Gazeta Transilvaniei, ianuarie 1915 (Anul 78, nr. 1-23)

1915-01-15 / nr. 10

Nr. 10 Anul LXXVIIl. II ABONAMENTUL Po an an . . . 24 Ooi. Po o Itsm. io un IS „ P* trai inni. . . 6 „ Pariin? România pl­etr*inAt3t*: ('* RB &* . . . 40 i*i, Po a i«Ba. í£«4 avsi .'50 „ SSLSFOH 9­, 220. ZIAR POLITIC NAȚIONAL. REDACTIA S» ADMINISTRAȚI* Str. Prundului ‘K 15 , . I­­­I SKHfilMTBBLa se prictiesc la «iisaialis­ts,str!&. Hi'âta! dnpii ;«r!l ji ia»reiai&. H4wta»ori3ois n® sa iu­­napoMis®. Patriotismul in timp de linişte. Bucureşti 26 Ian. n. 1915. In n-rul de azi al ziarului oficial »Viitorul« a apărut din peana distin­sului nostru bărbat politic Vintilă I. Bratianu următorul articol, care conţine preţioase îndrumări pentru opinia pu­blică română. Roadele unui patriotism în timp de linişte pregăteşte ţara pentru ziua de nevoie. Iată de ce prima condiţie a u­­nui patriotism adevărat este să fie continuu şi în toate direcţiile. Me­nirea patriotismului nu este ca el să se oprească la o manifestaţie simplă de simţământ, ci ca să slu­jească nevoile ţarei. Graţie lui Sta­tul sau neamul trebue să găsească la vreme de linişte propăşire, la vreme de primejdie un scut puter­nic de apărare. Scopul lui practic este deci sporirea energiei naţionale, mate­rială şi morală. In această sporire a energiei naţionale se întrupează roa­dele cele mai temeinice ale unui patriotism luminat. Energia unui stat şi a unui neam se sporeşte pe cale politică, culturală şi economică. Atunci când un neam, care a fost subjugat a avut norocul ca o parte din el să trăiască prin el în­suşi, de sporirea energiei acestui stat şi a poporului lui depinde spo­rirea energiei neamului întreg. Dar întărirea unui stat nu se poate face de­cât prin întărirea în­tregului său popor de sus până jos şi în toate direcţiile de activi­tate. Statul modern nu se mai în­tăreşte numai prin întărirea unei clase, a armatei, sau sporirea bogă­ţiilor moarte ale lui, ci în primul rând prin punerea în valoare la ma­ximum a energiei vii, a masei întregi a poporului. Patriotul luminat, în timp de linişte, va lucra de­sigur pentru asi­gurarea unor finanţe bune ale sta­tului, pentru înzestrarea armatei, dar iubirea lui de ţară îl va împinge să lucreze în deosebi la ridicarea ma­terială şi culturală a poporului, la desvoltarea conştiinţei lui naţionale şi cetăţeneşti, la o creştere cât mai puternică a activităţii ţărei, bazată în primul rând pe muncă şi destoi­nicia fiilor ei. Va fi cel mai temeinic mij­loc de a-şi manifesta iubirea lui de ţară. De aceia patriotul luminat va lucra în continuu pentru a se zidi şcoli, a se înfiinţa obştii, a asigura condiţii normale de trai celor a căror masă totală formează patria vie; el va lucra la desvoltarea unei indus­trii în realitate naţională; încrezător în însuşirile lor va lupta pentru ca prin participarea celor mulţi la viaţa statului să creeze solidaritatea naţio­nală atât de necesară apărărei ţărei şi neamului. Dar patriotismul ca să fie trainic trebue să fie infiltrat în sufletul o­­mului din copilărie chiar. In această privinţă, pe lângă influenţa părin­ţilor, patriotismul profesorului este acela ce poate înălţa sufletul gene­raţiilor viitoare. Profesorul, patriot luminat, mai mult de­cât prin orice manifestaţie sgomotoasă, va sluji mai mult pa­triei sale îndeplinindu-şi continuu şi cu sfinţenie datoria sa, spre a fi pilda de conştiinţă a datoriei, iar prin pilda sacrificiului pentru inte­resul general, va plămădi sufletul elevilor pentru zilele grele şi mari ce vor veni. Ca şi profesorul fie­care patriot poate găsi în sfera activităţii sale prilej de a-şi manifesta iubirea de ţară. Administratorul în întrebuinţa­rea banului public şi în conştiinţa datoriei, omul politic servind continuu şi propagând marele nevoi ale Sta­tului şi ale neamului, ziaristul pu­­nându-şi peana numai în folosul r.burfilor naţionale, omul privat prin întreaga lui viaţă să dea o muncă folositoare, iar rodul acestei munci să nu se ducă în vânt şi în chel­­tueli de lux peste hotare. Zguduirea de azi a topit conşti­inţa tulburată în care am lucrat a­­desea ori, în contra intereselor chiar ale acestei ţări. Azi patriotismul nos­tru să ne oprească să slujim capi­talurilor streine, şcolile streine, luxul strein. Acum putem vedea cât de necesar este ca patriotismul nostru să ne aducă să trăim în toate felurile prin noi înşine. Din înflăcărarea pe care acest patriotism o găseşte azi în mijlocul emoţiilor ce ne-o dau evenimentele grave prin care trecem, să rămâ­ie un învăţământ trainic pentru viitor. Patriotismul adevărat şi sănătos este continuu şi nu trebue să dis­pară în timp de linişte; atunci el se oţeleşte şi ne pregăteşte pentru zilele de nevoe. Jules Payot. Supărarea, frica, sfiiala şi lenea. Supărarea. Supărarea este o boală a voinţei. Urmările ei pot fi periculoase pentru trup şi pentru spirit. Oamenii n’au poftă de mâncare, mintea lor slăbeşte pe zi ce merge, aşa că, pe încetul cad Intr’o tâmpită. In sfârşit nu mai au interes de nimic şi îşi pierd orice tărie de voinţă. Supărarea strică nu numai per­soanelor supărate, dar şi celor dimpre­­jurul lor. Dacă, de pildă, ia o întrunire sărbătorească, întâlneşti o faţă tristă, bucuria e mal potolită; dacă, în fa­milie, este supărat careva, fără voie dispoziţia aceasta trece şi asupra ce­lorlalţi. Multe femei se supără, ori se nă­căjesc foarte uşor. Dacă o astfel de femeie îşi alăptează copilul, se poate Întâmpla, ca băiatul să tânjească şi să sufere foarte mult in desvoltarea lui. Copii aceştia scad adesea câte o jumă­tate de chilă în câteva zile. De dispoziţiile acestea triste, o­mul se poate vindeca totdeauna. Totul atârnă de la tăria voinţei. Care e leacul pentru aceasta ? Mai întâi: linişte, hrană bună, aier liber proaspăt. înainte de toate însă, leacul este de natură morală. Mai în­­tâiu, să ocolim societatea oamenilor, cari ni-ar putea pricinui supărare; să ocolim şi singurătatea, ca să nu ne pu­tem gândi la supărarea noastră. Să căutăm prietenia oamenilor veseli ; să cetim scrieri umoristice. Ţânta noastră de căpetenie să fie: să uităm năcazul, care ne pricinueşte supărare. Cel mai bun mijloc pentru aceasta, peste munca, adecă ocupaţiunea. Dacă în societatea noastră se află­­ o persoană lovită de o nenorocire grea, datoria noastră cea dintâi este, să nu vorbim de loc despre acea întâmplare, cu atât mai puţin, să ne tânguim îm­preună cu el. Trebue să stăruim, ca acea persoană să se ocupe cu ceva, când stăm de vorbă cu el, să vorbim de ceea ce­­ interesează, numai ca să-i dăm prilej, să se gândească la altceva. Dacă nu ajută toate acestea, să-l luăm ceva mai aspru, să-i aducem ca exem­plu, oameni, cari au avut nenorociri şi mai mari, şi le-au suferit cu bărbăţie. Dorinţa aceluia, pe care îl de­plângem. Dacă am pierdut o fiinţă I scumpă şi dragă nouă, să avem tot­deauna In vedere, cum l-ar durea pe acesta, când ne-ar vedea pe noi plân­gând. Nu prin aceea cinstim şi iubim pe morţii noştri, că îi deplângem, ci dacă facem aceea, ce au făcut ei în viaţă, dacă lucrăm cum au făcut ei, mai de­parte, cu stăruinţă şi curaj, ca să a­­jungem aceea, ce tânjeau să ajungă ei, şi ceea ce îi făcea mândri şi fericiţi. Frica. Frica este semn de slăbiciune. In­tr’un om fricos, nu poţi avea încredere. Omul totdeauna să-şi închipuiască lu­crurile mai puţin primejdioase: că de o mie de ori este mai bine a te apăra cu curaj, de­cât a fugi cu laşitate ; imaginarea plăcerilor în caz de reuşită, şi a neplăcerilor în caz de naisbândă; înainte de toate, copiii să nu se teamă noaptea de spirite (duhurii, de năluci, şi de altfel de fantoame, cu cari îi îngrozeşte cineva. Toate lucrurile acestea nu există. Sfiiala. Ce urât este d­­e, când un copil nu îndrăsneşte să vorbească, când se sfiieşte să se joace cu tovarăşii lui. Cei alalţi ii batjocoresc, ei se supără şi-şi perde voia. Omul mare, dacă-i fri­cos, este un slăbănog în societate. Nu cutează să umble printre oameni şi să aibă de lucru cu ei. Prin aceasta nu-şi cunoaşte cineva nici însuşirile lui cele bune; nu şi câştigă atragerea celor din jurul său. Ia sfârşit, se simte neînţeles de alţii, devine trist, traeşte sfiicios şi retras, şi prin asta se condamnă ei pe el. Răul acesta însă se poate vindeca uşor. Numai niţică tărie de voinţă să aibă cineva. Omul să-şi propună cu ho­tărâre a-şi înăbuşi orice sfiială, să pri­vească ca ochii oamenilor şi să ie vor­bească aşa, cum s‘mte, după cum l’a făcut D-zeu, în lucrările lui să fie liber şi sincer. De altă parte, noi încă trebue să stăruim în a ajuta celui sfiicios de la natură, ca să-şi înăbuşe însuşirea asta: nu trebue să râdem de un astfel de oro, ci trebue să-l îmbărbătăm şi câte­odată, să-i arătăm, cum să se apuce de cutare lucru. Lenea. Pe lângă răutate, trândăvia este cusurul cel mai mare al unui om. Leneşii precum şi vagabonzii, oa­menii fără casă şi masă, cum şi alte cete destrăbălate, cari fug de lucru, sunt în stare să facă orice faptă rea. Lenea deasemenea este o boală a­­ voinţei. SITUAŢIA pe câmpul de răsboiu. Azi dimine­ţă ara primit, de la bi­roul de presă a! prim mi­nistrului urmă­toarele comunicate oficiale telegrafice: Situaţia In nordul monarhiei. Budapesta 26 Ian. Din marele car­tier general al nostru se comunică ofi­cial cu data de azi . Situaţia generală nu s’a schim­bat. Lupta de artilerie de pe ambii ţărmi ai Vistulei a decurs ori ziua întreagă mai violent, ca şi în ceste două zile din urmă. Artileria noas­tră grea a operat cu succes la ves­tul Tarncivului. Am aruncat în aer o coloană de muniţii de-ale duşma­nului. La Zglobice, spre sud vest dela Tarnow am pus pe fugă mai multe compănii duşmane. In regiu­nea Nidei a ţinut focul de artilerie întreagă noaptea până dimineaţa ’n zori, când a continuat cu mai mare violenţă. In Car­păţi au fost şi eri lupte. In văile râurilor Ung,Latorcsa şi Nagyág duşmanul a trebuit să şi părăsească câteva poziţii însemnate încercând în zadar să şi le menţină prin contra-atacuri violente. Aceste contra-atacuri l’au costat pe duşman grele jertfe. In Bucovina n’au fost lupte. Pe câmpul de operaţii dela sud e linişte. Genpr»!­­lţ’ dostr­’« Hafer, loc­ţiitorul şefului de stat major. Pe frontul anglo-franco­­ruso-german. I Berlin 26 Ian. Buletinul marelui cartier general german e pentru azi următorul : Pe câmpul de operaţii de la vest. După obiceiul său francez, duşmanul a început a bate cu tunu­rile loc. Middelkerke şi staţiunea balneară Westende. Focul duşman a omorât eventual rănit mai mulţi cetăţeni din aceste două oraşe, în­tre cari şi pe primarul din Middel­kerke. Perderile noastre au fost ori foarte puţine. Trupele noastre au atacat ori poziţiile engleze situate pe ambii ţărmi ai canalului Labasse. Pe când din ofensiva trupelor noas­tre în nordul canalului şi între canal şi Gewenthy n’a putut rezulta cu­cerirea tranşeelor duşmane, din cauza focului violent englezesc din flanc, trupele din Baden au operat cu deplin succes în sudul canalului. Aici am ocupat poziţiile engleze pe o lăţime de 1100 de metri, am cu­cerit două puncte de rază­, am făcut prizioneri 3 ofiţeri şi 20 de soldaţi şi am capturat un tun şi 3 mitraliere. Englezii au încercat în­zadar să-şi reocupe poziţiile, pe cari noi imediat le-am întrebuinţat co­­respunzător scopurilor, căci i-am res­pins cauzându ne mari perderi. Per­derile noastre sunt relativ mici. Tru­pele noastre au operat cu succes pe înălţimile de lângă Cretonne, spre sudest de la Laon. In Voghezi am respins fiecare atac de-al Francezilor. Am făcut mai mult de 50 de pri­zioneri. Pe câmpul de operaţii dela oşti Spre nordost dela Gumbin­nen cavaleria rusească a atacat fără succes poziţiile noastre. Pe celelalte fronturi din Prusia ostică au fost lupte violente de artilerie. Lupte mai tr­ici s’au dat spre nordost dela Woclawec, cari lupte s’au terminat cu succesul vostru. In Polonia, spre vest dela Vistula şi spre est dela Piliţa n’a obvenit nimic de semnalat. O nouă ofensivă naşă? Din Viena se anunţă: Se comunică din Londra următoarea telegramă a cores­pondentului ziarului »Daily Telegraph« din Varşovia: Intr’un termin de o lună va în­cepe o nouă ofensivă rusească, dar care nu va fi o luptă de tranşee; planul prevede într’un rpod larg coo­perarea diverselor arme dând mai ales un rol mare cavaleriei. Planul marelui duce Nicolae e de a ţine duşmanul pe loc pe frontul actual in scop de a avea disponibile cât mai multe trupe posibile, spre a da o ofensivă în regiunile alese. Noul plan de campanie prevede nişte o­­peraţiuni cari­­ vor ţine cel puţin şase luni, dar timpul nu joacă nici un rol. Audienţe. Maj. Sa Monarhul a primit în audienţă Luni dimineaţa de la orele ’/»S—z/fi pe arhiducele moştenitor Carol Franz Ferdinand, care s-a reîn­tors din cartierul general al armatei germane. Tot în decursul zilei de Luni au fost primiţi în audienţă ministrul de războiu Krobatin şi min­strul a­­părării George înainte de­ a se întoarce la Viena arhiducele moştenitor a avut în gara din Frankfurt a. M. o convorbire de o oară cu ministrul de ex­erne b Dr. Bu­rlan, care, după această Întrevedere, a plecat in cartierul general al armatei germane. f Dr. Atanasiu­ M. Marienescu. Sibiiu, 25 Ianuarie n. In prezenţa unui public număros şi ales s’a făcut Sâmbătă după ameazi înmormântarea rămăşiţelor pământeşti aia mult regretatului Dr. Atanasiu M. Marienescu, fost jude regesc de tablă şi membru ordinar al »Academiei Ro­mâne« din Bucureşti. Stările excepţio­nale în cari ne aflăm vor purta de sigur vina, că „Academia Română« n’a putut fi reprezentată la înmormântare prin trimis special al ei,a cum e obi­­ceiul, şi că nici char fiica deceda­­tului, doamna Delia, măritată după domnul medic Dr. Lazar Popoviciu din Viena n’a putut fi de faţă la înmor­mântare, fiind pe unele locuri între­ruptă circulaţia cu trenul între Buda­­pesta-Sibiiu, înmormântarea a fost simplă în­tocmai cum simplă şi nepretenţioasă a fost şi viaţa modestului dat vrednicului membru al unei generaţii mari, care nu mai este­ simplă şi totuşi impună­toare, tocmai în urma modestelor cadru în cari a fost aranjată. Două coroane pe sicriu, două steaguri negre, la Aso­­ciaţiune şi la casa meseriaşilor, — a­­cestea au fost toate semnele esterioare ale perderei pe care au îndurat-o Ro­mânii din statul ungar prin moartea lui Dr. Al. Marienescu. Din casa mortului sicriul cu re­­măşiţele pământeşti ale decedatului a­­cademician a fost ridicat Sâmbătă la orele 11 dimineaţa, după celebrarea unui scurt serviciu divin, prin proto­­presbiterul Dr. Ioan Stroia, şi în sune­tul clopotelor dela catedrală a fost a­­dus în biserică şi aşezat pe un ca­ta­­fetic, in mijlocul catedralei. La orele 2 s’a început apoi prohodul. L’a oficiat P. C. Sa, protosincelul Dr. Eusebiu R. ’io.?­,«­ director seminarial, .. asistat .1« aothnui protopresbi, Dr. loan Stroia și de l^tsrconul ceremonial Dr. Oct. Costifa. Răspunsurile le-a dat corul se­minarist, condus de domnul profesor T. Popovici, întreaga inteligenţă ro­­n­ână fiin­d biiu, domni şi doamne, s’a pregfla în catedrală pentru a da mi­­relu­i nostru defunct onorurile din urmă. A fost de faţa şi Excelenţa Sa, Inaltpreasfinţitul Domn Arhiepicop şi Mitropolit loan Meţianu, însoţit de P. C. Sa, Arhimandritul Dr. Ilarion Puşca­­riu, vicariu arhiepiscopesc. O vorbire pătrunzătoare a rostit de pe amvon P. C. Sa, protosincelul Dr. Eusebiu R. Roşea, arătând în ea cine a fost decedatul Atanasiu M. Ma­rienescu şi scoţându-i la iveală însuşi­rile frumoase pe care le-a avut şi acti­vitatea pe care a desvoltat-o ca jude­cător şi ca scriitor român. Corul a intonat apoi »In veci po­menirea lui«, sicriul a fost scos din ca­tedrală, aşezat pe carul mortuar şi dus în cimiteriul central al oraşului, unde a fost aşezat în sânul pământului. Aici se odihneşte de acum înainte un om muncitor, drept şi corect, al cărui nume stimat şi iubit de toţi, era în lumea aceasta, Atanasiu M. Marienescu! Cea mai lăţită formă de lene este greaţa de a te gândi la urmări. Cei mai puţini oameni nu ţin de trebuinţă să-şi precugete un lucru înainte, nu se gân­desc cum se Înceapă şi cum se săvâr­şească ceva. Un elev, care nu şi-a pre­parat de mai înainte lecţia, la clipa din următ se pripeşte, îşi iese din fire, şi cârpoceşte o lucrare rea. Tocmai aşa se întâmplă în viaţă. Cine nu şi-a făcut ob­ceiu să-şi com­pună mai întâi un plan, de ceea ce vrea să facă şi să se gândească bine asupra lui, rămâne totdeauna un câr­­paciu. Să ne uităm de pilda la un eco­nom de câmp. Dacă și a arat câmpurile primăvara, numai­decât a trebuit să se gândească la recoltă, trebue să se în­grijească de lucrători, trebue să se cugete, unde să-și pună bucatele. Dacă li e lene să se îngrijească de toate a­­cestea, i-se prăpădeşte recolta pe câmp şi nu ajunge nici­odată la creangă verde. Câte femei nu sunt, cari numai de tene nu se îngrijesc mai dinainte de cele trebuincioase. Mâncarea o aşează la foc numai în clipa din urmă şi când vine bărbatul acasă, carnea e friptă numai pe dinafară, din lâuntru este crudă. Lenea aceasta de gândire face din astfel de oameni o simplă mașină. Cum

Next