Gazeta Transilvaniei, septembrie 1908 (Anul 71, nr. 192-215)

1908-09-10 / nr. 198

Pagina 2. GAZETA TRANSILVANIEI. Nr. 198-1908. risipi. Se svoneşte, că cestiunea băncei se va realiza după un plan al marelui meş­ter Wekerle aşa, că se va face în formă de car­tel, ca banca să fie cu titlul ma­ghiară, iar banii să fie administraţi în co­mun ca şi pân’acum. Va să zică »naţiunea« dar ar fi câştigat un titlu de paradă. Purtarea poliţiei din Budapesta faţă de socialdemocraţi îţi face impresia, că s’ar fi dat poruncă să-i sparie, să­­ pre­­lucre pentru zilele grele ce vor trece preste capul guvernului după prezentarea proiectului de reformă electorală. Miercuri sara s’au ţinut în diferitele suburbii ale Budapestei şapte adunări mari cu programul: dreptul electoral, cle­ricalismul şi guvernul. Când au eşit mun­citorii dela adunări şi o parte voia să se împrăştie cătră casă, alta a trecut cătră redacţia ziarului principal »Népszava«, po­liţia călare s’a năpustit asupra lumii adu­nate împărţind fără cruţare lovituri şi în dreapta şi’n stânga. In ziua următoare afară de unele foi gu­vernamentale toată lumea striga împotriva volniciei poliţiei, aşa încât şeful poliţiei s’a văzut silit să pornească cercetare în contra poliţiştilor. Brutalitatea poliţiei în loc de a-i spă­­ria, mai tare i-a întărîtat. Printr-o procla­­maţiune plină de atacuri la adresa coali­ţiei anunţă că în presără deschiderii par­lamentului, în 21 se vor ţinea 25 de adu­nări, iar după adunări se vor ţinea pe străzi alaiuri de protestare în contra coa­liţiei. Proclamaţiunea se termină cu cu­vintele: »Până când nu vom vedea depus pe masa parlamentului proiectul de lege al unui drept de vot cinstit şi nefalsificat, pân’atunci în ţara asta nu mai poate fi vorbă de pace«. * * * O cestie, care a făcut mult sânge rău în toate taberile confesionale maghiare a fost »cazul Zsilinszky«. înainte de a expune momentele mai interesante ale acestui caz, trebue să fa­cem constatarea, că, deși în societatea maghiară contrastul în cele confesionale, judecând cauzele dogmatice, ar fi mai mare, totuşi focul care esch­i-colea se as­cunde cu mult mai curând iarăşi sub spuza consideraţiilor naţionale. Zsilinszky, fostul secretar de stat şi tisszaist, şi-a ridicat glasul la sinodul dis­trictual al reformaţilor ţinut în Baia îm­potriva agitaţiei şi a organizaţiei cuceri­toare ce o desvoaltă biserica cea catolică în timpul din urmă. Cumcă unele ziare l'au aplaudat, al­tele l’au dezaprobat, care după coloritul său, abia merită amintire. Ceiace vrem însă să observăm e, că şi aici s’a obser­vat metodul foarte des aplicat în Ungaria, văzând că nu mai răzbesc, contrarii lui Zsilinszky au dat vestea’n lume, că acest domn ar fi sprijinit cândva cultura naţio­nalistă, că adecă prin 1872 s’ar fi înscris între membrii societăţii culturale slovace Matica. Zsilinszky s’a apărat zicând, că pe timpul acela nu erau panslavi, ci slovaci, fiindcă »nu existau nici patrioţi urlători«.. Şi că şi Majest. Sa a fost membrul acelei societăţi, şi că s’a înscris numai ca să poată căpăta şi cenzura analele acelei so­cietăţi. Curioase referinţe de drept trebue să fie într’o ţară, unde sprijinirea unei acţiuni culturale se poate timbra ca pă­cat de moarte. * * * — Foile d’aici aduc ştirea senzaţio­nală, că partidul social-democrat şi cel al naţionalităţilor au de gând să ceară prin­tr’o deputaţiune la Majest. Sa, urgitarea votului universal secret. Fiind­că însă în Ungaria în cauze politice nu poţi ajunge la tron, decât prin mijlocirea guvernului, socialiştii au de gând să ajungă acolo prin mijlocirea guvernului austriac, pe care să-l silească la acest serviciu prin deputaţii so­­cial-democraţi (87 la număr) din Reichs­­ratul austriac, cari au făcut adese­ori ser­vicii lui Beck când era în strâmtoare. In chestiunea aceasta va fi o consfă­tuire în 27 Sept. în Viena. Considerând însă, că principiile partidului social-demo­crat nu se prea unesc cu o petiţie la Ma­­jestate, social-democraţii din ţara noastră s’au adresat la comitetele socialiste din toate ţările europene cu întrebarea, că oare compatibilă cu principiile partidului ar fi o astfel de apelare la tron? Aproape toate comitetele centrale au răspuns deja afirmativ : cel italian își motivează păre­rea cu aceia, că doar nu se merge în ca­zul acesta la tron cu o rugăminte, ci nu­mai cu un memento. O circulară a ministrului de război turc. Ministerul de război turc a trimis tuturor comandanţilor de trupe o circulară, prin care le cere să ia măsuri în contra ofiţerilor, cam­ sub pretext că fac parte din comitetul junilor turci — fără însă a face parte în realitate , convoacă întruniri publice, provoacă manifestaţiuni, vorbesc la întrunirile publice şi uită să-şi facă da­toria lor adevărată, care e să vegheze înainte de toate la perfecta disciplină a armatei. Şefii de corp sunt însărcinaţi de ministru, să aplice toate măsurile disci­plinare, spre a întoarce la datorie pe ofi­ţerii nesupuşi. Dacă e vorba de discuţia faptului, că »gimnaziul din Braşov abia mai dă 4—5 technici şi economişti la câte un deceniu«, atunci una e faptul şi alta este esplicarea ce este să i­ se dea, vrând a afla adevărata cauză a acestei apariţiuni. In cazul, despre care e vorba, espli­carea nu este încă dată, decât poate nu­mai în mică parte, prin aceea că se afirmă astfel, cum face amicul »de sub copaci« , profesorii de la gimnaziu nu-şi dau mai de loc silinţa de a îndrepta paşii elevilor pe carierele practice. Insă examinând, lucrul mai de aproape vom ajunge la concluziunea, că multe din cele ce s’ar pretinde spre a da elevilor pregătirea de lipsă pentru vieaţa practică, s’au urmat şi se urmează şi la gimnaziul din Braşov. De exemplu escursiunile de studiu, laboratoriul de fi­zică, plasarea elevilor prin direcţiune la familii cu mai mare vază, la familii mai respectate, unde elevul poate învăţa ceva pentru viaţă şi altele. Toate aceste nu neînsemnate mo­mente i-au scăpat din vedere pseudonimu­lui »C«, în avântul său de generalizare. Iar în ce priveşte alegerea carierelor, acea­sta e condiţionată de o mulţime de factori, însuşi domnul autor îmi va concede, că tocmai de aceea în multe cazuri ale­gerea carierelor numai alegere nu se poate numi. Cunosc o mulţime de cazuri... ei dar să punem punct şi să trecem mai departe. Ar fi o eroare, dacă d-l pseudonim, răspunzând la întrebarea » »unde ne este programul nostru categoric şi rezolut de acţiune pe teren economic« n’ar lua în con­siderare importanţa Asociaţiunei noastre. E fapt, că aici s’a aprins şi arde focul, în care se făureşte un »program economic raţional sistematic«, aici se făuresc »prin­cipiile fixe sănătoase și practice pentru ajungerea la izbândă«. De aici urmează între altele, că d-l pseudonim e foarte fericit, pentru­ că nu s’a născut d. es. Rutean din Ungaria. De asemenea urmează, că d. es. nu tribuna gimnaziului este locul, de unde, şi nu d-nii profesori sunt aceia, cari au datorinţa să predice »cu avânt şi înduioşarea publicului mare românesc şi elevilor despre teme, ca următoarele : Avantajele plugului sistem Sack cu 2 şi 3 fiară, maşina de secerat Hofherr et Schrantz, importanţa motoarelor cu ulei brut, şi motoarelor de benzină, despre cu­răţenia în familie şi economie, despre or­dinea în familie şi economie, despre ab­solutismul în economie, despre certele şi erorile ce se fac la budgetul în economia ţăranilor noştri, despre planul de zidit al celor mai sănătoase şi mai practice case ţărăneşti, o metodă specială cum să facă ţăranul nostru, ca cloşca să clocească de 3 ori după­olaltă, cum trebuesc făcute în Februarie paturile calde pentru răsad ?­ Cam­ sunt buruienile de leac indispensabile­ din farmacia de casă a ţăranului nostru ? ! Despre cumpărarea pe datorie şi în rate.­­ Despre sărăcie. Despre mulsul vacilor şi­ tratamentul laptelui de vacă. Despre iri­gaţia grădinei de legumi. Despre roitul albinelor. Sistemul raţional de paturi pentru viermii de mătase. Cu ce se pot nutri oare viermii de m­ătas­e afară de frunze de dud (frăgar)? Ce se recere de la o bună reu­niune de păşunit? Cam­ sunt cazurile, când ţăranului nostru îi este permis să ia bani împrumut ? Cum trebue rostogolite lemnele la devale pe o coastă de deal ? Despre întemeierea primei fabrice de săpun etc. etc. Acestea toate sunt tot atâtea teme ca şi altele, pe cari alt­undeva şi alt­cineva se cuvine să le »predice publicului mare românesc«, dar nu »cu avânt şi înduioşare« , ci — să iertaţi — cu biciul apucat »de codărişte«. Din parte-mi mărturisesc sincer, că şi eu sunt unul dintre cei mulţi, cari dau dreptate d-lui pseudonim să creadă că poezia şi filozofia sunt ca şi apa, adecă nu ticnesc pe stomacul gol. Insă nu ne este iertat nici măcar să cutezăm a crede că literatura noastră, pu­ţină câtă o avem, e un balast şi că a so­sit deja furtuna, deci s’o aruncăm peste bord. D-l pseudonim riscă mult, când re­duce rolul literaturei noastre la rolul de »distracţie şi trecere de vreme«. Ce va zice d-l pseudonim la mulţimea de tineri români de origine, cari cu toată multila­teralitatea (?) educaţiei lor din şcoalele medii, în urma căreia apucă pe carierele »practice« de ingineri, silvicultori, agro­nomi, forestieri, montanişti etc. etc., totuşi nu numai că nu ne cunosc limba şi nea­mul, ci ce e mai mult sunt plini de idei greşite despre »opinca« noastră, pe care­­ cu spiritul lor de observare exagerat o văd mai mult decât e permis în »nudita­tea realităţii sale« şi o constată de un miros inadmisibil? Foarte probabil, că d-l pseudonim în înclinarea d-sale de a generaliza, greşeşte cifra gimnaziilor pentru cari ia ca tip gim­naziul nostru din Braşov, sau dacă nu cel puţin nu dă importanţa recerută culturei noastre idealiste naţionale. De­sigur munca însufleţită a »forţelor noastre technice.«, pe cari le somează d-1 pseudonim va fi primită din partea publi­cului nostru tot cu cea mai mare însufle­ţire, însă nu de cuvinte ci de fapte! Suc- I cesul şi gloria nu vor întârzia. Ce poate­­ spera mai mult d-1 pseudonim? V­asile Vlai­cu. De la conferinţa interparlamentară, Împăratul Wilhelm a adresat preşe­dintelui conferinţei uniunei interparlamen­tare o telegramă, exprimând mulţumiri pentru salutările trimise şi speranţa, că conferinţa va colabora la menţinerea păcii universale, atât de scumpă inimii sale. In şedinţa de Sâmbătă s’a adoptat o rezoluţiune, tinzând ca proiectul de tratat arbitral al primei comisiuni dela Haga din 1907 să fie luat ca bază a negocierilor dintre puteri în sensul acordului general asupra cestiunii unui tribunal obligatoriu arbitral. O altă rezoluţiune a fost adoptată, exprimând dorinţa ca statele să încorpo­reze în tratatele suszise clansa ca în caz de conflict de caracter nearbitral părţile să fie obligate a nu lua nici o măsură os­tilă înainte de a fi invocat mediaţiunea uneia sau mai multor puteri şi invitând pe membrii a avea de grijă pentru reali­zarea acestei rezoluţiuni. — Conferinţa interparlamentară a discutat Sâmbătă moţiunea lui Lusescu de a se învita ţarul ca să convoace o nouă conferinţă la Haga. Moţiunea a fost trimisă la consiliul interparlamentar. La banchetul grupului german al uniunei interparlamentare, dar Sâmbătă cu ocaziunea conferinţei interparlamentare, ministrul Apponyi a ţinut un toast, în care a comentat întâi faptul, că conferinţa s’a întrunit în capitala Germaniei. »Acest fapt singur, a zis Apponyi, dovedeşte că Germania se asociază sfor­ţărilor noastre spre realizare. Această rea­lizare s’a putut prevesti când a fost evi­dent, că interesele naţionale şi mărirea naţională nu sunt opuse ci din potrivă sunt înălţate prin ideea de concordie, a­­decă printr’un internaţionalism adevărat şi sănătos. Care popor are mare nevoie de a afla sinteza acestor două aparente antiteze, dacă nu poporul german în pri­mul rând ? Zicând aceste nu fac un com­pliment răuvoitor, noi vă studiem şi cre­dem, că nicăiri nu sunteţi mai bine apre­ciaţi decât în Ungaria; spiritul german este cel mai universal şi e purtătorul ori­cărei civilizciţiuni­, Germania are misiunea de a produce şi în domeniul politic ca o pu­tere pacifică, ceea ce a produs în domeniul cultural; misiunea pacifică este inerentă Germaniei, ea este cea mai mare garanţie a prestigiului şi a gloriei sale, mai mare chiar decât desvoltarea ei economică«. (Prelungite aplauze, mari ovaţiuni). — Membrii conferinţei au fost Sâmbătă seara oaspeţii principelui de Buelow. Can­celarul convorbind cu mai mulţi din oas­peţii săi, lord Weardale în mijlocul unui destul de mare grup, a declarat principelui de Buelow următoarele: 99 la sută dintre toţi Englezii doresc să trăiască în cele mai bune raporturi cu Germania. Princi­pele a răspuns că speră, că congresiştii se vor fi convins, că aceleaşi sentimente dominează la Germani ca şi la împăratul lor. Cancelarul, vorbind cu d. Gutchkow, şeful octobriştilor, a zis, că nu există nici o neînţelegere între Germania şi Rusia, care să nu poată fi înlăturată. Cestiuni evreeştî. 9 Viena, 18 Septemvrie 1908. Dacă treci cu trenul peste Bruck în­coace că c­ă Viena pare că totul se schimbă înaintea ta. Altă ţară, alte moravuri. Evreul care până la graniţă se umfla în pene de nu puteai încăpea cu el într’un cupeu, a­­cum se face ghem într’un ungheţ că-i vine la nas un aer cu miros de tămâie de că­tră Viena. Şi cu tot dreptul. Tot omul a­­casă e domn şi stăpân. Evreul în Ungaria e acasă şi acolo e domn. în străinătate nu se simte bine şi îşi vede de drum cât mai în grabă. In Pesta prăvăliile cele mai alese, ca­fenelele cele mai elegante sunt în mâni evreeşti, acolo trebuie să-ţi iai pălăria înaintea Evreului şi să-ţi socoteşti de-o deosebită cinste, dacă poţi fi oaspele lui. In Viena Evreul e strâmtorat cu cafeneaua lui într’o stradă mai de a doua mână, acolo se adună apoi pe la înserate stră­nepoţii împrăştiaţi ai lui Izrail. Acolo dacă întri din întâmplare, îndată te fixează oas­peţii cu nasul de berbece, te măsură cu privirea din cap până ’n tălpi şi vezi de pe faţa lor, că nu le convine înfăţişarea ta, căci te văd şi te cunosc că vii la ei cu gânduri de spion. E şi îndreptăţită încât­va temerea lor, căci acolo ca într’un cuib de vespi se adună tot veninul împotriva creştinilor şi un singur denunţiant ar fi în stare poate să împrăştie ceata evre­­ească, ce ziua întreagă îşi bate capul cum să se smulgă iarăş din starea umilită în care a ajuns după ani îndelungaţi de stă­pânire. Nu cutez să afirm, dar presupun că păşirea mea energică l-a îndemnat pe pro­prietarul jidan al unei astfel de cafenele, unde am umblat mai multe zile cu gân­dul de-a face studii etnologice, l-a îndem­nat, zic, ca să procure şi o foaie creştină pentru oaspeţii săi, căci nu toţi pot ceti slovele evreeşti, i-am zis eu, şi a­poi ade­vărul nu se lămureşte, decât combinând părerile contrare. Să fac însă o dare de seamă despre aceea ce am cetit în ziarele din cafeneaua evreului. »Neue National Zeitung« e cel mai puritan ziar evreesc. Profesează prin­cipii zioniste şi priveghiază cu ochii trezi pururea asupra ţinutei Evreilor, pot să zic din toată Europa. Iată ce am aflat în Nr. din 21 Aug. a. c. Un anumit Nahum Hamaschgiach, se vede rabin sau dascăl ortodox, face o des­criere a călătoriei sale prin Europa şi cu părere de rău constatează, că în »capitala lui Arpad« Evreii nu-şi mai ţin legea lor. Spre marea lui bucurie totuşi află însă nişte Evrei adevăraţi. Pe malul Dunării preumblându-se, vede în faţa lui statua lui Petőfi şi prin o asociare de idei îi vine în minte, că şi el trebue să lucre pentru na­ţia lui ca Petőfi şi Jókai pentru Maghiari. »Dar îndată mă deştept, zice el, şi-mi trag pe samă, că eu ca Evreu am alte datorinţe mai sfinte decât a mă gândi la Petőfi şi la Jókai. Am căutat Evrei adevăraţi, am şi aflat. Har­u-lui sunt acum şi în Pesta Evrei, cari nu mai zic că Arpad li-e tatăl lor şi nu Avram. Sunt acum zionişti şi apostoli adevăraţi ai zionismului. Cu asi­milarea Evreilor însă de loc nu mă pot împăca«. Poftim lecţie de patriotism! Se ştie că gazetele »Zeit«, »Neue fr. Presse« şi »Arbeiter Zeitung« sunt redac­tate in spirit evreesc. In ochii Evreilor ortodocşi însă şi aceste ziare apar clericale şi antisemite. Iată ce scrie »Jüdische Nationalzeitung« despre ele într’un articol întitulat »Schand­­presse« (pressă de ocară). »E lucru cunoscut, că ziarul »Zeit« a fost întemeiat cu bani evreeşti şi că azi de abia vegetează de pe o zi pe alta. Că mai există, are de a mulţămi Evreului Izi­dor Mautner. Cu toate aceste se teme foaia aceasta să se expună într’o cauză evreiască sau să apere drepturile unui Evreu. Dimpotrivă unde nu mai poate să linguşeşte pe lângă creştinii­ sociali şi le face pe voie­. Atâta am putut spicui din localul evreesc. A treia zi m’am făcut că călătoresc mai departe şi am mulţumit stăpânului Evreu pentru amabilitatea lui, că mi-a fă­cut o deosebită bucurie procurând şi o gazetă creştinească pentru vre-un biet creştin, care ar rătăci pe la dânsul. ..

Next