Gazeta Transilvaniei, decembrie 1911 (Anul 74, nr. 263-286)
1911-12-08 / nr. 268
Nr. 268. Anul LXXIV Apare în fiecare zi de lucru. Abonam ntul: pentru Austro-Ungaria pe an 24 cor., pe '/2 an 12 cor., pe /, an 6 cor. Pentru România şi streinatate pe an 40 franci, pe/a an 20 franci., pe '/ an 10 franci. Număr de Dumineci 8 franci pe an. R e d a c ţ ia, Tipografia şi Administraţia: BRAŞOV, PIAŢA MARE Nr. 30. Telefon: Nr. 226. Eraş©?, Mercuri-Joi în 8 (21) Decemvrie 1911 Pentru Braşov cu dusul acasă pe an 24 cor., Fără dus acasă pe an 20 cor. pe Vi an 10 cor., pe Va an 6 cor. Un număr 10 bani. Inserate : un şir petit 20 bani pentru o publicare. Publicări mai dese după tarif şi învoială. — Reclame pe pagina a 3-a un şir 20 bani. Rolul băncilor noastre. Ziarul „Világ“ a pus la cale o anchetă cu privire la stările politice, sociale şi economice din Ardeal. In privinţa economică ancheta a fost cu o deosebită considerare la rolul băncilor din Ardeal, şi corespondentul ziarului a solicitat părerile la trei bărbaţi. Aceştia sunt: Burdia Szilárd, Hantos Elemér, directorul „Reuniunii regnicolare a institutelor financiare“ şi deputatul nostru, Dr. Teodor Mihali. Burdia, faimosul renegat, în loc să răspundă la obiect, a deraiat pe terenul politic şi şi-a pus în evidenţă persoana sa, aşa, că declaraţiile lui sunt fără nici o valoare. Hantos a dat răspuns mai la obiect. A recunoscut, că băncile româneşti nu fac politică agrară şi a adaos, că „băncile săseşti sunt cu mult mai agresive în a acapara moşii româneşti, decât băncile româneşti în a acapara moşii ungureşti“. Observările şi constatările lui Hantos risipesc o mare parte a minciunilor şi calomniilor ziarelor ungureşti şi a corifeilor şovinişti, cari prezentau şi prezentează băncile noastre ca duşmane elementului unguresc şi patriei. D-l Dr. T. Mihali a dat însă chlarificările cele mai reale asupra activităţii şi tendenţelor băncilor noastre. Iată ce scrie „Világ“ despre cele zise de d-l Mihali: Intre băncile maghiare şi române din Ardeal, — a zis d-l Mihali — nu vin în considerare, decât puncte de vedere de comerciu financiar, încât ştiu eu din experienţă, între institutele aceste există cele mai loiale raporturi. La institutele române se află blocat şi capital unguresc, sunt şi debitori unguri şi la încuviinţarea împrumuturilor e normativă singur capacitatea de credit, deoarece banii — după părerea mea — n-au caracter de naţionalitate. Ce se ţine de cumpărarea moşiilor, normative sunt şi aici punctele de vedere de afaceri, întrucât, cu deosebire în părţile nordice ale Ardealului, parcelarea pământului se face între locuitorii comunei respective, fie aceştia de orice naţionalitate, pentru că aceştia sunt mai cu seamă capabili a plăti împrumuturile, ce le-au contras. Băncile româneşti nu ţintesc a ruina pe Maghiari; din contră sunt cazuri, când tocmai băncile române („Albina“, „Someşana“) au salvat proprietari maghiari sau săcui. Prin aceasta am arătat, că în Ardeal băncile nu cunosc decât concurenţa financiară. Apoi dacă în aceasta concurenţă în unele cazuri sunt în avantaj institutele de bani române, cauza este că conducătorii băncilor române desvoartă o muncă mai intensivă pentru a cunoaşte bine raporturile, iar faţă de datornici au o procedere mai loială. Intrucât se conving, că nu le este periclitat capitalul, dau termen lung de amânare debitorului. Este ştiut, că cu ocazia ultimei crize financiare cele mai multe bănci române n-au abzis împrumuturile, nici n-au urcat dobânzile. Şi observ, că băncile române numai în cazuri extreme recurg la împrocesoare. Economii ţărani şi micii proprietari unguri recurg mai bucuros adeseori la băncile române din cauză, că acolo sunt trataţi mai uman, mai democratic, pe când la băncile maghiare, cu deosebire la cele înfiinţate de aristocraţie şi conduse de oamenii I**, tratează rece şi cu aroganţă atât pe ţăranul român, cât şi pe cel maghiar. Ce priveşte diferenţa între băncile române şi maghiare la împărţirea sumelor de binefacere, băncile române nu fac deosebire între Români şi Maghiari. Dar fiindcă în sensul statutelor trebue să dea pentru scopuri de binefacere relativ de 5—6 ori mai mult, ca băncile maghiare, e natural, că băncile române jertfesc mai mult pentru scopuri de binefacere şi culturale româneşti, decât băncile maghiare pentru scopuri similare ungureşti.... In general, chestiile ardelene, şi în deosebi activitatea şi munca Românilor o cunosc fals în centru şi o denaturează tendenţios, poate chiar cu voia. In Ardeal — ca şi oriunde — chestia principală e chestia de traiu şi dacă acesteia îi dau un colorit naţionalist, urmarea e că aceasta se face în defavorul progresului general.♦ FOILETONUL »GAZ. TRANS«. Émile Souvestre. Din Jurnalul unui om fericit. Ce poţi învăţa privind de la fereastră. 3 Martie. — Un poet a zis că vieaţa e visul unei umbre; făcea însă mult mai bine dacă o compara cu o noapte friguroasă ! Ce de schimbări, de agitaţii şi de repaus ! Ce de indispoziţii, salturi, pofte renăscânde! Ce haos de imagini dureroase sau confuse ! Totdeauna între repaos şi muncă, in zadar căutăm liniştea, şi ne oprim la marginea activităţii. Cele 2 treimi din existenţa omenească se consumă în a ezita, şi ultima treime în a se căi. Când zic existenţa omenească, trebue să înţelegeţi pe a mea. Noi suntem astfel alcătuiţi, că fiecare din noi se priveşte ca oglinda societăţii; ceea ce se întâmplă în inimă, o socotim — fără îndoială — istoria universului. Toţi oamenii seamănă cu beţivul pe care-l ameninţă cutremurarea pământului, findcă se clatină el. Şi pentru ce sunt nesigur şi neliniştit, cu un sărman jurnalist al lumii, care se ocupă — într’un colţişor — cu lucrurile obscure, şi care întrebuinţează opera fără să se intereseze de autor? Vreau să ţi-o spun ţie, amic nevăzut, pentru care scriu aceste rânduri, frate necunoscut pe care singuraticul îl chiamă în strâmtoarea lui, confident ideal căruia i se adresează toate monoloagele, şi care nu e decât fantoma propriei noastre conştiinţi. Or mare eveniment mi se întâmplă în vieaţă ! In mijlocul străzii monotoane pe care o străbăteam liniştit şi fără să mă gândesc, mi se deschise pe neaşteptate o răspântie în faţă. Două drumuri mi se prezentară, dintre cari eu trebuia să aleg unul. Unul, nu era decât continuarea aceluia pe care îl urmasem până atunci; celălalt, mai larg, prezenta perspective nenumărate. Pe primul, nimic de temut, dar totuşi puţin de sperat , pe celălalt, mari pericole şi sigure izbânzi! E vorba, într’un cuvânt, de-a şti dacă să părăsesc modestul birou în care trebuia să mor, pentru una din aceste încercări îndrăsneţe, în care singură nesiguranţa este casierul ! De ori mă consult şi rămân nedecis. De unde îmi va veni lumină? cine mă va sfătui ? Duminecă 4. — !.Iată soarele care apare din ceaţa iernii; primăvara îşi anunţă sosirea; o adiere caldă moleşeşte ghiaţa după coperişuri, şi viorica mea reîncepe să înflorească. Ne apropiem de acest dulce anotimp de reînviere, atât de mult cântat de poeţii secolului XVI. Ciripitul vrăbiilor mă chiamă; ele cer fărâmiturile de pâne pe cari le arunc în fiecare dimineaţă pentru ele. Deschisei fereastra şi perspectiva acoperişurilor îmi apăru în toată splendoarea. Acel care n-a stat decât la primul etaj, nici nu bănueşte varietatea pitorească a unui asemenea orizont. El n-a contemplat acea împletitură de vârfuri, pe care o colorează ţigla; el n-a urmărit cu privirea acele văi de streşini, unde ondulează ţinerile grădini ale mansardei, acele mari umbre pe cari soarele le întinde peste pantele acoperite cu ardezie, şi acea licărire de geamlâcuri, pe cari le colorează în crepuscul . El n-a studiat flora acestor alpi cultivaţi, cari sunt acoperiţi cu lichenuri şi muşchi; nu cunoaşte miile de locuitori, cari îi populează, de la microscopica insectă, până la blânda pisică — această vulpe a acoperişurilor — totdeauna în căutare sau pândă, n-a asistat, in fine, la miile de înfăţişări ale bolţii cereşti, ceţoase sau senine, la acele mii de efecte luminoase, cari fac din aceste înalte regiuni, un teatru cu decoraţiuni totdeauna schimbătoare! De câte ori zilele mi de odihnă nu s-au scurs contemplând acest spectacol miraculos, descoperind epizoade mohorâte sau încântătoare, căutând în fine, în aceasta lume necunoscută, impresiile călătoriei, pe care turiştii bogaţi le fac mai mult pe jos. Ora 9. Dar oare de ce vecinii mei nu fac şi ei fărâmituri, de cari risipesc înaintea ferestrei ? Văd vrăbiile sburând, revenind, suindu-se pe pervazul ferestrei, şi ciripesc, privind ospăţul, pe care sunt obicinuite să-l aibe atât de curând ! Prezenţa mea nu le stinghereşte: le-am deprins ca să mănânce din mână-mi; de unde vine, dar, această irezoluţie fricoasă ? Am privit mult, acoperişul e gol, ferestrele vecine sunt închise. Fărâmiţez pâinea ce mi-a mai rămas de la masă, pentru a le atrage printr-un mare banchet... Ciripitul reîncepe, vrăbiile pleacă capul; cele cari întârzie sboară pe deasupra, dar fără a ’ndrăzni să se oprească. Vrăbiile sunt victimele acelor proaste cruzimi, cari fac ca să scadă fondurile la Bursă! Cu drept cuvânt, păsările nu sunt mai rezonabile ca oamenii. Mă dusei să închid fereastra, fiind sub influenţa acestor reflecţiuni, când zării deodată, în spaţiul luminos care se întindea la dreapta, umbra a două urechii care se ridica, apoi un picior ce înaintează, apoi un cap de pisică-tigru, care apare în colţul streşinii. Şireata stătea la pândă, sperând, că bucăţelele îi vor pregăti un vânat. Şi eu care acuzam de laşitate pe vecini , eram sigur, că nici o întâmplare nu-i va schimba! Credeam că am privit destul şi peste tot nu uitasem decât colţul de la spatele meu! In vieaţă, ca şi pe acoperişuri, ce de nenorociri se întâmplă, din cauza unui mic colţişor ! Tălmăcire de Traian Gh. Dumitriu Şoimu, întrebăm, ce zic la declaraţiile reale ale lui Hantos şi cu deosebire la ale d-lui Mihali, şoviniştii intriganţi, cari denunţă băncile române cu ştiri false şi perverse, ca apoi creiându-şi o bază, să ceară dispoziţii excepţionale contra lor? Din camera ungară, în şedinţa de luni ministrul Lukacs a depus proiectul de indemnitate budgetară pentru o lună. Acest proiect se va lua în desbatere în şedinţa de azi a camerei. In şedinţa de ezi s’a continuat desbaterea budgetului cultelor. Ministrul Zichy a răspuns oratorilor, cari au luat cuvântul la acest budget. In şedinţa de azi este la ordinea zilei pe lângă proiectul de indemnitate alegerea membrilor delegaţiunilor şi răspunsul lui Hedervary la interpretaţia lui Apponyi în chestiunea dimisiunei şefului statului major bar, Hetzendorf. Alegerile din Croaţia. Rezultatul alegerilor pentru dieta croată se prezintă astfel: Au fost aleşi 22 naţionalişti-progresişti (guvernamentali), 25 din partidul dreptului, 23 din coaliţia sârbo-croată, 8 din partidul ţărănesc, 3 din partidul sârbradical şi 3 afară de partide. Din 5 cercuri încă nu se cunoaşte rezultatul. Rezultatul acesta este cât se poate de nefavorabil pentru banul Tomasici, care cu toată teroarea, n-a izbutit să-şi asigure măcar o minoritate impunătoare. Atribuţiile Sfântului Sinod al României. Prin noua lege sinodală, Sf. Sinod a fost însărcinat cu noui atribuţii, privitoare la administrarea şi conducerea institutelor culturale religioase. In primul rând s-a hotărât, ca pe viitor, profesorii facultăţei de teologie să fie numai clericii hirotonisiţi, şi aceştia să se numiţi de Sf. Sinod de acord cu ministerul cultelor şi instrucţiei publice. Profesorii de la seminarii, cari predau ştiinţele religioase să le numiţi tot după recomandarea Sf. Sinod, de acord cu ministerul instrucţiei publice, şi aceşti profesori pe viitor vor trebui să de de asemeni clerici hirotoniţi. Dreptul de judecată al membrilor Sf. Sinod 11 are numai Sf. Sinod, şi numai pentru abateri de ordin moral şi dogmatic. Arhiereii acuzaţi pentru altfel de delicte vor f judecaţi de Înalta Curte de casaţie, ca şi până acum. Tot în noua lege sinodală s-a prevăzut ca: Mitropoliţii şi episcopii demisionaţi şi trecuţi la pensie să nu mai poată fi realeşi sub nici o formă în scaunele mitropolitane şi episcopale. Această dispo