Gazeta Transilvaniei, noiembrie 1913 (Anul 76, nr. 239-262)

1913-11-26 / nr. 258

D. Maiorescu a răspuns d-lui Mişu la 13 ianuarie, că d. Nanu contestă a fi spus că renunţăm la Silistra. Adaogă că România pretinde o linie ce ar cuprinde Silistra şi Kavarna, iar dacă Bulgaria pretinde avantagii atunci noi cerem o linie Turtucaia-Balcic. Această comunicare a făcut-o d. Maiorescu în aceeaşi zi d-lui Ghica la Sofia. D. Diamandi a comunicat de la Roma că ministrul de externe a stăruit pe lângă bulgari să se înţeleagă cu România. Guvernul bulgar ar putea să se explice faţă de opinia publică în felul că a trebuit să cedeze României din cauză că turcii ameninţau să reia războiul. D. Mişu anunţă că d. Danev se plânge de informaţiile apărute în presa streină relative la tergiversările sale faţă de români. La 15 ianuarie d. Ghica anunţă de la Sofia că d. Ghesoff refuză să se dea Balcicul sau Kavarna. Semnalează posibilitatea schimbărei guvernului bulgar. D-l Mişu trimete la 16 Noemvrie procesul verbal încheiat cu d-l Danev şi relevă că acesta n’a voit cu nici un preţ să renunţe la menţionarea deosebirei dintre convorbirile cu d-l Take Ionescu şi propunerea oficială a guvernului român. D l Mişu a spus d-lui Danev, că d-l Take Ionescu a adus vorba despre diferitele posibilităţi de rectificare a fruntariei, însă acele conversaţii erau pur academice şi n’aveau un caracter definitiv. Urmează textul procesului verbal al cărui rezumat e următorul: 1) Delegatul României ia act că Bulgaria consimte a da autonomia şcoalelor şi bisericilor aromânilor din Macedonia ce va deveni bulgărească, atâta timp cât acele şcoale vor fi frecventate de elevi aromâni, cu libertatea pentru guvernul român de a subvenţiona, sub supraveghierea guvernului bulgar, sus zisele instituţii culturale. 2) România crede că e necesar pentru bunele raporturi între cele două state, de o rectificare de frontieră cu linia la vest de Turtucaia până la Balde cuprinzând şi acest oraş. 3) Delegatul bulgar crede că nu printr’o rectificare de frontieră poate creşte amiciţia dintre cele două state, dar totuşi, pentru a face dovada bunei sale voinţe, Bulgaria se declară gata să dărâme zidurile forturilor din jurul Silistrei, România având dreptul să-şi fortifice frontiera de la sudul Dobrogei. Bulgaria consimte să cedeze României cele două triunghiuri din mijlocul vechei linii de frontieră şi să ofere un alt triunghiu la mare pe o întindere de 5—6 kilometri. D-l Danev adaugă în procesul verbal că Bulgaria e surprinsă de a constata că, după convorbirile cu d-l Take Ionescu — din care reeşea că oraşele Silistra şi Balcic nu vor fi cuprinse în rectificarea de frontieră — delegatul României a cerut la 12 Ianuarie o cedare teritorială înglobând cele două orașe, iar la 14 Ianuarie a cerut o nouă linie de la vest de Turtucaia, înglobând un teritoriu foarte considerabil. D-l Danev conchide că această cerere nu poate fi luată în considerare. (Va urma) Nona frontieră roiuânobulgară* Alaltaeri după amiazi a fost semnat de cătră comisiile română și bulgară protocolul pentru delimitarea nouei frontiere roncâno-bulgare. Semnarea actelor s a făcut pe bordul canonierei »Siret«, in portul Ramadan, la Giurgiu. După semnare, ambele comisiuni s-au urcat pe bordul vasului »Giurgiu«, plecând împreună la Rusciuc, unde trebuia să debarce delegaţii bulgari. In acest drum s-a servit o gustare, şi cu acest prilej d-l general Coandă, membru al delegaţiei române a rostit un discurs, mulţumind delegaţilor bulgari pentru colaborarea lor la acest act, prin care s-a realizat o parte a tratatului de pace de la Bucureşti. Şi-a exprimat apoi urările de bine pentru tronul şi poporul bulgar. I-a răspuns, colonelul bulgar, Naidenoff în modul cel mai cordial, terminându şi astfel vorbirea : „Noua frontieră, după părerea mea, pare să fie considerată ca o frontieră definitivă, fără nici o cită modificare pe viitor, frontiera păcei, căci pe viitor între România şi Bulgaria nu mai pot să existe neînţelegeri, cele două naţiuni având interese comune pentru apărarea cărora ele trebue să fie unite prin cea mai sinceră prietenie. In această ordine de idei, daţi-mi voe, vă rog, să ridic paharul meu în sănătatea M. S. Regelui Carol, a Familiei Regale (aceste cuvinte au fost pronunţate în româneşte) precum şi în a armatei române şi poporului român“, a A % S T A IBAR81 L V AMIR L La debarcaderul din Rusciuc cele două comisiuni s’au despărţit, salutându se multă vreme cu cordialitate. Documentele nouei frontiere au fost depuse la ministerul de externe de d-l general Coandă. Discursul deputatului Dr Sf. G. Pop rostit în şedinţa de la 25 Nov. c. în camera ungară. — Bine. — Când contele Apponyi îşi făurise legea şcolară, a spus că are o armă cu ajutorul căreia poate să nimicească în câţiva ani toate şcolile naţionalităţilor neroaghiare. De acum puteţi avea şi dv. o lege de presă, cu ajutorul căreia puteţi să nimiciţi în oricare clipă tipografice şi ziarele româneşti. Poate actualul ministru admite că n’ar fi cu cale acest lucru, dar miniştri se schimbă şi poate să vie unul care va interpreta legea după bunul său plac. Mai voi să vorbesc la chestiunea responsabilităţei. Ministrul a declarat, că în privinţa asta a trecut chiar şi peste marginile ajunse in apus şi că a adoptat pe deantregul principiile din constituţia de la 1848. Dispoziţiile proiectului dă prilej şi în acest punct celor mai grave abuzuri. Noi am experiat îndeajuns de ce fel este sancţiunea dispoziţiilor similare. Ştim că cel ce sfătuieşte ori dispune cuiva să tipărească ceva, e pedepsit ca complice. Cred că aici trebuie să se puie pondus pe responzabilitatea autorului şi nu pe sfatul primit de redactor ori autor. Un redactor, dacă e ticălos, poate să arunce vina asupra comitetului şi autoritatea poate să puie mâna pe întreg comitetul. La dovedire se pot întâmpla lucruri foarte ciudate, de pilda în cazul, când redactorul responsabil poate să găsească un martor în persoana unui coleg nu mai puţin ticălos, poate fi târât orişicine pe banca acuzaţilor şi se poate începe fără piedecă inchiziţia cea odioasă. Ca jurist am şi eu părerile mele în ce priveşte confiscarea, dar mă identific cu părerile arătate în acest punct de d. deputat Pete. Detest, şi cele ce contemplă proiectul In privinţa dovedirii, pentru că sunt în contradicţie cu spiritul procedurei penale şi totodată deschid teren pentru reînoirea proceselor. Pentrucă, fiind stabilit stadiul în care trebuie produse dovezile, cel ce nu au la îndemână dovezile trebuie să ceară reluarea procesului, pentru ca în cele din urmă să-şi poată produce şi ei dovezile. După ce, însă, proiectul, chiar îndreptat în mod corespunzător în acest punct, rămâne tot reacţionar, recomand dlui ministru să permită măcar anunţarea dovezilor cu ocazi desbaterior finale. Aceste sunt în mare parte observaţiile mele Avem şi mai urnite, dar colegi mai specializaţi în chestiune decât mine, au făcut declaraţii în această privinţă. Ministrul a vorbit de strălucitele cuceriri, de aşezămintele de libertate, pe care le-a creiat revoluţia franceză. Toate acele aşezăminte protestează viu împotriva declaraţiilor dlu ministru şi-l roagă cu tot dinadinsul, ca măcar din pietate să nu fie comparate cu acest nenorocit proiect de lege. Francezii au fost cei ce au recunoscut mai mult decât alţii marea însemnătate a presei; ei au ştut să lupte şi să aducă jertfe pentru libertate. Francezii au pus stigmatul barbarismului celui mai cras pe toate legile potrivnice libertăţii de presă. Chateaubriand, marele glorificator al creştinismului care a scris o atât de minunată cute despre creştinism ca nimenea, nici înainte de el ei nici de la el încoace şi pe care poate nici însuşi.mnistru nu-l va numi democrat ori răscolitor de ţări, a spus, că orice lege îndreptată în contra presei, atacă în acelaş timp razemul cel mai puternic al altarului şi al clinatiei iar Mirabeau a spus următoarele despre presă: »Libertatea de presă e cel mai bun remediu al tuturor relelor, e mărgeanul indelebil al cunoştinţelor omeneşti, mângâierea omului înţelept forţa popoarelor, tiranilor li-i însă spaimă Fără libertate de presă nu se poate închipui nici constituţia şi nici libertatea învăţământului». Poate n’a fost un om de rând nici Victor Hugo. Daţi-mi voie să citez numai puţin de tot din scrierile lui. Să fie aceste auzite de presare care o cinstesc din tot sufletul meu şi pentru care ne luptăm şi ne vom lupta; această presă să asculte sfaturile lui Victor Hugo, să stăpânească frăţietatea, pentru că după cum spunea Victor Hugo, frăţietatea înainte de ce ar fi fost un gând al oamenilor, a fost gândul lui Dumnezeu şi acest gând le va arăta oamenilor cum să se facă legi bune, cinstite şi reale. Aceste principii să vă călăuzească pe dv. şi când acest proiect conţine fel de fel de cătuşe să nu mai cereţi reglementarea presei. Tot Victor Hugo spunea că cea mai puternică garanţă a li-bertăţii parlamentelor e libertatea de presă. Sunt autorităţi recunoscute cei citaţi şi ar fi bine să vă pătrundă la inimă cuvintele lor şi mai ales în împrejurările de azi, pentru că şi eu împărtăşesc părerea, că nu era permis a aduce în cameră în împrejurările de azi un proiect de lege propriu să inaugureze o epocă. Aici oratorul zugrăveşte tristele stări economice şi politice din patrie. Arată apoi că presa azi e în desvoltare numai în proces de selecţiune. Judecătoriile speciale sunt chemate să osândească presa cea necinstită şi pedepsirea acesteia e numai o uşurare pentru presa de convingeri. Citează cuvintele marelui Olivier, care a spus, că toate legile câte se aduc împotriva legii de presă sunt ca paiele ce se presară sub tereştri; aceste paie nu vor împiedeca trăsurile să nu uruie, dar nu vor stăvili nici procesul firesc, că bolnavul trebuie să moară. Termină apoi zicând: Atacul ce îndreptaţi presei nu va putea să oprească presa în exerciarea superbei misiuni ce are in istoria universală. In nici o împrejurare dispoziţiile arătate nu vor salva pe bolnavul, pentru mântuirea cărui au fost aşternute drept paie, — cel sbiciuit de presă trebuie în cele din urmă să piară, pentru că peirea e soarta aşezămintelor putrede rămase din viermie vechi şi ele trebuie să facă loc Ungariei celei noui, Înfloritoare. Dar sa va prăpădi şi bolnavul care se chiamă corupţie şi va voi timpul, când curăţenia publică şi cinstea publică nu va mai rămâne în fraze ci va coborâ în realitate. Atunci nu se va plânge nime de eorescenţele morbide ale presei şi guvernele nu vor sacrifica din bani publici sute de mii pentru susţinerea ei, nu vor mai da bani la alegeri, şi nu vor mai conrupe popol, înveninându-i şi etxerminându-i orice respect faţă de legi şi faţă de bunele moravuri. Va să zică roata lumii se va învârti mai departe în ciuda acestui proiect — și va muri bolnavul care și-a trăit traiul! Resping proiectul de lege. (Aprobări.) împăcarea nu va fi reală decât dacă va servi interesele celor două neamuri, când Românilor nu li se vor acorda concesii ci vor întră în vieața publică a Ungariei, în calitate de cetățeni egali îndreptăţiţi« »Világ“ publică un judiţios prim-articol din peana d-lui lászi, făcând declaraţiunilor lui Tisza o aspră critică. Spicuim din acest remarcabil articol următoarele constatări : »... Politica de naţionalitate a contelui Tisza nu se deosebeşte întru nimic de concepţiunea partidelor feudale istorice. Tisza e cel mult un diplomat mai fin şi un tactician mai abil... ... Aceasta o dovedeşte între altele faptul, că Tisza vede în chestiunea de naţionalitate numai chestiunea românească şi trece cu vederea cu totul celelalte milioane de naţionalităţi, cari au aceleaşi dureri... Aceasta procedere nu înseamnă calea principiilor şi a concepţiunilor ci acea a pactărilor electorale... Această politică de naţionalităţi a lui Tisza nu este deci continuarea marilor concepţiuni de principii ale lui Deák—Eötvös, ci o politică de tactică de azi pe mâne pentru conservarea puterii şi mandatelor... In consecinţă Tisza nu va putea deslega chestiunea de naţonalităţi, fiindcă aceasta în primul rând nu e o problemă a domnilor, ci problema poporului, nu e o chestiune de casnă ci o chestiune a ţârănimei.« Dintre vocile de pressă austriaca remarcăm următoarele constatări pe cari le face „Reichspost“: ... Discursul lui Tisza în chestia Românilor din Ungaria ar putea fi de mare însemnătate. In expunerile sale sint unele lucruri simpatice, cari meritau să fie realizate de mult Din păcate însă Tisza nu arată cu nimic că va şi realiza ceea ce crede în chestia naţonalităţilor. »Tisza vorbeşte de pericolul slav, care deşi e mare totuşi n-a fost simţit, în schimb tendinţele de maghiarizare au rămas infructuoase dar au produs mult sânge rău în rândurile românilor. Tisza e de câtva timp în tratative cu fruntaşii români, deci cunoaşte desigur cererile lor drepte. Depinde deci de el, ca prin fapte să convingă pe români despre sinceritatea intenţiilor guvernului unguresc şi să distrugă în propriile lui rânduri prejudecăţile şi todiile Învechite. Această operă se poate realiza cu preţul unor sforţări sincere... „Pactul“ cu Românii. Voci de pressă. Mai rar atâta vorbărie, atâtea combaţii, atâtea speranţe şi prevestiri, lansate de pressa ungară ca tocmai la zilele aceste, graţie declaraţiunilor făcute de contele Tisza, în şedinţa de Vineri a camerei ,Pester Lloyd“ de pildă jubilează! »împăcarea cu Românii“ — exclamă acest perciunat diplomatic — se va face căci e absolut necesară Easa va înfăptui, căci statul şi naţiunea ungară e gata să primească o înţelegere loială, fiindcă fruntaşii români ar păcătui faţă de propriul lor popor, dacă ar respinge intenţiile pacinice ale contelui Tisza Pacea cu Croaţii indică Românilor calea ce trebue să urmeze pentru a ajunge din vreme şi cu siguranţă la scopul urmărit...« iar la alt loc : »... Panslavismul era până acum eventualitatea ce ameninţa un viitor foarte depărtat. Astăzi e o primejdie actuală, o primejdie la care poporul român e supus în aceeaşi măsură ca şi Ungurii. Românii şi Ungurii nu au decât o singură scăpare din faţa pericolului slav, apropierea de occidentul strein lumei slave, apropierea reciprocă şi alipirea de germani...« Ziarele opoziţionale cântă pe alte coarde . »Budapesta comentând discurul lui Tisza ajunge la următoarele concluziuni : » .. împăcarea în felul cum a fost pusă de Tisza nu e în interesul statului ci a partidului muncei. O mare parte a deputaţilor guvernamentali au fost recrutaţi din ţinuturile locuite de naţionalităţi, costând o enormă sumă de bani. Acum Tisza vrea să aleagă în aceleaşi circumscripţii, — dar fără parale — 40—50 de deputaţi români, cari să între în partidul guvernamental, pentru a înfrânge tendinţele de independenţă ale ungurilor.. . „... „Neues Pester Journal“ scrie între alteia : ... Ascultăm cu satisfacţie confirmarea ştirei că urmează tratative de împăcare nu numai cu elementele moderate ci şi cu conducătorii partidului naţional român. E incontestabil, că Românii din Ungaria au fost priviţi numai ca cetăţeni de a doua mână. Administraţia ţării e detestabilă în toată ţara, în teritoriile locuite de naţionalităţi , de sasperantă.... Dacă tratativele urmate de Tisza vor da rezultat, aceasta va fi un succes pentru politica şi ţara noastră. Cu toate acestea trebue să spunem că ar fi detestabil dacă această împăcare ar însemna un pact între partide ceea ce va servi şi mai mult intrigilor interne. Dep. Dr. St C. Pop despre tratative. Dl deputat Dr. St. C. Pop a făcut unui redactor al ziarului Világ“ următoarele declaraţiuni: ... Pe cât sunt informat, scopul actualelor tratative cu prim-ministrul este, ca să găsim pe baza legilor existente aer modus vivendi, care să corespundă dorinţelor ambelor părţi. Postulatele noastre, cari sunt bazate pe lege, sunt de diferită natură. Ele sunt de domeniul justiţiei, a învăţământului public şi a administraţiei. Pretindem de sine înţeles sanarea plângerilor noastre celor mai actuale, astfel rectificarea cercului de activitate a episcopiei de Hajdudorog şi cu deosebire revizuirea legilor Aponyiane In programul partidului nostul este şi postulatul votului universal care, cunoscut fiind punctul de vedere al prim-ministrului, este una din cele tai greva probleme. Deosebit de mult ne interesează şi împărţirea cercurilor electorale. Trebue Insă să accentuiez, că, după cât ştiu, actulmente e vorba numai de un schimb de păreri informative Intre guvern şi partidul nostru nu s’a stabilit încă nici o înţelegere Nici vorbă însă nu poate fi despre aceea, că ne-am lansa la discutuni asupra întrebărei: că oare recunoaşte guvernul în mod oficial partidul nostru naţional de partid politic ? Ori de ne recunoaşti ori nu, noi suntem şi vom fi. După părerea mea personală, va trebuie însă legate prea multe speranţe de rezultatul actualelor convorbiri. Cameră. In şedinţa de Sâmbătă s’au depus câteva proiecte de legi,deput. nostru Dr. St. C. Pop i a reflectat lui Tisza, apoi s’au făcut interpelaţii etc. Se anunţă abzicerea lui Kristoffy Miniştri Harkányi, Ghillany şi Teleszky depun câteva proiecte de lege din rezortul lor. Deputatul Dr. St. Pop ia cuvântul în chestie personală declarând: — că Tisza a înţeles rău cele spuse de dânsul şi rectifică. Intre interpelaţii amintim interpelaţia lui Polonyi, în chestia cauţiunii ziarelor. In Croaţia nu se mai cere cauţiune. Polonyi întreabă pentru ce se cere cauţie în Ungaria şi încă urcată? Atinge şi chestiunea română, şi face atent pe Tisza să nu stea de vorbă cu aceia, cari voiesc’se atenteze la integritatea statului. Bz. 258 — 1918. Şedinţa viitoare se anunţă pe 15 I Dec. c. Extern©. Criza provocată de incidentele din oraşul alsaţian Zabern este pe calea aplanării în urma hotărârei împăratului Wilhelm, de-a muta regimentul 99 de infanterie din Zabern. Acest regiment a şi părăsit Sâmbătă oraşul. — Din Roma vine ştirea, că primministrul Greciei Venizelos a declarat miniştrilor Italiei şi Austro-Ungariei la Atena, că ia cunoştinţă şi aprobă hotărârile commisiunei pentru delimitarea frontierei de sud a Albaniei. Declaraţiile contelui Tisza. Ca întregire la raportul nostru despre declaraţiile lui Tisza, făcute in şedinţa camerei de Vineri, dăm azi mai pe larg cele spuse da prim-minstrul, mai ales în ce priveşte chestiunea română. Tisza vorbind despra mobilizarea în Bosnia, accentuiazâ că au fost luate jertfele băneşti ce au trebuit să se facă, dar pierdere de oameni n’a fost In ce priveşte atitudinea Austro-Ungariei faţă de România, se provoacă la »Cartea Verde» a României, apoi continuă astfel: Dl. deputat Dr. Pop aminteşte ofensele ce le-au făcut astăvară unele ziare ungureşti, cu ocazia mobilizării României. II asigur pe dl. deputat că d-sa nu poate osândi mai mult decât mine aceste ofense. E o veche convingere a mea că nimic nu strică atât de mult relaţiilor dintre poporul maghiar şi nemaghiari, nimic nu întunecă atât de mult bunul prestigiu al Ungariei ca ziarele şoviniste ce speculează superficialitatea publicului, inundă lumea cu frazeologii şi bombasticisme şi vorbesc într’un ton atât de provocator, neurban şi grosolan despre sentimentele foarte respectabile ale unora din concetăţenii noştri, încât deşteaptă în lume părerea greşită, că societatea maghiară ar fi ce-o intoleranţă fără seamă şi ar fi stăpânită de porniri tiranice. Adevărul e, că societăţii maghiare îi sunt tot atât de străine sentimentele de intoleranţă ca statului Hrănit. Dar aceste glasuri false ale presei maghiare au darul să dea duşmanilor prilej pentru a discredita pe maghiari în faţa lumii. In acest punct d. deputat are deplină dreptate. Rog însă pe d. deputat să fie de acord cu mine şi când trebuie să aplic critica asta severă faţă de presa românească. Pentru că să am iertare, o parte a presei româneşti, prin purtarea ei sub orice critică, atât în Ungaria cât şi în România, păgubeşte cel puţin în acelaş grad marea cauză a unei depline armonii,dintre rasa maghiară şi cea românească, din serviciul căreia eu stau de 20 de ani şi căreia cred să rămân credincios şi în viitor. Bine ar fi să luăm în amândouă direcţiile o atitudine energică, amuţind propaganda asta foarte păgubitoare şi primejdioasă şi alimentată de motive foarte inferioare. D. deputat s’a referit apoi la vorbirile din delegaţiunea austriacă. E o veche apariţie şi aici. Domnii deputaţi răspândesc fie în publicitate, fie cu excluderea publicităţii o sumedenie de veşti false despre Uccanna, despre suferinţele Românilor din Ungaria, şi încă cu multă predilecţie în Austria, în cercurile de la cari speră o deosebită simpatie când e vorba de micşorarea Ungurilor; când apoi, din aceste oană de cuc, plasate de domniile lor, ies puii, se provoacă cu multă predilecţie la ei, că iată opinia publică din Austria le dă dreptate. Dacă există unii în Austria, cari cred că, — după cum s’a exprimat d. deputat, Influenţa maghiară slăbeşte monarhia, că independenţa Ungurilor, poltica de naţionalitate a Ungariei împiedecă desvoltarea deplină a relaţiilor de prietine între România şi monarhie, primejduind pe aceasta din urmă, cred că părerea aceasta are două mari greşeli Una e, că Românii în genere nu sunt persecutaţi de loc în Ungaria. Cealaltă, că, după modesta mea părere, soarta Românilor din Ungaria nu influinţează de loc direcţia politicei externe ce face România. România face o politică cu mult mai raţională, mai corectă şi mai înţeleaptă decât să se lase influenţată in politica ei externă de astfel de momente sentimentale. Voi aduce numai o dovadă. Locuiesc Români în Rusia, în Serbia şi de acum înainte şi în Grecia. Vă rog să comparaţi unde au Românii mai multe drepturi, unde se bucură de mai multă libertate în privinţa desvoltărilor naţionale şi culturale, unde sunt ei mai bine trataţi pe toate terenele, în privinţa materială şi în cea culturală ?