Glasul Bucovinei, iunie 1922 (Anul 5, nr. 1000-1020)
1922-06-11 / nr. 1005
Anul V. APARE ZILNIC ABONAMENTUL Pe an an 160 lei, pe *1. an 80 lei, pe trei luni 40 lei, pentru tirani silnic: pe un an 80 lei, pe *1* 40 lei, pe trei luni 30 lei. Numai numărul de Duminică: pe un an 32 lei, pe z i, an 16 lei, pe trei luni 8 lei. Pentru străinătate pe un an 400 lei, pe ‘/a de an 200 lei. N REDACŢIA SI ADMINISTRAŢIA Cernăuţi, Strada Domnească No. 33 Se primesc numai articole iscălite Manuscrisele nu se înapoiază Numărul 1 Leu Cernăuţi, Duminică 11 Iunie 1922 Nr. 1005. Organul partidului democrat al unirii Tataion No. 31 Fondator: SEXTIL PUŞCARIU. ANUNŢURI SSI HECI.AME se calculează după tarif și se primesc la administrata Strada Domnească No. 33 Pentru inserate In interiorul ziarului se urcă taxa cu &##*/.. IniHi Hi şi Unele ziare minoritare din Cernăuţi, scrise In limba germană, se ocupă de o ordonanţă a ministrului de justiţie cu privire la obligativitatea limbii statului în oficiile statului, căci, slavă Domnului, până în ziua de astăzi nu s'a aflat nici măcar vreun diplomat minoritar care să conteste adevărul, că şi judecătoriile sunt oficii de stat. Insă, tonul forma şi intenţiunea articolelor în chestiune sunt de aşa natură că trebuie să li se aducă acestor domni, cari îşi fac, se vede, o meserie din a cârti şi a batjocori tot ce serveşte pentru întărirea statului nostru şi pentru revendicarea drepturilor cuvenite limbii noastre, să li se aducă zic la cunoştinţă, că statul acesta, creat cu sacrificiul a sute de mii de Români, nu este un meleag fără stăpân pe care îşi poate vărsaoricine nesupărat murdăriile. Ministrul de justiţie a ordonat ca torii şi advocaţii să se supuie în scurtă vreme unui examen pentru a dovedi cunoştinţele absolut indispensabile de limbă românească Acest prilej îl întrebuinţează «Morgenblatt» pentru a ţipa, în indignarea sa aşa de puţin motivată, că s'a comis un act de «duşmănie exclusivă faţă de minorităţi», un «act de violenţă», un «act de anarhie», răsărit dintr’un spirit care te revoltă. Ministrul de justiţie ar fi comis o faptă de o «lipsă de scrupul ne mai auzită»; ar fi izbit cu «pumnul în faţa adevărului», comiţând un «atentat nemernic» la existenţa tuturor judecătorilor şi advocaţilor neromâni. Iar alt ziar, care confundă probiania şi insinuaţiunile cele mai abjecte cu socializmul, vorbeşte despre «Iovitura»de la Bucureşti despre «arbitrarul nelimitat al paşajelor» cari sunt miniştrii ţării româneşti, ca să nu mai amintim de insinuaţiile ordinare, cari ating pe toţi Românii, căci astorfel de gânduri murdare nu le poţi face onoarea unei discuţii. Stai nedumerit şi te întrebi, unde este ţara, unde se poate scrie într’un tot pe cât de insolent, pe atât de puţin, elegant la adresa nu numai a unui ministru, dar a statului însuşi, al cărui interes îl apără ministrul. Sau poate fiindcă revolta sufletească este absolut nejustificată, a fost necesar să o căptuşeşti cu însinuaţiuni şi batjocuri grosolane ? Mai există stat în Europa, unde să nu fie obligatoare întrebuinţarea limbei statului ? Mai există popor care să fie atât de îngăduitor şi să încaseze cu o răbdare aproape inexplicabilă toate bădărăniile, adresate miniştrilor lui, fiindcă aceştia desfiinţează privilegii cari n’au fost în România ? Este lucrul pe care îl cere ministrul nostru de justiţie atât de nou şi de nejustificat ? Sau se interpretează şi acum stipulaţiunile cu privire la minorităţi din tratatul de pace într’un mod ilicit, ca şi când acestea ar fi cetăţeni cu anume privilegii faţă de imensa masă de Români, cetăţeni simpli cari au numai drepturi şi datorii ? Oare să-şi fi uitat războinicii domni redactori revoltaţi că trăim de patru ani de zile în România, că patru ani de zile au fost suficienţi pentru oricine a avut dragoste pentru statul nostru să înveţe româneşte ? Să fi suferit domnii cu indignarea o eclipsă atât de mare a memoriei, încât să nu-şi aducă aminte că există ordonanţe ministeriale şi hotărîri ale întregului consiliu de miniştrii din 1919 şi 1920 cu privire la obligativitatea limbei româneşti ? Intr’adevăr există o ordonanţă din 26 Februarie 1919 a ministrului-delegat al Bucovinei pe atunci, domnul Iancu Elendor, în sensul căreia toţi funcţionarii statului trebuia să probeze cunoaşterea limbei româneşti, pentru a putea fi definitivaţi sau întăriţi în posturi; această probare avea să se facă în faţa comisiilor de examene; şi de la aceste examene erau dispensaţi numai Românii şi cei ce erau ,notorie cunoscători ai limbei române, (Monitorul Oficial Bucovinei dela care avea să se socotească anul. Atunc nu s’a revoltat nimeni. Astăzi când un ministru cere, la resortul său, să se execute hotărîrea consiliului de miniştri din 1920 se află oameni cari să ţipe împotriva ministrului ? Nu este astăzi, 4 ani după Unire, o curioasă pervertire a chestiunii, când încerc să îndemni la sabotarea statului prinprotestul“ împotriva obligării prin ministru“ de a da proba că ştii limba statului ? Şi domnii aceştia mai au îndrăzneala să ne amintească că am fost în Austria „Unterdrückte“. Dar când s’au ridicat d-lor pe vremea Austriei împotriva oprimării noastre măcar cu jumătate de gură şi cu valuri mai puţin furioase de fraze late decât cum agită acum contra ordonanţelor ministeriale, fiindcă sunt româneşti ? Sau s'a ridicat cineva dintre d-lor împotriva Ungariei, care nu vedea decât Unguri, şi a Germaniei, care voia să silească pe copiii de Polon să-şi zică până şi tatăl nostru în nemţeşte ? Noi nu-i răpim libertatea nimărui. Dar deasemenea ainici nu putem îngădui o sabotare a statului dat la 4 iunie 1919 şi domnul I. Nistor ca nostru naţional, ministru delegat o ordonanţă similară instituind şi comisii de examinare şi îngrijinduse la administraţie şi de cursuri de limba română, gratuite pentru funcţionari (Mon. Oficial Buc. Base. 36 din 6 iunie 1919 şi Pasc. 36 din 15 iunie 1919) Iar mai târziu Consiliul de miniştrii, în urma referatului făcut de însuşi ministrul-preşedinte Averescu, a hotărît în şedinţa sa din 27 Iunie 1920 că se „acordă un termin de un an aceloraşi categorii (toţi funcţionarii şi advocaţii din ţinuturile alipite) pentru a-şi însuşi cunoaşterea limbei române, după care nu mai vor putea beneficia definitiv de drepturile câştigate“. Acest jurnal al consiliului de miniştri a fost publicat în ziua de 29 Iunie 1920 în Monitorul Oficial Nr. 69, fiind ziua aceasta termenul Este un principiu de guvernământ că orice funcţionar al statului trebuie să ştie limba statului. Statul nostru nu este de batjocura nimărui, statul nostru a fost înfăptuit prin mari jertfe de sânge, a fost împlinirea unui vis milenar, şi nu vom îngădui ca să devie ţinta batjocurilor oricărui minoritar nemulţumit. Ori de câte ori un ministru va apăra prestigiul statului nostru vom fi de partea lui. Şi cerem cu insistenţă ca hotărîrea consiliului de miniştri din 27 Iunie 1920 să fie adusă la îndeplinire integral şi la toate rezertoriie. A trecut vremea privilegiilor în dauna Românilor. Vrem drepturi egale pentru toţi, dar şi datorii egale! R. Gândea. 9 mm a Pripi Mm In ziua de 4 Iunie, Principesa Marioara a adresat d-lui preşedinte al consiliului următoarea scrisoare : Domnule preşedinte al consiliului, Nenumăratele mărturisiri de dragoste şi daruri cari Mi sau adu, cu prilejul căsătoriei Mele cu M. S. Regele Alexandru al sârbilor, croaţilor şi slovenilor M'au mişcat până în adâncul sufletului In dorinţa ca mulţumirile Mele să ajungă la fiecare, vă rog pe Domnia Voastră să binevoiţi a fi interpretul sentimentelor Mele de vie şi trainică recunoştinţă Vă mai rog să arătaţi tuturor că oricât Mi-aş închina întreaga viaţă pentru binele şi fericirea mici Mele patrii, o parte a inimii Mele va rămâne pururea legată de luna ţară unde ocărmuesc iubiţii Mei părinţi şi unde am trăit înconjurată de atâta dragoste şi prietenie. Mângâierea Mea în aceste clipe însemnate este că, părăsind casa părintească, merg intr o ţară vecină care a dat Doamne vrednice vestiţilor voevoşi Neagoe Basarab şi Petru Ilareş şi cu care ţara Românească a avut totdeauna cele mai bune legături de prietenie, trecând prin aceleaşi greutăţi şi luptându-se cu aceiaşi duşmani, până ce au ajuns printro luptă comună la deplina unitate naţională. Ca un semn statornic de duioasă amintire, şi mulţumită însemnatului dar ce Mi-a făcut Banca Naţională a României, am hotărit înfiinţarea unui fond la Casa Şcoalelor din Bucureşti in sumă de 1 milionei în rentă română, din venitul căreia să se acorde câte zece ajutoare de 5000 lei in fiecare an la zece eleve merituoase şi lipsite de mijloace din şcolile profesionale de fete din întreaga ţară, potrivit regulamentului ce li se va supune spre aprobare. Vă rog, să primiţi. Domnule preşedinte al consiliului, expresiunea sentimentelor Mele de afecţiune. MARIA Principesă a României La Tighina a căzut un aeroplan rus Bucureşti, 9. (Rador).— Din Chişinău se anunţă că la Tighina a aterizat un aeroplan rus. Neputânduse ridica din nou, pilotul şi pasagerul au dat foc aeroplanului. Ei au fost arestaţi de autorităţile române şi trimişi Comandamentului dela Chişinău. Asupra lor s’au găsit manifeste de propagandă comunistă.