Gazeta Transilvaniei, noiembrie 1913 (Anul 76, nr. 239-262)
1913-11-26 / nr. 258
Nr 258 Braşov, Luni-Marţi in 26 Noemvrie 9 Decemvrie 1913, Anul LXXVI ABONAMENTUL. Pe un an . . .24 Cor. Pe o jnm. de an 12 „ Pe trei luni. . . 6 „ P«ntru Romfenîaţi «străinătate : Pe un an . . . 40 'ei. ?® o jnm. de an 20 „ ÎSLEFOÎT N, 8SS6 ZIAR POLITIC NAŢIONAL. ■a REDACŢIA Şl ADMINISTRAŢIA Tftrgul Inului Nr. 30 INSERAIHLE te primesc la administraţie. Preţul după tarii şi învoială Manuscrisele nu se innapoiază. Sinceritatea contelui Tisza, contele Tisza, că războiul balcanic a creat şi în România o opinie publică, care nu va admite o politică pornită să jertfească interesele Românilor de peste hotare. Dar contele Tisza continuă: „Sunt Români în Rusia, în Serbia şi acum şi în Grecia. Unde au Românii din afară de România mai multe drepturi? — se întreabă contele Tisza. Dacă ar fi după asta, atunci România ar trebui ca nouă să ne fie cea mai bună prietină..." Straniu! In Ungaria sunt opt milioane de Maghiari şi douăsprezece milioane de Români, Sârbi, Croaţi, Slovaci, Ruteni, Nemţi etc. şi cu toate astea contele Tisza are pretenţia să-şi atribue atotputernicia Ţarului şi în grandomania domnialui, caracteristică oricărui oligarh maghiar, nu găseşte că numărul Maghiarilor ar diferă de numărul Ruşilor. Contele Tisza ştie să fie însă nu numai grandoman, ci şi civilizat şi generos: „Admit ca Românii de aici să simpatizeze cu cei din România şi să se desintereseze de aceştia« . . . Cine cunoaşte însă adevărul ştie, ci în Ungaria e interzis să străbată aproape toate ziarele, revistele şi cărţile mai de seamă din Ţară, ba poşta, ungurească încalcă de atâtea ori dreptul internaţional, când în atâtea cazuri îşi permite să confişte ziarele din Ţară destinate pentru Austria ori alt stat Examenele, cursurile de la universităţile din Ţară, diplomele decicolo nu sunt recunoscute în Ungaria. r* j—x --------- ----L— j -ciudat ca oricare sabie ruginită din evul mediu. Partidul nostru naţional nu e o »fracţiune« oarecare, ci e neamul românesc însuş. Contele Tisza îl va sdrobi numai atunci, când va fi îngropat întreg neamul românesc. Moderaţii despre care vorbeşte el sunt numai câteva suflete lichnite, dornice de căpătuială, ei n’au nimic comun cu massa poporului nostru, mai intransigent decât oricare membru al comitetului nostru naţional. Ameninţe deci contele Tisza. Căci va trebui să vie vremea — avem cu Dr. Şt. Cicio-Pop nestrămutată convingere — când neamul românesc din Transilvania şi Ungaria în ciuda oligarhilor tociţi şi în ciuda oricărei „idei“ ficse îşi va serba triumful luptelor sale seculare. Braşov 24 Nov 1913. „Am convingerea nestrămutată, că trebue să vină vremea, când toţi factorii hotărâtori vor trebui să înţeleagă, că noi nu atârnăm în aer, că pretenţiunile noastre vor trebui să fie satisfăcute şi că trebue să ni se dea şi nouă posibilitatea ca să ne desvoltăm în deplină libertate naţională, culturală şi economică şi să găsim astfel aici toate condiţiunile unui trai mulţămitor. Şi această vreme va veni, când se vor da poporului nostru toate drepturile, cari singure vor putea asigura întreaga noastră desvoltare naţională... »Supremaţia şi egemonia nu pot fi susţinute prin legi, ori prin acte meşteşugite, ei numai calităţile şi valoarea internă pot naşte această supremaţie ori egemonie... »Nu pot fi însă unii egemeni, iar alţii sclavi... »Pretindem ca drepturile naţionalităţilor să fie garantate prin aşezăminte indestructibile«... Astfel a vorbit d-l Dr. Şt. Cicio- Pop, în şedinţa de Vineri a camerei ungare. Ca reprezentant al neamului nostru el a tălmăcit nădejdile noastre, convingerile noastre şi întemeiat pe vitalitatea şi tăria neamului românesc cu drept cuvânt a putut profeţi biruinţa acestui neam. In cursul vorbirei sale D-l Dr. Şt. Cicio-Pop a spus între altele, că vremea va da în sfârşit omul fie acela Tisza ori altul care va trebui să deslege chestiunea naţionalităţilor spre deplina mulţămire a acestora. Terminând d-l deputat Pop a moment de o exagerată bună credinţă deputatul român a avut nenorocul să numească şi pe contele Tisza, ca pe unul care ar putea fi providenţialul bărbat chemat să rezolve chestiunea naţionalităţilor. Luând cuvântul contele Tisza în întreaga sa polologie a redus la o simplă iluzie deşartă gândul D-lui Dr Şt. Cicio-Pop. El a dat cea mai categorică desminţire „insinuării“ că el ar putea fi trădătorul care ar fi chemat să renunţe la straşnica „idee“ cu care au făcut carieră toţi aventurierii politici ai ţârii ungureşti. Iată câteva frânturi din polologia contelui Tisza: „Românii încearcă să facă opinie în Austria că noi Maghiarii şi sistemul nostru de guvernare suntem cauza, că nu se poate restabili prietenia între Austro-Ungaria şi România. Protestez împotriva acestei insinuări... „ Căci trebue,să se ştie, că în Ungaria naţionalităţile nu sunt prigonite . . . „Sunt mai departe convins, ci politica externă a României nu se va lăsa influinţată de Românii din Ungaria. Bărbaţii politici ai României nu se vor lăsa conduşi de sentimentalism. Contelui Tisza îi plac mistificările. Căci în afirmaţiunea din urmă el recunoaşte, că da, naţionalităţile din Ungaria, nu pot duce o vieaţă cu mult mai presus de a oricăror sclavi, dar că cu toate astea România nu va ţine cont de glasul sângelui şi bărbaţii ei politici nu vor face o politică sentimentală ! Nobilul conte nu ştie că ceea ce bănueşte el astăzi, a fost până ori şi că astăzi nu mai e un singur om în România care să nu urmărească cu interes frământările Românilor din Ungaria. Şi nu ştie sinteresa de mişcarea culturală a Românilor din Regatul liber? Pe cum vedem contele Tisza nu se sfieşte să mistifice cel mai straniu adevăr. Fără să ţină seamă de aceasta, Tisza continuă să fie om civilizat şi drept : »Precum nu pot lua în nume de rău, ca Nemţii din Ungaria să se desintereseze de Germania cultă, tot aşa nu pot lua Românilor în nume de rău, când continuă să-şi cultive idealele lor, pe cari nu vreau să le desrădăcinez din sufletul lor, — ba i-aş stima mai puţin dacă acele ideale n-ar vibra în fiinţa lor«. — Dar Tisza îşi revine şi continuă : „Cer însăde la ei ca aceste ideale să nu şi le cultive cu agitaţii iredentiste ori cu fantazii federaliste după modelul Slavilor de sud săpănd astfel prestigiul naţiunii maghiare, ci să caute să fie sprijinitorii transacţiunii dualiste şi statului milenar maghiar, pentru că monarhia numai răzimată pe transacţia dualistă, iar statul naţional maghiar numai răzimat pe temeliile sale naţionale poate fi un aliat credincios al României.“ Iată jongleurul politic în toată goliciunea sa. După el numai o monarhie dualistă şi un stat naţional maghiar poate fi aliatul României. Iată generozitatea şi simţul de dreptate al unui panglicar ! Va să zică tocmai ceea ce am combătut şi combatem noi mai mult, de ceea ce ne-am temut şi ne temem mai mult găseşte el că ar fi mijlocul prin care s-ar putea deslega chestiunea românească. Am considerat de cea mai mare primejdie pentru fiinţa noastră naţională dualismul ş-am protestat şi protestăm mereu împotriva ideii de stat maghiar, prin care se urmăreşte desfiinţarea noastră naţională. Iar Tisza ne îmbie cu tot cinismul care-l caracterizează tocmai aceste „dulceţuri“. Spune, că respectează idealele noastre, dar în acelaş timp pretinde ca să fim dualişti şi să nu ne opunem maghiarizării. Halal de aşa ideale, cam în loc să învieze, ucid ! Dar jongleurul ţine să-şi desvălească întreg cinismul. Iată ce mai spune : „La asta am vrut să ajung (la dualism şi ideea de stat maghiar) când m-am hotărât să schimb anumite idei cu unii din conducătorii concetăţenilor noştri români... »Ca să stabilim însă o înţelegere se pretinde sinceritate, devotament şi mai presus de toate, ca Românii să se razime necondiţionat şi fără nici o rezervă pe ideea de stat maghiar întemeiată pe statul milenar maghiar. »Se pretinde numai bunăvoinţă. Românii nu sunt oprimaţi. Graţie „oprimării“, de care se tot plâng, ei au produs pe toate terenele un număr impozant de intelectuali, iar din prisosul acestora au dat și statului român (asta am făcut-o prin vrednicia noastră, statul ne-a pus și ne pune atâtea piedeci în calea emancipării noastre ! noi. aut.)... „Guvernul e aplicat să revizuiască şi chestiunea episcopiei de Haidudorogh, dar asta n’o poate face de azi pe mâne. Întemeierea acestei episcopii e rezultatul unei sforţări de zeci de ani şi ea s’a înfiinţat abia de câteva luni. (Deci paşte murgurule ! nota aut.) Episcopia de Haidudorogh nu s’a înfiinţat cu scopul de a maghiariza, ci din pură apărare legitimă (pentru aceea s’au incorpomume curat româneşti ! şi pentru acea pressa ungurească a slăvit-o ca pe cel mai mare succes pe terenul maghiarizării! Nota aut.). »De altfel pe teritoriile episcopiilor româneşti încă sunt o mulţime de credincioşi cari vorbesc ungureşte (nobilul conte mistifică şi uită sigur intenţionat că aceşti credincioşi sunt Români cari în decursul timpului graţie împrejurărilor maştere, în cari au trăit, s’au uitat limba maternă! Nota aut.)“ Iar drept încheiere şi ca să rămână consecvent firei sale, nobila odraslă a evului mediu fulgeră în chipul următor: »Guvernul continuă tratativele Poate fi va succede să ajungă la o înţelegere şi cu acea fracţiune (!) a Românilor (cu Mangra, Seghescu, Vlaicu et comp a ajuns la deplină învoială, căci aceştia sunt gata să-şi vânză neamul! Not. aut.), care până acum a stat în serviciul politicei naţionaliste... „In caz contrar ne vom răzima pe acei Români (Mangra et comp ! Not. aut) cari s’au dovedit patrioţi (guvernamentali, trădători de neam! Not. aut.) şi vom lupta împreună cu aceştia în contra naţionaliştilor, a căror politică e primejdioasă şi din punct de vedere românesc (!)“.. Deci drept încheiere o trosnitură de biciu, cum e şi natural de la un conte care are moşie mare şi mulţi argaţi. Ameninţarea asta a unui conte care reprezintă o lume, de care ne desparte un mormânt, nu ne clinteşte, nu sdruncină întru nimic nădejdea noastră şi încrederea în noi înşine. ? Polologia contelui Tisza va rămâne şi ea un document şters şi Cartea verde a României. — Continuare. — La 28 Dec. d. Beldiman, ministru român la Berlin anunţă că intenţiunea României de a ocupa milităreşte linia Turtucaia-Balcic a displăcut acolo. La 29 Dec. d. Maiorescu invită pe d. Ghica de la Sofia să comunice d-lui Gheşoff că Bulgaria cerând intervenirea Rusiei, România va arăta legitimele ei cereri marilor puteri. D. Danev reluând tratativele la Londra, intervenţia Rusiei în tratări nu mai e deci necesară. In aceeaşi zi d. Take Ionescu anunţă din Londra că ministrul de externe şi ambasadorul Germaniei i-au spus că România ar face bine să se adreseze marilor puteri înainte de a recurge la măsuri violente faţă de bulgari. La 80 Dec. d. Beldiman anunţă dela Berlin că fiind vizitat de cancelar, acesta a promis că va face tot posibil bogat că o acţiune militară a Roma- niei în contra Bulgariei în acele îm- I prejurări ar provoca complicaţiuni cu mult mai mari de cât folosul ce l’ar putea avea România. La 31 Decemvrie ministrul Germaniei anunţă d-lui Maiorescu că d. Danev s’a plâns la Londra că ministrul bulgar la Bucureşti ar fi primit ameninţări cu măsuri militare. D. Kalinkoff a desminţit personal ministrului Germaniei afirmaţia d-lui Danev. In aceaşi zi d. Ghica raportează o lungă întrevedere cu d. Gheşoff. Acesta se plângea că România a fost cea dintâi care a refuzat să se înţeleagă cu Bulgaria. Că aceasta a propus României o înţelegere comună în vederea desmembrărei Turciei, iar d. Maiorescu nu a dat nici o urmare propuneri bulgare. D Ghica a răspuns că nu cunoaşte astfel de intervenţiuni, dar presupunând că ar fi fost făcute în adevăr, a susţinut că România a obţinut încrederea Europei prin hotărârea cu care a lucrat pentru menţinerea păcei şi dacă ar fi primit propunerea Bulgariei, ar fi perdut încrederea Europei şi ar fi fost socotită ca o trădătoare a cauzei ce i se încredinţase. D-l Gheşoff a mai spus că e gata să se retragă de la guvern, iar d. Ghica i-a răspuns că nerezolvarea pe cale paşnică a diferendului ar putea provoca venirea la guvernul României a unui partid hotărât să ceară şi mai mult Bulgariei şi prin alte mijloace. Trecem în anul 1913. D-l Take Ionescu continuă să se plângă de purtarea d-lui Danev. Acesta a cerut sârbilor să cedeze Monastirul, ca bulgarii să admită cererea României. A mai spus sârbilor că tratativele cu românii sunt pe sfârşite, când de fapt nu era nimic precis. Bulgării au răspândit zvonul că împăratul Germaniei a scris regelui Carol că ar face mai bine să renunţe la compensaţiile teritoriale. Ambasadorul Germaniei a dezminţit categoric acel zvon tendenţios. La 2 ianuarie d. Nanu, ministrul român la Petersburg, anunţă că ministrul de externe al Rusiei, inspirându-se din consderaţiile României că voeşte să construiască un port militar la Mangalia, a sfătuit guvernul bulgar să facă României concesii în acea parte. Tot d. Nanu adaugă că ministrul austro-ungar consideră situaţia ca foarte gravă şi că dacă România ar ocupa teritoriul, contestat, în timp ce bulgarii sunt ocupaţi cu turcii, ruşii vor fi nevoiţi să se mişte, austriacii vor trebui să se mişte şi ei; va fi deci război general şi de fapt Silistra nu merită un asemenea rezultat. La telegrama d-lui Nanu prin care se arătau intervenţiile Rusiei şi Austro-Ungariei In diferendul românobulgar, d. Maiorescu a răspuns la 3 ianuarie că tratativele se urmează direct între România şi bulgarii din deferenţă faţă de regele Ferdinand In aceiaşi zi d. Mişu anunţă de la Londra că ministrul Rusiei a fost informat de la Petersburg că România şi Bulgaria au cerut intervenţia Rusiei. De asemenea ,că d. Danev a informat pe ambasadori şi aliaţi că ar fi comunicat, ministrului Român răspunsul guvernului bulgar şi că numai asupra unui singur punct aşteaptă instrucţiuni de la Sofia. D. Mişu a dezminţit categoric afirmaţiile d-lui Danev. După o telegramă a d-lui Beldiman din 4 ianuarie, Germania a intervenit ca ambasadorii de la Londra să insiste pe lângă bulgari să se înţeleagă cu România. Guvernul german a făcut şi direct intervenţii la Sofia în acest sens. In acelaş timp d. Maiorescu a fost informat că d. Nanu ar fi declarat la Petersburg că România a renunţat la Silistra. A doua zi la 5 ianuarie d Nanu a desminţit formal că ar fi făcut asemenea declaraţii. Era deci cineva care avea interesul să răspândească asemenea versiuni false. D. Nanu a mai comunicat că Bulgaria a anunţat la Petersburg că cedează forturile, dar nu şi oraşul Silistra. La 9 Ianuarie d.Take Ionescu face un raport scris d-lui Maiorescu asupra tratativelor sale cu d. Danev la Londra. D. Maiorescu a adresat la 10 Ian. o circulară miniştrilor români prin care le arată mersul tratativelor cu Bulgaria de la începutul lor până la acea dată. La 10 ianuarie d. Maiorescu comunică d-lui Ghica la Sofia că d. Iconomoff, secretarul legaţiei bulgare nu i-a făcut nici o propunere formală cu privire la o acţiune comună în contra Turciei, propunere la care se refera d. Gheşoff când se plângea că România n’a voit să stea de vorbă cu Bulgaria. D. Kalinkoff, ministrul Bulgariei a dezminţit“ categoric că ar fi făcut vreo propunere de acest fel guvernului român. D. Maiorescu întreabă de ce nu s’a dat nici o urmare dorinţei ardente a d lui Gheşoff de a face largi legături cu România ? La 11 Ianuarie d. Maiorescu întreabă pe d. Mişu de ce n’a continuat tratativele cu d. Danev, după plecarea d-lui Take Ionescu ? II invită să reia imediat negocierile şi să sfârşească repede. D. Maiorescu reaminteşte că România cere să aibă Silistra cu o linie până la Balde inclusiv. Mai anunţă d-lui Mişu să ceară în scris d-lui Danev ultimele concesiuni ale bulgarilor Intr’o altă telegramă dela 12 lan. d. Maiorescu anunţă pe d. Mişu hotărârea consiliului de miniştrii şi a Suveranului de a sfârşi odată tratativele cu d. Danew. Tot la 12 Ianuarie d. Mişu telegrafia de la Londra că văzând pe d. Danew acesta i-a spus că e surprins de cererea României de a i se da Silistra şi Balcic cu atât mai mult cu cât ministru român la Petersburg ar fi declarat dlui Sasonov că România se mulţumeşte cu o bandă de teritoriu la Sud, pentru protecţia Mangaliei. D. Danew a mai adăugat că din convorbirile cu d. Take Ionescu a înţeles că Români s’ar mulţumi cu o bandă de teritoriu până la Kavarna. D. Mişu a rectificat spusele d-lui Danew. Acesta a primit să pună în scris concesiunile Bulgăriei, dar că va face să reiasă din cele scrise că e o contrazicere între cererile guvernului român din spusele d lui Take Ionescu.