Gazeta Transilvaniei, octombrie 1910 (Anul 73, nr. 215-239)
1910-10-14 / nr. 226
VREUACȚIUNEA, '*» Tipostran» ț»i Ailministra-BRA.ŞOT, Piața-mare »0. Scriaorl u*(V*ne*U» um se pilmeeee. _ Mmnuscripte nu ne retrimit — INSERATE: ie primesc ia Administraţinae Braşov și îa birouriie următoare : Vfcna ifc M. Du*''« Nacbf., Hnmrick Sclmiek, Rudolf Mom* - în Bi.Aapetta- U Kuksiein »fentit, luUue Leo- Void, Blocteuer IPREȚUL INSERATELOR : Un șir petit 20 bani pentru o publicare. Publicări jos.’ ›»U|~U IM’if Jl Sil V ¥»»»!*.. He*.da*ue pe pag. a B-a 1 Ar 20 bani. V,-—— ,*al Nr. Brașov. Joi, H (27) Octomvrie 1910. ANUL LXXIII, Telefon: Nr. 226. „GAZETA“ apare ZILNIC. Abonamente ptntru Austro-Ungar. pe un an . ”7^ 24 cor. pe 3 luni 12 cor. pe tro! Iun! 6 cor- —fS-rii de Duminecă : patru cor. pe an. Frfltrn Romania si străinătate: MU un 40 franci, pe pese luni S fanci, pe trei luni 10 franci. M r!i tie ilumineca 8 fr. an. poate prenumără la toate oficiile poştale precum şi la d-nii colectori. Atioaameiiiui peBirii Braşov 1 La Administraţia „GAZETEI“, pe 1 an 20 C. Pe 6 luni IOC. pe trei InniS C. Cu ilusal «ca»« . Pe un an îte Cor. Po H Inni 12 Cor. Pe trei Imn tv Cor Ca oxeni- 3 plftr «O ham. Atât «». .i»nmanT.de 5 cât fi ---.eruni.il« «.« pîhU.-rc hu dIc | Asemănări. In Portugalia s-a schimbat sistemul de guvernament. Regele a fost alungat, privilegiile şterse şi constituţia se va aşeza pe baze democratice. Cine poartă vina la aceasta? Răspunsul e scurt: Regele şi înaintaşii lui. Sub aripile protectoare ale lor s-a închegat o pătură socială, care a pus mâna pe putere şi era singură dispunătoare în ţară. Poporul apăsat şi neglijat, era supt de toată seva de viaţă şi împedecat în înaintare. Şi lipsa şi sărăcia se lăţea şi se înstăpânia pretutindenea. In privinţa aceasta „fericita“ noastră Ungaria are asemănare cu depărtata Portugalie, poate mai mult ca oricare altă ţară. E adevărat, că lipsa şi scumpirea traiului să simte şi în alte părţi ale Europei, dar nu în aşa măsură, ca la noi. Pe când în alte părţi lipsa s-a înstăpânit mai cu samă prin oraşele mari, cu mulţimea de muncitori din fabrici şi ateliere, la noi mizeria grasează pretutindenea, începând cu capitala ţării, apoi în oraşe şi orăşele şi până în cel din urmă sat. Dovezile, cari arată această mizerie, le ştim cu toţii. Demonstraţia monstră a socialiştilor, ţinută Duminecă în Budapesta, constitue un mic capitol al stărilor sociale triste de la noi, plângerile ce răsună în aproape toate oraşele din cauza sărăciei, ne arată acelaş lucru, iar emigraţia neîntreruptă la America, dă dovezi sigure despre lăţirea mizeriei în întreaga ţară. Dintre câte neajunsuri şi năcazuri ne bântuie, lipsa şi mizeria este cea mai principală. Şi cine e de vină la aceasta? In locul prim guvernele, ce s-au perândat de la dualism încoace. Toate aceste au ieşit din sânul oligarhilor şi toate au servit interesele acelora. Pentru formă şi pe hârtie s-au adus hotărâri de interes general, dar în realitate pentru popor, pentru binele şi înaintarea lui nu s-a făcut mai nimic. Marea massă a poporaţiunii a fost în acest timp şi este şi azi obiect de exploatare, din partea statului, din partea administraţiei şi din partea feudalilor particulari. In timp scurt de câteva decenii marea majoritate a cetăţenilor ţării au ajuns la sapă de lemn, iar o parte mai mică, care se mai ţine abia, cu chiu cu vai in picioare, e pe cale de-a ajunge tot aci. Oligarhii, guvernenţii ţării se pot felicita de isprava lor. Se zice, şi vezi de multe ori scris prin ziarele şoviniste oligarhice, ca, dacă poporul e căzut în sărăcie, cauza sunt impozitele mari, ce se pun pentru necesităţile recerute de poziţia de putere mare a monarhiei. Aceste îl împing în mizerie. Nu este însă corectă aceasta afirmaţiune. Impozitele sunt mari la noi, dar guvernanţii trebuiau din capul locului să se îngrijească, ca poporul, pe ale cărui spate se încarcă toate greutăţile, să aibă izvoare nouă şi tot mai nouă de venit, ca să poată suporta greutăţile. Guvernanţii oligarhi de aceasta nu s-au îngrijit. De aceea massele mari ale ţării, în frunte cu unii inteligenţi, văzând de unde previne răul, au declarat, ca şi în Portugalia, răscoala contra oligarhilor, cam parte din egoism, parte din nepăsare nu voiesc să înţeleagă vocea timpului şi să curme relele. Diferenţa însă este, că la noi răscoala e socială, nu se face cu arme de foc şi fier, ci cu armele pacinice ale convingerii şi pe cale constituţională. Massele mari cer să li se dea şi lor parte la guvernament, ca sâ-şi croiască ele însele o soartă mai bună, după cum îşi ştiu ele necesităţile. O altă mare diferenţă este apoi între noi şi Portugalia cu privire la dinastia domnitoare. Pe când în Portugalia dinastia era una cu pătura oligarhă, parte apăsând poporul, parte închizând ochii la abuzurile ei de tot felul, la noi dinastia păşeşte ca ocrotitoare a claselor oprimate şi îşi dă silinţa a Ie crea o soartă mai bună. Grija dinastiei pentru popor e veche, încă de pe timpul Maria Teresiei şi cu deosăbire a nobilului împărat Iosif II. Azi este aceeaş îngrijire la dinastie pentru popor. Ca la noi trai rar să vezi, de sus, de la dinastie să se soliciteze votul universal, atât în Austria, cât şi în Ungaria. Dinastia însăşi deschide o eră nouă, când pentru consolidarea tronului şi a monarhiei are nizuinţa de-a ridica massele, scăpându-le de jugul guvernelor oligarhe, cea mai potrivită politică a timpurilor noastre, de carecasa domnitoare a Portugaliei n’a ţinut samă. Congregaţia de toamnă a comitatului Arad e convocată pe Luni, 31 Octomvre. Membrii români ai congregaţiei sunt invitaţi pe această cale la consfătuirea prealabilă ce va avea loc Duminecă, în 30 Octomvre, la oarele 8 seara, (după cină!) în sala festivă a ziarului Tribuna. Fiind a se fixa o atitudine unitară faţă cu conducerea comitatului în o seamă de chestiuni de mare importanţă pentru noi, membrii români sunt cu insistenţă rugaţi a se prezintă la consfătuirea prealabilă de Duminecă, precum şi la congregaţie în număr complet. Din însărcinarea comitetului comitatens central Dr. Stefan C. Pop, deputat în cameră. Situaţiunea cabinetului Khuen. Ziarul »Zeit« este informat, că guvernul Khuen se află în mare încurcătură, prin urmare o reconstruire a cabinetului nu se poate amâna pe mult timp. Deoparte opoziţia se pregăteşte pentru obstrucţie, de altă parte membrii partidului muncii nu prea au încredere în conducătorii partidului. Ministrul Lukács îşi are aderenţii săi, Zichy deasemenea şi Székely tot aşa, iar aderenţii lui Tisza nu fac secret din sentimentele lor duşmănoase faţă de unii dintre membrii cabinetului. Din cauza aceasta situaţia guvernului Khuen, zice „Zeit«, este cât se poate de complicată, ceea ce va avea ca urmare reconstruirea guvernului. Khuen ar fi oferit deja lui Tisza portofoliul comerciului, Tisza însă n’a primit, ci a plecat la Holanda. La Chestia împăcării. »Drapelul« ocupându-se în nr. ce ne soseşte la loc de frunte cu chestia împăcării salevate de ziarul »Pesti Napló“ scrie între altele: »Se subliniază astăzi foarte mult identitatea de interese a poporului maghiar şi a poporului român, că aceste elemente străine huite în marea slavismului şi a germanismului, sunt avizate unul la altul, că dacă se războiesc între sine este dispariţia lor sigura în valurile ostile ale mării străinismului, pe când dacă s’ar sprijini reciproc ar putea forma o stâncă puternică de care nu numai că se vor frânge toate izbiturile furioase ale mărei, ci va forma totodată un zăgaz puternic în calea expansiunei germanismului şi slavismului. Foarte adevărat! Şi nu ne îndoim, că toate capetele luminate ale Maghiarilor vor pricepe azimâne aceasta tocmai aşa precum o pricep capetele luminate ale Românilor, atât dincoace cât şi dincolo de Munţi. Dar... şi aici zace călcâiul, dacă aceasta este adevărat şi dacă prin urmare viitorul şi peste tot existenţa Ungariei sunt condiţionate de la această recunoaştere, atunci confor m .«. »FOILETONUL GAZ. TARNS.« Copacul şi Privighetoarea. — Poveste pentru a adormi pe copiii mari — Avea aşa frumoasă haină, Ţesută parcă din smarald ; Şi nu-i ţinea doar lui de cald, Ci printre ramuri, noaptea ’n taină, Veneau la dânsul să se culce Privighetori cu viersul dulce. Brutal, tomnatecul vânt rece Ii smulse straiele de foi; Şi când pe umerii lui goi Cumplit fiorul morţii trece, — Nici n’aşteptară zorile, Ci de cu seară într’apus Privighetorile s’au dus, S’au dus privighetorile !... In casa tristă şi pustie A năcăjitului sărac Nu se ’mbulzesc oaspeţi să vie, Şi mizerabilul copac Nu mai putea să le ofere Decât un cuib bătut de vânt... Privighetorile, vai, sunt Ca »primadonele legere«. Tovarăşe cam efemere 15 S’au dus privighetorile Spre ţări pe unde florile D’apururi nu se veştejesc ; Unde copaci ’mbătrânesc, Dar nu îşi leapăd’ un minut Vestmântul minunat ţesut Din limpezi raze de smaralde, Sub desmerdări şi dulci şi calde A soarelui ce rar apune. Dar, totuşi, nu aşi putea spune Că păsărelele erau Prea vesele, că s’au mutat. Ba chiar, mărturisesc pe şleau Că sufletul li s’a ’ntristat. Eu unul, zău, le dau dreptate, In totdeauna când mă mut Melancolia mă abate : E dragostea după trecut Cu care, chiar nefericit, La urmă te-ai obicinuit — Şi-i teama de necunoscut! In vechea casă ce acum O părăseşti pentru vecie Era cămin ce scotea fum, Erau pereţi cu igrasie, Era prea sumbră, nu prea ’naltă... Dar ţi-ai deprins în ea tabiete, Şi pleci cu teamă şi regrete: Ce-o fi în casa cealaltă? Dar, nu e vorb’aici de mine... Fugind de rău, râvnind mai bine, Privighetorile sburară Spre ţări, ce ’n veci au primăvară ; Şi iată, că bietul copac Rămas-a singur, gol, sărac... Acum privighetorile Cu viersul lor nu-l mai încântă, Ii croncănesc doar ciorile, Soli negri, care-l înspăimântă, Soli negri, ce n’ar vrea s’auză, Că-i prevestesc iarna hursuză; Şi-i urlă vântul îngheţat, Un alt pristav întunecat Anunţător de rele vremuri. Sărman copac, eşti desbrăcat, Mi-e milă să te văd cum tremuri... Şi nu poţi zice, că n’ai lemne Să ’ncingi colea un vesel foc, De baba Dochia să-ţi baţi joc. Dar cine poate să te ’ndemne Să-ţi pui pe rug chiar trupul tău? Cunosc un singur nătărău* Care, pe alţii spre-a ’ncălzi, Şi-aprinde propria-i fiinţă, Lucind ca soare ’n miazăzi, Şi piere ars de suferinţă, Se mistuie încet cu ’ncetul.... Nebuni aceia e: Poetul. Dar tu, deşi nu ai vestminte, Nu eşti poet, eşti pom cuminte, Nu eşti ca dânsul om hai-hui Pe rug tu însuţi să te pui.... Ci stai şi cugeţi cu amar Tu, filozoful solitar De tot şi toate părăsit, Şi mi te’ntrebi necontenit: «Ce e un flutur? «Ce e o floare? «Ce e un cânt? «Nimica sânt. «Fluturul moare, «Pier orice cânturi, «Pe floare-o scutur’ «Recile vânturi. «Aşa banale «Vara ne par ! «Cuprinşi de jale, «Doar când dispar «Pricepem noi «Câtă splendoare «E’n nişte foi «De dalbă floare, «Şi ’ntr’o insectă ce gingăşie, «Şi intr’un cântec ce măreţie! «Când iarna ’ngheaţă «Plăpânda viaţă «In toate cele: «Flori, păsărele «Şi fluturelul, «Ce n’am da oare «P’o viorie «Rază de soare, «Care să ’nvie «In dimineaţă «iar firicelul «De iarbă creaţă ?» Dar iată ! cum te ’ntrebi aşa Un junghiu se ’nfige ’n coasta ta, Şi cazi gemând tânguitor Subt lovitura de topor Ce-ţi dete dârj o aspră mână, Lungindu-mi-te în ţărână. De-acum, copac, s’a isprăvit! încântătorul ciripit