Gazeta Transilvaniei, octombrie 1909 (Anul 72, nr. 211-235)

1909-10-14 / nr. 222

BEI. ACTIUNEA, WmisiîtnţiMeî si TitomlU 3sf&sev. piaţa mar» ar. 80. TELEFON Nr. 286. jiS^risori netranoat-« wu s*o primuse. /: arm» imp te nu ce ^trimit. înserați* do piisncBo la Adminîfttratîssns Bragov si la xmnătoar©!© 3IPOURI de ABUHTURI . In Vlansi la ii. Duksa Naehf. Nu..'5'.. Augentold & Emslio Loss­­­ner. Heinrich Sohaiek. A. O­penik Nacht’.. Ariton Oppelik. în Budapesta la A. V Golber­­­ter, KristoinBernat, Iuliu Le­opold (VII Krzoebet-korcit Preţul Incerţiunilor: o serie prinqnd pe o coloană »0 bani pentru o publicare. publicări med done după tarifă și Invo­­ială. — RECLAME pe pacin» 8­a o aerie 20 bani. ANUL LXXII Telefon: Nr. 226. GAZETA apare în «soare ti itioiamsaw pentru iustra-niMtor pe un an 21 cor., n* sosa hi&t 12 cor., pe trei luni 6 oo2. B­rlI de Dumb­eoft 4 cor­ po **, Perna Romaia și atrilxitiRS. Pe un an 40 tronc!, pe şas® luni 20 ir., pe trei lun! 10 îr K­ rul de Dumineca S­fr. pa an. Se prenumera la toate d­­­exile poştale din întru şi din piață şi la d-nii colectori. iboiaaaiu­l pentru Braşov: Adminittraţiunoft, Piaţa max« (sârgul Inului Nr. 80, et&giu I. Pe un an 20 cor., pe şor® luni 10 cor., pe trei luni 5 cor. Cu dusul acasă . Pe un an tiA cor., pe şase luni 12 cor., pe­trei luni 6 cor. — Un eaerp plar 10 bani. — At At abona» montele. cSt ş­i insorţiunide »on.r a no pl&fti inat f.a re. Miercuri 14 {11) octomvrie 1909. Din causa sfintei sărbători de mâne, Mier­curi, ziarul nu va apare pănă joi sara. Un interview. In „Viitorul“ din Bucureşti şi „Reichspost“ din Viena se publică în acelaş timp, un lung in­terview cu deputatul Dr. V. Lucaciu. Luăm din el aceste pasaje şi resumate . Sub domnia egalităţii naţionalităţilor desvoltarea culturală a Austriei a făcut progrese cam­ cu acelea din Ungaria nici nu se pot compara. In Ungaria s-a introdus însă sistemul fatal al feudalităţii ca în evul mediu şi acest sistem a fost continuat pănă la ex­trem, şi sub masca unui constituţionalism inconştient a dus la hegemonia maghiară. Acest fals constituţionalism serveşte nu­mai la orbirea străinătăţii şi la satisfa­cerea dorinţelor Ungurilor. Numai într-un singur caz iau Un­gurii în serios constituţionalismul lor, când fac dintrânsul o amtă spre a căpăta de la Coroană concesii sau spre a micşora drep­turile suveranului. Prin acest mijloc reuşeşte dualismul nesincer al Maghiarilor, care e socotit ca un contract între Coroană şi totalitatea popoarelor, nu numai spre a-şi atinge sco­pul lor, ci şi spre a-i transforma într-o armă contra Suveranului şi a guvernului austriac. Maghiarii caută prin purtarea lor să silească Coroana să încheie în fiecare an noui compromisuri. Unde duce această ati­tudine a lor? La realizarea idealului lor kossuthist, la uniunea personală. Cercurile dirigente ar trebui să se îngrijească cât mai e timp, să fae aceşti copaci crescuţi până la cer. * Intre împrejurările actuale ar fi de dorit, ca noi Românii să ţinem o confe­rinţă naţională, a cărei hotărâri să fie pre­­zintate Majestăţii Sale în forma unui me­morand, în care să se arate adevărata stare a lucrărilor din Ungaria D-voastră zâmbiţi? Da. Guvernul un-­­ gar va grăbi să interzică ţinerea unei atari­i conferenţe. Se putea să nu mă gândesc la aceasta chiar eu ? Dar nu mai sunt în Europa azile nepângărite pe sama prigo­niţilor politici ? Dacă vom fi siliţi, nu vom hesita a ne ţinea conferenţele la Geneva, de pildă, sau rând pe rând în diferite centre ale Europei, pentru a dovedi ad o­­culos cât preţ se poate pune pe mult trâmbiţata libertate maghiară! Un comunicat. »Arad 23 Oct. Şefii partidelor de naţionalitate s’au întrunit aici la o consfătuire, în care s’a luat ho­tărârea cu unanimitate, de a desaproba cu asprime apropierea Sârbilor de partidul kossuthist. S’a fixat apoi principiul, că na­ţionalităţile ţin şi mai departe la postula­tele lor şi protestează împotriva tuturor nizuinţelor, cari pot să ameninţe comuni­tatea economică şi militară«. Acest comunicat îl primeşte »Reichs­post« din Viena. Noi n’am fost învredni­ciţi să ni­ se trimită. FOILPgrONUL »GAZ. TRANS.« Cesare Lombroso. Moartea lui. — Lucrarea sa principală „Uomo delicvente— Crima e un fenomen natural. încă un mare observator şi adânc cu­getător, care a întemeiat o întreagă şcoală, a dispărut. Cesare Lombroso—moare in plină glorie şi renume; mai mult, moare după ce a văzut că o parte din ideile şi teoriile lui au găsit răsunet şi s-au înră­dăcinat în domeniul în care el lucrase cu atâta energie. Lucrarea lui principală Omul delic­vent, în raport cu antropologia şi juris­­prudenţa, apărută în 1876 a determinat o nouă orientare în dreptul penal şi începe o eră glorioasă pentru ştiinţa italiană, fă­când ca un centru vast de mişcare ştien­­ţifică în câmpul tuturor cercetărilor bio­logice şi juridice. Publicaţiunile cari au urmat în ultimul pătrar de veac, şi cari au îmbrăţişat tot din punctul de vedere anatom­e şi fisiologic, pe omul de geniu, pe nebunul criminal, pe prostituata şi pe atentatorii politici au dat foc la atâtea dis­cuţii încât s ar putea forma o întreagă bi­bliotecă. Graţie elevilor săi în antropologia criminală, ca Ferri şi Garofaio, graţie ta­­-­­­lentului lui Max Nordau care a pus în cri­tica literară principiile de antropologie şi fisiologie ale lui Lombroso, numele său a străbătut în toate straturile culturale. A fost, e drept, criticat şi combătut cu înverşunare, există şcoli care îi sunt cu totul opuse ca şcoala ilustrului legist şi medic Lacassagne de la Lyon, dar nu i­ se poate nega de a fi stabilit câteva adevă­ruri în antropologie, cari vor fi întru câtva modificate, dar cari vor rămânea fără în­doială unele din­ ade­văr­urile cele mai fe­cunde în discuţiune. După Lombroso, şi acesta e unul din adevărurile constatate de el, »delictul este un fenomen natural şi nu numai în socie­tatea umană, dar şi în regnul uman şi ve­getal«. La sălbatici, representanţii în pre­zent ai raselor primitive ancestrale, delic­tul nu numai era o excepţie, era o regulă; la popoarele vechi se găseşte demonstrată că nu e nici o diferenţă între delict şi ac­ţiune. De aici rezultă că delicventul nu poate fi decât un criminal născut sau un criminal pasionat. Primul se identifică cu nebunul moral, cu delicventul epileptic, ce­­l cit e un delicvent de ocaziune. La acesta se mai adaugă încă un delicvent, delicven­tul din obicei, care este linia de unire între ceilalţi doi. Pe fiecare din aceşti criminali —de­licvenţi — Lombroso i-a studiat şi fisio­­logiceşte şi antropologiceşte. In marele muzeu de delicvenţi, pe cari i-a studiat,­­ fie ca medicul închisoarei din Turin, fie ca directorul azilului de nebuni, a descris în­tr-un chip magistral vicisitudinile funcţio­nale şi antropologice ale acestor criminali. Mai mult a găsit legăturile de înrudire între criminalitate şi nebunie, între pros­tituţie şi criminalitate, a făcut un studiu admirabil între omul de talent şi geniu şi nebunie. Pentru fiecare din aceşti delicvenţi Lombroso ne-a dat anumite caractere cari îi pot face distinşi. Delicventul născut e caracterizat prin o lipsă congenitală a sentimentului moral. De aci nesensibilitatea lui la durerea lui şi la durerea victimilor sale, cinismul, apa­tia în timpul închisorii şi al judecăţei, etc. etc. Delicventul pasionat prezintă din po­trivă o exagerare a sensabilităţii. La el sentimentul moral dispare numai în clipa delictului. Delicventul de ocazie e caracterizat prin o slăbiciune a sentimentului moral, dar cu timpul acesta se pierde cu desă­vârşire în contact cu ceilalţi delicvenţi. Delicventul nebun e identic antropo­logiceşte cu delicventul născut, el e atins mai totdeauna de nebunie morală, de im­becilitate morală şi epilepsie. Ceea ce Lombroso a mai stabilit, sunt diferitele caractere anatomice pentru fie­care din aceşti delicvenţi în parte, anume indice cefatice şi proeminente ale craniului, cum de asemeni o sumă de anomalii ana­tomice ale întregului schelet. Observator nu numai al individului luat în sine dar în complexul relaţiilor sale cu semenii săi, Lombroso a ajuns la concluzia că delicvenţa e produsul cau­zelor externe şi interne ale organismului Prin cauze externe el înţelege con­­diţiile sociale, influenţele climaterice, die­tetice ; în ordinea cauzelor sociale prole­tariatul ocupă primul loc. Intre cauzele climaterice temperatura e cea mai de seamă, între cele dietetice : alcoolismul. Cauzele interne sunt inăscute și do­bândite. Intre primele sunt în cea mai mare parte alcoolismul cronic, leziunile cerebrale din cauza tuturor boalelor min­tale și cari fac din criminali epileptici, nebuni şi nevropaţi în general. Un capitol mare in antropologie a fost scris de dân­sul în privinţa caracterelor de degeneres­cenţă şi cari au unele din ele puterea unor adevărate legi. Aceste caractere de degenerescenţe nu numai că sunt de ordin anatomic, ele sunt şi de ordin fisiologic. Şi Lombroso a studiat toate funcţiunile şi a putut stabili degenerescenţa lor : chipul de a gândi, de a privi, de a râde, de a vorbi, expresiile Congresul gr. crt. pentru frăţia CU Uniţii. La ultima şedinţă a congre­sului, când comisia pentru organizarea serbărilor centenare a dat seamă despre lucrările ei, d-l Dr. V Branişte a fâcut următoarele propuneri : 1. Congresul esprimă dorinţa, ca pe viitor la asemenea serbări să se invite şi biserica românească u­­nită. 2. Congresul esprimă dorinţa ca pe viitor să se acorde un rol activ şi elementului mirean in asemenea serbări. In discuţia ce s’a iscat în jurul propunerii, d-nii I. Puşcariu şi V. Man­­gra au fost de părerea, că prin a­­ceasta s’ar arăta nemulţumire faţă de felul cum au fost organizate serbă­rile. N. Oncu cerea ca să nu se aducă hotărâre în direcţia aceasta, ci să se esprime o dorinţă generală. D-nul Branisce a retras propunerile­­ sale, adăogând, că n’a voit decât ca pe vii­tor să se fixeze un caz de prece­denţă şi biserica unită să nu se simtă înadins înlăturată. Saşii despre Şaguna. »Sieb D. Tag-­­­blatt« din Sibiiu a publicat un articol ele-­­ gios cu ocaziunea serbărilor centenare, din care scoatem următoarele : »Era de o concilianţă rară Şaguna faţă de toate naţiunile şi confesiunile, ale căror interese era în stare să le apere tot aşa de bine, ca interesele bisericii şi ale naţiunii sale. Dar când se amesteca cineva în sfera sa de activitate, ori nu respecta drepturile şi interesele bisericii şi ale na­ţiunii sale, era de o energie extraordinară întru apărarea neamului şi a bisericii. Şi noi, Saşii, ne purtăm cu mare stimă faţă de distinsul fiu al poporului ro­mân, şi cu bucurie aducem memoriei sale tributul recunoştinţei. Adevărata mărime omenească e internaţională. A te pleca în faţa ei, aparţină ea oricărei naţionalităţi, este o datorinţă, a cărei împlinire ne ono­rează pe noi înşine!« O hotărâre. (vii) Pătrunsă de sufletul cel mare al lui Şaguna, înţelegând desinteresul ce l-a avut acest aşchiereu pe tărâ­mul luptelor noastre naţionale, cuce­rită cu totul de uriaşa tărie de carac­ter şi de rodnica şi multilaterala muncă, pe care a desfăşur­at-o acest apostol în viaţa sa — tinerimea a­­dultă din Blaj*) într-o întrunire ţi­nută înainte cu câteva zile de serbă­rile centenare ale lui Şaguna — a a­­dus cu însufleţire unanimă hotărârea, ca să se reprezinte şi ea la aceste serbări. E de netăgăduit că această ho­tărâre e vrednică numai de o tine­rime, care mai păstrează încă în su­fletul său dragostea de ideale, iubirea curată de neam, simţământul sfânt al virtuţii străvechi. *) Autorul acestui articol face de asemenea parte din acea tinerime. — N. R. A dat dovadă tinerimea din Blaj prin această hotărâre, că ea pricepe în­deajuns glasul vremilor de azi, câ-şi ştie alege înţelepţeşte armele de luptă, că inima ei nu e tulburată de vederi strâmte, de patimi urâte, de prejudiţii stricăcioase — ci că curat e sufletul ei. In Şaguna această tine­rime a văzut nu pe bărbatul care stă în slujba unor dogme învechite şi pricinuitoare de ceartă, ci pe luptă­torul strădalnic şi neostenit, care vi­aţa sa întreagă şi-a trudit-o stând în slujba întregului neam românesc. Şi a vrut să arate această tinerime, că ea e fidelă convingerilor şi moşteni­­rei lăsate de archiereul Şuluţiu. A vrut să dovedească faptice lumii, că oamenii de mâne vor rupe cu cei răi de azi şi se vor înfrăţi cu bărbaţii mari de eri, pentru a desăvârşi ide­alul, după care însetează toţi Româ­nii înţelegători: libertatea deplină naţională. Prin această hotărâre tinerimea Blajului a arătat, că felul ei de a ve­dea e cu mult mai larg, orizont­urile între cari se mişcă fiinţa sa sunt cu mult mai senine. Şi par­că din a­­ceastă hotărâre se desface şi un oare­care liberalism, care nici decât nu e egal cu abaterea de la simţul de soli­daritate sau cu denegarea unei sub­­ordinaţiuni — ci din potrivă pare a fi mai curând stipularea stăpânirii minţii sănătoase peste anumite izbuc­niri sentimentale necontrolate. E şi ruperea cu felul lax de a vedea şi a tolera nepăsător încuibarea unor duş­mani, cari priviţi prin prizma simţă­­mintelor prea îngăduitoare — se par neprimejdioşi, dar cari apoi te scot afară din casă. Delegaţia de patru membri care a reprezentat tinerimea adultă (şi nu pe studenţii, cum s-a scris in ziare pe baza unor informaţii greşite­­) a Blajului, a prezentat la mormântul lui Şaguna nu cea mai frumoasă cu-

Next