Lumina Satelor, 1923 (Anul 2, nr. 1-52)

1923-01-14 / nr. 1

Pag. 2 LUMINA SATELOR Nr. 1 Dela sfatul ţârii. S’a votat legea cea nouă de dare. După o desbatere de peste 4 săptămâni, în sfârşit s’a votat legea cea nouă de dare. Unii deputaţi au spus despre ea că i bună, alţii că-i rea. Acum după votarea ei vom vedea cum va fi. îndată ce va ieşi legea tn foaia cea oficioasă a ţării vom scrie amănunţit cam cât de afund scotoceşte prin buzunarele noastre, în deosebi vom arăta dările ce privesc pe plugarii noştri şi ocupaţiunea lor. De sărbători sfatul ţării s'a închis. Se va deschide iarăş la 22 ianuarie când vor veni la rând legi de mare însemnătate pentru ţară. Ce află anul nou in politică? Tot certe şi hărţueli află şi anul acesta în politici. Noi cari n’am intrat şi­­ nu vom intra în cătănia nici unui partid politic, am spus-o de atâta ori că nu ne place cum se face politica în ţara noastră cea­­ nouă şi tineră. Se face prea multă politică la noi şi prea puţină muncă. Avem în ţara noastră o primejdie mai mare decât boala­­ ce a dat în treburile gospodăreşti ale ţării­­ şi această boală este politicianismul care a început să pătrundă pe tot locul ca apele potopului din vremea lui Noe. Avem în ţară atâtea partide politice şi fiecare partid îşi are biserica şi biseri­cuţa lui politică şi căpeteniile noastre slu­jesc şi se închină mai mult la biserica politicei de partid, decât la cea a dragostei­­ şi muncii pentru ţară şi neam. Ce fac partidele din împotrivire? Şi anul nou ar­e partidele din împotrivire tot fără înţelegere de luptă între olauta. Sunt 4 partide în opoziţie şi fiecare lucră de capul lui. Asta ajută mult pe liberali să rămâie mai departe la putere. Cine are nădejde să ia cârma după liberali? Se fac în politică fel de fel de socoţi cam cine ar veni la guvern când se vor duce liberalii. Se crede că marele nostru învăţat, Nicolae Iorga, va fi chemat să ia cârma ţării, ca unul ce are credincioşi în toate părţile ţării. Nădejde are şi Averescu şi acum s’au sporit şi nă­dejdile partidului Naţional, după ce prin legătura făcută cu partidul democrat, şi conducătorii partidului național au ajuns mai aproape de curtea Regală. Ştiri d­in ţară. La hotare ne pândesc Irozii. Un­gurii din Ungaria nici cum nu vreau să se astâmpere Intre graniţile cele nouă ce le-au rămas după războiu, ci în toate chi­purile cearcă să te rupă şi să facă tulbu­rări în ţările vecine, ca apoi să poată ei pescui în tulbure. Mai nou dela Oade vine ştirea, că acolo s’a declarat pe câteva zile stare de asediu, adecă comenduirea armatei a vestit populaţia oraşului că la un semn ce-i vor da clopotele bisericilor, fiecare om trebue să se tragă în casa lui şi de acolo n­­e nu-i­ertat să iasă fără îngăduire dela armată. Oricine se împo­triveşte poruncilor ce se vor da, va fi ju­decat pe foc şi împuşcat. Acest ordin ce se dă numai în vremuri grele de războiu când dujmanul e aproape, a umplut de groază şi îngrijorare populaţia din Orad­e. Anumit nu se ştie din ce pricini s’a declarat stare de asediu la Orade, dar aşa se aude că la graniţa dinspre Orade, s’au strâns cete de Unguri înarmaţi, cari voiau să năvălească peste graniţă şi să facă tul­burare şi moarte în ţara noastră. Ai noştri însă­­ au simţit din vreme şi de aceea au făcut toate pregătirile de lipsă pentru pri­mirea lor, dacă ar încerca să păşească înainte. Dar pe sem­ne, Ungurii au simţit pri­mirea ce li se pregăteşte şi n’au îndrăznit să plece. Acum la "Orade iar e linişte. Starea de asediu s’a ridicat. Asta însă nu înseamnă că am scăpat de primejdie. Din­spre Ungaria şi Rusia, Irozii ne pândesc inainte ţara v­oastră cea nouă In faţa primejdiei avem lipsă de pace şi bună înţelegere în ţară şi între condu­cătorii noştri. Mişcarea împotriva jidanilor se ţine înainte. Studenţimea din toate părţile a făcut un singur front de luptă şi de apă­rare împotriva primejdiei jidovismului. Stu­denţii universitari d­e Cluj au scos şi o gazetă a lor («Dacia Nouă», abonamentul 100 Lei pe an. Casele culturale şi alţi sprijinitori ai studenţimii să scrie după ca la Cluj, iese odată la săptămână). In acea­stă gazetă îşi spun studenţii păsurile şi fră­mântările lor şi arată cu dovezi primejdia jidovismului ce se vâră cu fel de fel de apucături în vieaţa noastră economică şi culturală. Gazeta arată număr de număr cu numele pe acei jidani, cari au trecut în vremea războiului din Galiţia cu zdren­ţele în spite şi acum se preumblă în auto­mobile. Studenţii cer să fie daţi afară toţi acei jidani cari au venit în ţară de la 1914 încoaci şi să se respecte la Universitate aşa numitul «numerus clausus», adecă să nu mai suferim ruşinea de acum că spre pildă la şcoala de doftorie din Cluj din o sută studenţi cari învaţă doftoria, 70 sunt jidani şi numai 30 de Români. In unele oraşe din vecinul Regat au fost şi ciocniri sângeroase între studenţii creştini şi jidani. Universităţile sunt şi acum închise. De sine înţeles, gazetele jidoveşti fac spumă la gură de ciudă şi strigă să-i audă bancherii jidani de prin Paris şi să sară în ajutorul jupânilor. Se şi aude că pricina scăderii leului ar fi aceea că ban­cherii jidani de la bursa din Paris se răzbună. Dar orice ar face jidovimea, toţi Ro­mânii de bine vom lupta înainte să nu ni se facă ţara cea nouă câştigată cu atâtea jertfe, o Palestină pentru adăpostire­a şi îm­bogăţirea jidanilor. Ce se petrece in lumea mare. Stări tot tulburi află şi anul acesta în lume şi între popoare. De ani de zile tri­mişii popoarelor se tot strâng la sfaturi de pace, dar nu se mai pot înţelege să facă pace şi înţelegere deplină Pricina acestui lucru este mai ales aceea că: Intre Anglia şi Franţa nu este în­ţelegere deplină şi această neînţelegere încurcă apoi toate afacerile. Franţa şi An­glia în multe afaceri nu e de aceea părere, ci de păreri deosebite. Aşa spre pildă în afacerea cu despăgubirile de războiu pe cari trebue să le dea Germania Franţei, Anglia îi mai îngăduitoare faţă de Nemţi, şi zice să li se dea aşteptare de plată. Dar Franţa zice că Nemţii prea amână de ani de zile plata despăgubirilor şi fac numai de hame şi acest lucru, dar au cu ce plăti. Acum s’a ţinut la Paris o conferinţă doară s’ar putea ajunge la o înţelegere în aceasta afacere şi în altele privitoare la stările băneşti şi gos­podăreşti ale Europei. Nu s’a putut li­ să ajunge la nici o înţelegere şi după 2 zile, sfatul s’a spart fără nici o ispravă Acum Francezii se zice că ar fi hotărâţi să silească pe Nemţi la piaţă chiar şi fără voia An­gliei. Dacă Nemţii nu vor plăti, Francez­i se pregătesc să mai ocupe din Germania un dărab de ţară, aşa numită Ruhr, care-i plină de băişaguri şi fabrici. La răsărit iarăşi va fi războiu. Sfatul de pace dela Lozana s’a ţinut anu­mit să limpezească stările din Răsărit, tul­burate prin războiul Turcilor cu Grecii. Dar după dezbateri de două luni, sfatul a ajuns la nimica şi toate semnele arată că la Ră­sărit vor vorbi mai departe tenurile şi pu­ştile. Grecii se pregătesc cu zor de bătaie. Ii îndeamnă la luptă Englezii cari duc me­reu vapoare şi arme spre Constantinopol. Ştirile mai nouă spun că o ciocnire între Turci şi Englezi se aşteaptă cât mai curând. Grecii acum au mai mari nădejdi de iz­bândă pentru că în rândul trecut Francezii sprijineau pe Turci pentru că ei chemaseră la tron pe cumnatul lui Wilhelm, regele Con­stantin. Acum însă dupâ ce au alungat pe Constantin, Francezii nu mai sprijinesc pe Turci fp ih f De anul nou. c­a­d 3 ani sânt, de când viu căutând rod în acest smochin și nu găsesc»... (Luca 13, 7.) Stând acum în pragul anului nou să ne aducem aminte de o frumoasă pildă din evanghelia lui Luca. Un domn sădise un smochin în grădina sa. După ce l-a grijit 3 auni văzând că rod nu mai arată zise gră­dinarului : „Iată trei ani de când viu cău­­tând rod în acest smochin şi nu găsesc, tac­­ acum“. Să ne gândim, dragii mei, că tot aşa şi Domnul nostru Isus Hristos caută roade de fapte bune în pomul vieţii noa­stre. Domnul din evanghelie la 3 ani s’a mâniat că nu-i rodise smochinul şi-a po­runcit slugilor să­­ tae. Isus aşteaptă 40— 50—60 de ani, ne aşteaptă o vieaţă întreagă ca să arate rod pomul vieţii noastre — şi de multe ori nu arătăm nimic, nu află în el nimic afară de frunze goale. Creştinilor! Stăm în pragul anului nou. Nu ştim ce ne aşteaptă: bucurie sau întri­stare, moarte sau vieaţă. Una însă o ştim de bună seamă: cu un an a îmbătrânit po­mul vieţii noastre. Cine ştie, poate că săcurea morţ­i stă gata la rădăcina lui să-l fae ca mâne sau poimâne. Vai nouă va fi de-l va afla şi îl­­ va tăia fără roade de fapte bune. Să trecem dar în anul ce vine cu ho­­tărâre şi voinţă de fel a scoate cât mai multe păcate din traiul nostru şi a strânge cât mai multe fapte bune — gândindu ne şi dându-ne seama că numai astfel de ani noi pot fi şi se pot numi „fericiţi“. Astfel de „ani fericiţi“ Vă dorim. fi­mfa din Sibiiu pentru orfani.­ Biserica noastră susţine cu mari greutăţi la­­ Orfelinat aici la Sibiiu. Pentru Crăciunul celor 68­­ de copilaşi din acest Orfelinat am făcut chemare cătră inimile bune şi milostive (în numărul 50 al gazetei). Intre­­cei treri au răspuns la această che­mare a "fost şi armata noastră*'din Sibiu car­e a strâns pentru Crăciunul orfanilor daruri de bani, haine şi încălţăminte în preţ de peste 50 mii Lei. Biserica noastră aduce şi pe această cale cele mai călduroase mulţumiri armatei noastre. Mulţumim îndeosebi­ului comandant al corpului 7 de armată, general Cihoschi, pentru sprijinul şi ajutorul ce l-a dat rugării noastre. Mulţumim şi părintelui, preot militar I. Dăncilă pentru multele ostenele şi stăruinţe ce le-a făcut cu strângerea da­rurilor. Pentru darul şi bucuria ce li s’a făcut, aduc mulţumirile lor şi micuţii copilaşi. Micuţii copilaşi nu vor uita niciodată dra­gostea şi ajutorul ce-i arată faţă de ei în fiecare an armata noastră. Când vor fi mari, aducându-şi aminte că armata i-a în­călzit, i-a îmbrăcat şi i-a încălţat în vremea năcazului, îşi vor face şi ei cu drag datoria față de oastea lor și patria lor iubită. Direcțiunea Orfelinatului. „Un­ora umbla după pâne“... Domnule Redactor! Duminecă, în ziua de Crăciun, am văzut un lucru ciudat şi dureros. Un om flămând umbla cu banii în mână după pâne. Era un biet muncitor ce venise cu trenul de la Bucureşti (din o fabrică ce se încuiase) şi căuta undeva o prăvălie deschisă să-şi cumpere o bu­cată de pâne. Dar umbla in zadar căci doar era Duminecă şi ziua de Crăciun şi toate feliurile de prăvălii erau închise. Numai crâjmele erau deschise toate şi atunci bietul om a intrat plin de nădejde în crâjmă şi a cerut pâne de cumpărat. «Aici nu se vinde pâne, ci numai ţuică» i s’a răspuns. A ieşit omul năcăjit afară şi la 3 paşi a intrat în altă crâjmă. «N’avem pâne omuie, ei numai palincă» i-a răspuns jidanul. Şi omul a plecat mai departe. Tot a şeptea casă din uliţă îl chema să-i vânză rachiu... în ziua de Crăciun. Dar bietului om îi trebuia pâne, hh rachiu. Eu socot, Domnule Redactor, că decât să fie în ziua de Crăciun slobozenie de vânzare şi cumpărare de rachiu, mai bine s’ar îngădui vânzare de pâne pentru cei flămânzi. .. Tănjală. * Drept ai, Domnule Tânjală. Şi eu am văzut crârmele deschise Duminecă în ziua de Crăciun şi asta tot fi mare ciufală pentru creştinătate şi o ruşine deosebită pentru Sibiiu. Oare şi la Paşti va fi tot aşa?

Next