Gazeta Transilvaniei, ianuarie 1900 (Anul 63, nr. 1-23)
1900-01-15 / nr. 10
„Dacoromânismul“ şi Saşii. Ziarul naţional săsesc din Sibiiu publică în numărul său de astăzi sub titlul „Dacoromânismul şi politica maghiară de naţionalitate“ un articol important din mai multe puncte de vedere, despre care voim se vorbim aici. Pănă înainte cu vre-o câţîva anî politicianii saşî erau preocupaţi încă în cea mai mare parte de temerile nutrite şi în sînul lor în mod sistematic, că aşafişa ideiă dacoromână pote se devină forte periculosă elementului săsesc, din Ardeal. Aceste temeri, firesce, erau nutrite mai ales din partea maghiară şi forte puţini dintre Saşi au dat atenţiune părerilor desfăşurate de preotul lor Roth în cunoscuta sa broşură, publicată la 1848, că Giermanii s’ar putea împăca uşor cu ideia dacoromână. Trebue se mai amintim că pănă în timpul mai nou erau puternice speranţele în sînul Saşilor, că le va succede într’un fel a încheia cu Maghiarii dela putere un compromis separat, pe temeiul legilor esistente. De aceea ei urmăreau o tactică pe cât de isolată, pe atât de periculosă, dând mereu Maghiarilor se înţelegă, mai în pressa lor, mai în dietă, că ei, aliaţii credincioşi din trecut ai Ungurilor, pot eventual se aducă mari servicii prin o nouă alianţă cu elementul domnitor tocmai în contra pretinselor tendinţe „ dacoromâne“ şi a periculelor, ce le-ar putea nasce pentru stat. Acesta lăsau să se străvadă politicianii saşi din vorbele şi enunciaţiunile lor, oi unul din conducătorii lor din dietă, deputatul de odinioră Zay, a şi dat în mai multe rânduri espresiune clară acestei cugetări. Şi nu mai de mult, decât la 1895 ea părea chiar, că se află răsunet în declaraţiile programatice ale faimosului Banffy. Stim că încă mai înainte, pe la 1890, se făcuse o încercare de apropiere între Maghiari şi Saşî, care însă a suferit fiasco tocmai în urma isprăvilor guvernării lui Banffy. Cam de pe când îşi începuse acest voltigior politic producţiunile, menite a storce aplausele frenetice ale masselor maghiare fanatisate de agenţii provocători ai şovinismului violent. Saşii — chiar şi dintre cei mai oportunişti — începură a cunosce în ce hal trist a ajuns politica lor basată mai mult pe promisiunile amăgitore, cu cari au purtat-o de nas guvernanţii maghiari dela 1865 Incoce. Dar mai văctură şi se mai convinseră Saşii ardeleni şi de altă apariţiune de tot periculosă, chiar şi luptelor legitime pentru apărarea esistenţei lor naţionale. Au văitut şi s’au convins adecă, că acea fantomă a dacoromânismului, cu care ne veniau şi ne vin mereu adversarii noştri de câte ori vor să nege îndreptăţirea nostră de a trăi în acest stat ca Români, avea şi are o fatală importanţă şi pentru situaţiunea lor în lupta cu tendinţele de maghiarizare. Şi acesta se esplică aşa, că din frasele obicinuite despre „dacoromânism“ şi „irredentism“,— frase gole, cum recunosce şi „S. D. Tageblatt“ — prin metoda constantelor suspiţionări şi calomniărî tendenţiose, s’a format cu timpul un sistem întreg de atac ofensiv asupra posiţiunei de drept a naţionalităţilor în genere. Putem să ne închipuim, că peste trei milioane de Români fiind constant învinuiţi şi trataţi ca contrari agresivi ai statului, e cu neputinţă de a se curma stările escepţionale de prigonire şi de a se introduce fiă şi numai pentru Saşi, Şvabi, Şerb etc. un regim de echitate şi de legalitate. Astăcji politicianii Saşi încep să distingă mai bine şi se cunoscă, că daca ei nu au făcut nimic pănă acum, pentru ca se proceda, cel puţin în cestiunile mari principiare, solidar cu Românii şi cu celelalte naţionalităţi din acest stat, politica de desnaţionalizare maghiară la rândul ei a îngrijit cu atât mai mult, ca tendinţele sale asupritoare şi distrugătoare să fie aplicate în fond şi faţă cu Saşii, cum sunt aplicate faţă cu celelalte popoare şi mai ales faţă cu Românii, a căror prigonire în stil mare a creat o stare escepţională generală, care nu admite în nici o parte vre-o îmbunătăţire. După cele premise se va înţelege deci importanţa deosebită, ce o dăm articulului din cestiune al fetei naţionale săsesci din Sibiiu, al cărui mers de idei se poate resuma pe scurt în urmatorele: Constatând, că tot mereu — cum s’a întâmplat acum şi în ancheta pentru colonisărî. — Maghiarii citezâ fantoma daco-românismului, ca să întărâscă printr’asta afirmarea, că Românii sunt politicesce periculoși, foaia saseasca sibiiană (zice, că acea fantomă nu este decât o trasă golă în gura politicianilor de toate cjilele. Der —dice — n’a studiat cu temeiu situațiunea poporului român, de aceea nici nu vrea să creadă în dacoromânism, nici nu vră să nege cu totul esistența lui, fiă din simpatiă cătră Români, sau din inimicițiă contra Maghiarilor. Presupunând dor, că dacoromânismul ar fi fapt, „S. D. Tgbtt.“ crede, că el s’a născut între Români numai ca reacțiune în contra șovinismului Maghiarilor. Sâmburele cestiunei nu este clor, deca Românii nutresc ori nu aspiraţiuni periculoase statului, ci deca Românii sunt trataţi cu dreptatea şi echitatea, ce li se cuvine ca unei părţi forte însemnate a poporaţiunei din patrie? La aceasta cestiune capitală Saşii trebue să răspundă negativ pe basa propriei lor experienţe. Românilor li se refuză tocmai aşa, ca şi Saşilor, minimul de esistenţă naţională. Legea de naţionalitate tocmai aşa nu se ţine faţă cu ei, ca şi faţă cu Saşii. Din dările Românilor tocmai aşa nu se susţin scele române, ca din ale Saşilor scóle săsesci. Nici un irredentism nu poate să absolve statul de a-şi împlini datoriile sale legale faţă cu cetăţenii săi, or suspendarea datoriilor sale nu va readuce nicî-odată pe desertorî la credinţă. Statul trebue să caute a-şî împlini mai întâi datoria sa cătră cetăţeni. Toate cărţile groase ale lui Jancso, toate broşurile franţuzesc şi italienesc asupra dacoromânismului sunt zadarnice şi nu-şi vor ajunge scopul de a combate acest dacoromânism cu „mijloace scienţifice“, pe câtă vreme Românii vor putea dovedi simplamente prin fapte, că legile esistente se calcă în defavorul lor, că administraţia e părtinitore, că învăţământul e tratat în mod vitreg etc., că tuturor inştiinţelor lor culturale li se opun piedeci şi că aproape fiecare Maghiar şi a ales, ca scopul cel mai inait şi ultim al politicei sale de naţionalitate, desnaţionalizarea concetăţenilor sei de altă limbă... Ne bucurăm de acest limbagiu hotărît şi în adevăr politic al feiei naţionale săsesci din Sibiiu, fiindcă el, după noi, este de natură de a aduce claritate în conceperea şi judecarea realei situaţiunî, în care se află acei naţionalităţile nemaghiare fără deosebire faţă cu despotismul de rassă maghiar, ceea ce nu pote decât să le folosesca în grelele lupte, ce le mai aştaptă, cântecului „Hej Slovane“, reservistul Struat fu condus în oraş. Nici un gendarm nu s’a arătat nicăiri, nici o uniformă nu s’a vădut. In pasarma gendarmilor, erau consignaţi gendarmii, cari fură întăriţi cu 16 omeni. Mulţimea trecând pe acolo, a isbucnit în strigări ironice. Sora s’a arangiat în sala de gimnastică o festivitate în onoarea lui Struat. -A* IfcT TJ Xd LUZII. gazeta« iese înjîcare». Abonamente pentru Austro-Uagana: Pe un an 12 fl., pe sese luni 6 fl., pe trei luni 3 fl. N-rii de Duminecă 2 fl. pe an. Pentru România şi străinătate: Pe un an 40 franci, pe şese luni 20 fl., pe trei luni 10 fl. N-rii de Duminecă 8 franci. Se prenumera la tote oficiele poştale din întru şi din afară şi la d-nii colectori. Abonamentul pentru Bratet Admnistraţiunea, Piaţa nai. Târgul Inului Nr. 30, etegii I.: Pe un an 10 fl., pe şase luni 5 fl., pe trei luni 2 fl. 10 cr. Cu dusul în casă: Pe un an 12 fl., pe 0 luni 6 fl., pe trei luni 3 fl. — Un esemplar 5 cr. v. a. sau 15 bani. — At&t abonamentele cât şi inserţiunile sunt a se plăti înainte. REDACŢIUNEA$ ieiBistratmea |i 1 :âMSOV, piaţa mars Iff. 30. Scrisori nefrtmcHte, nu ■ia primesc. M&nuaeripie, an se retrimet. 188ERATE se pnmesc la Alî«JBSlSTRAŢiUWE în Braşov şi la £.Tinatirolo Blrcurîde anunlurî: la Viena: M. Dukas Hacht. 88kx. Augenfeld & Eberich Leaner, Wolnrioh Soh&lek. Rudolf Hesse. A« Oppellka Nacht. Anton Oppellfc. In Budapesta : A. V. Goldber-6 »r, Ekstein Barnat. In Hamurg, Karoly & Liebmann. PREȚUL INSERȚIUNILOR : o aouă garmond pe o coloana 6 o«*. şi 30 or. timbru pentru o pulicare. — Publicări mai dese după tarifa şi învoială. RECLAME pe pagina a 3.a o femă 10 or. sau 30 bani. Mr. 10. Braşov, Sâmbătă 15 (27) Ianuarie. 1900, Salarisarea preoţilor necatolici. Semioficiosul „Magyar Nemzet“ publică următorul comunicat: „împrejurarea, că lucrările privitoare la salarisarea preoţilor necatolici încănu sunt terminate, este a se atribui în parte întârsiiărei autorităţilor superioare bisericesce. Mai mult însă portă vina fasionările preoţilor privitoare la salarisare, cari sunt defectuose şi nesigure. Din cauza acestor defecte număroase fasionări privitoare la veniturile preoţesci au trebuit să fie respinse din partea ministeriului, care în privinţa aceasta portă controlul şi supraveghiarea. La întregirea salarului nu hotăresc nici împrejurările familiare, nici anii de serviciu. Venitele preoţilor se vor întregi pănă la 600, respective pănă la 300 fl. încă în decursul acestui an, va să dică mai curând, de cum era la început proiectat prin lege. După acel proiect ar fi fost de a se întregi salariile numai din an în an, treptat pănă la 800, respective 400 fi. Acum toţi preoţii primesc de-odată şi încă în anul acesta întregirea pănă la 600, respective 300 fi. Forte mulţi dintre ei deja au şi primit subvenţiunea de la stat. Ceilalţi pot să aştepte, căci guvernul va lua în grabă măsurile de lipsă“. Demonstraţiuni celtice in cestiunea „zde“. „Politik“ anunţă din Brodul boem. In 21 i. c. ’i s’au făcut mari oraţiuni aici proprietarului A. Struat, care pentru-că a strigat „zde“ la adunarea de controlă a stat închis cu000 săptămâni. O mulţime imensă l’a aşteptat la gară. Când s’a dat jos din tren, a fost salutat cu „Slava!“ sgomotoase şi neîncetate. Toţi, bătrâni şi tineri, bărbaţi şi femei, se grăbiau să-i strîngă mâna. Călătorii din trenul accelerat priviau cu mirare la acestă scenă. In mijlocul imensei mulţimi şi în sunetul Cestiunea colonisărilor şi Românii. Li-a intrat Ungurilor în cap să maghiariseze şi desfiinţeze individualităţi naţionale prin colonisăre. In direcţia acesta o săptămână întregă au desbătut şi s’au sfătuit între sine membrii faimoasei anchete pentru colonisare, ce şi a ţinut şedinţele în Budapesta sub conducerea ministrului unguresc de agricultură. N’a rămas mai îndărăt nici pressa maghiară. Gazetarii guvernamentali şi oposiţionali s’au unit în păreri pe acâstă temă şi cu deopotrivă vâlvă au arătat căile şi mijloacele, prin care s’ar putea crea un „stat naţional maghiar unitar“ şi o „singură naţiune maghiară“ prin politica de colonisare. Mult îi preocupă în direcţia aceasta mai ales Ardealul, unde clasa proprietarilor maghiari mijlocii se prăpădeşce văcând cu ochii şi unde „pământul fuge“ de sub picioarele Maghiarilor. Cei mai mulţi dintre chiariştii unguri găsesc, că o mare primejdie pentru Maghiarii din Ardeal sunt „Valahii“. Părerea aceasta o admite şi gureşul Franeisc Kossuth, care de când s’a metamorfosat Orăşî în eotvosist patentat, umple coloanele lui „Egyetértés“ cu articuli bombastici. Aşa face şi în numărul dela 25 i. o. al numitei foi, scriind un articul despre cestiunea colonisărilor cu preferinţă la Ardeal şi cerând ca acţiunea de colonisare, ce a luat-o acum guvernul în mâna lui, să fie dusă înainte ca putere. Etă ce spune, între altele Franeisc Kossuth în exerciţiile lui stilistice: „Unitatea de stat maghiar nu este ameninţată serios decât de o singură rassă cu limbă străină : rassa acesta sunt Românii. Primejdia din parte le residă în însuşirile lor de rassă. Poporul român ţine morţiş la limba lui. Maghiarul însă se plecă atât de uşor a vorbi în limbă străină, încât în comunele mixte şi Maghiarii vorbesc românesce. „In Câmpia întregă, aproape pănă la graniţele Cluşiului, în căsătoriile mixte poporul folosesce limba română. E fapt, că în Ardeal limba română a devenit limbă internaţională la cele trei rasse (Români, Maghiari şi Saşi). „Poporul român nu atrage la sine numai prin aceea că cu nici un preţ el nu vorbesce decât românesce, ci şi prin alte trăsături caracteristice ale rassei sale. Cei ce cunosc bine poporul român, stiu să spună multe despre obiceiurile simpatice ale lui; el poate fi mulţumit uşor, e privit ca pururea vesel şi spiritual, tot atâtea însuşiri, cari fac plăcută rassa lui înaintea conlocuitorilor săi. „Românilor li-au succes a face din scrfele şi autonomia lor bisericescă cuiburi ale mişcărilor de naţionalitate. Religia gr. or. este pentru ei religie naţională.... Dar nu numai scola şi religia o folosesc spre scopuri de espansiune, ci de un şir de ani începe ei fac politică de augmentare a rassei şi pe teren economic. „Albina“ stă