Gazeta Transilvaniei, octombrie 1911 (Anul 74, nr. 215-238)

1911-10-14 / nr. 226

Pagina 2 una dintre cele mai vitale trebuinţe ale partidului nostru. Inchiegarea partidului dorim s-o înfăptuim : 1. prin însufleţirea cât mai in­tensivă a fiecărui aderent pentru pro­gramul partidului nostru şi 2. prin o instruire bună a fiecă­rui ins, cum să stăruie pentru ţinta comună şi cum să respingă orice atac, intrigă ori momeală venită de la po­trivnicul politic. Pe tema asta n-am să vă vor­besc multe. Vă ştiu cu mult mai de­ştepţi, decât ca să aflu de lipsă a vă explica eu d-voastre, că nu ăi can­didaţi de generalissimi instruiază o oaste, ci ăi bieţi de sergenţi şi mici fără renume şi fără mari talente poetice. Ei pun, prin muncă asiduă fun­damentul acelei discipline, acelei pri­ceperi şi însufleţiri, ce are să o re­simtă fiecare ostaş al unei oaste bune. Nu ne trebuie alta, decât ca deo­camdată cu toate geniile şi nege­­niile, să ne dedicăm acestei munci, fără care nici când n-o să dispunem de o tabără disciplinată, impunătoare a partidului. Și când o să avem rân­durile închiegate și va veni rândul să ne dedicăm, ca factor ne mai de neglijat, stabilirea politicei noastre în amănuntele tacticei, o să avem a pune în binemeritata pensie pe cei ce au lucrat destul. Vorbirea lui I. Voisu­. Onorată adunare! Iubiţi fraţi şi surori! trebue să avem şi noi, cât de mulţi reprezentanţi de ai noştri în parla­ment. Ce-l doare pe Tisza soartea noastră? Ce motive l-ar îndemna să schimbe legile actuale cu legi mai prielnice pentru noi? Ce interes are el să se introducă votul universal? Şi abia, când va fi vot univer­sal, se va sălăşlui pacea în ţara aceasta. Lucru foarte firesc, că Tisza nu vrea să ne întărim. Odată tari, prea uşor i-am putea încurca planurile lui de alcătuire a unui stat unitar ma­ghiar. Noi să ne punem pe picior şi să-i strângem cu uşa. Foarte mulţi dintre fraţii noştri de bună credinţă s’au luat după con­ducători falşi, crezând, că îi vor fe­rici, dar aceşti înşelători n’au căutat nici când altceva decât punga şi in­teresele lor, despoind pe toţi, cari s’au încrezut în intenţiunile lor bune. Aceştia, au servit tot­deauna gu­vernele, cari îi susţineau. Iar acele guverne doriau să stângă viaţa tutu­ror celorlalte popoare afară de Un­guri. Doar prea bine vedem, că nu ne poartă grija, decât numai la Un­guri. Lor le fac şcoale, le zidesc sate, le dau pământ bun şi ieftin, tot pe spatele noastre, ale Românilor. De ce nu ne fac nouă şcoale din banii statului, la cari contribuim şi noi? Ei înţeleg fraţilor, prea bine, că numai până ce eşti sărac şi prost, te poate băga slugă. Aminteşte apoi de corupţiile de la alegeri, constatând, cu multă durere, că mulţi Români se vând, subjugaţi de slăbiciunea lăcomiei, care-i or­beşte. Nădăjdueşte însă, că cu vre­mea se va deştepta poporul, înţele­gând ce înseamnă a-şi exercia drep­turile după conştiinţă, încheie apoi spunând, că scăpa­rea noastră e în înţelegere şi sprijin reciproc. Singur în comitetul naţional ne putem răzima. Fie­care popor are dreptul să-şi croiască soartea, astfel şi noi avem dreptul să ne prezentăm ca partid de sine stătător, sub al cărui steag înrolaţi să ne ajungem aspiraţiunile şi mai ales o pace cinstită, care să ne asigure progresul pe toate tere­­nele, vrem să fie în ţară bunăînţe­­legere şi fericire. (Vin­ovaţii. Să trăiască!) Chestia Tripolisului şi monarhia austro­­ungară. Atât în camera austriacă cât şi în cea ungară s au făcut interpelaţiuni cu privire la ţinuta Austro-Ungariei faţă de — Bine, bine dar servitorul unde va ședea, căci eu n’am casă? Vei primi dela mine și o casă. — De ce-mi va fi aceea bună? Ser­vitorul meu va muri de foame în casă. Doar’ nu vei gândi, o puternice șah, că să mânce cărămizile dela casă, când va fi flămând !... N’am pământ în care să samene servitorul grâu, din care să fac pâne pen­tru mine şi el. — Iţi voiu da şi un loc de arăt. Şi pe de­asupra — zise şahul râzând — îţi voiu da şi o pungă de galbini. Aşa cred, că acuma vei avea de toate! Dervişul se închină cu mare mulţă­­mire pentru darurile mari, pe cari i le tăgădui şahul, eşi afară, dar în uşă se în­toarse deodată lovindu-se cu palma peste frunte şi zise? — Uite, uite! Acuma îmi vine in minte. Ce voiu face, dacă mi­ se va găta aurul din pungă?... — Aceea e treaba ta! — strigă şa­hul abia stăpânindu-şi râsul. Apoi strigând pe un servitor, ii porunci: — Conduceţi-l pe omul acesta cât mai In grabă de aici, căci de va mai sta aicea, îmi va cere şi coroana­ de domnitor! (Traducere). E adevărată zi de sărbătoare pentru noi plugarii, când ne putem aduna în astfel de adunări. Pe aceste vremuri grele, abia o mânăm de pe o zi pe alta. Singura noastră scăpare e lupta ce a porni­t-o pentru câştigarea drepturilor noas­tre partidul naţional. De conducerea lui trebuie să ascultăm ca copiii de părinţii, cari tot­deauna numai pen­tru binele lor ostenesc. Când pretindem votul universal, suntem convinşi, că acesta ne va aduce libertatea egală, cu celelalte popoare, ne va aduce tihna vieţii, prin legi mai democratice, mai bune, făcute cu conlucrarea reprezentanţilor poporului apăsat de urgia legilor ne­drepte.­ Aşteptăm cu dor zorile unui viitor mai pacinic. Căci mai ales noi, economii cari muncim din greu, avem nevoie de pace, ca să ne putem ri­dica alături de naţiunile din apus. Pentru a dobândi însă, pacea, Servitorul spuse şahului ce răspuns îi dete dervişul, iar şahul nu se mâniă de loc, ci din potrivă râse una bună şi po­runci să­ i se aducă dervişul iarăşi înain­tea sa. Bietul om păşi tremurând înaintea puternicului şah, căci se temea că va plăti cu capul răspunsul cutezător ce-i dete ser­vitorului despre şah.. Şahul însă primi pe derviş cu mare bunăvoinţă şi-l întrebă râzând : — Mai scrie-vei vre­odată poezii? — Nici­odată! nici­odată cât voi trăi! — zise dervişul. — Pentru că te-ai hotărât aşa tare, vei căpăta de la mine o răsplată frumoasă. Ce doreşti să-ţi dau ? Dervişul după o scurtă vreme de gândire răspunse: — Sea am, dar asin încă nu. Dăru­­eşte-mi un asin. — NI vei avea! -- Oho! — strigă acum dervişul, lo­­vindu-se preste frunte — dar unde voiu paşte asinul ? Sunt om sărac şi n’am pă­şune ! — Iţi voiu da şi păşune. — Ce voiu face cu ea ! Cine va griji de asin, ca să nu-l fure ori să nu meargă în loc oprit ? Sunt om sărac şi n’am servitor. — Iţi voiu da şi un servitor. — P. — GAZETA TRAK­IL VAK­ISI războiul italo-turc. Prim miniştrii Gautsch şi Hederváry au răspuns interpelanţilor declarând, că prin ministrul de externe al Monarhiei s au făcut atât înainte de is­­bucnirea războiului cât şi după declararea războiului încercări pentru aplanarea con­flictului, însă fără rezultatul dorit. Cu toate acestea monarhia noastră va căuta şi pe viitor, când se va ivi o ocaziune binevenită, să găsească o cale potrivită pentru aplanarea conflictului. Abzicerea banului Croaţiei. Banul Croaţiei, Tomaşici, şi-a înaintat M. Sale abzicerea, prin ministrul prezident Khuen. Cauza este, cum zice el in actul de ab­­zicere, alcătuirea actuală a camerei croate, cu majoritatea coaliţiei croato-sârbe, care nu va vota budgetul, provocând astfel o schimbare de persoane. Mai aminteşte apoi Banul şi da atacurile din zilele aceste contra persoanei lui în camera ungară. Din isvor semioficios se anunţă, că abzicerea Banului nu va fi primită la nici un caz. Războiul italo-turc. Zilele aceste s’au dat câte­va lupte mai sângeroase în jurul oraşe­lor Benghazi şi Derna, unde Italie­nii au debarcat mai multe sute de soldaţi. Despre aceste lupte, cari ne dovedesc, că trupele turceşti şi arabe nu se lasă cu una cu două învinse, au sosit la Roma următoarele tele­grame : Agenţia Ştefani află din Tripolis cu data de 23 Oct. n., că forţele cu cari tru­pele italiene s’au aflat faţă în faţă în mo­mentul debarcării coprindeau 5—600 de oameni şi erau întărite de 4—5000 de Arabi. Pierderile încercate de cătră Turci şi mai ales de cătră Arabi au fost foarte însemnate, ca la 400 de morţi iar numă­rul răniţilor de la 800 la 1200. Pierderile inamicului ar fi fost mai mari, dacă nu venia noaptea care a favorizat nu retra­gerea ci o adevărată fugă a inimicului spre interior. Puţini oameni au rămas în oraş în timpul nopţii, numai cei cari în­mormântau pe morţii sau au luat pe ră­niţii. Pagubele aduse oraşului prin bom­bardare nu sunt serioase. Despre lupta, ce s’a dat Marţi dimineaţa în jur­ oraşului Tripolis, a sosit la Roma următoarea tele­gramă oficială: Atacul de Marţi dimineaţa în contra liniilor noastre înaintate a fost urmat la scurtă distanţă de mişcarea Arabilor din casă, cari au atacat pe soldaţii italieni. Lupta a fost începută de grupe de călă­reţi arabi şi turci, cei dintâiu recunoscuţi după lungile lor mantale albe în mijlocul uniformelor închise ale turcilor. Călăreţii au fost îndată opriţi de împuşcăturile ita­liene şi nevoiţi a­ se înapoia cu pierderi. In acelaşi timp infanteria regulată turcă înainta de alte părţi acoperită de zidurile grădinilor şi încerca să respingă pe ita­lieni prin salve de foc. In vreme ce lupta devenia mai a­­prinsă, grupe de arabi din casă, cari se aflau în mijlocul arborilor, înterveniră atacând liniile noastre. Italienii fără a pierde liniştea, făcură front şi de acea parte şi printr’o manevră repede reuşită a înconjura o parte dintre rebeli ucizând şi rănind pe mulţi şi făcând în acelaşi timp şi prizonieri. Tot în vremea aceea se respingea şi atacul infanteriei turceşti. Moralul trupelor italiene este foarte ridicat; unii răniţi au refuzat a părăsi li­nia focurilor; alţii îndată ce au fost pan­saţi s’au înapoiat. Pierderile Arabilor şi Turcilor sunt considerabile. Atacurile Arabilor din casă au ur­mat şi după luptă şi s’au semnalat în tim­pul zilei întregi focuri de puşcă în dife­rite locuri. Trupele italiene au luat îndată măsuri de represiune serioasă arestând pe toţi cei găsiţi cu arme. S’au făcut vre-o 300 de arestări. Nr. 226-1911. Reactivarea secţiei muzicale a Reuniunei de gimnastică şi cântări. Primim spre publicare următorul comu­nicat : In urma reactivărei secţiei muzicale a Reuniunei de gimnastică şi cântări din Braşov, ne adresăm cu toată căldura că­tră onoratul public românesc din Braşov, invitându-l a­ se grupa din nou în jurul steagului vechei noastre Reuniuni în aju­nul jubileului ei de 50 ani de existenţă, dându-ne mâna de ajutor la această operă însemnată culturală pentru regenerarea vieţii muzicale şi sociale din Braşov. In scopul acesta invităm pe stima­tele dame şi ştim, d-ni din Braşov, cari doresc să între în şirul cântăreţilor reu­niunii, să binevoiască a­ se anunţa comi­tetului reuniunei, care va notifica anun­ţările dirigentului corului, d-lui prof. G.—‘ Dima. Invităm de­ asemenea şi pe stimatele dam­e şi d-nii, cari doresc a face parte dintre membrii sprijinitori ai reuniunei, să se anunţe comitetului reuniunii, achi­tând înainte taxa de membru sprijinitor. Anunţările acestea se pot face zilnic în­tre oarele 5—7 seara, în localul casinei române la membrii comitetului : R. Arde­lean, V. Neguţ şi V. Branisce. In acelaşi timp aducem la cunoş­tinţă, că săptămâna viitoare îşi va relua activitatea şi secţia de gimnastică a Reu­niunei, fixându-se prima întrunire pe Sâm­bătă 15/28 Oct. n. la oarele 6 seara în sala de gimnastică a gimnaziului român. Anun­ţările şi achitarea taxei de membru (6 col.) le primeşte conducătorul secţiei, domnul prof. P. Roşca. Repetiţiile de cântări s-au stabilit precum urmează : în fie­care Luni seara dela 6—8 pentru bărbaţi şi în fie­care Vineri seară dela 6—8 pentru dame. ^ Braşov, 24 Oct. n. 1911. Comitetul Reuniunii de gimnastică şi cântări, îmbrăţişarea meseriilor. Consistorul arhidiecezan din Sib­iu, ca senat şcolar, a dat cu datul de 16 Sep­temvrie a. c. v. cătră toate oficiile proto­­popeşti şi parohiale din arhidieceză urmă­toarea circulară : Anul agricol se apropie de sfârşit. In curând vin iarăş zilele de iarnă,­­­­ari plugarul nostru îşi odihneşte trupul oste­nit de munca grea a câmpului. Tineri şi bătrâni găsesc în acest timp prilej de în­tărire şi de pregătire pentru ceea ce vor să înceapă la primăvară. ~~ In acest timp părinţii trebue să se gândească cu tot dinadinsul la creşterea copiilor lor, pentru cari au greaua datorie dată de Dumnezeu să se Îngrijească de ei până la vârsta, în care singuri se vor pu­tea cârmui. Dacă observăm mai deaproape ce fac cei mai mulţi părinţi în privinţa creşterii copiilor lor, după ce aceştia ies din şcoala poporală, constatăm că foarte mulţi pă­rinţi nu-şi trag bine seama de datoria lor faţă de copii, pe cari li i-a lăsat Dumnezeu. Plugarul nostru pare că ar trăi îna­inte cu trei mii de ani, când educaţia era pusă în serviciul castelor, face şi azi, a­­proape fără excepţie, din toţi copiii săi numai plugari. Pământul fiind vecinic a­­celaş şi împărţindu-se între mai mulţi copii ajunge tot mai puţin pe unul — şi aşa sărăcia e din zi in zi tot mai mare şi, pa-­­ ralel cu ea, tot mai mare şi nemulţămirea şi demoralizarea. Urmarea e, că un însemnat I număr de credincioşi de ai noştri, ne mai putându se hrăni din petecuţul de moşie pe care îl au, sunt siliţi să apuce în mână jalnicul toiag al pribegiei, şi s’o ia sau într’o ţară stră­ină din apropiere, sau peste mări şi ţări, in America tuturor năcăjiţilor. Ştiţi cu toţii ce fac la America oamenii noştri; lucrează până se istovesc pentru a-şi pu­tea plăti datoriile de acasă. Mulţi din ei se prăpădesc pe acolo,­­ mulţi se strică. Dar aproape toţi sunt siliţi, pentru a pu­­­­tea trăi, să se apuce acolo de alte lucruri, , decât acelea, pe cari le ştiau de acasă. A­ -­ colo nu-i mai pune nime la plug, ci-i în­fundă în fabrici, unde trebue să înveţe cele mai grele şi cele mai primejdioase meşteşuguri, după cari, la câţiva ani se aleg cu pieptul slăbit şi cu oasele băgate în boală. Şi în vreme ce ei duc povara cea mare. In căldurile cele cutropitoare, Neamţul şi Englezul, cari au învăţat din copilărie câte un meşteşug, stau la o parte, dau porunci şi iau plată întreită şi încincită. Iată cum fac alte popoare, cari îşi trag seama de cele ce au de făcut! Po­poarele luminate îşi dau copii la meserii,

Next