Lupta, iulie 1891 (Anul 8, nr. 1451-1471)
1891-07-22 / nr. 1468
ANUL VIII.No. 1468 ABONAMENTE DIN ȚARĂ Un an ........................................ Sease laui....................................... Trei luni....................................... Pentru învățături pe un an . . . . m streinătate Un an.............................................. Seare luni ....................................... Trei luni ................................... NUMERUL 15 BANI LUNI 22. MARȚI 28 IULIE 1891 ANUNCIURI: Pe pagina III 30 litere corpul 7 . . 1 leil lini n n IV „ „ ... 25 bani „ Inserţie şi reclame , „ ... 2 lei „ Pentru amuteluri a se adresa: In România la „Agenţia Havas“. In Francia, Italia, Austro - Ungaria şi Anglia la Agenţia Havas, 8, Place de la Bourse, Paris, precum şi la sucursalele ei. UN NUMER VECHHI 50 BANI REDACŢIA: Strada Academiei, 19, (Casa Mercuşi) Director politic: G. PANU ADMINISTRAŢIA: Strada Academiei, 19, (Casa Mercuri) 40 lei 20 „ 15» , ao „ 50 lei 21. „ 15 „ Petre Poni Căsătoria moştenitorului Liberalii conservatori Tribunalele militare Goana şi persecuţia evreilor Ecourile zilei Din T.Ocna Terenul arabil din Câmpia României Cravatele Albe Petre Poni Astăzi va depune jurământul noul ministru al instrucţiunei şi al cultelor, d. Petre Poni. In literatura noastră nu este nou acest nume; de mult timp el este cunoscut şcolarilor şi tuturor acelora cari se interesează de dezvoltarea literaturei române. Mai puţină parte are, însă, în politica militantă. Rare ori vorbeşte, dar de câte ori vorbeşte este ascultat, comentat şi apreciat. Să ne aducem aminte numai de discursul pe care l’a pronunţat în Fevruarie în Senat asupra reformei instrucţiune!. Nici odată un discurs, fie el cât de însemnat, n’a avut un resunet mai mare prin ţară şi n’a fost întimpinat cu atâta căldură ca acesta. Consecinţele discursului le cunoaştem ; proiectul reacţionar pentru reforma instrucţiei al d-lui Maiorescu a căzut şi cu el şi guvernul. De atunci opinia publică a ţerii l’a privit ca pe viitorul reformator al instrucţiei publice. Mai curând de cât ne-am aşteptat, îl vedem pe d. Poni acolo unde-i e locul. II felicităm şi ne felicităm şi noi. Programul pe care l-a desfăşurat în discursul seu din Februarie e programul nostru. Larg, democratic, îmbrăţişând în special instrucţiunea rurală, dezvoltarea intelectuală şi morală a masei poporului nostru. Faptul că d. Poni a primit portofoliul instrucţiunea într’un cabinet liberal-conservator ne face cam pesimişti. Deşi partidul liberal-conservator a câştigat prin d. Poni o putere, ce nu să poate compara de loc cu forţa intelectuală ce ne-o prezintă azi actuala formaţiune a guvernului şi a întregului partid liberalconservator, totuşi, avem cuvinte de a ne îngriji de soarta programului de reformă al d-lui Poni. Liberalii- conservatori nu au fost niciodată şi nici nu sunt amici al instrucţiune! rurale. Şi ca dovadă cităm aici articolele apărute în timpul, organ conservator, acum câteva zile, şi atribuite d-luî N. Filipescu, asupra reformei înveţământului. Nu să poate idei mai reacţionare: dezvoltarea învăţământului superior şi restrângerea învăţământului rural. Şi să nu se uite că acestea sunt vederile tuturor conservatorilor. Iată de ce ne îngrijim de soarta reformei instrucţiei şi de poziţia d-luî Poni în cabinetul actual. In mediul contagios în care va trăi e greu să se susţină şi mai greu să se realizeze vederile sale şi dorinţa tuturor elementelor democratice. Nu vom prejudeca, însă, lucrurile. Aşteptăm să vedem pe d. Poni la treabă şi apoi ne vom pronunţa şi noi. Ori şi cum să fie, însă, dacă d. Poni va urma să realizeze întreg programul său desfăşurat în Fevruarie va fi sprijinit cu căldură de toate elementele democratice şi va fi scos din luptele zilnice şi adeseori acerbe dintre noi şi guvern. La treabă dar ! Cato. -------- EDITT.A. .A. DOTTA Căsătoria Moştenitorului D. Dimitrie Sturdza e neobosit în a’şi batjocori ţara prin gazetele nemţeşti. După Koelnische Zeitung, urmează acum Poşta din Berlin, care publică următoarea proză de mahala a ignobilului Mitiţă : „Să pare că n’a trebuit multă sforţare pentru liberarea prinţului Ferdinand de sub stăpânirea d-soarei Văcărescu; în tot cazul această jertfă n’a meritat reclama sgomotoasă ce s’a făcut prin lume acestui proiect de căsătărie. Puternicul aer din Schwarzwald nu putea să facă minunea, ca pe moștenitorul României să’l scape de îndată din mreaja femeiască ţesută cu atâta măestrie şi învăţată in şcoala franţuzească. In această cestiune încuragearea spre intrigă a pornit de la regină. Să pare că în soţia regelui Carol, fantäzia Carmen Sylvei a jucat primul rol şi şi-a măgulit ideia că şi a doa regină a României, va fi poetă. Şi ceia ce ’i-a înfăţişat fantazia, voia s’o realiseze cu cea mai mare energie. Nici n’a fost o muncă herculiană, d’a determina pe un prinţ de 20 de ani să ia de nevastă pe o domnişoară de onoare de 31 de ani, a cărei familie nu e prea nobilă şi cu atât mai puţin respectată in România. Acum se presintă însă cea mai mare greutate, ca să se găsească o nevastă potrivită atât moştenitorului cât şi ţerei. A alege o nevastă din cele d’întâi familii româneşti nu se poate face, deoarece o astfel de căsătorie ar face o politică de facţie printre familiele boereşti. Se vorbeşte, că moştenitorului i s’a desemnat fiica cea mai bătrână a ducelui de Edimbourgh, a cărei mumă e sora ţarului Alexandru al III-lea. Această căsătorie ţara însă n’o vrea, fiind-că atunci influenţa rusească ar domina in viaţa statului român. De altfel un Hohenzullern catolic nu poate să ia nici o dată de nevastă o protestantă. Astfel stând împrejurările, nu va fi nimeni surprins, dacă într’o bună dimineaţa s’ar aduce vestea că viitoarea regină a României va fi o archiducesă austriacă; şi o astfel de alianţă ar fi bine văzută de ţară. Dar aceşti ambiţioşi ştiu că pe câtă vreme generalul Florescu din a cărui coterie ei nu aparţin, va fi şef de cabinet, ei nu vor putea nici să miroasă măcar de departe pielea de marochin a portofoliului ministerial. Ei mai ştiu că numai sub un L. Catargiu omul cel mai mărginit din ţară, mediocrităţile şi ambiţioşii de rangul al treilea şi al patrulea pot să ocupe locurile pe care o situaţie analoagă în clanul Vernescan au adus pe Ghedem şi pe Ilariu acolo. De aceea şleahta Catargistă luptă cu disperare sub îndemnul binevoitor al şefului ei in contra generalului Florescu. Ea luptă pe faţă, ea luptă iară ruşine dând ţârei spectacolul nemaiauzit. Pretorianii d-lui L. Catargiu au mers aşa de departe incât au îndrăznit a ataca şi guvernamentali, şi conservatori pe şeful cabinetului până la incinta camerei şi numai prin fugă generalul Florescu a putut scăpa de urmărirele acelor sicari. Căci este un act brutal, este o curată agresiune materială, la Popovic.Răcăciune, faptul că in ultima zi a sesiunei Camerei să vie o ceată de 46 de deputaţi cu o moţiune prin care soma pe preşedintele consiliului să-i dea portofelurile sau viaţa. Moţiune care a rămas în buzunarul d-lui Iancovescu dar care a doua zi a fost publicată prin ziare, este unică în analele parlamentare. Ea dovedeşte graba copilărească şi neruşinarea politică a unor oameni cari să pretind de ordine, care se laudă că profesează idei moderate şi se dau de moderatorii opiniei publice. Asemenea lucruri nu se întâlnesc aiurea decât doar în întrunirile anarhiştilor de la Paris. Şi când te gândeşti că un ipocrit de prima ordine, d. L. Catargiu a urzit asemenea complot, te miri cum să mai găsesc oameni cari să-i dea vreo considerație. Dar ia să vedem mai adânc ignominia ministrului de interne față cu şeful seu de cabinet generalul Florescu, Gr. P. Liberalii-conservatori Toată lumea se ocupă de cearta dintre d. L. Catargiu de o parte şi generalul Florescu de alta, precum şi dintre conservatori şi Vernescanu. Numai gazeta noastră a lăsat această chestie pe planul care să cuvine, adică pe un plan cu totul neînsemnat. In adevăr, spectacolul pe care netrebnicul lagăr conservator şi guvernamental şi-l dă, este aşa de desgustător incât ţi-e greaţă să vii in contact cu asemenea oameni fie măcar ocupându-te de ei. Dar acela care joacă rolul cel mai murdar este tot incultul şi ignorantul L. Catargiu. Acest om mărginit la minte, care nu poate lega nu două idei — ci două cuvinte, hrăneşte în creeria lui strimţi o ambiţie nemărginită. Vermele invidiei şi al gelosieî îi roade carnea şi ii aprinde sângele. Incultul nu să mulţămesce ca e ministru, el voeşte să fie şef de cabinet, să fie prim-ministru. Pentru acest om care nu merită să fie nici uşier căci nu e măcar politicos şi nu poate vorbi cu oamenii, poziţia de ministru de interne i se pare ruşinoasă, el să crede degradat şi înjosit pe cât nu e preşedinte de consiliu. Este un proverb românesc trivial pe care nu-l pot reproduce dar care singurul zugrăveşte ambiţia senilă şi ridicula, amorul propriu imens al acestei nulităţi nemai auzite. Pentru a-şi satisface nemăsurata lui ambiţie, d. L. Catargiu să serveşte de o mică ceată de partizani unul mai ambiţios decât altul şi afară de câteva excepţii unul mai nul decât cell’alt. De când Gliedeni şi Ilarion miniştrii, la toată şleahta guvernamentală le-a venit pofta să fie miniştrii, D. Iancovescu voeşte să fie excelenţă, d. Mişu Balş crede sa ajungă mare vistier, d. A. Catargiu nu-şi află locul până nu se va vadea numit d-le Ministru, până și d. Grădișteanu visează aceasta. Dar ce zic de d. Grădișteanu ?... Nu e unul bătrân sau tânăr care să nu umble cu limba scoasă după un minister. Chiar Popovici-Răcăciune în urma vitejielor sale pretinde să fie numit ministru de răsboi!... sggagggg A se vedea ştirile telegrafice pe pag. 3 Tribunalele militare ii Era peste putinţă ca conştiinţa publică să nu se deştepte. Mai puternică decât interesele politicianilor, mai puternică ele cât toate prejudecăţile a fost această conştiinţă revoltată de atâtea abuzuri şi brutalităţi. După un timp de tăcere, unul câte unul, toate ziarele s’au ridicat în contra militarizmului sălbatic şi nedrept. Ziarele democratice, precum Românul şi Adevărul au luat mai întâi în mână cauza asupriţilor; mai apoi chiar ziarele liberale, coleciviste, conservatoare şi junimiste au trebuit să se plece înaintea evidenţei. Constituţionalul, care, cu două ani în urmă, a publicat un articol revoltător, intitulat Respect epoletei, a revenit la sentimente mai omeneşti şi cere o reformă a justiţiei (V) militare. Timpul, Voinţa Naţională, Liberté Roumaine, ne mai putând răbda horîrile neroade ale tribunalelor ofiţereşti, izbucnesc şi ele în strigăte de protestare. Deşteptarea este complectă; în sfîrşit este dovedit că nu singură Lupta aţâţă la ură şi la dispreţul disciplinei; în sfîrşit este dovedit că întreaga societate civilă a înţeles pericolul ce ne ameninţă. Câtă vreme denunţările priveau cazuri izolate de bătăi şi torturi şi câtă vreme monstruozităţile petrecute în întunericul cazărmei puteau fi tăgăduite, puteam întîlni necredincioşi sau apărători aî vinovaţilor. Căci ce preţ poate avea în mersul mare al timpului, o palmă dată unul soldat, o tortură sad chiar un asasinat ? Cine poate conta cu accidentele ? Şi cine are dreptul să învinuiască o instituţie întreagă pentru că 20, 30 sad 40 de sergenţi sad ofiţeri au bătut şi ad schingiuit pe ici, pe colo? Un ofiţer brutal sau nervos, un un sergent necioplit şi râd din fire nu sunt armata întreagă. Prin urmare, nefiind probat că răul este organic : Respect epoletele Nu vă atingeţi de armată! Dar poziţiunea discuţiunei, s’a schimbat deodată ; un argument nod a luminat situaţiunea. De astă dată avem de a face cu tribunalele militare. In faţa noastră nu mai stau ofiţerul A. sau sergentul B., în faţa opiniunei publice nu se mai prezintă cazuri izolate şi cari pot interesa puţin. Din potrivă, ţinem în mână, dintr’o dată întreg spiritul militar şi ofiţeresc, din câteva cazuri, din câteva acte cunoscute putem deduce tot ce este instituţiunea militară actuală. Sentinţele tribunalelor ostăşeşti sunt sinteza fiinţei sale morale şi intelectuale. Când oamenii cei mai moderaţi şi cei mai răbdători au cunoscut cele câteva faimoase sentinţe ofiţereşti, ’şi-au zis şi dânşii: ,,Aceasta nu mai merge ! “ Când s’a constatat că tribunalele milităreştî sunt, nu un instrument de justiţie, dar unul de năpaste, de părtinire şi de încuragiare a spiritului de castă, atunci n’a mai remas om luminat care să nu strige: „Aceste tribunale sunt o ruşine pentru veacul în care trăim!“ Vom enumera aci, pe scurt acele câteva hotărâri cari au înspăimântat pe toată lumea cinstită. 1. Acum şapte sau opt ani, căpitanul Manescu din marină bate cu un fier de la tun pe un elev de 14 ani până ce acesta cade jos şi moare. Pentru aceasta ucidere precedată de tortură, căpitanul Mănescu este osândit la 2 luni de închisoare. Dar nici acest timp nu ’i petrece osânditul în arest, ci ’1 petrece în congediu pentru caz de boală. II. La Sinaia un soldat azvârle cu o piatră în urma maiorului Ionescu. Soldatul este dat în judecată iar tribunalul militar îl osândește la 7 ani de muncă silnică deși comisiunea de doctori militari constatase că soldatul erea nebun. III. Soldatul Vasile Cojocaru prinde pe un ofițer—locotenentul Zadic — în pat cu femeia sa. Uzând de dreptul său de bărbat, soldatul administrează o verde corecţiune ofiţerului. Pentru că soldatul a avut demnitate şi curagiu, pentru că n’a lăsat pe un superior să ’î batjocorească casa, Vasile Cojocaru, a fost osândit la 5 ani de muncă silnici. IV. Căpitanul Gueltz bate în mai multe rânduri pe un caporal. Intr’o bună dimineaţă, nemulţumit numai cu bătaia, bagă sabia în pieptul caporalului şi o scoate prin spate. Caporalul moare pe loc, iar tribunalul militar condamnă pe cpitan la 5 luni de închisoare. V. Soldatul Dascăl Vasile reclamă un drept al sau unui şef. O anchetă se numeşte şi se constată că soldatul are dreptate. Totuși, fiindcă omul n’a reclamat pe cale ierarhică, este trimis în arest preventiv unde şade luni, apoi adus înaintea consiliului de razboiu şi condamnat la 6 luni închisoare. Deocamdată mă opresc aci. Enumerarea atâtor infamii ie o adevărată muncă silnică. C. C. Bacalbaşa —---._-------.*• ---------- Goana şi persecuţia evreilor DIN DOROHOIU (Corespondenţă specială) . La nordul României se petrec lucruri, în faţa cărora civilizaţiunea modernă ar trebui să roşească. De mai bine de o lună, se făptuesc pe tăcute, nedreptăţi de acele, cari ar putea să rivalizeze cu barbariele ruseşti. In comunele judeţului Dorohoia se întreprinde o campanie sistematică, îndreptată în special contra Evreilor pămenteni, stabiliţi de zecimi de ani acolo, oameni cari au servit în armată, cari au fii militari si cari n’au păşit in viaţa lor hotarul ţarei. Toţi aceşti oameni vorbesc o românească mai bună, decât mulţi alţii cari se pretind a fi români. Dacă ordinele guvernului ar fi strict aplicate, întru ce priveşte măsurile contra invaziei din Rusia, nu noi am fi acei cari să protestăm şi să obiectăm cava. Faptele, cari se petrec, sunt insă de o natură cari revoltă demnitatea oricărui om, care nu nutreşte sentimente barbare, neumane. La marginale Dorohoiului şi prin împrejurimi, sunt primari, cari în numele guvernului şi câteodată chiar în numele legii, făptuesc cele mai nedrepte şi revoltătoare acte. Oricât ar protesta autorităţile. Evreii din Rusia pot uşor pătrunde la noi, imediat ce un primar e mituit cu câteva carboave. In schimb, pentru a acoperi aceste fapte, acelaşi primar e capabil să se năpustească asupra acelor evrei cu cari a copilărit şi convieţuit timp îndelungat. Vom face cunoscute justiţiei şi guvernului o serie de fapte însoţite de dovezi incontestabile, de acte oficiale, care denotă până unde poate merge mârşăvia şi perversitatea unor oameni. Şi vom vedea, dacă in urma acestora, guvernul nu va interveni şi nu va trimete o anchetă in Dorohoia. Procedeul primarilor constă în următorul mijloc: ei lansează somaţiuni evreilor, ca in termen de 24 ore sau trei zile să părăsească localitatea cu toată familia. Inchipuiască-şî oricine, fie el cel mai înverşunat antisemit, ce simte evreul născut acolo, agonisindu-şi existenţa, legat de obiceiurile şi amintirile scumpe poate acelui Ioc, când se trezeşte cu o somaţiune de a părăsi cu toată familia şi cu tot avutul sau, locul naşterei. E imposibil ca să se supună unei astfel de somaţiuni şi apoi nici chiar timpul material de a lichida afacerile sale nu îlare. De aceea ei intervin cu stăruinţe, cari nu sunt eficace decât numai când primarii aud sunând banii. Şi chiar dacă reuşesc momentan a linişti furia lor, peste câteva zile se trezesc cu alte somaţiuni motivate de ordinele ministerului, prefectului, ori sub-prefectului să părăsească în zece zile localitatea, căci de unde nu, vor fi expulzaţi cu forţa. Alte insistenţi, alţi bani. Unii sunt păcăliţi, luându-li-se banii, alţii alungaţi din casele lor, bătuţi, copiii lor înfundaţi prin aresturi şi ei trimesc sub escortă la sub-prefectură. Acest mijloc e întrebuinţat, în mod făţiş, pe o scară foarte întinsă, în veacul acesta şi în anul 1891, la Dorohoia. Să trecem la dovezi. Avem in mână mai multe specimene de somaţiuni. Iată unul, al primarilor Teodor Fasola din com. Vorniceni, plasa Basan. II cităm textual : Domnule, „Văzând că d-ta nici până astăzî în urma somaţiune! ce am făcut sub No. 482 nu aî fost următor a părăsi comuna unde te-ai stabilit contra tutulor legilor ţărei fără a fi obţinut autorizarea consiliului comunal. Conform ord. ce am primit din nou (?) de la d-l sub prefect de plasă sub No. 1062 emanat după al d-lui ministru de interne No. 6041 şi pe baza art. 10 şi 100 din legea poliţiei rurale şi art. 4 din legea comunală, te somez ca până în termen de 10 zile să părăseşti comuna împreună cu toată famelia ce te înconjoară, căci in caz contrari (1) vei fi expulsat cu farsa din comună *. Primaria fisc) Toader Fasolă. După cum vedem, stimabilul este unul din cei mai patriotici primari din judeţiu. El şi-a dezlănţuit furia în contra Evreilor localnici şi prin asemenea revoltătoare acte, el caută să-i alunge. Totuşi îşi îngrijeşte bine punga, căci ia cu mare lăcomie bani de pe la aceşti nenorociţi. Ni se pare insă că Toader Fasolă o încurcarea cu ordinul ministrului, căci 111 celelalte