Gazeta Transilvaniei, ianuarie 1914 (Anul 77, nr. 1-22)
1914-01-28 / nr. 21
Nr- 21. “TivraCA VLuni-Marti 28 Ianuarie (10 Februarie) 1914 Anul LXXVII. REDACŢIA Şl ADMINISTRAŢIA Târgul Inului Nr. 30 BîSBRATELE #« primesc la adminiteraţia. Preţul dupre tarif rs învoială.. ABONAMENTUL; an an . . . 24 Cor. Pe o luni. de nn 12 „ Pe trei kimi. . . 0 „ Panini Romania si atributor« . Pe ua &a . . . 40 lei. ?s o jam, de an 20 ► TELBrOHER 225 ZIAR POLITIC NAŢIONAL. Kannsortsale nu se Ic* ct&poian. Chestiunea română în lumina dreptului public. De Dr. Vaier Moldovan. I. Naţiune—naţionalitate. Nu cunosc o primejdie mai mare decât alterarea mentalităţii fie politice fie culturale — a intelectualilor români. Cea dintâi o atribui în cea mai mare parte intremântului zilnic ce ni ofere pressa ungurească. Sunt puţini aceia pe cari o cunoaştere temeinică a trecutului politic al neamului nostru, a frământărilor şi luptelor chiar şi numai a celor cincizeci de ani din urmă, îi fereşte de a se molipsi de spiritul otrăvitor, de teoriile politice fabricate şi croite anume după calapodul ideii statului naţional de cari bâşbăe pressa maghiară. Mai zilele trecute un tânăr intelectual de-ai noştri, mi-a vorbit, nu fără oarecari accente de invidie despre nişte articoli apăruţi in »Budapesti Hírlap« asupra deosebirii dintre „naţiune“ şi „naţionalitate“. Din vorbele lui am înţeles cu multă durere, că în sufletul lui se petrece o grozavă luptă sufletească. Pretenţiositatea şi savantlicul cu care organul şovinist cearcă să-şi îmbete publicul naiv din provincie ce teorii, că singur »naţiunea« — bineînţeles cea alcătuitoare de stat — ar avea drept la o viaţă naţională, pe când naţionalitatea „nepfat“-urile ar fi ceva inferor, a tulburat mintea tinără şi puţin rezistentă a tinerului meu. Aceasta e prima etapă a alterării cugetării adevărat româneşti. Ii urmează o îndoială şi se sfârşeşte cu înstrăinarea totală de cercurile şi principiile fundamentale ale politicei româneşti, aşa cum nile-au fixat părinţii noştri de la 1848 până la 185. Faptul acesta m’a îndemnat ca să cuprind în cadrele înguste ale câtorva articole de gazetă unele întrebări de natură curat principială, în nădejdea că ele vor stârni cât de cât un interes, mai ales în generaţiile noastre mai tinere, îndemnându-le să cerce a se imuniza faţă de influenţele unei cugetări streine, prin un studiu migălos al izvoarelor din care mă adăp şi eu: istoria politică a neamului românesc din Ungaria. * înainte de toate să ne lămurim asupra celor două noţiuni cu cari ne întâlnim mai des, aproape în fiecare zi, asupra cuvintelor „naţiune“ şi „naţionalitate“. Este drept că între aceste două noţiuni ar fi o deosebire organcă ? Sau din potrivă că în esenţă amândouă nu evoacă aceiaşi imagine şi că diferenţiarea lor nu e dictată de consideraţiuni logice ci ea serveşte numai anumite rezoane politice sau cel mai rău că e numai un product al superficialităţii gazetereşti? Cine vrea să se adâncească în literatura ştiinţifică a acestei întrebări îl îndrumez să cetească cartea lui O. Bauer: „Die Nationalitätentrage und die ooaldemocratie“ sau monografia lui Naumann: „Volk und Nation“. Chemarea publicisticei însă nu e să se peardă în labirintul teoriilor. De aceea în cele următoare ne vom ţinea mai mult de sfaturile minţii sănătoase. Iar mintea aceasta — neorbită de speculaţiuni şoviniste — ne spune imediat, că e ridicolă orice inştinţă a face o deschilinire de esenţă între „naţiune“ şi »naţionalitate« pe criteriul că cea dintâi e cea »alcătuitoare de stat“ iar cea de-a doua, însă inferioară, e aceea care nu a alcătuit nici când un stat deosebit. E perfect acelaş lucru ca şi când am face deosebire între „om“ şi „om“ pe baza că unul e îmbrăcat în toaletă elegantă şi s poartă şi joben, iar celălalt nu cu mult e mai îmbrăcat decât tata Adam. Dl Iaszi, care cu toată iizuinţa ce şi-o dă, de-a se emancipa de sub ideologia imperialistă-şovinistă maghiară, ici colo tot îi face însemnate concesiuni, în punctul acesta pare a fi nemerit cuiul în cap, când susţine, că faptul, dacâ o naţionalitate alcătueşte sau nu un stat nu e un criteriu esenţial şi accidental întâmplător. Nu o spune apicat, dar orice om cu scaun la judecată, numai aceasta conclusiune şi-o poate trage din următoarele cuvinte ale d-lui Iaszi: „Naţionalitatea poate fi alcătuitoare de stat (adecă naţiune) ; poate fi una care tinde a alcătui un stat (pe cale de a se transforma în naţiune); poate fi o naţionalitate care a decăzut din naţiune (d. e. Polonii, Boemii etc.); şi în fine naţionalităţi cari nu tind sau nu sunt în stare să formeze stat (ca d. e. naţionalităţile din Ungaria)“. E clar ca lumina zilei, că ceea ce dl Iaszi numeşte naţiune nu e altceva decât tot o naţionalitate care şi-a ajuns apogeul de desvoltare firească de-a fi ea însăşi stăpână pe soartea ei. După ce tendinţa asta e o însuşire naturală, am putea zice cunoscută a fiecărei naţiuni, un dor sfânt sâdit de Dzeu în sufletul popoarelor, nu e blasfemie, o batjocorire a celor nenorociţi dacă spre pildă ne constituim în detractorii bieţilor Poloni, cari fie din vina lor fie in urma vitregitaţii sorţii, sau a lăco-I miei vecinilor puternici şi-au perdut pentru un timp oarecare neatârnarea ? Până când mai are resunet în sufletul Polonilor parola: „Nu e pierdută Polonia ; până mai e o rază de speranţă, ca cele trei părţi ale trupului naţional polon se impun din nou naţiunea polonă nu are lipsă de batjocura îngâmfată şi poltronă a altor naţiuni mai norocoase dar nu totdeauna mai vrednice. Nu facem deci nici o greşală ; din potrivă contribuim la lămurirea ideilor, dacă noi Românii vom continua şi pe viitor, a ne numi şi considera de cea ce suntem , fapt, pe temeiul originei, a Imbi, a datinilor, a trecutului comn şi mai presus de toate a, conştiinţei noastre naţionale, de naţiune, iar terminii de „naţiune politică unitară“ „naţiune în înţeles politic“ le vom înlocui consecvent cu terminul mai corespunzător de „stat“. In înţelesul acesta putem vorbi de un «stat ungar politiceşte unitar» de „integritatea teritorială şi politică a statului“. Dar poporul român din Ungaria este şi va fi totdeauna o naţiune. In Austria începe deja a se încetăţeni terminologia aceasta. Un Karl Renner vorbeşte despre «Kampf der Nationen um den Staat», Otto Bauer creiaza teoria despre trezirea naţiunilor fără istorie: „Das Erwachen der geschichtslosen Nationen“ (iar nu Nationalitäten) etc. Cuvântul naţionalitate a rămas numai în o aplicare datată de greutăţi gramaticale când e vorb a decă de naţionalitatea unui individ oarecare. Cei din Austria numesc toate popoarele din Austria „Nation“, dar când e vorba de individ nu zice că e de «naţiunea» ci de „naţionalitatea“ cutare sau cutare Solidaritatea noastra. Alitudinea episcopilor noştri, nn unul din numerii trecuţi ai ziarului nostru, vorbind despre invitarea ce-a adresat-o contele Tisza prelaţilor noştri de-a lua parte la schimbul de vederi în chestiaîmpăcării româno-maghiare“, Am dat espresiune speranţei că arhiereii bisericilor noastre, ţinând cont de drepturile ce compet poporului nostru, vor merge mână în mână şi în bună înţelegere cu comitetul nostru naţional. Avem astăzi deosebite satisfacţie să putem constata pe baza ştirilor ce primim din Budapesta, că arhiereii bisericilor noastre au manfestat în convorbirile avute cu factorii competenţi■ o atitudine deamnă şi bărbătească. Momentele critice şi pline de responzabilitate, prin cari trece astăzi poporul nostru, recer mai mult ca cri şi când o deplină solidaritate nu numai intre fruntaşii neamului ci şi în sinul întregului neam românesc, fără considerare la succesul sau nesuccesul tratativelor actuale, căci nu ar fi o solidaritate pe întreaga linie poate să iaipire atotputernicilor zilei respectul, în faţa căruia dacă nu azi atunci earcape vor trebui să se închine Să aşteptăm deci în linişte de făşurarea ultimei faze a evenimentelor din Budapesta. Conştiinţa, ca între fruntaşii noştri şi reprezentanţii bisericilor noastre există o frumoasă armonie şi solidaritatea, să ne pregătească pe toţi pentru lupta şi munca ce ne aşteaptă in viitorul apropiat. I * O convorbire cu un arhiereu român Corespondentul nostru din Budapesta ne comunică că Sâmbătă a avut o convorbire cu unul dintre episcopii noştri. P. S. Sa — ne scrie corespondenta! — nu mi-a putut comunica nimic in meritul chestionat, dată fiind discreţiunea ce trebuie observată. Totuşi a ţinut să-mi accentueze gravitatea şi importanţa momentelor prin care trecem şi să-mi sublinieze succesul real de până acum al tratativelor, care este recunoaşterea legală a partidului naţional român în viaţa publică şi politică a ţării. In ce priveşte demersurile episcopilor români, aceştia s-au prezentat Vineri contelui Tuza spunându şi părerile şi doleanţele în chestiunile bisericeşti şi şcolare. Reprezentanţii bisericei gr. cat. române au prezentat Sâmbătă după amiazi la ministrul cultelor şi la secretarul acestui departament, discutând asupra reîncorporării la episcopiile gr. cat române a acelor comune, cari au fost incorporate în episcopia de Haidudorog. Rezultatul acestor convorbiri, cari vor continua, a fost ca să se stabilească la faţa Socului, cari sunt niceie comune, ce sunt populate în majortate de Români şi dacă aceste comune cer să fie reincorporate sau doresc a rămânea în actuala lor situaţie. La aceste convorbiri au luat parte episcopii Hossu şi Dr. Radu, însoţiţi de delegatul metropolitului din Blaj, d-1 canonic Vasile Suciu. O convorbire cu d-1 Dr. I. Maniu. D-1 Dr. Iuliu Maniu a ffteat Sărrbătă reprezentantului ziarului „Univargul“ următoarele declaraţiuni: «Dita şedinţa comitetului naţional delegaţii romă şi au avut trei întrevederi cu contele Tisza, cari au avut darul a clarifica multe amănunte Cu toate acestea însă nouile întrevederi au schimbat situaţia ce exista înaintea acestor întrevederi. Mi e imposibil să dau desluşiri detailate nici în ceia ce priveşte convingerea mea personală, care de altfel este cunoscută. Trebue să mă mulţumesc deocamdată a-mi exprima deplina mulţumire asupra unităţii de vederi, care există între membrii comitetului şi delegaţii cari au tratat cu contele Tisza Este absolut sigur, câ comitetul îşi va aduce hotărîrea cu unanimitate şi în mod solidar. Speranţele bune pentru o atitudine demnă în chestia acestor tratative au fost întărite prin ţinuta bărbătească şi românească a prelaţilor români. Dr. Miron Cristea, Ioan Papp, Dr Demetriu Radu, Dr. Vasile Hossu şi Dr. Valeria Freaţiu, cari în aceste timpuri de importanţă istorică au ştiut să se afirme din punct de vdere românesc şi naţional, în mod demn de recunoştinţă. Va verfi vremea când se va putea desluşi importanţa acestor tratative în toate amănuntele ei. Deocamdată îă mărginesc a constata, că naţiunea română din Ungaria şi Transilvania va şti aprecia importanţa zilelor de azi, când evoluţia naţională îşi va şti păstra cele mai mari comori ale sale: demitatea şi solidaritatea naţională.“ Cor. Românii şi chestia împăr- Şiri cercurilor electorale. »Keleti Értesítő« este informat câ modul cum s’au împărţit cercurile electorale pe baza nouei legi electorale, a jignit cercurile politice româneşti. Pe baza veche! legi electorale românii aveau majoritate iu 42 cercuri electorale, pe când acum au numai 25, sau în cazul cel mai bun 27 cercuri electorale. Şi trebue să se ţină seamă că în Ungaria locuesc peste 3 milioane de români, iar saşii cari sunt iutrat bOOOOO, au în total 14 mandate. la cursul tratativelor cu contele Tisza, comisia de trei a atras agenţia primului mistru asupra acstei chestiuni, dar contele Tisza n’a voit sa cedize. Prin aceasta cauză se spune că im pacatea româno-maghiară are puţine şanse de reuşitâ.L'amera ţine mane şedinţă, fiind la ordinea zilei legea de cambii. Să anunţăm că Miercuri va veni la debatere troctul de impărpre a emirilor electoral. Probabil, că la şedinţă va lua parte şi opoziţia şi va combate proiectul. Societntcii fQilipaflu câtr*& d-1 M. Filspessu. Din Bucureşti ni se scrie: De la banchetul dat de societateaCarpaţii* din prilejul sârbătorirei aniversării a 32 a de la înfiinţarea acstei societăţi , a trimis d lui N. Filipescu, fostul ministru de războiu următoarea telegramă : Societatea Carpaţi întrunită la serbarea zilei de 24 ianuarie, vă trimite cele mai recunoscătoare mulţumiri pentru româneasca intervenire în seculara luptă dintre fraţii de peste munţi şi duşmanii lor. (ss) 1. Ţeţu, Bogdan-Duică, Mihalcea- Vrânceanu* 1, L Baboiana Droc etc. Presa franceză şi „împăcarea nmâo-maghiară“. Paris 6 Febr. n. 1914. întreaga presă franceză a publicat în ultimul timp telegrame amănunţite aupra tratativelor ,,împăcărei româno maghiare“ şi asupra interviewsilor acordate asupra acestei chestiuni de bărbaţii politici români ziariştilor unguri. Ultimul număr din ziarul L’Asion, de sub direcţiunea dlui Henry Bérenger, publică sub titlul: Politica româno filă a contelui Tisza următorul articol, iscălit George Lechartier: »Austria totdeauna neliniştită de situaţia sa internă şi de pericolul care rezultă pentru ea din numărul Însemnat de rase pe care le stăpâneşte, îşi caută drum ln o sută de direcţiuni deosebite şi nu găseşte. Din ultimele două războaie balcanice, Ballplatz-ul a tras învăţământul, că îi trebuie cu orice preţ o alianţă solidă în peninsulă, care să serve de pivot ofensivei sale în ziua când partidul militar va fi obţinut realizarea visului său: marşul armat asupra Salonicului Unde va găsi acest aliat fidel ? In această privinţă părerile diferă. Contele Berrhtold - după cum am văzut în momentul semnărei tratatului de la Bucureşti — este partizanul amiciţiei bulgare. Dar ultimile evenimente din Bulgaria au cam răcit simpatia unor cercuri din Viena pentru regatul regelui Ferdinand. Se regretă că situaţia ţarului Ferdinand nu e sigură la Sufia de când se vorbeşte atât de abdicare, de agitaţii socialiste, de hegemonia partidului popular al agrarienilor, atâtea lucruri, cari la Viena sună teribil. Asemenea — în acest moment — asistăm la o exploziune de simpatii, de altfel unilaterale, ale Austriei cătră România. Nimic mai la modă în cercurile din Hofburg, decât a predica alianţa românâ. Din nenorocire pentru a încheia o alianţă trebuie o acceptare din ambele părţi, şi pentru moment oamenii de stat din Bucureşti par decişi a rămâne apropiaţi de grupul greco-sârb român, care a dat atâtea bune rezultate la sfârşitul celui de al doilea război balcanic. Aceasta nu opreşte însă pe romanofilii vienezi. De curând, un deputat Karl Wolff a publicat în revista Oesternischische Rundschau u articol având de scop de a fixa atitudinea celor 9 milioane de germani din Austria şi a celor 2 milioane de germani din Ungaria în faţa slavismului din ce în ce mai ameninţător. Şi redactorul conchide în acest scop, că scăparea germanilor tram şi civetiani este într’o înţelegere strânsa cu Maghiarii şi Românii : »o alianţi germano-maghiaro-roamână va fi un bulevard de nepărin tios, un zid peste care nu se poate trece între Ruşi şi slavii balcanici«. Ideia dlui Wolff nu este nici nouă, nici originala. Ea n’are decât un inconvenient, că pentru a o realiza, trebuie mai întâi a convinge pe unguri de a■enunţa la toată gelozia faţă de elementele germane din monarhia dualistă — ceea ce nu va fi poate foarte uşor — şi apoi a convinge pe regele Carol şi pe supuşii săi a reveni la amiciţia austriacă. Pentru a obţine acest de al doilea rezuttat, revista Oestenerschuche Rundschau propune un mijloc eroic..., pentru Ungaria. Ar fi vorba ca guvernul din Budapesta, să acorde o cartă specială Românilor din Transilvania, acordându ie un fel de separatism care ar face un al treilea stat în statul austro-ungar Graţie acestui sacrificiu d-l deputat Wolff crede, că se vor întoarce simpatiile Românilor pentru Austria. De la început, acest frumos plan a fost obiectul unei vii oporţiuni din partea principalului executant, Ungaria. Opiniunea maghiară, şi interpretul său credincios, Magyarország, se pronunţă din ce în ce mai precis contra ideei de a acorda autonomie Transilvaniei. «Are pentru Ungaria — zice acest cotidian, un mic harakiri naţional, care ar permite genunilor de a căpăta bunele graţii ale Românilor. Ideia că în caz de răsboi o alianţă austro-română ar asigura victoria ar