Lupta, aprilie 1889 (Anul 6, nr. 799-822)

1889-04-08 / nr. 805

ANUL VI.—SERIA III. No. 805. Un an. */a an 3 luni Un an V* an 3 luni ABONAMENTE In țară, In striMn&tata 15 Bani II minerul REDACTIA ■ Bulevardul JElisabeta No. 8 (Casa Lexnpart). 40 lei 20 „ 10 „ 50 lei 25 , 15 „ BUCURESTI, SAMBATA 8 APRILIE 1889. Anunciuri pe pagina HI . . . . 1 left lima • , „ IV .... 26 bani A SB ADMMSA In Rom&nia, la administraţia ziarului Irt Franţa, Italia, Austro-Ungaria şi Anglia la AGENTI.A LIBERA rue Notre-Dame des Victoires 50 (placa de la Bourse) Paris. In Orient, la EASTERN AGENCY Constantinopol. .■ —*■ 1 ■■ 1.!ii"i ■ 1 . . ■ ....................... ■ 11 '■■■■■ »VA ADMINISTRAȚIA Bulevardul JEru­sabeta No. 8 (Casa. Kem­part). __ M1F1ÎMDI GOVfcRMULUI ImWsiarI.UT FORTI­FICAȚI ELE Discursul d-lu­i N. Dibescu Congresul Didactic A­CTE OFICIALE ­mim­ guvernului Campania pe tema rusofilismului în contra cabinetului actual continuă a fi dusă de acele gazete şi partide cari ar fi în stare, la rândul lor, ajunse la putere, să adopteze ori­ce fel d politică, fie şi chinezească, îndată ce regele le-ar porunci. Când văd că să formulează în con­tra cabinetului Catargiu acuzări de rusofilism, îmi vine, pe de o parte, să râd, iar pe de alta să mă indignez în contra şarlataniei acestei acuzaţii. Şi iată de ce : La noi în ţară, dacă partidele nu au idei, program lămurit pe tărâmul politic, cu care să vină şi să-l aplice la guvern, ele cu atât mai puţin nu au absolut nici un fel de politică ex­terioară a lor proprie, lucru ce a­­■prob complect. Până acum 4 sau 5 ani în urmă, toate grupurile din opoziţie aveau­ ca tactică deprinderea de a fi tot­dea­una contra politicei pe care partidului care să afla la putere o făcea. In aceasta consta întreaga linie politică în ches­­tiele exterioare. Ele nu doar că a­­veau o politică proprie exterioară, ci ca spirit de opoziţie, sau ca chestie de popularitate exploatai­ politica gu­vernului şi o dezaprobau cu mari de­monstraţii. Junimiştii au fost cei d’întâi cari au adoptat şi preconizat, fiind în o­­poziţie, politica exterioară urmată de guvernul colectivist, ei au­ dat cei d’in­­tâiu exemplu de un grup care să a­­probe şi să susţie politica streină a unor adversari. Pentru ce? Pentru un lucru foarte simplu : pentru că politica exterioară dusă de I. Brătianu era politica re­gelui, era o politică impusă de pa­lat. Prin urmare, junimiştii, ca per­fecţi curtezani şi linguşitori ai tro­nului, susţinând politica exterioară a d-luî I. Brătianu, o susţineau în rea­litate pe acea a regelui. Junimiştii ur­­mau aici zicătoarea: „nu mă uit la­­ „câine, mă uit al cui e câinele“. Această tactică servilă le-a reuşit, ei au fost chemaţi acum un an la­­ guvern de rege. Imediat după căderea colectivişti-­­ lor, aceştia au imitat pe junimişti şi­­ au continuat a susţine şi ei, la rândul lor, politica noului guvern. In reali­tate colectiviştii nu faceau de­cât să-şi susţină politica lor proprie, adoptată şi dusă mai departe de junimişti. Şi mai adevărat de­cât atâta, junimiş­tii şi colectiviştii faceau o politică care era inaugurată şi condusă de rege, după cum am spus deja. In timpul acesta cele­l­alte doua grupuri, conservatorii bătrâni şi libe­­ralii-disidenţî, continuară a să con­duce după vechea procedură şi tac­tică, adică a combate politica exteri­oară a guvernelor d-lui I. Brătianu şi mai târziu a d-lui Th. Rosetti. Şi fiind­că acea politică era politica ger­mană, politica triplei alianţe, urmă că acele grupuri să pronunţară, mai mult sau mai puţin categoric, în con­tra unei ast­fel de politici. Ast­fel sunt­ faptele şi precedentele. Astăzi la cârma statului să află un guvern conservator, luat din sâ­nul unuia din cele două grupuri a­­mintite mai sus, cari au combătut po­litica regelui. Ce urmează de aici? Urmează că guvernul actual va inaugura altă po­litică, va îndrepta ţara în sensul li­nei politici contrare, adică ruseşti, şi o va părăsi pe cea germană ? Pentru a crede acest­ lucru, cine­va trebue să fie un mare naiv sau trebue să se prefacă că crede şi atunci e un şar­latan. Şi iată de ce: Dacă tradiţia la partidele noastre a fost—până la junimişti şi colecti­vişti—ca partidele în opoziţie să com­bată politica exterioară, tot acea tra­diţie a fost ca partidele ajunse la guvern să adopte şi să susţină po­litica exterioară pe care o combătuse în opoziţie. Aceasta este mai mult de­cât o tradiţie, este o lege fatală, pentru bunul cuvânt că, pe cât timp regele Carol are o politică a­ sa şi pe cât timp el este acela care face şi desface mi­nisterele, pe atâta timp diferitele par­tide, dacă voesc să se menţină la gu­vern, nu au de­cât să adopte poli­tica regelui, altminterea nu sunt men­ţinute. Cât timp deci regele Carol nu să va converti el la politica rusească, este ridicul a spune şi mai cu seamă a susţine că cabinetul Catargiu este un cabinet rusofil. Eu zic că orî-ce cabinet, fie chiar un cabinet compus din d-nii Vogoride, N. Roznovanu, fraţii Băiş­­etc., oamenii cunoscuţi pen-­ tru înclinările lor la politica ru­sească, dacă ar voi să se menţină la putere ar trebui să fie nevoiţi să a­­dopte politica regelui. Altminterea ar fi concediaţi în 24 de ore. Mai mult. Eu cred că nu va trece un an şi vom vedea pe d. Catargiu susţiitorul înfocat al politicei ger­mane, susţiitori pe faţă ca şi d. Carp, ca şi d. I. Brătianu. Această afirmare are nevoe de oare­cari desvoltărî, deci pe mâine. Gr. Fii2111. SERVICIUL TELEGRAFIC Agenţia Havas Roma, 18 Aprilie. Se crede în cercurile parlamentare, ca ces­­tiunea Africei va fi discutată în Cameră în­dată după redeschiderea ei. Opinia ne asigură în această privinţă că d. Crispi va prezintă un proect de lege re­lativ la această cestiune şi crede că cabine­­tul se va lăsa pe votul Camerei. Belgrad, 18 Aprilie. Ministrul Franciei a presintat regenţilor în audienţă solemnă n­oile sale scrisori de creanţă şi răspunsul d-lui Carnot la notifi­carea urcării pe tron a regelui Alexandru. Ministrul a exprimat urările Republicei pentru fericirea regelui şi prosperitatea Ser­biei. D. Ristici, în răspunsul sau, a exprimat toată satisfacţia ce simte de a primi aceste asigurări de simţiminte amicale. Belgrad, 18 Aprilie. A circulat ştirea că d. Garaşanin voeşte să se retragă cu desăvârşire din viaţa pu­blică, mergând să se fixeze în străinătate. Aceasta e determinare la care nu s’a gân­dit­­nici o dată d. Garasanin care, din contra, lucrează la reconstituirea partidului progresist, pe care voește să'l convoace în a­­dunare la Belgrad în cursul lunei lui Maia. Viena, 18 Aprilie. Se declară m­esadă ştirea că călătoria principesei Clementina în Austria ar avea oare­care legătură cu negocieri menite să pregătească logodna principel­ui Ferdinand al Bulgariei cu o principesă din familia Or- Van. E cestiune tot de căsătorie, dar se crede că e vorba de o principesă care a­­parţine unei alte familii. Viena, 18 Aprilie. Ştitele primite din Varşovia anunţă că şeful Statului-Major, colonel Naglaiski, a convocat pe toţi comandanţii arondismen­ telor militare din guvernământul Poloniei, şi că deliberările fin de 1m zile. Viemi? d8 Aprilie. Agenţia Ştefani­e, aurtizată să des­­mintă, în chipul cel mai formal, conversa­­ţiunile atribuite generalulu­i Menabrea, am­basador al Italiei la Paris *şi a d-lui Spal­ier, ministru al afacerilor streine al Fran­ciei, în privinţa călători­­ ce principele moştenitor al Italiei ar fi e-o în Prancia, în timpul expoziţiei. Iraj­i, 18 Aprilie. Sunt ştiri bune în privinţa sănătăţei re­gelui, a cărei stare s'a îmunătăţit. Londra, 18 Aprilie. Banca Engliterei a redit procentul său la 2 și jumătate la sută. 4 Petersburg, 18 Aprilie. Principele Lobanoff sel va întoarce în curând la postul său din Vien­a. Petersburg, 18 Aprilie. Kanul Rivei va vizita a­ fi­i­ vara Peters­burg. „Era noi“ Şcoala Mo Junimiştii au debutat în politică tot cu pretenţii de noutate. In literatură, în po­litică, în filosofie, în toate, apăreai­ veci­nie primeniţi, sclivisiţi, şi purtând pretu­tindeni cu dânşii o inscripţie-reclamă, care nu toate literile spunea : nou de tot. Când au început să se­­ocupe de lite­ratură au venit călare pe inrecţia nouă; când le-a pus regele mâni, în cap şi şi-a căpătuit politiceşte, au estamădat banca ministerială galopând pe lira nouă. Prin urmare o dorinţă Clocotitoare de a părea .origi.tu»]l;_o­­»sanflftffc—asaiadiva. de a introduce numai font­­țe proaspete; o manie nenorocită de a pretinde că sunt reformatori când, ei săimanii, nu e­­rau de­cât conservatori, adică politician! cu un fond vechiu, foarte vechiu, cu un substrat de idei așa cum se găsesc la partidele occidentale ajunse la limita de dezvoltare. Despre n­oile lor formule literarii nu ie locul ca să mă ocup aci, dar ori cine s’a ocupat câtuşi de puţin cu literatura noastră în faşe, s’a putut încredinţa că toată critica d-lui Maiorescu se reduce la un razboiu întreprins operelor medio­cre, a scriitorilor de a şaptea mină şi a literatorilor transilvăneni. Apoi, înainte de d-l Maiorescu, am a­­vut scriitori şi gînditori de valoare ca C. Negruzzi, Cogălniceanu, Ion Ghica, Bălcescu, Eliade—nu cel din epoca sa de decadenţă, Odobescu, cari nu puteau fi atinşi de săgeţile criticului de la Iaşi, pentru motivul că dînşii erau promotorii acelei mişcări literarii sănătoase, pe care pretindeau să o inaugureze reformatorii de la Junimea. Dar să las literatura şi să vin la ac­tivitatea politică a junimiştilor. Ce este nou în politica dumnealor? Debutul politic al acestor domni, este fără de îndoială, petiţia de la Iaşi. Şi ori cât s’ar svîrcoli astăzi, ori cât s’ar sili să treacă drept novatori şi sfărâmâ­­torii unor tradiţii bolnave, dînşii nu se pot despărţi de faimosul document care i-a luat de mâna, pe vremea când poli­ticeşte umblau încă d’a buşelea, şi i-a introdus în arenă. Daca este aşa, ce fel de şcoală nouă politică au inaugurat oa­menii cari cereau restrîngerea dreptului electoral, suprimarea juriului şi înfiinţa­rea pedepsei cu moarte, supt protest că există în ţările civilizate ? Petiţia de la Iaşi nu era de­cât o co­pie servilă a tuturor păcatelor de cari suferă încă societatea occidentală,şi dânşii, pretinşi campioni ai şcoalei raţionaliste, n’au găsit nimica mai bun de propus de cât să facem ca slugile boierilor, cari să îmbracă cu hainile stăpânului după ce se învechesc, adică să luăm instituţiile pu­trede pe care lumea civilizată le leapădă rând pe rând, pentru a ni le adapta nouă, întreb: ce e nou şi original în toată a­­ceastă afacere ? Dar să merg mai departe. Una din boalele societăţei noastre politice este încă de mult, învinovăţirea partidelor că sunt vândute la streini şi credinţa că numai de peste graniţă gu­vernele pot fi răsturnate sau sprijinite. De alt­fel, fenomenul îşi are explicaţia lui firească. In Muntenia ca şi în Moldova Domnii erau întăriţi şi răsturnaţi din afară. Abia un Domn era trimes eu firman la Iaşi sau la Bucureşti şi un alt concurent pornea la Stambul cu pungi încercate spre a cere protecţia Vizirului. In decurs de ani şi de ani Domnii noştri­ s’au sprijinit când pe Turci, când pe Poloni, când pe Austriac! şi când pe Ruşi. Ţara, cu foarte rari excepţiuni, nu lua nici o parte la toată această frământare a tronurilor şi mai nici o dată nu înţelegea cuvântul pentru care cădea un Domn şi pentru care un altul îl lua locul. De aci s’a născut şi zicătoarea populară, că : «Schim­barea Domnilor bucuria nebunilor.“ Dintr’o asemenea practică de veacuri erea natural ca să născă o tradiţie pu­ternică şi ca întreaga noastră activitate politică să se rezeme pe intervenţia strei­nului. Când vîntul regenerărei politice a în­ceput să sufle asupra principatelor şi cănd mişcarea naţională a început să se accentueze, era natural ca privi­legiaţii să facă ceea ce au făcut şi stră­moşii lor, adică să­ caute un refugiu plin de speranţe la Turci sau la Pruşi. Şi atunci era tot atît de firesc ca şe­fii mişcărei de emancipare naţională să acuze pe boeri că vend ţara streinului. Mai târziu, când boerimea s’a învoit cu noua stare de lucruri, învinovăţirea devenea ridiculă, dar, din nenorocire, năravul pe care veacuri întregi îl inocu­lase vieţei noastre publice, nu putea fi extirpat în câţi­va ani de viaţă nouă po­litică. Ei bine, junimiştii, cei c­ee au început să facă politică purtând pe bariera lor. Războia vechei şcoale politice, au călcat perfect pe urmele stămoşilor şi au uzat pînă la abuz de vechiul arsenal atât de condamnat. Cine, din câţi fac politică, nu -şi aduce aminte de articolul apărut acum şapte sau opt ani în Revista Germană şi datorit penei d-lui Maiorescu ? In acel articol ce era mai mult de­cât un apel la streinul cel mai puternic pen­tru a răsturna pe d-1 Un­­Brătianu.?••• * Ierea a doua zi după rezbelul din 1877, d-1 Brătianu fusese aliatul Rusiei, iar d-1 Maiorescu, slujindu-se şi de acu­­zaţiunile pe cari Eliade le adresase la 1848 d-lor Rosetti—Brătianu, arată Ger­maniei că şeful guvernului liberal a do­vedit în întreaga­­ carieră politică că este devotat politicei moscovite, și deci, o per­soană suspectă și improprie de a sluji noua politică Germană,­ care începea să se afirme în Orient. D. Maiorescu, care purta drapelul Juni­me! pe vremea aceea, făcea o politică veche şi detestabilă, îşi oferea serviciile sale Germaniei omnipotente, denunţa stre­inului pe adversarul său politic, şi nădăj­duia să ajungă la minister cu ajutorul d-lui de Bismarck. Astăzi aceeaşi politică. Junimiştii au atacat guvernul Lascar Catargiu, numai asupra politicei exterioare, gazetele lor fac denunţări d­intre cele mai repulsive şi sub pretext de a combate pe jugănarî, dovedesc că sunt jugăniţi moraliceşte.V.* Deci, iarăşi apel numai la streini; deci, tot şcoala veche, şi încă, veche şi proastă. Constantin C. Bacalbaşa, mai positiv, şi în această întâmplare ar trebui ca lăsând un corp de armată sau poate un corp şi jumătate în ţară spre a resista incursiunilor de partisani, am tri­mite 50000 luptători spre a întări dreapta Austriacilor In nordul Bucovinei. In cas de isbândă, adică daca sîntem învingători, intrăm cu Austriaciî în Ru­sia şi probabil că ni se va da ocuparea Basarabiei spre a păzi îndărătul Austria­cilor pe când Austriaciî vor păşi înainte. In cas de înfrângere, de sigur că Aus­­triacii să vor retrage în ţara lor şi nu cred să se admită un singur moment că am avea să ’i urmăm şi noi în această retragere. Am veni dar în ţara noastră şi n’am avea alt ceva de făcut de cât a cere pace şi a stărui spre a o obţine, măcar cu condiţiuni foarte grele, căci, daca n’am obţine pacea, atunci bătând în retragere, ne-am găsi în c­osul ce l-am studiat deja al României isolate ; şi sfâr­şitul e lesne de ghicit. Daca în loc de Ruşi am avea pe Aus­triac­ ca vrăjmaşi, având pe Ruşi drept aliaţi, tot cam asemenea s’ar petrece lucrul. Ori am rămâne neutrii, ori am fi siliţi să trimitem o armată spre a în­tări stânga Ruşilor în nordul Bucovinei. Daca am fi învingători am ocupa Bu­covina, păzind îndărătul armatei Ruseşti; daca am fi învinşi ne-am grăbi să venim în ţară dobândind, daca putem, o pace care de­sigur ar fi destul de împovorâ­­toare. In aceste două caşuri, sau dacă stăm neutrii sau daca ne amestecăm în resboiu mergând afară din ţară spre a veni în ajutor aliaţilor, la ce vor servi fortificaţiunile noastre ? La nimic. Să venim acum la caşul mult mai im­portant când linia de operaţiune a arma­telor beligerante ar trece tocmai prin ţara românească. Aci să’mi permită d. ministru de războiu să ’l amintesc şi eu în aceasta o zicală cunoscută, ce d-sa a latreb ris­ţu­i-o în Cana­di , înainte de a fi­ ministru, când cu alegerea domniei sale ca vice-preşedinte al Adunărei. Să vede că rămăsese nemulţumit pe câţi­va prie­teni, şi se ruga de d-zeu sa o fe­rească de amici, căci de inamici să va feri singur. D. P. P. Carp. Mare dreptate a avut. D. N. Bibicescu. II citez nu ca să’l contrazic, ci fiind­că cred că avea dreptate. Aşa dar, d-le raportor, servindu-me de cuvintele d-voastră, o să le aplic eu ţâ­ţei noastre, urându’i s’o ferească Dumne­zeu de aliaţi, căci de duşmani poate se va feri singură mai uşor ! (Aplauze). Duşmanul e în drept să ne ia totul cu sila; dar câte o dată, în interesul lui, me­najează populaţiunea învinsă şi’i lasă ce mânca. Alintul crede că eşti dator să’i dai şi pâinea din gură şi femeea din casă. Şi dacă fortificaţiunele ar avea de rezultat să aducă pe la noi şi vrăjmaşi şi aliaţi, aşa în­cât biată ţară să devie un câmp de luptă, cotropită de unii, sleită de alţii, apoi toată suflarea românească ar arunca blestem pe ele! (Aplauze). Dar d-lor, să studiem cestiunea cu sânge rece, presupunând mai întâiu că suntem aliaţi ai Austriei. Vin Ruşii, nă­vălesc în Moldova şi o iau. Ei rămân şi se întăresc în Moldova şi împedică ori­ce mobilizare a forţelor noastre de pe acolo. Ce facem noi ? O parte din armată o tri­­metem să apere întăririle dintre Galaţi şi Focşani; cea­l­altă o lăsăm adăpostită în fortificaţiile Bucureştilor, până la sosirea aliatului, — căci aceasta este fala mare a acelora cari exaltează fortificaţiile Ca­pitalei, zicând că ele sunt minunate spre a ne permite de a aştepta pe aliat la adăpost. Vine aliatul. Cu el mergem înainte şi ajungem la Siret. Toate întăririle noastre d­intre Focşani şi Galaţi devin inutile, căci noi vom fi siliţi să trecem Siretul şi să ne lo­vim de întăririle Ruşilor, cari vor fi avut îngrijirea de a aduce tunuri pu­ternice şi un parc de asediu. Dacă trecem, purtăm în Moldova lupta între trei ar­mate beligerante. Dacă nu putem trece, ne întoarcem în­vinşi şi nici nu ne mai gândim, fiind ur­măriţi, la apărarea întăririlor de la Siret. Vom alerga să apărăm, dacă se poate, Capitala noastră, şi să o apărăm singuri, fiind­că probabil şi aliaţii noştri­ vor alerga din parte-le la apărarea ţerei lor. Ruşii însă, în loc de a ne aştepta în Moldova, pot foarte bine să urmeze cu ofensiva şi să se îndrepteze spre întări­rile noastre de la Siret, chiar până când aliatul nu ne-o fi sosit în ajutor. Nu e de tăgăduit că trecerea Siretului va fi mai lesne pentru ei cu trupe numeroase, de­cât pentru noi. Căci, o repet, linii dintre Galaţi şi Focşani, spre a fi apărată într’un mod serios, ar reclama prezenţa FORTIFICAŢIILE Discursul d-nului N. Bibescu Şedinţa Camerei de la 4 Aprilie (Urmare şi fine) D-lor, dac’ar isbucni un rezbel între Austria şi Rusia, eu nu sunt de părerea acelora cari cred că acest rezbel s’ar a­­tinge îndată de ţara noastră. Un principiu strategic zice că o ur­mată, în interesul ei, trebue să -şi a­­leagă numai o linie de operaţiune, o li­nie singură şi principală, căci pe mai multe direcţii, pe mai multe linii să îm­prăştie oştirea şi transporturi. Acest prin­cipiu strategic să reazăm­ă şi pe un prin­cipiu tactic care spune: că o armată spre a avea sorţi de isbândă trebue să ajungă câmpul de bătae cu forţele cele mai nu­meroase. Aşa fiind, linia indicată cea mai fi­rească între ambele armate beligerante, adică între Austriacia şi Rusia, ar fi li­nia dintre Moscova şi Budapesta, şi con­tactul probabil intre ambele armate ar avea loc spre graniţa Galiţiei orientale, în nordul Bucovinei. Rezboiul isbucnind, noi ne presupu­nem aliaţi cu Austria, ce ne facem? Daca putem să rămânem neutrii, atunci foarte bine; nu sciu însă daca nu ni s’ar pro­mite veni­ o resplată ceva mai mare în caz când am da un concurs mai activ şi

Next