Lupta, septembrie 1890 (Anul 7, nr. 1210-1233)

1890-09-26 / nr. 1229

vede, căci interesele unei situaţiuni po­litice, ce trebuie menajată, pot impune foarte multe umilinţe şi rezerve, ştim numai că quasi-scandalul provocat între miniştrii este prea notoriu pentru ca să nu aibă oare­care urmări. Căci este inadmisibil ca un blam, ca cel admi­nistrat, indirect, de către d. Lahovari d-luî Rosetti şi un răspuns atât de în­ţepător ca cel dat de către d. Rosetti d-luî Lahovari, să nu fi răcit raportu­rile, în destul de şubrede, dintre mi­niştrii. Evident că remanierea ministerială, pe care însuşi Timpul o anunţă ca foarte apropiată, să tindă a calma, in primul rând, această iritare, dar­, dacă gestiu­­nile, pur personale, vor fi înlăturate, totuşi, va rămâne în picioare cauza principală a neînţelegerilor, adică pre­zenţa la guvern a două grupuri ce se deosebesc în multe puncte şi cari tind a se domina unul pe altul. Iată un nod gordian. în afacerile europene, Grispi s’a pus cu totul la remorca aliaţilor sei, asupra că­ror nu vedem să fi exercitat nici cea maî mică influenţă utilă, dar cari par din contră că ’1 va fi împedicat adesea să facă câte o prostie, prea bătătoare la o­­chî. Intru ce priveşte rolul atât de mare, al celui ce va pune capăt stărei actuale, obţinând pacea definitivă, dezarmarea, Statele­ Unite ale Europei în sfârşit, Cris­­pi-1 îi vede toată măreţia, dar dovedeşte in mod implicit, prin inacţiunea sa, că e tot aşa de incapabil de a şi -l asuma ca şi pe acel al reformatorului abuzuri­lor şi rutinei ce ruinează astă­zi Italia. Esamenul de Bacalaureat Şi Institutele private Judecând examenele fie bacalaureat după rezultatele ce dă, oricine este un drept a se întreba dacă menţinerea a­­cestui esamen este un bine or un rău pentru învăţământul nostru. Mai întâi,­ judecând în principiu, gă­sim că suma cunoştinţelor ce se cer la un examen de bacalaureat este aşa de mare, că este imposibil unui absolvent de liceu a trece după o preparaţie de 2 sau chiar 6 luni, un examen riguros de toate materiele ce să prevăd în pro­gram ; şi cel mai bun absolvent de liceu poate cădea la acest examen , căci se face din toate materiele de liceu pe care elevul nu le poate nici aprofunda, nici concentra aşa ca în două zile să fie stăpân pe atâta diversitate de materii. Cu toţii ştim emoţiunea ce am încercat şi nesiguranţa în care eram când cu­getam la întreaga materie cerută. Este de ajuns ca profesorul esaminator se pune o întrebare puţin diferită de cum o ştie candidatul, sau din acelea pe care d­in întâmplare le a lăsat, or neglijat, pentru ca esaminatul să nu răspundă bine, se ia o notă rea şi un an întreg este pentru el perdut, dacă nu a obţinut media cerută, îmi aduc aminte când am dat examenul de bacalaureat că la concursul în scris d. Francudi ne-a dictat o temă din limba elenă, fără să o scrie la tablou, așa că noi am scris alan­dala, iota in loc de ita, sau ipsilon, or dif­tongul oi etc. Tema noastră era pentru noi o încurcătură, pe cari nici d. Fran­cudi n’ar mai fi priceput’o , adaogă şi emoţiunea produsă de teamă ca să nu cădem, aşa că şi puţinele noastre cu­noştinţe sburase. Şi ştiţi cum am scapat? Am copiat, da ; am copiat toţi după tema unui camarad al nostru care, din fericire, era grec de naştere şi învăţase limba elenă şi de acasă de la părintele sau ce era un om cult şi de la şcoală. Şi încă nici aşa n’am făcut’o briliant, dar ne-a dat notă de trecere. Astă­zî chiar, cine nu ştie, că la bacalaureat mai toţi copiază după tezele date d’afară ! Este clar o înşelătorie, pe care toţi o ştim, cu care ne-am deprins şi cu care deprindem tineretul nostru încă de la primul esamen Universitar. Acestea fac că mai adesea absolvenţii eminenţi ai liceelor cad la esamenul de bacalaureat iar cei mai slabi es , fiind­că cei d’intâiu au­ crezut numai în muncă, pe când cei din urmă ştiind ce pot şi siguri de ce’i aşteaptă sau se aranjează ca să le pri­mească d’afară, sau îşi asigură bună­voinţă comisiuneî esaminatoare, prin re­­comandaţiunî de la părinţi, rude or a­­micî şi chiar de la amicii amicilor. Ceia ce e şi mai rău este că pe dificul­tatea de a trece examenul de bacalau­reat se întemeiază o sumă de speciile neoneste, făcute sau patronate chiar de luminele ştiinţei, de profesorii univer­sitari. Când un institut privat numără între membrii comisii examinatoare 5 din 8 ca profesori ai institutului, a­­ceasta, cred, spune lămurit din partea comisiunea : tovărăşie sau asociaţie pen­tru a libera diplome de bacalaureat. In nici o ţară din lume profesorii univer­sitari nu s’au scoborât până aci. Un alt institut a pus tovărăşia mai pe faţă, pu­nând în fruntea institutului un profesor universitar, ceia ce însemnează BACA­LAUREAT , şi a mers până a favoriza pe profesorii universitari trecând in sta­tutele asociaţii că profesorii universitari vor fi plătiţi, îndoit, de ceia ce vor fi plătiţi cei de cursul secundar, ca în medid acesta se atragă mai mulţi pro­fesori universitari, din cari se iau exa­­minatorii de bacalaureat. In timpul când d. Chiţu a suprimat fabricele de bacalaureat, acestea erau formate numai din profesorii de uni­versitate ; ba se şoptea pe atunci nu­mele unor profesori cari preparaţi cu toptanul şi pentru reuşită. Dacă examenul de bacalaureat a prins rădăcini în Franţa şi n'a degenerat în speculă este că acolo, profesorul de U­­niversitate este examinator in toată ac­cepţiunea cuvîntuluî, şi pentru care toţi candidaţii sunt de­o­potrivă. Şi încă şi acolo examenul de bacalaureat a fost de maî multe ori modificat (bine­înţeles nu din cauza relelor pe cari le constatăm noi şi a căror paternitate o putem re­clama ori­când cu drept), şi nici acum nu sunt edificaţi asupra utilităţii lui, de aceia mulţi cer suprimarea. Aceste consideraţi­uni se fac să cred că d. Teodor Rosetti a fost rea inspirat când a suprimat dispoziţiile d-luî Chiţu şi a dat dreptul tuturor institutelor pri­vate a libera certificate, valabile pentru a fi primite la examenul de bacalaureat. Să avem curagiul a recunoaşte că noi nu uzăm, ci abuzăm de libertate. Abea s’a dat acest drept şi directorul unui institut privat a liberat certificate de absolvire tuturor repetenţilor de la licee, chiar acelora ce nici nu văzuse clasa 7-a. Acestea se întâmplă acum la înce­put ; ce va fi mai târziu este uşor de prevăzut. Copii vor alerga după diplome luate cu banii părinţilor ; se vor obişnui din vârsta fragedă cu câştigul uşor; vor învăţa practica căilor piezişe şi nu vor avea respectul muncei, credinţa în drep­tate şi moralitate In aceasta părinţii ii ajută. Cine va munci în societatea noas­tră ? Cei săraci, cari însă vor fi siliţi a munci foarte mult şi vor câştiga foarte puţin. Pentru acestea sunt în contra dreptului dat institutelor private. Recu­nosc că aceste institute sunt nu numai utile, dar foarte utile chiar în societate, pentru că prin ele se ajută învăţămân­tul public , cu condiţie însă ca să fie bine­ organizate , organizate pe muncă şi pe cinste, iar nu pe speculă. Guvernul poate lua toate garanţiile necesare pen­tru îmbunătăţirea lor. Examenul de bacalaureat trebue însă suprimat, nu numai că este un mijloc de conrupţie, dar mai ales că este o piedecă adusă învăţământului şi fără nici o utilitate practică ; prin acest examen absolventul liceului nu numai că nu -şi înmulţeşte cunoştinţele, dar riscă şi per­­de un timp preţios sau aleargă la mij­loace necorecte. Examenul de bacalau­reat poate fi înlocuit cu mult folos, a­­dăugând clasa 8-a la liceu, care să fie­­ despărţită în două secţii: una literară­­ şi cea­laltă ştiinţifică. In această clasă­­ elevii se pot prepara pentru ramu­ra din învăţământul superior pe care vor să o îmbrăţişeze, repetând materiele făcute în cele şapte clase şi complec­­tându-le. Căci ceea ce trebue îngrijit şi­ de aproape supraveghiat este învăţă­mântul special, din care ies specialiştii, avocaţi, medici, ingineri, profesori etc. Vremea enciclopedistelor a trecut,­­ ei nu mai sunt posibili astăzi, când fie­care ştiinţă s’a desvoltat atât de mult. Spe­cialiştii sunt nervii societăţeî moderne. —*------­OIRI ITALIA In momentul de faţă in Italia se joacă o ciudată comedie. Imitînd instituţiele engleze în cea ce ele au mai defectuos, instituţiunile parlamentare italiane lasă guvernului dreptul de a alege ceasul ce’î convine mai bine de a face alege­rile, pe cari le poate întoarce in favo­rul său, creând un curent de opiniune asupra unei cestiunî, oare­care, fără a vorbi de presiunea administrativă şi de corupţiunea parlamentară, cari sunt două plăgi ale nouei Italii. Se anunţă acuma, că alegerile nu vor avea loc de­cât în primăvara viitoare şi că Camera actuala se va reuni din nou în Noembre spre a desbate, mai cu seamă, asupra unor mijloace prin cari s’ar putea astupa deficitul datorit expe­dientelor d-luî Giolitti. Ar trebui demers la rădăcinele chiar ale răului : fiscalita­tea excesivă, militarismul rutinar, biuro­­craţia copiată după cea de supt al doi­lea imperiu frances , şi ne vom face o idee de abuzurile şi uşurinţă de a chel­tui a administraţiei italieneşti, prin a­­cest fapt câ Italia cheltueşte anual pen­tru armată 520 milioane, pe când aus­­triea, cu un teritoriu şi o populaţiune mult mai mare, plus, ocupaţie a Bosniei şi Herzegovinei şi cu o situaţie politică cu mult mai îngrijitoare ca a Italiei, nu cheltueşte anual de­cât 350 milioane. Şi aşa este peste tot. Fiscalitatea, maî ales, a devenit aproape tot aşa de co­­vîrşitoare ca spre sfirşitul imperiului ro­man şi se vede din toate părţile for­­mîndu-se ligi­­ii de contribuabili spre a denunţa opiniei publice modul de pro­cedare şi şurubăniile celor, pe cari anu­arul administrativ italian—din greşeală de­sigur — îi numeşte cu drept cuvint «exactorî» al imposituluî. D. Grispi ar fi putut merita o glorie şi o recunoştinţă durabilă ocupându-se de toate acestea. El preferă însă să joace in faţa Europei comediele sale megalomane, ale căror urme le poartă până şi interviewul său de la Neapole. Acest interview — de care am vorbit in depeşi mai zilele trecute — astă­zi denunţat de Ritorma, ca având lucrurî neadevârate, a fost de­sigur aranjat de însuşi Grispi în vederea alegerilor, — şi aceasta ne face să credem că ele vor avea loc tot în Noembre iar nu la primă­vară. Sigiliul de autenticitate a cuvintelor puse de Figaro în gura primului mi­nistru italian, este în adevăr lovitor : sunt chiar propriele cuvinte ale lui Grispi cari se oglindesc în caracterul lui abil, insinuant, cu explozii de bruscă fran­­cheţă şi declaraţiuni pe locurea nete, care e caracterul adevăratei şcoli ma­chiavelice, în sfârşit cu acele accese de vanitate cari sunt partea slabă per ex­­cellentiam a acestui om şi care-l fac să spuie : ceEu nu voia compromite ceia ce am câştigat, cerând provinciele Trente şi Trieste, de la Austria» sau «dacă Ger­mania ar vrea să atace Franţa, eu nu o voia permite­». Magari fosse vor­o, ’i-ar răspunde un Italian, adică «Dee D-zeu să fie aşa cum zici». Dar din nenorocire megalomania or­beşte până într’atâta pe acest om de stat, de altminteri aşa de abil şi remar­cabil, în­cât contrariul este de temut şi pentru a avea dreptul să zică : «Eu vroiu» Consiliul general al instrucţiun­ei Şedinţa din 30 Septembre. (Urmare) Deschizându-se şedinţa la orele 9, se dă citire sumarului şedinţei precedente. Asupra sumarului *d. Muzicescu luând cuvîritul, cere ca rectificare la cele zise de d-sa in şedinţa precedentă, a se a­­dăogi, că d-sa crede a se ameliora soarta înveţătorului prin mijloacele ce îi va procura corul. Se ia act de această cerere. D. Niţulescu întreabă dacă in proce­sele verbale, sunt trecute, pe seama d-sale, vorbele pe care i le atribue ga­zetele, că ar fi cerut suprimarea religiei. P. S. Preşedintele, spune că sumarele se citesc în fie­care seară, prin urmare d. Niţulescu, trebue să ştie ce a fost trecut şi ce nu, in procesele verbale. Raportorul dă cetire orarului. După câte­va explicaţii ale d-sale, domnul Brătilă spune, că e necesar a se amâna discuţia asupra lui, căci chiar fără multă osteneală a găsit câte­va greşeli. D. Maior Hârjeu atrage atenţia con­siliului că, gimnastica fiind aleasă ca o­­biect de studiu in școalele rurale, ar trebui să i se facă și ei programă anali­tică, precum am făcut pentru cele­l­alte obiecte. Consiliul, consultat, admite amânarea cerută de d. Brătilă. D. Porni, cerând cuvintul, zice că, după art. 20 din lege, programele, care au să fie adoptate, trebuesc votate cu 2/3, ca să se poată decreta. Noi am făcut un program, basându-ne pe proectul de lege discutat anul trecut. Programul nostru însă s-ar putea aplica chiar cu legea ac­tuală, pentru cuvintul că ea nu indică, ca pentru școalele urbane, numărul ani­lor dle studiu. Aplicarea imediată a a­­cestei programe, d-sa crede că ar fi un mare bine pentru instrucţiune. Lucrul nu e tot ast­fel şi pentru şcoala supli­mentară, care nu e prevăzută în legea actualmente in vigoare. Pentru această şcoală ar trebui deci prealabil modifica­rea legei actuale, lucru care se ştie cât e de greu, din încercările făcute. Aşa fiind lucrurile, crede că ar fi bine să se voteze separat programa şcoalei rurale, care s’a redactat, căci atunci, conform legei, ministerul ar fi ţinut s’o pue in aplicare. Se încinge apoi o discuţie lungă între d-nii Tăcu, Enescu, Badurea, Stăncescu şi Leonardescu pentru a se şti dacă pro­grama trebue votată cu 2/3 *din totalita­tea membrilor consiliului, sau cu 2/3 din numărul membrilor prezenţi. In această privinţă precedentele create nu se pot invoca, căci s’au procedat in trecut în moduri deosebite. Din lege şi regula­ment însă, discuţia arată că trebuesc pentru votarea programei 2/3 din numă­rul total al membrilor consiliului. Se cere apoi cetirea raportului în ches­tia şcoalei urbane, depus la biurou de către raportor. In urma unei discuţii urmată între d-nii Viţu, Enescu, Bădărăfi şi Leonar­descu, se hotărăşte a nu se discuta ra­portul asupra şcoalei urbane, căci s'ar interverti ordinea de zi a discuţiei, ci a se continua cu votarea programei şcoa­­lei complimentare. D. Raportor dă cetire programei cl. I, care, pusă la vot, se primeşte. Se citeşte programa clasei I­. D. Că­zănescu spune că comisia se pare că n’a pus acelaşi interes pentru această programă, ca pentru cea a şcoa­lei rurale, căci n’a dat nişte programe detailate, ci nişte programe vagi. De­şi d. Căzănescu vorbeşte in dis­cuţie generală, consiliul nu voeşte această discuţie. D. Bădărău spune că nu lipsa de dragoste pentru această creaţiune nouă a făcut pe comisiune să nu dea progra­me analitice, ci noutatea lucrului, şi lipsa de experimentare în privinţa lui Pe lângă aceste consideraţiuni, existenţa problematică a acestui gen de şcoală încă ne-a făcut să nu dăm programe în modul cerut de d. Căzănescu. Dar mai e şi o altă consideraţiune anume, varie­tatea noţiunelor ce sunt puse în ele, care nu ne-ar fi permis să facem îin scrut timp o lucrare serioasă, bazată pe experienţă şi observaţie. Gere deci să se voteze programa sintetică prezentată de comisiune. D. Tăcu zice că din cele expuse de d. Bădărău­ rezultă că, votând această programă, vom face un lucru pripit. Din această cauză propune să nu se mai o­­cupe consiliul de ea. Cere deci a se aș­tepta votarea legei pe care se bazează a­­cest gen de şcoale, pentru ca apoi să se pună chestia în discuţie cu toată se­­riositatea D-sa este pentru amânare. D. Leonandescu zice că nu înţelege pentru ce se cere amânarea, căci pro­­ectul de lege votat anul trecut de con­siliul precisează scopul acestor scoale, iar programa presentată anul acesta pen­tru ele, de­şi sintetică totuşi dă consili­ului o idee lămurită in liniamente mari de ce vroim să facem din aceste şcoli. D. Tăcu zice că dacă nu s’a votat legea, care le va pune bază, nu trebue să in­trăm în discuţia programelor lor, dar eu unul cred că, votând şi programa, vom atrage atenţia asupra acestui gen de scoale atât de necesare in ţară la noi. D. Arbore spune că din cea ce s’a votat anul trecut rezultă că aceste scoale până la intemeiarea lor pe baze solide, s’a hotărât să se facă de actualii învă­ţători. Duminicele, sărbătorile şi foile după amiază. Aşa fiind lucrul, nu numai pentru aşa puţin timp ce li se dă deo­camdată acestor şcoli, se miră că se cere ca comisiunea să le dea programe analitice. D-sa crede că la început tre­bue să se mulţumească consiliul cu cât de puţin s’ar putea face. D. Bădărău spune d-luî Tăcu că şi programele sintetice au valoarea lor şi citează cazul câ chiar actualminte o su­mă de şcoli au numai programe sinte­tice, cu­ toate că se făcuse de ani expe­rienţă cu ele. Se înţelege că în asemi­­nea cazuri, zice d-sa, nu voia fi pentru programele sintetice, dar în cazul care ne preocupă crede că ar trebui să ne mulţumim cu atâta, căci e vorba de or­ganizarea unei şcoale noua. Desfide pe d. Căzănescu să poată face programă a­­nalitică, căci în ea va trebui sa se ţină seamă de înşirarea în timp a materiei şi de o adoptare cu nivelul ce s’a ob­servat că ’1 prezintă mediul, pentru care e destinată. D-sa arată apoi că în pro­grama şcoalei primare s’a făcut o sumă de reduceri, tocmai pe baza complectă­­nî studiilor, pentru cei ce rămân la ţară, în şcoala complimentară şi nu în­ţelege cum programa clasei I s’a votat in unanimitate, iar cea a clasa II poate da loc la discuții ca acele la care a­­sistăm. După aceasta se votează închiderea discuției generale. In fine constatându­­se că consiliul nu mai e în număr, la orele 11 se amână şedinţa. ............——-----------­ foita ziar u i a: i „ /, v ft a 6 ITECTOn MAÎ.OT MAMA (Urmare) XXXVII — Ei bine, vă angajez, a ve desface de aseminea exigenți, care sunt rele pentru d-voastră, ele ve agasează, ve irită, ve agită... — Ba de loc. — Eu știu. Și e foarte nefolositor, veți conveni și d-voastră, căci, în fond, ce ve importă daca acest scaun este sau nu pus paralel cu biroul ? Cu toate că d. Gombarrieu avea de răspuns multe, el se păzi de a angaja o discuțiune, care s’ar înturna contra lui, el primise o lecție care’î era de ajuns, nu merita să-și dea osteneala de a pro­voca o alta. Cu toate aceste, cu toată această în­țeleaptă rezervă, Chenoffe ia spus că a­­fecțiunea lui pentru câini era bolnăvi­cioasă. — Ceia ce iau și demonstrat. Tocmai pentru că indeportau pe toți din prejurul lui și nu permitea femeii lui de al vedea, și nu invoiau pe An­tonina ca să remâe lângă dânsul de cât de două ori pe zi, o dată dimineaţa şi o dată după amiază, el ţinea ca să aibă lângă el câinii sei, cari nu-l pâ­­răsea ei de­cât noaptea. Materne ii pri­mise, indeferent de prezenţa lor, dar nu era aşa şi pentru Chenoffe. — După cum noi avem în noi, zise el trebuinţa activităţei muşchilor, ase­menea avem trebuinţa activităţei fiisice. Această trebuinţă face pe inventatori, pe artişti, pe scriitori, pe toţi aceia in­­tr’un cuvânt a cărora ch­ei lucrează fără încetare, dar care exagerează, devin maniaci. Există asemenea în sfera sen­timentelor ca şi în a ideilor, şi atunci îndreptate asupra oamenilor, dă exem­­plile de devotament ce sunt onoarea u­­manităţei dar îndreptat asupra animale­lor ea duce la acele aberaţiuni mentale, cari înping pe unele persoane, a aduna câinii şi mâţe şi pe altele a urmări pe vivisectori cu lovituri de umbrele. — Atunci, e o aberaţie mintală de a strânge şi îngriji de aceste sărmane dobitoace ? — De­sigur, cum ii asemenea de a se ataşa cu pasiune de persoanele cari ne înconjoară, şi de a voi ca ori­când să fii iubit, după cum le iubeşte el în­suşi ; asta poate să ajungă un caz pa-t­­ologic, care conduce la pervertirea fa­cultăţilor afective, să ataşază prea mult de unii, şi să detaşază prea mult de alţii. Bolnăvicioşii cei cari nu pot dormi, nu pot lucra, bolnăvicios lipsa de poftă de mâncare, bolnăvicios, scaunile para­lele, aberaţiune afecţiunea sa pentru câini; pervertirea facultăţilor afective, tandreţa pentru femeia sa, nebunie, in­­dignaţie contra fiului său. Dar atunci cine nu-i bolnav de abe­raţiune, perversiune, sau nebunie ? Ce ar putea să zică, ori să nu zică, să facă ori să nu facă, care să nu se în­toarcă contra lui ? XXXVIII A doua zi după ce zisese Antoninei ca să scrie lui Darlot, directorului său și notarului Generst de la Crochardiere, fu surprins văzând că nu­­vine nici fi­nul nici cei­l­alți, să supără, mai cu seamă contra lui Darlot, care avea atâ­tea interese, și de tot felul, pentru a arăta mai multă grabă, dar nu se ne­liniști tocmai tare, n’avea de­cât să aş­tepte, ori­cât de grea ar fî fost aştep­tarea. Dar a doua zi trecu şi pe urmă o altă zi, şi ei nu apărură de loc. Ce însemna aceasta ? Toate întrebările să băteau­ în capul său care ferbea, şi ajungeau la aceiaşi concluzie care er­a ca această nevenire nu se putea explica de­cât prin oareşi­care intervenţie a lui Victorien. Dacă ar fi făcut mai puţină bună paza înprejurul lui, din ziua întâi, el ar fi întrebat pe Antonina; dar supra­vegherea era aşa de strânsă, căci nu puteau să schimbe un cuvânt, care să nu fie auzit de urechi tot­d’a­una la pândă, aşa că cel mai adesea trebuiai­ să se mulţumească să vorbească banalităţi, să schimbe o sărutare in care ea punea toată afecţiunea ei, sau să-i caute o bucată de muzică, alegând tot-d’a-una ceia ce prefera el. El trebuia deci să aştepte un prilej care nu se prezentă de­cât peste opt zile, la o fereastră unde o atrăsese el sub pretext ca să-i arate niște lucrări care trebuiai­ făcute in grădină. — Să vorbim încet, zise el de o dată. Ai pus tu însuși la poștă scrisorile ce ’țî-am zis să scrii? — Da. — Atunci cum se face că nimenea n’ai­ venit, chiar nici Carlot ? Nici o dată n’așî fi crezut de dânsul că poate să facă una ca asta. — El a venit. — Cum de nu­­l-a­u văzut ei! ? Ea se turbură. — Răspunde’mi repede. Nu simți tu neliniștea mea? Nu naă găsești destul de necăjit. Pentru­ ce nu ’mî-ai spus că el a venit ? — Pentru­ ca n’am­ avut un moment de libertate, și cum m’au oprit de aţi spune că el a venit, eu nu’ţî puteam spune dinaintea acestor indivizi. — Cine te-a oprit ? — Mătuşea mea. — Ce au spus ei lui Luis, pentru a’l înpiedica de a mă vedea ? — Câ medicii nu permit de loc, fiind că tu aî nevoe de cea maî mare liniște, ceia ce se spune la toată lumea. — Cum la toată lumea ? Cui încă ? — Notarului care a venit sunt acum patru zile. — Cum de nu ’l-am văzut ? — Nu se lasă să intre nimenea, poarta este închisă, nici o trăsură nu intră ; când cine­va se prezintă, portarul tri­­mete numele, mătușei mele ori lui Vic­torien cari hotărăsc dacă primesc ori nu primesc ; dar când primesc, nu pe peronul din grădină să intră, ci pe cel din curte ; iată pentru­ ce tu n’ai văzut nici pe Luis, nici pe notar. — Tu n’ai fost de față la vorba ce au avut cu notarul? — Nu. — Dar la aceia cu Luis? Da. — L-ai văzut singur ? în particular ? (Va urma). •-------~TW“*----------------------—---

Next