Gazeta Transilvaniei, iunie 1900 (Anul 63, nr. 121-144)

1900-06-11 / nr. 130

Pagina 2. In străinătate nu s’au petrecut săptămâna aceasta evenimente mai remarcabile. Lumea tată îşî are țin­tite privirile asupra primejdiei din China despre care vorbim mai jos. — Singur în Italia s’a produs un eveniment destul de însemnat. Minis­­teriul italian și-a dat dimisiunea și acum de 3_4 cjile se continuă pertractări în afacerea compunerii unei nou ca­binet. — Din Africa sudică puţine scirî sosesc de când Englesii s’au făcut stăpâni peste Pretoria. Intre Englesî şi Buri se dau şi acum lupte destul de sângerose şi nu e speranţă, ca ele se înceteze în curend. Burii s’au pus orășî în mișcare în Oranje, unde se că generalul De Wett face Englesilor mari neajunsuri cu cei 6000 omeni, cei are sub arme; or în Transvaal generalul Botha nu vre de loc se jace după cum îi cântă Roberts, încă o victimă. Sub titlul „pedepsirea agitato­rului“, foile unguresce reproduc ur­­mătorea decisiune a ministrului de culte şi instrucţiune Wlassics, publi­cată în foia oficială ungară: „Ministrul da culte şi instrucţiune pu­blică a eliminat odată pentru tot­deauna din şcolile superioare din Ungaria pe ascultătorul da drept, anul II, de la universitatea din Olusiv George Novacovici, pe basa cercetării pornite contra lui pentru­­uneltiri contra statului mghiar şi pentru agitaţiuni de naţionalitate — cu adausul, că decă numitul ascultător de drept sî-ar câştiga afară de Ungaria la ori­ce fel de institut su­perior atestat de absolvare său diplomă, aces­ta nu va avea valoare în Ungaria, respective nu va fi nostrificatău. Acâstă este 6răși o măsură din acele, la care s’a dedat, mai ales de câțî­ va ani încoce, ministrul ungu­resc al școlelor Wlassics, trecut dela Banffy în ministeriul condus de Szell. Vedem sageta veninoasa pără­sind arcul şi vedem că fiind victima lovită de ea. Dar nu stim, ce se credem despre ţîntaş, ce scop urmă­­resce el nimicind cu atâta uşurinţă şi în mod aşa de crud cariera nu­mitului tînăr român universitar. Acesta este în scurt timp al doilea cas de eliminare dela toate şcolele superioare din ţară. Cel din­­tâiu s’a întâmplat faţă cu tânărul Bolcaş, care a fost lovit de aceeaşi pedeapsa, în urma goanei înscenate la academia din Oradea-mare contra tinerilor români de acolo. Atunci au fost eliminaţi numai dela şcola su­­perioră din Oradea-mare şi alţi 17 colegi ai lui. Intre aceştia se afla şi tinerul Novacovici, care a trecut apoi la universitatea din Cluşiu. Seim, că acesta este unul dintre cei trei tineri universitari, cari şi-au ma­nifestat simţul lor de pietate la mor­mântul lui Avram Iancu. De aci s’au pornit în contra lui cercetările, de cari se vorbesce în comunicarea de mai sus a feiei oficiale. Ele au de­curs, cum credem, înaintea sena­tului universitar și de «sigur, că cașul eliminării lui Novacovici dela Aca­demia din Oradea-mare a fost luat ca împrejurare îngreunătare a pe­depsei. Ori cum ar fi fost, întrebăm, pe ce basă s’a putut pronunţa aceasta sentinţă? Se vorbesce de uneltiri în contra statului, de agitaţiuni de na­ţionalitate. Dar prin ce se pot do­vedi acestea? In ce stă, pentru Dum­nezeu, acea uneltire şi agitare de­ care este acusat sărmanul tînăr ? De ce nu se publică şi motivele sentin­ţei, ca să ştim ce anume fapte i­ se impută acestui tînăr? E trist, că se poate petrece aşa ceva şi că totuşi cei de la guvern mai au inima şi obrazul, de a sus­­ţine, că ei sunt binevoitori faţă cu poporul nostru şi că vor să fie cu dreptate faţă cu el d­in diminaţa sărbătorii, ascultarăm ’'Opu­pov­ul în biserica mănăstirii; er la timpul liturgiei Beiul trimese trăsura sa, şi plecarăm cu mare pompă, trupele fiind înşirate la dreapta şi la stânga, dela mănăs­tire până la palat, şi chiar în palat, fâl­­fâind steagurile lor cele cu cruci. De câte­­orî descărcau puşcile lor, fumul se ridica deasupra capetelor. Numărul total al tru­pelor, după cum ne-am informat pe urmă, fu cam la 100.000, căci Beiul muntenesc ţine în solda sa la 150.000; populaţiunea acestei ţări e imensă, căci toţi fugarii din Turcia se refugiază aici, unde lesne se câş­tigă mulţi bani. Aproape toate trupele se concentrează la bobotâză şi la Pascu. Apoi intrarăm în biserică. Patriarchal se învestmânta, dimpreună cu Mitropolitul, cu chir Gavriil, capul episcopilor din Ser­bia, cu principalii egumeni, etc. Fie­care din ei ţinu în mână câte-o cruce învălită, şi venind se aşedau pe scaunele lor. Acum se aduse o mare sarcină de luminări şi se distribi poporului: după aceea se puse în mijlocul bisericii un fel de masă mare, pe care, aşternându-o, aşeetară pe ea cupe mari, un basin de argint umplut cu apă, şi o cutie mare cu moştele Sfinţilor, între altele mâna dreptă a Sft. Mihail, episcopul Sonadei, şi a Sft. Marine, încadrată în aur curat. In acel moment se coborî Beiul şi stătu lângă tronul său, or Spătarul lua o mare luminare poleită cu aur, şi alte două de asemenea, şi le puse în sfeşnice, de amândouă părţile. îndată se scoborî şi Pa­­triarchul şi făcu rugăciuni de­asupra apei. In fine, noi eşirăm afară din biserică, pen­tru ca Patriarchul să afunde crucea. Pro­cesiunea o formau dintâi­ stegarii, doi câte doi, cu insigniile şi stegurile lor, cu cruci în vârf; apoi purtătorii de torţe, apoi preoţii doi câte doi; în fine Patriarchul cu Mitropolitul. Când Patriarchul, cu crucea în mână, ajunse la malul râului, găsi apa îngheţată, căci dimineaţa fusese un frig de crepan pietrile. Mai înainte se obicinuia să se facă ruga asupra apei în mijlocul Curţii, dar, Beiul fiind bătrân şi frigul prea riguros, astă-dată ruga o făcu în interiorul Palatului. Acum omenii sparseră ghiaţa şi Patriarchul afunda crucea în apă de trei­­orî, în care timp s’a cântat un imn. După aceea totă mulţimea îşi umplu ulcioarele din rîu, or preoţii cufundară în el un mare număr de copii, din cari vre­o câţî­va au îngheţat. Pe noi ne durea inima la au­rul ţipetelor copiilor, ce sufereau din causa gheţii şi a frigului. Noi înşine eram ca şi orbiţi de frig, stând cu capetele descope­rite. Mai multe chile în urmă ne-au asurd­it urechile şi am simţit dureri. Intorcându-ne şi reîntrând în biserică, Patriarchul stropi cei patru păreţi ai edificiului şi tabernaco­lului, apoi se apropia de Beiu, şi-l stropi şi pe el. Când Beiul săruta crucea, se făcu semn trupelor, cari au descărcat toate puş­cile lor, de bubuia prin aer. Urechile noas­­tre aşurejiră cu totul şi ne temeam se nu cadă peste noi biserica. Apoi Patriarchul stropi pe boierii cei de faţă. Să-i fi văcjut ca niste flori de pri­măvară, în strălucitele lor haine, învăliţi cu blăni, ceea ce se consideră la ei ca un semn indispensabil de bogăţie. După aceea eşirăm afară din biserică, aducându-se acolo două scaune dinaintea uşii, pe un loc forte ridicat, unul pentru Beia şi celalalt pentru Patriarch. De am­bele părţi la dreapta şi la stânga stătură preoţii. Apoi se aduseră armăsari domnesci, cei mai nobili şi mai scumpi, cu preţiose ornamente de brocart de aur, lucrate cu mărgăritare şi pietre scumpe, încât încân­tau privirile. Patriarchul îi stropi pe rând, în număr de două­ deci. Aceste ornamente erau ale Beiului, fie­care în preţ de 1000 de galbeni. In urma tuturor, veni un Co­mis călare pe un mic patîr și un altul pe un măgar, cu scopul să producă veselia și rîs spectatorilor. După­ ce Patriarchul îi stropise, am intrat la liturgia, de unde ne-am suit la banchet. In acea se făcu o adunare mare, mai splendidă decât cele precedente. Ospățul s’a celebrat prin de­șertarea cupelor, vuetul instrumentelor mu­sicale, baterea tobelor, ascuţitul sunet al fluerilor, descărcarea puşcilor şi a să­­căluşelor, veselia fu mare. Sora ni­ s’a distribuit vestminte, ca de obiceiu, şi GAZETA TRANSILVANIEI. Nr. 130.—1900. Europa şi China. Vorbind în numărul trecut de Dumineca despre marile încurcături din Răsăritul depărtat,­­Jiceanu, că nu-i de glumă cu Chinesii. Faptele petrecute săptămâna acesta în China au dovedit, că aşa este. Câte­va cjile mai înainte s’ar fi creitat, că trupele europene, ameri­cane şi japonese, cari au fost trimise la China, vor fi de ajuns pentru a sugruma răscăla Boxerilor. Acum însă starea lucrurilor are altă faţă. Boxerii nu mai sunt singuri. Pe par­tea lor s’a dat şi China oficială cu armata ei, aşa încât oştirile interna­ţionale, cari au debarcat In porturile chinese pănă acum, par’ a fi numai un picur de oleu în valurile spume­gate ale oceanului chines, turburat și sbiciuit de ur­a clocotitoare a tot ce e chinesesc împotriva străinilor. Ce face doar Europa? In toate statele bătrânului nostru continent, cari au interese mari în China, se fac mari pregătiri militare în fața primejdiei rassei galbene. Germania, Rusia, Francia, Anglia și toate cele­lalte puteri interesate, își adună trupe numeroase, dau porunci strașnice co­mandanților pe mare să pună coră­biile cele mari de răsboiu în stare de a putea pleca în China; se ascut baionetele, se visiteaza puşcile şi tu­nurile şi se face tot ce e de lipsă, pentru­ ca aşa numita armadtă euro­­peana să măture de pe faţa pămân­tului pe răsculaţii din China. * Germania, care cu puţin înainte privia flegmatică tulburările din Pe­king, mobilisăză acum o parte a in­fanteriei de marină germană, împă­ratul Wilhelm apevăzu la voluntari şi desfăşură o activitate mai inten­sivă ca ori­când. Şi dacă e adevă­rată vestea despre uciderea repre­­sentantului german din Peking, nu mai încape îndoială, că Germania vra să se resbune. Nu stă mai îndărăt, ba poate chiar mai înainte stă Rusia, care mo­­bilisază din greu şi trimite mii şi mii de soldaţi contra „barbarilor“ Chine­i, la ceea­ ce Anglia priveşte cu ochi pismoşi, fiind­că ea n’are atâtea trupe şi o flotă atât de pu­ternică în apele Chinei, ca Rusia. După ele urmază, firesce, Francia cu pregătirile ei militare, apoi Japonia cea mult temută, şi în urmă Ame­rica. Ba se fiice, că chiar şi Austro- Ungaria se gătesce a serba împreună cu celelalte puteri ospăţul în jurul plăcintei de orez chinesă. Toate aceste puteri n’au stabilit pănă acum o înţelegere deplină între ele şi n’au un plan precis. S’ar pare mai mult, că nici una din puteri nu-șî bate capul cu ce face alta și fie­ care e aplecată a procede unila­teral, cu tote­ că mereu asigura tele­graful, că e în ajun de a se forma „armata statelor unite europene în China“. ❖ Pe când Europa se pregătesce astfel să întîmpine primejdia chineză. Boxerii îşi fac isprăvile lor fără în­­târziere, ajutaţi de armata imperială, sau lăsaţi în pace de acesta să facă ce sciu. Pe stradele Pekingului s’au întâmplat septemâna asta scene destul de sângeroase. Sute de creştini au fost ucişi şi maltrataţi, biserici şi case numeroase de ale misionarilor prefăcute în cenuşă. Asta s’a întâm­plat nu numai în Peking, ci şi în alte oraşe ale Chinei locuite de străini. Şi cum că lucrurile au trecut din­­tr’o simplă revoluţie în stare de ade­vărat răsboiu, s’a văc­ut mai bine la portul Tahu. Aici a fost în noaptea de 17 Iunie o luptă mare între Chi­nesii din forturi şi corăbiile inter­naţionale. Ea s’a sfîrşit cu ocuparea forturilor de armatele europene. Mulţi Chinesî au cădut în lupta acesta, dar au cădut şi mulţi străini. * Intr’aceea tot mai multe scriî sosesc despre intrarea de trupe ru­sesce şi englese în Peking, cari au mers acolo, ca să apere pe străini în contra furiei răsculaţilor. Spirile, ce sosesc însă nu pot da o oglindă adevărată a situaţiunei, deorece aproape crece căile comunica­ţiile poştale şi telegrafice sunt între­rupte şi tot ce se vestesce din China, vine numai prin încunjur, ei nici­odată direct — prin urmare multe din spirite ca se publică mai ales prin chiatele englese, sunt a­ se reduce la combinațiunî fantastice. Martea contelui Muraview. Alaltăsri a răposat în Petersburg mi­nistrul afacerilor de caterne al Husiei, con­tele Mihail Nicolajevici Muraview. Moartea lui a lausat o pretutindeni adâncă impre­­siune, mai ales în Rusia. Contele Muraview a murit destul de tânăr, căci de-abia împlinise vârsta de 55 de ani. In afară de calitățile sale personale, care i-au cucerit numai simpatii, contele Muraview a soitit să inspire în toate can­celariile străine cea mai desăvârşită încre­dere, — şi acesta trebue să­­se aprecieze cu atât mai mult, cu cât la început, în 1897, când a fost numit ministru de ex­­terne, mulţi se temeau, că ar ave simpatii şi antipatii pronunţate pentru unele sau altele din statele europene. Tatăl lui Muraview a fost guvernator al Livoniei; bunicul său a fost cunoscutul năbuşitor al răspolei Polonezilor. După ce şi-a terminat studiile la Universitatea din Petersburg, contele Mihail Muraview a in­trat în diplomaţie; întâia a fost numit se­cretar la ambasada din Haga, apoi atașat la cea din Paris; după aceea fu trimis la Berlin în calitate de consilier de ambasadă și a rămas aci pănă la 1893, când a fost numit ambasador la Copenhaga. După patru ani, în ianuarie 1897, încrederea Suvera­nului său l-a chemat la conducerea aface­rilor exteriore ale Rusiei. Ceea­ ce a făcut în acestă funcţiune plină de grele responsabilităţi, e încă în memoria tuturor. Partisan neînduplecat al păcii, a soitit să înlăture multe obstacole şi să stingă multe scântei, care ameninţau să încingă focul. Conferinţa păcii de la Haga, al cărui iniţiator şi călduros campion a fost, va rămână însă opera cea mai frumoasă a vieţii sale politice. Cât priveşte Gestiunea orientală, care a preocupat tot­deauna în grad înalt diplomaţia rusă, contele Mura­viev a soitit să o înlăture pentru mult timp din preocupările chim­ice, înederând cu Aus­­tro-Ungaria, cu prilejul vistilei Majestăţii Sale împăratului Francisc­ Iosif la St.­Pe­­tersburg, cunoscutul aranjament destinat a asigura pacea şi liniştea în Balcani.

Next