Luceafărul, ianuarie-iunie 1963 (Anul 6, nr. 1-13)

1963-01-01 / nr. 1

ANUL VI — Nr. 1 (106) — 1 IANUARIE 1983 REVISTĂ A UNIUNII SCRIITORILOR DIN R. P. R. APARE LA 1 ȘI ÎS ALE LUNII — 12 PAGINI — 1,50 lei » EUGEN assas Mihas Beniuc /§ • • m ^ • c ftnii Prea bucuros nu sint ele anii mei Că-i împlinesc ava mai către iarnă Cind fulgii de zăpadă prind sa cearnă Zicindu-mi parcă­ Bade, ce mai vrei? Dar anii tăi mă bucură grozav. Republică, văzîndu-i tot mai tainici Și chiar de-ai mei devin mai lăturalnici Mă-nvie-ai tăi, oricit sint de firav. Tu le-ai născut cind anul era-n merde Și-ai semănat în inimă nădejde, Că nu alt an începi, ci altă eră. Sint cincisprezece numai de atunci Și astăzi toți cunosc, bătrini si prunci, C-ai fost temei de veac si nu himeră. Niculas Stoian (T)a tri­m­­­i­s un Soldat ce-i sint, vreau astăzi să-i jur Republicii Legat, precum Pămîntul de Soare, sint, de tine. Şi-n cosmos chiar de-aş merge, nu gravitatea, ci, Iubirea ta pe-orbita Pămîntului m-ar ţine. Iubirea t­a-i puterea mirifică ce-o am Cind, cu mlndrie simplă, rostind slăvitu-ţi nume, Ca la porunca unui „deschide-te Sesam" Mi se deschide poarta, oriunde bat, în lume. De cum îli trec hotarul, ea se preschimbă-n dori In Sudul cald vreau munţii cu Streşini de răcoare, Şi-n Nord, după arşiţa fluidă-a lui Cuptor Tînjesc, visind cîmpia-ntr-un lac imens de soare, E de ajuns în lanul străin o albăstrea, Ca Bărăganul nostru din zări să mi-l apropii Cu holdele, prin care copilăria mea Mai mișună, ciudată, precum un cîrd de dropii. O sondă întîlnită allunde-i un ecou De prin pădurea noastră metalică din fara, De pe vreun deal ce pare un pom de Anul Noh Cind sondele-s, feeric, iluminate-n seară. Mi-i inima asemeni cu-o stemă-a țării-ncît o port ca-n fruntea unei sărbătorești coloane. Trecînd prin fata lumii cu pasul hotărît, O inimă cum încă sint opl’ș’pe milioane. în urmă cu 15 ani, într-o seară de decembrie, ul­timul reprezentant, cu domiciliul in Romînia, al fa­miliei Hohenzollern îşi făcea bagajele şi se pregătea să intre în azilul european al regilor, unde, aşa cum spusese pe vremuri Cocea, maiestăţile lor, ca să nu moară de foam­e, deveniseră directori de bancă. Cortina istoriei căzuse dur peste o domnie de aproape 80 de ani, domnie rentabilă dacă ne gîndim că primul reprezentant al ilustrei şichte ve­nise cu cîteva haine în traistă şi că ultimul pleca cu un tren încărcat de lucruri, urmînd în exil pe taică-său, fugit şi el peste graniţă ca să nu cu­noască dragostea nemărginită a poporului, ajunsă la forme paroxistice. Timpul n­e permite acum să înţelegem în perspec­tivă cam ce a fost aceea monarhia. Unii dintre noi îşi mai amintesc slujbele solemne de la Patriarhie, cu fostul lor sonor, parăzile cu risipă de cai şi harnaşamente şi chiar „înaltele“ mesaje emise în­­tr-un grai grandilocvent, fardat cu cuvinte mari : drepturi inalienabile, misiunea sacră a Romîniei etc., etc.... Poze, pagini îngălbenite, o întreagă lite­ratură, zac în arhive , recuzită de operetă. Iată şi fata adevărată a îndelungatei stăpîniri a despoţi­lor : un neam batjocorit, bătut cu biciul, ucis cu plumbul şi întemniţat atunci cind avea gura mare „Majestatea­ Sa la 10 Mai“, „Majestatea Sa la deschiderea Expoziţiei“, „Majestatea Sa la Bobo­tează“, acum acest carnaval strălucitor, sub care colcăia sîngele, pare ridicol, şi — în loc să stringi pumnii — ai fi tentat să zici : „erau caraghioşi, să­racii !“ ; numai că există o memorie a poporului neîndurătoare şi veşnică. Printr-un complot al unor miniştri iresponsabili, ne-am trezit, cu ajutorul „voinţei naţionale şi a do­r­inţei lui Dumnezeu", cu un junker falit, sosit gol puşcă, la poarta ţării. O dinastie obscură fusese invitată să ocupe un tron vacant, uitat într-un colţ al Europei, unde li se părea că legea putea fi neso­cotită mai uşor şi haznaua proprie cu galbeni spo­rită fără mari riscuri. Istorici hrăniţi la masa re­gală au avut grijă să dea acestui îndelungat jaf or­ganizat aparenţa unei modeste ocîrmuiri, terminate, între altele, cu un pasiv de 11.000 de morţi. Soţia — poetă, a domnitorului, încerca lira, făcîndu-se ca uită şuieratul gloanţelor, in timp ce Maiestatea Sa organiza vitrina unei prosperităţi de mucava, nu­mai că e greu să astupi gura ţării întregi care urlă de mizerie şi să pui­ dantelă peste un cimitir imens, astfel că adevărul , a supravieţuit. Gloriosului întemeietor de dinastie a urcat pe un armăsar de bronz în piaţă, după moarte, ca­­să mai privească o dată naţiunea, masacrată cu singe rece ş­i-a urmat un alt reprezentant al familiei, nu­­mit în bucoavne „loialul“, de fapt o sinistră pasăre de pradă , cunoscut, şi ca un vajni­c „Cupidon al ţigăncilor din cartiere mărginaşe“. Şi urecheatul împărţitor de graţii regale în straturi periferice a avut cu ce hrăni curiozitatea publică din belşug. Istoria acestei dinastii n-ar fi completă dacă n-am aminti şi de reprezentantul ei sperţar, nene de bor­del şi afacerist de rangul întîi,­ dem­onstrînd că atunci cind vor, nici regilor nu le lipseşte talentul datului la spate. Cartoforul cu coroană, spaima cra­melor şi a femeilor măritate, a ţinut să dea o lecţie uriaşă de cinism şi n-a fost întrecut în ridicol deci­ de gîngavul său fiu, aruncat un neant de istorie, înainte de a avea posibilitatea să ne arate la ce se pricepe. Pribeag, incapabil să se întreţină singur, acest tîrîie-izmene ne mai îmbie câteodată, cu aju­torul undelor, să ne amintim de vremurile cînd a­pa­latul regişorilor noştri era în realitate o bancă si­nistră de schimburi monetare. Glasul său dogit ne stîrneşte repulsia şi nu e cazul să murdărim hîrtia pentru a-l pune­ la punct. Ce-a însemnat de fapt , instaurarea puterii popu­lare, naşterea republicii? Cei cincisprezece ani trecuţi ne îndreptăţesc să fim mîndri. Nu există decit un răspuns de dat, calomniatorilor de profesie: poftiţi să vedeţi, domnilor ! Au fost aruncate la gunoi aceste tinichele care constituiau jalnicul muzeu al monarhiei — în spa­tele cărora stăteau clasele opresoare, adevăratele guvernante, Măria Sa Poporul, înfăptuind, sub con­ducerea­­ Partidului, revoluţia, a pornit­ la­­înălţarea măreţului edificiu al Republicii populare, în care mari evenimente ca industrializarea, colectivizarea, revoluţia culturală, s-au înscris ca nişte drumuri cardinale de dezvoltare. Nu sunt amator de cifre, deşi ştiu cut pot ele să vorbească, dar, ca martor al reconstrucţiei ţării mele, al celei mai dinamice epoci din viaţa Romî­niei, pot să spun cite ceva despre oraşele, uzinele şi universităţile ridicate într-un timp record pe acest pămînt, cîntat de poeţi, slăvit de sudoarea sacră a truditorilor ei. A fost dat ca tocmai acei lucrători, uitaţi în ga­lerii mizere de mine sau în sordide uzine lîngă forje­ anemice, să încunune fruntea Romîniei cu o cunună splendidă de uzine; a fost­ dat (ce revanşă peste timp !), tocmai acelor dijmaşi, bătuţi cu biciul şi puşi în jug în focul animalelor, ca­ tocmai ei să transforme ţarina nerodnică a ţării într-o minunată grădină. Partidul comuniştilor a organizat efortul superb al naţiunii spre progres, spre Jocurile cele mai înalte­ în civilizaţia lumii. Urmaşii ucişilor,cu plumbi­­de, către Carol I-ul, scormonesc pămîntul cu tractoarele şi pun «pe masa tuturor o pîine,,Imen­să şi fierbinte ca o inimă. Fără a fost, fără­, vorbe mari, într-o tăcută şi modestă­ solemnita­te­ al­ mun­cii, întregul popor român a pus tîrnăcopul pe coşmeliile, moştenite şi, ridică aşezări noi, de neîn­chipuit,­sub­­ guvernările burgheze moşiereşti. Mica­ ţară de lîngă Danubiu, confundată totdea­una de către călătorii distraţi cu cine şte ce vecin, a făcut, într-un termen relativ scurt de ani, să se audă de ea pe toate meridianele. Romînia care importa pînă şi acul de cusut, ca să nu mai vorbim despre altele, trimite lumii tractoare, aparataj in­dustrial şi uimeşte curiozitatea mondială cu vita­litatea ei economică. Nu e nici un mister! Celor ispitiţi să facă speculaţii pe tema unor miracole, trebuie să li se răspundă că nu minunile explică acest progres, ci o gîndire­ liberă, descătuşarea unor energii lăsate, ani de zile, la fundul vieţii, cu bună ştiinţă. Ne aflăm la capătul unei etape istorice care a re­liefat, cu deosebită pregnanţă, rolul conducător, or­ganizator, deschizător de mari perspective, al parti­dului nostru, aducind în faţa lumii imaginea unei Romîn­ii ci totul­ noi, care se bucură de un prestigiu mondial recunoscut, reflectat în relaţiile internaţio­nale multiple ale patriei noastre. Dacă vom fi întrebaţi de către generaţiile viitoare cum am făcut ca să scăpăm de sărăcie şi mizerie şi ce­ a stat, la baza marilor înfăptuiri, vom putea răspunde că numai libertatea poporului aduce o asemenea fericire și că fără lupta comuniştilor a­­ceastă libertate şi această fericire n-ar fi fost posibile. l-U _J O Z O 0) -o .2-ITM «si-cn O \ TRĂIASCĂ ^|y.d ANIVERSARE Í£X$\ A REPUBLICII \ \ "« \ \ THBKmw BARBU

Next