Glasul Bucovinei, aprilie 1924 (Anul 7, nr. 1513-1534)

1924-04-25 / nr. 1533

România şi Turcia (In.) înainte de războiul din 1913, pro­blema balcanică era problema statului turcesc, a „omului bolnav“ de pe atunci Balcanul era veşnicul focar de conflicte, nutrite de slăbi­ciunea imperiului otoman şi de apetiturile vi­guroaselor state tinere care II încunjurau şi cari aşteptau momentul potrivit pentru a sfâ­şia mai întăi corpul Turciei muribunde, ur­mând apoi socoteala definitivă a statelor în­treolaltă. Anii 1912 şi 1913 au pecetluit soar­­tea Turciei europene, care de atunci înainte nu se mai poate considera ca stat European, căci deţine pe acest continent numai un pu­­tec de pământ. Turcii şi-au dat singuri seamă de acest lucru, căutându-şi o nouă capitală în Asia Minoră, la Angola. Turcia joacă şi va juca însă cu toate acestea un rol mare în politica Europei orientale, căci acestui stat ii este în­credinţată paza Dardanelelor, poarta de ieşire la larg pentru Rusia meridională, România, Bulgaria, şi întrucâtva pentru Ungaria, Ceho­slovacia şi Austro-Germania. Câtva timp înainte de încheierea păcii de la Lausanne, s-a putut remarca o apro­piere politică între Turcii naţionalişti şi re­publica Sovietelor. Se vorbia chiar de o a­­lianţă între Rusia şi Turcia, ceia ce ar fi fost cel mai nefiresc lucru, căci, visul lui Petru cel Mare, desfăşurarea steagului Rusiei pra­voslavnice pe moscheia sfintei Sofie este şi astăzi şi va rămâne pururea ţinta urmărită de oricare guvern rusesc. De la Lausanne încoace, relaţiile turco­­ruse sau răcit şi astăzi nu numai că nu se mai vorbeşte de o alianţă turco-rusă, ci dim­potrivă, se fac combinaţiuni pentru intrarea Turciei în o alianţă de State cari vor să apere Europa de primejdia bolşevistă. În ce ne priveşte pe noi, Românii, îi cu­noaştem pe Turci foarte bine şi o mare parte din istoria noastră naţională se desfăşoară în lupte aprige cu ei. Am avut ocazie, în ve­chi timpuri, să-i cunoaştem ca duşmani şi ca prieteni şi am văzut că tot nu erau duş­mani pe faţă, cavaleroşi, oneşti, sau prieteni de credinţă şi nefăţarnici. Testamentul lui Ştefan cel Mare, care sfătueşte pe fiul său, a se înţelege cu Turcii, cari sunt cumpliţi, dar cinstiţi, ne dovedeşte, că şi strămoşii noştri au ştiut să aprecieze marile calităţi ale poporului turc Chiar când, în războiul mondial, Turcii luaţi de Germani la remorcă, au trebuit să lupte în contra noastră, ei ade­sea au fost mai omenoşi decât duşmanii noştri din Occidentul civilizat Nu ştim dacă călătoria primului ministru al României la Constantinopole are vreun caracter politic şi este preludiul unei viitoare alianţe turco-române; această călătorie, cre­dem, că e însă în orice caz semnificativă pentru intimitatea relaţiilor între noi şi Turcia. M . Romiei la institii Iraniei Omagiile Academiei de arte frumoase pentru M. S. Regina Maria In oficiosul guvernului citim următoarele: Găsim în «Le F­raro» următoarea dare de seamă asupra primirei suveranilor României la Institutul Franţei, a cărei membră-corespondent este după cum se ştie Regina Maria: La orele 3 şi 30 M. M. L. L. Regele şi Regina României, însoţită de d. şi d-na Milierand, au sosit la palatul Institutului pentru a participa la şedinţa Academiei de arte frumoase, Academie care se ono­rează de a prenumăra printre membrii corespondenţi pe prea graţioasa suverană. In capul scarei­­ a aşteptat şi primit d. Laguillermie, preşedintele societăţii, d. Dognan Bonvieret loc­ţiitor al vice-preşedenţiei în ab­senţa d-lui Henri Martin, vice preşedinte în exerciţiu, şi d. Vidor secretar perpetu, cari prin galeria bustu­­rilor i-a condus în sala de şedinţe. Acolo aşteptau în picioare membrii Academiei artelor­ frumoase, între alţii d. de Serves, minstru de interne şi un mare număr de academici sai din cele­lalte secţii ale Institutului, între cari generalul Gou­­rand. D. Laguillermie trecând la locul său a rostit următoarea cuvântare: „In numele Academiei artelor­ frumoase adresez Majestăţilor Voastre respectuoasele noastre sentimente de recunoştinţă pentru onoarea ce binevoesc a ne face participând la această şedinţă. Mulţumind şi pre­şedintelui republicei şi d-nei Mdicand, d. Lagun­­­ermie reaminteşte, cum în plin razboiu, la 19 ianuarie 1918, suverana României a fost aleasă membră co­respondentă în secţiunea de pictură. Aliaţi cu noi la primejdii ca şi la onoruri.­­La 8 Martie 1919 am avut bucura de a sărbâtori pe Ma­­jestatea Sa Regina Maria, chiar azi, după victorie. Majestatea Voastră n’aţi abandonat nici­odată cultul artelor şi literelor. In cartea aceasta, scrisă de Ma­iestatea Voastră, plină de o atât de delicată emoţiune, e tinereţă, e voioşie, e viaţă, entuziasm, jertfire de sine in toate ocaziile pentru patrie. Voi aţi văzut totul, aţi înţeles totul, aţi avut fru­moasele cugetări de femeie, de mamă, de creştină. Toate inimele la noi vă aclamă în unison!“ Adresându-se regelui, d. Laguillermie spune: — „Din primele zile ale urcării Voastre pe tr­on, Sire, aţi dobândit încrederea poporului vostru, reamintidu-i datoriile sale faţă de tradiţiile sale latine. Cu o ne­clintită tărie aţi ştiut să săvârşiţi unitatea naţională a României. Aceasta e gloria voastră Sire!“ — „Doamnă! — a adăugat preşedintele Acade­miei — a fost văzută Majestatea Voastră în bătălie alături de rege, vitează, eroică ; a fost văzută soră de caritate devotată la căpătâiul soldaţilor mutilaţi. Domn­ul prin graţia şi nobleţă inimei! D-zeu sa vă aibă in a sa pază! Acorde el augustelor voastre persoane ani înde­lungat pentru fericirea şi prosperitatea României“. M. S. Regele României a răspuns : „Cuvintele pe cari le-aţi rostit in numele Academiei de arte frumoase ne au mişcat, căci vedem Regina şi cu o nouă dovadă a sen­ti­mentelor ce aţi dovedit mereu faţă de noi şi ţara noastră. Am fost foarte sensibil la onoa­rea ce aţi binevoit a face Reginei chemând o printre d-voastre, în timpul războiului, şi sunt fericit să pot saluta astăzi aci atâţia reprezen­tanţi iluştri ai artei franceze. Popoarele care ca ale noastre urmează o politică de pace, nu pot avea inspiraţii mai înalte decât acele de a contribui la desvoltarea civilizaţiei universale. Nu nu­ aparţine de a arăta tot ceea ce umanita­tea datoreşte artiştilor voştri, dar ţin să afirm încă odată profunda influenţă pe care a exer­citat-o geniul francez asupra poporului român Franţa poate fi mândră de artiştii sâi, ei au ştiut să răspândească gloria ei in lume şi să-i asigure admiraţia şi recunoştinţa popoare­lor. Lucrând in măsura mijloacelor sale la pro­gresul aceleiaşi civilizaţii ca şi Franţa. Româ­nia urmăreşte idealul de frumuseţă şi adevăr de care Institutul Franţei şi Academia d­v. s’au inspirat cu atâta nobleţă întotdeauna*. După discursul Regelui, d-nii Marcel Baschet şi Henri Lemonnier au citit două comunicări foarte apreciate. D. Lemonnier a terminat astfel: — «Doam­nă, dacă încercăm un sentiment foarte delicat a vă primi în intimitatea vieţii noastre academice şi confra­­ternitatei noastre ce se împodobeşte cu farmecul şi graţia voastră, simţim şi oarecare mândrie a vă arăta — cât şi nobilului suveran ce vă însoţeşte, — bogă­ţiile noastre intelectuale. Ele nu vă sunt străine, ştim bine. E mult de când a ajuns până la noi, renumele de regină literară, poetă, artistă, pe care noi acade­miciană o salutăm cu spiritul şi inima*. La aceste cu­vinte, suverana a exclamat cu graţie fermecătoare. Nu mă simt demnă de a fi printre d-voas­tră. Sunt măgulită, dar cred că este o onoare prea mare. La aceste d. Laguillermie a răspuns în aproba­rea generală : — Noi toți protestăm, respectuos ! Primul congres de bizantinologie Ziua VI-a Ultima şedinţă a congresului de studii bizantine s-a ţinut tot la Fundaţia universitară Carol I. Secţunea istorică a fost prezidată de d. Guar­­neri Citan­ Andrea, prof. la Univ din Palrmo. D. N. A. Constantinescu a vorbit în continuare despre re­forma fiscală sau reforma socială. D. A. Rubio Y. Lluch, prof. la Univ. din Barcelona, a făcut o intere­­s­ata expunere asupra Cuceririi Thebei în 1379 de către Juan de Urtulia. D. P. Camei, prof. la Univ. din Bucureşti, a vorbit despre: Podunavije—Pastinon şi alte părţi ale titulaturii lui Mircea cel Mare, prinţ al Valahiei, iar d. G. I. Brătianu despre colonia ge­­noveza din Pera la sfârşitul sec. Xlll-lea. Lucrările secţiunii de arheologie şi filologie s’au ţinut In sala de confer­iţ­ă a profesorilor şi au fost prezidate de d. Murko, prof. la Univ. din Praga. D. Gruinwald a comunicat câteva noutăţi asupra psaltirei pa­iziene No. 139. D. Banescu a citit apoi conferinţa d-lui A. Blan­­chet, care a tratat desp­e monedele din timpul răz­boiului lui Teodosie II contra lui Ana, în anul 492. D. C. Moisil, m. al Acad. Române şi dir. gene­ral al arh­ii­lor, a v­orbit despre monedele bizantine descoperite în Româna. Au mai făcut diferite comunicări d-nii :V. Green, G Sotiroiu şi B. Granie. Şedinţele s’au ridicat la orele 12 şi luni. In şed­nța de după amiază a congresului d. H. Gregoire, prof. la Univ. din Bruxelles şi diri zorului «Le hambeau» a făcut, în faţa secţiunilor reunite ale congresului o documentată expunere despre Bizan­­tion. Congresul s’a terminat la orele 5. Sâmbătă seara s’a dat apoi un banchet in onoarea oaspeţilor la res­taurantul Boulevard. In cursul acestei săptămâni savanţii bizantino­logi vor vizita Curtea de Argeş, Cozia, Horez, Iaşi, Mănăstirile Neamţ şi pe cele din Bucovina.

Next