Gazeta Transilvaniei, octombrie 1891 (Anul 54, nr. 217-241)
1891-10-27 / nr. 238
Din causa Sf. sărbători de mâne, diarulu nu va apără pănă Luni săra. Despotismu la culme. Braşov, 25 Octomvre st. v. Pe timpulu petrecerei nóastre la esposiţia din Praga, amu axutu norocirea de a visita şi centralii junimei academice boeme, societatea literară-retorică „Slavia“, unde amu fostu primiţi cu multă căldură şi însufleţire. Cu acesta ocasiune preşedintele societăţii, espunându rasele principale, prin caria trecută „Slavia“ dela înfiinţarea ei, ne arătă câtă de multă au avută şi au se sufere studenţii cehi din pricina riguroaselor măsuri ale locoteninţei din Praga, care într’una timpă secvestrase şi averea societăţii, precum şi din causa neconteniteloră şicane, la cari sunt despuşi. „Este forte tristă şi regretabilă“ — le-am cjisb tinerilor cehi — „că cu totă pretinsulu liberalisom şi constituţionalismă stările publice la D-voastră în Austria încă nu s’au emancipată de sub apucăturile şi relele obiceiuri ale statului de odinioră poliţienescă şi că din causa aceasta naţia d-vostră, a căreia realitate şi iubire de patriă este înscrisă cu litere neşterse în istoria Boemiei şi a împărăţiei, trebue să sufere atâtea persecuţiuni şi şicane din partea guvernului. Dar cu durere adânca trebue să vă spună, că ceea ce se petrece la d-voastre este floarea în pălărie pe lângă ceea ce suntemă condamnați a suferi noi, în partea de dincolo a monarchiei dela guvernulă ungurescă“. „D-voastre — amă adausă — vi s’au pusă piedecî şi vi se facă şicane, dar totuşi societatea „Slavia“ esistă şi puteţi lucra mai departe pentru ajungerea scopurilor culturale şi naţionale, ce le urmăriţi. Nu totă aşa însă este la noi în Transilvania. Aici tinerii români dela universitatea maghiară din Cluşiu aveau o societate de lectură română. Acesta a fostă disolvată în urma unor agitaţiuni duşmănose contra limbei, culturei şi a naţiunei române, pe cari a le caracterisa după cum merită, nu mă iertă bunulă semţă. Studenţii noştri români în urma aceasta au vrută să-şi înfiinţeze o nouă societate de lectură. Şi credeţi, că au putut’o face? Nu li s’a mai dată permisiune! Li s’a spusă din partea guvernului ungurescă, că suntă în Cluşiu destule societăţi şi biblioteci maghiare, să se folosesca de aceste, căci şi aşa ar fi prea puţini ca să-şi poata susţine ei înşişi o societate din taxele lor ş. a. Astfel, peste 70 de tineri români dela acea universitate, într’o ţară unde apróape patru din cinci părţi ale poporaţiunei suntă Români, nu potă avă aci nici măcară o simplă societate de lectură, unde să-şi cultive semţulă naţională. D-vostră aveţi aici în Praga o universitate paralelă celtică, la noi în Transilvania s’a înfiinţată însă o universitate curată maghiară, care, precum vedeţi, are speciala chiămare de a ne maghiarisa...“ De acesta convorbire mi-am adusă aminte, când, cu cea mai mare indignare sufletesca, am cetită valorosulă protestă, ce l’a publicată nobila presidentă a reuniunei femeilor române din Satmară în numărulă de Dumineca trecută ală „Gazetei Transilvaniei.“ Se luptă bravele femei române din Sătmară de șase ani de cjilă pentru ca să dobendescă dela guvernulă ungurescă aprobarea statuteloră Reuniunei loră. Voiescă să aibă și densele mijloculă de a pute lucra mai cu efectă pentru idealurile de cultură şi de binefacere, ce le nutrescă în inima loră. Der toate stăruințele loră au rămasă zadarnice. Ministerială ungurescă de interne n’a aflată nici de astădată de cuviință de a întări statutele loră. Decisiunea, prin care li s’au înapoiată statutele, fără de clausula de aprobare, „acestă nou și miserabilă documentă de volniciă ungurescă“, — cum cice d-na presidentă în protestulă ei — se baseza pe motivele unei ordonanţe ministeriale mai vechi. Domna presidentă ne arată aceste motive resumându-le sensulă pe scurtă astfelă: „deoarece în comitatul Sătmarului se află deja reuniuni maghiare de femei, ministrul ar dori ca şi femeile române să între în acele reuniuni, ca acolo să lucreze pentru înflorirea culturei unguresce şi pentru propria desnaţionalisare.“ Nu semena aceste motive ca ou cu ou cu cele produse la 1889 în contra aprobării statutelor societăţii de studenţi „Minerva“, ce voiau s’o înfiinţeze tinerii români din Cluşiu, în locală societăţii de lectură disolvate „Iulia“ ? Dar meseriaşiloră români din Alba-Iulia, cari au voită să’şî înfiinţeze o societate de ajutorare reciprocă nu li s’a răspunsă totă astfelă? Şi nu totă din acele motive s’a denegată aprobarea statutelor societăţii de lectură române din Făgetă ș. a. ? Este ună sistemă, după care procede, din ce în ce mai cutezătoră, volniciă ungureasca. Comitatulă Sătmară numără vre-o trei sute de mii de locuitori. Românii facă mai multă ca a treia parte, sunt dor în minoritate. Destulă, pentru ca statulă celă mare șovinistică maghiară să pronunţe încă de pe acuma sentinţa de nimicire a naţionalităţii române din comitatul Sătmarului, care se cuprinde în hotărîrea de-a împiedeca cu orice preţă desvoltarea naţională a Românilor sătmăreni. Lege de întruniri încă nu esistă la noi şi guvernului ungurescă îi vine la socoteala aceasta, pentru că are mână liberă faţă cu naţionalităţile. Acolo unde-i convine, pănă una alta, aprobă statutele nouălor reuniuni, unde însă i se pare că elementulă maghiară a începută să devină preponderantă, este neîmpăcată faţă cu minorităţile române. Şi pe când liberalismulă şi constituţionalismul ungurescă nu se sfiesce a rivalisa astfeliu cu régimele cele mai despotice, luândă măsuri atâtă de violente, nedrepte şi tiranice faţă cu junimea nóastra românăscă şi acum şi faţă cu femeile române, elă, răzimată pe legea cea nouă a Kisdedovurilor, face totodată încercările cele mai desperate de-a desnaţionalisa copii noştri dela 3—6 ani. Ce mai rămâne dor neatacată de acestă fiera tapitare a maghiarisării îmbrăcată în pielea de mielă a constituţionalismului? Bărbaţii în verstă ai naţiunei nóastre suntă declaraţi de cătră despoţii noştri dela putere de duşmani ai statului şi suntă ţinuţi în tren cu legi şi măsuri deosebite, cu o deosebită lege electorală, cu o deosebită lege de pressă (patenta împărătască absolutistă dela 1852, care e şi acel în vigore pentru Ardelu), cu ordonanţe volnice ministeriale şi cu acte de putere discreţionară fişpănâscă, c bună cuvântă, cu o administraţiă de stată, care nu vrea să scie decâtu de interesele specifice ale celoră ce FOILETONULU „GAZ. TRANS“. Pavela Catana. Trad, din limba cehă. (Urmare.) Bunica seraca, înfiorată, trăgea de mânecă pe nepotul său, ca să-șî iuțâscă paşii şi se scape odată de potcă; dară în chipulă acesta numai dete pricină şi mai mare de rîsă şi de bătae de jopu. In sfîrşitt, judele satului puse capătă chefului. La porunca lui toţi scoiseră pungile și plătiră crâşmarului ce erau d'' nai stropiră măseua cu câtevahăruţă ş’apoi o luară la oi cu grămada, sbierândă şi chilide te-ar fi asurijită, chiar în pivjt să fi fostă ascunsă. Lumea eşise în liţă şi se uita după ei cu îngrijire. Multe dintre rudenii erau cu lacrimile în ochi şi cu sufletulă plină de jale, nesclindă, ce se va întâmpla cu tinerii, cari acum treceau înainte veseli şi nepăsători, de ţi-ar fi părută că se ducă la petreceri, oră nu la nevoi şi la năcazuri. O maică făcea cu mâna semne duioase de despărţire; o soră striga cu glasă înecată ună nume multă iubită, fiulă şi fratele răcneau „rămasă bună“, de te miri cum nu se temeau, că li-s’pră rupe baerile inimii şi-şi luau din capă căciula împodobită cu tufe întregi şi o aruncau în slava cerului. Feciorulă lui Novacă s’ar fi silită din totă inima să calce câtă mai bărbătesce; dar ce să-i faci năcazului! Unde era în stare biata babă să se ţină de elă ? — Bătrâna trebuia să se mai oprescă din când în când ca să mai răsufle, şi în chipulă acesta nici nu eşiseră bine din sală, când eră! şi flăcăii, de cari voiau să se ferescă. Pănă celă căzniră numai pe elă, Pavelă ală nostru nu se prea supără, el luă totă istoria numai de şagă. Când însă ună neruşinată se apropia de bunica, voindă să o cuprindă în braţe, şi când începu a-şi bate jocă de densa, crocându-i porumbiţa bădicăi şi alte vorbe necuviinciose, care făceau pe ceilalţi să se omoare de rîsă, unde nu mi ţi se repeal nepoţelulă colea cătrănită, unde nu mi-lă apucă de céfa pe celă cu pricina, unde-i scutură cojocală de vre-o câteva ori, unde-lă ridică de vre-o trei, patru palme dela pământă şi zupă cu elă în şanţulă de lângă drumă, de ţis’ar fi părută, că tată acolo a fostă de când lumea. Bătrâna-şi frângea mânile de desnădăjduire. Novacă se încerca să o liniştască. Aşă — de unde! Ca ursulă din pădure când e zădărită, aşa mi-i fulgera voiniculă nostru pe toţi cu privirile, fiindă gata a face prafă şi pulvere pe om care ar fi cutezată să se mai apropie de ai săi. N’avu de lucru unulă mai într’o dogă şi sări ca ună cocoşă spulberată înaintea lui, strigândă, ca să se roge de ertare pentru ruşinea ce a făcut’o soţului loră şi să le dea parale de cumpărată palincă, ca astfelă să-şi deregă greşala... Na palincă! — şi până să clipesci din ochi, haide şi cu ăsta peste celă dintâi, de-i sări căciula din capă de mă stată de omă dela pământă. Avură norocă ceilalţi, că-i luâ judele de dindărătă şi le sparse bucluculă, căci altfelă de bună semă ar fi umplută şanţulă cu toţi. Erau cea mai mare parte nişce ţingăi destrunchiaţi; mnă omă cu minte şi cu grăunţe în glavă sciu că n’ar fi fostă în stare să-şi strice cinstea şi numele celă bună prin asemenea blăstămăţii. Nu e nici o mirare deci, că nici unuia nu-i mai veni pofta să se mai pună cu inimosulă flăcău, ci-şî căutară cu toţii de drumă. Ba unii cu inima mai de epure îlă ocoliră pe departe, fiindu-le frică să trâcă pe lângă bulă îndârjită. Numai după o bucată bună de focă, când crectură că la nevoiă voră pute scăpa cu fuga, începură a striga din nou, înjurândă şi ameninţândă pe Pavelă, că va fi vai de pielea lui când n’oră mai fi opriţi să pună mâna pe elă. Apoi se puseră pe urlată: Of! amară, Domne amară, Of! amară-i peste fire Trista nóstra despărţire. Of! amară, Domne amară, Când se despărţesce ’n silă Voinicelulă de copilă. Voinicelulă din cântecă însemna feciorulă lui Novacă, ură copila — bătrâna , din acâstă pricină hohoteau, de răsuna pământulă jură împrejură. Mai strigară ei ce mai strigară, până când se făcură nevăzuţi într’o cotitură de dramă. Cu sufletulă amărîtă, bunica făcea din capă şi din când în când ofta din greu: „Trebue că neamă apropiată de coda veacului, când tinerimea de astăzi îşi bate jocă de-o bătrână cămine... dar, coada veacului, diele lui antihârtă !“ QSTT^^IEIKXJIDE HDTTl^I2SnE30A. ^3) »i^nae'-a* ©a© în na-oar» ji ilofiameatenaiin iistio-ungaria P« unu anu 12 fl.f pe act- IueI 6 fi», Pe trei luni 3 II. Pestri România ti străinătate: Pa und and 40 franci, pe sesa luni 20 franci, pe trei luni 10 franci. Se prenumără la toate oficiele poștale din Intru și din afară și la dd. colectori. roOBamenmit neun Braiova: la administrațiune, piața mare Nr. 22, etaginl I., pe unu anu 10 fi, pe yese luni 5 fl., pe trei luni 2 11. 50 or. Ou dusulan casă. Pe unu anu 12 N. pe yeee luni 6 fi., pe trei luni 3 fl. Unu esemplaru 5 or, v. a. flau 16 bani. Atfttu abonamentele ofttu şi inserţiunile suntu a se plăti Înainte. ifesnii» AtalwtNtui« T1dc*ist&: ăilASQVtt, piaţa maro Hr. /moueasosi nofrancAt* ilo »a mefieu. Managoripta anse trimită ! Bíruim« de aiutiui: irajiovfi, pl »{a mars Kr, 22 inserate mal primesen tn Vlens tíX&ol/ü Moste HaatcntUin és Tolffrtr {9Uo Maat), Vtnru Sekaltk, Hoit Msrndl M.Dnket,A,Oppeiik,J.Sonntitri; In Badapa.ta: A. 7. 9cli- Vtrqtr Anion Jfttti Eckstein Btmat: |l Frankfurt: 9. L.Dtmbt;\n Hamburg: A. Steiner. Preţul inserţiuniloru; o seriă (armondâ pa o soloana 6 or. Îl 80 or. Umbra pantra o puitoare. Publicări mal dest lupi tarifă şi Învoială. Sasiame pe pagina UIla o asreă 10 or. v. a. »Au 80 bani. Nr. 238—Annii, LIV. Braşovi, Sâmbătă, Duminecă, 27 Octomvre (8 Noemvre), 1891