0T.TXJTT LIV. ytfazeta“ ese In iiăcare cjl. teeaaiatB psint Aîsti Ungaria: ?© unu anu !2 îl., pe S6 luni 6 fl., P® trei luni 3 fl. Pentru România si străinitate: pe unü ami 40 franoî, sósé luni 20 franoî, p© trei iuni 10 franci. 9© prenumeră la toate oftițele poştale din întru şi din afară şi la doi. colectori Atoaaiacumii pentm Braşov!: la administraţiune, piaţa mare Nr. 22, stagiul I I., pe unu anu 10 fl., pe șase luni 5 fl., pe trei luni 2 fl. 50 or. Cu diucula în casă: Pe unu anu 12 fl. pe lese luni 6 fl., p© trei luni 3 fl. Unu asemplaru 5 cr, v. a sau 15 bani. Atfttu abonamentele ©ftfr* s inserțmnile nuntu » se plăt înainte. R&tCţlSEîâ iíflíSíitlítllSsíi tltiiisfis: 3PAS0VU, piața mars &p. 29. Scris ari n**francs,te n. ?j* partmes-30. Ha^uvoriptie na se s© trimite. ’ Bírounls te ímeiui; Bra ovű, £ aţa mírst tói* 22 Inserat© mai rrimescr, in Vtaas uiuaoi/ü Mos*6 É-MUMsiein c& Fcí^-fötto Maas), dWf*v SchaUk, á\qís Hrrnd 13Í. D«k*s, A, Q&petík.J. J}*m~ •wfoirirîn Su iapaata: i., 7. h&rgtsr .in on Meaei Eckstein 7fe<*iat: !a Frankfurt: #. L. 2ía«4&<#,-ín H.amtliirg: Á. Steiner Prețnlu incerți pj^iore: o hartă gar nonda p« o csolóná fi es și 30 or. tfmhira pfcntru o publicare. Pnbli ari mai d©a în Jupa tariffi. ^iinvoială. He î'.mo pa pagina III& o sereă 10 pîp. v. a. eon 80 kmL Nr. 22, Brașovft, Mercuri 26 (23) Ianuarie 2891. Din dieta ungurască. (Desbaterea proiectului de lege pentru Kisdedovuri.) In ședința dela 20 Ianuarie, după L. Mocsary luă cuvântul deputatului Tors Kalman. In generalu primesce proiectul de lege, deoarece dela acesta proiectu speréza să i se implinesca o dorinţă, pe care de 20 de ani mereu a accentuat’o. Polemisăză cu Zay şifice, că nu înţelege, pentru ce acesta este în contra asilurilor şi, după ce însuşî a constatată, că la Braşovă şi în comitatulu Braşovului s’au ridicată asemenea asiluri în interesul copiilor el. De sîlă nu póate fi vorba, căci aici mai puţină sîlă se face, decâtă prin legea pentru instrucţiunea poporală, care este obligătore pentru fiăcare părinte. Noi nu despoiămă pe nimenea de naţionalitate, ci la