Gazeta Transilvaniei, ianuarie 1895 (Anul 58, nr. 1-23)

1895-01-15 / nr. 11

­­r ei acţiim Aiiiiiiintian, şi Tipografia, Braşova, piaţa mara Hr. 30. Scrisori nefrancate xra se V»rim63Cv — Itamiaoripte na so r e trimer u. INSERATE se primesc la Atfml­­­­nistraţiune în Braşovă şi la ur- I matorele Birouri de anunciuri: în Viena: Jr. Dukes, Heinrich­­ Schalek, Rudolf Mouse, A. Oppeliks Nachfolger, Anton Oppelik, J. Larmeber, în Budapesta: A. V. Goldbergerg, Eckstein Bemnet, în Bucures­ti: Agence Havas, Suc­­cursale de Roumanie; în Ham­burg: Károlyi & Liebmann. Preţul îi Incertlu­itoru : o seria garmond pe o coloana 6­er. şi o scr. timbra pentru o publi­care. Publicări mai dese după tarifă și învoială. Reclame pe pagina a S-a o se­ră 10 or. sau SO bani. Nr. 11— Anunt LVIIL Brașovt, Duminecă, 15 (27) Ianuarie 1395. (>TTJM±Ktr JDS lDTT&£X2fT3EZC>2i. 3) r'i „Sazeta-1 iest în M-care fii. Acciamle pentru Austro-Unitaria. Pe un anu 12 £L., pe sese­­tari 6 fl., pe trei luni 3 fr. N-rii de Dumineci 2 fr. pe nnc. Pentru România și străinătan.: Pe unu anu 40 francî,pe șese luni 20 fr., pe trei luni 10 fr. N-rii de Duminecă 8 franci. Se prenumără la toate ofictele poştale din întru și din afară și la doi. ad­epteri. Arlamantulu pentru Brasovi­­a administraţiune, piaţa Mare, Târgul­ laurii Nr. 30 etugiulu I., pe unu anu 10 fi., pe sese luni 5 fi., pe trei luni 2 fi. 50 or. Gu­dusniu In casă. Pe unii anu 12 fl., pe 6 luni 5 fi., pe trei luni 3 fi. Unu eoempiarn. 5 or. v. a. geu 15 bani. At&t n abonamen­tele ofttu şi inserţriunile tmntu a 8» plăti înainte. Apa trece, patrii© românu. Braşovut, 14 Ianuarie v. 1895 Cine ar fi și creciutu, că sub chivernisirea unui Banffy-paşa s’ar puté pune temelia unei alte politice şcolare, decâtă cea desfăşurată în programuid noului ministru ală ins­­trucţiunei publice, pe care-lă ară­­tămă mai josă? Noulă ministru Iuliu Wlassics nu este, decâtă urmaşulu lui Tre­­fort, Csaky şi Eötvös. Deca ceşti trei din urmă au soluţii se câştige prin politica lorii de maghiarisare dragostea şi încrederea cea mai de­­sevirşită a întregei cete a şovinişti­­loru, pentru ce ore se nu urmeze şi Wlassics acestă politică, fără de care în împrejurările de aici nu i-ar fi cu putinţă unui ministru ungu­­rescă de-a se susţină la putere nici dove-decî şi patru de ore? Wlassics este aşa­dără una ma­­ghiarisatoră şi prin urmare unii ad­versarii totă aşa de neîmpăcaţii ale instrucţiunei şi culturei nóstre na­ţionale, ca şi înaintaşii sei. Deose­birea este numai, că cei de mai ’nainte i-au răpită lui Wlassics apróape totu terenului autonomia nóstra şco­lară au călcat’o în picidre, scólele ni­ le-au pusă sub mână şi controlu ungurescu, în scólele nóastre poporale au introdusă limba maghiară ca stu­diu obligată, şi nici măcară micii noştri copilaşi nu i-au lăsată în li­nişte în sînulă familiei, ci au hotă­­rîtu se-i bage în „Kisdedovurî“, — după aceste şi alte multe, ce i-a mai rămasă dor noului ministru Wlassics ? Singurulă terenu, ce i-a mai ră­masă, este „revisuirea“, său mai bine­­ţisă maghiarisarea legei şcolare din 1868. Dar ce ni-a folosită nouă şi până acum acesta lege ? Ce poate fo­losi legea unui popor, ca ală nos­tru, care nu este guvernată după lege, ci după poruncile volnice ale miniştrilor­ şi cu forţa brutală a au­torităţii oră ? Din 1868 avem­ă mai multe legi, cari dau şi naţiunilor­ nemaghiare din patriă ore­ cari drep­turi şi libertăţi, dar de când Ungurii şi-au întărită stăpânirea loră, care dintre aceste legi a mai fostă ere respectată? Care dintre drepturile Românilor, n’a fostă batjocorită și călcată în picioare ? Nu legea școlară dela 1868, dar de-ar trage ei dungă peste toate le­gile, câte esistă astăciî, pe noi nici acésta n’ar avea să ne surprindă, căci pe câtă timpă suntemă guvernați mai multă cu sbiciulă și patură pus­­cei, pentru noi legile puţină cum­­pănescă. Ună singură terenă i-a mai ră­masă totuşi lui Wlassics şi acesta e: maghiarisarea desăvîrşită a pre­­parandiiloră. Elă vre adecă, ca das­călii poporului română se nu mai fiă dascăli românesci, ci se fiă das­căli crescuţi după tipulă şi asămă­­narea „betyár“-iloră unguresci, — dascăli, cari să nu mai fiă în stare de-a da fiiloră poporului română carte românăscă, ci să-i crescă în spirită și idei unguresci. Acesta este, ce i dreptă, ună plană înfricoșată, dar pentru aceea curagială în luptă noi nu ni-lă vomă perde. Cu guvernele unguresc! sun­temă de multă în clară şi scimă, că dela aceste guverne nu avemă să ne aşteptămă la nici ună bine. Ele ni-au făcută rău câtă au putută, ne facă şi ne voră face încă. Voră merge mereu înainte şi, deca vre­ună evenimentă neprevăzută nu le va opri în drume, mâna loră sacrilegă nu va lăsa neatinsă nici unulă din­tre sântele nóastre drepturi de limbă şi cultură naţională. Dér nici atunci noi nu vomă fi striviţî. Vomă lupta câtă vomă puté pentru apărarea scóalelor­ şi aşec­ă­minteloră noastre de cultură naţio­nală, dér nu vomă uita, de altă parte, nu trebue să uitămă nici as­­tăcji şi nici­odată, că toiagulă este ţa mâna nostră. Noi suntemă stă­pânii limbei şi culturei nóstre na­ţionale ; noi, Românii, suntemă de­­positorulă acestei culturi sânte şi nu este în lume putere, care se ni-o potă răpi, pe câtă timpă noi înşi­ne n’omă vre se ni-o răpăscă. Fiă-care Română trebue să fiă în jurul­ seu, în casa sa, în fami­lia sa ună apostolă, fiă-care trebue se fiă ună dascălă, fiă-care ună pro­­pagatoră ală culturei naţionale. Poporului să-i dămă în mână cărţi de cetire românesc!, cărţi bune şi folositore, din cari se înveţe a-şî iubi limba şi cultura, să înveţe a cinsti pe bărbaţii mari ai neamului său şi să se lumineze în lumina sci­­inţei şi învăţăturei românesc­. Părinţii, moşii şi strămoşii noş­tri erau totă atâtă de prigoniţi, totă atâtă da oropsiţi şi urgisiţi în cul­tura loră naţională, ca şi noi. Şi ei au fostă supuşi, deşi în măsură mai mică, ca noi aceî, ispiteloră de des­­naţionalisare, şi asupra loră şi-a în­tinsă limbile sale de focă bălaurală celă spurcată ală renegatismului, dar nu i-a nimicită. Foculă celă sântă ală iubirei de limba şi de­ neamă ■ i-a încâlcită pe eiişi i-a făcută să iese în­vingători din tóate tentaţiunile, căci au trăită ca Români şi au murită ca Români. Acestă focă sântă, acesta iu­bire arzătore de limba şi de obi­ceiurile strămoşesci trebue se ne în­­sufleţască şi pe noi. Fiă­care Ro­mână are să fiă la, postulă său, fiă­­care ună apostolă ală culturei na­ţionale: apostolă se fiă acasă şi pe stradă, apostolă în sin­lă fami­liei şi în piaţa publică. Timpurile suntă grele şi nu a­­vemă altă nădejde de scăpare, de­câtă rîvna şi caragiulă nostru, de-a lupta fiă­care fără pregetă şi fără ostenéla pentru mântuirea limbei şi culturei noastre românesci. Să lucrămă cu toții din toate puterile, ca să în­­troducemă carte româneasca în sâ­nulă poporului nostru ; românesce să cetăscă, românesce să vorbăscă, căci numai cartea româneasca îlă va mân­tui pe elă. Când în privința aceasta noi vomă fi trezi și isteți, încercările de maghiarisare ale stăpânitorilor­ noş­tri se voră isbi în pepturile româ­nesc! şi se voră frânge. Nici Wlas­sics, nici Banffy, cu toata céta loră văzută şi nevăzută, nu voră isbuti asupra nóstru, căci uneltirile mişe­­lescî nu potă isbuti asupra popoa­­reloră brave. EOILETONUL II „GAZ. TRANS.“ Crăci­unu triştii. De Glisici Milovan. I. Departe, colo sub munţii dela Omoly strălucesce una sătuleţă. In elu locuescu omeni buni şi omeni réi, cinstiţi şi păcă­toşi, săraci şi avuţi, ca în totu loculu. Chiar nici degetile maniloru nu suntu la felu, cum deră ar fi la fel, omenii ? In mijlocul­ satului se poate vedea din depărtare o căsuţă curată şi albă ca zăpada. Uşa casei se deschide tocmai că­­tră o colină înaltă. Coperişul. Invechita apare, ca o Invelitoare de capa nagră, or celea două ferestruici se pare din depăr­tare doi ochi, ce privescu veselii. , In casa acesta locuescu două suflete cinstite, bătrâna Smilja — Intregu satul. Zicea „lele“ acestui sufletu bunu — și mi­­culu ei fiu Cvetko, flăcău ce n’are păreche nici în depărtate țări. Suntu două-d­ecî de ani, decândă fe­­ricitulu întru Domnulu Malesici Vid s’a Inchisu ochii. Credincioasa lui soție, biata­­ Sm­ilia, a rămasă singură cu micula ei Cvetko de trei ani. Multa a trebuită să sufere sermana, multe zile grele și triste a trebuită să petrecă. Dar a crescută și Cvetko și putea să fiă de ajutoră mamei sale. Lucrurile mai grele le isprăvea eră. Cvetko se făcu ună băiată bună, ca mă­­rulă de aură, sîrguinciosă şi cinstită... Bă­trânii îlă aveau dragă şi adeseori cereau sfată dela elă, ca şi când şi elă s’ar ţinea de ceta loră. Tinerii flăcăi încă îlă iubeau, ca pe­ ună frate. Toţi erau mândrii de elă. La lucru Cvetko da pildă bună, la glumă, în veseliă nime nu era mai bună meşteră decâtă elă. Nu era fată în sală, care să nu-şî frământe capulă cum să joace acolo*) lângă Cvetko. Hei, ş’apoi câte mai suntu cari îlă cântă şi-lă descântă cu min­tea şi cu glasulă. * Laudă Domnului, bătrâna Smilja caută acuma liniştită şi veselă în faţa viitorului. Bătrâna n’are altă dorinţă, decâtă să-şi vadă însurată uniculă ei fiu, şi atunci ea s’ar închide liniştită ochii. Era tocmai în presura S-tei Mării. La casa lui Ninko Purovici se serba hra­­mulă; tota sătulă era adunată la elă şi *) Jocă naţională serbescă, societatea nu se împrăştia decâtă noaptea târ­­cjiu. Bătrâna Smilja și Cvetko se despăr­țiră de ceilalți lâng’ună huceage. Cvetko cu secerea pe umbră, mergea înainte adâncită în gânduri. Smilja după er, de­ asemenea tăcută. Ea tușea din când în când, ca o­­mulă, care vrea să spună ceva. — Cvetko dragă, de bună-samă te-ai ostenită, începu Smilja, ca să rupă tăcerea. — Ba bine, că nu. — Dar totuși ești forte tăcută, dră­guțule. — Dară ce se facă mamă­? — Ved­i tu Cvetko, continuă Smilja după o scurtă tăcere; ce frumosă fată s’a făcută Stana lui Nicola? E­l era încă co­pilă, şi astăzi.... Rău, că e fată bună și frumosă, şi pe Dumned­eulă meu, e din casă bună.... — Adevărată, adevărată... dor..., răs­punse Cvetko împedecată. — Sciu copile, continua Smilja; inima ta e înzgărdată de Lyuba lui Ninko. Şi Lyuba e fată bună, şi doră e mai frumosă chiar și decâtă Stana.... dar tu cunosc­ pe Ninko.... elă nu umblă decâtă după negu­țători, după domni.... Cvetko nu răspunse nimică, Smilja încă tăcu. Când ajunseră în grădină, Smil­ja îlă agrăi din nou. — Cveto dragulă meu, ascultă de mamă-ta. Se nu­metăscă eu pentru tine pe Stana lui Nicola? Ai fi norocită pe vecin. — Cere-mi pe Lyuba, mamă, răs­punse Cvetko. Dacă n’o capătă pe ea, nu credă, că pe alta.... Bătrâna Smilja vorbi în zadară să-și ia gândulă de la Lyuba. Cvetko nu răs­punse decâtă: „ori ea, ori nime!“ H. Ninko Purovici era celă mai de frunte gazdă în sală. Omă cinstită şi de omeniă, elă nu voia să fiă nimărui spre greutate şi nu voia să scurteze pe nime. Era însă ni­­ţălă cam mândru. Iubea pe neguţători, pe domni. Cu săraculă nu-şi prea sfărma ca­pulă, şi ruşina pe ţărani, ca şi când elă nu s’ar fi trasă din familia ţărănască. Ziv­­ka, nevasta lui, încă avea aceeași fire. Lyubica, fata lui, era fecioră sărbă­torită. Când voia cine­va să laude pe o fată, adese­ori se putea audi o licendă , ade­vărată, că e sîrguinciosă, bună și veselă, tocmai ca Lyubica lui Ninko.... E şi fru­mosă.... dar nici pe departe aşa frumosă, ca Revistă politică. Două lucruri mai însemnate s’au pe­trecută în politica internă, pe cari nu le cunoscă cetitorii fetei noastre de Dumineca. Unulă este programur­ guvernului­ Banffy, cu care a păşită înaintea dietei în şedinţa dela 19 f. c. Ţinta politicei noului guvernă este înainte de toate de a consolida încrederea dintre Coronă, guvernă şi par­lamentă , va căuta moduri şi mijloace, ca între stările de faţă, spiritele să se liniş­­tescă. Nou­ă guvernă, cum a­rată dr. Banffy, îşi va pune toate silinţele întru des­­voltarea statului maghiarii în direcţia naţio­nală maghiară şi asigurar­ea şi susţinerea ideii de stat­. Toate tendinţele şi agitaţiunile, cari se îndreptă contra acestei idei, vor­ fi sdro­­bite şi sufocate, şi nu va suferi guvernulă, ca caracterulă statului maghiară unitară să fiă mărginită şi restrînsă. Va lua însă în băgare de seama acele ce­reri îndreptăţite, cari le vacjimă naţionali­tăţile nemaghiare pe art. de lege 44 din 1868, vnse fără restringerea caracterului na­ţională maghiară şi întru câtă legea de na­ţionalitate n’a fostă modificată prin alte legi ulteriore. Va să­dică coconulă Banffy

Next