Luceafărul, iulie-decembrie 1983 (Anul 26, nr. 26-52)

1983-07-02 / nr. 26

2 IULIE 1983 I­ JLî » % ♦ Referatul prezentat de tovarăşul Dumitru Radu Popescu STIMAŢI TOVARĂŞI, N­ E aflăm­ încă sub puternica im­presie pe care a lăsat-o asupra noastră Mesajul tovarăşului Nicolae Ceauşescu, document de importanţă majoră, care oglindeşte ma­rile transformări înnoitoare petrecute în societatea noastră, complexele proble­me ale lumii contemporane, subliniind sarcinile ce revin scriitorimii din Ro­mânia in orientarea şi creşterea culturii autohtone şi in salvgardarea valorilor universale ale omenirii. Pătrunzătoarea analiză pe care secre­tarul general al partidului, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, a făcut-o asupra is­toriei noastre şi asupra modului in care omul de cultură s-a implicat de-a lun­gul veacurilor în determinarea acestei istorii ne obligă, cu atit mai mult, să punem cumpănă dreaptă între ceea ce s-a realizat durabil şi ceea ce urmează să realizăm noi, cei de azi, pentru ca opera“ scriitorilor din România să se preschimbe în durata spiritualităţii cul­turii şi civilizaţiei socialiste şi comu­niste. „ Stimaţi tovarăşi, Sărbătorirea ■ 75 de ani de la înfiin­ţarea Societăţii Scriitorilor Români, pri­ma asociere profesională de la noi, ne aduce in minte imaginea artistului ce­tăţean şi patriot, „suflet In sufletul nea­mului...", militant­­pentru marile idea­luri revoluţionare, naţionale şi sociale ale poporului, pentru salvgardarea fiin­ţei naţionale, suveranitate şi indepen­denţă, pentru Înfăptuirea unirii tu­turor românilor în graniţele fireşti, pentru progres şi democraţie, Împotriva fascismului şi a exploatatorilor interni şi externi, împotriva obscurantismului şi a ideologiei retrograde, pentru dem­nitatea omului, a naţiunii şi triumful raţiunii in lume. Închinîndu-şi, de-a lungul vremii, energia, talentul, forţa creatoare, unii sacrificîndu-şi chiar via­ţa pe cimpul de luptă, scriitorii români s-au dăruit integral poporului, patriei, propăşirii limbii şi culturii naţionale. Frămîntlnd cuvintele zile şi nopţi, mii de săptămini, — cum ar fi zis Arghezi — scriitorii noştri au fost, nu o dată, eroi ai muncii intelectuale novatoare, înain­­temergătorii ce au pregătit cu scrisul lor atmosfera spirituală pentru actele de răscruce din istoria patriei, precum promovarea limbii române in instituţii şi in şcoli, dezvoltarea literaturii naţio­nale, a presei şi a teatrului in limba poporului, descoperirea şi punerea in valoare a folclorului, a civilizaţiei şi culturii populare. Mulţi scriitori au con­tribuit la pregătirea atmosferei pentru marile evenimente şi înfăptuiri revo­luţionare, cum a fost Răscoala lui Ho­rea, prin iluştrii iluminişti români şi corifei ai Şcolii Ardelene, Revoluţia lui Tudor Vladimirescu, Revoluţia burghe­­zo-democratică de la 1848, Unirea Prin­cipatelor, Războiul de Independenţă, Răscoalele ţărăneşti de la 1907, Unirea de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918. Mulţi dintre scriitorii români s-au an­gajat in lupta antifascistă, au demascat crunta exploatare burghezo-moşierească, au sprijinit cu condeiul lor actul revo­luţionar de la 23 August 1944, instaura­rea unui guvern democratic, naţionali­zarea principalelor mijloace de produc­ţie, transformarea socialistă a agricul­turii şi toate actele revoluţionare care s-au săvîrşit sub conducerea Partidului Comunist Român, căruia scriitorii i-au fost ajutoare de nădejde, în ampla ope­ră de construire a noii societăţi, socia­liste. Cu profundă mîndrie patriotică vi­brează m­ inimi cuvintele de apreciere ale tovarăşului Nicolae Ceauşescu : „Marii noştri glnditori şi creatori de valori spirituale şi-au pus vocaţia în slujba libertăţii şi a independenţei pa­triei, a dezvoltării limbii române. Glo­­rificînd eroismul legendar al luptei stră­moşilor pentru neatirnare, operele lor dădeau in acelaşi timp răspuns aspira­ţiilor de progres ale societăţii din vre­mea lor, jucau rolul de instrumente ale luptei pentru infăptuirea idealurilor de dreptate şi progres ale poporului ro­mân. Prin aceasta, şi prin inalta lor va­loare artistică sau ştiinţifică, aceste o­­pere aparţin nu numai tezaurului nos­tru naţional, ci şi patrimoniului cultu­rii universale“. Pătrunşi de problemele neamului şi de imperativele vremurilor, scriitorii ro­­­­mâni au manifestat din totdeauna o memorabilă vocaţie spre universalitate, promovînd în conceptul culturii univer­sale specificul geniului românesc, viaţa poporului român, felul lui propriu de a gândi, de a simţi şi de a Înţelege lu­mea. ’ Viaţa poporului, istoria noastră zbuciumată şi glorioasă, patria cu toate frumuseţile ei, marile realizări ale so­cialismului, sub inţeleapta conducere a Partidului Comunist Român, a secreta­rului său general, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, au devenit, sub pana­seri­­ ­e.__________________________________ ftorilor noştri, un cîntec nepieritor, o epopee glorioasă a unui semnificativ şi măreţ drum istoric. Stimaţi tovarăşi, în acest moment aniversar, o evoca­re a iniţiativelor ce au premers consti­tuirea Societăţii Scriitorilor Români în 1908 se cuvine ca un act de cinstire a­­dus înaintaşilor noştri. Vom menţiona întemeierea, în climatul generat de re­voluţia lui Tudor Vladimirescu, a Socie­tăţii literare din anul 1827,­ de către Di­­nicu Golescu şi Ion Heliade Rădulescu, menită a impulsiona viaţa culturală şi literară din Ţara Românească. Preocu­parea pentru limba şi literatura naţio­nală s-a vădit şi în cadrul Societăţii fi­larmonice din 1833, întemeiată de Helia­de, al cărui obiectiv imediat era pregă­tirea pentru crearea unui teatru naţio­nal. Un veritabil eveniment în istoria culturii noastre, cu reverberaţii de or­din politic, l-a înscris constituirea, în 14 februarie 1845­ a Asociaţiei literare a României, din iniţiativa cărturarilor N. Bălcescu, I. Ghica, D. Bolintineanu, C.A. Rosetti, C. Bolliac, A.T. Laurian, nume reprezentind viitorii paşoptişti, la care au fost invitaţi să participe din Moldova — C. Negruzzi, V. Alecsandri, Gh. Asachi, iar din Transilvania — G. Bariţiu, T. Cipariu şi alţii, o asociaţie cu un profil în spiritul idealurilor uni­tăţii naţionale, al „Daciei literare“. Ar putea fi amintite şi alte forme de orga­nizare a breslei scriitoriceşti, în a doua jumătate a secolului trecut, dar procesul de maturizare a slujitorilor scrisului li­terar avea să se exprime plenar in pri­mul deceniu al veacului nostru. Astfel se realizează, după un şir de consfătu­iri, actul de creare, pe o bază ce se va dovedi temeinică, la 28 aprilie 1908, a­­cum 75 de ani, a Societăţii Scriitorilor Români. La 2 septembrie 1909, scriito­rii reuniţi la Liceul Lazăr votează Sta­tutele şi Regulamentul, aleg preşedinte­le Mihail Sadoveanu. In Statute sunt prevăzute, în primul rînd, ţelurile So­cietăţii : „Apărarea drepturilor şi inte­reselor morale şi materiale ale scriitori­lor. Ajutorarea, prin împrumut, a scri­itorilor întovărăşiţi. Ajutorarea scriito­rilor tineri şi de talent. Ajutorarea vă­duvelor şi copiilor orfani ai societari­lor“. La 10 ianuarie 1912, o lege votată de Parlament preciza : „Societata Scri­itorilor Români se recunoaşte ca persoa­nă morală cu drept de a funcţiona după statutele ei“. Dar dincolo de aspectul de breaslă al acestei asociaţii de­ scriitori, a prevalat, tot timpul, ca o sarcină nobilă a scriito­rimii româneşti, cultivarea limbii şi li­teraturii române, într­-un moment în care vorbitorii de limbă nu se aflau încă toţi sub scutul unui stat unitar. A fost o sarcină de care Societatea Scriitorilor , Români s-a achitat cu pasiune, consec­venţă şi demnitate, înţelegînd rolul pe care trebuie să-l aibă literatura şi scri­itorul într-un moment ca acela prin care trecea România dinaintea primului război mondial. Marea majoritate a scriitorilor care au fondat Societatea Scriitorilor Români au fost, prin scrisul lor, prin demersurile lor sociale, militanţi neobosiţi intru patrio­tism, pentru marile cauze naţionale ale poporului român, ale ţării. Mihail Sado­veanu, Emil Girleanu, Şt.O. Iosif, Dimi­­trie Anghel, Ilarie Chendi, Octavian Goga au fost printre cei mai devotaţi popu­larizatori ai cuvîntului românesc peste tot acolo unde trăiau români. Primele mari şezători literare ale S.S.R.-ului se vor desfăşura la Sibiu şi în Bucovina, acolo unde românii se mai aflau încă în graniţele statului habsburgic, înscriin­­du-se astfel in marea tradiţ­e a societă­ţilor literare româneşti din secolul trecut, care îmbinau activitatea politică cu cea literară. S.S.R.-ul este cel care­­ inaugu­rează seria centenarelor scriitoriceşti şi a unei sărbătoriri Eminescu, concepută ca o manifestare populară. Un moment de răscruce în viaţa S.S.R.­­ului l-a constituit primul război mondial şi atitudinea României faţă de acest război. Membrii S.S.R.-ului au cerut comitetului formularea unei declaraţii publice, pentru a-şi afirma deschis adeziunea la politica înfăptuirii marelui ideal naţional care va fi realizat la 1 Decembrie 1918. Un episod grăitor s-a petrecut în timpul primului război mondial, în momentul în care tru­pele germane ocupaseră Bucureştiul şi România era redusă la teritoriul puter­nic asediat al Moldovei, un grup de scri­itori, stabiliţi la Iaşi, au continuat activi­tatea S.S.R.-ului, alegînd ca preşedinte pe Mihail Sadoveanu şi editind ziarul „România“, care devenise suportul moral şi politic, aşteptat, al trupelor de la Mă­­răşeşti şi Mărăşti. Astfel, scriitorii au fost alături de oamenii din tranşee, cu mij­loacele proprii scriitorului militant. Stimaţi tovarăşi, Odată cu constituirea statului naţional unitar. Societatea Scriitorilor Români de­vine purtătoare de cuvînt a scrisorilor, de pe întreg cuprinsul ţării. Nu întimplâ­­tor printre preşedinţi Societăţii s-au nu­mărat, intre cele două războaie, doi scri­itori ardeleni : Octavian Goga şi Liviu Re­­breanu. Această unitate a literaturii a în­semnat şi o depăşire a tendinţelor provin­ciale, o situare mai decisă a culturii româ­ne în context european, ca şi o sincroni­zare cu mişcarea europeană a ideilor literare. Asistăm, după 1918, la un proces ener­gic de diversificare şi de înnoire a tu­turor genurilor literare precum şi a mo­dalităţilor de expresie. Fenomenul moder­nismului, cu multitudinea lui de aspecte, inspiraţia din viaţa citadină a societăţii postbelice, împletirea observaţiei sociale cu observaţia psihologică, o accelerată înnoire a limbajului propriu d­feritelor genuri literare, existenţa unor confrun­tări de ideologie socială, politică şi lite­rară, acestea şi altele pot fi considerate liniile principale de forţă ale procesului modernizării literaturii. Epoca interbelică reprezintă momentul de afirmare şi de fixare a formelor lite­rare moderne în roman, în lirică, in dra­maturgie şi în critica literară. în acelaşi timp, problema raportului dintre tradi­ţie şi inovaţie are şi un aspect mai larg de ordin ideologic. Bogata tradiţie a poeziei româneşti a fă­cut ca, în perioada interbelică, moderni­zarea să însemne o diversificare, fără precedent, a formulelor şi apariţiei unor mari valori, unele de anvergură euro­peană. în epocă, proza e caracterizată de un avînt extraordinar. Romanul este genul cel mai cuprinzător sub raportul reflectă­rii complexităţii sociale şi individuale. Reprezentanţii săi de frunte au creat acele capodopere de care se­ leagă, in istoria noastră literară, tematica şi for­mula modernă a genului. Romanul se diversifică tematic, la vechea problema­tică rurală adăugîndu-se aspecte ale exis­tenţei citadine. Dramaturgia traversează un moment de căutare a unor modalităţi înnoitoare. Prin dramele intelectuale, de idei, prin revigorarea mitului, prin comedii de ipo­­ravuri, dramaturgia perioadei interbelice se înscrie valoros în mişcarea generală a literaturii vremii. Un moment important in evoluţia cri­ticii româneşti îl constituie opera unor personalităţi excepţionale, a căror pre­zenţă simultană conduce la o dezvoltare fără precedent a genului şi determină în­chegarea unei viziuni cuprinzătoare asu­pra fenomenului cultural şi literar româ­nesc. Un număr considerabil de croni­cari literari, istorici literari şi eseişti fac din oficiul critic o contribuţie necesară şi direcţională, asigurind dezvoltării litera­turii o receptare eficientă de către public. Stimaţi tovarăşi, Implicarea scriitorilor, prin organizaţia lor profesională, in marile probleme ale societăţii româneşti s-a datorat, după pri-­­mul război mondial, faptului că, prin noile condiţii create de existenţa statu­lui român unitar, numărul Scriitorilor ro­mâni a devenit mai mare, iar aria de răs­punderi şi de manifestări a S.S.R.-ului mult mai întinsă. Mulţi­ scriitori îşi­ afir­mă poziţia patriotică, democratică, luînd atitudine contra războiului in care fusese tîrîtă ţara. Militanţi antifascişti, în con­tact direct cu Partidul Comunist Român, participanţi la acţiunile iniţiate şi con­duse de partid, cu o prezenţă activă în presa de stinga, — scriitorii reprezintă o forţă importantă în frontul larg al forţe­lor patriotice şi democratice româneşti. După 23 August­ 1944, scriitorii se anga­jează pe deplin in opera de înnoire a so­cietăţii româneşti. La 24 septembrie 1944, Adunarea gene­rală a Societăţii Scriitorilor Români, ex­­primind sentimentele scriitorimii române, a hotărît cu unanimitate de voturi să adere la Proiectul de platformă politică şi socială elaborat de Partidul­ Comunist Român pentru crearea Frontului Naţional Democrat. Adeziunea scriitorilor români a avut un larg ecou în rîndul intelectua­lităţii. Relevînd semnificaţia deosebită a acestui act, ziarul „Scînteia“ sublinia că : „Adeziunea S.S.R.-ului la platforma pro­pusă de Partidul Comunist are nu numai o deosebită importanţă politică, dar ara­tă şi profunzimea schimbărilor survenite la noi după 23 august a.c.“. într-adevăr, din acest moment orien­tarea generală a mişcării noastre literare se schimbă. Generoasele principii ale ade­ziunii scriitorilor sunt o realitate a vieţii culturale şi literare. Un aer nou străbate presa din România, volumele de versuri şi de proză, cărţile apărute în primele decenii, de după război sunt dovada ade­ziunii deschise la marile probleme ale istoriei şi poporului român. Societatea Scriitorilor Români intră astfel pe un vad nou, schimbîndu-şi structura şi­­ primind in sinul ei toate societăţile cu preocupări literare de pe întreg teritoriul ţării, fără deosebire de limba pe care o vorbesc.­­Stimaţi tovarăşi, Din această acţiune de strîngere a rin­­durilor şi a forţelor scriitoriceşti a rezul­tat­­actuala Uniune a Scriitorilor. La baza activităţii acesteia au stat prin­cipiile democratice şi umaniste ale noii noastre orinduiri, literaţii români parti­­cipind cu condeiul la lupta pentru schim­bările structurale care au avut loc în viaţa ţării, scriind articole, reportaje, poeme şi mai a­les dînd literaturii româ­ne cîteva din cărţile ei de referinţă. Pri­mele mari manifestări scriitoriceşti sunt Congresul scriitorilor din 1956 şi Congre­sul tinerilor scriitori, care dezbat pro­bleme literare din unghiul noii viziuni sociale şi politice, ca şi marile centenare ale clasicilor literaturii române — Emi­nescu, I.L. Caragiale. Uniunea­­ Scriitori­lor are acum sub directa sa îndrumare revista „Viaţa Românească“ şi înfiinţează publicaţii noi ca „Gazeta literară“, „Tînă­­rul scriitor“ şi „Luceafărul“. După istoricul Congres al IX-lea al P.C.R. şi în lumina directivelor sale s-a încetăţenit un alt climat literar şi artis­tic, determinat de realităţile naţionale, fiind strîns legat de marile năzuinţe so­ciale şi politice ale poporului român. Marea cotitură spre veritabila democra­ţie socialistă, produsă după Congresul al IX-lea, a avut şi asupra literaturii con­secinţe din cele mai faste. Diversificarea stilistică in toate genurile, restabilirea le­găturilor cu marea tradiţie şi interesul pentru modernitatea limbajului artistic au determinat apariţia unei literaturi va­loroase, afirmarea unor personalităţi de primă mărime într-un context de emulaţie generală a creativităţii. Sincronizarea cu tendinţele liricii europene, pe de o par­te, şi reînnodarea creatoare a firului în­spre marea poezie Interbelică, pe de altă parte, au făcut ca în scurt timp poezia români, şi se impună ca una dintre cele mai pregnant definite pe plan european ; in proză, dorinţa de a investiga reali­tăţi social-istorice apropiate a dus la dez­voltarea romanului ; totodată, aria tema­tică lărgindu-se, s-au înmulţit şi diversi­ficat modalităţile stilistice ale discursului epic , dramaturgia Şi-a extins considera­bil orizontul preocupărilor şi al tehnicii lor specifice, teatrul istoric şi politic, drama de idei şi teatrul poetic, comedia de moravuri şi drama psihologică s-au dezvoltat în egală măsură, intrînd nu doar în conştiinţa cititorilor, dar şi, prin inter­mediul scenei, în aceea a spectatorilor de teatru ; critica şi istoriografia literară şi-au lărgit, la rindu-le, orizontul teore­tic şi metodologic, îngăduind astfel cer­cetarea polivalentă a literaturii, valorifi­carea din unghiuri inedite a moştenirii li­terare şi fixarea reperelor axiologice pen­tru o posibilă, încă nescrisă dar aşteptată, istorie a literaturii contemporane. Fără îndoială, creşterea numărului de edituri şi de reviste a contribuit substanţial la răspîndirea literaturii contemporane în medii largi de cititori şi putem spune că in ultimii 20 de ani, paralel cu înflorirea polivalentă a creaţiei literare a crescut pe măsură puterea­­de receptare a ci­titorilor, gustul lor pentru literatura bună, literatura vădindu-şi încă o dată, la scară naţională, puterea formativă. Este bine cunoscută preocuparea con­stantă pe care o manifestă conducerea partidului, personal tovarăşul Nicolae Ceauşescu, faţă de înflorirea culturii na­ţionale, a literaturii, faţă de condiţiile de muncă şi de creaţie ale scriitorilor. Nu­meroasele întîlniri de lucru ale secreta­rului general al partidului cu scriitorii au însemnat tot atîtea prilejuri de concluzii rodnice pentru slujitorii condeiului. Ele au punctat momente deosebit de impor­tante in existenta Uniunii Scriitorilor, contribuind prin dialogul care a avut loc, prin aprecierile și orientările formulate, la îndrumarea activităţii noastre, la dez­voltarea continuă a literaturii române. Stimaţi­ tovarăşi, în centrul preocupărilor noastre se situ­ează consecvent îmbogăţirea şi cultivarea limbii române. Prin însăşi condiţia lor, scriitorii sunt chemaţi să apere limba de uniformizare, de stereotip­e, de transfor­mare a ei într-u­n jargon rudimentar şi inexpresiv. Este o datorie patriotică să apărăm limba română de monotonie şi de pericolul sărăcirii, al cenuşiului şi al vul­garizării, al banalităţii, al locului comun, atit prin scrisul nostru, cit şi prin conti­nuarea dezbaterilor ce au fost iniţiate în revistele literare şi la Uniunea Scriitori­lor, astfel incit cerinţa formulată de se­cretarul general al partidului la Al II-lea Congres al educaţiei politice şi culturii socialiste de a se acorda „mai multă atenţie limbii, literaturii şi istoriei Româ­niei“, să­ devină o realitate. Cultivarea mindriei patriotice a oame­nilor muncii, fără deosebire de naţiona­litate, prin cunoaşterea trecutului şi prin ataşamentul faţă de realizările socialis­mului constituie unul dintre principalele obiective ale activităţii ideologice şi cul­tural-educative, la realizarea căruia lite­ratura şi-a adus şi va aduce o contribuţie deosebită. Aşa cum arăta tovarăşul Nicolae Ceauşescu, literatura trebuie să exprime mai activ, prin formele şi mij­loacele sale specifice la un înalt nivel artistic, slujind cauza unităţii spirituale a tuturor fiilor patriei, români, maghiari, germani şi de altă naţionalitate, munca şi viaţa constructorilor socialismului, a po­porului nostru, sub conducerea Partidu­lui Comunist Român, pentru a asigura mersul ferm înainte al României spre o civilizaţie tot mai avansată. ■■ Interes­­ ca" trăsături definitorie; pentru literatura unei ţări, die: «natură;...sări:; asi­gure deplina originalitate şi­­vagoare inspi­raţiei, patriotismul se reflectă în multe ipostaze în creaţia literară, de la intere­sul, semnificativ sporit şi diversificat în ultimii ani, pentru istorie,, şi pînă la efortul de cuprindere intr-un vast tablou a problematicii vieţii contemporane. In contextul unor preocupări culturale mai largi şi progresiv intensificate de cunoaş­tere a istoriei patriei, scriitorii au în­treprins în anii din urmă o adevărată acţiune de revalorificare în sens artistic a celor mai importante momente şi eve­nimente­, din trecutul ţării. Asemenea preocupări devin cu atit mai necesare cu cit ne vor permite aprofundarea unei teze de o mare importanţă din expunerea tovarăşului Nicolae Ceauşescu la Plenara lărgită a C.C. al P.C.R. din 1­2 iunie 1982 , ne referim la studierea unitară a istoriei naţionale. Această nouă teză des­chide perspective largi nu numai istorio­grafiei, ci în egală măsură creaţiei lite­rare, oferind tuturor scriitorilor posibili­tatea elaborării unor opere de o mare complexitate, care să dea o imagine obiectivă mai ales asupra istoriei noastre contemporane. In acest climat stimulator, scriitorii participă activ la dezbaterea de idei din lumea contemporană, militînd pentru promovarea umanismului revolu­ţionar, luind atitudine fermă împotriva tendinţelor de a folosi literatura şi arta ca instrumente de învrăjbire intre na­ţiuni, de poluare spiritual, combătînd cu vigoare obscurantismul, neofascismul şi rasismul, toate curentele ideologice re­trograde. Dominanta patriotică se manifestă in spaţiul vast al literaturii consacrate vie­ţii contemporane, în primul rînd prin in­teresul acut şi autentic faţă de realităţile de astăzi ale societăţii noastre socialiste, faţă de problemele sale caracteristice, in­teres ce animă pe cei mai valoroşi scri­itori din toate generaţiile. Pe ţărimul re­flectării actualităţii s-au obţinut cele mai mari succese alte literaturii noastre, suc­cese care nu au rămas izolate, ci au dus la transformarea radicală a unor concep­te precum : literatura angajată, politică, structura eroului, reliefarea dialectică a conflictelor vieţii,, adevărul şi curajul. Noile teze teoretice cuprinse în Raportul tovarăşului Nicolae Ceauşescu la­­Confe­rinţa Naţională a partidului reprezintă pentru scriitori posibilitatea adîncirii ,­­unor direcţii esenţiale ale actualităţii. Im­perativul investigaţiilor morale, sociale, psihologice provine în mod indiscutabil dintr-un ataşament sincer faţă de valo­rile proprii timpului în care trăim şi de­notă o angajare spirituală determinată de dorinţa de a contribui la progresul gene­ral al ţării, la sporirea prestigiului ei în lumea­­ contemporană, pentru afirmarea puternică a principiilor păcii şi cooperă­rii, principii promovate cu consecvenţă şi hotărîre de România, de­­preşedintele ei, tovarăşul Nicolae Ceauşescu. Unitatea ideologică a scriitorimii româ­ne, sensul angajant al activităţii de crea­ţie, asumarea unei înalte responsabilităţi în dezvoltarea spirituală a naţiunii noas­tre, toate acestea acordă Uniunii Scriito­rilor dreptul onorant de reprezentare re­ală a potenţialului literaturii române de azi, dar incumbă şi obligaţia, tot atât de meritorie, de a face totul pentru ca idea­lul spiritual al societăţii noastre să se în­truchipeze în noi şi noi opere edificatoa­re. Transformed în realitate vechile şi nobilele deziderate ale Societăţii Scriito­rilor Români, cărora contemporaneitatea­ noastră le-a adăugat noile dimensiuni ale­­ construcţiei revoluţionare în orizontul celui mai luminos umanism. Uniunea Scriitorilor de azi este şi va fi în deplin consens cu evoluţia generală a societăţii româneşti, cu mersul istoric al poporului nostru spre comunism. în acest moment solemn al aniversării celor 75 de ani de la înfiinţarea Societăţii Scriitorilor Români, dorim Uniunii noas­tre, tuturor membrilor ei, împlinirea nă­zuinţelor pe care prezentul, atit de bogat in fapte de măreţie ale vredniciei po­porului nostru şi atit de luminos in per­spective, le proiectează in­certitudinea viitorului. * 25 de ani de la crearea Societăţii Scriitorilor Români

Next