Gazeta Transilvaniei, decembrie 1911 (Anul 74, nr. 263-286)

1911-12-08 / nr. 268

Nr. 268. Anul LXXIV Apare în fiecare zi de lucru. Abonam ntul: pentru Austro-Ungaria pe an 24 cor., pe '/2 an 12 cor., pe /, an 6 cor. Pentru România şi streinatate pe an 40 franci, pe­­/a an 20 franci., pe '/­ an 10 franci. Număr de Dumineci 8 franci pe an. R e d a c ţ i­a, Tipografia şi Administraţia: BRAŞOV, PIAŢA MARE Nr. 30. Telefon: Nr. 226. Eraş©?, Mercuri-Joi în 8 (21) Decemvrie 1911 Pentru Braşov cu dusul acasă pe an 24 cor., Fără dus acasă pe an 20 cor. pe Vi an 10 cor., pe Va an 6 cor. Un număr 10 bani. In­serate : un şir petit 20 bani pentru o publicare. Publicări mai dese după tarif şi învoială. — Reclame pe pagina a 3-a un şir 20 bani. Rolul băncilor noastre. Ziarul „Világ“ a pus la cale o anchetă cu privire la stările politice, sociale şi economice din Ardeal. In privinţa economică ancheta a fost cu o deosebită considerare la rolul băn­cilor din Ardeal, şi corespondentul ziarului a solicitat părerile la trei băr­baţi. Aceştia sunt: Burdia Szilárd, Hantos Elemér, directorul „Reuniunii regnicolare a institutelor financiare“ şi deputatul nostru, Dr. Teodor Mi­hali. Burdia, faimosul renegat, în loc să răspundă la obiect, a deraiat pe terenul politic şi şi-a pus în evidenţă persoana sa, aşa, că declaraţiile lui sunt fără nici o valoare. Hantos a dat răspuns mai la obiect. A recunoscut, că băncile ro­mâneşti nu fac politică agrară şi a adaos, că „băncile săseşti sunt cu mult mai agresive în a acapara moşii româneşti, decât băncile ro­mâneşti în a acapara moşii ungu­reşti“. Observările şi constatările lui Han­tos risipesc o mare parte a minciuni­lor şi calomniilor ziarelor ungureşti şi a corifeilor şovinişti, cari prezen­tau şi prezentează băncile noastre ca duşmane elementului unguresc şi pa­triei. D-l Dr. T. Mi­hali a dat însă chla­­rificările cele mai reale asupra acti­vităţii şi tendenţelor băncilor noastre. Iată ce scrie „Világ“ despre cele zise de d-l Mihali: Intre băncile maghiare şi ro­mâne din Ardeal, — a zis d-l Mi­­hali — nu vin în considerare, decât puncte de vedere de comerciu finan­ciar, încât ştiu eu din experienţă, în­tre institutele aceste există cele mai loiale raporturi. La institutele române se află blocat şi capital unguresc, sunt şi debitori unguri şi la încuvi­inţarea împrumuturilor e normativă singur capacitatea de credit, deoarece banii — după părerea mea — n-au caracter de naţionalitate. Ce se ţine de cumpărarea moşiilor, normative sunt şi aici punctele de vedere de afaceri, întru­cât, cu deosebire în părţile nordice ale Ardealului, parce­larea pământului se face între locui­torii comunei respective, fie aceştia de orice naţionalitate, pentru că aceş­tia sunt mai cu seamă capabili a plăti împrumuturile, ce le-au contras. Băncile româneşti nu ţintesc a ruina pe Maghiari; din contră sunt cazuri, când tocmai băncile române („Al­bina“, „Someşana“) au salvat pro­prietari maghiari sau săcui. Prin aceasta am arătat, că în Ardeal băncile nu cunosc decât con­curenţa financiară. Apoi dacă în a­­ceasta concurenţă în unele cazuri sunt în avantaj institutele de bani române, cauza este că conducătorii băncilor române desvoartă o muncă mai intensivă pentru a cunoaşte bine raporturile, iar faţă de datornici au o procedere mai loială. Intru­cât se conving, că nu le este periclitat ca­pitalul, dau termen lung de amânare debitorului. Este ştiut, că cu ocazia ultimei crize financiare cele mai multe bănci române n-au abzis împrumutu­rile, nici n-au urcat dobânzile. Şi ob­serv, că băncile române numai în cazuri extreme recurg la împroce­­soare. Economii ţărani şi micii proprie­tari unguri recurg mai bucuros ade­seori la băncile române din cauză, că acolo sunt trataţi mai uman, mai de­mocratic, pe când la băncile maghiare, cu deosebire la cele înfiinţate de a­­ristocraţi­e şi conduse de oamenii I**, tratează rece şi cu aroganţă atât pe ţăranul român, cât şi pe cel ma­ghiar. Ce priveşte diferenţa între băn­cile române şi maghiare la împărţi­rea sumelor de binefacere, băncile române nu fac deosebire între Ro­mâni şi Maghiari. Dar fiindcă în sen­sul statutelor trebue să dea pentru scopuri de binefacere relativ de 5—6 ori mai mult, ca băncile maghiare, e natural, că băncile române jertfesc mai mult pentru scopuri de binefa­cere şi culturale româneşti, decât băn­cile maghiare pentru scopuri similare ungureşti.... In general, chestiile ardelene, şi în deosebi activitatea şi munca Ro­mânilor o cunosc fals în centru şi o denaturează tendenţios, poate chiar cu voia. In Ardeal — ca şi ori­unde — chestia principală e chestia de traiu şi dacă acesteia îi dau un colorit naţionalist, urmarea e că aceasta se face în defavorul progresului ge­neral.♦ FOILETONUL »GAZ. TRANS«. Émile Souvestre. Din Jurnalul unui om fericit. Ce poţi învăţa privind de la fereastră. 3 Martie. — Un poet a zis că vieaţa e visul unei umbre; făcea însă mult mai bine dacă o compara cu o noapte frigu­roasă ! Ce de schimbări, de agitaţii şi de repaus ! Ce de indispoziţii, salturi, pofte renăscânde! Ce haos de imagini dureroase sau confuse ! Tot­deauna între repaos şi muncă, in zadar căutăm liniştea, şi ne oprim la marginea activităţii. Cele 2 treimi din existenţa omenească se consumă în a ezita, şi ultima treime în a se căi. Când zic existenţa omenească, tre­bue să înţelegeţi pe a mea. Noi suntem astfel alcătuiţi, că fiecare din noi se pri­veşte ca oglinda societăţii; ceea­ ce se în­tâmplă în inimă, o socotim — fără în­doială — istoria universului. Toţi oamenii seamănă cu beţivul pe care-l ameninţă cutremurarea pământului, find­că se cla­tină el. Şi pentru ce sunt nesigur şi neliniş­tit, cu un sărman jurnalist al lumii, care se ocupă — într’un colţişor — cu lucru­rile obscure, şi care întrebuinţează opera fără să se intereseze de autor? Vreau să ţi-o spun ţie, amic nevăzut, pentru care scriu aceste rânduri, frate necunos­cut pe care singuraticul îl chiamă în strâmtoarea lui, confident ideal căruia i­ se adresează toate monoloagele, şi care nu e decât fantoma propriei noastre conş­­tiinţi. Or­ mare eveniment mi­ se întâmplă în vieaţă ! In mijlocul străzii monotoane pe care o străbăteam liniştit şi fără să mă gândesc, mi­ se deschise pe neaşteptate o răspântie în faţă. Două drumuri mi­ se prezentară, dintre cari eu trebuia să aleg unul. Unul, nu era decât continuarea ace­luia pe care îl urmasem până atunci; ce­lălalt, mai larg, prezenta perspective ne­numărate. Pe primul, nimic de temut, dar totuşi puţin de sperat , pe celălalt, mari pericole şi sigure izbânzi! E vorba, într’un cuvânt, de-a şti dacă să părăsesc modes­tul birou în care trebuia să mor, pentru una din aceste încercări îndrăsneţe, în care singură nesiguranţa este casierul ! De ori mă consult şi rămân nedecis. De unde îmi va veni lumină? cine mă va sfătui ? Duminecă 4. — !.Iată soarele care apare din ceaţa iernii; primăvara îşi anunţă sosirea; o adiere caldă moleşeşte ghiaţa după coperişuri, şi viorica mea re­începe să înflorească. Ne apropiem de acest dulce anotimp de reînviere, atât de mult cântat de poe­ţii secolului XVI. Ciripitul vrăbiilor mă chiamă; ele cer fărâmiturile de pâne pe cari le arunc în fiecare dimineaţă pentru ele. Deschisei fe­reastra şi perspectiva acoperişurilor îmi apăru în toată splendoarea. Acel care n-a stat decât la primul etaj, nici nu bănueşte varietatea pitorea­scă a unui asemenea orizont. El n-a con­templat acea împletitură de vârfuri, pe care o colorează ţigla; el n-a urmărit cu privirea acele văi de streşini, unde ondu­lează ţinerile grădini ale mansardei, acele mari umbre pe cari soarele le întinde peste pantele acoperite cu ardezie, şi acea licărire de geamlâcuri, pe cari le colorează în crepuscul . El n-a studiat flora acestor alpi cultivaţi, cari sunt acoperiţi cu liche­­nuri şi muşchi; nu cunoaşte miile de lo­cuitori, cari îi populează, de la microsco­pica insectă, până la blânda pisică — a­­ceastă vulpe a acoperişurilor — totdeauna în căutare sau pândă, n-a asistat, in fine, la miile de înfăţişări ale bolţii cereşti, ce­ţoase sau senine, la acele mii de efecte luminoase, cari fac din aceste înalte re­giuni, un teatru cu decoraţiuni totdeauna schimbătoare! De câte ori zilele­ mi de odihnă nu s-au scurs contemplând acest spectacol miraculos, descoperind epizoade mohorâte sau încântătoare, căutând în fine, în aceasta lume necunoscută, impre­siile călătoriei, pe care turiştii bogaţi le fac mai mult pe jos. Ora 9. Dar oare de ce vecinii mei nu fac şi ei fărâmituri, de cari risipesc înain­tea ferestrei ? Văd vrăbiile sburând, reve­nind, suindu-se pe pervazul ferestrei, şi ciripesc, privind ospăţul, pe care sunt obicinuite să-l aibe atât de curând ! Pre­zenţa mea nu le stinghereşte: le-am de­prins ca să mănânce din mână-mi; de unde vine, dar, această irezoluţie fricoasă ? Am privit mult, acoperişul e gol, feres­trele vecine sunt închise. Fărâmiţez pâi­nea ce mi-a mai rămas de la masă, pentru a le atrage printr-un mare banchet... Ciri­pitul reîncepe, vrăbiile pleacă capul; cele cari întârzie sboară pe de­asupra, dar fără a ’ndrăzni să se oprească. Vrăbiile sunt victimele acelor proaste cruzimi, cari fac ca să scadă fondurile la Bursă! Cu drept cuvânt, păsările nu sunt mai rezonabile ca oamenii. Mă dusei să închid fereastra, fiind sub influenţa acestor reflecţiuni, când ză­rii de­odată, în spaţiul luminos care se în­tindea la dreapta, umbra a două urechii care se ridica, apoi un picior ce înain­tează, apoi un cap de pisică-tigru, care a­­pare în colţul streşinii. Şireata stătea la pândă, sperând, că bucăţelele îi vor pre­găti un vânat. Şi eu care acuzam de laşitate pe ve­cini , eram sigur, că nici o întâmplare nu-i va schimba! Credeam că am privit des­tul şi peste tot­­ nu uitasem decât colţul de la spatele meu! In vieaţă, ca şi pe acoperişuri, ce de nenorociri se întâmplă, din cauza unui mic colţişor ! Tălmăcire de­ Traian Gh. Dumitriu­ Şoimu, întrebăm, ce zic la declaraţiile reale ale lui Hantos şi cu deosebire la ale d-lui Mihali, şoviniştii intri­ganţi, cari denunţă băncile române cu ştiri false şi perverse, ca apoi creiându-şi o bază, să ceară dispoziţii excepţionale contra lor? Din camera ungară, în şedinţa de luni ministrul Lukacs a depus proiectul de indemnitate budgetară pentru o lună. Acest proiect se va lua în desbatere în şe­dinţa de azi a camerei. In şedinţa de ezi s’a continuat des­­baterea budgetului cultelor. Ministrul Zi­chy a răspuns oratorilor, cari au luat cu­vântul la acest budget. In şedinţa de azi este la ordinea zilei pe lângă proiectul de indemnitate alegerea membrilor delegaţi­­unilor şi răspunsul lui Hedervary la inter­­pretaţia lui Apponyi în chestiunea dimisi­­unei şefului statului major bar, Hetzendorf. Alegerile din Croaţia. Rezultatul ale­gerilor pentru dieta croată se prezintă astfel: Au fost aleşi 22 naţionalişti-pro­­gresişti (guvernamentali), 25 din partidul dreptului, 23 din coaliţia sârbo-croată, 8 din partidul ţărănesc, 3 din partidul sârb­­radical şi 3 afară de partide. Din 5 cer­curi încă nu se cunoaşte rezultatul. Re­zultatul acesta este cât se poate de ne­favorabil pentru banul Tomasici, care cu toată teroarea, n-a izbutit să-şi asigure măcar o minoritate impunătoare. Atribuţiile Sfântului Sinod al Rom­â­niei. Prin noua lege sinodală, Sf. Sinod a fost însărcinat cu noui atribuţii, privi­toare la administrarea şi conducerea in­stitutelor culturale religioase. In primul rând s-a hotărât, ca pe viitor, profesorii facultăţei de teologie să fie numai clericii hirotonisiţi, şi aceştia să se numiţi de Sf. Sinod de acord cu mi­nisterul cultelor şi instrucţiei publice. Profesorii de la seminarii, cari pre­dau ştiinţele religioase să le numiţi tot după recomandarea Sf. Sinod, de acord cu ministerul instrucţiei publice, şi aceşti profesori pe viitor vor trebui să de de asemeni clerici hirotoniţi. Dreptul de judecată al membrilor Sf. Sinod 11 are numai Sf. Sinod, şi numai pentru abateri de ordin moral şi dog­matic. Arhiereii acuzaţi pentru altfel de delicte vor f judecaţi de Înalta Curte de casaţie, ca şi până acum. Tot în noua lege sinodală s-a prevă­zut ca: Mitropoliţii şi episcopii demisio­naţi şi trecuţi la pensie să nu mai poată fi realeşi sub nici o formă în scaunele mitropolitane şi episcopale. Această dispo­

Next