Lupta, octombrie 1890 (Anul 7, nr. 1234-1258)

1890-10-14 / nr. 1245

D. C. Bărcânescu ca încasând 52,250 fr. » Cairetti » » 1,550 g. ■» N. Banulescu » » 1,750 » ui G. Ștefănescu » » 2,825 » )) Marin Iliescu » » ap. 6,000 » Total pentru acești 5 prof. 14,375 » Noi am arătat că aceste sume sunt colosal de umflate şi am dat următorul tablett : Total pentru câte­ şî 5 . . . 3050 fr. Adică o deosebire între arăterile Ro­mâniei Musicale şi ale noastre de 11,325. In No. de la 1 Octombre România Musicală revine asupra primului tablou şi ne dă următoarele cifre pentru aceşti 5 profesori. Adică o scădere faţă de primele d-lor araturi cu colosala cifră de 9792 fr. Poate să încarce cine­va numai din greşală sau din neştiinţă cu 9792 fr., mai ales când toată suma să reduce la 4583 fr. ? De­sigur că nu. Trebue să fie rea credinţă la mijloc. Dar nici acest tablou nu este exact. Să dovedim. D. C. Bărcânescu are numai 200 lei ca diriginte al corului de la Doamna Bălaşa nu 250, deci să scade 50 lei D. Banulescu are mai pu­ţin de­cât arată «România «Muzicala : La şcoala pentru învăţătura poporului............................... 80 T« La şcoala Gabst................ 100 » Şi-a dat demisia de la azil deci minus ............................ 150 » D. Calretti. Am spus şi re­petăm că a demisionat de la tribunal, se scade deci . . . 150 » La Greţulescu are 200 nu 250. Se scade........................ 50 » La teatru are numai de la 1 Noembre şi pînă la 1 Apri­lie 300 nu 400 fr. Se scade deci şi d’aci............................ 100 » D. G. Ștefănescu nu mai are catedra neutru fete de la con­servator. Deci se scade . . . 180 » Să se noteze că la teatru e numai 6 luni. D. Marin Iliescu ia maxi­mum 300 de la conservator deci se scade . . . . . . . . 273 Prin urmare, se scade pen­tru câteși cinci din sumele arătate în acest nou tablou al României Muzicale suma de­­ 1.133 fr. Prin urmare s’ar reduce sumele în­casate de d. Banulescu, Bărcănescu etc. la cifra de 3450 fr. Adică un plus de 400 fr., faţă cu tabloul făcut de noî în No. 1255 al Luptei. lată de unde provine acest plus de 400 fr. D. C. Cairetti pe care ’1 am trecut în primul tablou cu 260 fr. a iscălit la 1 Octombre un contract de angajament la Teatru, care ’i adaoga la leafă. 300 fr. In tabloul nostru d-sa e trecut numai cu 60 fr. jumătatea lefeî de la Târgoviște, căci are su­plinitor căruia ’i dă jumătate leafa, iar tabloul cel nou al Ro­mâniei Muzicale e trecut cu toţi 150 fr. (leafa întreagă fără reţineri). Deci o nouă deose­bire de....................................... 90 fr. D. M. Iliescu erea trecut cu 100 fr. mai puţin de la lecţii . 100 fr. Deci trecusem noi mai puţin atunci, faţă cu starea actuală______ 490 fr. Rămâne o diferenţă de 90 fr. Aceştia trebuesc scăzuţi acum, de­oare­ce d. G. Ştefănescu­ nu­ mai e profesor la catedra de fete de la conservator unde noi îl trecusem cu­ salariul net. Mi se pare, prin urmare, că am do­vedit destul de lămurit că n’am apărat ca avocaţii ex-oficio pe nişte cumularzi, ci am demascat pe nişte calomniatori, cari, ascunşi în umbră, debitează în cea mai m­are linişte tot soiul de minciuni la adresa unor "colegi, înaintea cărora ar trebui să -şi plece capul. Dacă un" ziar politic fără însemnătate ar fi publicat cele ce a publicat Româ­nia Muzicală, lucrul nu erea grav. Oa­menii cari nu să ocupă ca specialişti cu unele cestiuni pot să greşească. Să poate chiar ca un ziar politic să fie indus în eroare de un vânător de slujbe de so­iul celor de la România­ Muzicală. Nu este însă permis unei gazete care apare pentru ca să se ocupe în special cu u­­nele cestiuni şi mai ales când acea ga­zetă să afişază ca organ special pentru tratarea cestiunilor ce se ating de cea mai sublimă dintre arte să nu se ocu­pe de­cât cu articolul de a calomnia, de a denatura adevărul, de a înşela au­torităţile şi publicul şi aceasta numai pentru­ ca*să poată ajunge să suplineas­că o catedră de muzică. N’am crezut nici o dată că cei de la România Muzicală au să cadă atât de jos. Dovadă o pot avea chiar d-lor în ur­mătorul fapt, pe care de altminteri îi relevă dar se fac că nu’î găsesc esplicaţia : Când a apărut No. 14 al României Muzicale am citit pe pagina l­a un ar­ticol Cumulul Muzical, crezând că, a­­vem a face cu nişte oameni de bună credinţă am reprodus acel articol- Gând însă oamenii cari cunosc de aproape şi bine lucrurile, oameni a căror onorabi­litate şi cunoştinţe, de sigur că nu ce­lebrităţile anonime de la România Mu­zicală le va contesta, ne a arătat cât venim, câtă rea credinţă conţinea ta­bloul pe baza căruia era scris articolul Cumulul Muzical, n’am putut de­cât să revenim chiar a doua­ zi şi să demascăm pe aceşti adoratori ai artei... de a înşela, de a minţi cu sfruntare. Ei d-lor, de la România Muzicală, aţi făcut tot ce aţi putut pentru ca să dovediţi că bine v’a cunoscut cel ce a botezat opera dv. cu numele de Calom­nia Muzicală. Când ajungeţi ca numai pentru a ob­ţine suplinirea unei catedre să afirmaţi că cinci colegi dintre ai dv. iau peste 14.000 fr. pe lună, când suma ce o iau e de 300 fr. trebue întradevăr să fiţi certaţi cu desăvârşire şi cu demnitatea omenească şi cu ruşinea. Vă înşelaţi grozav dacă credeţi că fi­ind îndrăsneţî veţi intimida pe cineva. Ia spuneţi mă rog, care muzicant de valoare din ţară a scăpat neînjurat­­ de d-voastră ? Dar daţi vă rog pe faţă şi pe colaboratorii gazetei România Muzi­cală. Am putea vorbi altă dată mai în cunoştinţă de cauză. Total pentru câte­ şî 5 . D. C. Bărcânescu încasează . 700 fr. » C. Calretti » . 260 » » G. Ştefănescu . 1075 » » Banulescu » . 470 » « M. Iliescu J­ . 545 » D. C. Bărcânescu încasează » C. Calretti » » G. Ștefănescu » » Banulescu » » in­. Iliescu » 650 fr. 950 » 1215 » 850 » 918 » 4583 fr. DIN DOBROGEA Se ştie că pe anul acesta şcolar s’a înfiinţat, prin budget, în oraşul Tulcea, un gimnaziu, de­o­cam­dată, cu o clasă numai. Programa acelei clase e întoc­mai conformă cu programa tutulor cla­selor I gimnasiale din toată ţara. Acum aflăm ceva, care dacă s’o ade­veri, apoi se va da o idee justă asupra inteligenţei şi priceperei celor ce din nenorocire sunt puşi in capul acelui ju­deţ. Iată despre ce e vorba : câţi­va «cetăţeni cu greutate« din Tulcea, sub conducerea revizorului şco­lar de acolo, au cerut ministerului, ca pe lângă programa oficială a clasei 1 gimnasiale să se introducă special pen­tru Tulcea si învăţământul «limbilor o­rientale», sub prete­­ragiarea străinilor în scoalele român­e. In sensul ace/ua măria din Tufo se dispune pred oilor rusă, bulgară, gr Oare gânditus’au domnii d’ la ceia ce cer. Oare prin aceasta vor d-lor să atragă pe copii străini în şcoa­­lele noastre. Dar oare în Basarabia, provincie fostă a României, unde trei pătrimi din populaţie sunt Români, se învaţă măcar două vorbe Româneşti ? Oare, în Bulgaria sau în Serbia unde pe la Negotin sunt peste două sute de mii de românii există şcoală în care să se predea româneşte ? Pe când în alte ţeri, streinii sunt a­­traşi de superioritatea culturei, de mij­loacele diverse şi bogate de predare a învăţământului, care noi să căutăm să-i atragem prin introducerea limbilor lor în gimnaziile noastre. Dar promotorii acestei idei ridicule, ne dovedesc că n’au nici măcar cea mai elementară cunoştinţă despre Dobrogea şi populaţia ei, când ’şi închipue că prin două ceasuri pe săptămână de predare a limbilor orientale, vor romaniza pe streini. Dar trebue să ştie mai întâi că stre­inii din Dobrogea nu prezintă nici cea mai mică rezistenţă contopirea lor cu elementul românesc, dovadă că acuma când nu se predau de loc limbile ori­entale în gimnaziu majoritatea şcolarilor sunt: ruşi, greci şi bulgari şi apoi stre­inii din Dobrogea deja privesc, pe ro­mâni ca pe o rasă superioară, in cul­tură ca şi în cele-l­alte, şi dacă ur­mează a’şî vorbi limba, aceasta nu-i de cât resistenţa pasivă a unui popor ignorant, care ’şi păstrează limba şi o­­biceiurile numai pentru că nu cunosc alte limbi, şi alte obiceiuri şi pentru că guvernele ce s’au succedat n’au avut de lor priceperea de a-i constrânge să -şi deie copii la şcoală, cum o fac în toată ţara. Dar ia să vedem cine sunt streinii ce locuesc în Dobrogea şi ce rezistenţă ar putea ei prezintă romanizărea lor. Bulgarii . Aceştia ce e drept, au două aşa zise gimnazii—unul de fete şi altul de băeţî, cu nişte profesori cari abia ştiu scrie şi citi, plătiţi cu câte 40—50 Iei pe lună. Ei bine, de­şi gimnaziile lor sunt mult mai vechi, ca cel româ­nesc, totuşi acesta printre elevi numără 43 de bulgari, număr ce întrece cu mult pe cel al elevilor acelor gimnazii. Şi se aude deja, că Ciorbagii cari susţin din banii lor gimnaziile, văzând că Statul a înfiinţat u«»..gimnaziu al sǎu, au decis suprimarea lor şi trecerea elevilor la gimnaziul nostru. Ruşii . Dar aceştia îşi dau deja copii la şcolile noastre, iar cei recalcitranţi vor putea fi lesne siliţi la aceasta, mai ales că norodul rusesc e obişnuit cu supunerea. Grecii . Da aceştia sunt în mare parte supuşi istreniî, iar cei supuşi români respecta şcoalele noastre căci sunt foarte mulţi copii de greci in şcoli. Gât despre turci nici nu e de vorbit. Până acum nu s’a văzut un copil de turc în gimnaziu şi nici nu se va vedea curând, căci pe cât ni se pare chiar coranul îi opreşte de a îşi da copii la şcoli de păgâni (? !) Din cele exprese credem clar că am dovedit în­deajuns insanitatea şi ridico­lul pretenţiei de a introduce limbile rusă, bulgară, greacă şi turcă în programul gimnaziului nostru, şi nu ne îndoim că ministrul dimpreună cu consiliul per­manent, compus din bărbaţi luminaţi, nu vor trata cu dispreţul ce merită a­­ceastă cerere ieşită din creeri î inguşti a acelor ce din nefericire sunt puşi să apere interesele românismului în­­fDobrogea. Apoi -------------­se simte 'iodului de ră ment al pri­­mea acestei spiritele de între membrii cor­pului didactic*­r'espectiv, cât şi în înalta sferă a administraţiunii şcolare. Încă de pre timpul mult regretatului ministru de Intrucţiune, repausatul Conta, s’a emis ideia predării lecţiunilor la cur­sul primar urban prin rotaţie, dar de atunci şi până în present sunt mai bine de 10 ani, şi această idee, de­şi a luat o mare întindere, totuşi a remas­ în em­brionul ei. S’a mai pus în parabelul aceştia, sistemul de predare de la cur­sul secundar, dar şi unul şi altul se svârcolesc d’atâtea ani, în atmosfera ce înconjoară stratele corpului didactic ad­ministrativ şi executiv, şi nimic nu se pune în fapt. Intr’adevăr, oricare din aceste două sisteme de predare, rotaţiune sau spe­­cialisaţiune, ar fi mai preferabil celui actu­al pre clase, care nu oferă atâta bine în şcoală, cât menţine în fiinţă cas­tele evului medin, tocmai în acel focar de lumină, de unde trebue să isvorască cele mai salutarii principii egalitare. Multiple şi varii sunt defectuosităţile sistemului actual de predare, şi cele mai de căpetenie sunt: nedreptatea cu care se împarte munca în cursul pri­mar urban Aşa, de esemplu, la unele şcoli şi vârtos la cele de fete, pre când în clasa 1 sunt până la 50 eleve, in a IV-a sunt 5. Să nu să crează aceasta o exagerare, căci caşuri de acestea sunt bine cunos­cute, dar ce să mai zicem de şcoalele unde sunt clasele unite, fără ver-un beneficiu mai mare. Afară de acestea li­nii institutori — poate cei mai meri­­toşi — lângezesc zeci-de-anî la clasa I; căci tot­ d’a­una la vacanţe, isbutesc a înainta cei cu protecţie, nefiind nici un regulament care să serve de măsură, în înaintările de la o clasă la alta. Că nu mai trebue stat la îndoială că, actuala sistemă de predare trebue schim­bată, aceasta să resimte în genere. Tot ce trebue bine cugetat, este alegerea între cele două sisteme de care vor­birăm. Unii susţin că bună ar fi rotaţiunea, alţii că specialisaţiunea. Negreşit că vis­­a-vis de actualitate oricare ar fi bună. Să le comparăm însă, spre a se ve­dea diferenţa. Rotaţiunea satiface egalizarea muncii, şi pune în evidenţă cantitate de asidu­itate ce-şi depune fie­care , oferă avan­­tagiul, dacă este anuală — şi aceasta este cea mai preferabilă ■-=- de a cunoaşte Institutorul pre elevi, fiind aceeaşi din clasa I şi până la a IV-a. Mai are sti­mulentul provenit din separarea lucră­rii fie­căruia pre contul său, vezându-se destul de clar cum un Institutor scoate din clasa IV, aceeaşi elevi ce i-a pri­mit în clasa I, şi cel care a continuat până la absolvirea cursului primar. Arătate fiind, cele mai însemnate a­­vantagie ale sistemului rotaţiunii, vom cerceta şi desavantagiele ei. Desavanta­­giele sunt generale, şi pentru institutori şi pentru copii, şi dacă cum, un Insti­tutor continuând anual cu o serie de elevi de la clasa I până la absolvire, îi va scoate bani, dacă va fi dintre cei de distincţiune, dar va simţi greutatea pro­venită din cauza varietăţii materielor şi schimbarea claselor; dacă va fi dintre cei netalentaţi, atuncea răul ar fi dublu ; ar scoate o mediocră serie de elevi şi ar ajunge să nu mai aibă elevi în clasa sa, ceea­ ce ar constitui un reu pentru unii din Institutori. Dar să lăsăm aceasta la o parte, căci poate s’ar găsi mijloace d’a o înlătura, şi să reflectăm puţin şi asupra sisteml­uî predării lecţiunilor pr materii, ce deja se practică la cursul secundar. Acest sistem, ca şi rotaţia, oferă be­neficiul împărţirii muncii în mod egal, oferă desfiinţarea clasei, ce adesea dă naştere la regretabile discordii în cor­pul didactic, şi mai oferă fortificarea celui mai important factor al şcolii, în­văţătorul ; căci dacă un bun învăţător ar da bune rezultate, predând după sis­tema rotaţiunii, unde materiile ce ’l pre­ocupă sunt multe şi diferite şi clasele schimbate pre fie­care an; apoi ce-ar putea produce acel învăţător, destinân­­du-se numai unui fel sau două de ma­terii ? El ar deveni de atâtea ori mai apt, de câte ori ar preda mai puţine şi uni­form­e materii, şi aceasta ar fi mai a­­vantagios, chiar şi celor mai mediocri, dintre membrii învăţământului. Nu mai insist asupra diverselor co­mentarii ce, s’ar putea aduce pre lângă fie­care din cele doua sisteme enunciate, şi mă mărginesc a arăta că oricare din ele, este preferabil celui actual. Mult mai bun de­cât toate este cel ce se prac­tică la cursul secundar, adecă al speci­­alisaţiunii. El oferă toate avantagiele ce oferă şi cel­alt, şi în plus fortificarea Institutorului, favorizată prin împreju­rare de a preda aceeaşi materie, cum şi frecvenţa regulată, constrâns fiind de perderea orei—destinată unui fel de ma­terie — prin întârziere, ocupându-se de altul. Cât pentru obiecţiunile ce se fac de unii, c’ar fi o greutate cu cunoaşterea elevilor, găsesc nefondat, căci şi atunci ca şi acum, nu va avea trebuinţă a ’î cunoaşte de­cât numai la o clasă, la clasa I, căci d’aci se întind la toate cla­sele. Modul, cum ar trebui împărţite obiec­tele între cei 4 Institutori, ar fi cam acesta: unul va lua Limba română al­tul Matematicele, altul Istoria şi Geogra­fia şi altul Religiunea şi Caligrafia, cât pentru alegerea lor, de colegii de la a­­ceeaşi şcoală, se va lăsa a se înţelege între dinşii, sau se va face concurs, în­tre colegii de la aceiaşi şcoală, în caz de nu vor ajunge la inţele­gere. Ioan Lacriţeanu, Institutor Corabia. X A A IN­FORMAŢIUNI D. G. Pariu, directorul nostru pleacă astă-seară la Iaşi.­­ ‘ 4 Procesul bătăuşilor din str. Stin­dardului nu s’a terminat încă. La o­­rele 4 când punem ziarul sub presă ,, se continuă cu ascultarea martorilor. „ D. P. Carp a avut azi o lungă­­ convorbire cu d. colonel Algiu, pre­fectul poliţiei Capitalei.­­ Mai mulţi deputaţi junimişti au sosit în Capitală, escortând pe d. Carp. Diseară pleacă la Iaşi pentru a lua parte la serbarea desvelirei sta­tue­ lui G. Assaki, mai mulţi re­­presentanţi ai ziarelor şi alte per­soane. Ziarele din Viena anunţă că so-­­­cietatea de navigaţiune pe Dunărea a vândut un remorcheur guvernului român pentru societatea română de navigaţiune pe Dunăre.­­ Se anunţă din Odesa că adunarea X­X FOIŢA ZIARULUI «LUP 7’A ITERARA Ceia ce ar trezi puţin gustul unui public aşa de miop în literatură, în­cât nu simte deosebirea intre un adevărat om de litere, un om cu stil al lui, e­­nergic şi viciu şi între unul din acei nenumăraţi literatori de canale ori de mahala, cari infectează sărăcăcioasa noa­stră literatură, e cum am mai spus-o şi cu altă împrejurare, critica de jurnal, în atingere necontenită cu publicul pe de o parte, pe de alta cu artistul, cea singură ar putea deprinde marea majo­ritate a cetitorilor cu o literatură să­nătoasă şi cinstită, ea singură ar putea sâ’l dezbere de nepăsarea lui vinovată faţă cu ceia ce se produce mai bun la noi in materie de scris, ea singură ar putea să creeze un cerc de cititori cu gust şi inteligenţă. Marea majoritate a publicului nu se poate pedagogiza prin critica de volum, prea grea poate pen­tru dinsul şi care de multe ori îi este necunoscută. Pentru ca un critic să aibă o înrîurire bine­făcătoare asupra masei cititorilor şi nu asupra unui cerc mai mult de­cât restrîns de iniţiaţi literari, el va trebui numai­de­cât să adopte sti­lul mai dezlînat şi mai accesibil majo­rităţii cititorilor, al criticei de foileton, rul criticei de jurnal. Nu tăgădueşte ni­meni, fireşte, însemnătatea capitală pen­tru o literatură a criticei de volum, care dă formula unei personalităţi literare, o fixează, o determină, dar nu prin ajuto­rul volumului vei putea sta în comuni­caţie urmată cu publicul, nu prin aju­torul studiilor de critică mai întinsă, îi vei putea infiltra în creierul inţelenit o picătură de bun simţ literar, de price­pere artistică. Pentru aceasta îţi trebue cu desăvirşire al­t­ce­va : fineţa de ocinii şi psihologia adincă a criticului construc­­tist n’au singure loc aici. Trebue o mun­că stăruitoare, repeţirea aceloraşi ade­văruri in timp de ani întregi de străda­nie neobosită pentru a duce o rază cât de slabă de lumină în creierul inţiat de romane în fascicule, de poezii fie canale, de proză rău­ scrisă şi răni digerată al burghezului nostru, care nu simte arta, care n’are o picătură de bun gust, care nu îndeplineşte cel puţin rolul de con­sumator de opere de artă, ca aiurea, unde nivelul sau intelectual e mai ri­dicat puţin de­cât la noi. Critica de jurnal există pretutindene aiurea şi numără între reprezentanţii săi de căpetenie, figuri literare însem­nate, oameni, cari au să rămâe atât prin influenţa lor asupra spiritelor unei generaţii întregi, cât şi prin scrierile lor adunate după moarte. De la înce­putul veacului mai ales, ea a luat o dez­voltare neauzită până atuncea, ea inlo­­cueşte astă­zî în foileton, romanele sân­gerate, întunecate şi stupide, în care e­­roii mor, învie şi răposează iarăşi după cerere, — mai în toate ziarele mai cu ■ tre­u­ta­te. La cele mai de căpetenie din­tre ele, ea e o adevărată magistratură artistică, la care singuri oameni aleşi, literatori de frunte sunt chemaţi şi la unele dintre ele criticii literari, ce s’au succedat, sunt celebrităţi în artă, oa­meni cu reputaţia făcută înainte de a apuca în mână condeiul vehement, a­­prins şi ironic faţă cu nemernicii în literatură, cu cei ce o pătează prin în­suşi faptul că scria şi bine-voitor, căl­duros şi plin de o simpatie întăritoare de puteri pentru viitorii luceferi Hie­ran, cari, la cei d’intâiii paşi, nesiguri încă şi sfioşi, aşteaptă pentru a merge înainte, o vorbă caldă, un cuvânt bun.­­Aicea jurnalul ajută literatura, un joc de a o omorî, precum pretind unii. Ar­ta se furişază supt haina zilnică a aces­tui d’intâiu­ şi, mulţumită răspândirea uriaşe a ziarului, ea pătrunde pretu­tindene, deşteaptă în nenumărate minţi gustul slovei bine şi frumos scrise, gustul artei adevărate. La începutul veacului, un public inteligent iera in Franţa un desideratum încă, unul din acele visuri frumoase, pe care le crezi cu neputinţă de îndeplinit. Ezista un a­­semenea public burghez în veacul al XVIII-lea, ezista el în veacul lui Ludo­­vic al XIV-lea . O restrânsă coterie de curte, câte­va saloane, câte­va sute de privilegiaţi, cari se coborau până la artă şi acordaţi poetului ori prozatoru­lui câte­va momente între două serate, între două valsuri. — iată publicul din aceste două veacuri, dacă public se poate numi această adunătură de nobili cu pretenţii, cari fac din artă un acce­­sor al plăcerii dintr’o seară, o distracţie bine sunătoare la ureche şi plăcută une­ori prin icoane frumoase, din artist un furnisor al curţii ori al unei case no­biliare, furnisor care ţine locul dintre industriaşul ordinar şi omul de casă al fa­milii. Dincolo de acest cerc restrâns şi frivol mai în­tot­dea­una, cu greu­ ai mai fi găsit cetitori . Voltaire chiar, această figură aşa de puternică şi de populară, a căpăta cu o mare greutate şi încă prin acel jurnal revoluţionar al timpului. Enciclopedia, puterea pe care o avea asupra minţii şi inimii celor cari nu se ţineau­ de casta stăpânitoare. Încolo, lite­ratura e despărţită cu desăvârşire de publicul cel mare, ea n’are nici o in­­râurire fecundă asupra lui până la în­ceputul veacului nostru. Veacul al XIX- lea, acest veac frumos de răspândire a adevărului, de chiemare la viaţă şi la cugetare, a tuturor celor, ce îndobito- ^ ciţî de muncă, nu se ridicau cu mintea mai sus de Împlinirea nevoilor zilnice ale traiului, a avut şi meritul acesta co­vârşitor pentru noi de a 1 1 dat naştere unei literaturi populare, de a f1 împăr­tăşit marele public cu frumuseţile a­­lese ale artei. El a inaugurat odată foim difuziunea ştiinţii până în straturile­­cele mai de jos ale norodului, difuziu­nea literaturei, pe care a popularizat-o. Veacuri întregi, literatura a fost o lite-* ratură de castă , e un merit pentru vea­cul nostru şi o fericire pentru dânsul, că a făcut din această literatură de ini­ţiaţi o literatură populară, o adevărată literatură naţională, care ’şi are obîrşia în inima popoarelor şi grăeşte fie­căruia în limba lui, cu obiceiurile lui De aceia şi crearea unui public în veacul al XÎX-lea, public care precum am văzut, nu exista în acest înţeles fru­mos şi larg, până atuncea. La crearea acestui public, rolul cel mai însemnat şi-a jucat critica de jurnal. Pe când co­loanele samanau ideia politică in mulţi­me, pe când ele lamuriau sau mai bine trebuiau să lămurească pe norod a­­supra purtării lui, asupra chipului de a se călăuzi în nevoile lui, foiletonului îi -y. rămânea sarcina de a învăța pe public bucoavna artei, de a-i da aceste prima !

Next