Lupta, iulie 1885 (Anul 2, nr. 76-83)
1885-07-24 / nr. 80
LAPTA fi scurt şi pe căt îmi va fi cu putinţă voî cata să fiu lămurit, cel puţin după căt cred eu. Sarcina are trei feluri de semne, prin care să poate ea cunoaşte. Felul l-iu sunt semne de prescripţiune , al 2-lea de probabilitate şi al 3-lea de certitudine. Las cele două dintăî feluri de semne şi nu voî spune de către aceste din urmă, de certitudine, şi care sunt: a) simţirea mişcărilor copilului de cătră medic, b) auzirea bătăilor inimeî copilului şi c) simţirea părţilor copilului prin pipăirea pe pântecele femeeî, sau pe dinnăuntru (vagin) cu degetul, şi pe din afară (pe pântece) cu măna, în acelaş timp (esamenul combinat). Semnele aceste, se arată net, preciz şi cu multă tărie, după ce graviditatea trece peste patru luni şi jumătate. Şi mai devreme chiar, se pot ele percepe, prin un esamen riguros al femeieî şi de un om ştiutor în ale moşituluî. In cazul când copilul este mort, să înţelege că mişcările şi bătăile inimeî nu se maî pot percepe, dar al 3-lea semn, simţirea părţilor fetale, remăn constante, pentru a da pe faţă graviditatea (sarcina). Şi de aceia „dacă se poate admite că până în „a treia lună, diagnoza exactă a gravidităţeî „poate prezintă dificultăţi, trebue cu toate acestea să recunoaştem că de ordinar nu prezintă „nici una. Dacă simţim, prin combinaţiunea ex„ploraţiunelor, uterul de un volum corespunzător epoceî presupuse a sarcineî, uşor antefle„xat, nesensibil, şi de o consistenţă moale particulară; dacă femeia, între altele, este sănătasa „şi regulele lipsesc deja de un timp ce corespunde epoceî presupuse a sarcineî, putem stabili cu certitudine că sarcina există“. „In o epocă maî înaintată a sarcineî, diagnoza diferenţială devine din ce în ce maî uşoară, aşa că plecând de la a cincea lună, nu „trebue să fie un caz care se rămăie în îndoială, pentru un observator experimentat, dacă „el reînoeşte exploraţiunele sale. Diagnoza gra„vidităţeî la această epocă (de ordinar mai de „vreme) este aşa de sigură, încăt chiar în cazurile în care lipsesc semnele de certitudine, „cănd felul este mort, sau există o molă, diagnoza sarcineî și chiar a uneî sarcini anormale, „poate fi făcută cu certitudine“. Aceste răndurî le am luat din tratatul de obstetrică a ilustruluî doctor şi profesor din Berlin, Schröder, autoritate universală în obstetrică. (Pagina 90). Cu căt mai mult, trebuia să fie cunoscută graviditatea nenorocitei Domnica Mihăilă care era în a șeptea lună și copilul viu? Presupun pentru un moment, că biata Domnica, avea kistul sarcom al ligamentului larg drept, precum a găsit Dl. Dr. Sculy. In acest caz chiar, oare îi era permis D-luî Sculy să opereze ? Iată ce zice o altă autoritate în ale ovaritomielor, Dl. Dr. şi profesor Koeberle în îndicaţiunele acestei marî operaţii, ovariotomia. „Extirpaţiunea tumoare este indicată, numaî „dacă boala urmează un mers progresiv şi viaţa „este serios ameninţată“. Aceste răndurî le am luat din tomul al XXV- lea Taccoud, pagina 597, în care Koeberle scrie despre tumorile ovariului. Iată ce mai zice şi L. de Sinety în tratatul seu de gynecologie, pagina 621. „Nu trebue să operăm, dacă tumora nu dă loc la nici o tulburare funcţională, dacă mersul său este încetsau staţionar şi să aşteptăm ca ea să cauzeze „accidente“. Or, întrucăt viaţa nenorocitei Domnica Mihăilă, a fost ameninţată prin presupusa tumoară ce ea purta în pântecele său, a cărei mărime nu era decît a uneî mitre gravide în a şeptea lună, care putea încă creşte pănă la a 9-a lună? Oare dacă se mai aştepta 2 luni cu operaţia, (în cazul chiar cănd ar fi fost un Kist în pântecele Domnicăî) era să moară ? Cu certitudine că nu. Era să facă un copil, maî voinic decăt cum fia scos Dl. Sculy cu nepus în masă. Rezultă clar că Dl. Sculy sau cel ce a comis faptul, este vinovat de două ori pănă acum. Intă, că a necunoscut o sarcină în a şeptea lună, pe care trebue să o cunoscă şi baba Rada din Tataraşî, necum un medic care îndrăzneşte a face operaţiuni de alte acestea, şi al doilea, pentru că chiar în cazul de Kist, tot nu trebuea să opereze, deoarece femeia nu era ameninţată cu mortea. In fine în al 3-lea loc este şi mai vinovat încă, pentru că, deschis o dată pântecele, nu a cunoscut că presupusa tumoară era mitra, lucru ce -1 cunoaşte şi Costache de la autopsia Spitalului Sf. Spiridon. In fine cănd a văzut că după tăetura ce a făcut, iesă o mană de copil, n’a ştiut cel puţin să facă cezarotomia cum trebue. A făcut tăetura mitrei transversală, aşa că organul contractăndu-se, maî tare lărgea locul tăcut şi cu toată cusutura făcută, tot s’a lărgit, ba încă din iritaţiunea şi mortificarea părţilor zugrumate prin cusuturî, în plus şi trauma enormă a peritoneuluî, s’a făcut o peritonită mortală. Peritonită, care a omorît femeia, dar nu emoţiunea produsă de membrii comisiuneî de expertiză, precum are imprudenţa a susţine Dl. Sculy. Iată adevărul. Şi acel medic care va îndrăzni a justifica eroarea în diagnoză, uneî gravidităţi simple în 7 luni şi între Kist, nu are respect de sine însuşi şi este maî ignorant decăt buclele pantofilor luî van Swieten. Acest savant medic, cănd îl necăjeau pretinşii învăţaţi de pe vremea luî, le zicea: „Impostorilor ! Eu vindec sifilisul cu mercur, scabies cu sulf, dar voi? voî sunteţi maî ignoranţi de căt buclele pantofilor meî“.... Termin, temăndu-mă că voiu abuza de indulgenţa cetitorilor. Dacă am scris acestea este numaî în interesul dreptăţeî, adevărului şi ştiinţei- ESCULAP --------------------------------------- DIN STREINATATE Anglia Cu ocazia discutărei în camera comunelor a budgetului cheltuielelor pentru Africa de sud, colonelul Stanley, secretarul de stat pentru colonii a zis că el nu poate să facă declaraţiuni relativ la această chestiune fiind că politica guvernului se află încă nu o situaţiune nelimpezită. Principala greşală a politicei engleze in Africa de sud este hezitarea. Guvernul speră să ajungă in cîteva luni la o soluţiune satisfăcătoare şi să poată substitui expediţiunei lui Warren un corp de agenţi poliţieneşti însărcinaţi cu menţinerea ordinei și observarea legilor. Capitolul budgetului cheltuelilor relativ la Africa de sud a fost adoptat. La Mansion—House a avut loc un banquet F0XHET03ST O NDINA. 20 O fată fără zestre, avănd gusturi de lux şi de plăcere, neinţelegăndu-se de loc în gospodărie, astfel era portretul ce ea îş făcea despre Antoaneta. — Obiecţiunele se năşteau cu gramada, urmate de comparaţii, toate în avantajul partidei ce ea visase pentru fiul său; pe urmă veniau rugămintele şi lacrimele, dar toate acestea năcăjiau pe Jac fără să-l clatine. In mijlocul acestor lupte lăuntrice şi grele sosiră şi scrisorile luî Evonim, pline de sbucniri şi de reticenţi misterioase. Jac fu surprins şi iritat totodată; pe de altă parte, scrisorile Antoaneteî nu prea contribuiau a-l linişti. Fie din nesocotinţă, fie din o maliţioasă dorinţă de a aprinde pasiunea finanţatuluî său şi astfel a grăbi întoarcerea lui, fata nu lasa să treacă o ocaziune fără a insista sub formă de glumă asupra metamorfozei luî Evonim în Celadon, asupra deselor veniri, toanelor şi suspinelor lui. Evonim se ţinea de ea la toate plimbările, îş îngrijea toaleta, punea mănuşi, purta floare la piept şi nu mai fuma ţigara. Intr’o scrisoare de la începutul luî Septembre, Antoaneta scria: „Cunoşti pădurea de la Faye ? Inchipueşte-ţî că Evonim şi cu mine ne-am perdut prin ea erî dimineaţă. Amicul nostru care nu prea ştie să se orienteze, n’a putut de loc să găsească drumul la Auberive. Ne-am încurcat în un labirint de cărări, plăcute, dar perfide, şi am căzut.... găcî unde ?... La Santenage, unde am luat dejunul numaî amăndoî. Nu-ţî încreţi sprincenele cele negre, gelosule ! Nu maî puteam de foame, şi ţi-ar fi fost maî mare milă de a mă face să mâ’ntorc fără să ieu nimic. Aş fi murit pe drum ! Dejunul l’a pus pe Evonim în vervă, şi la întoarcere, m’am chinuit grozav pentru a-l împiedeca de a mă lua drept o nimfă a pădurel şi de a mă încorona cu viţă de vie sălbatică“. Această scrisoare şi altele încă scrise tot pe acest ton nesocotit, iritară pe Jac şi ’1 întristară, nu că ar fi făcut Antoaneteî injuria de a o bănui, el credea cu fermitate în amorul eî, dar această uşurinţă a eî îl făcea să sufere; luî îi displăcea cu totul acea lipsă de seriositate, acea independenţă nedesciplinată şi acel complect dispreţ despre ce va zice lumea. Toate aceste nebunii păreau a da dreptate prejudecăţilor mameî sale, şi aceasta mai cu samă îl supăra. El se temea de momentul cănd va trebui să presinte pe logodnica sa, familiei sale. Jac, nu voia să scrie nimic dintre acestea Antoanetei, însă se grăbia de a veni la Auberive pentru a pune un capăt tuturor acestor ne y 4 . A l I