Lumina Satelor, 1951 (Anul 30, nr. 1-52)
1951-01-15 / nr. 1-2
Patt. 2 Cântăreţul Domnului La poarta mănăstirii Lavra din Sfintul Munte ciocănea cu sfieelă în norii zilei un străin Cu păr vâlvoi şi haine rupte, ca de cerşitor şi cerea cu plecăciune intrare. — Ce caufi aici? il întrebă călagărul de strajă. — Mântuirea sufîetuluî, cuvioase, răspunse cu evlavie străinul. Călugărul îi deschise şi-l povăţel la starejie, unde după oarecare cercetare a fost luat în slujba mănăstirii şi rânduit să păzească o turmă de capre. Străinul se învoi cu bucurie şi păştea cu tragere de inimă turma neastâmpărată pe coastele pietroase ale Sfântului Munte. Iar din când în când se aşternea cântecului şi cânta cu atâta dulceată şi cu atâta gingăşie de vrăjea toată suflarea. Starețul auzind cântarea neobişnuit de frumoasă, întrebă mirat pe un călugăr : — Ce înger cântă pe aici ? — Nu înger, ci căprarul nostru îi răspunse acela. Stareţul se apropie atunci pe furiş de cântăreţ, să guste mai bine farmecul cântării ei când îşi sfârşi melodia îngerească îi sări ca un copil înainte şi-l întrebă cu uimire: — Cine eşti, Serafime ? — Om păcătos, îi răspunse el liniştit. Stareţul luând seama că el ocoleşte mărturisirea îi grăi mai apăsat : — Juru-te, să-mi descoperi taina ce ascunzi ! Căprarul șovăi pufin, apoi începu a povesti încet și rar: — Ioan îmi este numele din botez, dar lumea mi-a mai zis și Mazăre Cucuzel, pentru că multă vreme mazărea mi-a fost pâinea cea de toate zilele. Luptat-am greu cu viaţa încă din copilărie, dar nu m-am lăsat biruit de ea. Isprăvit-am şcoli înalte şiuitam scările măririi, pân’ ajuns-am cântăreţ de seamă, oprită, mirându-se de cele ce auzea şi în mirarea lui scăpă din gură cuvintele : — Ce înălţare de la mazăre la cântăreţ vestit. Şi ce cădere... Căprarul auzindu-i îl grăi cu glas senin : — Nu i cădere, părinte, ci mai mare înălțare. Starețul copleșit de nedumerire îi aruncă socotința: — Ce înălfere mai mare poate fi asta, oirne, când dele strălucite ai ajuns la zdrenţele de cerşitor, cari curg cu taie acum de pe line !... Căprarul căuta cu blândețe la starețul nedumerit și I grăi și mai senin : — Cucernice părinte, sărăcia mea-i de bunăvoie... Mi-am împărțit averea săracilor, iar hainele strălucite mi le-am schimbat cu aie celui dintâi cerșitor care mi s’a arătat în cale. Sufletul starețului se lumină sub dreapta mărturisire a căprarului, ochii săi se măreau privind e și pentru izgonirea genei de umbră ce mai stăruia în colţul inimii saie, îl mai întrebă în graiu domol : —Și, de ce, fiule? Căprarul se obli ca o făclie şi rosti cum se rosteşte crezul: — Pentru că de acum înainte Vreau să cânt numai slava Tatălui ceresc, cere ne mângâie pe toţi cu duhul adevărului său şi care ne dăruieşte bucuriile vieţii duhovniceşti. Starețul auzindu 1 se umplu de duh sfânt şi imbrătându 1 părinteşte ii zise cu lacrimi în ochi : — Lasă caprele în seama altuia fiule, iar tu vino de fii Cântăreţul Domnului. Şi lepădând loan Cucuzel zdrenţele de cerşitor îmbrăcă îndată haina pustnicilor şi înfrând cu Inima veselă în biserica mănăstirii lăuda în cântare îngerească pe împăratul cel ceresc, care ne mângâie pe tofi cu darurile sale. Starețul îl asculta cu răsuflarea iri in... □!O O Inoiți-vă abonamentul la gazetă A. Nanu I '• m . LUMINA satelor s 2 S 2 2 ss 2 ss 2 ss 2 S 2 SsssiE 2 SS 2 ss 2 sa 2 SS 2 SS 2 Ss 23 BISERICA VS 52 S 52 S 52 S 52 SS 2 S 52 S 52 ,Pace las pouă, pacea mea dau pouâri ! (Ioan 14, 27). Despre preoţie Sufletul preotului trebue să fie mai curat decât înseşi razele soarelui, pentru că Duhul Sfânt niciodată să nu l lase nelocuit şi ca el să poată spune : eu trăesc, dar nu mai trăesc eu, ci Hristos este cel care trăeşte în mine. Căci dacă şi cei ce locuesc în pustie retraşi şi de sgomotul oraşelor şi al pieţelor publice, bucurându se tot timpul acolo, ca de un por liniştit, ei nici nu vor să aibe încredere în siguranța acestui fel de viață, ci-şi întemeiază nenumărate alte mijloace de apărare cu cari din toate părţile se înconjoară, silindu-se să aibe multă băgare de seamă în tot ce gândesc şi înfsptuesc pentru că cu toată încrederea şi cea mai neprihănită curăţenie şi într’atât că-i este îngăduit putinţei omeneşti, să se poată apropia de Dumnezeu, — apoi câtă încordare şi câtă putere nu trebue oare şi unui preot ca să poată să scoată din sufletul său orice întinăciune şi să-i păstreze neatinsă frumuseţea-i harică ? Căci preotului îi trebue o neprihănire mult mai mare decât călugărilor cu atât mai mult cu cât şi el este supus la mai multe nevoinţe decât călugării, nevoinţe prin cari s’ar putea întina acel suflet pentru care nu s’ar veghea neîntrerupt și nu s’ar folosi multă vigoare spre a face ca el să rămână neatins de întinăciuni. După sf. loan Gură de Aur iiiiii Anul 30 Nr. 1—1 Rânduri pentru pace Slăvită eşti, o Pace, şi astăzi, ca şi ieri, Solia ta venit-a prin îngerii din cer, Iubirea ta adâncă, ne dă mereu tărie, Credinţă ’n ruga noastră şi luptă ’n veşnicie. Senină eşti şi mândră şi plină de lumină, Omenirea nouă, spre tine fruntea ’nclină. Spre tine se îndreaptă şi munca, tot avântul, Pentru tine luptă oameni în tot pământul. Dorită eşti oriunde, departe şi ’n ogor, Din zări şi până’n zări, tu eşti viaţa tuturor. Lumea toată-i fericită, în a tale sfinte gânduri, Deci îndrăznit-am să-ţi închin aceste rânduri. Pr. I. GH. IVANCIUC O '•hulii ilfciiJI1G m O OlO (Urmare din pag. 1) tul apărătorilor păcii, Un tratat de prietenie încheiat între URSS şi tânăra R. P. Chineză — nu, condiţiuni de egalitate — asigură acesteia din urmă un viitor înfloritor. Imperialiştii anglo-americani nu văd cu ochi buni creşterea şi întărirea progresivă a forţelor păcii. Văzând că le fuge terenul de sub picioare, au deslânţuit împotriva paşnicului popor coreean, din partea de Nord a ţării, un războiu de agresiune. La cele dintâi ciocniri armate, trupele de mercenari ale trădătorului Li San Man au fost puse pe fugă de forţele populare coreene. Cu toate că au intervenit în luptă divizii americane forţele populare coreene rezistă cu îndârjire în faţa mârşavilor agresori imperialişti, însufleţite de dorinţa de a-şi dobândi independenţa naţională şi de a scutura jugul exploatării coloniale, popoarele din Indochina, Vietnam, Birmania şi alte regiuni ale Extremului Orient, alungă cu arma în mână pe cotropitorii englezi, francezi şi olandezi, ca şi pe patronii lor americani. Lupta lor eroică întăreşte lagărul apărătorilor păcii. In graba lor de a frâna elanul strivitor al forţelor păcii, imperialiştii anglo-americani îşi înarmează sateliţii din ţările apusene dolarizate, şi cum aceştia se izbesc de rezistenţa propriilor lor popoare de a consimţi la iscarea unui nou războiu, nu s'au dat în lături să recruteze pentru scopurile lor criminale rămăşiţele bandelor hitleriste din Germania şi occidentale, deschizând porţile închisorilor până şi celor mai fioroşi criminali de războiu. Eforturile lor neputincioase se isbesc, însă, de zidul din ce în ce mai masiv al forţelor păcii. Republica Populară Română s-a încadrat cu toată energia în acest front uriaş, luptând cu elan pentru cauza păcii, după exemplul oamenilor muncii. Lupta pentru pace este sprijinită activ de Biserica ort română, prin participarea ierarhilor, clerului şi poporului , acţiunea ce o desfăşoară pe teren Comitetele de luptă pentru pace. Participarea aceasta este conform cu învăţătura dumenzeească a Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, care a spus sfinţilor Săi apostoli şi ucenici : „Pace las vouă, pacea mea vă dau vouă“ (Ioan 14, 27). „Pentru pacea a toată lumea... Domnului să ne rugăm“i şi să lucrăm cu toate puterile noastre, cu toată osârdia creştinească ce ne însufleţeşte. O facem pentru sufletele noastre, pentru tihna noastră şi pentru ziua de mâine, care este a copiilor noştri ! (Din „Almanahul" creştin ortodox pe anul 1951).