Lumina Satelor, 1952 (Anul 31, nr. 1-42)

1952-01-15 / nr. 1-2

DiUiiÜIGi»Uuj'iJLLdi iiCSLOMEl s Poale reUgrloaeei pexxtarci popox IDI a Sibiu» 15 ianuarie 1958, Pi ta tax. PTl sa aprobat cu Nr. 64,56011944 Anul 31 Nr. 1-3 ANUL NOU Privind înapoi pe firul anu­lui care s’a dus, simţim că atât bucurii cât şi păreri de rău stă­­jenesc inima noastră. Ne bucu­răm în măsura în care ne amin­tim şi trăim din nou clipele de fericire pământească şi înălţare sufletească prin cari am trecut şi ne-au fost de folos. Dar ne şi întristăm când an de an ne în­cheiem socotelile cu aceeaş con­statare : „Repede mai trece vre­mea !“ Nici o altă zi din ea nu ne strigă atât de grăitor : „O muie, adu-ţi aminte că eşti călă­tor !“ Şi tristeţea ne cuprinde sufletul pe măsură ce simţim că suntem prea mult legaţi de pă­mânt şi prea puţin pregătiţi pen­tru ca să­­ putem p­răsi. Privind în viitor omul în­cearcă să priceapă şi să deslege taina zilei de mâine. In acest scop la poarta minţii şi a inimii noi sire bat fel şi fel de între­bări. „Ce ne va aduce anul care vine ? Belşug sau secetă ? Îndes­tulare sau lipsă? Necazuri sau bucurii ?“ Cine-ar putea şti ? Ni­meni ! „Ce va veni în faţa noa­­stră a fiecăruia ? Câştig sau pa­gubă ? Sănătate sau boală ? Viaţă sau moarte?“ Cine-ar putea şti? Nimeni ! Şi cu toate acestea, noi ştim sigur care este voia lui Dumne­zeu şi în acest An nou care în­cepe! El „voeşte ca toţi oamenii să vină la cunoştinţa adevărului şi să se mântuiască !" (ITim. 2,4). In acest scop clar, trebue să adunăm toate străduinţele fiinţei noastre în întâmpinarea anului ce vine. Privind înapoi, să ne între­­băm : ce-am făcut pentru mân­tuirea sufletului nostru în cursul anul­ trecut ? Ştim că odată cu trecerea lui ne am apropiat tru­peşte cu încă un pas către sfâr­şitul vieţii noastre. Apropiatu­­ne am oare şi sufleteşte în ace­laşi timp de împărăţia luminii şi a iubirii lui Dumnezeu ? De câte ori nu făgăduim în viaţă să fim mai buni decum suntem? Făcu­t am oare astfel de făgăduini în anul care s’a dus? Şi dacă le-am făcut, îndepliniti le-am ? Urcat am o treaptă cât de mică peste viaţa noastră obişnuită ? Iată ce trebue să medităm cu prilejul acestei zile : cât de departe sau cât de aproape sun­tem de adevăratul rost al vieţii noastre pământeşti ? Fiecare sărbătoare creşti­neasca vorbeşte într'un fel sau altul sufletului omenesc. Sărbă­toarea Anu­­l Nou vorbeşte des­pre înnoirea omului. Ea trezeşte în suf­etul nostru gânduri şi sim­ţăminte cari ne luminează şi ne ajută să aj­egem „făptură nouă"* după cuvântul apostolului Potrivit unui obiceiu moşte­nit, în miezul nopţii anului nou se sting luminii -- în multe din ca­sele noastre, închipuind astfel înmormântarea anului trecut. Stingem noi însă în acelaşi timp şi „chipul vieţuirii de mai înainte al omului vechi“, im­preuna cu „faţetele lui?“ (Ef. 4, 22; Col. 3, 9), îngropăm noi oare cu adevărat odată cu anul ce s’a dus tot ce e putred şi mort în viaţa noastră ca „să ne îmbrăcăm în omul cel nou, zidit după chipul lui Dumnezeu în dreptate şi în sfinţenia adevăru­lui ?“ (Ef. 4, 24). Odată cu a­­prinderea luminilor ce vestesc sosirea Noului An, aprindem noi oare şi lumina cea binecuvântată a Evangheliei ca să ne trezim la o nouă viaţă ? Urări de bine aici pe pă­mânt ? Da ! mai ales urări de înălţare şi înnoire sufletească. Cuvintele psalmistului : „I­nimă curată zideşte întru mine Dumnezeule şi duh drept înno­­eşte întru cele dinlăuntru ale mele" (Ps. 50), trebue să fie pâi­nea cea caldă a rugăciunii noa­stre în acest început de an, ca să ne putem îndplini cu vredni­cie toate datoriile creştineşti şi cetăţeneşti. Pr. Dr. Gh. Constantin a fost aşezată de Atotputernicul Dumnezeu ca semn văzut al le­gământ lui sfânt încheiat între El şi fiii lui Israil, prin care Dum­nezeu va fi stăpânul, păzitorul şi binefăcătorul lor, iar ei vor fi închinătorii, supuşii şi slugile Lui credincioase. Tăierea împrejur avea Ioc în ziua a opta după naştere şi era singura uşă de intrare în sânul bisericii iudaice. De acest semn văzut se lega slujirea lui Dumnezeu, înfrânarea în desfătări, lepădarea trufiei şi peste tot osârduirea întru dobân­direa curăţirii duhovniceşti. Fiul lui Dumnezeu încă a primit a fi tăiat împrejur, pentru a dovedi că se ţine de fiii lui Israil, pentru a ne da pildă cum trebue să ne supunem legilor şi pentru a ne arăta cum trebue să ascultăm întru toate de voia lui Dumnezeu. Noi, creştinii, nu mai ţinem această rânduială a legii celei vechi, pentru că avem de la Hri­­stos tăierea împrejur a duhului, prin care noi omorâm pe omul cel vechiu, răstignindu ne trupul cu patimile şi cu poftele lui şi ne îmbrăcăm în omul cel nou, zidit după Dumnezei, în cuvioşia şi sfinţenia adevărului (Efes. 4, 22) . Tot în ziua a opta se punea numele nou născutului, după do­rinţa tatălui. Fiului lui Dumnezeu, după voinţa Tatălui c­resc arătată prin îngerul Gavril (Le. 1, 31). I s’a pus numele lisus (Mat. 1, 21), despre care a mărturisit cu a­­tâta bărbăţie sf. ap. Petru în faţa arhiereului : „nu este alt nume sub cer, dat oamenilor, prin care trebue să ne mântuim“ (Fap. 4, 12). Iar sf. ap. Pavel scria cu a­­tâta răpire duhovnicească : „Dum­nezeu L-a preaînălţat şi I a dă­ruit nume mai presus de tot nu­mele, ca în numele lui Iisus să se plece tot genunchiul celor ce­reşti, şi al celor pământeşti, şi al celor de­desubt“ (Filip. 2, 9-10). Pr. D. Abel Tăierea împrejur Inoiți-vă abonamentul la gazetă Biblioteca Metern ASTRA *21134P* l\ Meeting la Londra organizat de Asociaţia pentru prietenia anglo-ro­­mână. La Londra a avut loc un mee­ting organizat de Asociaţia pentru prietenia anglo-română. Cu acest prilej a luat cuvântul decanul de Canterburry, Hewlett John­son, care a împărtăşit celor prezenţi impresiile din călătoria pe care a fă­cut o nu de mult în Republica Popu­lară Română.

Next