Gazeta Transilvaniei, ianuarie 1900 (Anul 63, nr. 1-23)

1900-01-15 / nr. 10

„Dacoromânismul“ şi Saşii. Z­iarul naţional săsesc din Si­­biiu publică în numărul său de as­­tăzi sub titlul „Dacoromânismul şi po­litica maghiară de naţionalitate“ un ar­­ticol important din mai multe puncte de vedere, despre care voim se vor­bim aici. Pănă înainte cu vre-o câţî­va anî politicianii saşî erau preocupaţi încă în cea mai mare parte de te­merile nutrite şi în sînul lor în mod sistematic, că aşa­­fişa ideiă daco­română pote se devină forte pericu­­losă elementului săsesc, din Ardeal. Aceste temeri, firesce, erau nutrite mai ales din partea maghiară şi forte puţini dintre Saşi au dat atenţiune părerilor desfăşurate de preotul lor Roth în cunoscuta sa broşură, publi­cată la 1848, că Giermanii s’ar putea împăca uşor cu ideia dacoromână. Trebue se mai amintim că pănă în timpul mai nou erau puternice speranţele în sînul Saşilor, că le va succede într’un fel a încheia cu Ma­ghiarii dela putere un compromis separat, pe temeiul legilor esistente. De aceea ei urmăreau o tactică pe cât de isolată, pe atât de periculosă, dând mereu Maghiarilor se înţelegă, mai în pressa lor, mai în dietă, că ei, aliaţii credincioşi din trecut ai Ungurilor, pot eventual se aducă mari servicii prin o nouă alianţă cu elementul domnitor tocmai în con­tra pretinselor tendinţe „ dacoromâne“ şi a periculelor, ce le-ar putea nasce pentru stat. Acesta lăsau să se străvadă po­liticianii saşi din vorbele şi enuncia­­ţiunile lor, oi unul din conducătorii lor din dietă, deputatul de odinioră Zay, a şi dat în mai multe rânduri espresiune clară acestei cugetări. Şi nu mai de mult, decât la 1895 ea părea chiar, că se află răsunet în declaraţiile programatice ale faimo­sului Banffy. Stim că încă mai înainte, pe la 1890, se făcuse o încercare de apro­piere între Maghiari şi Saşî, care însă a suferit fiasco tocmai în urma isprăvilor guvernării lui Banffy. Cam de pe când îşi începuse acest volti­­gior politic producţiunile, menite a storce aplausele frenetice ale mas­­selor maghiare fanatisate de agenţii provocători ai şovinismului violent. Saşii — chiar şi dintre cei mai opor­tunişti — începură a cunosce în ce hal trist a a­juns politica lor basată mai mult pe promisiunile amăgitore, cu cari au purtat-o de nas guver­nanţii maghiari dela 1865 Incoce. Dar mai văctură şi se mai con­vinseră Saşii ardeleni şi de altă a­­pariţiune de tot periculosă, chiar şi luptelor legitime pentru apărarea esistenţei lor naţionale. Au văitut şi s’au convins adecă, că acea fan­tomă a dacorom­ânismului, cu care ne veniau şi ne vin mereu adversarii noştri de câte ori vor să nege în­dreptăţirea nostră de a trăi în acest stat ca Români, avea şi are o fatală importanţă şi pentru situaţiunea lor în lupta cu tendinţele de maghia­­rizare. Şi acesta se esplică aşa, că din frasele obicinuite despre „dacoro­­mânism“ şi „irredentism“,— frase gole, cum recunosce şi „S. D. Tage­blatt“ — prin metoda constantelor suspiţionări şi calomniărî tenden­­ţiose, s’a format cu timpul un sis­tem întreg de atac ofensiv asupra posiţiunei de drept a naţionalităţi­lor în genere. Putem să ne închi­puim, că peste trei milioane de Ro­mâni fiind constant învinuiţi şi tra­taţi ca contrari agresivi ai statului, e cu neputinţă de a­ se curma stă­rile escepţionale de prigonire şi de a se introduce fiă şi numai pentru Saşi, Şvabi, Şerb­ etc. un regim de echi­tate şi de legalitate. Astăcji politicianii Saşi încep să distingă mai bine şi se cunoscă, că daca ei nu au făcut nimic pănă acum, pentru ca se proceda, cel pu­ţin în cestiunile mari principiare, so­lidar cu Românii şi cu celelalte na­ţionalităţi din acest stat, politica de desnaţionalizare maghiară la rândul ei a îngrijit cu atât mai mult, ca tendinţele sale asupritoare şi distru­­gătoare să fie aplicate în fond şi faţă cu Saşii, cum sunt aplicate faţă cu celelalte popoare şi mai ales faţă cu Românii, a căror prigonire în stil mare a creat o stare escepţională generală, care nu admite în nici o parte vre-o îmbunătăţire. După cele premise se va înţe­lege deci importanţa deosebită, ce o dăm articulului din cestiune al fetei naţionale săsesci din Sibiiu, al cărui mers de idei se poate resuma pe scurt în urmatorele: Constatând, că tot mereu — cum s’a întâmplat acum şi în an­cheta pentru colonisărî. — Ma­ghiarii citezâ fantoma daco-românis­­mului, ca să întărâscă printr’asta afirmarea, că Românii sunt politi­­cesce periculoși, foaia saseasca sibi­­iană (zice, că acea fantomă nu este decât o trasă golă în gura politi­­cianilor de toate cjilele. Der —­dice — n’a studiat cu temeiu situațiunea poporului român, de aceea nici nu vrea să creadă în dacoromânism, nici nu vră să nege cu totul esistența lui, fiă din simpatiă cătră Români, sau din inimicițiă contra Maghia­rilor. Presupunând dor, că dacoro­mânismul ar fi fapt, „S. D. Tgbtt.“ crede, că el s’a născut între Români numai ca reacțiune în contra șovi­nismului Maghiarilor. Sâmburele cestiunei nu este clor, deca Românii nutresc ori nu aspi­­raţiuni periculoase statului, ci deca Românii sunt trataţi cu dreptatea şi echitatea, ce li­ se cuvine ca unei părţi forte însemnate a poporaţiunei din patrie? La aceasta cestiune capi­tală Saşii trebue să răspundă negativ pe basa propriei lor experienţe. Ro­mânilor li­ se refuză tocmai aşa, ca şi Saşilor, minimul de esistenţă na­ţională. Legea de naţionalitate tocmai aşa nu se ţine faţă cu ei, ca şi faţă cu Saşii. Din dările Românilor toc­mai aşa nu se susţin scele române, ca din ale Saşilor scóle săsesci. Nici un irredentism nu poate să absolve statul de a-şi împlini dato­riile sale legale faţă cu cetăţenii săi, or suspendarea datoriilor sale nu va re­aduce nicî-odată pe desertorî la cre­dinţă. Statul trebue să caute a-şî împlini mai întâi datoria sa cătră cetăţeni. Toate cărţile groase ale lui Jancso, toate broşurile franţuzesc­ şi italie­nesc­ asupra dacoromânismului sunt zadarnice şi nu-şi vor ajunge scopul de a combate acest dacoromânism cu „mijloace scienţifice“, pe câtă vreme Românii vor putea dovedi sim­­plamente prin fapte, că legile esis­tente se calcă în defavorul lor, că administraţia e părtinitore, că în­văţământul e tratat în mod vi­treg etc., că tuturor inştiinţelor lor culturale li­ se opun piedeci şi că aproape fie­care Maghiar şi a ales, ca scopul cel mai inait şi ultim al politicei sale de naţionalitate, desnaţionalizarea concetăţenilor sei de altă limbă... Ne bucurăm de acest limbagiu hotărît şi în adevăr politic al feiei naţionale săsesci din Sibiiu, fiind­că el, după noi, este de natură de a aduce claritate în conceperea şi ju­decarea realei situaţiunî, în care se află acei naţionalităţile nemaghiare fără deosebire faţă cu despotismul de rassă maghiar, ceea­ ce nu pote decât să le folosesca în grelele lupte, ce le mai aştaptă, cântecului „Hej Slovane“, reservistul Struat fu condus în oraş. Nici un gendarm nu s’a arătat nicăiri, nici o uniformă nu s’a vă­­d­ut. In pasarma gendarmilor, erau consig­­naţi gendarmii, cari fură întăriţi cu 16 omeni. Mulţimea trecând pe acolo, a is­­bucnit în strigări ironice. Sora s’a aran­­giat în sala de gimnastică o festivitate în onoarea lui Struat. -A* IfcT TJ Xd LUZII. gazeta« iese înjîcare». Abonamente pentru Austro-Uagan­a: Pe un an 12 fl., pe sese luni 6 fl., pe trei luni 3 fl. N-rii de Duminecă 2 fl. pe an. Pentru România şi străinătate: Pe un an 40 franci, pe şese luni 20 fl., pe trei luni 10 fl. N-rii de Duminecă 8 franci. Se prenumera la tote ofi­­ciele poştale din întru şi din afară şi la d-nii colectori. Abonamentul pentru Bratet Adm­nistraţiunea, Piaţa nai. Târgul Inului Nr. 30, etegii I.: Pe un an 10 fl., pe şase luni 5 fl., pe trei luni 2 fl. 10 cr. Cu dusul în casă: Pe un an 12 fl., pe 0 luni 6 fl., pe trei luni 3 fl. — Un esemplar 5 cr. v. a. sau 15 bani. — At&t abo­namentele cât şi inserţiunile sunt a se plăti înainte. REDACŢI­UNEA$ ieiBistratmea |i 1 :âMSOV, piaţa mars Iff. 30. Scrisori nefrtmcHte, nu ■ia primesc. M&nuaeripie, an se retrimet. 188ERATE se pnmesc la Alî­­«JBSlSTRAŢiUWE în Braşov şi la £.Tinat­irolo Blrcurîde anunlurî: la Viena: M. Dukas Hacht. 88kx. Augenfeld & Eb­erich Leaner, Wolnrioh Soh&lek. Rudolf Hesse. A« Oppellka Nacht. Anton Oppellfc. In Budapesta : A. V. Goldber-6 »r, Ekstein Barnat. In Ham­urg, Karoly­ & Liebmann. PREȚUL INSERȚIUNILOR : o ao­­u­ă garmond pe o coloana 6 o«*. şi 30 or. timbru pentru o pu­­licare. — Publicări mai dese după tarifa şi învoială. RECLAME pe pagina a 3.a o f­em­ă 10 or. sau 30 bani. Mr. 10. Braşov, Sâmbătă 15 (27) Ianuarie. 1900, Salarisarea preoţilor necatolici. Semi­oficiosul „Magyar Nemzet“ publică următorul comunicat: „împrejurarea, că lucrările privitoare la salarisarea preoţi­lor necatolici încă­­nu sunt terminate, este a se atribui în parte întârsiiărei au­torităţilor superioare bisericesce. Mai mult însă portă vina fasionările preoţilor privi­toare la salarisare, cari sunt defectuose şi nesigure. Din cauza acestor defecte numă­­roase fasionări privitoare la veniturile preo­­ţesci au trebuit să fie respinse din partea ministeriului, care în privinţa aceasta portă controlul şi supraveghiarea. La întregirea salarului nu hotăresc nici împrejurările fa­miliare, nici anii de serviciu. Venitele preo­ţilor se vor întregi pănă la 600, respective pănă la 300 fl. încă în decursul acestui an, va să d­ică mai curând, de cum era la în­­ceput proiectat prin lege. După acel pro­iect ar fi fost de a se întregi salariile nu­mai din an în an, treptat pănă la 800, res­pective 400 fi. Acum toţi preoţii primesc de-odată şi încă în anul acesta întregirea pănă la 600, respective 300 fi. Forte mulţi dintre ei deja au şi primit subvenţiunea de la stat. Ceilalţi pot să aştepte, căci gu­vernul va lua în grabă măsurile de lipsă“. Demonstraţiuni celtice in ces­­tiunea „zde“. „Politik“ anunţă din Bro­­dul boem. In 21 i. c. ’i­ s’au făcut mari ora­­ţiuni aici proprietarului A. Struat, care pentru-că a strigat „zde“ la adunarea de controlă a stat închis cu000 săptămâni. O mulţime imensă l’a aşteptat la gară. Când s’a dat jos din tren, a fost salutat cu „Slava!“ sgomotoase şi neîncetate. Toţi, bă­trâni şi tineri, bărbaţi şi femei, se grăbiau să-i strîngă mâna. Călătorii din trenul ac­celerat priviau cu mirare la acestă scenă. In mijlocul imensei mulţimi şi în sunetul Cestiunea colonisărilor şi Românii. Li-a intrat Ungurilor în cap să ma­­ghiariseze şi desfiinţeze individualităţi na­ţionale prin colonisăre. In direcţia acesta o săptămână întregă au desbătut şi s’au sfă­tuit între sine membrii faimoasei anchete pentru colonisare, ce şi a ţinut şedinţele în Budapesta sub conducerea ministrului un­guresc de agricultură. N’a rămas mai îndărăt nici pressa maghiară. Gazetarii guvernamentali şi opo­­siţionali s’au unit în păreri pe acâstă temă şi cu de­opotrivă vâlvă au arătat căile şi mijloacele, prin care s’ar putea crea un „stat naţional maghiar unitar“ şi o „singură na­ţiune maghiară“ prin politica de colo­nisare. Mult îi preocupă în direcţia aceasta mai ales Ardealul, unde clasa proprietarilor maghiari mijlocii se prăpădeşce văc­ând cu ochii şi unde „pământul fuge“ de sub pi­­cioarele Maghiarilor. Cei mai mulţi dintre chiariştii unguri găsesc, că o mare primej­­die pentru Maghiarii din Ardeal sunt „Va­lahii“. Părerea aceasta o admite şi gureşul Franeisc Kossuth, care de când s’a meta­­morfosat Orăşî în eotvosist patentat, umple coloanele lui „Egyetértés“ cu articuli bom­bastici. Aşa face şi în numărul dela 25 i. o. al numitei foi, scriind un articul despre cestiunea colonisărilor cu preferinţă la Ar­deal şi cerând ca acţiunea de colonisare, ce a luat-o acum guvernul în mâna lui, să fie dusă înainte ca putere. Etă ce spune, în­tre altele Franeisc Kossuth în exerciţiile lui stilistice: „Unitatea de stat maghiar nu este ameninţată serios decât de­ o singură rassă cu limbă străină : rassa acesta sunt Românii. Primejdia din parte­ le residă în însuşirile lor de rassă. Poporul român ţine morţiş la limba lui. Maghiarul însă se plecă atât de uşor a vorbi în limbă străină, încât în co­munele mixte şi Maghiarii vorbesc românesce. „In Câmpia întregă, aproape pănă la graniţele Cluşiului, în căsătoriile mixte po­porul folosesce limba română. E fapt, că în Ardeal limba română a devenit limbă in­ternaţională la cele trei rasse (Români, Maghiari şi Saşi). „Poporul român nu atrage la sine nu­mai prin aceea că cu nici un preţ el nu vorbesce decât românesce, ci şi prin alte trăsături caracteristice ale rassei sale. Cei ce cunosc bine poporul român, stiu să spună multe despre obiceiurile simpatice ale lui; el poate fi mulţumit uşor, e privit ca pururea vesel şi spiritual, tot atâtea însu­şiri, cari fac plăcută rassa lui înaintea con­locuitorilor săi. „Românilor li-au succes a face din scrfele şi autonomia lor bisericescă cuiburi ale mişcărilor de naţionalitate. Religia gr. or. este pentru ei religie naţională.... Dar nu numai scola şi religia o folosesc spre scopuri de espansiune, ci de un şir de ani începe ei fac politică de augmentare a rassei şi pe teren economic. „Albina“ stă

Next