Glasul Bucovinei, decembrie 1931 (Anul 14, nr. 3663-3683)
1931-12-01 / nr. 3663
Cernăuţi, Marti 1 Decembrie 1931 umărul 3 Lei «JWPMN NAŢIONAL ROMANESC Ziarul: Telefon Nr. 61 , APARE ZILNIC = Tipografia: Telefon Nr. 286 Anul XIV, No. 3663 Redacţia şi Administraţia ABONAMENTUL: pe un an 500 lei, pe u/a an 300 lei, pe trei luni 150 lei, pentru ţărani zilnic: pe un an 300 lei, pe V2 an 160 lei, pe trei luni 90 lei. Numai numărul de Duminică: pe un an 120 lei, pe V2 an 70 lei, pe trei luni 35 lei. Pentru Cernăuţi ziarul trimis acasă prin curier, lei 65 lunar. Pentru străinătate pe un an 1200 lei, pe 1/2 an 700 lei. Plăţii© se fac la srstîfssl ziartiUil. Cernăuţi, Strada tatu Flondor Nr. 33 Se primesc numai articole ^călite. Manucrisele nu se inapeazâ ANUNŢURI ŞI RECLAME se calculează după tarif şi se primesc la administraţie . Strada lancu Flondor No. 33 Pentru inserare în interiorul ziarului se urcă taxa cu 50%. Fortîî ds SasîȘesată In cernăuţi. Criza învăţământului Conferinţa d-lui prof. univ. şi senator D. Marmeliuc, ţinută la clubul P. N. L Duminică, 29 Noembrie crt. Criza învăţământului în România întregită este poate cel mai îngrijorător simptom de desagregare morală, care, pe lângă şi concomitent cu eclipsa autorităţii de stat, poate avea consecinţe foarte grave pentru însăşi existenţa noastră ca popor cu organizaţie de democraţie burgheză, dacă nu se vor găsi repede mijloace, de a o stăvili sau curma. In ce se manifestă această criză ? In destrămarea învăţământului de toate gradele. Destrămare morală mai întăiu şi apoi materială. 10 veche nedreptate Par’că e un făcut că de-o bucată de vreme încoace toate guvernele loveşte în primul rând, în şcoala şi în slujitorii ei. Dacă e vorba de repararea unei vechi nedreptăţi, care doinueşte din 1927, când în legea de armonizare a pălăriilor au fost încadrate toate categoriile de funcţionari imediat după votarea legii — numai pentru corpul didactic de toate gradele nu se găsesc nici azi sumele necesare, pentru a-i face această elementară dreptate. Ciopârţit astfel ncă de atunci, corpul didactic a trebuit să suporte curba asupra salariilor din 1931 şi o ameninţa acum cu o nouă reducere a salariilor, fără ca să se fi reparat mai întâiu pe de-a întregul nedreptatea ce i se făcuse. Căci suma de 160 milioane lei, pe care au stors o în comisia bugetară dascălii parlamentari deja dl ministru de finanţe în una din şednţele trecute ale acestei comisii, pentru a se trece în bigetul anului 1932 pe seama reparirii numitei nedreptăţi, nu înlătura cu desăvârşire nedreptaea. Nivelarea ierarhiilor intelectuale Dar dacă ar fi numai această situaţie umilitoare a corpului didactic, ea ar putea fi suportată poate mai uşor. E de ordin material. Ceea ce s’a făcut însă prin încadrareaîn Legea pentru autonomia universitară din Iulie 1931 alături de cele 4 Universităţi a diferitelor academii de muzică, arhitectură şi arte frumoase din diferite oraşe ale ţării, şi a Institutului de educaţie fizică din Bucureşti este pur şi simplu o coborîre a prestipiului personalităţii profesorului universitar. Coborîre care s’a atenuat întrucâtva, dar foarte puţin prin amendamentul prezintat de dl I. Nistor, „ca studenţii acestor academii şi institut de educaţie fizică să aibă bacalaureat.* înainte vreme titlul de profesor universitar era şi la noi, precum a rămas aiurea, Insigniul celei mai înalte situaţii intelectuale. Era o recompensă pentru atâţa ani de muncă şi pregătire ştiinţiică. Astăzi se intitulează „profesor universitar* şi dl N. Iorga, express cea mai puternica a intelectualităţii româneşti, se intitulează însâ la fel şi cutare maestru de gimnastică deia institutul de educaţie fizică şi cutare profesor pentru frigoni sau pentru toba deia vr’o academie de muzica, care pot avea ca studii numai patru clase primare. Odată coborît prestigiul celei mai înalte trepte dăscăleşti, n’a fost greu de a nivela în jos ierarhia intelectuală a dascălilor de celelalte grade. Şi râsturnându-se valoarea intelectuală a acestei stări sociale, atunci când s’a pregătit un proiect de lege pentru armontarea tuturor salariilor, autorului legii nu i-a venit greu să aşeze dăscălimea Ţării în situaţii umilitoare pentru prestigiul ei. Noroc că proiectul n’a fost depus. Se uită atât de uşor de oameni, ieşiţi din mijlocul dăscălind şi ajunşi pe banca ministerială, că şcoala este instituţia, care crează cele lraA ÎÂÎÎîr Vcîo^;,OTare“şi ÎnicWcftfale ale unui neam, pe când magistratura bunăoară, care de toţi legiuitorii e aşezată mai sus în grad, are numai un rol corectiv. Corectează ceea ce nu poate educa la perfecţie şcoala. Deaceea dascălului de toate gradele orice guvern e dator să i sporească prestigiul moral ca să şi poată împlini greaua, dar nobila sarcină de creator de valori superioare morale şi intelectuale. Iar nu sa scadă mereu. Umilire materială Trecând în ordin material, salarizarea corpului didactic de toate gradele nu e la înălţimea pregătirii, muncii şi creaţiunilor lui culturale. D’ ce adică corpul tehnic, care n’are pregătire mai mare de cât corpul didactic, sau ofiţerimea, care are pregătire ştiinţifică inferioară acestuia, să fie salarizată astfel, încât cei ce fac parte din aceste două instituţii să se uite cu mită şi cu dispreţ la bietul dascăl? De ce un sublocotenent să primească net 8300 iei, iar un profesor de liceu titular la începutul carierii sale numai 1600 iei? În nivelarea ierarhiilor intelectuale şi în uniirea materială a corpului didactic stă germenul crizei învăţământului. Deosebiri de tratament Dar chiar în sânul corpului didactic s-au creat, ce e dre nit de actualul guvern, categorii de profesori şi institutori. Şi anume exsta patru categorii de membri ai corpului didactic după localitatea, în care întâmplarea sau mioşul i-au făcut să funcţioneze, şi anume categoia Bucureşti, categoria urban I, categoria urban I, şi categoria rural. Diferenţele de salarii sunt considerabile între aceste categorii. Iată bunăoară cifre luate din actualul buget în ce priveşte leurile profesorilor universitari de la Bucureşti şi de la Cernăuţi. Aceste deosebiri sunt şi mai simţitoare la categoria urban II şi direct umilitoare pentru categoria rural. Căci în proiectata lege de armonizare a salariilor iată ce iefuri erau prevăzute penru învăţătorii înaintaţi gradul I şi maieştrii dela şcolile inferioare de meserii din Bucureşti şi aceeaşi categorie de dascăli de la ţară . Adică o scădere de 25o/o, care desigur există şi astăzi, dacă cumva nu e chiar mai mare. De ce această deosebire, când fiecare Învăţător ar preferi să facă serviciul în capitala Ţării decât într’un sat din munţii huţăneşti şi când numai norocul sau protecţia l-a făcut pe cineva să funcţioneze la Bucureşti sau în alt oraş, şi nu în cutare cătun părăsit? Acelaş fel de a trata pe membrii corpului didactic după regiuni şi de a-i neglija cu atât mai mult cu cât sunt mai departe de centru se observă de o bucata de vreme şi în privinţa achitării salariilor. Recunoaştem cu toţii că ne sbatem într-o criză financiară, care se agravează pe zi ce trece în loc sâ se amelioreze. Ştim cu toţii că încasările publice merg foarte greu. Aceasta nu îndritueşte însă Ministerul de finanţe să achite salariaţilor statului, cari locuesc în Bucureşti, lefurile aproape regulat, iar în provincie să întârzie aceste plăţi cu 5—5 luni de zile. De aceea e foarte justă pretenţia membrilor corpului didactic ca la titluri şi servicii egale să se plătească salarii egale pe tot cuprinsul Ţârii şi ca salariile corpului didactic să se plătească deodată tuturor, indiferent de localitatea în care se găsesc. Dacă e vorba de jertfe, atunci datori suntem cu toţii să ne aducem în mod egal. Alte nedreptăţi Nu mai vorbim aici de nedreptăţiri mai minante ale corpului didactic, cum e b. o. ne trecerea în bugetul anului 1932 a gradaţiilor şi înaintirilor în grad ale corpului didactic scadente în anul curent. Această despuiere de dreptul câştgate prin muncă şi jertfe, inaugurată de dl Costachescu pentru bugetul anului 1931, e vorba să se menţină şi pentru bugetul actual. N’am avea nimic de zis, dacă în faţa crizei generale ni s’ar pretinde jertfe tuturor. Dacă n’ar mai exista cumularzi, cari să înghită salarii de 100— 300 mii lei. Dacă n’ar exista atâtea subsecretariate de stat fără rost. Dacă s’ar desfiinţa toate automobilele superflue dela ministerii şi — Citiţi continuarea pe pag. 2-a —