Gazeta Transilvaniei, octombrie 1893 (Anul 56, nr. 217-241)
1893-10-14 / nr. 228
Din cansa sfintei sărbători de mâne, diarulu nu tu apără pănă Vineri săra. Autonomia bisericască. BraşovQ, 13 Octomvre v. Intre marile cestiunî la ordinea cjilei ocupă fără îndoielă unu locQ de frunte și cestiunea autonomiei bisericesc! pentru acele confesiuni, car! încă nu se bucură de realisarea acestui drept, capitală ale loru, seu, cum se mai 4ucer nu ,e sau organisată pănă acuma autonomia recunoscută prin lege. Una din aceste confesiuni este confesiunea unită română din Transilvania și Ungaria, a căreia autonomiă pănă acuma a remasă neregulată, în ciuda tuturoru dorinţeloră, reclamăriloru şi postulateloru făcute în sinódele bisericesc! şi afară din sinóde din partea clerului şi poporului credincioşii, dela 1848 Incace. S’a cjisit s’a accentuată din partea hierarchiei române unite, că dorinţele şi postulatele clerului şi ale poporului relative la autonomia bisericescă au dată de piedec! şi greutăţi mar! la guvernula ungurescă, cu tote că dreptulă de autonomia ale bisericei române unite a fostă recunoscută şi confirmată de Curia romană. S’au făcută representaţiunî şi s’au trimesă memorande la locurile competente, tóate înse au remasă fără de resultatu. Nu scimă pănă în s ziua de astă^ care au fostă căuşele și motivele adevărate ale respingere! cererilor clerului şi poporului bisericei române unite de Alba-Iulia. Despre toate aceste s’a observată mare tăcere. Veciurămă numai cu îngrijire cum în timpul din urmă însăşi căpetenia bisericască a Românilor uniţi înfăţişa situaţiunea aşa, că punea în legătură regularea autonomiei bisericei române unite cu viitoarea regulare a autonomiei bisericei romano-catolice şi ne spunea: când se va regula autonomia catolicilor, în Ungaria va urma negreşită şi organisarea autonomiei bisericei române unite. Noi nu înţelegeam şi nu înţelegeam nici actm cum se poate face dependentă autonomia Metropoliei române unite de Alba-Iulia de regularea prealabilă a autonomiei catolicilor unguri, când amintita biserică are drepturile ei de sine stătutore ab antiquo şi n’are nici una amestecă cu biserica catolică şi când organisarea autonomiei ei este ună interesă de viaţă pentru ea şi credincioşii ei, arendă caracterul d espresă de biserică română naţională. Scopurile şi tendinţele duşmănose ale acelora, cari voiescă se lege cu ori ce preţă causa Românilor, uniţi de causa catolicilor unguri, le cunoscemă înse în de ajunsă şi nu mai este lipsă se le resuscitămu aici. Nici nu voimă se întrămu acî în discusiunea cestiunei autonomiei, ci voimu se constată nu numai, că după toate semnele este forte aproape momentulă, în care se va procede la regularea şi organisarea așa numitei „autonomii a catolicilor“ din Ungaria, pe când în sînulu bisericei române unite, cu totu „manifestulă“ sinodului electorală dela 16 Apr. a. c. domnesce în privința autonomiei o tăcere mormentală, care poate fi întrecută încă numai prin tăcerea, ce se pastreaza asupra intenţiunei şi a hotărîrei guvernului ungurescă în afacerea ocupării scaunului Metropolitană din Blasiu. Interesantă este expunerea taaiei clericale catolice „Magyar Állam“ asupra nouei rase, în care a intrată cestiunea „autonomiei catolicilor“ în urma programului bisericescă-politică ală guvernului. Numita fată că după presentarea proiectului de lege privitoră la libertatea religionară situaţiunea s’a schimbată. Cu statulă, care stă pe basa aceasta, catolicii tre* * bue să vorbeasca altfelu decâtă au trebuită se vorbeasca cu statulă care în multe privințe respecta încă posițiunea de dreptă publică a catolicismului. Decă statulă, care stă pe basa libertății religionare, recundsce şi susţine autonomia protestanţilor, atunci fiăcare confesiune poate pretinde o autonomia cu o sferă de dreptu totu aşa de largă. Acum voră căde dâră toate acele dificultăţi, cari au împiedecatu pănă acuma realisarea autonomiei catolice. Influinţa guvernului va înceta şi toate acele drepturi, ce le cuprinde în sine autonomia protestanţiloră, voră deveni fără discusiune proprietate a autonomiei catoliciloră; numai dogmele, organisaţia, disciplina bisericei catolice şi patronatulă regescă le potă mărgini, nu înse guvernulă, care va fi ună factoră de totă indiferentă faţă cu tautonomia catolicilor, pentru că acesta poate se-şi stabilescă legile sale interne şi organisaţiunea sa cu totulă independentă de guvernă. De aci conchide „Magyar Állam “, că acum nu mai e nici o piedecă pentru episcopatura catolică de a începe acţiunea organisării prin conchiămarea congresului catolicilor, eventuală prin pregătirea lui de cătră o comisiune. Iată dor, că clerula catolică ungurescă ia deja posiţiune hotărîtă în cestiunea autonomiei. Nu crede ore căpeteniile bisericei române unite, că a sosită momentală supremă, ca şi Românii uniţi se se ocupe serios, de resolvarea marei şi ardentei cestiunî a autonomiei bisericei loră ? FOILETONUL: „GAZ. TRANS.“ Duelu. După Chavette. Domnula dinteiu provoca pe chelnerü: — Chelnerü, unü beefsteak! Al doilea domnu: — Și mie unü beefsteak ! — Alü meu ou salată! — Alü meu fără salată! — Friptă de jumătate! — Friptă de totü! Domnulü, care comandă beefsteak ulü fripta de jumătate, se întoarse cătră domnulü ou „friptă de totü“ și ilü agrăi furiosu: — Domnulü meu, vrei să-ți bați jocă de mine ? — Cum de-țî presupui aceasta ? — Fiindcă eu comanda beefsteak-ulu cu salată, or d-ta fără salată; eu friptă de jumătate, d-ta fripta de totu. Se vede, că vrei s’o ai de furcă cu mine. — Iertare, der.... — Ori dară ții la obiceiulț, de-a nu face nimica ca ceilalți oameni? D ta ești omu originelu! „Friptu de totu“ credea, că vecinulu său e chirchilitu și se facea, că n’aude nimica, când de-odată îlă făcură atentă în modă brusca, că se mai află cineva acolo. Se întorse și recunoscă pe inspectorula supremă, care prânijia la masa vecină. Cunósce petitorula pe inspectorulă supremă ? E unu domnu grasa, curioşa şi limbută, care mereu s’amestecă în trebile altora şi în orele libere se indeletnicesce cu soiriciri. Ila despre tuesofi, der Ilii salută. Toţi caută să-i câştige plăcerea. E tocmai aşa de încăpăţinato, ca şi de hăbăucă, dar pe lângă acestea mai e şi plină de pretenţii şi neîndurătură. Mulţi omeni curagioşi şi plini de merite au suferită naufragiu pe cariera lui, fiind-că nu voiau să i se căciulescă. Tocmai când celu cu „jumătate fripta“ zise vecinului: „d-ta eşti oma originală!“ inspectorula supremă se întorse şi uitându-se cu ochi mari înaintea lui, 4‘8e : — Hm, hm ! De sigur, n’avea nici o causă de mâniă. Dar nenorocitul „fripta de totu“, care puţină mai înainte era așa de pacinion, îşijicea sie-şi: — Nu pot fi repăși, fiindcă inspectorula supremă, care a aucjitit totu, va flecări lumei scena. De aceea se reîntorse cătră „jumătate fripta“ și cjise: — Mă rogu biletulu, aici e ala meu! Schimbul de bilete de visită s’a făcutu și adversarii cetiră numele. Erau rudenii, cari după o depărtare de 20 ani, în care timpii schimbară scrisorile cele mai simpatice, își dădură rendes-vous în acesta otelu, unde ajunseră unulț lângă altul, fără a se cunoasce. In amendoi era înclinarea, de-a căde unulți în grumazi celuilaltu, der era de față primejdiosulu inspectorii supremii, care murmura mereu. Amândoi adversarii esclamară cu tonă superbă: — Așaderă pe mâne, domnule! Dinaintea otelului, „friptă de totu“ se opri și-și cise: — Vérulu meu m’a numitu omu curiosu, în acesta nu e nici o vătămare. Nu e supărată pe mine și nici eu nu aflu causă, de a-lți urî. Ineintea inspectorului suprem, însă a trebuită să ne arătăm o viteji. Voiu întreba pe amicula meu Tripot, care este aşa de sensibilă în afaceri de onoare ; ela a avută deja 20 de duele şi pricepe mai bine ca toţi, cum se potu aplana astfel de lucruri pe cale pacinică. Şi lucru nsibil! Tripot, care era aşa de scrupulos, faţă cu onoarea altora, nu s’a duelată niciodată şi nici că arăta încliniri spre așa ceva. A fostu norocosit, ca să figureze ca martoră la 20 de duele, cari devenită cunoscute prin cjiare, și rolulu pasiva, ce ila avea la astfelu de ocasii, luâ în închipuirea oamenilorü caracterii teroristice. Cipeau despre eli: Pe Tripot? Aşteptă numai. Acesta a avută duele cu grămada. I-am cetită numele de pela puţină 50 de ori. E combatantă escelenta. Nu se întempla duela, ca adversarii să nu și dbcă.: — Tripot se pricepe în astfelu de afaceri şi va fi bine, deoalți voiu câştiga de martoră. Astfel, se lăţi faima înfricoşată a lui Tripot, şi el se simția forte bine. * * * — Când te-a numită oma originală, pe felii de atitudinea luată ? — întreba Tripot. — Ședea. — Semnă rău! Voia să manifesteze dispreță! Onoarea e atăpată! In ce tonă ți-a grăită? — Cu gura plină. — Ești sigură de acesta ? — L’am recruta, când își îndopa gura. „Queeta“ ese în fiă carecţi Abonamente pentru Austro-ungaria. Pe un ană 12 fr., pe şase luni 6 11., pe trei luni 3 11. N-rii de Duminecă 2 11. pe ana. Pentru România şi străinătate. Pe ună ană 40 franci, pe şase luni 20 fr., pe trei luni 10 fr. N-rii de Sumineci. 8 franci. Se prenumiră la toate oftoiele poștale din Intra și din afară și la doi. colectori. Abonamentnln pentrn Brasovn a administrațiune, piața mare, Târguld Inului Nr. 80 etagiulă I., pe unu anu 10 11., pe sase luni 5 11., pe trei luni 211. 50 or. Cu dusulu în casă. Pe um ana 12 11., pe 8 luni 6 11., pe trei luni 3 11. Unu esemplaru 5 cr. v. a. sau 15 bani. Atâtu abonamentele cfttu şi inserţiunile suntu _____a se plăti înainte. Ridactiunea: AfiroMstratutssa 1 Tipchrafia: BRAŞOVU, piaţa mare, Tirgul Inului Nr. 30. Dorttor? nefrancats nu sc primaen. Manuscripte nu sc rarmstw. Birourile de micim: Brafova, piața mare, Tirgul Inului Nr. 30. Inferate mai primescu în Vlena R. Mouse, fraasenstein die Vogler (Otto Araas), tr. Schalek, Alois Herndel, if. Dukes, A. Oppelik, J. Dünneberg; în Budapesta: A. Z. Goldberger, Eckstein Bernat; în Frankfurt : G. L. Daube ; In Hamburg: .1. Steiner. Preţuiţi inserţiunilor: o seria garmond pe o coloana 6 cr. şi 80 cr. timbru pentru o publicare. Publicări mai dese după tarifă şi învoială. Reclame pe pagina a IH-a o senă 10 cr. v. a. sau 80 bani. Nr. 228. Braşovt, Joi, 14 (26) Octomvre 1893. CRONICA POLITICA. — (13) 26 Octomvre Dia incidentulü nascerei noului prinţă Carola, organulü bulgarü semioficiosü „Svobodau scrie una artipulü, în care numesce acesta evenimentu o serbătore a naţiune! române, pe care o salută şi poporula bulgarü dela Dunăre cu cea mai mare bucuriă. Artipululü sfîrşesce astfel: In numele opiuiunei publice a Bulgariei ne alăturam, la bucuria adénoit simțită de poporulü români, căruia îi trimitemu urările noastre cele mai sincere, dându espresiă adénoitei noastre convingeri, că acesta evenimentu însâmnă ivirea unei noue epoce în desvoltarea şi consolidarea regatului românn. Evenimentulü acesta va da României nouă putere, întru câtu poporulu şi dinastia ei suntu inseparabile, aşa că în viitori voru fi una sufletu şi o inimă pentru salutea patriei.* Din Viena se telegrafieză cu data de 23 Octomvre, că guvernulu serbescu, cedându dorinteloru Austro-Ungariei, a trimisă o comisiă în afacerea regularii cestiunei teritoriale Drina. De unu anu defile, guvernulü serbescu n’a datu nici unu respunsu reclamațiilor, așa că guvernulü bosniacii a amenințată cu represalii. Austro Ungaria, ifi06 numita telegramă, are încă şi altă causă de-a ridica plângeri contra atitudinei guvernului radicala sârbescu faţă cu monarchia. In decursul anului, în Bosnia făcea stricăciuni o bandă sârbască, care nu se poate califica de bandă de tâlhari, fiindcă nu jefuia, nici nu ucidea, cijipea, că ea este numai avantgarda unei oştiri de 10 000 soldați, cari se apropie pentru a libera Bosnia. Este constatat, că acea bandă venia din Serbia, unde se și retrăgea din panda în panda. Bey Ljubovici aduna toate mijloacele pentru echiparea bandei, or organula guvernamentală „Odjek“ sprijinia colectele. In timpul ultimei călătorii a regelui Alexandru s’au întempiata ast-fel de lucruri, — continuă aceeași telegramă, — care presentau în colori caracteristice realitatea și sentimentele de amici-