Gazeta Transilvaniei, octombrie 1900 (Anul 63, nr. 218-241)

1900-10-26 / nr. 238

Din causa sfintei sărbători de mâne, Joi, Sft. Dumitru, diarul nu va apare până Vineri seara. Şi Rutenii duşmani? Omul, care îşi simte sufletul în­greunat cu păcate grele săvârşite faţă cu de-aproapele său, tremură şi se înspăimântă chiar şi de cea mai neînsemnată mişcare. Consciinţa cea rea îl persecută şi mustrarea îl rode cumplit. Şi câte pecate n’au săvâr­şit şi nu săvârşesc chilnic detentorii puterii publice în statul nostru faţă cu naţiunile nemaghiare. Nu e mirare dor, deca şoviniştii dela putere, având în momente lu­cide conscienţa marilor nedreptăţiri şi ilegalităţi, ce le săvârşesc faţă de conlocuitorii lor de alt neam, văd în totă lumea, ce-i încunjură, inimici neîmpăcaţi şi pe toate cărările răsă­­rindu-le duşmani. Cine ar fi gândit însă vre­odată, ca Maghiarii se vadă şi în nenoro­ciţii Ruteni, duşmani­­ai „naţiunei alcătuitore“ de stat? Şi cine s’ar fi putut aştepta la aceea, ca tocmai Rutenii se fia consideraţi de pătura suprapusă maghiară ca element tur­burător, când bine stim cum mai ales în timpul din urmă o parte în­semnată din cărturarii şi preoţimea lor, au început să ’note cu totul în apele maghiarisatorilor, să se facă cada la toporul, cu care adversarii esistenţei lor naţionale isbesc în trunchiul vitalităţii poporului ruten. Şi totuşi ce vedem? Am înre­gistrat în unul din numerii trecuţi scriea, că o fata rutână din Ungvar acasă de crestă, de schismă şi de tendinţe maghiarisătore aşa pore­clitul comitet regnicolar al „Ma­ghiarilor greco-catolici“, pentru­ că umblă cu gândul se întemeieze o bi­serică „greco-catolică maghiară“ şi să introducă limba maghiară în ser­viciul divin bisericesc. Seim, că în scopul acesta s’a făcut în primăvara anului curent şi faimosul peregrinaj la Roma. In fruntea acelui peregri­naj s’au pus chiar episcopii ruteni din Muncaciu şi Eperjes şi foile ma­ghiare n’aveau destule cuvinte de laude umflate la adresa „bunilor“, „blâncilor“ şi „patrioticilor“ Ruteni, pentru­ că şi-au pus umărul să ajute realizarea planurilor unei mişcări menite a servi lăţirea limbei ma­ghiare prin altar, care ar deveni ast­fel un factor puternic de maghia­­rizare. încercarea de atunci a „Maghia­rilor gre­cat.“ a păţit un straşnic fiasco şi acum durerea şoviniştilor o potenţază în măsură însemnată faptul, că abia câte­va luni după colindarea prin Roma, se găsesc unii Ruteni luminaţi şi cu tragere de inimă faţă de limba şi naţionalitatea lor, cari află, că faimosul „comitet reg­nicolar“ face crestă, schismă şi are tendinţe de maghiarizare, — cer deci înlăturarea şi desfiinţarea lui. Firesc­, învinuirile aceste pe de­plin întemeiate au deşteptat furia şo­vinismului agresiv şi intolerant, care e făcut foc şi pară de necaz şi mă­­niă, că tocmai din sânul Rutenilor se ridică voci de protestare, menite a scote în cele din urmă la ivală, că tot­ mişcarea pentru introducerea limbei liturgice maghiare au pus-o la cale niste renegaţi îndrăsneţî. Curios este, că un ziar de frunte maghiar guvernamental, ocupându-se cu cestiunea acesta, are cele mai aspre cuvinte faţă de Ruteni, îi ame­ninţă cu puterea statului, ba merge pănă a risca aserţiunea, că nu cei din „comitetul regnicolar“ vor să distrugă şi să tulbure pacea şi li­niştea în sinul Rutenilor, ci tocmai unii din cărturarii acestora nutresc tendinţe de distrugere, vor se în­ghită în rassa lor pe cei de altă rassă şi-şi iau rolul de­­ucigaşi ai necesităţilor spirituale“. Mai mult, se pomenesc acum de­odată bieţii Ruteni, că li­ se aruncă grava învi­nuire de a introduce „politica slavi­­sătore pe terenul bisericesc“, ceea­ ce ar fi „panslavism pe faţă“. Unde dai şi unde crapa! Cei umiliţi şi prigoniţi sunt „prigoni­torii“ , cei cari îşi apără limba şi naţionalitatea de perire sunt „des­­naţionalisătorii“ şi „bunii“, „blânzii“ şi „patrioticii“ Ruteni de erî, au de­venit aceî „panslaviştî“, ergo duş­mani ai „naţiunei alcătuitore“. Bine că şi-i fac „duşmani“ şi pe Ruteni. Cel puţin vor avă prilej să strige la toate ocasiunile, că nu mai au nici un prietin. Ei încât pen­tru Ruteni, le vor folosi şi lor ceva atacurile acestea, îi vor deştepta pănă mai e timp şi vor arăta, mai ales celor din fruntea clerului lor, că rău serviciu au făcut bisericei şi popo­rului lor când nu de mult s’au pus cadă la toporul maghiarismului vio­lent, care voia să storcă de la scau­­nnul apostolic îndreptăţirea întrodu­­cerei limbei liturgice maghiare. Micul ghebos. De Jules Claretie. — Fine. — m. Din criua aceea Mayeux deveni om trist şi închis. Era ca o maşină, cu deose­birea că gândea şi suferea. In fie­care dimineță mergea cu punc­tualitate minutată în oficiul său.In drumul, ce avea să-1 facă, trebuia să treca prin grădina Tuilleriilor. Mayeux își ducea de­junul cu sine și-l împărția cu lebedele din marele basin. Paserile albe și superbe i-au făcut încet cu încetul cunoscinţa. La vocea lui se înşiruiau la marginea basinului şi lui ei din mâna sa bucăţile de pâne. Ele se lăsau, ca bietul ghebos să le adie cu mâna penele netede şi moi. — Aceste cel puţin nu găsesc c’aşi fi urît. Cu nume scumpe scoase din vechile-i amintiri îşi numia favoritele sale. Odată, când zimbia fericit în birou gândindu-se la prietinele lui, şeful îl agrăi: — La ce te gândesc­, Mayeux? — La lebedele mele! răspunse el cu faţa senină. Credeau, că şi-a pierdut minţile şi-l râdeau. IV. Intr’o diminaţă, când mergea spre birou, văcjit înaintea unui deposit cu ta­blouri îmbulzindu-se o mare mulţime de privitori. Trecând pe lângă ei, i­ s’a părut că aude amintindu-i-se numele în chip bat­­jocuritor. Se ridica în vîrful degetelor şi privi într’acolo. Bietul Mayeux. Asupra ce se mira şi-şi petrecea mulţimea atât de bine, ironi­­sând şi batjocurind, era tabloul său, mai bine­­fis schimositura chipului său. Neno­rocitul l’a cunoscut îndată. Era o carica­tură forte bine reuşită. De bună seamă, că desenatorul l’a văflut cu ocazia ocupării Lou­vrului, căci la desenat în situațiunea când cu mica lui umbrelă roşiă isbia din toate puterile pe un gardist elvețian mort. El, Mayeux, care a apărat pe soldatul rănit în contra omorîtorilor. Nemilosul desenator picta o față urîtă, schimosită și sbîrcită pe figura ghebosă și slabă a lui Mayeux, neuitându-și nici de pantalonii lui scurți, nici de tinerile picioa­­relor, nici de braţele lui ca scheletul. Şi acest chip-batjocură îl provăciu cu inscrip­ţia: „Nenea Mayeux învinge pe morţi în­­filele glorioase ale revoluţiunei“. Mayeux nu putu să-şi reţină un ţi­­pet. Cu toţii s’au întors atunci şi văzură înaintea lor pe micul ghebos, care tremura de furiă și rușine. Intr’un moment întreaga stradă răsuna de hohotul prostănatic al mulțimei: — Hahaha! Par’ că ar fi sărit din chip; nu-i mai lipsesce, decât umbrela ro­șie din mână. Mititelule Mayeux, unde ’ți este umbrela? Mayeux își reculese toate puterile și pleca grabnic, urmat de huetul nemilos al derbedeilor. Ajuns acasă, se arunca pe pat rupt de oboseala şi amărăciune. Era ni­micit. .. De-atunci începând viaţa lui fu un chin. Desenul artistului a câştigat simpatia publicului şi a ajuns să aibă mai multe ediţii. Numele Mayeux representa tipul omului celui mai urît, mai ridicul și mai blăstămat. Caricatura lui fu luată de foile umoristice și-i punea în gură gugumăniile cele mai de rîs. De acuma Mayeux îndată ce eșia în stradă, copiii strigau după el batjocorindu-1: — Nene Mayeux, nene Mayeux, ce vréi; acum dór nu e carneval! Ironisarea stradei l’a măhnit, atât de mult, încât și-a dat dimisia și nu se mișca mai mult din odaiă, decât seara, dar nici atunci nu cuteza să mearga departe de locuința lui. Intr’o sără scoborând scările, se în­tâlni cu micul Pichon, care a fost pricinui­torul nevinovat al nenorocirei sale. Copilul cjise: — Mamă, am găsit un cățăluș fără stăpân și l’am adus acasă, deși e foarte urît. Ce nume să-i dăm ? — Deci e forte urît,­­zise Mayeux cătră copil, atunci să-l numiți Mayeux! — și p’un rîs răgușit grăbi în odaiă. VI. Bietul Mayeux! De când nu mai um­bla în oficiu, a scădut ca o lună. -A-IîTTJIL. XjSIIXX. „gazeta“ iese în facare di. Abonamente pentru Austro-Ungaria: Pe un an 12 fl., pe şase luni 6 fl., pe trei luni 3 fl. N-rii de Duminecă 2 fl. pe an. Pentru România și străinătate: Pe un an 40 franci, pe sase luni 20 fl., pe trei luni 10 fl. N-rii de Duminecă 8 francî. Se prenumeră la toate ofi­­ciele poştale din întru şi din afară şi la d-nii colectori. Abonamentul pentru Braşov Administraţiamea, Piaţa mare Târgul Inului Nr. 80, etadiu I.: Pe un an 10 fl., pe şase luni 5 fl., pe trei luni 2 fl. 50 cr. Cu dusul în casă . Pe un an 12 fl., pe 6 luni 6 fl., p© trei luni 3 fl. — Un esemplar 5 cr. v. a. sau 15 bani. — Atât abo­namentele cât şi inserţiunile sunt a se plăti înainte. RED ACŢIUNEA: AMiistraţiiiiu ?­ Tipografii. IMSQV, piaţa mar» 82.30. Scrisori nefrancate na ac primesc. Manuscripte eh ae retrimet. iHSERATE sa prim­e&ohtt AD­­SSlBISTRATIimE Su Byssov si a acmatorele Birouri de aminoluri Sa Vien» . S. Duka s Naoht Hun. AugsrfelCI 4 tmerich Leaner Heinrioh Schalel. Rudolf Noose A.lOppell­oNaehi. Anton Oppsu­k la Budapeste : A. V. Goldber­ger, Ekstemn Bernat. In Ham­arg: Karolyi & Lisbmann. PREŢUL INSERŢIUNILOR : o ag­ilă garmond pe o coloană 6 or. — Publicări mai dese după tarifă şi învoială RECLAME pe pagina a 8-a o ..'i­ă IO or. sed 30 ban). Nr. 238. Braşov, Joi 26 Octomvrie (8 loemvrie). 1900. Desbaterea declaraţiunei archi­­ducelui moştenitor continuă în dieta ungară. Ea durază acum de-o săptămână şi nu se poate prevedea cu siguranţă când se sifirşi. După Polonyi, care a ocupat întreaga şedinţă de alaltăeri, mai erau în­scrişi la cuvânt Szilagyi, Eötvös şi Bako­v­­szky. Discursul lui Polonyi, care prin fa­­bulistica lui a produs o penibilă impresie asupra szelliștilor, este comentat în toate cercurile ca un atac rar în felul său. S’a observat, că la banffyști discursul lui Po­lonyi a produs satisfacțiă. Banffystul Glajari l’a felicitat ostentativ pe Polonyi. Mare sensațiă a produs în cameră când Polonyi a­­fis, jurăminte ca acela, care l’a făcut archiducele moștenitor, n’au fost ținute nici-odată. A ilustrat acesta cu esemple din istoria Habsburgilor. „Nu cred, că s’ar afla cine­va în camera aceasta — adause Polonyi, — care ar pretinde dela moștenitorul de tron esecutarea juramen­tului său. Dieta nu poate decreta, că na­ţiunea maghiară nu este egală în rang cu familia princiară. Fiii şi fiicele naţiunei maghiare stau mai pe sus de urmaşii lai­­cilor prinţi. In înţelesul legilor noastre, fie­­care fiu al naţiunei maghiare nu numai poate să alege rege, dar poate­­ fi rege. Facă dieta o adresă, în care să desfăşure, că nu per­mitem să ni­ se umilesc­ copiii. In casa ma­ghiară femeia este regina; regină va fi şi în casa moştenitorului de tron“. In fine spune, că nici­odată nu va primi o lege, care umilesce pe copiii nevinovaţi, pe femeia legală şi, de-i va ajuta Dumneizeu, el (Po­lonyi) nu va respecta nici­odată o astfel de lege. Turcia şi căile ferate bosniace. Foile bulgare sunt vesele constatând, că guvernul din Sofia a început tratative cu guvernul turcesc relativ la concesia liniei ferate. Ele însă anunţă tot­odată, că con­cesiunea, pe care o cere Austro-Ungaria pentru unirea punctelor Serajevo-Mitroviţa va fi respinsă de Turcia şi nu es­teza a mai spune, că aici este a­ se căuta influenţa Rusiei. Alianţă sârbo-bulgară. Am re­produs în numărul de Duminecă vocea unui bărbat politic de frunte bulgar cu privire la raporturile dintre Serbia şi Bulgaria. Acum publică „ Vecerna Poşta"1 din Sofia în numărul său de la 12 Octomvrie v. un ar­­ticol, în care o zice, că scriea despre o apro­piată înţelegere între Serbia şi Bulgaria a produs o mare sensaţie în lumea politică şi mai ales în România. Guvernul serb —­­fice „V. P.“ — şi-a schimbat atitudinea sa de pănă acum faţă de guvernul bulgar şi a însărcinat pe agentul său diplomatic din Sofia să trateze cu Ivanc­off în ceea­ ce privesce cooperarea ambelor state slave în Macedonia. Toate acestea, adaugă numitul­­fiar, se fac sub protecția Rusiei, care lucrează pe ascuns prin agenții săi din Sofia și Bel­grad. Alianța sârbo-bulgară va fi confir­mată în mod oficial.

Next