Lupta, octombrie 1890 (Anul 7, nr. 1234-1258)
1890-10-14 / nr. 1245
D. C. Bărcânescu ca încasând 52,250 fr. » Cairetti » » 1,550 g. ■» N. Banulescu » » 1,750 » ui G. Ștefănescu » » 2,825 » )) Marin Iliescu » » ap. 6,000 » Total pentru acești 5 prof. 14,375 » Noi am arătat că aceste sume sunt colosal de umflate şi am dat următorul tablett : Total pentru câte şî 5 . . . 3050 fr. Adică o deosebire între arăterile României Musicale şi ale noastre de 11,325. In No. de la 1 Octombre România Musicală revine asupra primului tablou şi ne dă următoarele cifre pentru aceşti 5 profesori. Adică o scădere faţă de primele d-lor araturi cu colosala cifră de 9792 fr. Poate să încarce cineva numai din greşală sau din neştiinţă cu 9792 fr., mai ales când toată suma să reduce la 4583 fr. ? Desigur că nu. Trebue să fie rea credinţă la mijloc. Dar nici acest tablou nu este exact. Să dovedim. D. C. Bărcânescu are numai 200 lei ca diriginte al corului de la Doamna Bălaşa nu 250, deci să scade 50 lei D. Banulescu are mai puţin decât arată «România «Muzicala : La şcoala pentru învăţătura poporului............................... 80 T« La şcoala Gabst................ 100 » Şi-a dat demisia de la azil deci minus ............................ 150 » D. Calretti. Am spus şi repetăm că a demisionat de la tribunal, se scade deci . . . 150 » La Greţulescu are 200 nu 250. Se scade........................ 50 » La teatru are numai de la 1 Noembre şi pînă la 1 Aprilie 300 nu 400 fr. Se scade deci şi d’aci............................ 100 » D. G. Ștefănescu nu mai are catedra neutru fete de la conservator. Deci se scade . . . 180 » Să se noteze că la teatru e numai 6 luni. D. Marin Iliescu ia maximum 300 de la conservator deci se scade . . . . . . . . 273 Prin urmare, se scade pentru câteși cinci din sumele arătate în acest nou tablou al României Muzicale suma de 1.133 fr. Prin urmare s’ar reduce sumele încasate de d. Banulescu, Bărcănescu etc. la cifra de 3450 fr. Adică un plus de 400 fr., faţă cu tabloul făcut de noî în No. 1255 al Luptei. lată de unde provine acest plus de 400 fr. D. C. Cairetti pe care ’1 am trecut în primul tablou cu 260 fr. a iscălit la 1 Octombre un contract de angajament la Teatru, care ’i adaoga la leafă. 300 fr. In tabloul nostru d-sa e trecut numai cu 60 fr. jumătatea lefeî de la Târgoviște, căci are suplinitor căruia ’i dă jumătate leafa, iar tabloul cel nou al României Muzicale e trecut cu toţi 150 fr. (leafa întreagă fără reţineri). Deci o nouă deosebire de....................................... 90 fr. D. M. Iliescu erea trecut cu 100 fr. mai puţin de la lecţii . 100 fr. Deci trecusem noi mai puţin atunci, faţă cu starea actuală______ 490 fr. Rămâne o diferenţă de 90 fr. Aceştia trebuesc scăzuţi acum, deoarece d. G. Ştefănescu nu mai e profesor la catedra de fete de la conservator unde noi îl trecusem cu salariul net. Mi se pare, prin urmare, că am dovedit destul de lămurit că n’am apărat ca avocaţii ex-oficio pe nişte cumularzi, ci am demascat pe nişte calomniatori, cari, ascunşi în umbră, debitează în cea mai mare linişte tot soiul de minciuni la adresa unor "colegi, înaintea cărora ar trebui să -şi plece capul. Dacă un" ziar politic fără însemnătate ar fi publicat cele ce a publicat România Muzicală, lucrul nu erea grav. Oamenii cari nu să ocupă ca specialişti cu unele cestiuni pot să greşească. Să poate chiar ca un ziar politic să fie indus în eroare de un vânător de slujbe de soiul celor de la România Muzicală. Nu este însă permis unei gazete care apare pentru ca să se ocupe în special cu unele cestiuni şi mai ales când acea gazetă să afişază ca organ special pentru tratarea cestiunilor ce se ating de cea mai sublimă dintre arte să nu se ocupe decât cu articolul de a calomnia, de a denatura adevărul, de a înşela autorităţile şi publicul şi aceasta numai pentru ca*să poată ajunge să suplinească o catedră de muzică. N’am crezut nici o dată că cei de la România Muzicală au să cadă atât de jos. Dovadă o pot avea chiar d-lor în următorul fapt, pe care de altminteri îi relevă dar se fac că nu’î găsesc esplicaţia : Când a apărut No. 14 al României Muzicale am citit pe pagina la un articol Cumulul Muzical, crezând că, avem a face cu nişte oameni de bună credinţă am reprodus acel articol- Gând însă oamenii cari cunosc de aproape şi bine lucrurile, oameni a căror onorabilitate şi cunoştinţe, de sigur că nu celebrităţile anonime de la România Muzicală le va contesta, ne a arătat cât venim, câtă rea credinţă conţinea tabloul pe baza căruia era scris articolul Cumulul Muzical, n’am putut decât să revenim chiar a doua zi şi să demascăm pe aceşti adoratori ai artei... de a înşela, de a minţi cu sfruntare. Ei d-lor, de la România Muzicală, aţi făcut tot ce aţi putut pentru ca să dovediţi că bine v’a cunoscut cel ce a botezat opera dv. cu numele de Calomnia Muzicală. Când ajungeţi ca numai pentru a obţine suplinirea unei catedre să afirmaţi că cinci colegi dintre ai dv. iau peste 14.000 fr. pe lună, când suma ce o iau e de 300 fr. trebue întradevăr să fiţi certaţi cu desăvârşire şi cu demnitatea omenească şi cu ruşinea. Vă înşelaţi grozav dacă credeţi că fiind îndrăsneţî veţi intimida pe cineva. Ia spuneţi mă rog, care muzicant de valoare din ţară a scăpat neînjurat de d-voastră ? Dar daţi vă rog pe faţă şi pe colaboratorii gazetei România Muzicală. Am putea vorbi altă dată mai în cunoştinţă de cauză. Total pentru câte şî 5 . D. C. Bărcânescu încasează . 700 fr. » C. Calretti » . 260 » » G. Ştefănescu . 1075 » » Banulescu » . 470 » « M. Iliescu J . 545 » D. C. Bărcânescu încasează » C. Calretti » » G. Ștefănescu » » Banulescu » » in. Iliescu » 650 fr. 950 » 1215 » 850 » 918 » 4583 fr. DIN DOBROGEA Se ştie că pe anul acesta şcolar s’a înfiinţat, prin budget, în oraşul Tulcea, un gimnaziu, deocamdată, cu o clasă numai. Programa acelei clase e întocmai conformă cu programa tutulor claselor I gimnasiale din toată ţara. Acum aflăm ceva, care dacă s’o adeveri, apoi se va da o idee justă asupra inteligenţei şi priceperei celor ce din nenorocire sunt puşi in capul acelui judeţ. Iată despre ce e vorba : câţiva «cetăţeni cu greutate« din Tulcea, sub conducerea revizorului şcolar de acolo, au cerut ministerului, ca pe lângă programa oficială a clasei 1 gimnasiale să se introducă special pentru Tulcea si învăţământul «limbilor orientale», sub preteragiarea străinilor în scoalele române. In sensul ace/ua măria din Tufo se dispune pred oilor rusă, bulgară, gr Oare gânditus’au domnii d’ la ceia ce cer. Oare prin aceasta vor d-lor să atragă pe copii străini în şcoalele noastre. Dar oare în Basarabia, provincie fostă a României, unde trei pătrimi din populaţie sunt Români, se învaţă măcar două vorbe Româneşti ? Oare, în Bulgaria sau în Serbia unde pe la Negotin sunt peste două sute de mii de românii există şcoală în care să se predea româneşte ? Pe când în alte ţeri, streinii sunt atraşi de superioritatea culturei, de mijloacele diverse şi bogate de predare a învăţământului, care noi să căutăm să-i atragem prin introducerea limbilor lor în gimnaziile noastre. Dar promotorii acestei idei ridicule, ne dovedesc că n’au nici măcar cea mai elementară cunoştinţă despre Dobrogea şi populaţia ei, când ’şi închipue că prin două ceasuri pe săptămână de predare a limbilor orientale, vor romaniza pe streini. Dar trebue să ştie mai întâi că streinii din Dobrogea nu prezintă nici cea mai mică rezistenţă contopirea lor cu elementul românesc, dovadă că acuma când nu se predau de loc limbile orientale în gimnaziu majoritatea şcolarilor sunt: ruşi, greci şi bulgari şi apoi streinii din Dobrogea deja privesc, pe români ca pe o rasă superioară, in cultură ca şi în cele-lalte, şi dacă urmează a’şî vorbi limba, aceasta nu-i de cât resistenţa pasivă a unui popor ignorant, care ’şi păstrează limba şi obiceiurile numai pentru că nu cunosc alte limbi, şi alte obiceiuri şi pentru că guvernele ce s’au succedat n’au avut de lor priceperea de a-i constrânge să -şi deie copii la şcoală, cum o fac în toată ţara. Dar ia să vedem cine sunt streinii ce locuesc în Dobrogea şi ce rezistenţă ar putea ei prezintă romanizărea lor. Bulgarii . Aceştia ce e drept, au două aşa zise gimnazii—unul de fete şi altul de băeţî, cu nişte profesori cari abia ştiu scrie şi citi, plătiţi cu câte 40—50 Iei pe lună. Ei bine, deşi gimnaziile lor sunt mult mai vechi, ca cel românesc, totuşi acesta printre elevi numără 43 de bulgari, număr ce întrece cu mult pe cel al elevilor acelor gimnazii. Şi se aude deja, că Ciorbagii cari susţin din banii lor gimnaziile, văzând că Statul a înfiinţat u«»..gimnaziu al sǎu, au decis suprimarea lor şi trecerea elevilor la gimnaziul nostru. Ruşii . Dar aceştia îşi dau deja copii la şcolile noastre, iar cei recalcitranţi vor putea fi lesne siliţi la aceasta, mai ales că norodul rusesc e obişnuit cu supunerea. Grecii . Da aceştia sunt în mare parte supuşi istreniî, iar cei supuşi români respecta şcoalele noastre căci sunt foarte mulţi copii de greci in şcoli. Gât despre turci nici nu e de vorbit. Până acum nu s’a văzut un copil de turc în gimnaziu şi nici nu se va vedea curând, căci pe cât ni se pare chiar coranul îi opreşte de a îşi da copii la şcoli de păgâni (? !) Din cele exprese credem clar că am dovedit îndeajuns insanitatea şi ridicolul pretenţiei de a introduce limbile rusă, bulgară, greacă şi turcă în programul gimnaziului nostru, şi nu ne îndoim că ministrul dimpreună cu consiliul permanent, compus din bărbaţi luminaţi, nu vor trata cu dispreţul ce merită această cerere ieşită din creeri î inguşti a acelor ce din nefericire sunt puşi să apere interesele românismului înfDobrogea. Apoi -------------se simte 'iodului de ră ment al primea acestei spiritele de între membrii corpului didactic*r'espectiv, cât şi în înalta sferă a administraţiunii şcolare. Încă de pre timpul mult regretatului ministru de Intrucţiune, repausatul Conta, s’a emis ideia predării lecţiunilor la cursul primar urban prin rotaţie, dar de atunci şi până în present sunt mai bine de 10 ani, şi această idee, deşi a luat o mare întindere, totuşi a remas în embrionul ei. S’a mai pus în parabelul aceştia, sistemul de predare de la cursul secundar, dar şi unul şi altul se svârcolesc d’atâtea ani, în atmosfera ce înconjoară stratele corpului didactic administrativ şi executiv, şi nimic nu se pune în fapt. Intr’adevăr, oricare din aceste două sisteme de predare, rotaţiune sau specialisaţiune, ar fi mai preferabil celui actual pre clase, care nu oferă atâta bine în şcoală, cât menţine în fiinţă castele evului medin, tocmai în acel focar de lumină, de unde trebue să isvorască cele mai salutarii principii egalitare. Multiple şi varii sunt defectuosităţile sistemului actual de predare, şi cele mai de căpetenie sunt: nedreptatea cu care se împarte munca în cursul primar urban Aşa, de esemplu, la unele şcoli şi vârtos la cele de fete, pre când în clasa 1 sunt până la 50 eleve, in a IV-a sunt 5. Să nu să crează aceasta o exagerare, căci caşuri de acestea sunt bine cunoscute, dar ce să mai zicem de şcoalele unde sunt clasele unite, fără ver-un beneficiu mai mare. Afară de acestea linii institutori — poate cei mai meritoşi — lângezesc zeci-de-anî la clasa I; căci tot d’auna la vacanţe, isbutesc a înainta cei cu protecţie, nefiind nici un regulament care să serve de măsură, în înaintările de la o clasă la alta. Că nu mai trebue stat la îndoială că, actuala sistemă de predare trebue schimbată, aceasta să resimte în genere. Tot ce trebue bine cugetat, este alegerea între cele două sisteme de care vorbirăm. Unii susţin că bună ar fi rotaţiunea, alţii că specialisaţiunea. Negreşit că visa-vis de actualitate oricare ar fi bună. Să le comparăm însă, spre a se vedea diferenţa. Rotaţiunea satiface egalizarea muncii, şi pune în evidenţă cantitate de asiduitate ce-şi depune fiecare , oferă avantagiul, dacă este anuală — şi aceasta este cea mai preferabilă ■-=- de a cunoaşte Institutorul pre elevi, fiind aceeaşi din clasa I şi până la a IV-a. Mai are stimulentul provenit din separarea lucrării fiecăruia pre contul său, vezându-se destul de clar cum un Institutor scoate din clasa IV, aceeaşi elevi ce i-a primit în clasa I, şi cel care a continuat până la absolvirea cursului primar. Arătate fiind, cele mai însemnate avantagie ale sistemului rotaţiunii, vom cerceta şi desavantagiele ei. Desavantagiele sunt generale, şi pentru institutori şi pentru copii, şi dacă cum, un Institutor continuând anual cu o serie de elevi de la clasa I până la absolvire, îi va scoate bani, dacă va fi dintre cei de distincţiune, dar va simţi greutatea provenită din cauza varietăţii materielor şi schimbarea claselor; dacă va fi dintre cei netalentaţi, atuncea răul ar fi dublu ; ar scoate o mediocră serie de elevi şi ar ajunge să nu mai aibă elevi în clasa sa, ceea ce ar constitui un reu pentru unii din Institutori. Dar să lăsăm aceasta la o parte, căci poate s’ar găsi mijloace d’a o înlătura, şi să reflectăm puţin şi asupra sistemluî predării lecţiunilor pr materii, ce deja se practică la cursul secundar. Acest sistem, ca şi rotaţia, oferă beneficiul împărţirii muncii în mod egal, oferă desfiinţarea clasei, ce adesea dă naştere la regretabile discordii în corpul didactic, şi mai oferă fortificarea celui mai important factor al şcolii, învăţătorul ; căci dacă un bun învăţător ar da bune rezultate, predând după sistema rotaţiunii, unde materiile ce ’l preocupă sunt multe şi diferite şi clasele schimbate pre fiecare an; apoi ce-ar putea produce acel învăţător, destinându-se numai unui fel sau două de materii ? El ar deveni de atâtea ori mai apt, de câte ori ar preda mai puţine şi uniforme materii, şi aceasta ar fi mai avantagios, chiar şi celor mai mediocri, dintre membrii învăţământului. Nu mai insist asupra diverselor comentarii ce, s’ar putea aduce pre lângă fiecare din cele doua sisteme enunciate, şi mă mărginesc a arăta că oricare din ele, este preferabil celui actual. Mult mai bun decât toate este cel ce se practică la cursul secundar, adecă al specialisaţiunii. El oferă toate avantagiele ce oferă şi celalt, şi în plus fortificarea Institutorului, favorizată prin împrejurare de a preda aceeaşi materie, cum şi frecvenţa regulată, constrâns fiind de perderea orei—destinată unui fel de materie — prin întârziere, ocupându-se de altul. Cât pentru obiecţiunile ce se fac de unii, c’ar fi o greutate cu cunoaşterea elevilor, găsesc nefondat, căci şi atunci ca şi acum, nu va avea trebuinţă a ’î cunoaşte decât numai la o clasă, la clasa I, căci d’aci se întind la toate clasele. Modul, cum ar trebui împărţite obiectele între cei 4 Institutori, ar fi cam acesta: unul va lua Limba română altul Matematicele, altul Istoria şi Geografia şi altul Religiunea şi Caligrafia, cât pentru alegerea lor, de colegii de la aceeaşi şcoală, se va lăsa a se înţelege între dinşii, sau se va face concurs, între colegii de la aceiaşi şcoală, în caz de nu vor ajunge la inţelegere. Ioan Lacriţeanu, Institutor Corabia. X A A INFORMAŢIUNI D. G. Pariu, directorul nostru pleacă astă-seară la Iaşi. ‘ 4 Procesul bătăuşilor din str. Stindardului nu s’a terminat încă. La orele 4 când punem ziarul sub presă ,, se continuă cu ascultarea martorilor. „ D. P. Carp a avut azi o lungă convorbire cu d. colonel Algiu, prefectul poliţiei Capitalei. Mai mulţi deputaţi junimişti au sosit în Capitală, escortând pe d. Carp. Diseară pleacă la Iaşi pentru a lua parte la serbarea desvelirei statue lui G. Assaki, mai mulţi representanţi ai ziarelor şi alte persoane. Ziarele din Viena anunţă că so-cietatea de navigaţiune pe Dunărea a vândut un remorcheur guvernului român pentru societatea română de navigaţiune pe Dunăre. Se anunţă din Odesa că adunarea XX FOIŢA ZIARULUI «LUP 7’A ITERARA Ceia ce ar trezi puţin gustul unui public aşa de miop în literatură, încât nu simte deosebirea intre un adevărat om de litere, un om cu stil al lui, energic şi viciu şi între unul din acei nenumăraţi literatori de canale ori de mahala, cari infectează sărăcăcioasa noastră literatură, e cum am mai spus-o şi cu altă împrejurare, critica de jurnal, în atingere necontenită cu publicul pe de o parte, pe de alta cu artistul, cea singură ar putea deprinde marea majoritate a cetitorilor cu o literatură sănătoasă şi cinstită, ea singură ar putea sâ’l dezbere de nepăsarea lui vinovată faţă cu ceia ce se produce mai bun la noi in materie de scris, ea singură ar putea să creeze un cerc de cititori cu gust şi inteligenţă. Marea majoritate a publicului nu se poate pedagogiza prin critica de volum, prea grea poate pentru dinsul şi care de multe ori îi este necunoscută. Pentru ca un critic să aibă o înrîurire binefăcătoare asupra masei cititorilor şi nu asupra unui cerc mai mult decât restrîns de iniţiaţi literari, el va trebui numaidecât să adopte stilul mai dezlînat şi mai accesibil majorităţii cititorilor, al criticei de foileton, rul criticei de jurnal. Nu tăgădueşte nimeni, fireşte, însemnătatea capitală pentru o literatură a criticei de volum, care dă formula unei personalităţi literare, o fixează, o determină, dar nu prin ajutorul volumului vei putea sta în comunicaţie urmată cu publicul, nu prin ajutorul studiilor de critică mai întinsă, îi vei putea infiltra în creierul inţelenit o picătură de bun simţ literar, de pricepere artistică. Pentru aceasta îţi trebue cu desăvirşire altceva : fineţa de ocinii şi psihologia adincă a criticului constructist n’au singure loc aici. Trebue o muncă stăruitoare, repeţirea aceloraşi adevăruri in timp de ani întregi de strădanie neobosită pentru a duce o rază cât de slabă de lumină în creierul inţiat de romane în fascicule, de poezii fie canale, de proză rău scrisă şi răni digerată al burghezului nostru, care nu simte arta, care n’are o picătură de bun gust, care nu îndeplineşte cel puţin rolul de consumator de opere de artă, ca aiurea, unde nivelul sau intelectual e mai ridicat puţin decât la noi. Critica de jurnal există pretutindene aiurea şi numără între reprezentanţii săi de căpetenie, figuri literare însemnate, oameni, cari au să rămâe atât prin influenţa lor asupra spiritelor unei generaţii întregi, cât şi prin scrierile lor adunate după moarte. De la începutul veacului mai ales, ea a luat o dezvoltare neauzită până atuncea, ea inlocueşte astăzî în foileton, romanele sângerate, întunecate şi stupide, în care eroii mor, învie şi răposează iarăşi după cerere, — mai în toate ziarele mai cu ■ treutate. La cele mai de căpetenie dintre ele, ea e o adevărată magistratură artistică, la care singuri oameni aleşi, literatori de frunte sunt chemaţi şi la unele dintre ele criticii literari, ce s’au succedat, sunt celebrităţi în artă, oameni cu reputaţia făcută înainte de a apuca în mână condeiul vehement, aprins şi ironic faţă cu nemernicii în literatură, cu cei ce o pătează prin însuşi faptul că scria şi bine-voitor, călduros şi plin de o simpatie întăritoare de puteri pentru viitorii luceferi Hieran, cari, la cei d’intâiii paşi, nesiguri încă şi sfioşi, aşteaptă pentru a merge înainte, o vorbă caldă, un cuvânt bun.Aicea jurnalul ajută literatura, un joc de a o omorî, precum pretind unii. Arta se furişază supt haina zilnică a acestui d’intâiu şi, mulţumită răspândirea uriaşe a ziarului, ea pătrunde pretutindene, deşteaptă în nenumărate minţi gustul slovei bine şi frumos scrise, gustul artei adevărate. La începutul veacului, un public inteligent iera in Franţa un desideratum încă, unul din acele visuri frumoase, pe care le crezi cu neputinţă de îndeplinit. Ezista un asemenea public burghez în veacul al XVIII-lea, ezista el în veacul lui Ludovic al XIV-lea . O restrânsă coterie de curte, câteva saloane, câteva sute de privilegiaţi, cari se coborau până la artă şi acordaţi poetului ori prozatorului câteva momente între două serate, între două valsuri. — iată publicul din aceste două veacuri, dacă public se poate numi această adunătură de nobili cu pretenţii, cari fac din artă un accesor al plăcerii dintr’o seară, o distracţie bine sunătoare la ureche şi plăcută uneori prin icoane frumoase, din artist un furnisor al curţii ori al unei case nobiliare, furnisor care ţine locul dintre industriaşul ordinar şi omul de casă al familii. Dincolo de acest cerc restrâns şi frivol mai întotdeauna, cu greu ai mai fi găsit cetitori . Voltaire chiar, această figură aşa de puternică şi de populară, a căpăta cu o mare greutate şi încă prin acel jurnal revoluţionar al timpului. Enciclopedia, puterea pe care o avea asupra minţii şi inimii celor cari nu se ţineau de casta stăpânitoare. Încolo, literatura e despărţită cu desăvârşire de publicul cel mare, ea n’are nici o inrâurire fecundă asupra lui până la începutul veacului nostru. Veacul al XIX- lea, acest veac frumos de răspândire a adevărului, de chiemare la viaţă şi la cugetare, a tuturor celor, ce îndobito- ^ ciţî de muncă, nu se ridicau cu mintea mai sus de Împlinirea nevoilor zilnice ale traiului, a avut şi meritul acesta covârşitor pentru noi de a 1 1 dat naştere unei literaturi populare, de a f1 împărtăşit marele public cu frumuseţile alese ale artei. El a inaugurat odată foim difuziunea ştiinţii până în straturilecele mai de jos ale norodului, difuziunea literaturei, pe care a popularizat-o. Veacuri întregi, literatura a fost o lite-* ratură de castă , e un merit pentru veacul nostru şi o fericire pentru dânsul, că a făcut din această literatură de iniţiaţi o literatură populară, o adevărată literatură naţională, care ’şi are obîrşia în inima popoarelor şi grăeşte fiecăruia în limba lui, cu obiceiurile lui De aceia şi crearea unui public în veacul al XÎX-lea, public care precum am văzut, nu exista în acest înţeles frumos şi larg, până atuncea. La crearea acestui public, rolul cel mai însemnat şi-a jucat critica de jurnal. Pe când coloanele samanau ideia politică in mulţime, pe când ele lamuriau sau mai bine trebuiau să lămurească pe norod asupra purtării lui, asupra chipului de a se călăuzi în nevoile lui, foiletonului îi -y. rămânea sarcina de a învăța pe public bucoavna artei, de a-i da aceste prima !