Gazeta Transilvaniei, ianuarie 1911 (Anul 74, nr. 1-23)
1911-01-15 / nr. 10
Pagina 2, Alegere de membrii congregaţionali. Deda, 24 Ian. c. Cu mare mângăere sufletească prind condeiul în mână pentru de a descrie decurgerea alegerei de membrii la congregaţiunea comitatului Murăş-Turda, în cercul electoral Deda, făcută în 23 i. c. In acest cerc până de prezent, dintre cei 6 membrii congregaţionali, prin presiunea ce s-a făcut de sus, începând de la prefectul comitatului şi până la cel din urmă scriitoraş de ungur sau jidan din cancelăriile notariale, aparţinătoare acestui cerc, abea s-au putut alege 2 şi numai tare rar 3 membrii de român, iar ceialalţi 4, eventual 3 au fost întotdeauna de naţionalitate unguri. Acum, espirând mandatul de 6 ani ca membru la congregaţiune al vrednicului preot Nicolau Gliga şi al deşteptului fost notar Ioan Fincu din Deda, precum şi a conducătoriului cărţei funduare din Reghin ungur, Erust Gyula — voind cei de la putere a trânti la această alegere pe preotul Nicolae Gliga — oficioşi s-a candidat în acest cerc ungurii Dr. Csongvay Géza, advocat în M.Vasárhely, nepotul actualului inspector de şcoale de aici, Bala Gyula din Posta şi fostul notar Ioan Fincu. De astădată însă alegătorii acestui cerc, sub conducerea lăudabilă a preoţilor Nicolau Gliga din Râpa superioară, Iosif Popescu din Dumbrava şi Ioan Vodă din Deda, s au purtat foarte brav, căci au trântit la alegere nu numai pe cei doi candidaţi de naţionalitate maghiară, dar ca răsbunare a alegătorilor — a căzut şi candidatul român Ioan Fincu cel oficios, deşi altcum n’ar fi meritat căderea. Candidaţi ai clubului român din şedinţa ţinută la Reghin la 13 Novembrie 1910, a fost d-nul director de bancă Iosif Popescu, preotul din Râpa superioară Nicolau Gliga, preotul din Dumbrava Iosif Popescu şi astfel aproape toţi alegătorii, chiar şi jidanii alegători, pe aceşti 3 candidaţi români au dorit să-i aleagă. După cum însă pădure fără uscături nu există, astfel iată şi aci să încearcă a se zădărnici intenţiunea bună a alegătorilor prin următorul incident, şi anume: de la 10 oate a. m. soseşte la faţa locului preotul Vasiliu Matei din Râpa inferioară, cu ginerile său Dionisie Radu, preot în M.Cueşd — şi voind a seduce pe alegători, — ba nerespectând decisul clubului român din Reghin, amestecânduse printre alegători, pun contracandidaţi pe Dionisie Radu, preotul cel tânăr, pe d-nul Victor Callini, comptabil şi arândaşul moşiei d-lui Galacteon Şagău ascons, şi pe d-nul advocat din Reghin Dr. Ilie Popescu — eventual d-nul loan Fincu. Insă pe lângă toată truda şi osteneala lor de G oare, n’au putut răuşi cu candidaţii lor, căci spre marea bucurie a majorităţii alegătorilor şi spre marea supărare a părintelui Matei şi a lui Dionisie Radu, resultatul alegerei este următorul: Dintre 59 votanţi Nicolau Gliga, preot a căpătat 36 voturi; Iosif Popescu, director de bancă 33 voturi; losif Popescu, preot 29 voturi; Victor Callini 27 voturi; Ioan Fincu, fost notar 19 voturi; Dionisie Radu, preot 14 voturi; Dr. Ilie Popescu, advocat 6 voturi; Dr. Csongvay, advocat 2 voturi; Balla Gyula 1 vot; Gerci Géza 1 vot; Fülöp subn. 2 voturi, iar 2 voturi s-au dat pe numele Popescu, fără de a se distinge oficiul. Astfel preşedintele alegerei declară de a ieşi pe noul period de 6 ani, pe cei 3 bărbaţi, ce au întrunit majoritatea voturilor şi anume: pe părintele Nicolau Gliga din Râpa superioară, pe Iosif Popescu, directorul «Mureşianiţi» şi pe părintele Iosif Popescu din Dumbrava, însufleţirea este mare. Se ridică părintele Nicolau Gliga şi prin o vorbire avântată arată însemnătatea reuşitei a câtor mai mulţi români la congregaţiune, ca aşa putându-se ajutora românii ca membrii ai congregaţiei, să se poată apăra soartea românilor din comitat, precum să se câştige dreptul şi vaza bietului popor românesc, până acum atât de neîndreptăţite. Constată oratorul mai departe, făcând o comparaţie între alegerile de soiul acesta, începând cu 25 de ani înainte de aceasta şi cu cea de acum, că resultatul acestei alegeri este singurul caş când s’a ales numai candidaţi de român aici în Deda, semnară, că s’a deşteptat conştiinţa naţională română, şi recomandând alegătorilor, ca şi da aci înainte tot cu aceiaş vrednicie să se prezinte la locurile de alegere, mulţumind din inimă celor ce s’au pus încrederea în cei aleşi, iar ca răsplată le promite, că vor lucra în adunările congregaţionale totdeauna pentru binele şi folosul tuturor românilor din comitat în general, iar în special pentru cei din cercul electoral al Dedei. Iar spre încheiere zice cuvintele: »Cu aceasta dorindu-va tuturor fericire familiară şi tot binele pe pământ, iar dincolo de mormânt fericire vecinică, iar celor rămaşi supăraţi în urma rezultatului acestei alegeri mângăere«,doreşte ca fiecare să ajungă sănătos în mijlocul familiei sale. Erumpând ascultătorii cu un întrăit «Să trăiască» la adresa celor aleşi, alegătorii mulţumiţi s-au împărţit la cele 2 birturi, unde li s’a dat din partea celor aleşi obicinuitul aldămaş. La birtul «Haitnau» inteliginţa din cerc s’a petrecut bine, în linişte, ascultând cu plăcere muzica din «recin», iar învăţătorii Cofariu şi Borşiaa ne-au delectat prin cântările frumoase, mai ales «doine» până seara târziu cătra oara 11 a, de mezul nopţii. Astfel s’a sfârşit această zi bună, dela care să înveţe fraţii unguri, că acolo unde suntem noi acasă, să ne dea pace. Un alegător. La urmă Satana învinge; iată că apucă cu ghiarele sale pe sărmanul preot și-l aruncă la pământ. In câteva ceasuri au făcut înconjurul Corsicei și au sosit la biserica sf. loan. — Iacă, zise diavolul către fratele Biancei, ți l-am adus, fă cu el ce vreai! — Preot ticălos, pentru ce ţi-ai bătut joc de sora mea, pentru ce m’ai împins să o ucid în braţele tale? — Iartă-mă, aibi milă, îmi era aşa de dragă ! — Nici o milă, să mori, nelegiuitulel şi fratele Biancei îl înhăţă pe preot de părul lui cel lung şi începu să înconjoare biserica. — Aibi milă ! •— Nu nelegiuitule! Şi preotul urmă grozava călătorie până când căzu mort pe corpul Biancei sale. In aceiaşi clipă se făcu o lumină mare, pământul tremură şi diavolul pieri ducând cu el pe ucigaşul celor doi îndrăgostiţi. V. C. GAZETA TRANSILVANIEI Din Basarabia. Sunt vreo două luni, de când s-a votat în Duma Rusiei legea învăţământului primar. Cu privire la limba de învăţământ s a hotărât, ca limba de predare în şcoale să fie limba vorbită de majoritatea locuitorilor în fiecare provincie. Numai pentru Basarabia s-a hotărât a fi in locul limbei româneşti, limba rusească, deşi Românii în Basarabia formează majoritatea poporaţiunii. Aceasta nedreptate s-a făcut în urma atitudinei păcătoase a deputaţilor basarabeni, aleşi de Românii din Basarabia. Aceşti deputaţi, aceşti »coade de topor«, s-au ridicat împotriva propunere!, susţinută de un deputat rus, ca in Basarabia limba de predare să fie cea românească. In urma acesteia cunoscutul scriitor prinţul Dimitrie Constantinovici Moruzi din Iaşi, a adresat deputatului basarabean T. Krupensky scrisoarea de mai la vale, pe care o reproducem din »Seara«, deoarece ea priveşte şi pe »coadele de topor«, ce se ivesc şi la noi icioolea. Iată scrisoarea: Vereti Aflu de prin ziare, că printre colegii d-tale s’a găsit unul, care fără nici a cunoaşte poate Basarabia, dar pătruns de simţul unei curate dreptăţi omeneşti, a cerut pentru această provincie şcoli primare în limba română, pentru acele două milioane de Moldoveni care o locuiesc; iar, că dintre toţi numai d-ta şi un alt reprezentant al Basarabiei, v-aţi sculat ca să respingeţi acea propunere, susţinând, că în Basarabia nici nu există popor românesc. Adevărat, că obârşia numelui d-tale este polonez şi că locul d-tale ar fi mai îndreptăţit într’o dietă cracoviană, decât în Duma rusească. Strămoşii d-tale insă s’au stabilit de mult în Moldova, unindu-se în căsătorii cu familiile mari băştinaşe, primind limba, moravurile şi credinţa ţărei; aşa, că de veacuri nu mai aveţi slavonesc decât numele. Sângele, care curge în vinele d-tale este acelaşi care curge şi în tr’ale mele, precum şi în a oricărui basarabean care face parte din cele două milioane de moldoveni, a căror fiinţă o tâgădueşti. De nu există acele două milioane de moldoveni, pe cine reprezinţi d-ta în Dumă? fie polonezi? De veacuri te-ai lăpădat de dânşii! Pe ovrei? Nu-ţi fac aceasta insultă! Pe ruşi? Dar ca slav eşti de obârşie poloneză. Nu mai văd decât interesele colegului d-tale şi în Duma, şi în simţiri, şi in gândim: bogatul grec Synadios, tot atât de străin neamului rusesc ca şi d-ta ! Nu spune, te rog, că numai dragostea d-ta e pentru Rusia, te a silit să aperi integritatea ei neameninţată, până atingându-i fiinţa unei populaţiuni de patru ori mai număroase decât a noului regat Muntenegrean. Ca şi mine ştii, că dacă aceste două milioane de un sânge cu d-ta, nu s au rusificat după 98 de ani de încercări de tot felul neisbutite împotriva lor, dacă nu se însoară decât foarte rar în neamul rusesc, ei ştiu, în mentalitatea lor crudă, atât de deosebită de mentalitatea d-tale luminată, că au jurat credinţă Ţarului, şi că trădarea unui jurământ este un păcat. Şi care este oare dorinţa acestor credincioşi supuşi familiei Romanof, iar nici decum Ruşiior? Ce lucru cer aceşti viteji, care s’au dus să-şi apere Ţarul In Bulgaria şi până in Extremul Orient? A cetiţineri în limba lor, a se închna lui Dumnezeu moldoveneşte! E oare mult? Invâţându-şi limba, religia şi istoria, va fi oare aceasta o piedecă pentru ca să înveţe şi ruseşte pentru a-şi apăra interesele ! Limba ! Dar o s’o vorbească totdeauna şi oricând, în potriva dorinţii d-tale şi în ciuda ori cărei măsuri s’ar lua in potriva ei. Căci s’o ştii bine vere: nu se distruge o limbă, oprind-o prin Ukaz împărătesc, cum nu se poate şterge un neam, pentru că-i tăgădueşti d-ta. Şi această umilă rostire a unui drept natura! şi omenesc, grăită de un coleg străin cu desăvârşire fraţilor d-tale de sânge, tea sculat de pe jeţul d-tale pentru ca să strigi această grozăvie?! Făptui, că două milioane de întunecaţi, vor învăţa a ceti şi seri moldoveneşte in nişte cărţi aproape de ministerul rusesc al învăţământului va dărâma oare temeliile imperiului? Spuse în limba moldovenească, lesne de înţeles pentru dânşii, în loc de slavona neînţeleasă nici de toţi ruşii, oare dogmele creştine ar deveni minciuni, iar morala, o imoralitate? Ori te îngrijeşti, că această slabă rază de lumină pătrunzând până la dânşii, să nu le arăte şi mai întunecoasă bezna care îi înconjoară? Ciudată îţi este mentalitatea vere şi nu te mira, că n’am putut-o împărtăşi niciodată! Şi cât de frumos ar fi fost rolul d-tale, făptuind tocmai contrarul. Ai fi redat conştiinţa la două milioane de inconştienţi; iar împăratului, două milioane de supuşi învăţaţi în credinţa lor şi recunoscători Tronului, care li-ar fi apărat limba, moravurile şi rostirea credinţei! Folositor tot atât neamului cât şi suveranului d-tale nu vei primejdui prin nimica, nici interesele d-tale de mare proprietar. Ba din potrivă! Dar vai! Niciodată n’ai vrut să-ţi dai seamă nici de trecut, nici de viitor! Orbeşte te-ai aruncat în rusificarea neamului d-tale, o imposibilitate recunoscută astăzi de falsă şi de cătră dreapta judecată şi de cătră încercările toate neizbutite şi de cătră ştiinţa, pentru care însă nu poţi fi învinuit, fiindcă aparţine mentalităţii veacului trecut, din care ai făcut parte. Şi care v’a fost isprava ? In loc de Chişineu, aţi iscodit Kişineu, uitând, că în bănatul Transilvaniei există un oraş românesc cu numele de Kişinău şi că pentru a-1 rusifica şi pe acela, ar trebui să vă înţelegeţi mai întâi cu împăratul Austriei. Din Bălţi, care însemnează ceva în româneşte, aţi făcut Bielţi, care nu înseamnă nimic pa ruseşte. Aţi schimbat cu terminaţii în oi şi mioliţi, toate numirile de sate, uitând rădăcinile, cari au rămas româneşti. Ciripcăul (dela ciripit) a devenit Cerepkoff (poate de la Cerepaba, broasca cea ţestoasă). Cosăuţii s-a prefăcut în Rosooţi, ş. a. m. d. Ca ispravă, aceste nume aşa schimbate, nu slujesc, decât în archivele autorităţilor, iar poporul şi chiar Ruşii întrebuinţează tot vechile denumiri. Aţi introdus limba rusească in tribunale şi administraţii, făptuind prin aceasta o tagadă de dreptate pentru marea mulţime a poporului, care pusă în neputinţă de a-şi apăra interesele, se găseşte la cheremul advocaţilor, cari roesc prin toată provincia. Aţi impus limba rusă în şcoli şi lu biserică ! Bisericile şi şcolile au rămas goale, în paguba luminei şi a credinţei ! Şi de nouăzeci şi nouă de ani Moldoveanul a rămas acela din 1812! Te vei fi mirat adesea de sârguinţa şi de încăpăţânarea acestui popor de a rămânea tot el. Şi totuşi nu aveai decât să te priveşti însuţi. Fara a-ţi da seama poate, eşti dovadă vie a unui adevăr recunoscut de istorie. Strămoşii d-tale slavi, s-au stabilit la ţară latină şi toţi cu toţii aţi devenit latini. Nici d-ta vere, n-ai putut păstra nimic din obârşia d-tale slavă. Sunt între neamuri ca şi între indivizi, adânci temperamente de nepotrivire şi de neştirbire! Roma a latinizat Franţa şi Spania, care iară la rândul lor, au latinizat jumătate din lumea nouă! Roma a îndurat năvălirea barbarilor şi Spania năvălirea Maurilor ! Sunt ele oare mai puţin latine astăzi ! Ei bine, cele două milioane suflete, pe cari voeşti să le rusifici astăzi, se cobor în linie dreaptă din stâlpul lui Traian. Şi limba şi moravurile lor sunt latine ! Nu le veţi slaviza niciodată! Iată pentru trecut. Cât despre viitor, o să căutăm împreună, de binevoeşti, a sparge norii, care-i ascund privirilor noastre. Dacă de la primele Încercări ţi-ai fi dat seamă de neputinţa schimbărei latinilor în slavi, dacă ai fi avut mai multă încredere în neamul d tale, precum şi în bunătatea şi dreptatea M. S. împăratul Alexandru 11-lea, ajutat de caractere ca a prinţului Constantin Moruzi, răposatul meu părinte, a prinţului Mihail Cantacuzino, a unui Cazimir şi a mai multora,vei fi avut două milioane de suflete luminate, deşteptate şi temeinic legate de Familia Romanovilor, păstrătoarea credinţei, moravurilor şi limbei strămoşeşti. Cu puţină dibăcie, ar fi dobândit limba, nu numai în şcoli, dar poate şi intr-o universitate: tribunalele de limbă moldovenească şi regimente moldoveneşti, cuta sunt şi astăzi regimente cerkeze. In sfârşit, în zdele sângeroase de revoluţie, prin devotamentul său cătră tron, Basarabia ar fi putut dobândi chiar un fel de autonomie, care ar fi pus-o la adăpostul politicianismului de proastă calitate. Să fie oare nălucă, România iridentă, care să sperie imperiul. Șapte milioane împotriva ta o sută douăzeci! Ar fi absurd ! Mai întâi România iridentă e o poveste. Avem destule probleme de rezolvat la noi, fără a ne mai făuri şi altele peste graniţele noastre. Apoi ştiindu-ne fraţii mai fericiţi sub sceptrul împăratului nu am avea vreodată poftă să-i anexăm, înmulţindu ne sarcinele şi primejduindu-ne într-un război, îmi vei întâmpina poate, că acele şapte milioane s’ar putea uni cu altele mai multe. Nu vere. Alianţele costă prea scump astăzi. Am unit nu de mult cele şapte milioane ale noastre, cu ale datră o sută douăzeci: am biruit alăturea şi această cinste mare ne-a costat trei judeţe! Prin asta ne putem da seamă, cam ce ne-ar costa o alianţă nenorocită. In locul isprăvei practice la care aţi putut ajunge, care vă sunt năzuinţele? Cele cinci, şase glasuri ce le aveţi în Dumă vor fi negreşit înăduşite, de către acele de zece ori mai numeroase ale colegilor d-tale, şi interesele provinciei vor ceda Întotdeauna intereselor mai mari, susţinute de mai multe voturi. Cu toate rublele lui Synadios şi ale d-tale, vremea nu-i departe, când confortabilele d-tră scaune din Dumă, vor fi ocupate de gălăgioşi nebuni şi anarhişti, Basarabia putând hrăni de sute de ori mai multă lume ca astăzi, va fi înecată sub puhoiul prisosului de oameni din guberniile vecine. Iar atunci, când pentru un moldovan vor fi doi ruşi, un grec şi patru evrei, pe Nr. 10.—1911