Glasul Bucovinei, octombrie 1922 (Anul 5, nr. 1092-1114)

1922-10-14 / nr. 1103

M * Anul V ABONAM­ENTUL: Rimag 160 lei, pe l­2 an 80 lei, pe trei luni 40 lei, pentru gratii zilnic, pe un an 80 lei, pe V2 an 40 lei. Pe trei luni 39 lei. Numai numărul de Duminică, pe un an 32 lei, pe an Mi M, pe trei luni 8 lei. Pentru străinătate pe un an 400 lei, pe V, an 200 lei. redacția și Administrația Ce­­năuți, No. 33, Strada domnească No. 33 Se primesc numai articole iscălite. Manucrisere­­a se înapoiază. ANUNȚURI ȘI RECLAME se calculează după tarif și se primesc la admi­nistrație . Strada domnească No. 33 Pentru inserare In interiorul ziarului se urcă taxa cu 59 %, umăr pentru țărani arnăuți, Sâmbătă 14 Octombrie 1922 . . É Bucovinei lidului democrat al unirii. TELEFON No. 61 Fondator : SEXTIL PUȘCILRIU Nr 1103 ------— — • ® ® »...........- - — — * Măria Sa Regele Ferdinand Miercuri s’au împlinit opt ani de zile, de când Regele Ferdinand, urmând unchiului său Carol, s'a suit pe tronul României. A­­tunci era România mică, războiul cel mare se deslănțuise în jurul ei, și milioane de frați subjugați așteptau deja ea mântuirea. Clipa a fost grea în care s-a urcat Principele moște­nitor de atunci, Ferdinand, pe tron , și de pe buzele oamenilor se desprindea îngrijorată întrebarea : oare fi-va­ ne dat să-l vedem Rege al tuturor Românilor ? Și iată că după opt ani de zile nu ne este numai Rege al tuturor Românilor, ci a fost totodată învrednicit de bunul Dumnezeu să-și poată așeza coroana pe cap în cetatea lui Mihaiu Viteazul, în cetatea visurilor tuturor Românilor, în Alba-Iulia. Acum trei sute dou­ăzeci și trei de ani a intrat Mihaiu Vodă Vi­teazul în orășelul ardelean Alba-Iulia, înfăp­tuind pentru o clipă măcar unirea noastră a tuturora , iar astăzi ne putem bucura cu toții că pe veci avem Regele nostru, căruia i se așează pe frunte coroana tot în Alba-lulia. Regele nostru Ferdinand trăiește în ziua de 2 / 15 octombrie cea mai frumoasă zi din viața sa, ziua când întreg neamul românesc se bucură împreună cu Regele său, binecu­vântând ceasul în care acesta a tras sabia izbăvitoare pentru a sfărâma hotarele nefi­rești. Astăzi se cuvine să ne aducem îndeo­sebi aminte de Regele nostru și poate în su­fletele noastre se va naște atunci întrebarea : oare noi fiecare la locul nostru ne facem da­toria așa cum și-a făcut-o El pe a Lui la locul inalt pe care L-a așezat soarta? Măria Sa Ferdinand s’a născut în anul 1865 ca fiu al unui frate al Regelui Carol al României, ca fiu al lui Leopold de­ Hohenzo­­llern. De tânăr a învățat meșteșugul milită­riei, cum era obiceiul pe atunci, dar s’a ocu­pat mult și de carte, studiind la două Uni­versități din Germania, patria sa de atunci, la Tübingen și Leipzig. Cum Regele Carol nu avea copii, decât o fetiță, care și ea îi muri în curând, Carol cu voința poporului îl proclamă în anul 1880 pe nepotul său Ferdinand de moș­tenitor al tronului, și în anul 1889 veni Fer­dinand în țară. Aici intră în armată, servi cu credință, urcându se dela grad la grad până la cel de general, iar în anul 1913, când Ro­mânia trebui să-și trimită trupele în Bulgaria, el fu numit comandantul­­ armatei. Ca moș­tenitor de tron a stat mai mult în umbră, a lucrat ca militar, câștigându-și faima de bun general, dar se ocupa de aproape de soarta neamului, pe care era chemat să o cârmuească odată. Și el bine știa că statul român trebuia să se sprijinească pe țărani, fie că aceștia purtau plugul sau pușca, încă de pe când era moștenitor de Tron se gândia la îmbunătățirea soartei țăranilor, căci într’o cuvântare la Craiova spunea în anul 1912: „o țărănime slobodă, mulțămită și tare este unul din stâlpii­­ cei mai puter­nici și siguri ai unui Stat trainic“. Credin­cios cuvântului acesta, Regele Ferdinand a făcut apoi după Unire, sprijinit și sfătuit de guvernul său, împroprietărirea țăranilor. Cum a iubit țărănimea și ostășimea, tot așa Re­gele Ferdinand a iubit și pe oamenii săraci, și una din cele dintâi fapte ale sale după urcarea pe Tron a fost să facă o fundație în amintirea răposatului său unchiu, o fundație de un milion de lei pentru sprijinirea orfa­nelor. Alături de dânsul Măria Sa Regina Ma­ria s’a aflat cea mai vrednică soție. Se în­treceau amândoi în iubirea p­et­ru cei mici și uibiliți și în iubirea pentru neam și țară. Regele Ferdinand simția în sufletul său tot atât de mult ca orice Român că odată și o­­dată trebuie să ne unim cu toții. Și dădu bunul Dumnezeu­­ că să si­p­us acesta sfânt. Regele Ferdinand, trecu atunci peste orice datorie de frați și rudenii cari erau prin­­ voința sorții în cealaltă tabără, și gata la cea mai grea jertfă, pentru a-și servi țara cu cre­­­­dință, trase spada în acea neuitată zi de Sfânta Marie din anul 1916 pentru a desrobi pe Românii subjugați „Români, (spunea Re­gele atunci), însuflețiți de datoria sfântă ce ni se impune, hotar­îți să înfruntăm cu băr­băție toate jertfele legate de un crâncen răz­boiu, pornim la luptă cu avântul unui popor care are credința neclintită în menirea lui Cu Dumnezeu înainte ! Ostași, v’am chemat­i­a să purtați steagurile voastre peste hota­rele unde frații voștri vă așteaptă cu nerăb­dare și cu inima plină de nădejde. Umbrele­­ marilor voevozi Mihaiu Viteazul și Ștefan­­ cel Mare, ale căror rămășițe zac îin pămân­turile ce veți desrobi, vă îndeamnă la biru­­ință“. Biruința a venit, a fost scump plătită,­­ cu mult sânge, cu multe lacrimi, cu multe sstrăduinți. Și Regele și Regina au fost puru­rea în frunte, pururea unde era greu­ mai mare și jertfa mai trebuincioasă. Astfel Re­gele Ferdinand a fost și bunul Român și viteazul ostaș de care aveam nevoie în vre­murile de cumpănă. Și mare și nefățărită-i fu bucuria, când i văzu visul Românilor împlinit, »au căzut lanțurile care ne împiedecau mersul liber ! (zicea Regele la Academia Română), s’au pră­­­bușit hotarele care ne înăbușiau. Respira-vom­­­ (răsufla-vom) în voie și mai larg, după mă­ j­ăsura întregului nostru neam­. Regele nostru a fost cel dintâiu care s’a gândit că se cuvine să facem în București o biserică nouă, o biserică a mântuirii neamului­­ pentru a mulțumi lui Dumnezeu căci (spu­­­­nea Regele) „oricând suntem datori să-l prea­­j­mărim din toată inima cu cântarea „Cu noi­­ este Dumnezeu, înțelegeți neamuri și vă ple­cați, că cu noi este Dumnezeu!“ Iată cum s’a purtat Regele nostru , cu bunătate și blândețe în vremuri de pace, cu vitejie în vremuri de războiu, dar pururea cu credința vie în Dumnezeu. Acum când zicem, din prilejul încoro­nării, din tot sufletul „Să trăească Regele !“, să ne gândim la pilda Lui, să ne gândim mai ales la cuvântul Lui atât de scump ca „să avem credință neclintită în menirea neamu­lui nostru !“ R. Gândea. Deschiderea Sfatului Țării București, 12 (Rador). — Azi la orele 12 s’a deschis sesiunea extraordinară a Parla­mentului. D. prim-ministru Brătianu a citit următorul Mesaj Regal : Domnilor senatori, domnilor deputați, Ca o consfințire a unităței naționale cu atâtea jertfe dobândită, am hotărît să înde­plinim la Alba-Iulia, asiat îa începutul anului al nouălea al Domniei Mele, încoronarea Mea și a Reginei. Sunt sigur că în această zi de săr­bătoare patimele trecătoare se vor stinge și că toți fiii buni ai patriei însuflețiți de aceeaș dragoste de țară se vor uni în jurul Tronului. Dorind ca în aceste zile să am cât mai aproape reprezintanții națiunei, ca să se afirme astfel încă odată puternica legătură dintre Mine și poporul Meu pe care voesc să Mă razem în toate faptele Domniei Mele. V’am convocat în sesiune extraordinară. După săvârșirea acestei înălțătoare sărbători guvernul Meu va supune deliberărilor d-lor voastre proectele de legi, a căror urgență se impune. Eu declar deschisă sesiunea extraordinară a Corpurilor Legiuitoare. Ferdinand Mesajul a fost ascultat de cei prezenți în picioare. Fiecare propoziție a fost aplaudată frenetic. După citirea Mesajului s-au urcat pe tribună, întâi d. Ferechide, președintele Se­natului, apoi d. Orleanu, președintele Came­­lie, și au adus la cunoștință că ședințele se­siunii extraordinare vor începe la 23 Octom­brie, orele 2 după prânz. După acestea Par­lamentarii și publicul părăsiră sala ședin­țelor. ......................'"»*84' .......... Ce fac Grecii și Turcii După multe tărăgănări, după întrebări și răs­punsuri, trimișii Grecilor și Turcilor s’au întâlnit în orășe­lul Mudar­ia. Aici a început sfatul asupra încetării răz­boiului. Lucrurile mergeau la început cam greu, căci Turcii se țineau cu nasul pe sus. Ei cereau ca să ocupe fără întârziere Tracia și să între în Constan­­tinopol. Condițiunile aceste erau din cale afară de îndrăznețe. S’au amestecat atunci în joc și aliații și au sfătuit pe Greci, ca să predeze Tracia, iar Turci­lor le-au spus să-și teie pofta de la Constantinopol. In cele din urmă s-au potolit și Turcii și Grecii. Aceștia din urmă au spus că predau Tracia, iar Turcii au declarat că sânt înțeleși, ca Strâmtorile să fie libere. In urma acestei înțelegeri s’a iscălit documentul pentru încetarea luptelor. Sfatul de pace, e vorba, ca să se întrunească abia la 1 Noembrie. < ———■— — ——— ■ [UNK] [UNK] [UNK]• • <* 9 ■ ■ [UNK] — ———

Next