Informatia Bucureştiului, octombrie 1971 (Anul 19, nr. 5629-5654)
1971-10-26 / nr. 5650
pag. a 2-a m BE NOUTĂŢI LA ANIMAL-FILM * Al cincilea episod al scurt-metrajelor realizate de NELL COBAR, ce au ca personaj principal pe Mihaela, se află acum in producţie. El se intitulează „La mulţi ani, Mihaela“ şi vine să demonstreze, încă o dată, calităţile pentru care Mihaela s-a făcut atit de Îndrăgită de copii: bunătate, curaj, simţul răspunderii, devotament faţă de prieteni. • „Prîslea“ este titlul filmului la care lucrează ION GANESCU. Cunoscutul erou popular, plin de isteţime, va salva şi de data aceasta, dintr-o situaţie dificilă, atit pe fraţii săi cit şi cetatea — al cărui conducător a devenit după moartea tatălui său — asediată de duşmani. I • După cunoscutele fabule ale lui La Fontaine regizorul HORIA ŞTEFANESCU realizează un lung metraj în două acte: „Piticul de cerneală“ şi „Animalele“. I • „Zi de sărbătoare“ — scenariul şi, regia ADRIAN NICOLAU — este o parodie a filmelor western. Şeriful, deşi e zi de duminică, va transforma nevinovata plimbare de dimineaţă intr-un lung şir de peripeţii terminale, bineînţeles, cu triumful binelui. li. Soarta documentarului oare ne întrebăm adesea : „Oare ce-or mai fi fâcînd documentariştii ?” Căci n-am uitat captivante memoriale pe peliculă ale călătoriilor pe care le-au întreprins cu fervoare pe atitea trasee ale ţării ca să reveleze senzaţionalul zilelor noastre. Adevărat că, uneori, au cedat tentaţiilor de a tricota teme minore între pereţii studioului. (Au eşuat şi au revenit la vocaţia lor). S-aujucat, uneori, şi de-a exerciţiul stilistic, cu virtuozitatea formală în prim plan. (Dar joaca n-avea să ţină, fiindcă „mult zgomot pentru nimic". ..). S-au mai scăldat ei şi prin dulci contemplaţii rousseau-iste, dar văzind că le ies cam numai ilustrate în culori, au renunţat. Este adevărat că au renunţat şi la filmele satirice, din inexplicabile motive. (Să sperăm că o să treacă). Şi, întorcîndu-se la uneltele lor, şi la lecţiile marilor documentarişti, s-au apucat, iarăşi, să investigheze realitatea cu destule prezenţe care ne interesează să le cunoaştem. Aşa că documentariştii nu stau degeaba. Dacă cinematograful „Timpuri noi“ a ajuns — în fine —■ să trăiască din programe de filme documentare P în premieră (printre care şi realizări româneşti), asta înseamnă ceva. Şi, totuşi... Cu documentarul facem cunoştinţă la întimplare. Şi, aproape fără excepţie, cînd suntem în sala cinematografului. Există, parcă, la organizatorii spectacolelor, un fel de jenă de a face, nu publicitatea, ci măcar informarea prealabilă în jurul scurt-metrajelor programate. Holurile sălilor sînt tapisate cu tot felul de portrete (să rămînă, căci nu e rău să ne cunoaştem „stelele“), dar nici măcar o fotografie microscopică despre un viitor documentar nu atrage atenţia. Cînd şi cînd cite o etichetă pusă în vitrinele, cu lutouri mai semnalează prezenţa unui documentar, in termeni atit de laconici, încît s-ar putea crede că anunţul e doar un accesoriu decorativ. Păcat. Căci nu de puţine ori, completarea (adică documentarul) e mult mai interesantă decit lung-metrajul „în vedetă”. Poate că, totuşi, soarta aceasta a documentarului pe ecrane e trecătoare. Poate că are să fie mai judicios programat. Poate că, în fine, în holurile cinematografelor se va găsi un loc rezervat şi popularizării acestui gen. Fără îndoială, cu concursul şial studioului „Al. Sahia” (n-ar fi de crezut că e insensibil la felul în care producţiile sale se intîlnesc cu spectatorii). Dar, din moment ce Direcţia reţelei cinematografice şi difuzării, filmelor nu are, în fond, altceva de făcut, decit să stabilească unde, cînd şi cum urmează să vedem filmele cu care ne servește, normal este să-i pretindem să fie echitabilă cu documentarul. • Un film pentru adulţi: „Bizanţul după Bizanţ“. ADRIAN PETRINGENARU inspirat dintr-o lucrare de Nicolae Iorga, dedicată vieţii şi culturii Ţărilor Române după căderea Constantinopolului şi destrămarea imperiului bizantin porneşte de la ideea că civilizaţia bizantină îşi marchează începuturile prin capodoperele de artă realizate in vremea Li Justinian la Ravenna (secolul VI) şi îşi încheie traiectoria de o mie de ani cu capodoperele realizate In Moldova lui Ştefan cel Mare şi Petru Rareş (secolul XVI). CONFESIUNIRegizorul VASILI ORDINSKI Interlocutor, deci, realizatorul filmului „Piaţa Roşie" cu a cărui prezentare in gala de miine seară începe „Festivalul filmului sovietic". — Ce tendinţe animă creaţia cinematografică sovietică actuală? — Ca in toată cinematografia mondială — scrutarea mai atentă a omului. Voga miracolelor tehnice ale filmului e pe cale să apună: se pare că nici stereofonia, nici ecranul, oribit de lat, n-au adus prea mare lucru publicului. Cel mai important este astăzi nu să cauţi tehnica, ci să arăţi eroul. — Cam cum ar arăta ? — Nu ca supraom, săvîrşind fapte de excepţie, ci ca om cu pregnantă personalitate, înţelegînd responsabilitatea sa în complexitatea universului actual. — Este și cazul eroilor din „Piaţa Roşie"? — Cred că da. Tema acestui film istoric-revoluţionar — consacrat celor care în anii hotărîtori de după Revoluţie au consolidat armata sovietică — mi se pare că are o rezonanţă nouă, depăşind tradiţia anterioară. Este un film în care am încercat să încorporez şi din experienţa mea personală in armată şi in timpul Marelui război pentru apărarea patriei. Este un film despre datoria asumată conştient şi voluntar şi îndeplinirea ei exemplară. — Ce credeţi despre viitorul cinematografiei în condiţiile perfecţionării rapide a televiziunii? — In fiecare ţară, lucrurile se prezintă diferit. Uneori televiziunea este, ca tehnică, atit de bine pusă la punct, încît concurează serios cinematografia. Sigur că şi serialele rămîn privilegiul exclusiv al micului ecran, şi că reportajele televizate au mare forţă emoţională. Cred însă că nimic nu poate înlocui acea comuniune sufletească a publicului ce se stabileşte în sala cinematografului. — Dar dacă televiziunea va lua filmele de la săli? — Filmele realizate pentru ecran normal pierd considerabil din valoare cînd sînt prezentate la micul ecran. Așa că... — Vă atrage televiziunea ? — Voi ecraniza „Calvarul“ de Alexei Tolstoi. — După ce, cu ani în urmă s-a realizat un film pentru ecran lat, și nu culori ?! — îmi place foarte mult romanul, şi sper că va ieşi un serial bun. Evident că nu va fi uşor, deoarece este vorba de un alt limbaj, de altă tratare a sunetului... — In general, credeţi că ecranizările de la televiziune influenţează lectura cărţilor ? — Depinde. In ceea ce mă priveşte, sper că după ce vor vedea serialul „Calvarul“, telespectatorii vor citi şi romanul lui Tolstoi. După cum nu văd nici un motiv ca cei care au citit romanul să nu dorească să-l şi vadă la micul ecran. Ecranizarea unui roman poate fi şi o foarte elocventă invitaţie la lectură, sau semnal pentru descoperirea unei creaţii literare. Augustin Sandu DE CINEFIL Nu, nu suntem la „Ţăndărică“ ! Ci pe platoul de filmare de la „Anima“, de unde vor fi lansate, poate, noi vedete... Păpuşi, bineînţeles ! Foto : C. Abărbieriţei PREMIERĂ LA STUDIO I.A.T.C. Joacă tinerească sau exigenţă profesională ? La prima vedere spectacolul inaugural al „celor mai tineri actori“ ar putea fi considerat doar un divertisment nepretenţios, o demonstraţie de amuzament pe marginea cîtorva „Cînticele comice“ de Vasile Alecsandri şi a celor „Trei crai de la răsărit“ ai lui Haşdeu. Dar numai la prima vedere. Pentru că, nemaivorbind despre latura cetăţenesc-educativă a acestor texte clasice, ele constituie un bun prilej de studiu al unor caractere în care autorii au satirizat moravuri şi năravuri ale epocii, lăsîndu-ne moştenirea unor portrete prin intermediul cărora pot fi combătute şi azi tare sociale şi umane. Demagogia, carierismul, căpătuiala, imitarea „modelor“ străine, au constituit pentru Alecsandri, Haşdeu şi alţi înaintaşi ai literaturii şi teatrului nostru, tot atîtea ţinte de atac în numele eticii şi al bunului simţ popular. De aceea nu e de mirare că ori de cîte ori s-au reprezentat, s-au bucurat, de o mare audienţă în faţa spectatorilor. După cum e normal că celebrele personaje au fost interpretate de cei mai mari actori ai scenei româneşti, care au lăsat amintirea unor compoziţii antologice. Actualii studenţi ai anului IV actorie (atelierul de creaţie al conf. Ion Cojar) urmează, aşadar, o glorioasă tradiţie, avînd prilejul ca, pe aceste mici giuvaieruri, să-şi dezvolte studiul psihologic asupra unor roluri sinteză, stilul epocii şi fantezia proprie în redarea lor prin optica actorului modern. Să nu uităm că majoritatea unor personaje cum sînt Clevetici, Gură,Cască şi altele conţin mn embrion marea galerie a tipurilor duse de Caragiale la desăvîrşire. Mi se pare aşadar de cel mai mare folos ca, încă din institut,studenţii să-şi însuşească acest tezaur al dramaturgiei şi artei scenice naţionale. Dar tocmai pentru că aşa mi se pare că stau lucrurile, am simţit nevoia că, dincolo de hazul real şi comunicarea permanentă cu sala a interpreţilor, studiul tipologic să fi mers mai în profunzime. Subliniez faptul tocmai pentru că studioul IATC e o scenă de un fel special, o scenă-şcoală, ale cărei reprezentaţii ne interesează şi ca rezultate ale procesului de formare a viitorilor actori. Poate că o pregătire prea rapidă a spectacolului i-a dat un anume aer de improvizaţie (care nu e totuna cu spontaneitatea jocului bazat pe o solidă stăpînire a mijloacelor de expresie), de joacă tinerească, frizînd pe alocuri amatorismul. O mai mare exigenţă profesională ar fi pus desigur mai bine în valoare calităţile grupei de studenţi compusă din Eleonora Luminiţa, Gheorghiu, Marinela Popescu, Radu Panamarenco, Paul Chiribuţă, Eugen Mazilu, Theo Cojocaru, care au asigurat — mai cu seamă în „Trei crai de la răsărit“ — graţie vivacităţii lor, destule momente de bună dispoziţie. Dar numai atît. Traian Selmaru Discrepanţe Cînd expresia verbală nu izbuteşte să redea, în chip fidel, gîndirea logică, avem de-a face cu o discrepanţă. Scrie, de pildă, la un moment dat, autorul unei recenzii : „Precedate de o prefaţă, cele trei secţiuni ale cărţii „Lingvistica generală“, „Lingvistica românească“ şi „Lingvistica latină“ încearcă să ilustreze bogăţia şi varietatea preocupărilor autorului în aceste domenii“. Să se fi gîndit oare autorii recenziei că secţiile (recte, autorul) cărţii respective „încearcă să ilustreze bogăţia şi varietatea preocupărilor” sale în domeniile menţionate ? ! Probabil că recenzentul a vrut să spună că secţiile cărţii de care se ocupă ilustrează bogăţia şi varietatea preocupărilor etc. Ceea ce înseamnă cu totul altceva. Alt exemplu, tot dintr-o recenzie: „De fapt, unul din foarte marile merite ale lucrării este acela de a fi izbutit să alcătuiască lista completă a procedeelor de compunere mai vechi şi mai noi“. Aşa cum ni se prezintă acest pasaj, rezultă că unul din foarte marile merite ale lucrării este acela că ea (lucrarea) a izbutit să alcătuiască lista completă etc. Tot o discrepanţă, evident, căci o lucrare nu poate să alcătuiască nici un fel de listă. (Autorul, da !). Alteori, lipsa din formulare a unui simplu element morfologic modifică sensul comunicării. Un exemplu : „In genul epic și dramatic, conflictul se ••• manifestă în ciocnirea dintre personaje“... S-ar putea, deci, crede cum că epic şi dramatic ar fi atributele unuia şi aceluiaşi gen ! In realitate — se ştie — există un gen epic şi un altul — dramatic, distincte prin caracteristicile lor. Dacă enunţul suna astfel : „In genul epic şi in cel dramatic, conflictul se manifestă etc.“, n-am mai fi citat exemplul aici. N. Mihăescu Discuţie, după cum se vede, într-o sală de repetiţie a Operei Române. In dialog, coregrafii şi interpreţii spectacolului aflat pe „şantier“. E vorba de cunoscutul balet „Nuntă în Carpaţi“, pe muzică de Paul Constantinescu. Principalii autori ai actualei versiuni scenice : coregrafii Floria Capsali şi Mitiţă Dumitrescu. Să sperăm că se va reedita succesul primei montări bucureştene din 1938 INFORMAŢIA BUCUREŞTIULUI fotó * literatura * _______________ ' ■ ■ • J'tv.-* V-: ' - : CINE-CALENDAR Talentatul actor de film Ilarion Ciobanu îşi serbează patru decenii de viaţă într-un an care a însemnat pentru el înscrierea a încă trei recunoscute succese. Ne referim la recentele sale creaţii din filmele „Facerea lumii“ „Asediul“ şi „Fraţii“. Drumul străbătut pînă la Pintea, pînă la comunistul Gavrilă Dragan şi, respectiv, pînă la preşedintele Ilarion, este un drum lung, bătătorit timp de peste un deceniu de neîntreruptă activitate pe platouri cu alte şi alte roluri. Cu fiecare dintre ele actorul a evidenţiat, dincolo de calităţile sale, o putere de muncă excepţională, dorinţa permanentă de autodepăşire, străduinţa de a aduce pe ecran chipuri viguroase. A avut şansa să debuteze cu rolul principal din „Setea“ (1961). Excelenta interpretare a lui Mitru Moţ l-a consacrat de la bun început şi definitiv. Ulterior, majoritatea regizorilor noştri de film îşi dispută prezenţa lui Ilarion Ciobanu în distribuţiile realizărilor lor. Il întîlnim astfel în „Poveste sentimentală“, în „Cinci oameni la drum“, în „Omul de lingă tine“, în „Cartierulveseliei". Interpretează rolul utecistului. Dăneţ în „Lupeni ’29“, realizînd, alături de regretatul Ciubotăraşu şi Colea Răutu, o admirabilă figură de , luptător care apără cu dîrzenie, pînă’ la sacrificiul suprem, justeţea cererilor clasei muncitoare condusă de comunişti. Excelează apoi în interpretarea vînjosului şi sumbrului Petre Petre din „Răscoala“. In anul 1966, la cel de al III-lea Festival naţional al filmului de la Mamaia, cucereşte cu rolul Pavel Pavel din „Vremea zăpezilor“ premiul pentru interpretare masculină. Ilarion Ciobanu a găsit în acest rol multiple valenţe, conferind preşedintelui cooperativei agricole un portret al fermităţii, fin subliniat de un troc sobru, de o discreţie a expresiei şi multă simplitate. Seria succeselor lui Ilarion Ciobanu este continuată de noi şi noi roluri, diverse ca factură : muncitorul Redea, zis „Meşterul“ din „Apoi s-a născut legenda“, Pavel Costan din „Doi bărbaţi pentru o moarte“, Gerula din „Columna“ (cu care reuşeşte un admirabil portret de dac, de o rară autenticitate), căpitanul moldovean Ghindă din „Războiul domniţelor“, Nichifor Lipan din „Baltagul“, Stroe Buzescu din „Mihai Viteazul“. Nae Cosmescu „Cadrul didactic este prin excelenţă un educator comunist" (Urmare din pag. 1) cit de bune rezultate s-au dobindit — şi nimeni n-are intenţia să le nege — există şi serioase rămîneri in urmă... — A fi profesor astăzi înseamnă să fii un educator comunist : iată un adevăr asupra căruia merită să medităm mai profund. Ca dascăl, deci, pe plan profesional te poţi manifesta deplin şi eficace numai în măsura în care ai dobîndit o bună pregătire ideologică marxistă. Căci în activitatea universitară, care e deosebit de complexă, profesorul trebuie să dovedească o temeinică înarmare cu cunoştinţe politico-ideologice, o atitudine combativă, militantă. Studentul poate creşte demn numai într-un climat de exigenţă profesională şi politică. E motivul pentru care urcarea la catedră trebuie să fie precedată de preocuparea sistematică a dascălului de a-şi însuşi învăţătura revoluţionară a partidului nostru. Pregătirea profesională a unui cadru universitar e în directă legătură cu nivelul formaţiei sale ideologice. Din acest motiv, nu ne împăcăm cu concepţia unor cadre didactice care socotesc că educaţia propriu-zisă a studenţimii n-ar face obiectul cursului ce-l predau, ci ar cădea în sarcina altora. De aceea, ne simţim datori, ca comunişti şi ca profesori, să desfăşurăm o mai temeinică muncă pentru ca toate cadrele didactice să-şi onoreze integral misiunea încredinţată . Ce întreprindeţi dv. ca dialogul profesor-student să capete o şi mai decisă eficienţă ? — Documentele de partid au subliniat în repetate rînduri modul cum poate creşte eficacitatea formativă a acestui dialog. Incepînd, mai ales, cu acest an, am căutat ca toate disciplinele să-şi îmbunătăţească conţinutul prin includerea mai accentuată în substanţa lor a problematicii ideologice. Cu alte cuvinte, am tins ca toţi profesorii, în cursurile ţinute, să manifeste o atitudine combativă faţă de concepţiile străine ideologiei noastre , să promoveze principiile politicii partidului nostru. Creşterea rolului educativ al cadrului didactic nu poate fi concepută fără prezenţa sa zilnică intre studenţi. Cunoaşterea mai bine a fiecăruia, a preocupărilor lor, a vieţii de organizaţie şi extra universitare a devenit azi un imperativ. Trebuie să precizez că suntem pătrunşi de toată importanţa acestei răspunderi. Deşi timpul scurs de la debutul anului universitar e totuşi scurt, afirm că începutul e bun în această privinţă. Cadrele didactice sunt mult mai mult împreună cu studenţii fie că e vorba de cursuri şi seminarii, fie de acţiuni de muncă patriotică, fie de activităţi practica în laboratoare, în ateliere-şcoală. După cum se ştie, munca directă în producţie a devenit o componentă principală în programul de pregătire a studenţilor, proces care cere îndrumare nemijlocită, apropiată. E un cadru unde legăturile sufleteşti între magistru şi discipol se sudează mai intim. Procesul transmiterii cunoştinţelor este astfel îmbinat şi cu puterea exemplului personal al dascălului în muncă, în viaţă, cu afirmarea unor calităţi moral-politice. Desigur, nu suntem nici pe departe integral mulţumiţi de ceea ce am realizat. Sintem conştienţi că ne aşteaptă încă multe lucruri de rezolvat în această privinţă. Totuşi, judecind după semnele primelor săptămîni de şcoală, am putea aprecia că începutul făcut marchează o sensibilă schimbare în bine. Dar acesta va putea fi apreciat cu aadevărat abia pe parcurs. diin sala Ateneului, gazdă prin tradiţie a marilor recitaluri pianistice, Fausto Zadra — Italia — s-a întîlnit din nou cu publicul bucureştean, care îl cunoştea deja din colaborările solistice cu Orchestra Radioteleviziunii. Pianistul a ales de această dată formula redutabilă a recitalului, propunindu-ne un program deosebit de promiţători Chiar renunţind în ultimul moment la Sonata de Liszt, bunul gust în orientarea repertorială îl recomandau Mozart, Beethoven, Schumann, compozitori abordaţi de obicei de cei mai pretenţioşi pianişti, ca puncte de referinţă a capacităţii lor interpretative. Amintirea ultimei întîlniri cu Fausto Zadra la Radioteleviziune ne îngăduia să-i păstrăm anumite impresii favorabile. Recitalul din seara trecută le şterge însă, căci din posibilităţile întrezărite nu am mai revăzut acum un stadiu evolutiv marcant. Fausto Zadra optează pentru alura de ansamblu, pentru expresivitatea muzicianului amator de efluvii romanţioase, negînd limitarea scolastică sau libertatea stilistică disciplinată. Consecinţa este o redare din care nu lipseşte farmecul personal, de altfel singurul argument ce pledează pentru un eventual succes al pianisticii sale. Dincolo de această alură, agogica arbitrară, labilitatea ritmică însoțesc o desfășurare tehnică aparentă (în care lirismul este prilej de odihnă, iar pasajele de velocitate se parcurg cu un efort eroic). Caracterizarea stilistică, avînd în vedere compozitorii aleși, ne apare ca dominată temperamental de spiritul meridional. în Mozart micile dantelării se alternează cu bel-cantoul italienizant, în Beethoven verismul încarcă de dramatism operistic frazele Titanului. Carnavalul op. 9 de Schumann, în „varianta“ lui Fausto Zadra, ne-a limitat de asemenea prea mult la aspectele unei literaturi salonarde, sentimentale, aducînd pe prim plan o singură ipostază posibilă, din multitudinea imaginilor romanticului compozitor. Iată, deci, putem spune — nu fără un anumit regret — că programul a fost mai promiţător decit realizarea lui, într-o sală în care nu sunt încă stinse ecourile unor recitaluri celebre, ale lui Kempf, Baskirov, Richter, Eschenbach... Grigore Constantinescu Un program promiţător La O.C.L.P.P. s-a afişat REZULTATUL OPŢIUNILOR DEPUSE ÎNTRE 1 ŞI 30 SEPTEMBRIE Ieri, la sediul Oficiului pentru construirea de locuinţe proprietate personală, din str. Gutenberg (în curte), s-au afişat listele de prioritate cu rezultatul opţiunilor depuse între 1 şi 30 septembrie a.c. In cazul unor eventuale omisiuni sau erori în stabilirea priorităţii se pot face contestaţii pînă in ziua de 6 noiembrie a.c. Pot depune asemenea contestaţii în aceeaşi perioadă şi cei înscrişi pînă la 30 septembrie a.c. şi care din diferite cauze nu au depus opţiuni în perioada anunţată ; cei care au plătit integral costul apartamentului, indiferent de data înscrierii ; cei care vor să treacă de la confort I la 2, 3 şi 4 camere confort II ; cei care vor să treacă de la un număr de camere la altul în cadrul aceluiaşi grad de confort, dacă au asigurat avansul corespunzător înainte de 30 septembrie a.c. Contractele pentru apartamentele din blocul L-17 Titan se vor elibera vineri, 29 octombrie, iar pentru cele din blocurile S-1 şi S-2 Sălaj, in ziua *,de 30 octombrie. Ghişeele funcţionează de la ora 8, eliberarea făcîndu-se în ordinea numerică a apartamentelor. • Constituirea asociaţiilor civile de bloc ale locatarilor din blocurile A-l, D-5, D-6 și D-7 din cartierul Drumul Taberei, microraionul 7, va avea loc la sediul O.C.L.P.P. din str. Gutenberg nr. 1, joi 28 octombrie a.c. (la ora 18 pentru cei din blocurile A-1 și D-7 și la ora 19, pentru cei din blocurile D-5 și D-6). Din secretele Urmare din pag.l mul rind exerciţiul muncii. Să vă dau un exemplu: Ion Bucur, unul din foştii elevi eminenţi ai liceului nostru, fizician pasionat, cîştigător şi el al unei olimpiade, a urmat medicina şi azi este unul dintre cei mai buni chirurgi. S-a dezis el ? Nu. încă din liceu spunea : Invăţînd fizica, înţeleg mai bine omul... Paradoxul e doar aparent. Ca şi in cazul unor elevi pasionaţi după olimpicilor... poezie, excelenţi matematicieni ,liceul nostru se profilează, de fapt, pe studiul fizicii şi matematicii — de aici şi existenţa unor ateliere-şcoală nu numai bine amenajate, dar şi intens frecventate în afara orelor de curs) elevi care mărturisesc : Poezia te ajută să înţelegi mai bine cifrele... Iată, dar şi in acest fel, semnele viitorului om al societăţii noastre. Şi ce oare e şcoala, ce trebuie să fie, dacă nu — revenind la titlul Însemnării de față — și primul banc de probă al acestui viitor om, pe cit de multilateral dezvoltat, pe atit de bine conturat ca specialist. PE CÎND OPINIE FERMĂ, COMBATIVĂ ? (Urmare din pag. I) nia medicilor, a personalului sanitar ? Funcţionează în Capitală, ca de altfel în fiecare judeţ, Colegiul medicilor şi farmaciştilor, organizaţie profesională al cărei scop constă tocmai informarea la personalul medical a unei înalte conştiinţe etice, în controlul conduitei lui profesionale. — Colegiului medicilor şi farmaciştilor din municipiul Bucureşti — ne spunea tov. conf. dr. VICTOR COROI, directorul Direcţiei sanitare a municipiului — îi revin sarcini deosebite în instaurarea unui climat de responsabilitate, de respect integral al normelor deontologiei medicale, înalta probitate profesională şi morală a membrilor săi conferă acestui organism o autoritate recunoscută. Trebuie să spunem, totuşi, că activitatea colegiului nu a fost întotdeauna marcată de eficienţă. Au existat prea puţine iniţiative, de cele mai multe ori măsurile s-au oprit la discutarea, după sesizarea noastră, a unor abateri profesionale. Intr-adevăr, o cît de succintă analiză a mijloacelor educative promovate de acest for profesional indică drept principale metode discutarea „post factum“, după intervenţia sancţiunii administrative, a abaterilor de la etica medicală. Şi totuşi, este vorba de un organ cu largiatribuţii în instaurarea şi conservarea unui climat moral adecvat, de manifestare a opiniei publice medicale. Ce a întreprins colegiul în acest sens ? Puţin, chiar foarte puţin. S-a limitat în a blama atitudinile şi faptele unor colegi, atitudini şi fapte descoperite însă de alte foruri. Cu alte cuvinte, s-a stat şi se stă încă la remorca organelor administrative, sau a celor penale. Ca şi cum nu ar fi vorba de fapte petrecute sub ochii tuturor, poate în chiar aceeaşi unitate sanitară în care lucrează unul sau mai mulţi membri ai amintitului colegiu. Desigur, nu încercăm să subapreciem importanţa educativă a discutării şi sancţionării morale a cadrelor medicale care s-au îndepărtat de la etica profesională. Nu putem trece cu vederea nici responsabilităţile ce revin în acest sens conducerii administrative a fiecărei unităţi sanitare, organizaţiilor de partid din fiecare spital sau policlinică. Dar nici nu putem fi de acord cu optica — am zice birocratică — conform căreia dacă nu există sesizare, nu există... probleme ! Să ne referim da, pildă la lipsa de opinie manifestată în acest sector față de veniturile ilicite acumulate nestînjenit de unele cadre medicale, sub ochii nepăsători ai colectivelor din care fac parte. Cine, dacă nu Colegiul medicilor şi farmaciştilor trebuie să creeze opinia de masă aptă să curme abuzurile şi cazurile de cupiditate ? Era de pildă nevoie să intervină procuratura ca să se dovedească faptul că medicul N. Dragomir, de la Policlinica Titan pretindea şi primea bani de la persoanele pe care le consulta şi le trata ? — ca să dăm un exemplu ? — Stă în puterea noastră — ne declara tov. prof. dr. docent Dumitru Burlui, vicepreşedintele Colegiului medicilor şi farmaciştilor din municipiul Bucureşti — să eliminăm asemenea atitudini din activitatea personalului medical. Colegiul se loveşte însă şi de unele greutăţi. Informarea sa cu privire la problemele apărute în reţeaua sanitară este de multe ori precară, sau făcută cu întîrziere. Aşteptăm un reviriment în acest sens, o dată cu înfiinţarea, în fiecare unitate, a comisiilor de disciplină şi deontologie, ce vor supraveghea concret conduita profesională a salariaţilor, sesizîndu-ne direct orice abatere. Am iniţiat deja o largă dezbatere în cadrul fiecărui spital, care porneşte de la prezentarea în faţa respectivelor colective a cazurilor concrete de încălcare a indatoririlor profesionale depistate în ultima vreme. Urmărim crearea unei opinii sănătoase, capabilă să înfiereze imediat, în cadrul fiecărui colectiv, orice încălcare a normelor de etică medicală. Coifuri cu „bucluc"... . . .există, in Capitală, în cîteva intersecţii — cum ar fi unele de pe Moşilor, de pe artera de legătură între şoseaua Bucureşti — Ploieşti si zona Străuleşti etc. , lăsăm organelor în drept să le... nominalizeze si pe celelalte — unde siguranţa circulaţiei este pusă la grea încercare. Se încrucişează,in astfel de puncte, artere de intens trafic şi — din cauza vizibilităţii reduse datorată colţurilor unor clădiri sau garduri — nu o dată s-au produs tamponări între vehicule. Soluţii — evident, abstracţie fărind de un plus de atenţie din partea conducătorilor auto — ar exista Spuneau unii specialişti că, pe alocuri, s-ar putea renunţa la unele construcţii (în paranteză fie spus, deja... autodemolate). In alte părţi s-ar putea „tăia” colţul unor garduri, după cum în unele intersecţii ar fi utile oglinzi „rutiere” speciale. Nu ne propunem, însă, să stabilim noi rezolvări optime şi — de ce nu ? — posibile. Există doar un serviciu de circulaţie în I.M.M.B., există o Direcţie de drumuri şi spaţii verzi, ca şi o Direcţie de arhitectură şi sistematizare în C.P.M.B., cărora le lăsăm... iniţiativa. „Biletele la control !“ Amicul așteptă pînă ce controlorul Intră în compartiment și se pregăti să scoată biletele din servietă. Incuietoarea nu cedă. Calm, apăsă pe butonul declanșator. Nimic ! — Biletul dv ! — Un moment! Trase de mecanismul care nici nu se clinti. „N-am timp de pierdut, vă rog, deschideţi pînă mă întorc din compartimentul vecin !“ Amicul intră în panică. Servieta trecu din mină în mînă. Cineva încercă cu un briceag, un altul cu un tirbuşon, un călător bătrîn propuse să-i turtească Incuietoarea în ușă. Nimic... nimic... In continuare aceasta rezista ca un safe. Controlorul se întoarse şi-l măsură cu o privire totodată expertă şi circumspectă ! „Cunoaştem noi ! Au mai fost cazuri“! „De serviete defecte ?“ „Nu! De călători fără bilete!“ Amicul a rămas In staţie să se explice. In faţa şefului gării servieta s-a deschis evident fără efort. Aşteptînd alt tren, omul meu a cumpărat două kilograme de mere. Ei bine, pînă la destinaţie a ţinut servieta la subsuoară. Nu s-a mai închis ! Cine nu crede povestea poate căuta o asemenea servietă de 142 lei la magazinul de Marochinărie fină de pe calea Victoriei peste drum de Telefoane. Acolo s-ar putea afla şi cine a furnizat încuietorile. Directorul întreprinderii respective circulă şi el cu o asemenea servietă ? Nu l-aş sfătui ! ★ Cel de al doilea amic de al meu e antialcoolic. In mod special nu suferă ţuica. Şi totuşi de la o vreme e bănuit că s-a dedat la deliciile lui Bachus. De cîteva zile, cum intră în birou, în care se află mai ales colege, se stîrneşte un val automat de proteste ! „Iar ai băut !... Cum poţi duhni aşa a ţuică ! Deschideţi geamurile !“ Asta o zi, două, trei... Chestiunea a ajuns în biroul directorului. Omul s-a explicat că a avut icter, că are idiosincrasie alcoolică. Directorul l-a privit ironic: „uite, şi acum aromeşti a ţuică !“... Disperat, cel bănuit se luase de gînduri, se hotărîse să-şi ceară transferul... Pînă cînd... Pînă cînd... norocoasă inspiraţiune! Amărît, ruşinat, CU capul plecat, şi-a privit pantofii. Un miros de ţuică cu un damf violent de prună arsă se înălţa în văzduh ! Evrica !... De cîteva zile îşi curăţase pantofii cu „Dresing“ produs de fabrica „Progresul“. Şi-a schimbat pantofii şi toată lumea a fost mulţumită. Oare şi tovarăşii care pritocesc licoarea cu bucluc ? Alecu Popovici