Glasul Bucovinei, aprilie 1924 (Anul 7, nr. 1513-1534)
1924-04-25 / nr. 1533
România şi Turcia (In.) înainte de războiul din 1913, problema balcanică era problema statului turcesc, a „omului bolnav“ de pe atunci Balcanul era veşnicul focar de conflicte, nutrite de slăbiciunea imperiului otoman şi de apetiturile viguroaselor state tinere care II încunjurau şi cari aşteptau momentul potrivit pentru a sfâşia mai întăi corpul Turciei muribunde, urmând apoi socoteala definitivă a statelor întreolaltă. Anii 1912 şi 1913 au pecetluit soartea Turciei europene, care de atunci înainte nu se mai poate considera ca stat European, căci deţine pe acest continent numai un putec de pământ. Turcii şi-au dat singuri seamă de acest lucru, căutându-şi o nouă capitală în Asia Minoră, la Angola. Turcia joacă şi va juca însă cu toate acestea un rol mare în politica Europei orientale, căci acestui stat ii este încredinţată paza Dardanelelor, poarta de ieşire la larg pentru Rusia meridională, România, Bulgaria, şi întrucâtva pentru Ungaria, Cehoslovacia şi Austro-Germania. Câtva timp înainte de încheierea păcii de la Lausanne, s-a putut remarca o apropiere politică între Turcii naţionalişti şi republica Sovietelor. Se vorbia chiar de o alianţă între Rusia şi Turcia, ceia ce ar fi fost cel mai nefiresc lucru, căci, visul lui Petru cel Mare, desfăşurarea steagului Rusiei pravoslavnice pe moscheia sfintei Sofie este şi astăzi şi va rămâne pururea ţinta urmărită de oricare guvern rusesc. De la Lausanne încoace, relaţiile turcoruse sau răcit şi astăzi nu numai că nu se mai vorbeşte de o alianţă turco-rusă, ci dimpotrivă, se fac combinaţiuni pentru intrarea Turciei în o alianţă de State cari vor să apere Europa de primejdia bolşevistă. În ce ne priveşte pe noi, Românii, îi cunoaştem pe Turci foarte bine şi o mare parte din istoria noastră naţională se desfăşoară în lupte aprige cu ei. Am avut ocazie, în vechi timpuri, să-i cunoaştem ca duşmani şi ca prieteni şi am văzut că tot nu erau duşmani pe faţă, cavaleroşi, oneşti, sau prieteni de credinţă şi nefăţarnici. Testamentul lui Ştefan cel Mare, care sfătueşte pe fiul său, a se înţelege cu Turcii, cari sunt cumpliţi, dar cinstiţi, ne dovedeşte, că şi strămoşii noştri au ştiut să aprecieze marile calităţi ale poporului turc Chiar când, în războiul mondial, Turcii luaţi de Germani la remorcă, au trebuit să lupte în contra noastră, ei adesea au fost mai omenoşi decât duşmanii noştri din Occidentul civilizat Nu ştim dacă călătoria primului ministru al României la Constantinopole are vreun caracter politic şi este preludiul unei viitoare alianţe turco-române; această călătorie, credem, că e însă în orice caz semnificativă pentru intimitatea relaţiilor între noi şi Turcia. M . Romiei la institii Iraniei Omagiile Academiei de arte frumoase pentru M. S. Regina Maria In oficiosul guvernului citim următoarele: Găsim în «Le Fraro» următoarea dare de seamă asupra primirei suveranilor României la Institutul Franţei, a cărei membră-corespondent este după cum se ştie Regina Maria: La orele 3 şi 30 M. M. L. L. Regele şi Regina României, însoţită de d. şi d-na Milierand, au sosit la palatul Institutului pentru a participa la şedinţa Academiei de arte frumoase, Academie care se onorează de a prenumăra printre membrii corespondenţi pe prea graţioasa suverană. In capul scarei a aşteptat şi primit d. Laguillermie, preşedintele societăţii, d. Dognan Bonvieret locţiitor al vice-preşedenţiei în absenţa d-lui Henri Martin, vice preşedinte în exerciţiu, şi d. Vidor secretar perpetu, cari prin galeria busturilor i-a condus în sala de şedinţe. Acolo aşteptau în picioare membrii Academiei artelor frumoase, între alţii d. de Serves, minstru de interne şi un mare număr de academici sai din celelalte secţii ale Institutului, între cari generalul Gourand. D. Laguillermie trecând la locul său a rostit următoarea cuvântare: „In numele Academiei artelor frumoase adresez Majestăţilor Voastre respectuoasele noastre sentimente de recunoştinţă pentru onoarea ce binevoesc a ne face participând la această şedinţă. Mulţumind şi preşedintelui republicei şi d-nei Mdicand, d. Lagunermie reaminteşte, cum în plin razboiu, la 19 ianuarie 1918, suverana României a fost aleasă membră corespondentă în secţiunea de pictură. Aliaţi cu noi la primejdii ca şi la onoruri.La 8 Martie 1919 am avut bucura de a sărbâtori pe Majestatea Sa Regina Maria, chiar azi, după victorie. Majestatea Voastră n’aţi abandonat niciodată cultul artelor şi literelor. In cartea aceasta, scrisă de Maiestatea Voastră, plină de o atât de delicată emoţiune, e tinereţă, e voioşie, e viaţă, entuziasm, jertfire de sine in toate ocaziile pentru patrie. Voi aţi văzut totul, aţi înţeles totul, aţi avut frumoasele cugetări de femeie, de mamă, de creştină. Toate inimele la noi vă aclamă în unison!“ Adresându-se regelui, d. Laguillermie spune: — „Din primele zile ale urcării Voastre pe tron, Sire, aţi dobândit încrederea poporului vostru, reamintidu-i datoriile sale faţă de tradiţiile sale latine. Cu o neclintită tărie aţi ştiut să săvârşiţi unitatea naţională a României. Aceasta e gloria voastră Sire!“ — „Doamnă! — a adăugat preşedintele Academiei — a fost văzută Majestatea Voastră în bătălie alături de rege, vitează, eroică ; a fost văzută soră de caritate devotată la căpătâiul soldaţilor mutilaţi. Domnul prin graţia şi nobleţă inimei! D-zeu sa vă aibă in a sa pază! Acorde el augustelor voastre persoane ani îndelungat pentru fericirea şi prosperitatea României“. M. S. Regele României a răspuns : „Cuvintele pe cari le-aţi rostit in numele Academiei de arte frumoase ne au mişcat, căci vedem Regina şi cu o nouă dovadă a sentimentelor ce aţi dovedit mereu faţă de noi şi ţara noastră. Am fost foarte sensibil la onoarea ce aţi binevoit a face Reginei chemând o printre d-voastre, în timpul războiului, şi sunt fericit să pot saluta astăzi aci atâţia reprezentanţi iluştri ai artei franceze. Popoarele care ca ale noastre urmează o politică de pace, nu pot avea inspiraţii mai înalte decât acele de a contribui la desvoltarea civilizaţiei universale. Nu nu aparţine de a arăta tot ceea ce umanitatea datoreşte artiştilor voştri, dar ţin să afirm încă odată profunda influenţă pe care a exercitat-o geniul francez asupra poporului român Franţa poate fi mândră de artiştii sâi, ei au ştiut să răspândească gloria ei in lume şi să-i asigure admiraţia şi recunoştinţa popoarelor. Lucrând in măsura mijloacelor sale la progresul aceleiaşi civilizaţii ca şi Franţa. România urmăreşte idealul de frumuseţă şi adevăr de care Institutul Franţei şi Academia dv. s’au inspirat cu atâta nobleţă întotdeauna*. După discursul Regelui, d-nii Marcel Baschet şi Henri Lemonnier au citit două comunicări foarte apreciate. D. Lemonnier a terminat astfel: — «Doamnă, dacă încercăm un sentiment foarte delicat a vă primi în intimitatea vieţii noastre academice şi confraternitatei noastre ce se împodobeşte cu farmecul şi graţia voastră, simţim şi oarecare mândrie a vă arăta — cât şi nobilului suveran ce vă însoţeşte, — bogăţiile noastre intelectuale. Ele nu vă sunt străine, ştim bine. E mult de când a ajuns până la noi, renumele de regină literară, poetă, artistă, pe care noi academiciană o salutăm cu spiritul şi inima*. La aceste cuvinte, suverana a exclamat cu graţie fermecătoare. Nu mă simt demnă de a fi printre d-voastră. Sunt măgulită, dar cred că este o onoare prea mare. La aceste d. Laguillermie a răspuns în aprobarea generală : — Noi toți protestăm, respectuos ! Primul congres de bizantinologie Ziua VI-a Ultima şedinţă a congresului de studii bizantine s-a ţinut tot la Fundaţia universitară Carol I. Secţunea istorică a fost prezidată de d. Guarneri Citan Andrea, prof. la Univ din Palrmo. D. N. A. Constantinescu a vorbit în continuare despre reforma fiscală sau reforma socială. D. A. Rubio Y. Lluch, prof. la Univ. din Barcelona, a făcut o interesata expunere asupra Cuceririi Thebei în 1379 de către Juan de Urtulia. D. P. Camei, prof. la Univ. din Bucureşti, a vorbit despre: Podunavije—Pastinon şi alte părţi ale titulaturii lui Mircea cel Mare, prinţ al Valahiei, iar d. G. I. Brătianu despre colonia genoveza din Pera la sfârşitul sec. Xlll-lea. Lucrările secţiunii de arheologie şi filologie s’au ţinut In sala de conferiţă a profesorilor şi au fost prezidate de d. Murko, prof. la Univ. din Praga. D. Gruinwald a comunicat câteva noutăţi asupra psaltirei paiziene No. 139. D. Banescu a citit apoi conferinţa d-lui A. Blanchet, care a tratat despe monedele din timpul războiului lui Teodosie II contra lui Ana, în anul 492. D. C. Moisil, m. al Acad. Române şi dir. general al arhiilor, a vorbit despre monedele bizantine descoperite în Româna. Au mai făcut diferite comunicări d-nii :V. Green, G Sotiroiu şi B. Granie. Şedinţele s’au ridicat la orele 12 şi luni. In şednța de după amiază a congresului d. H. Gregoire, prof. la Univ. din Bruxelles şi diri zorului «Le hambeau» a făcut, în faţa secţiunilor reunite ale congresului o documentată expunere despre Bizantion. Congresul s’a terminat la orele 5. Sâmbătă seara s’a dat apoi un banchet in onoarea oaspeţilor la restaurantul Boulevard. In cursul acestei săptămâni savanţii bizantinologi vor vizita Curtea de Argeş, Cozia, Horez, Iaşi, Mănăstirile Neamţ şi pe cele din Bucovina.