Glasul Bucovinei, aprilie 1919 (Anul 2, nr. 111-132)
1919-04-04 / nr. 111
¥ ¥■ Jt -oi PT* 25 BANI NUMĂRUL.»* Anul II. Cernăuți, Vineri 4 Aprilie 1919 Nr. 111. Organ democratic al unirii. Hosare silnic. Telefon Nr. ei. Director: Sextil P&ișcariu. Abonamentul: Pe un an 60 lei (84 cor), pe Vn an 30 lei (42 cor.), pe trei Sori 15 lei (21 cor.); pentru țărani, zilnic , pe un an 30 lei (42 cor.), pe V* 15 lei (21 cor.), pe trei luni 750 lei( 10 50 cor.), numai numărul de Duminică pe un an 10 Lei (16 cor.) pe un an 6 lei (8 cor.), pe trei luni 250 lei (4 cor.) Un număr costă 35 Bani. Redacția și administrația : Cernăuți, Piața Unirii nr. 3 (Palatul național). Se primesc numai articole iscălite. . .. Anunțuri și reclame: se calculă în Petit, coloana în două, pe pag. a a 4-a; un șir 30 b., de două ori 50 b., de trei ori 60 b. Pentru inserare în interiorul ziarului se urcă taxa cu 50%. „Bucovina“ Huritiuz ficlor. Anul revoluțiilor 1848 a adus asupra Europei îmbătrânite un suflut nou și înviorător. Undele acestui îndemn la o vieață nouă națională au ajuns și în Bucovina, în provincia cea mai dinspre răsărit a Austriei încă puternice pe atunci. Un curent puternic pentru federalizarea Austriei constituindu-se în provincii naționale autonome se ivi și, pentru puțin timp, ministerul Bach din Viena reprezintă chiar ideile acestui curent. Sigur că această nouă orientare politică era, pentru împrejurările și vremea de pe atunci, foarte prielnică Românilor bucovineni. De acea a și fost imediat folosită de conducătorii Bucovinei din vremea aceea cari erau frații Hurmuzăcheșt. Astfel apăru la 1 Mai 1848 »Bucovina«, al cărei autonomism de atuncia era cu totul la locul său, pe care ncă ar continua și astăzi în același spirit e o anomalie și un anabroism neînțeles de orice minte bună românească. »Bucovina«, silită de împrejurări, precum și din motive de tactică în lupta politică ce o ducea, apărea în partea ei politică pe jumătate în haină nemțească. A o continua, neputându-te în sufletul tău desbara de jumătatea moștenită dela stăpânirea care a închis ochii, e o mare slăbiciune și o păgubitoare greșală. Despre »Bucovina«, cel ce scrie aceste rânduri, a spus în »Calendarul Ligei Culturale« pe anul 1911, pag. 38, cele ce urmează: »Bucovina« e o bună foaie patriotică austriacă și pare a înclina cătră părerea generală ce se ivise atunci în ministerul Bacis ca Austria să fie un stat federativ și ca în marginile acestuia să fie cuprinși și toți Românii...« Dar ar fi cu totul greșit ca în soare să cauți numai petele. » »Bucovina« a accentuat caracterul istoric românesc, tăind primele capete plăpânde ale puiului de hidră rutenă care avea să ne pustiească țara. • ** De oameni de frunte din jurul »Glasului Bucovinei« s’au scris mereu articole documentate și opere publicate de Academia Română care striviau capetele puternice ale aceleiași hidre. Un fruntaș de al »Bucovinei« a pus temelia colecției »Hurmuzachi« de documente istorice, un fruntaș de al »Glasului Bucovinei« o continuă sub auspiciile »Academiei Române« Excelentul foileton al »Bucovinei« a fost un început strălucit al literaturii românești din Bucovina, »Junimea Literară«, ai cărei întemeietori se numără printre conducătorii »Glasului Bucovinei«, susținută prin colaborarea aceleeași grupări a fost continuatoarea vrednică a acelui foileton. »Bucovina« a adus la 1848 în țărișoara noastră tot ce avea mai distins neamul românesc de pretutindeni pe care-l considera ca unul și nedespărțit. Oameni din jurul »Glasului Bucovinei« au muncit din greu să ne aducă reprezentări teatrale, conferințe și recitări ale marilor scriitori și artiști români, ca astfel unitatea culturală să pregătească tot mai mult unitatea ce avea să se îndeplinească astăzi. Cei grupați în jurul »Bucovinei«, au combătut cu multă convingere și hotărîre tendințele de cosmopolitism. Aceeași suptă au continuat-o toată viața lor dintre cei mai de frunte din gruparea »Glasului Bucovinei« cu o intransigență ale cărei urmări au avut să le supoarte chiar cu primejdia vieții lor. Bar paralelele s’ar putea înmulți mereu. Și astfel »Glasul Bucovinei« e adevăratul urmaș, dovedit prin fapte, al multelor părți bune ce le avea în chip covârșitor »Bucovina« delà 1848, an de mari prefaceri ca și acesta de acum. Vasile Grecu. Eva. Când șarpele întinse Evei mărul, îi vorbi C’un glas, ce răsuna De printre frunze ca un clopoțel de argint. .. Dar s’a întâmplat, că-i mai șopti apoi Și ceva în ureche Ceva, ce ni se spune în scripturi....... Nici Dumnezeu n'a auzit, ce i-a șoptit anume, Cu toate că a ascultat și El. . Și Eva nu voit s’o spună Nici lui Adam .. . De-atunci femee ascunde sub pleoape-o taină Și-și mișcă genele șireată, parc’ar zice, Că ea știe ceva, Ce noi nu știm, Ce nimenea nu știe, Nici Dumnezeu — chiar. . . Lucian Blaga. Opera de purificare morală a vieții publice din România a început, ziariștii vânduți dușmanului, a cărora pană nu s’a înfiorat glorificând barbariile năvălitorilor și batjocorind cele mai sfinte sentimente ale neamului au fost arestați, profesori, politiciani, foști miniștri plenipotențiari, foști funcționari înalți în cele mai de seamă posturi de încredere, foști militari, dovediți de a fi stat în slujba dumanului au fost chemați înaintea Curților Marțiale. Condamnarea unanimă ,a colonelului Verzea, fost director general al poștelor la începutul războiului și primar al Bucureștilor pe timpul ocupațiunii germane e prima sentință menită a da satisfacția mult așteptată sentimentului național jignit. In scurt vor apărea pe banca apurării Și ceilalți dezertori dela datorie cheme-se ei Virgil Arion, mâncătorul de Unguri, D. Nenițescu, Beldiman, Pătrașcan sau altmintrelea spre a nu aminti decât câțiva din Cei mulți. Seria sancțiunilor a început și credem a ști că ele vor continua până cel din urmă dintre trădători va primi pe frunte stigmatul faptelor sale mârșave și ticăloase, prin cari au coborît prestigiul național și au profanat jertfele curate ale mulțimii luptătoare și muncitoare. Morala publică, jertfa miilor de morți pe câmpiile de luptă cere urmărirea fără cruțare a tuturor acelora, cari fără pic de conștiință și-au vândut sufletul dușmanului având aerul obraznic de a sfida pe toți cei ce prin jertfe nespuse pe front sau acasă au apărat pământul strămoșesc invadat de un dușman, care prin metodele perfecționate ale celui mai rafinat barbarism a întrecut cu mult pe înaintașii lui, pe barbarii năvălitori de la începutul istoriei neamului nostru. Pentru numele bun al neamului nostru, pentru alinarea rănilor cauzate de suferințele îndurate de mulțimea anonimă, mută, pentru a stabili exemple, cari nu se uită, pentru a putea începe o viața nouă, trebuiesc stârpite din rădăcină toate produsele veninoase ale unei atmosfere corupte și infecte. Două epoci se pot stabili în activitatea dezastruoasă a vânduților: epoca neutralității române și epoca războiului. Cine din cei ce-au avut nefericirea să trăiască în atmosfera neutralității de doi ani nu-și aduce cu oroare aminte de corupția, cu clare cele mai ingenioase minți organizatorice ale civilizatelor împărății Centrale inundaseră întreaga Românie, cumpărând la mezat conștiințele, înveninând armonia dintre frați, strecurând cu lașitate spiritul neîncrederii, provocând cea mai periculoasă confuzie tocmai în cele mai hotărîtoare momente din viață noastră Se părea că un vânt năpraznic aruncă din toate colțurile lumii toate gunoaiele societății omenești asupra României încercuite, ca un potop de valuri murdare se revărsau toate scursurile omenirii, otrăvind cu propaganda lor desfățată tot ce re venia în cate. De la finul diplomat, mânuitor al fondurilor de corupție și protector al lăzilor cu baccili și microbi până la cele din urmă lepădături ale societății, cocote, femei depravate toți împlineau aceiași operă de corupere a conștiințelor poporului ce sta în calea aspirațiilor lor nesăbuite. Venalitatea se afișa public pe străzi și era ridicată la rangul de virtute. Care popor putea să resiste neatins acestei corupții infernale? Prin ce chinuri grozave au trecut în acele vremi sufletele celor curați, cari mai presus de orice înscriseseră pe steagul lor, realizarea aspirațiilor naționale! Cei doi ani de neutralitate au fost un dureros martiraj pentru cei ce trebuiau să privească, sa asculte, să citească manifestările celei mai bine organizate corupții, care în țara ta proprie te împroașcă cu noroiul pamfletelor sale plătite, te amenință în siguranța existenții zilnice cu bande organizate și înarmate cu bombe și granate, te amărește și-ți întunecă viața. Nici când un popor n’a trecut printr’o mai grea încercare ca poporul român în timpul neutralității! Prins în cleștele a fel de fel de organizații zise economice, culturale, cari toate erau cuiburi de agenți și spioni, de care dușmanul s'a folosit dela început fără nici un scrupul, poporul român se trezește prizonier și străin în țara sa proprie. Și nici o sancțiune, nici o vorbă, nici un gest nu vine să puie capăt acestei destrăbălări, opinia publică destul de vioaie la început pierde din resistență pe măsura ce corupția pătrunde în straturi tot mai adânci, iar oficialitatea e „neutrală". Ce amar s'a răzbunat pe urmă această lipsă de energie. Declarația de războiu a fost ca o furtună, care a curățit atmosfera pentru un moment. Primele zile de triumf și bucurie au trecut însă repede și prea curând s'au arătat efectele propagandei de corupțiune și spionaj, care lucrase doi ani dearândul, cu toate mijloacele! La Turtucaia, Bulgarii strigau: din tranșeele lor pe nume pe soldații și ofițerii români, pe Neajlov, generalul Socec, un incapabil sau trădător, preface una din cele mai strălucite victorii ale războiului mondial într'un dezastru, un Sturdza, care, în calitatea sa de comandant al școalei de infanterie, înjurase pe Bucovinenii și Ardelenii tineri, veniți să-și facă datoria de Români, comite cea mai neagră trădare, care ar fi putut provoca un adevărat dezastru, dacă încercările lui otrăvite nu s’ar fi lovit de cinstea și curățenia sufletească a ostașului român, în lagărele de prizonieri din Germania își găsește câțiva nenorociți, pe care-i eliberează și face din ei uneltele sate împotriva țării, a neamului și a dinastiei. Și pe când în Moldova domnește jalea, țara fiind prefăzută într’un spital și cimitir imens, la București, oameni, cari s'au ridicat pe spatele poporului blând și iertător la cele mai înalte demnități, bărbați pe cari ne deprinsesem a-i respecta ca pe cei dintâiu ai neamului, profesori chemați a crește generațiile viitoare, scriitori, cari își câștigaseră un nume în mișcarea literară alcătuiesc un mănunchiu de trădători, cari benchetuesc și serbează înfrățirea cu dușmanul, distrugător de țară. Nesocotind sângeroasele jertfe ale celor ce se sfârșesc de foame, de mizerii, de boli,, ne-