Glasul Bucovinei, noiembrie 1932 (Anul 15, nr. 3917-3940)
1932-11-01 / nr. 3917
Numărul 3 Lei Cercanţi, Marti 1 Noemvrie 1932 Redacţia şi Administraţia Cernăuţi, Strada Iancu Flondor Nr. 33 Anul XV, No.v Sibiu NAŢIONAL ROMÂNESC APARE ZILNIC Tipografia: Telefon Nr. 286 v oi un şi litera poporului Român ABONAMENTUL pe un an 500 lei, pe/* an 300 lei, pe trei luni IkTiC, pentru ţărani zilnic: pe un an 300 lei, pe V2 an 160 lei, pe trei luni 90 lei Numai numărul de Duminică:pe un an 120 lei, pe ua an 70 lei, pe trei luni 35 lei. Pentru Cernăuţi ziarul trimis acasă prin curier, lei 65 lunar. Pentru străinătate pe un an 1200 lei, pe V2 an 700 lei., Plăţile se fac la sediul ziarului. . Se primesc numai articole iscălite. Manucrisele nu se înapoiază. ANUNŢURI ŞI RECLAME se calculează după tarif şi se primesc la administraţie. Strada Iancu Flondor No. 33 Pentru inserare in interiorul ziarului se urcă taxa cu 50 Voporul de Judecată în Cernăuţi. Ca sub regimul capitulaţiilor De la un timp încoace Cernăuţii au devenit centrul predilect de excursii şi atracţie pentru membrii din biroul congresului minorităţilor de la Geneva. Mai dăunăzi am avut cinstea să găzduim în oraşul nostru pe doamna Bakker von Bosse, o olandeză foarte cultă şi cu mult tact şi bun simţ. Ea a fost oaspetele d-lui Edmund Luttinger, consulul onorific al Olandei la Cernăuţi. Cu toată supărarea d-lui Zaloziecki că personalul de serviciu de la pensiunea Citty nu ştia să o avorbească în limba ucraineană, doamna Bakker von Bosse a observat la plecare că după cele văzute şi auzite în România, minorităţile etnice de aci nu o duc aşa de rău precum se spune de cei interesaţi. După plecarea doamnei Bakker Cernăuţii s’au învrednicit de cinstea vizitei d-lui Ammende, secretarul general al congresului minorităţilor dela Geneva. Spre deosebire de d-na Bakker, d-1 Ammende a dovedit mai puţin tact, decum s’ar aştepta de la un om cult şi cetăţean al altui stat decât cel român. După propriile sale declaraţiuni, d-1 Ammende a venit în România ca să se intereseze la faţa locului despre starea minorităţilor etnice de la noi. Nimic de zis, fiecare străin bine crescut şi manierat poate veni la noi şi poate studia problemele care-l interesează, respectând fireşte uzanţele internaţionale şi cruţând susceptibilitatea statului al cărui oaspete este. Or, d-l Ammende venind la noi şi-a îngăduit o atitudine, pe care şi-o putea’îngădui cineva numai în Turcia capitulaţiunilor şi nici decum într’un stat suveran ca al nostru. Dl Ammende s’a instalat în Casa Germană din Cernăuţi, a chemat La sine pe reprezentanţii presei, fireşte numai pe cei ai presei minoritare, şi a început să polemizeze cu guvernul român pe tema desfiinţării subsecretariatului de stat al minorităţilor, pe care onoratul secretar general al congresului minorităţilor, pare să-l considere ca o simplă dependenţă sau sucursală a biroului său de la Geneva. Această Îndrăzneaţă imixtiune în rosturile suverane ale unei ţări poate conveni, fireşte, d-lui Zaloziecki, nouă însă nu ne convine de loc şi trebue să o respingem cu toată hotărîrea. Dacă guvernul român, or care ar fi el, a făcut bine sau rău, înfiinţând un subsecretariat de stat al minorităţilor, aceasta o putem aprecia sau critica numai noi, cetăţenii acestei ţări. Deasemenea ne priveşte exclusiv pe noi să apreciem dacă dl Maniu a făcut bine sau rău, desfiinţând acest subsecretariat, şi nicidecum pe dl Ammende, oricât general secretar ar fi d-sa. A-ţi îngădui însă să polemizezi cu primul ministru al ţării, al cărui oaspete este, şi încă pe o temă aşa de delicată, denotă o mentalitate pe care noi nu o putem primi. Nul dl Ammende este chemat să aprecieze dacă subsecretariatul de stat al d-lui Brandschi este mai necesar decât ministeriatele provinciale ale d-lor Halippa, Sauciuc-Săveanu sau Crişan. Aceasta este o chestiune care priveşte exclusiv guvernul român, şi pe nimeni altul. Constituţia şi legile ţării nu prevăd servicii publice româneşti pendinte de secretariatul congresului minorită- In chestiunea Universităţii din Cernăuţi Facem cu plăcere loc în coloanele ziarului nostru întimpinării distinsului profesor universitar S. Stoilow în chestiunea Universităţii din Cernăuţi. Totodată ţinem să exprimăm mulţumirea noastră că d-sa nu este intre aceia care încercaseră să se atingă de fiinţa Universităţii cernăuţene. Iată lămuririle dlui profesor Stoilow : Stimate D-le Director, Cu o insistenţă care cu drept cuvânt provoacă la unii din ce în ce mai multa nedumerire, se întreţine şi se răspândeşte în publicul cernăuţean un zvon tot atât de straniu pe cât este lipsit de seriozitate: apropiata mutare a Universităţii din Cernăuţi la ... Craiova. Odată acceptat că zvonul reprezintă ecoul unor manevre reale, firesc este ca el să producă o vie emoţie. Doar nu este vorba aici de o schimbare de reşedinţa a unei instituţii administrative oarecare (schimbare a cărei motive In ori ce caz s’ar putea discuta) ci de Universitatea legată, de iocul în care de mai bine de o jumătate de secol trăeşte, prin atâtea fire materiale şi imateriale încât ea face parte nu numai din fizionomia oraşului, dar participă chiar în mod esenţial la însăşi viaţa lui. întrebarea însă se pune: poate cineva în mod sincer şi fără a se lăsa tulburit de sentimente, explicabile, dar care nu pot decât se stânjenească exerciţiul liber al judecăţii obiective, să creadă serios în temeinicia unui asemenea zvon ? Ca profesor care de aproape zece ani funcţionez la Universitatea din Cernăuţi şi care, pe de altă parte, sunt — întâmplător — tocmai originar din Craiova — oraşul cu pricina care şi-a atras pentru moment ora întregii surări cernăuţene — mă cred indicat se intervin atât pentru calmarea spiritelor cât şi pentru punerea lucrurilor la punct. Craiova cere, este adevărat, de multa vreme — dinainte de războiu—o Universitate. S’au făcut desigur demersuri serioase în acest sens şi cine ar putea blama pentru aceasta un oraş de 80.000 locuitori care este centrul uneia din cele mai bogate provincii ale ţării? Dacă până acum sforţările depuse n'au dus la niciun rezultat cine şi-ar putea închipui că ele sâreuşească tocmai atunci când situaţia financiară a ţării este cât se poate de neprielnică pentru aseţilor dela Geneva. Aceasta trebuiau să o ştie cel puţin amfitrionii d-lui Ammende, cetăţeni români, dacă d-sa a uitat-o la trecerea frontierei în România. Naţiunea română nu trăeşte sub regimul capitulaţiilor ca Turcia padişahilor de pe vremuri, ci se cârmueşte în mod suveran după constituţia şi legile ţării. Aceasta să o ştie şi dl Ammende, dar şi cei ce ne aduc în ţară oaspeţi nepoftiţi.__________________________ menea realizări ? Dar cine mai ales ar putea vedea satisfăcută dorinţa Olteniei cu preţul sacrificiului unei alte provincii româneşti care, în această privinţă, are mai din vreme un drept, deja istoric, şi dinainte câştigat? Nu mai vorbesc aici de motivele care cu multă dreptate au fost deja puse înainte de apărătorii prea grăbiţi ai Universităţii din Cernăuţi şi care, în mod incontestabil, pledează pentru menţinerea Universităţii româneşti în Bucovina. Personal am avut întotdeauna cel mai bune raporturi cu toţi autoctonii din Bucovina, fie români, fie minoritari. Cred chiar că l-am înţeles în multe împrejurări şi chiar în unele din acelea când, în aparenţă, interesele lor se ciocneau cu ale celor veniţi aici din vechiul Regat. Pe ei îi rog se reflecteze puţin asupra zvonului alarmant, considerând că acel care scrie aceste rânduri deşi profesor al Universităţii din Cernăuţi şi încă originar din oraşul Craiova ( chiar cu oarecare interese acolo) nici nu a avut cunoştinţă până zilele trecute de sensaţionalul proect, că nici până azi nu a văzut şi nici nu a putut afla pe unde circulă adresa misterioasă cu „numeroase semnături* de profesori ai Universităţii Cernăuţene ce ar cere mutarea acesteia la Craiova. Populaţia din Cernăuţi a cărei alarmă, — respectabilă desigur — este cu desăvârşire neîntemeiată poate fi liniştită. Universitatea rămâne la Cernăuţi. Dealtfel profesorii „regăţeni“ al Universităţii din Cernăuţii — ori care ar putea fi unele aparenţe — se simt foarte bine in centrul acesta universitar pe care contribue şi ei într’o foarte largă măsură să-l întreţină cu activitatea lor ştiinţifică, organizatoare şi didactică. Dacă unii din ei au părăsit Cernăuţii pentru alte Universităţi, dacă alţii desigur vor mai fi chemaţi să profeseze în alte oraşe, nu trebue sâ vedem aci o aversiune pentru Cernăuţi. Sunt dealmintrerea convins că dacă Istoria ar fi vrut ca, în 1919, Craiova să fi fost deja dotata cu o Universitate şi Cernăuţii nu, învăţaţii şi simpaticii noştrli colegi bucovineni s’ar fi simţit în capitala Olteniei tot atât de bine ca şi noi aici, că activitatea lor ştiinţifică ar fi fost tot atât de rodnică ca în Cernăuţi şi că ea nu ar fi contribuit mai puţin la strălucirea tinerei Ştiinţe româneşti. Cu rugămintea de a binevoi să publicaţi în ziarul astra prezenta scrisoare, Vă rog Domnule Director să credeţi în sentimentele mele cele mai bune. S. Stoilow profesor la Universitatea din Cernăuţi