Gazeta Transilvaniei, ianuarie 1911 (Anul 74, nr. 1-23)

1911-01-15 / nr. 10

Pagina 2, Alegere de membrii con­­gregaţionali. Deda, 24 Ian. c. Cu mare mângăere sufletească prind condeiul în mână pentru de a descrie decurgerea alegerei de membrii la con­­gregaţiunea comitatului Murăş-Turda, în cercul electoral Deda, făcută în 23 i. c. In acest cerc până de prezent, dintre cei 6 membrii congregaţionali, prin pre­siunea ce s-a făcut de sus, începând de la prefectul comitatului şi până la cel din urmă scriitoraş de ungur sau jidan din cancelăriile notariale, aparţinătoare aces­tui cerc, abea s-au putut alege 2 şi numai tare rar 3 membrii de român, iar ceia­­lalţi 4, eventual 3 au fost în­totdeauna de naţionalitate unguri. Acum, espirând mandatul de 6 ani ca membru la congregaţiune al vrednicu­lui preot Nicolau Gliga şi al deşteptului fost notar Ioan Fincu din Deda, precum şi a conducătoriului cărţei funduare din Reghin ungur, Erust Gyula — voind cei de la putere a trânti la această alegere pe preotul Nicolae Gliga — oficioşi s-a can­didat în acest cerc ungurii Dr. Csongvay Géza, advocat în M.­Vasárhely, nepotul actualului inspector de şcoale de aici, Bala Gyula din Posta şi fostul notar Ioan Fincu. De astădată însă alegătorii acestui cerc, sub conducerea lăudabilă a preoţilor Nicolau Gliga din Râpa superioară, Iosif Popescu din Dumbrava şi Ioan Vodă din Deda, s au purtat foarte brav, căci au trân­tit la alegere nu numai pe cei doi can­didaţi de naţionalitate maghiară,­­ dar ca răsbunare a alegătorilor — a căzut şi candidatul român Ioan Fincu cel ofi­cios, deşi altcum n’ar fi meritat căderea. Candidaţi ai clubului român din şe­dinţa ţinută la Reghin la 13 Novembrie 1910, a fost d-nul director de bancă Iosif Popescu, preotul din Râpa superioară Ni­colau Gliga, preotul din Dumbrava Iosif Popescu şi astfel aproape toţi alegătorii, chiar şi jidanii alegători, pe aceşti 3 can­didaţi români au dorit să-i aleagă. După­ cum însă pădure fără uscături nu există, astfel iată şi aci să încearcă a se zădărnici intenţiunea bună a alegă­torilor prin următorul incident, şi anume: de la 10 oate a. m. soseşte la faţa locului preotul Vasiliu Matei din Râpa inferioară, cu ginerile său Dionisie Radu, preot în M.­Cueşd — şi voind a seduce pe alegători, — ba nerespectând decisul clubului român din Reghin, amestecându­­se printre alegători, pun contracandidaţi pe Dionisie Radu, preotul cel tânăr, pe d-nul Victor Callini, comptabil şi arânda­­şul moşiei d-lui Galacteon Şagău as­­cons, şi pe d-nul advocat din Reghin Dr. Ilie Popescu — eventual d-nul loan Fincu. Insă pe lângă toată truda şi oste­neala lor de G oare, n’au putut răuşi cu candidaţii lor,­­ căci spre marea bucu­rie a majorităţii alegătorilor şi spre ma­rea supărare a părintelui Matei şi a lui Dionisie Radu, resultatul alegerei este următorul: Dintre 59 votanţi Nicolau Gliga, preot a căpătat 36 voturi; Iosif Popescu, director de bancă 33 voturi; losif Popescu, preot 29 voturi; Victor Callini 27 voturi; Ioan Fincu, fost no­tar 19 voturi; Dionisie Radu, preot 14 voturi; Dr. Ilie Popescu, advocat 6 vo­turi; Dr. Csongvay, advocat 2 voturi; Balla Gyula 1 vot; Gerc­i Géza 1 vot; Fülöp subn. 2 voturi, iar 2 voturi s-au dat pe numele Popescu, fără de a se distinge oficiul. Astfel preşedintele alege­rei declară de a ieşi pe noul period de 6 ani, pe cei 3 bărbaţi, ce au întrunit majo­ritatea voturilor şi anume: pe părintele Nicolau Gliga din Râpa superioară, pe Iosif Popescu, directorul «Mureşianiţi» şi pe părintele Iosif Popescu din Dumbrava, însufleţirea este mare. Se ridică părintele Nicolau Gliga şi prin o vorbire avântată arată însemnătatea reuşitei a câtor mai mulţi români la congregaţiune, ca aşa putându-se ajutora românii ca membrii ai congregaţiei, să se poată apăra soartea românilor din comitat, precum să se câş­tige dreptul şi vaza bietului popor româ­nesc, până acum atât de­ neîndreptăţite. Constată oratorul mai departe, făcând o comparaţie între alegerile de soiul acesta, începând cu 25 de ani înainte de aceasta şi cu cea de acum, că resultatul acestei alegeri este singurul caş când s’a ales numai candidaţi de român aici în Deda, semn­­ară, că s’a deşteptat conştiinţa na­ţională română, şi recomandând alegăto­rilor, ca şi da aci înainte tot cu aceiaş vrednicie să se prezinte la locurile de alegere, mulţumind din inimă celor ce s’au pus încrederea în cei aleşi, iar ca răsplată le promite, că vor lucra în adunările con­­gregaţionale totdeauna pentru binele şi folosul tuturor românilor din comitat în general, iar în special pentru cei din cer­cul electoral al Dedei. Iar spre încheiere zice cuvintele: »Cu aceasta dorindu-­va tu­turor fericire familiară şi tot binele pe pământ, iar dincolo de mormânt fericire vecinică, iar celor rămaşi supăraţi în urma rezultatului acestei alegeri mângă­­ere«,doreşte ca fie­care să ajungă sănătos în mijlocul familiei sale. Erumpând ascultă­torii cu un întrăit «Să trăiască» la adresa celor aleşi, alegătorii mulţumiţi s-au îm­părţit la cele 2 birturi, unde li­ s’a dat din partea celor aleşi obicinuitul aldămaş. La birtul «Haitnau» inteliginţa din cerc s’a petrecut bine, în linişte, ascultând cu plăcere muzica din «recin», iar învă­ţătorii Cofariu şi Borşiaa ne-au delectat prin cântările frumoase, mai ales «doine» până seara târziu cătra oara 11 a, de mezul nopţii. Astfel s’a sfârşit această zi bună, dela care să înveţe fraţii unguri, că acolo unde suntem noi acasă, să ne dea pace. Un alegător. La urmă Satana învinge; iată că apucă cu ghiarele sale pe sărmanul preot și-l aruncă la pământ. In câteva ceasuri au făcut înconju­rul Corsicei și au sosit la biserica sf. loan. — Iacă, zise diavolul către fratele Biancei, ți l-am adus, fă cu el ce vreai! — Preot ticălos, pentru ce ţi-ai bă­tut joc de sora mea, pentru ce m’ai îm­pins să o ucid în braţele tale? — Iartă-mă, aibi milă, îmi era aşa de dragă ! — Nici o milă, să mori, nelegiuitulel şi fratele Biancei îl înhăţă pe preot de părul lui cel lung şi începu să înconjoare biserica. — Aibi milă ! •— Nu nelegiuitule! Şi preotul urmă grozava călătorie până când căzu mort pe corpul Bian­cei sale. In aceiaşi clipă se făcu o lumină mare, pământul tremură şi diavolul pieri ducând cu el pe ucigaşul celor doi în­drăgostiţi. V. C. GAZETA TRANSILVANIEI Din Basarabia. Sunt vre­o două luni, de când s-a votat în Duma Rusiei legea învăţămân­tului primar. Cu privire la limba de învă­ţământ s a hotărât, ca limba de predare în şcoale să fie limba vorbită de majori­tatea locuitorilor în fiecare provincie. Nu­mai pentru Basarabia s-a hotărât a fi in locul limbei româneşti, limba rusească, deşi Românii în Basarabia formează majorita­tea poporaţiunii. Aceasta nedreptate s-a făcut în urma atitudinei păcătoase a de­putaţilor basarabeni, aleşi de Românii din Basarabia. Aceşti deputaţi, aceşti »coade de to­por«, s-au ridicat împotriva propunere!, susţinută de un deputat rus, ca in Basa­rabia limba de predare să fie cea româ­nească. In urma acesteia cunoscutul scriitor prinţul Dimitrie Constantinovici Moruzi din Iaşi, a adresat deputatului basarabean T. Krupensky scrisoarea de mai la vale, pe care o reproducem din »Seara«, de­oarece ea priveşte şi pe »coadele de to­por«, ce se ivesc şi la noi ici­oolea. Iată scrisoarea: Vere­ti Aflu de prin ziare, că printre cole­gii d-tale s’a găsit unul, care fără nici a cunoaşte poate Basarabia, dar pătruns de simţul unei curate dreptăţi omeneşti, a cerut pentru această provincie şcoli pri­mare în limba română, pentru acele două milioane de Moldoveni care o locuiesc; iar, că dintre toţi numai d-ta şi un alt reprezentant al Basarabiei, v-aţi sculat ca să respingeţi acea propunere, susţinând, că în Basarabia nici nu există popor ro­mânesc. Adevărat, că obârşia numelui d-tale este polonez şi că locul d-tale ar fi mai în­dreptăţit într’o dietă cracoviană, decât în Duma rusească. Strămoşii d-tale insă s’au stabilit de mult în Moldova, unindu-se în căsătorii cu familiile mari băştinaşe, pri­mind limba, moravurile şi credinţa ţărei; aşa, că de veacuri nu mai aveţi slavonesc decât numele. Sângele, care curge în vi­nele d-tale este acelaşi care curge şi în tr’ale mele, precum şi în a ori­cărui ba­sarabean care face parte din cele două milioane de mold­oveni, a căror fiinţă o tâ­­gădueşti. De nu există acele două milioane de moldoveni, pe cine reprezinţi d-ta în Dumă? fie polonezi? De veacuri te-ai lă­­pădat de dânşii! Pe ovrei? Nu-ţi fac a­­ceasta insultă! Pe ruşi? Dar ca slav eşti de obârşie poloneză. Nu mai văd decât interesele colegului d-tale şi în Duma, şi în simţiri, şi in gândim­: bogatul grec Sy­­nadios, tot atât de străin neamului rusesc ca şi d-ta ! Nu spune, te rog, că numai dragos­tea d-ta­ e pentru Rusia, te a silit să aperi integritatea ei neameninţată, până atin­­gându-i fiinţa unei populaţiuni de patru ori mai număroase decât a noului regat Muntenegrean. Ca şi mine ştii, că dacă aceste două milioane de un sânge cu d-ta, nu s au ru­­sificat după 98 de ani de încercări de tot felul neisbutite împotriva lor, dacă nu se însoară decât foarte rar în neamul rusesc, ei ştiu, în mentalitatea lor crudă, atât de deosebită de mentalitatea d-tale lumi­nată, că au jurat credinţă Ţarului, şi că trădarea unui jurământ este un păcat. Şi care este oare dorinţa acestor credincioşi supuşi familiei Romanof, iar nici decum Ruşiior? Ce lucru cer aceşti viteji, care s’au dus să-şi apere Ţarul In Bulgaria şi până in Extremul Orient? A ceti­ţi­neri în limba lor, a se înch­na lui Dumnezeu moldoveneşte! E oare mult? Invâţându-şi limba, religia şi istoria, va fi oare aceasta o piedecă pentru ca să înveţe şi ruseşte pentru a-şi apăra intere­­sele ! Limba ! Dar o s’o vorbească tot­­deauna şi ori­când, în potriva dorinţii d-tale şi în ciuda ori­ cărei măsuri s’ar lua in potriva ei. Căci s’o ştii bine vere: nu se distruge o limbă, oprind-o prin Ukaz împărătesc, cum nu se poate şterge un neam, pentru că-i tăgădueşti d-ta. Şi această umilă rostire a unui drept natura! şi omenesc, grăită de un coleg străin cu desăvârşire fraţilor d-tale de sânge, tea sculat de pe jeţul d-tale pen­tru ca să strigi această grozăvie?! Făp­tui, că două milioane de întunecaţi, vor învăţa a ceti şi seri moldoveneşte in nişte cărţi aproape de ministerul rusesc al în­văţământului va dărâma oare temeliile imperiului? Spuse în limba moldoveneas­că, lesne de înţeles pentru dânşii, în loc de slavona neînţeleasă nici de toţi ruşii, oare dogmele creştine ar deveni minciuni, iar morala, o imoralitate? Ori te îngri­jeşti, că această slabă rază de lumină pă­trunzând până la dânşii, să nu le arăte şi mai întunecoasă bezna care îi încon­joară? Ciudată îţi este mentalitatea vere şi nu te mira, că n’am putut-o împărtăşi nici­odată! Şi cât de frumos ar fi fost rolul d-tale, făptuind tocmai contrarul. Ai fi redat conştiinţa la două mi­lioane de inconştienţi; iar împăratului, două milioane de supuşi învăţaţi în cre­dinţa lor şi recunoscători Tronului, care li-ar fi apărat limba, moravurile şi rosti­rea credinţei! Folositor tot atât neamului cât şi suveranului d-tale nu vei primejdui prin nimica, nici interesele d-tale de mare proprietar. Ba din potrivă! Dar vai! Nici­odată n’ai vrut să-ţi dai seamă nici de trecut, nici de viitor! Orbeşte te-ai arun­cat în rusificarea neamului d-tale, o im­posibilitate recunoscută astăzi de falsă şi de cătră dreapta judecată şi de cătră în­cercările toate neizbutite şi de cătră ştiinţa, pentru care însă nu poţi fi învi­nuit, fiind­că aparţine mentalităţii veacu­lui trecut, din care ai făcut parte. Şi care v’a fost isprava ? In loc de Chişineu, aţi iscodit Kişi­­neu, uitând, că în bănatul Transilvaniei există un oraş românesc cu numele de Kişinău şi că pentru a-1 rusifica şi pe acela, ar trebui să vă înţelegeţi mai în­tâi cu împăratul Austriei. Din Bălţi, care însemnează ceva în româneşte, aţi făcut Bielţi, care nu înseamnă nimic pa ruseşte. Aţi schimbat cu terminaţii în oi şi mi­oliţi, toate numirile de sate, uitând ră­dăcinile, cari au rămas româneşti. Cirip­­căul (dela ciripit) a devenit Cerepkoff (poate de la Cerepaba, broasca cea ţes­toasă). Cosăuţii s-a prefăcut în Rosooţi, ş. a. m. d. Ca ispravă, aceste nume aşa schim­bate, nu slujesc, decât în archivele auto­rităţilor, iar poporul şi chiar Ruşii între­buinţează tot vechile denumiri. Aţi intro­dus limba rusească in tribunale şi admi­nistraţii, făptuind prin aceasta o tagadă de dreptate pentru marea mulţime a po­porului, care pusă în neputinţă de a-şi apăra interesele, se găseşte la cheremul advocaţilor, cari roesc prin toată pro­vincia. Aţi impus limba rusă în şcoli şi lu­ biserică ! Bisericile şi şcolile au rămas goale, în paguba luminei şi a credinţei ! Şi de nouăzeci şi nouă de ani Mol­doveanul a rămas acela din 1812! Te vei fi mirat adesea de sârguinţa şi de încăpă­ţânarea acestui popor de a rămânea tot el. Şi totuşi nu aveai decât să te priveşti însuţi. Fara a-ţi da seama poate, eşti do­vadă vie a unui adevăr recunoscut de istorie. Strămoşii d-tale slavi, s-au stabilit la ţară latină şi toţi cu toţii aţi devenit la­tini. Nici d-ta vere, n-ai putut păstra ni­mic din obârşia d-tale slavă. Sunt între neamuri ca şi între in­divizi, adânci temperamen­te de nepotrivire şi de neştirbire! Roma a latinizat Franţa şi Spania, care iară la rândul lor, au latinizat jumă­tate din lumea nouă! Roma a îndurat nă­vălirea barbarilor şi Spania năvălirea Mau­rilor ! Sunt ele oare mai puţin latine as­tăzi ! Ei bine, cele două milioane suflete, pe cari voeşti să le rusifici astăzi, se co­bor în linie dreaptă din stâlpul lui Traian. Şi limba şi moravurile lor sunt latine ! Nu le veţi slaviza niciodată! Iată pentru trecut. Cât despre viitor, o să căutăm îm­preună, de binevoeşti, a sparge norii, care-i ascund privirilor noastre. Dacă de la primele Încercări ţi-ai fi dat seamă de neputinţa schimbărei latini­lor în slavi, dacă ai fi avut mai multă în­credere în neamul d tale, precum şi în bunătatea şi dreptatea M. S. împăratul Alexandru 11-lea, ajutat de caractere ca a prinţului Constantin Moruzi, răposatul meu părinte, a prinţului Mihail Cantacu­­zino, a unui Cazim­ir şi a mai multora,vei fi avut două milioane de suflete luminate, deşteptate şi temeinic legate de Familia Romanovilor, păstrătoarea credinţei, mo­ravurilor şi limbei strămoşeşti. Cu puţină dibăcie, ar fi dobândit limba, nu numai în şcoli, dar poate şi intr-o universitate: tri­bunalele de limbă moldovenească şi regi­mente moldoveneşti, cuta sunt şi astăzi regiment­e cer­keze. In sfârşit, în zdele sângeroase de revoluţie, prin devotamen­tul său cătră tron, Basarabia ar fi putut dobândi chiar un fel de autonomie, care ar fi pus-o la adăpostul politicianismului de proastă calitate. Să fie oare nălucă, România iridentă, care să sperie imperiul. Șapte milioane împotriva ta o sută douăzeci! Ar fi ab­­surd ! Mai întâi România iridentă e o po­veste. Avem destule probleme de rezolvat la noi, fără a ne mai făuri şi altele peste graniţele noastre. Apoi ştiindu-ne fraţii mai fericiţi sub sceptrul împăratului nu am avea vre­odată poftă să-i anexăm, înmul­­ţindu ne sarcinele şi primejduindu-ne în­­tr-un război, îmi vei întâmpina poate, că acele şapte milioane s’ar putea uni cu altele mai multe. Nu vere. Alianţele costă prea scump as­tăzi. Am unit nu de mult cele şapte mili­oane ale noastre, cu ale datră o sută două­zeci: am biruit alăturea şi această cinste mare ne-a costat trei judeţe! Prin asta ne putem da seamă, cam ce ne-ar costa o alianţă nenorocită. In locul isprăvei prac­tice la care aţi putut ajunge, care vă sunt năzuinţele? Cele cinci, şase glasuri ce le aveţi în Dumă vor fi negreşit înăduşite, de către acele de zece or­i mai numeroase ale colegilor d-tale, şi interesele provinciei vor ceda Întotdeauna intereselor mai mari, susţinute de mai multe voturi. Cu toate rublele lui Synadios şi ale d-tale, vremea nu-i departe, când confortabilele d-tră sca­une din Dumă, vor fi ocupate de gălăgioşi nebuni şi anarhişti, Basarabia putând hrăni de sute de ori mai multă lume ca astăzi, va fi înecată sub puhoiul prisosului de oa­­meni din guberniile vecine. Iar atunci, când pentru un moldovan vor fi doi ruşi, un grec şi patru evrei, pe Nr. 10.—1911

Next