Luceafărul, iulie-decembrie 1983 (Anul 26, nr. 26-52)
1983-07-02 / nr. 26
2 IULIE 1983 I JLî » % ♦ Referatul prezentat de tovarăşul Dumitru Radu Popescu STIMAŢI TOVARĂŞI, N E aflăm încă sub puternica impresie pe care a lăsat-o asupra noastră Mesajul tovarăşului Nicolae Ceauşescu, document de importanţă majoră, care oglindeşte marile transformări înnoitoare petrecute în societatea noastră, complexele probleme ale lumii contemporane, subliniind sarcinile ce revin scriitorimii din România in orientarea şi creşterea culturii autohtone şi in salvgardarea valorilor universale ale omenirii. Pătrunzătoarea analiză pe care secretarul general al partidului, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, a făcut-o asupra istoriei noastre şi asupra modului in care omul de cultură s-a implicat de-a lungul veacurilor în determinarea acestei istorii ne obligă, cu atit mai mult, să punem cumpănă dreaptă între ceea ce s-a realizat durabil şi ceea ce urmează să realizăm noi, cei de azi, pentru ca opera“ scriitorilor din România să se preschimbe în durata spiritualităţii culturii şi civilizaţiei socialiste şi comuniste. „ Stimaţi tovarăşi, Sărbătorirea ■ 75 de ani de la înfiinţarea Societăţii Scriitorilor Români, prima asociere profesională de la noi, ne aduce in minte imaginea artistului cetăţean şi patriot, „suflet In sufletul neamului...", militantpentru marile idealuri revoluţionare, naţionale şi sociale ale poporului, pentru salvgardarea fiinţei naţionale, suveranitate şi independenţă, pentru Înfăptuirea unirii tuturor românilor în graniţele fireşti, pentru progres şi democraţie, Împotriva fascismului şi a exploatatorilor interni şi externi, împotriva obscurantismului şi a ideologiei retrograde, pentru demnitatea omului, a naţiunii şi triumful raţiunii in lume. Închinîndu-şi, de-a lungul vremii, energia, talentul, forţa creatoare, unii sacrificîndu-şi chiar viaţa pe cimpul de luptă, scriitorii români s-au dăruit integral poporului, patriei, propăşirii limbii şi culturii naţionale. Frămîntlnd cuvintele zile şi nopţi, mii de săptămini, — cum ar fi zis Arghezi — scriitorii noştri au fost, nu o dată, eroi ai muncii intelectuale novatoare, înaintemergătorii ce au pregătit cu scrisul lor atmosfera spirituală pentru actele de răscruce din istoria patriei, precum promovarea limbii române in instituţii şi in şcoli, dezvoltarea literaturii naţionale, a presei şi a teatrului in limba poporului, descoperirea şi punerea in valoare a folclorului, a civilizaţiei şi culturii populare. Mulţi scriitori au contribuit la pregătirea atmosferei pentru marile evenimente şi înfăptuiri revoluţionare, cum a fost Răscoala lui Horea, prin iluştrii iluminişti români şi corifei ai Şcolii Ardelene, Revoluţia lui Tudor Vladimirescu, Revoluţia burghezo-democratică de la 1848, Unirea Principatelor, Războiul de Independenţă, Răscoalele ţărăneşti de la 1907, Unirea de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918. Mulţi dintre scriitorii români s-au angajat in lupta antifascistă, au demascat crunta exploatare burghezo-moşierească, au sprijinit cu condeiul lor actul revoluţionar de la 23 August 1944, instaurarea unui guvern democratic, naţionalizarea principalelor mijloace de producţie, transformarea socialistă a agriculturii şi toate actele revoluţionare care s-au săvîrşit sub conducerea Partidului Comunist Român, căruia scriitorii i-au fost ajutoare de nădejde, în ampla operă de construire a noii societăţi, socialiste. Cu profundă mîndrie patriotică vibrează m inimi cuvintele de apreciere ale tovarăşului Nicolae Ceauşescu : „Marii noştri glnditori şi creatori de valori spirituale şi-au pus vocaţia în slujba libertăţii şi a independenţei patriei, a dezvoltării limbii române. Glorificînd eroismul legendar al luptei strămoşilor pentru neatirnare, operele lor dădeau in acelaşi timp răspuns aspiraţiilor de progres ale societăţii din vremea lor, jucau rolul de instrumente ale luptei pentru infăptuirea idealurilor de dreptate şi progres ale poporului român. Prin aceasta, şi prin inalta lor valoare artistică sau ştiinţifică, aceste opere aparţin nu numai tezaurului nostru naţional, ci şi patrimoniului culturii universale“. Pătrunşi de problemele neamului şi de imperativele vremurilor, scriitorii români au manifestat din totdeauna o memorabilă vocaţie spre universalitate, promovînd în conceptul culturii universale specificul geniului românesc, viaţa poporului român, felul lui propriu de a gândi, de a simţi şi de a Înţelege lumea. ’ Viaţa poporului, istoria noastră zbuciumată şi glorioasă, patria cu toate frumuseţile ei, marile realizări ale socialismului, sub inţeleapta conducere a Partidului Comunist Român, a secretarului său general, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, au devenit, sub panaseri e.__________________________________ ftorilor noştri, un cîntec nepieritor, o epopee glorioasă a unui semnificativ şi măreţ drum istoric. Stimaţi tovarăşi, în acest moment aniversar, o evocare a iniţiativelor ce au premers constituirea Societăţii Scriitorilor Români în 1908 se cuvine ca un act de cinstire adus înaintaşilor noştri. Vom menţiona întemeierea, în climatul generat de revoluţia lui Tudor Vladimirescu, a Societăţii literare din anul 1827, de către Dinicu Golescu şi Ion Heliade Rădulescu, menită a impulsiona viaţa culturală şi literară din Ţara Românească. Preocuparea pentru limba şi literatura naţională s-a vădit şi în cadrul Societăţii filarmonice din 1833, întemeiată de Heliade, al cărui obiectiv imediat era pregătirea pentru crearea unui teatru naţional. Un veritabil eveniment în istoria culturii noastre, cu reverberaţii de ordin politic, l-a înscris constituirea, în 14 februarie 1845 a Asociaţiei literare a României, din iniţiativa cărturarilor N. Bălcescu, I. Ghica, D. Bolintineanu, C.A. Rosetti, C. Bolliac, A.T. Laurian, nume reprezentind viitorii paşoptişti, la care au fost invitaţi să participe din Moldova — C. Negruzzi, V. Alecsandri, Gh. Asachi, iar din Transilvania — G. Bariţiu, T. Cipariu şi alţii, o asociaţie cu un profil în spiritul idealurilor unităţii naţionale, al „Daciei literare“. Ar putea fi amintite şi alte forme de organizare a breslei scriitoriceşti, în a doua jumătate a secolului trecut, dar procesul de maturizare a slujitorilor scrisului literar avea să se exprime plenar in primul deceniu al veacului nostru. Astfel se realizează, după un şir de consfătuiri, actul de creare, pe o bază ce se va dovedi temeinică, la 28 aprilie 1908, acum 75 de ani, a Societăţii Scriitorilor Români. La 2 septembrie 1909, scriitorii reuniţi la Liceul Lazăr votează Statutele şi Regulamentul, aleg preşedintele Mihail Sadoveanu. In Statute sunt prevăzute, în primul rînd, ţelurile Societăţii : „Apărarea drepturilor şi intereselor morale şi materiale ale scriitorilor. Ajutorarea, prin împrumut, a scriitorilor întovărăşiţi. Ajutorarea scriitorilor tineri şi de talent. Ajutorarea văduvelor şi copiilor orfani ai societarilor“. La 10 ianuarie 1912, o lege votată de Parlament preciza : „Societata Scriitorilor Români se recunoaşte ca persoană morală cu drept de a funcţiona după statutele ei“. Dar dincolo de aspectul de breaslă al acestei asociaţii de scriitori, a prevalat, tot timpul, ca o sarcină nobilă a scriitorimii româneşti, cultivarea limbii şi literaturii române, într-un moment în care vorbitorii de limbă nu se aflau încă toţi sub scutul unui stat unitar. A fost o sarcină de care Societatea Scriitorilor , Români s-a achitat cu pasiune, consecvenţă şi demnitate, înţelegînd rolul pe care trebuie să-l aibă literatura şi scriitorul într-un moment ca acela prin care trecea România dinaintea primului război mondial. Marea majoritate a scriitorilor care au fondat Societatea Scriitorilor Români au fost, prin scrisul lor, prin demersurile lor sociale, militanţi neobosiţi intru patriotism, pentru marile cauze naţionale ale poporului român, ale ţării. Mihail Sadoveanu, Emil Girleanu, Şt.O. Iosif, Dimitrie Anghel, Ilarie Chendi, Octavian Goga au fost printre cei mai devotaţi popularizatori ai cuvîntului românesc peste tot acolo unde trăiau români. Primele mari şezători literare ale S.S.R.-ului se vor desfăşura la Sibiu şi în Bucovina, acolo unde românii se mai aflau încă în graniţele statului habsburgic, înscriindu-se astfel in marea tradiţe a societăţilor literare româneşti din secolul trecut, care îmbinau activitatea politică cu cea literară. S.S.R.-ul este cel care inaugurează seria centenarelor scriitoriceşti şi a unei sărbătoriri Eminescu, concepută ca o manifestare populară. Un moment de răscruce în viaţa S.S.R.ului l-a constituit primul război mondial şi atitudinea României faţă de acest război. Membrii S.S.R.-ului au cerut comitetului formularea unei declaraţii publice, pentru a-şi afirma deschis adeziunea la politica înfăptuirii marelui ideal naţional care va fi realizat la 1 Decembrie 1918. Un episod grăitor s-a petrecut în timpul primului război mondial, în momentul în care trupele germane ocupaseră Bucureştiul şi România era redusă la teritoriul puternic asediat al Moldovei, un grup de scriitori, stabiliţi la Iaşi, au continuat activitatea S.S.R.-ului, alegînd ca preşedinte pe Mihail Sadoveanu şi editind ziarul „România“, care devenise suportul moral şi politic, aşteptat, al trupelor de la Mărăşeşti şi Mărăşti. Astfel, scriitorii au fost alături de oamenii din tranşee, cu mijloacele proprii scriitorului militant. Stimaţi tovarăşi, Odată cu constituirea statului naţional unitar. Societatea Scriitorilor Români devine purtătoare de cuvînt a scrisorilor, de pe întreg cuprinsul ţării. Nu întimplâtor printre preşedinţi Societăţii s-au numărat, intre cele două războaie, doi scriitori ardeleni : Octavian Goga şi Liviu Rebreanu. Această unitate a literaturii a însemnat şi o depăşire a tendinţelor provinciale, o situare mai decisă a culturii române în context european, ca şi o sincronizare cu mişcarea europeană a ideilor literare. Asistăm, după 1918, la un proces energic de diversificare şi de înnoire a tuturor genurilor literare precum şi a modalităţilor de expresie. Fenomenul modernismului, cu multitudinea lui de aspecte, inspiraţia din viaţa citadină a societăţii postbelice, împletirea observaţiei sociale cu observaţia psihologică, o accelerată înnoire a limbajului propriu dferitelor genuri literare, existenţa unor confruntări de ideologie socială, politică şi literară, acestea şi altele pot fi considerate liniile principale de forţă ale procesului modernizării literaturii. Epoca interbelică reprezintă momentul de afirmare şi de fixare a formelor literare moderne în roman, în lirică, in dramaturgie şi în critica literară. în acelaşi timp, problema raportului dintre tradiţie şi inovaţie are şi un aspect mai larg de ordin ideologic. Bogata tradiţie a poeziei româneşti a făcut ca, în perioada interbelică, modernizarea să însemne o diversificare, fără precedent, a formulelor şi apariţiei unor mari valori, unele de anvergură europeană. în epocă, proza e caracterizată de un avînt extraordinar. Romanul este genul cel mai cuprinzător sub raportul reflectării complexităţii sociale şi individuale. Reprezentanţii săi de frunte au creat acele capodopere de care se leagă, in istoria noastră literară, tematica şi formula modernă a genului. Romanul se diversifică tematic, la vechea problematică rurală adăugîndu-se aspecte ale existenţei citadine. Dramaturgia traversează un moment de căutare a unor modalităţi înnoitoare. Prin dramele intelectuale, de idei, prin revigorarea mitului, prin comedii de iporavuri, dramaturgia perioadei interbelice se înscrie valoros în mişcarea generală a literaturii vremii. Un moment important in evoluţia criticii româneşti îl constituie opera unor personalităţi excepţionale, a căror prezenţă simultană conduce la o dezvoltare fără precedent a genului şi determină închegarea unei viziuni cuprinzătoare asupra fenomenului cultural şi literar românesc. Un număr considerabil de cronicari literari, istorici literari şi eseişti fac din oficiul critic o contribuţie necesară şi direcţională, asigurind dezvoltării literaturii o receptare eficientă de către public. Stimaţi tovarăşi, Implicarea scriitorilor, prin organizaţia lor profesională, in marile probleme ale societăţii româneşti s-a datorat, după pri-mul război mondial, faptului că, prin noile condiţii create de existenţa statului român unitar, numărul Scriitorilor români a devenit mai mare, iar aria de răspunderi şi de manifestări a S.S.R.-ului mult mai întinsă. Mulţi scriitori îşi afirmă poziţia patriotică, democratică, luînd atitudine contra războiului in care fusese tîrîtă ţara. Militanţi antifascişti, în contact direct cu Partidul Comunist Român, participanţi la acţiunile iniţiate şi conduse de partid, cu o prezenţă activă în presa de stinga, — scriitorii reprezintă o forţă importantă în frontul larg al forţelor patriotice şi democratice româneşti. După 23 August 1944, scriitorii se angajează pe deplin in opera de înnoire a societăţii româneşti. La 24 septembrie 1944, Adunarea generală a Societăţii Scriitorilor Români, exprimind sentimentele scriitorimii române, a hotărît cu unanimitate de voturi să adere la Proiectul de platformă politică şi socială elaborat de Partidul Comunist Român pentru crearea Frontului Naţional Democrat. Adeziunea scriitorilor români a avut un larg ecou în rîndul intelectualităţii. Relevînd semnificaţia deosebită a acestui act, ziarul „Scînteia“ sublinia că : „Adeziunea S.S.R.-ului la platforma propusă de Partidul Comunist are nu numai o deosebită importanţă politică, dar arată şi profunzimea schimbărilor survenite la noi după 23 august a.c.“. într-adevăr, din acest moment orientarea generală a mişcării noastre literare se schimbă. Generoasele principii ale adeziunii scriitorilor sunt o realitate a vieţii culturale şi literare. Un aer nou străbate presa din România, volumele de versuri şi de proză, cărţile apărute în primele decenii, de după război sunt dovada adeziunii deschise la marile probleme ale istoriei şi poporului român. Societatea Scriitorilor Români intră astfel pe un vad nou, schimbîndu-şi structura şi primind in sinul ei toate societăţile cu preocupări literare de pe întreg teritoriul ţării, fără deosebire de limba pe care o vorbesc.Stimaţi tovarăşi, Din această acţiune de strîngere a rindurilor şi a forţelor scriitoriceşti a rezultatactuala Uniune a Scriitorilor. La baza activităţii acesteia au stat principiile democratice şi umaniste ale noii noastre orinduiri, literaţii români participind cu condeiul la lupta pentru schimbările structurale care au avut loc în viaţa ţării, scriind articole, reportaje, poeme şi mai ales dînd literaturii române cîteva din cărţile ei de referinţă. Primele mari manifestări scriitoriceşti sunt Congresul scriitorilor din 1956 şi Congresul tinerilor scriitori, care dezbat probleme literare din unghiul noii viziuni sociale şi politice, ca şi marile centenare ale clasicilor literaturii române — Eminescu, I.L. Caragiale. Uniunea Scriitorilor are acum sub directa sa îndrumare revista „Viaţa Românească“ şi înfiinţează publicaţii noi ca „Gazeta literară“, „Tînărul scriitor“ şi „Luceafărul“. După istoricul Congres al IX-lea al P.C.R. şi în lumina directivelor sale s-a încetăţenit un alt climat literar şi artistic, determinat de realităţile naţionale, fiind strîns legat de marile năzuinţe sociale şi politice ale poporului român. Marea cotitură spre veritabila democraţie socialistă, produsă după Congresul al IX-lea, a avut şi asupra literaturii consecinţe din cele mai faste. Diversificarea stilistică in toate genurile, restabilirea legăturilor cu marea tradiţie şi interesul pentru modernitatea limbajului artistic au determinat apariţia unei literaturi valoroase, afirmarea unor personalităţi de primă mărime într-un context de emulaţie generală a creativităţii. Sincronizarea cu tendinţele liricii europene, pe de o parte, şi reînnodarea creatoare a firului înspre marea poezie Interbelică, pe de altă parte, au făcut ca în scurt timp poezia români, şi se impună ca una dintre cele mai pregnant definite pe plan european ; in proză, dorinţa de a investiga realităţi social-istorice apropiate a dus la dezvoltarea romanului ; totodată, aria tematică lărgindu-se, s-au înmulţit şi diversificat modalităţile stilistice ale discursului epic , dramaturgia Şi-a extins considerabil orizontul preocupărilor şi al tehnicii lor specifice, teatrul istoric şi politic, drama de idei şi teatrul poetic, comedia de moravuri şi drama psihologică s-au dezvoltat în egală măsură, intrînd nu doar în conştiinţa cititorilor, dar şi, prin intermediul scenei, în aceea a spectatorilor de teatru ; critica şi istoriografia literară şi-au lărgit, la rindu-le, orizontul teoretic şi metodologic, îngăduind astfel cercetarea polivalentă a literaturii, valorificarea din unghiuri inedite a moştenirii literare şi fixarea reperelor axiologice pentru o posibilă, încă nescrisă dar aşteptată, istorie a literaturii contemporane. Fără îndoială, creşterea numărului de edituri şi de reviste a contribuit substanţial la răspîndirea literaturii contemporane în medii largi de cititori şi putem spune că in ultimii 20 de ani, paralel cu înflorirea polivalentă a creaţiei literare a crescut pe măsură putereade receptare a cititorilor, gustul lor pentru literatura bună, literatura vădindu-şi încă o dată, la scară naţională, puterea formativă. Este bine cunoscută preocuparea constantă pe care o manifestă conducerea partidului, personal tovarăşul Nicolae Ceauşescu, faţă de înflorirea culturii naţionale, a literaturii, faţă de condiţiile de muncă şi de creaţie ale scriitorilor. Numeroasele întîlniri de lucru ale secretarului general al partidului cu scriitorii au însemnat tot atîtea prilejuri de concluzii rodnice pentru slujitorii condeiului. Ele au punctat momente deosebit de importante in existenta Uniunii Scriitorilor, contribuind prin dialogul care a avut loc, prin aprecierile și orientările formulate, la îndrumarea activităţii noastre, la dezvoltarea continuă a literaturii române. Stimaţi tovarăşi, în centrul preocupărilor noastre se situează consecvent îmbogăţirea şi cultivarea limbii române. Prin însăşi condiţia lor, scriitorii sunt chemaţi să apere limba de uniformizare, de stereotipe, de transformare a ei într-un jargon rudimentar şi inexpresiv. Este o datorie patriotică să apărăm limba română de monotonie şi de pericolul sărăcirii, al cenuşiului şi al vulgarizării, al banalităţii, al locului comun, atit prin scrisul nostru, cit şi prin continuarea dezbaterilor ce au fost iniţiate în revistele literare şi la Uniunea Scriitorilor, astfel incit cerinţa formulată de secretarul general al partidului la Al II-lea Congres al educaţiei politice şi culturii socialiste de a se acorda „mai multă atenţie limbii, literaturii şi istoriei României“, să devină o realitate. Cultivarea mindriei patriotice a oamenilor muncii, fără deosebire de naţionalitate, prin cunoaşterea trecutului şi prin ataşamentul faţă de realizările socialismului constituie unul dintre principalele obiective ale activităţii ideologice şi cultural-educative, la realizarea căruia literatura şi-a adus şi va aduce o contribuţie deosebită. Aşa cum arăta tovarăşul Nicolae Ceauşescu, literatura trebuie să exprime mai activ, prin formele şi mijloacele sale specifice la un înalt nivel artistic, slujind cauza unităţii spirituale a tuturor fiilor patriei, români, maghiari, germani şi de altă naţionalitate, munca şi viaţa constructorilor socialismului, a poporului nostru, sub conducerea Partidului Comunist Român, pentru a asigura mersul ferm înainte al României spre o civilizaţie tot mai avansată. ■■ Interes ca" trăsături definitorie; pentru literatura unei ţări, die: «natură;...sări:; asigure deplina originalitate şivagoare inspiraţiei, patriotismul se reflectă în multe ipostaze în creaţia literară, de la interesul, semnificativ sporit şi diversificat în ultimii ani, pentru istorie,, şi pînă la efortul de cuprindere intr-un vast tablou a problematicii vieţii contemporane. In contextul unor preocupări culturale mai largi şi progresiv intensificate de cunoaştere a istoriei patriei, scriitorii au întreprins în anii din urmă o adevărată acţiune de revalorificare în sens artistic a celor mai importante momente şi evenimente, din trecutul ţării. Asemenea preocupări devin cu atit mai necesare cu cit ne vor permite aprofundarea unei teze de o mare importanţă din expunerea tovarăşului Nicolae Ceauşescu la Plenara lărgită a C.C. al P.C.R. din 12 iunie 1982 , ne referim la studierea unitară a istoriei naţionale. Această nouă teză deschide perspective largi nu numai istoriografiei, ci în egală măsură creaţiei literare, oferind tuturor scriitorilor posibilitatea elaborării unor opere de o mare complexitate, care să dea o imagine obiectivă mai ales asupra istoriei noastre contemporane. In acest climat stimulator, scriitorii participă activ la dezbaterea de idei din lumea contemporană, militînd pentru promovarea umanismului revoluţionar, luind atitudine fermă împotriva tendinţelor de a folosi literatura şi arta ca instrumente de învrăjbire intre naţiuni, de poluare spiritual, combătînd cu vigoare obscurantismul, neofascismul şi rasismul, toate curentele ideologice retrograde. Dominanta patriotică se manifestă in spaţiul vast al literaturii consacrate vieţii contemporane, în primul rînd prin interesul acut şi autentic faţă de realităţile de astăzi ale societăţii noastre socialiste, faţă de problemele sale caracteristice, interes ce animă pe cei mai valoroşi scriitori din toate generaţiile. Pe ţărimul reflectării actualităţii s-au obţinut cele mai mari succese alte literaturii noastre, succese care nu au rămas izolate, ci au dus la transformarea radicală a unor concepte precum : literatura angajată, politică, structura eroului, reliefarea dialectică a conflictelor vieţii,, adevărul şi curajul. Noile teze teoretice cuprinse în Raportul tovarăşului Nicolae Ceauşescu laConferinţa Naţională a partidului reprezintă pentru scriitori posibilitatea adîncirii ,unor direcţii esenţiale ale actualităţii. Imperativul investigaţiilor morale, sociale, psihologice provine în mod indiscutabil dintr-un ataşament sincer faţă de valorile proprii timpului în care trăim şi denotă o angajare spirituală determinată de dorinţa de a contribui la progresul general al ţării, la sporirea prestigiului ei în lumea contemporană, pentru afirmarea puternică a principiilor păcii şi cooperării, principii promovate cu consecvenţă şi hotărîre de România, depreşedintele ei, tovarăşul Nicolae Ceauşescu. Unitatea ideologică a scriitorimii române, sensul angajant al activităţii de creaţie, asumarea unei înalte responsabilităţi în dezvoltarea spirituală a naţiunii noastre, toate acestea acordă Uniunii Scriitorilor dreptul onorant de reprezentare reală a potenţialului literaturii române de azi, dar incumbă şi obligaţia, tot atât de meritorie, de a face totul pentru ca idealul spiritual al societăţii noastre să se întruchipeze în noi şi noi opere edificatoare. Transformed în realitate vechile şi nobilele deziderate ale Societăţii Scriitorilor Români, cărora contemporaneitatea noastră le-a adăugat noile dimensiuni ale construcţiei revoluţionare în orizontul celui mai luminos umanism. Uniunea Scriitorilor de azi este şi va fi în deplin consens cu evoluţia generală a societăţii româneşti, cu mersul istoric al poporului nostru spre comunism. în acest moment solemn al aniversării celor 75 de ani de la înfiinţarea Societăţii Scriitorilor Români, dorim Uniunii noastre, tuturor membrilor ei, împlinirea năzuinţelor pe care prezentul, atit de bogat in fapte de măreţie ale vredniciei poporului nostru şi atit de luminos in perspective, le proiectează incertitudinea viitorului. * 25 de ani de la crearea Societăţii Scriitorilor Români