Gazeta Transilvaniei, iunie 1900 (Anul 63, nr. 121-144)
1900-06-11 / nr. 130
Pagina 2. In străinătate nu s’au petrecut săptămâna aceasta evenimente mai remarcabile. Lumea tată îşî are țintite privirile asupra primejdiei din China despre care vorbim mai jos. — Singur în Italia s’a produs un eveniment destul de însemnat. Ministeriul italian și-a dat dimisiunea și acum de 3_4 cjile se continuă pertractări în afacerea compunerii unei nou cabinet. — Din Africa sudică puţine scirî sosesc de când Englesii s’au făcut stăpâni peste Pretoria. Intre Englesî şi Buri se dau şi acum lupte destul de sângerose şi nu e speranţă, ca ele se înceteze în curend. Burii s’au pus orășî în mișcare în Oranje, unde se că generalul De Wett face Englesilor mari neajunsuri cu cei 6000 omeni, cei are sub arme; or în Transvaal generalul Botha nu vre de loc se jace după cum îi cântă Roberts, încă o victimă. Sub titlul „pedepsirea agitatorului“, foile unguresce reproduc următorea decisiune a ministrului de culte şi instrucţiune Wlassics, publicată în foia oficială ungară: „Ministrul da culte şi instrucţiune publică a eliminat odată pentru totdeauna din şcolile superioare din Ungaria pe ascultătorul da drept, anul II, de la universitatea din Olusiv George Novacovici, pe basa cercetării pornite contra lui pentruuneltiri contra statului mghiar şi pentru agitaţiuni de naţionalitate — cu adausul, că decă numitul ascultător de drept sî-ar câştiga afară de Ungaria la orice fel de institut superior atestat de absolvare său diplomă, acesta nu va avea valoare în Ungaria, respective nu va fi nostrificatău. Acâstă este 6răși o măsură din acele, la care s’a dedat, mai ales de câțî va ani încoce, ministrul unguresc al școlelor Wlassics, trecut dela Banffy în ministeriul condus de Szell. Vedem sageta veninoasa părăsind arcul şi vedem că fiind victima lovită de ea. Dar nu stim, ce se credem despre ţîntaş, ce scop urmăresce el nimicind cu atâta uşurinţă şi în mod aşa de crud cariera numitului tînăr român universitar. Acesta este în scurt timp al doilea cas de eliminare dela toate şcolele superioare din ţară. Cel dintâiu s’a întâmplat faţă cu tânărul Bolcaş, care a fost lovit de aceeaşi pedeapsa, în urma goanei înscenate la academia din Oradea-mare contra tinerilor români de acolo. Atunci au fost eliminaţi numai dela şcola superioră din Oradea-mare şi alţi 17 colegi ai lui. Intre aceştia se afla şi tinerul Novacovici, care a trecut apoi la universitatea din Cluşiu. Seim, că acesta este unul dintre cei trei tineri universitari, cari şi-au manifestat simţul lor de pietate la mormântul lui Avram Iancu. De aci s’au pornit în contra lui cercetările, de cari se vorbesce în comunicarea de mai sus a feiei oficiale. Ele au decurs, cum credem, înaintea senatului universitar și de «sigur, că cașul eliminării lui Novacovici dela Academia din Oradea-mare a fost luat ca împrejurare îngreunătare a pedepsei. Ori cum ar fi fost, întrebăm, pe ce basă s’a putut pronunţa aceasta sentinţă? Se vorbesce de uneltiri în contra statului, de agitaţiuni de naţionalitate. Dar prin ce se pot dovedi acestea? In ce stă, pentru Dumnezeu, acea uneltire şi agitare de care este acusat sărmanul tînăr ? De ce nu se publică şi motivele sentinţei, ca să ştim ce anume fapte i se impută acestui tînăr? E trist, că se poate petrece aşa ceva şi că totuşi cei de la guvern mai au inima şi obrazul, de a susţine, că ei sunt binevoitori faţă cu poporul nostru şi că vor să fie cu dreptate faţă cu el din diminaţa sărbătorii, ascultarăm ’'Opupovul în biserica mănăstirii; er la timpul liturgiei Beiul trimese trăsura sa, şi plecarăm cu mare pompă, trupele fiind înşirate la dreapta şi la stânga, dela mănăstire până la palat, şi chiar în palat, fâlfâind steagurile lor cele cu cruci. De câteorî descărcau puşcile lor, fumul se ridica deasupra capetelor. Numărul total al trupelor, după cum ne-am informat pe urmă, fu cam la 100.000, căci Beiul muntenesc ţine în solda sa la 150.000; populaţiunea acestei ţări e imensă, căci toţi fugarii din Turcia se refugiază aici, unde lesne se câştigă mulţi bani. Aproape toate trupele se concentrează la bobotâză şi la Pascu. Apoi intrarăm în biserică. Patriarchal se învestmânta, dimpreună cu Mitropolitul, cu chir Gavriil, capul episcopilor din Serbia, cu principalii egumeni, etc. Fiecare din ei ţinu în mână câte-o cruce învălită, şi venind se aşedau pe scaunele lor. Acum se aduse o mare sarcină de luminări şi se distribi poporului: după aceea se puse în mijlocul bisericii un fel de masă mare, pe care, aşternându-o, aşeetară pe ea cupe mari, un basin de argint umplut cu apă, şi o cutie mare cu moştele Sfinţilor, între altele mâna dreptă a Sft. Mihail, episcopul Sonadei, şi a Sft. Marine, încadrată în aur curat. In acel moment se coborî Beiul şi stătu lângă tronul său, or Spătarul lua o mare luminare poleită cu aur, şi alte două de asemenea, şi le puse în sfeşnice, de amândouă părţile. îndată se scoborî şi Patriarchul şi făcu rugăciuni deasupra apei. In fine, noi eşirăm afară din biserică, pentru ca Patriarchul să afunde crucea. Procesiunea o formau dintâi stegarii, doi câte doi, cu insigniile şi stegurile lor, cu cruci în vârf; apoi purtătorii de torţe, apoi preoţii doi câte doi; în fine Patriarchul cu Mitropolitul. Când Patriarchul, cu crucea în mână, ajunse la malul râului, găsi apa îngheţată, căci dimineaţa fusese un frig de crepan pietrile. Mai înainte se obicinuia să se facă ruga asupra apei în mijlocul Curţii, dar, Beiul fiind bătrân şi frigul prea riguros, astă-dată ruga o făcu în interiorul Palatului. Acum omenii sparseră ghiaţa şi Patriarchul afunda crucea în apă de treiorî, în care timp s’a cântat un imn. După aceea totă mulţimea îşi umplu ulcioarele din rîu, or preoţii cufundară în el un mare număr de copii, din cari vreo câţîva au îngheţat. Pe noi ne durea inima la aurul ţipetelor copiilor, ce sufereau din causa gheţii şi a frigului. Noi înşine eram ca şi orbiţi de frig, stând cu capetele descoperite. Mai multe chile în urmă ne-au asurdit urechile şi am simţit dureri. Intorcându-ne şi reîntrând în biserică, Patriarchul stropi cei patru păreţi ai edificiului şi tabernacolului, apoi se apropia de Beiu, şi-l stropi şi pe el. Când Beiul săruta crucea, se făcu semn trupelor, cari au descărcat toate puşcile lor, de bubuia prin aer. Urechile noastre aşurejiră cu totul şi ne temeam se nu cadă peste noi biserica. Apoi Patriarchul stropi pe boierii cei de faţă. Să-i fi văcjut ca niste flori de primăvară, în strălucitele lor haine, învăliţi cu blăni, ceea ce se consideră la ei ca un semn indispensabil de bogăţie. După aceea eşirăm afară din biserică, aducându-se acolo două scaune dinaintea uşii, pe un loc forte ridicat, unul pentru Beia şi celalalt pentru Patriarch. De ambele părţi la dreapta şi la stânga stătură preoţii. Apoi se aduseră armăsari domnesci, cei mai nobili şi mai scumpi, cu preţiose ornamente de brocart de aur, lucrate cu mărgăritare şi pietre scumpe, încât încântau privirile. Patriarchul îi stropi pe rând, în număr de două deci. Aceste ornamente erau ale Beiului, fiecare în preţ de 1000 de galbeni. In urma tuturor, veni un Comis călare pe un mic patîr și un altul pe un măgar, cu scopul să producă veselia și rîs spectatorilor. După ce Patriarchul îi stropise, am intrat la liturgia, de unde ne-am suit la banchet. In acea se făcu o adunare mare, mai splendidă decât cele precedente. Ospățul s’a celebrat prin deșertarea cupelor, vuetul instrumentelor musicale, baterea tobelor, ascuţitul sunet al fluerilor, descărcarea puşcilor şi a săcăluşelor, veselia fu mare. Sora ni s’a distribuit vestminte, ca de obiceiu, şi GAZETA TRANSILVANIEI. Nr. 130.—1900. Europa şi China. Vorbind în numărul trecut de Dumineca despre marile încurcături din Răsăritul depărtat,Jiceanu, că nu-i de glumă cu Chinesii. Faptele petrecute săptămâna acesta în China au dovedit, că aşa este. Câteva cjile mai înainte s’ar fi creitat, că trupele europene, americane şi japonese, cari au fost trimise la China, vor fi de ajuns pentru a sugruma răscăla Boxerilor. Acum însă starea lucrurilor are altă faţă. Boxerii nu mai sunt singuri. Pe partea lor s’a dat şi China oficială cu armata ei, aşa încât oştirile internaţionale, cari au debarcat In porturile chinese pănă acum, par’ a fi numai un picur de oleu în valurile spumegate ale oceanului chines, turburat și sbiciuit de ura clocotitoare a tot ce e chinesesc împotriva străinilor. Ce face doar Europa? In toate statele bătrânului nostru continent, cari au interese mari în China, se fac mari pregătiri militare în fața primejdiei rassei galbene. Germania, Rusia, Francia, Anglia și toate celelalte puteri interesate, își adună trupe numeroase, dau porunci strașnice comandanților pe mare să pună corăbiile cele mari de răsboiu în stare de a putea pleca în China; se ascut baionetele, se visiteaza puşcile şi tunurile şi se face tot ce e de lipsă, pentru ca aşa numita armadtă europeana să măture de pe faţa pământului pe răsculaţii din China. * Germania, care cu puţin înainte privia flegmatică tulburările din Peking, mobilisăză acum o parte a infanteriei de marină germană, împăratul Wilhelm apevăzu la voluntari şi desfăşură o activitate mai intensivă ca oricând. Şi dacă e adevărată vestea despre uciderea representantului german din Peking, nu mai încape îndoială, că Germania vra să se resbune. Nu stă mai îndărăt, ba poate chiar mai înainte stă Rusia, care mobilisază din greu şi trimite mii şi mii de soldaţi contra „barbarilor“ Chinei, la ceea ce Anglia priveşte cu ochi pismoşi, fiindcă ea n’are atâtea trupe şi o flotă atât de puternică în apele Chinei, ca Rusia. După ele urmază, firesce, Francia cu pregătirile ei militare, apoi Japonia cea mult temută, şi în urmă America. Ba se fiice, că chiar şi Austro- Ungaria se gătesce a serba împreună cu celelalte puteri ospăţul în jurul plăcintei de orez chinesă. Toate aceste puteri n’au stabilit pănă acum o înţelegere deplină între ele şi n’au un plan precis. S’ar pare mai mult, că nici una din puteri nu-șî bate capul cu ce face alta și fie care e aplecată a procede unilateral, cu tote că mereu asigura telegraful, că e în ajun de a se forma „armata statelor unite europene în China“. ❖ Pe când Europa se pregătesce astfel să întîmpine primejdia chineză. Boxerii îşi fac isprăvile lor fără întârziere, ajutaţi de armata imperială, sau lăsaţi în pace de acesta să facă ce sciu. Pe stradele Pekingului s’au întâmplat septemâna asta scene destul de sângeroase. Sute de creştini au fost ucişi şi maltrataţi, biserici şi case numeroase de ale misionarilor prefăcute în cenuşă. Asta s’a întâmplat nu numai în Peking, ci şi în alte oraşe ale Chinei locuite de străini. Şi cum că lucrurile au trecut dintr’o simplă revoluţie în stare de adevărat răsboiu, s’a văcut mai bine la portul Tahu. Aici a fost în noaptea de 17 Iunie o luptă mare între Chinesii din forturi şi corăbiile internaţionale. Ea s’a sfîrşit cu ocuparea forturilor de armatele europene. Mulţi Chinesî au cădut în lupta acesta, dar au cădut şi mulţi străini. * Intr’aceea tot mai multe scriî sosesc despre intrarea de trupe rusesce şi englese în Peking, cari au mers acolo, ca să apere pe străini în contra furiei răsculaţilor. Spirile, ce sosesc însă nu pot da o oglindă adevărată a situaţiunei, deorece aproape crece căile comunicaţiile poştale şi telegrafice sunt întrerupte şi tot ce se vestesce din China, vine numai prin încunjur, ei niciodată direct — prin urmare multe din spirite ca se publică mai ales prin chiatele englese, sunt a se reduce la combinațiunî fantastice. Martea contelui Muraview. Alaltăsri a răposat în Petersburg ministrul afacerilor de caterne al Husiei, contele Mihail Nicolajevici Muraview. Moartea lui a lausat o pretutindeni adâncă impresiune, mai ales în Rusia. Contele Muraview a murit destul de tânăr, căci de-abia împlinise vârsta de 55 de ani. In afară de calitățile sale personale, care i-au cucerit numai simpatii, contele Muraview a soitit să inspire în toate cancelariile străine cea mai desăvârşită încredere, — şi acesta trebue săse aprecieze cu atât mai mult, cu cât la început, în 1897, când a fost numit ministru de externe, mulţi se temeau, că ar ave simpatii şi antipatii pronunţate pentru unele sau altele din statele europene. Tatăl lui Muraview a fost guvernator al Livoniei; bunicul său a fost cunoscutul năbuşitor al răspolei Polonezilor. După ce şi-a terminat studiile la Universitatea din Petersburg, contele Mihail Muraview a intrat în diplomaţie; întâia a fost numit secretar la ambasada din Haga, apoi atașat la cea din Paris; după aceea fu trimis la Berlin în calitate de consilier de ambasadă și a rămas aci pănă la 1893, când a fost numit ambasador la Copenhaga. După patru ani, în ianuarie 1897, încrederea Suveranului său l-a chemat la conducerea afacerilor exteriore ale Rusiei. Ceea ce a făcut în acestă funcţiune plină de grele responsabilităţi, e încă în memoria tuturor. Partisan neînduplecat al păcii, a soitit să înlăture multe obstacole şi să stingă multe scântei, care ameninţau să încingă focul. Conferinţa păcii de la Haga, al cărui iniţiator şi călduros campion a fost, va rămână însă opera cea mai frumoasă a vieţii sale politice. Cât priveşte Gestiunea orientală, care a preocupat totdeauna în grad înalt diplomaţia rusă, contele Muraviev a soitit să o înlăture pentru mult timp din preocupările chimice, înederând cu Austro-Ungaria, cu prilejul vistilei Majestăţii Sale împăratului Francisc Iosif la St.Petersburg, cunoscutul aranjament destinat a asigura pacea şi liniştea în Balcani.