Gazeta Transilvaniei, noiembrie 1913 (Anul 76, nr. 239-262)

1913-11-26 / nr. 258

Nr 258 Braşov, Luni-Marţi in 26 Noemvrie 9 Decemvrie­ 1913, Anul LXXVI ABONAMENTUL.­ Pe un an . . .24 Cor. Pe o jnm. de an 12 „ Pe trei luni. . . 6 „ P«ntru Romfenîa­ţi «străinătate : Pe un an . . . 40 'ei. ?® o jnm. de an 20 „ ÎSLEFOÎT N­, 8SS6 ZIAR POLITIC NAŢIONAL. ■a REDACŢIA Şl ADMINISTRAŢIA Tftrgul Inului Nr. 30 INSERAIHLE te primesc la adminis­traţie. Preţul după tarii şi învoială Manuscrisele nu se in­­napoiază. Sinceritatea contelui Tisza, contele Tisza, că războiul balcanic a creat şi în România o opinie pu­blică, care nu va admite o politică pornită să jertfească interesele Ro­mânilor de peste hotare. Dar contele Tisza continuă: „Sunt Români în Rusia, în Serbia şi acum şi în Grecia. Unde au Românii din afară de România mai multe drepturi? — se întreabă contele Tisza. Dacă ar fi după asta, atunci România ar trebui ca nouă să ne fie cea mai bună prietină..." Straniu! In Ungaria sunt opt milioane de Maghiari şi douăsprezece milioane de Români, Sârbi, Croaţi, Slovaci, Ruteni, Nemţi etc. şi cu toate astea contele Tisza are pre­tenţia să-şi atribue atotputernicia Ţarului şi în grandomania domnialui, caracteristică ori­cărui oligarh ma­ghiar, nu găseşte că numărul Maghia­rilor ar diferă de numărul Ruşilor. Contele Tisza ştie să fie însă nu numai grandoman, ci şi civilizat şi generos: „Admit ca Românii de aici să simpatizeze cu cei din România şi să se desintereseze de aceştia« . . . Cine cunoaşte însă adevărul ştie, ci în Ungaria e interzis să străbată aproape toate ziarele, re­vistele şi cărţile mai de seamă din Ţară, ba poşta, ungurească încalcă de atâtea ori dreptul internaţional, când în atâtea cazuri îşi permite să confişte ziarele din Ţară desti­nate pentru Austria ori alt stat Examenele, cursurile de la uni­versităţile din Ţară, diplomele deci­­colo nu sunt recunoscute în Un­garia. r* j—x --------- ----L— j -ciudat ca oricare sabie ruginită din evul mediu. Partidul nostru naţional nu e o »fracţiune« oarecare, ci e neamul românesc însuş. Contele Tisza îl va sdrobi numai atunci, când va fi în­gropat întreg neamul românesc. Mo­deraţii despre care vorbeşte el sunt numai câteva suflete lichnite, dor­nice de căpătuială, ei n’au nimic comun cu massa poporului nostru, mai intransigent decât oricare mem­bru al comitetului nostru naţional. Ameninţe deci contele Tisza. Căci va trebui să vie vremea — avem cu Dr. Şt. Cicio-Pop nestră­mutată convingere — când neamul românesc din Transilvania şi Unga­ria în ciuda oligarhilor tociţi şi în ciuda oricărei „idei“ ficse îşi va serba triumful luptelor sale seculare. Braşov 24 Nov 1913. „Am convingerea nestrămutată, că trebue să vină vremea, când toţi factorii hotărâtori vor trebui să în­ţeleagă, că noi nu atârnăm în aer, că pretenţiunile noastre vor trebui să fie satisfăcute şi că trebue să ni­ se dea şi nouă posibilitatea ca să ne desvoltăm în deplină libertate na­ţională, culturală şi economică şi să găsim astfel aici toate condiţiunile unui trai mulţăm­itor. Şi această vreme va veni, când se vor da poporului nostru toate drepturile, cari singure vor putea asigura întreaga noastră desvoltare naţională... »Supremaţia şi egemonia nu pot fi susţinute prin legi, ori prin acte meşteşugite, ei numai calităţile şi valoarea internă pot naşte această supremaţie ori egemonie... »Nu pot fi însă unii egemeni, iar alţii sclavi... »Pretindem ca drepturile naţio­nalităţilor să fie garantate prin aşe­zăminte indestructibile«... Astfel a vorbit d-l Dr. Şt. Cicio- Pop, în şedinţa de Vineri a camerei ungare. Ca reprezentant al neamului nostru el a tălmăcit nădejdile noas­tre, convingerile noastre şi întemeiat pe vitalitatea şi tăria neamului româ­nesc cu drept cuvânt a putut pro­feţi biruinţa acestui neam. In cursul vorbirei sale D-l Dr. Şt. Cicio-Pop a spus între altele, că vre­mea va da în sfârşit omul fie acela Tisza ori altul care va trebui să deslege chestiunea naţionalităţilor spre deplina mulţămire a acestora. Terminând d-l deputat Pop a moment de­ o exagerată bună cre­dinţă deputatul român a avut neno­rocul să numească şi pe contele Tisza, ca pe unul care ar putea fi providenţialul bărbat chemat să re­zolve chestiunea naţionalităţilor. Luând cuvântul contele Tisza în întreaga sa polologie a redus la o simplă iluzie deşartă gândul D-lui Dr Şt. Cicio-Pop. El a dat cea mai ca­tegorică desm­inţire „insinuării“ că el ar putea fi trădătorul care­ ar fi che­mat să renunţe la straşnica „idee“ cu care au făcut carieră toţi aven­turierii politici ai ţârii ungureşti. Iată câteva frânturi din pololo­­gia contelui Tisza: „Românii încearcă să facă opi­nie în Austria că noi Maghiarii şi sistemul nostru de guvernare sun­tem cauza, că nu se poate resta­bili prietenia între Austro-Ungaria şi România. Protestez împotriva aces­tei insinuări... „ Căci trebue,să se ştie, că în Un­garia naţionalităţile nu sunt pri­gonite . . . „Sunt mai departe convins, ci politica externă a României nu se va lăsa influinţată de Românii din Ungaria. Bărbaţii politici ai Ro­mâniei nu se vor lăsa conduşi de sentimentalism­. Contelui Tisza îi plac mistifică­rile. Căci în afirmaţiunea din urmă el recunoaşte, că da, naţionalităţile din Ungaria, nu pot duce o vieaţă cu mult mai presus de a ori­căror sclavi, dar că cu toate astea Ro­mânia nu va ţine cont de glasul sângelui şi bărbaţii ei politici nu vor face o politică sentimentală ! Nobilul conte nu ştie că ceea ce bănueşte el astăzi, a fost până ori şi că astăzi nu mai e un singur om în România care să nu urmă­rească cu interes frământările Ro­mânilor din Ungaria. Şi nu ştie sinteresa de mişcarea culturală a Românilor din Regatul liber?­ Pe cum vedem contele Tisza nu se sfieşte să mistifice cel mai straniu adevăr. Fără să ţină seamă de aceasta, Tisza continuă să fie om civilizat şi drept : »Precum nu pot lua în nume de rău, ca Nemţii din Ungaria să se desintereseze de Germania cultă, tot aşa nu pot lua Românilor în nume de rău, când continuă să-şi cultive idealele lor, pe cari nu vreau să le desrădăcinez din sufletul lor, — ba i-aş stima mai puţin dacă acele ideale n-ar vibra în fiinţa lor«. — Dar Tisza îşi revine şi continuă : „Cer însă­­de la ei ca aceste ideale să nu şi le cultive cu agi­taţii iredentiste ori cu fantazii fe­deraliste după modelul Slavilor de sud săpănd astfel prestigiul naţi­­unii maghiare, ci să caute să fie spri­jinitorii transacţiunii dualiste şi statului milenar maghiar, pentru c­ă monarhia numai răzimată pe transacţia dualistă, iar statul na­ţional maghiar numai răzimat pe temeliile sale naţionale poate fi un aliat credincios al României.“ Iată jongleurul politic în toată goliciunea sa. După el numai o mo­narhie dualistă şi un stat naţional maghiar poate fi aliatul României. Iată generozitatea şi simţul de dreptate al unui panglicar ! Va să zică tocmai ceea ce am combătut şi combatem noi mai mult, de ceea­ ce ne-am temut şi ne te­mem mai mult găseşte el că ar fi mijlo­cul prin care s-ar putea deslega chestiunea românească. Am considerat de cea mai mare primejdie pentru fiinţa noastră na­ţională dualismul ş-am protestat şi protestăm mereu împotriva ideii de stat maghiar, prin care se urmăreşte desfiinţarea noastră naţională. Iar Tisza ne îmbie cu tot cinismul care-l caracterizează tocmai aceste „dul­ceţuri“. Spune, că respectează idealele noastre, dar în acelaş timp pretinde ca să fim dualişti şi să nu ne o­­punem maghiarizării. Halal de aşa ideale, cam­ în loc să învieze, ucid ! Dar jongleurul ţine să-şi desvă­­lească întreg cinismul. Iată ce mai spune : „La asta am vrut să ajung (la dualism şi ideea de stat maghiar­­) când m-am hotărât să schimb anu­mite idei cu unii din conducătorii concetăţenilor noştri români... »Ca să stabilim însă o înţelege­re se pretinde sinceritate, devota­ment şi mai presus de toate, ca Românii să se razime necondiţio­nat şi fără nici o rezervă pe ideea de stat maghiar întemeiată pe sta­tul milenar maghiar. »Se pretinde numai bunăvoinţă. Românii nu sunt oprimaţi. Graţie „oprimării“, de care se tot plâng, ei au produs pe toate terenele un număr impozant de intelectuali, iar din prisosul acestora au dat și sta­tului român (asta am făcut-o prin vrednicia noastră, statul ne-a pus și ne pune atâtea piedeci în calea emancipării noastre ! noi. aut.)... „Guvernul e aplicat să revizu­iască şi chestiunea episcopiei de Hai­­dudorogh, dar asta n’o poate face de azi pe mâne. Întemeierea acestei episcopii e rezultatul unei sforţări de zeci de ani şi ea s’a înfiinţat abia de câteva luni. (Deci paşte murgu­­rule ! nota aut.) Episcopia de Haidu­­dorogh nu s’a înfiinţat cu scopul de a maghiariza, ci din pură apărare legitimă (pentru aceea s’au incorpo­mume curat româneşti ! şi pentru a­cea pressa ungurească a slăvit-o ca pe cel mai mare succes pe tere­nul maghiarizării! Nota aut.). »De altfel pe teritoriile episco­piilor româneşti încă sunt o mulţime de credincioşi cari vorbesc ungu­reşte (nobilul conte mistifică şi uită sigur intenţionat că aceşti credincioşi sunt Români cari în decursul tim­pului graţie împrejurărilor maştere, în cari au trăit, s’au uitat limba ma­ternă! Nota aut.)“ Iar drept încheiere şi ca să ră­mână consecvent firei sale, nobila o­­draslă a evului mediu fulgeră în chipul următor: »Guvernul continuă tratativele Poate fi va succede să ajungă la o înţelegere şi cu acea fracţiune (!) a Românilor (cu Mangra, Seghescu, Vlaicu et comp a ajuns la deplină în­voială, căci aceştia sunt gata să-şi vânză neamul! Not. aut.), care până acum a stat în serviciul politicei na­ţionaliste... „In caz contrar ne vom ră­­zima pe acei Români (Mangra et comp ! Not. aut) cari s’au dovedit patrioţi (guvernamentali, trădători de neam! Not. aut.) şi vom lupta îm­preună cu aceştia în contra na­ţionaliştilor, a căror politică e pri­mejdioasă şi din punct de vedere românesc (!)“­.. Deci drept încheiere o trosnitură de biciu, cum e şi natural de la un conte care are moşie mare şi mulţi argaţi. Ameninţarea asta a unui conte care reprezintă o lume, de care ne desparte un mormânt, nu ne clin­teşte, nu sdruncină întru nimic nă­­dejdea noastră şi încrederea în noi înşine. ? Polologia contelui Tisza va ră­mâne şi ea un document şters şi Cartea verde a României. — Continuare. — La 28 Dec. d. Beldiman, ministru român la Berlin anunţă că intenţiunea României de a ocupa milităreşte linia Turtucaia-Balcic a displăcut acolo. La 29 Dec. d. Maiorescu invită pe d. Ghica de la Sofia să comunice d-lui Gheşoff că Bulgaria cerând interveni­rea Rusiei, România va arăta legiti­mele ei cereri marilor puteri. D. Danev reluând tratativele la Londra, intervenţia Rusiei în tratări nu mai e deci necesară. In aceeaşi zi d. Take Ionescu a­­nunţă din Londra că ministrul de ex­terne şi ambasadorul Germaniei i-au spus că România ar face bine să se a­­dreseze marilor puteri înainte de a re­curge la măsuri violente faţă de bul­gari. La 80 Dec. d. Beldiman anunţă dela Berlin că fiind vizitat de cancelar, acesta a promis că va face tot posibi­l bogat că o acţiune militară a Roma-­­ niei în contra Bulgariei în acele îm- I prejurări ar provoca complicaţiuni cu mult mai mari de cât folosul ce l’ar putea avea România. La 31 Decemvrie ministrul Ger­maniei anunţă d-lui Maiorescu că d. Danev s’a plâns la Londra că ministrul bulgar la Bucureşti ar fi primit ame­ninţări cu măsuri militare. D. Kalin­koff a desminţit­ personal ministrului Germaniei afirmaţia d-lui Danev. In aceaşi zi d. Ghica raportează o­­ lungă întrevedere cu d. Gheşoff. Acesta se plângea că România a fost cea din­tâi care a refuzat să se înţeleagă cu Bulgaria. Că aceasta a propus Româ­niei o înţelegere comună în vederea des­­membrărei Turciei, iar d. Maiorescu nu a dat nici o urmare propuneri bulgare. D Ghica a răspuns că nu cu­noaşte astfel de intervenţiuni, dar pre­supunând că ar fi fost făcute în ade­văr, a susţinut că România a obţinut încrederea Europei prin hotărârea cu care a lucrat pentru menţinerea păcei­­ şi dacă ar fi primit propunerea Bulga­riei, ar fi perdut încrederea Europei şi ar fi fost socotită ca o trădătoare a cauzei ce i se încredinţase. D-l Gheşoff a mai spus că e gata să se retragă de la guvern, iar d. Ghi­ca i-a răspuns că nerezolvarea pe cale paşnică a diferendului ar putea pro­voca venirea la guvernul Ro­mâniei a unui partid hotărât să ceară şi mai mult Bulgariei şi prin alte mijloace. Trecem în anul 1913. D-l Take Ionescu continuă să se plângă de purtarea d-lui Danev. A­­cesta a cerut sârbilor să cedeze Mo­­nastirul, ca bulgarii să admită cererea României. A mai spus sârbilor că tra­tativele cu românii sunt pe sfârşite, când de fapt nu era nimic precis. Bul­­­­gării au răspândit zvonul că împăratul Germaniei a scris regelui Carol că ar face mai bine să renunţe la compen­saţiile teritoriale. Ambasadorul Germa­niei a dezminţit categoric acel zvon tendenţios. La 2 ianuarie d. Nanu, ministrul român la Petersburg, anunţă că minis­trul de externe al Rusiei, inspirându-se din consderaţiile României că voeşte să construiască un port militar la Man­gali­a,­­ a sfătuit guvernul bulgar să facă României concesii în acea parte. Tot d. Nanu adaugă că ministrul austro-ungar consideră situaţia ca foar­te gravă şi că dacă România ar ocupa teritoriul, contestat, în timp ce bulgarii sunt ocupaţi cu turcii, ruşii vor fi ne­voiţi să se mişte, austriacii vor trebui să se mişte şi ei; va fi deci război gene­ral şi de fapt Silistra nu merită un a­­semenea rezultat. La telegrama d-lui Nanu prin care se arătau intervenţiile Rusiei şi Austro-Ungariei In diferendul româno­­bulgar, d. Maiorescu a răspuns la 3 ia­nuarie că tratativele se urm­ează direct între România şi bulgarii din deferenţă faţă de regele Ferdinand In aceiaşi zi d. Mişu anunţă de la Londra că ministrul Rusiei a fost in­format de la Petersburg că România şi Bulgaria au cerut intervenţia Ru­siei. De asemenea ,că d. Danev a in­format pe ambasadori şi aliaţi că ar fi comunicat, ministrului Român răs­punsul guvernului bulgar şi că numai asupra unui singur punct aşteaptă in­strucţiuni de la Sofia. D. Mişu a dezminţit categoric a­­firmaţiile d-lui Danev. După o telegramă a d-lui Beldi­man din 4 ianuarie, Germania a inter­venit ca ambasadorii de la Londra să insiste pe lângă bulgari să se înţe­leagă cu România. Guvernul german a făcut şi direct intervenţii la Sofia în acest sens. In acelaş timp d. Maiorescu a fost informat că d. Nanu ar fi de­clarat la Petersburg că România a re­nunţat la Silistra. A doua zi la 5 ianuarie d Nanu a desminţit formal că ar fi făcut asemenea declaraţii. Era deci cineva care avea interesul să răspândească asemenea ver­siuni false. D. Nanu a mai comunicat că Bul­garia a anunţat la Petersburg că ce­dează forturile, dar nu şi oraşul Silistra. La 9 Ianuarie d.Take Ionescu face un raport scris d-lui Maiorescu asupra tratativelor sale cu d. Danev la Londra. D. Maiorescu a adresat la 10 Ian. o circulară miniştrilor români prin care le arată mersul tratativelor cu Bul­garia de la începutul lor până la acea dată. La 10 ianuarie d. Maiorescu co­munică d-lui Ghica la Sofia că d. Ico­­nomoff, secretarul legaţiei bulgare nu i-a făcut nici o propunere formală cu privire la o acţiune comună în contra Turciei, propunere la care se refera d. Gheşoff când se plângea că România n’a voit să stea de vorbă cu Bulgaria. D. Kalinkoff, ministrul Bulgariei a dezminţit“ categoric că ar fi făcut vre­o propunere de acest fel guvernului român. D. Maiorescu întreabă de ce nu s’a dat nici o urmare dorinţei ardente a d lui Gheşoff de a face largi legături cu România ? La 11 Ianuarie d. Maiorescu în­treabă pe d. Mişu de ce n’a continuat tratativele cu d. Danev, după plecarea d-lui Take Ionescu ? II invită să reia imediat negocierile şi să sfârşească re­pede. D. Maiorescu reaminteşte că Ro­mânia cere să aibă Silistra cu o linie până la Balde inclusiv. Mai anunţă d-lui Mişu să ceară în scris d-lui Da­nev ultimele concesiuni ale bulgarilor­ Intr’o altă telegramă dela 12 lan. d. Maiorescu anunţă pe d. Mişu hotă­rârea consiliului de miniştrii şi a Suve­ranului de a sfârşi odată tratativele cu d. Danew. Tot la 12 Ianuarie d. Mişu telegrafia de la Londra că văzând pe d. Danew acesta i-a spus că e surprins de ce­rerea României de a i se da Silistra şi Balcic cu atât mai mult cu cât ministru român la Petersburg ar fi declarat d­lui Sasonov că România se mulţumeşte cu o bandă de teritoriu la Sud, pentru protecţia Mangaliei. D. Danew a mai adăugat că din convorbirile cu d. Take Ionescu a în­ţeles că Rom­âni s’ar mulţumi cu o bandă de teritoriu până la Kavarna. D. Mişu a rectificat spusele d-lui Da­new. Acesta a primit să pună în scris concesiunile Bulgăriei, dar că va face să reiasă din cele scrise că e o contra­zicere între cererile guvernului român din spusele d lui Take Ionescu.

Next