Gazeta Transilvaniei, ianuarie 1914 (Anul 77, nr. 1-22)

1914-01-28 / nr. 21

Nr- 21. “TivraCA VLuni-Marti 28 Ianuarie (10 Februarie) 1914 Anul LXXVII. REDACŢIA Şl ADMINISTRAŢIA Târgul Inului Nr. 30 BîSBRATELE #« primesc la adminit­­eraţi­a. Preţul dupre tarif rs învoială.. ABONAMENTUL; an an . . . 24 Cor. Pe o luni. de nn 12 „ Pe trei kimi. . . 0 „ Panini Romania si atrib­utor« . Pe ua &a . . . 40 lei. ?s o jam, de an 20 ► TELBrOH­ER 225 ZIAR POLITIC NAŢIONAL. K­annsortsale nu se Ic* ct&poian­. Chestiunea ro­mână în lumina dreptului public. De Dr. Vaier Moldovan. I. Naţiune—naţionalitate. Nu cunosc o primejdie mai mare decât alterarea mentalităţi­i fie politice fie culturale — a intelectualilor români. Cea dintâi o atribui în cea mai mare parte intremântului zilnic ce ni­­ ofere pressa ungurească. Sunt puţini aceia pe cari o cunoaştere temeinică a trecutului politic al neamului nostru, a fră­­mântărilor şi luptelor chiar şi numai a celor cincizeci de ani din urmă, îi fereşte de a­ se molipsi de spiritul otrăvitor, de teoriile politice fabri­cate şi croite anume după calapo­dul ideii statului naţional de cari bâşbăe pressa maghiară. Mai zilele trecute un tânăr in­telectual de-ai noştri, mi-a vorbit, nu fără oarecari accente de invi­die despre nişte articoli apăruţi in »Budapesti Hírlap« asupra deosebirii dintre „naţiune“ şi „naţionalitate“. Din vorbele lui am înţeles cu multă durere, că în sufletul lui se petrece o grozavă luptă sufletească. Pretenţiositatea şi savantlicul cu care organul şovinist cearcă să-şi îmbete publicul naiv din provincie c­e teorii, că singur »naţiunea« —­ bine­înţe­les cea alcătuitoare de stat — ar avea drept la o viaţă naţională, pe când naţionalitatea „nepfat“-urile ar fi ceva infe­ror, a tulburat mintea tinără şi puţin rezistentă a tineru­­lui meu. Aceasta e prima etapă a al­terării cugetării adevărat româneşti. Ii urmează o­ îndoială şi se sfârşeşte cu înstrăinarea totală de cercurile şi principiile fundamentale ale politicei româneşti, aşa cum ni­­le-au fixat părinţii noştri de la 1848 până la 185. Faptul acesta m’a îndemnat ca să cuprind în cadrele înguste ale câtorva articole de gazetă unele în­trebări de natură curat principială, în nădejdea că ele vor stârni cât de cât un interes, mai ales în ge­neraţiile noastre mai tinere, îndem­nându-le să cerce a se imuniza faţă de influenţele unei cugetări streine, prin un studiu migălos al izvoarelor din care mă adăp şi eu: istoria politică a neamului românesc din Ungaria. * înainte de toate să ne lămurim asupra celor două noţiuni cu cari ne întâlnim mai des, aproape în fiecare zi, asupra cuvintelor „na­ţiune“ şi „naţionalitate“. Este drept că între aceste două noţiuni ar fi o deosebire organ­că ? Sau din potrivă că în esenţă amân­două nu evoacă aceiaşi imagine şi că diferenţiarea lor nu e dictată de consideraţiuni logice ci ea serveşte numai anumite rezoane politice sau cel mai rău că e numai un product al superficialităţii gazetereşti? Cine vrea să se adâncească în literatura ştiinţifică a acestei între­bări îl îndrumez să cetească cartea lui O. Bauer: „Die Nationalitäten­­trage und die oo­aldemocratie“ sau monografia lui Naumann: „Volk und Nation“. Chemarea publicisticei însă nu e să se peardă în labirintul teoriilor. De aceea în cele următoare ne vom ţinea mai mult de sfaturile minţii sănătoase. Iar mintea aceasta — neorbită de speculaţiuni şoviniste — ne spune imediat, că e ridicolă ori­ce inştinţă a face o deschilinire de esenţă între „naţiune“ şi »naţionalitate« pe cri­teriul că cea dintâi e cea »alcătui­toare de stat“ iar cea de-a doua, însă inferioară, e aceea care nu a alcătuit nici când un stat deosebit. E perfect acelaş lucru ca şi când am face deosebire între „om“ şi „om“ pe baza că unul e îmbrăcat în toaletă elegantă şi s poartă şi joben, iar celălalt nu cu mult e mai îm­brăcat decât tata Adam. Dl Iaszi, care cu toată iizuinţa ce şi-o dă, de-a se emancipa de sub ideologia imperialistă-şovinistă ma­ghiară, ici colo tot îi face însem­nate concesiuni, în punctul acesta pare a fi nemerit cuiul în cap, când susţine, că faptul, dacâ o naţionalitate alcătueşte sau nu un stat nu e un criteriu esenţial şi accidental în­tâmplător. Nu o spune apicat, dar ori­ce om cu scaun la judecată, numai a­­ceasta conclusiune şi-o poate trage din următoarele cuvinte ale d-lui Iaszi: „Naţionalitatea poate fi alcă­tuitoare de stat (adecă naţiune) ; poate fi una care tinde a alcătui un stat (pe cale de­ a se transforma în naţiune); poate fi o naţionalitate care a decăzut din naţiune (d. e. Po­lonii, Boemii etc.); şi în fine naţio­nalităţi cari nu tind sau nu sunt în stare să formeze stat (ca d. e. naţionalităţile din Ungaria)“. E clar ca lumina zilei, că ceea ce dl Iaszi numeşte naţiune nu e altceva decât tot o naţionalitate care şi-a ajuns apogeul de desvoltare fi­rească de-a fi ea însăşi stăpână pe soartea ei. După ce tendinţa asta e o în­suşire naturală, am putea zice cu­noscută a fiecărei naţiuni, un dor sfânt sâdit de Dzeu în sufletul po­poarelor, nu­ e blasfemie, o batjocorire a celor nenorociţi dacă spre pildă ne constituim în detractorii bieţilor Poloni, cari fie din vina lor fie in­­ urma vitregitaţii sorţii, sau a lăco-I miei vecinilor puternici şi-au per­dut pentru un timp oarecare nea­târnarea ? Până când mai are resunet în sufletul Polonilor parola: „Nu e pier­dută Polonia ; până mai e o rază­­ de speranţă, ca cele trei părţi ale trupului naţional polon se impun din nou naţiunea polonă nu are lipsă de batjocura îngâmfată şi pol­tronă a altor naţiuni mai norocoase dar nu totdeauna mai vrednice. Nu facem deci nici­ o greşală ; din potrivă contribuim la lămurirea ideilor, dacă noi Românii vom con­tinua şi pe viitor, a ne numi şi considera de cea ce suntem , fapt, pe temeiul originei, a I­mb­i, a datinilor, a trecutului com­n şi mai pre­sus de toate a, conştiinţei noastre naţionale, de naţiune, iar terminii de „naţiune politică unitară“ „naţiune în înţeles politic“ le vom înlocui consecvent cu terminul mai corespunzător de „stat“. In înţelesul acesta putem vorbi de un «stat ungar politiceşte unitar» de „integritatea teritorială şi politică a statului“. Dar poporul român din Ungaria este şi va fi totdeauna o naţiune. In Austria începe deja a se în­cetăţeni terminologia aceasta. Un Karl Renner vorbeşte despre «Kampf der Nationen um den Staat», Otto Bauer creiaza teoria despre trezirea naţiunilor fără istorie: „Das Erwachen der geschichtslosen Nationen“ (iar nu Nationalitäten) etc. Cuvântul naţionalitate a rămas numai în o aplicare d­atată de greutăţi gramaticale când e vorb­­ a decă de naţionalitatea unui individ oarecare. Cei din Austria numesc toate popoarele din Austria „Nation“, dar când e vorba de individ nu zice că e de «naţiunea» ci de „naţionalita­tea“ cutare sau cutare Solidaritat­ea noastra.­ ­Alitudinea episcopilor noştri, nn unul din numerii trecuţi ai ziarului nostru, vorbind despre invitarea ce-a adresat-o contele Tisza prelaţilor noştri de-a lua parte la schi­mbul de vederi în chestia­­împăcării româno-m­aghia­­re“, A­m dat espresiune speranţei că arhiereii bisericilor noastre, ţi­nând cont de drepturile ce com­­pet poporului nostru, vor merge mână în mână şi în bună înţele­gere cu comitetul n­o­stru naţional. Avem astăzi deosebite satis­facţie să putem constata pe baza ştirilor ce primim din Budapesta, că arhiereii bisericilor noastre au man­festat în convorbirile avute cu factorii competenţi■ o atitudine­­ deamnă şi bărbătească. Momentele critice şi pline de responzabilitate, prin cari trece astăzi poporul nostru, recer mai mult ca cri şi când o deplină soli­daritate nu numai intre fruntaşii neamului ci şi în sinul întregului neam românesc, fără considerare la succesul sau nesuccesul tratati­velor actuale, căci nu ar fi o solida­ritate pe întreaga linie poate să ia­ipire atotputernicilor zilei res­pectul, în faţa căruia dacă nu azi atunci ea­rcape vor trebui să se în­chine Să aşteptăm deci în li­nişte de făşurarea ultimei faze a evenimentelor din Budapesta. Con­ştiinţa, ca între fruntaşii noştri şi reprezentanţii bisericilor noas­tre e­xistă o frumoasă armonie şi solidaritatea, să ne pregătească pe toţi pentru lupta şi munca ce ne aşteaptă in viitorul apropiat. I * O convorbire cu un arhiereu român Corespondentul nostru din Buda­pesta ne comunică că Sâmbătă a avut o convorbire cu un­ul dintre episcopii noştri. P. S. Sa — ne scrie coresponden­­ta! — nu mi-a putut comunica nimic in meritul chestionat, dată fiind dis­creţiunea ce trebuie observată. Totuşi a ţinut să-mi accentueze gravitatea şi importanţa momentelor prin care trecem şi să-mi sublinieze succesul real de până acum al tratativelor, care este recunoaşterea legală a partidului naţional român în viaţa publică şi po­litică a ţării. In ce priveşte demersurile epis­copilor români, aceştia s-au prezentat Vineri contelui T­uza spunându şi pă­rerile şi doleanţele în chestiunile bise­riceşti şi şcolare. Reprezentanţii bisericei gr. cat. ro­mâ­n­e au prezentat Sâmbătă după a­­m­iazi la ministrul cultelor şi la secre­tarul acestui departament, discutând asupra reîncorpo­rării la episcopiile gr. cat române a acelor comune, cari au fost incorporate în episcopia de Haidu­­dorog. Rezultatul acestor convorbiri, cari vor continua, a fost ca să se stabilească la faţa Socului, cari sunt niceie comune, ce sunt populate în major­tate de Ro­mâni şi dacă aceste comune cer să fie reincorporate sau doresc a rămânea în actuala lor situaţie. La aceste convorbiri au luat parte episcopii Hossu şi Dr. Radu, însoţiţi de delegatul metropolitului din Blaj, d-1 canonic Vasile Suciu. O convorbire cu d-1 Dr. I. Maniu. D-1 Dr. Iuliu Maniu a ffteat Sărr­­bătă reprezentantului ziarului „Univargu­l“ ur­mătoarele declaraţiuni: «Dita şedinţa comitetului naţional delegaţii romă ş­i au avut trei întreve­deri cu contele Tisza, cari au avut da­rul a clarifica multe amănunte Cu toate acestea însă nouile întreveder­­i au schimbat situaţia ce exista înaintea acestor întrevederi. Mi e imposibil să dau desluşiri detailate nici în ceia ce priveşte convin­gerea m­­ea personală, care de altfel este cunoscută. Trebue să mă mulţumesc deo­camdată a-mi exprima deplina mulţu­mire asupra unităţii de vederi, care e­­xistă între membrii comitetului şi delega­ţii cari au tratat cu contele Tisza Este absolut sigur, câ comite­tul îşi va aduce hotărîrea cu una­nimitate şi în mod solidar. Spe­­ranţele bune pentru o atitudine demnă în chestia acestor tratative au fost întărite prin ţinuta bărbă­tească şi românească a prelaţilor români. Dr. Miron Cristea, Ioan Papp, Dr Demetriu Radu, Dr. Vasile Hossu şi Dr. Valeria Frea­­ţiu, cari în aceste timpuri de im­portanţă istorică au ştiut să se a­­firme din punct de v­dere româ­nesc şi naţional, în mod demn de recunoştinţă. Va verfi vremea când se va putea desluşi importanţa acestor tratative în toate amănuntele ei. Deocamdată îă mărginesc a con­stata, că naţiunea română din Un­garia şi Transilvania va şti aprecia importanţa zilelor de azi, când e­­voluţia naţională îşi va şti păstra cele mai mari comori ale sale: de­­mitatea şi solidaritatea naţio­nală.“ Cor. Românii şi chestia împăr- Şiri cercurilor electorale. »Ke­leti Értesítő« este informat câ modul cum s’au împărţit cercurile electorale pe baza nouei legi electorale, a jignit cercurile politice româneşti. Pe baza veche! legi electorale românii aveau majoritate iu 42 cercuri electorale, pe când acum au numai 25, sau în cazul cel mai bun 27 cercuri electorale. Şi trebue să se ţină seamă că în Ungaria locuesc peste 3 milioane de români, iar saşii cari sunt iutrat bOOOOO, au în total 14 mandate. la cursul tratativelor cu contele Tisza, comisia de trei a atras agenţia primului mistru asupra ac­stei ches­tiuni, dar contele Tisza n’a voit sa cedize. Prin aceasta cauză se spune că im paca­t­ea româno-maghiară are puţine şanse de reuşitâ.­­L'amera ţine mane şedinţă, fiind la ordinea zilei legea de cambii. Să a­­nunţăm că Miercuri va veni la debatere tro­­ctul de impărpre a e­mirilor elec­­tora­l. Probabil, că la şedinţă va lua parte şi opoziţia şi va combate pro­iectul. Societntcii fQilipaflu câ­­tr*& d-1 M. Filspessu. Din Bucu­reşti ni se scrie: De la banchetul dat de societatea­­Carpaţii* din prilejul sârbătorirei aniversării a 32 a de la în­fiinţarea ac­stei societăţi , a trimis d lui N. Filipescu, fostul ministru de războiu următoarea telegramă : Societatea Carpaţi întrunită la serbarea zilei de 24 ianuarie, vă trimite cele mai recunoscătoare mulţumiri pentru româneasca in­­tervenire în seculara luptă dintre fraţii de peste munţi şi duşma­nii lor. (ss) 1. Ţeţu, Bogdan-Duică, Mihalcea- Vrânceanu* 1­, L Baboiana Droc etc. Presa franceză şi „împăca­rea nmâo­-maghiară“. Paris 6 Febr. n. 1914. întreaga presă franceză a pu­blicat în ultimul timp telegrame amănunţite a­upra tratativelor ,,îm­­păcărei româno maghiare“ şi asu­pra interviews­ilor acordate asupra acestei chestiuni de bărbaţii politici români ziariştilor unguri. Ultimul număr din ziarul L’Asion, de sub direcţiunea d­lui Henry Bérenger, publică sub titlul: Politica româno filă a contelui Tisza următorul articol, iscălit George Lechartier: »Austria totdeauna neliniştită de situaţia sa internă şi de pericolul care rezultă pentru ea din numărul Însem­nat de rase pe care le stăpâneşte, îşi caută drum ln o sută de direcţiuni deosebite şi nu găseşte. Din ultimele două războaie balca­nice, Ballplatz-ul a tras învăţământul, că îi trebuie cu orice preţ o alianţă solidă în peninsulă, care să serve de pivot ofensivei sale în ziua când par­tidul militar va fi obţinut realizarea visului său: marşul armat asupra Sa­lonicului Unde va găsi acest aliat fidel ? In această privinţă părerile diferă. Con­tele Berrhtold - după cum­­ am văzut în momentul semnărei tratatului de la Bucureşti — este partizanul amiciţiei bulgare. Dar ultimile evenimente din Bulgaria au cam răcit simpatia unor cercuri din Viena pentru regatul rege­lui Ferdinand. Se regretă că situaţia ţarului Ferdinand nu e sigură la Sufia de când se vorbeşte atât de abdicare, de agitaţii socialiste, de hegemonia partidului popular al agrarienilor, atâ­tea lucruri, cari la Viena sună teribil. Asemenea — în acest moment — asistăm la o exploziune de simpatii, de altfel unilaterale, ale Austriei cătră România. Nimic mai la modă în cercu­rile din Hofburg, decât a predica ali­anţa rom­ânâ. Din nenorocire pentru a încheia o alianţă trebuie o acceptare din ambele părţi, şi pentru moment oamenii de stat din Bucureşti par de­cişi a rămâne apropiaţi de grupul gre­­co-sârb român, care a dat atâtea bune rezultate la sfârşitul celui de al doilea război balcanic. Aceasta nu opreşte însă pe romano­­filii vienezi. De curând, un deputat Karl Wolff a publicat în revista Oesternischische Rundschau u articol având de scop de a fixa atitudinea celor 9 milioane de germani din Austria şi a celor 2 milioane de germani din Un­garia în faţa slavismului din ce în ce mai ameninţător. Şi redactorul con­chide în acest scop, că scăparea germani­lor tram şi civetiani este într’o înţelegere strânsa cu Maghiarii şi Românii : »o alianţi germano-maghiaro-roamână va fi un bulevard de nepărin tios, un zid peste care nu se poate trece între Ruşi şi slavii balcanici«. Ideia dlui Wolff nu este nici nouă, nici originala. Ea n’are decât un incon­venient, că pentru a o realiza, trebuie mai întâi a convinge pe unguri de a­­■enunţa la toată gelozia faţă de ele­mentele germane din monarhia dua­listă — ceea ce nu va fi poate foarte uşor — şi apoi a convinge pe regele Carol şi pe supuşii săi a reveni la a­­miciţia austriacă. Pentru a obţine acest de al doilea rezuttat, revista Oestener­­schuche Rundschau propune un mijloc eroic..., pentru Ungaria. Ar fi vorba ca guvernul din Buda­pesta, să acorde o cartă specială Românilor din Transil­vania, acordându ie un fel de separa­­tism care ar face un al treilea stat în statul austro-ungar Graţie acestui sa­crificiu d-l deputat Wolff crede, că se vor întoarce simpatiile Românilor pen­tru Austria. De la început, acest frumos plan a fost obiectul unei vii opor­ţiuni din partea principalului executant, Ungaria. Opiniunea maghiară, şi interpretul său credincios, Magyarország, se pronunţă din ce în ce m­ai precis contra ideei de a acorda autonomie Transilvaniei. «Ar­e pentru Ungaria — zice acest cotidian, un mic harakiri naţional, care ar per­mite genunilor de a căpăta bunele graţii ale Românilor. Ideia că în caz de răsboi o alianţă austro-română ar asigura victoria ar­

Next