Lupta, iulie 1891 (Anul 8, nr. 1451-1471)

1891-07-22 / nr. 1468

ANUL VIII.­No. 1468 ABONAMENTE D­IN ȚARĂ Un an ........................................ Sease laui....................................... Trei luni....................................... Pentru învățături pe un an . . . . m strein­ătate Un an.............................................. Seare luni ....................................... Trei luni ................................... NUMERUL 15 BANI LUNI 22. MARȚI 28 IULIE 1891 ANUNCIURI: Pe pagina III 30 litere corpul 7 . . 1 leil lini n n IV „ „ ... 25 b­ani „ Inserţie şi reclame , „ ... 2 lei „ Pentru amuteluri a se adresa: In România la „Agenţia Havas“. In Francia, Italia, Austro - Ungaria şi Anglia la Agenţia Havas, 8, Place de la Bourse, Paris, precum şi la sucursalele ei. UN NUM­ER VECHHI 50 BANI REDACŢIA: Strada Academiei, 19, (Casa Mercuşi) Director politic: G. PA­NU ADMINISTRAŢIA: Strada Academiei, 19, (Casa Mercuri) 40 lei 20 „ 15» , ao „ 50 lei 21. „ 15 „ Petre Poni Căsătoria moştenitorului Liberalii­ conservatori Tribunalele militare Goana şi persecuţia evreilor Ecourile zilei Din T.­Ocna Terenul arabil din Câmpia Ro­mâniei Cravatele Albe Petre Poni Astă­zi va depune jurământul noul ministru al instrucţiunei şi al culte­lor, d. Petre Poni. In literatura noa­stră nu este nou­ acest nume; de mult timp el este cunoscut şcolarilor şi tuturor acelora cari se interesează de dezvoltarea literaturei române. Mai puţină parte are, însă, în poli­tica militantă. Rare ori vorbeşte, dar de câte ori vorbeşte este ascultat, comentat şi apreciat. Să ne aducem aminte numai de discursul pe care l’a pronunţat în Fevruarie în Senat asupra reformei instrucţiune!. Nici odată un discurs, fie el cât de în­semnat, n’a avut un resunet mai mare prin ţară şi n’a fost­ întimpi­­nat cu atâta căldură ca acesta. Con­secinţele discursului le cunoaştem ; proiectul reacţionar pentru reforma instrucţiei al d-lui Maiorescu a căzut şi cu el şi guvernul. De atunci opinia publică a ţerii l’a privit ca pe viitorul reformator al instrucţiei publice. Mai curând de cât ne-am aşteptat, îl vedem pe d. Poni acolo unde-i e locul. II felicităm şi ne felicităm şi noi. Programul pe care l-a desfăşu­rat în discursul seu din Februarie e programul nostru. Larg, democratic, îmbrăţişând în special instrucţiunea rurală, dezvoltarea intelectuală şi mo­rală a masei poporului nostru. Faptul că d. Poni a primit por­tofoliul instrucţiunea într’un cabinet liberal-conservator ne face cam pe­simişti. De­şi partidul liberal-con­servator a câştigat prin d. Poni o putere, ce nu să poate compara de loc cu forţa intelectuală ce ne-o pre­zintă azi actuala formaţiune a gu­vernului şi a întregului partid liberal­­conservator, totuşi, avem cuvinte de a ne îngriji de soarta programului de reformă al d-lui Poni. Liberalii- con­servatori nu au­ fost nici­o­dată şi nici nu sunt amici al instrucţiune! rurale. Şi ca dovadă cităm aici articolele apărute în timpul, organ conser­vator, acum câte­va zile, şi atribuite d-luî N. Filipescu, asupra reformei înveţământului. Nu să poate idei mai reacţionare: dezvoltarea învăţămân­tului superior şi restrângerea învăţă­mântului rural. Şi să nu se uite că acestea sunt vederile tuturor conser­vatorilor. Iată de ce ne îngrijim de soarta reformei instrucţiei şi de poziţia d-luî Poni în cabinetul actual. In mediul contagios în care va trăi e greu­ să se susţină şi mai greu să se reali­­zeze vederile sale şi dorinţa tuturor elementelor democratice. Nu vom prejudeca, însă, lucrurile. Aşteptăm să vedem pe d. Poni la treabă şi apoi ne vom pronunţa şi noi. Ori şi cum să fie, însă, dacă d. Poni va urma să realizeze întreg programul său­ desfăşurat în Fevruarie va fi sprijinit cu căldură de toate elementele democratice şi va fi scos din luptele zilnice şi adese­ori acerbe dintre noi şi guvern. La treabă dar ! Cato. --------­ E­DITT.A. .A. DOTTA Căsătoria Moştenitorului D. Dimitrie Sturdza e neobosit în a’şi batjocori ţara prin­ gazetele nemţeşti. După Koelnische Zeitung, urmează acum Poşta din Berlin, care publică următoarea proză de mahala a ignobilului Mitiţă : „Să pare că n’a trebuit multă sforţare pentru liberarea prinţului Ferdinand de sub stăpânirea d-soarei Văcărescu; în tot cazul această jertfă n’a meritat reclama sgomo­­toasă ce s’a făcut prin lume acestui proiect de căsătărie. Puternicul aer din Schwarzwald nu putea să facă minunea, ca pe moșteni­torul României să’l scape de îndată din mreaja femeiască ţesută cu atâta măestrie şi învăţată in şcoala franţuzească. In această cestiune încuragearea spre intrigă a pornit de la regină. Să pare că în soţia regelui Carol, fantäzia Carmen Sylvei a jucat pri­mul rol şi şi-a măgulit ideia că şi a doa regină a României, va fi poetă. Şi ceia­ ce ’i-a înfăţişat fantazia, voia s’o realiseze cu cea mai mare energie. Nici n’a fost o muncă herculiană, d’a determina pe un prinţ de 20 de ani să ia de nevastă pe o domnişoară de onoare de 31 de ani, a cărei familie nu e prea nobilă şi cu atât mai puţin respectată in România. Acum se presintă însă cea mai mare greutate, ca să se găsească o nevastă po­trivită atât moştenitorului cât şi ţerei. A alege o nevastă din cele d’întâi familii ro­mâneşti nu se poate face, de­oare­ce o ast­fel de căsătorie ar face o politică de fac­­ţie printre familiele boereşti. Se vorbeşte, că moştenitorului i s’a de­semnat fiica cea mai bătrână a ducelui de Edimbourgh, a cărei mumă e sora ţarului Alexandru al III-lea. Această căsătorie ţara însă n’o vrea, fiind-că atunci influenţa ru­sească ar domina in viaţa statului român. De alt­fel un Hohenzullern catolic nu poate să ia nici o dată de nevastă o protestantă. Ast­fel stând împrejurările, nu va fi ni­meni surprins, dacă într’o bună dimineaţa s’ar aduce vestea că viitoarea regină a Ro­mâniei va fi o archiducesă austriacă; şi o ast­fel de alianţă ar fi bine văzută de ţară. Dar aceşti ambiţioşi ştiu că pe câtă vreme generalul Florescu din a cărui coterie ei nu aparţin, va fi şef de cabinet, ei nu vor putea nici să miroasă măcar de departe pielea de marochin a portofoliului minis­terial. Ei mai ştiu că numai sub un L. Catargiu omul cel mai mărginit din ţară, mediocrităţile şi ambiţioşii de rangul al treilea şi al patrulea pot să ocupe locurile pe care o situaţie analoagă în clanul Ver­­nescan au adus pe Ghedem şi pe Ilariu acolo. De aceea şleahta Catargistă luptă cu dis­perare sub îndemnul bine­voitor al şefului ei in contra generalului Florescu. Ea luptă pe faţă, ea luptă iară ruşine dând ţârei spectacolul nemai­auzit. Pretorianii d-lui L. Catargiu au mers aşa de departe in­cât au îndrăznit a ataca şi guvernamentali, şi conservatori pe şeful cabinetului până la incinta camerei şi nu­mai prin fugă generalul Florescu a putut scăpa de urmărirele acelor sicari. Căci este un act brutal, este o curată agresiune ma­terială,­­ la Popovic.­Răcăciune, faptul că in ultima zi a sesiunei Camerei să vie o ceată de 46 de deputaţi cu o moţiune prin care soma pe preşedintele consiliului să-i dea portofelurile sau viaţa. Moţiune care a rămas în buzunarul d-lui Iancovescu dar care a doua zi a fost publicată prin ziare, este unică în analele parlamentare. Ea dovedeşte graba copilărească şi neruşinarea politică a unor oameni cari să pretind de ordine, care se laudă că profesează idei moderate şi se dau de moderatorii opiniei publice. Asemenea lucruri nu se întâlnesc a­­iurea de­cât doar în întrunirile anarhişti­lor de la Paris. Şi când te gândeşti că un ipocrit de prima ordine, d. L. Catargiu a urzit asemenea complot, te miri cum să mai găsesc oameni cari să-i dea vre­o con­siderație. Dar ia să vedem mai adânc ignominia ministrului de interne față cu şeful seu de cabinet generalul Florescu, Gr. P. L­iberalii-conser­va­tori Toată lumea se ocupă de cearta dintre d. L. Catargiu de o parte şi generalul Flo­­rescu de alta, precum şi dintre conserva­tori şi Vernescanu. Numai gazeta noastră a lăsat această chestie pe planul care să cu­vine, adică pe un plan cu totul neînsem­nat. In adevăr, spectacolul pe care netreb­nicul lagăr conservator şi guvernamental şi-l dă, este aşa de desgustător in­cât ţi-e greaţă să vii in contact cu asemenea oameni fie măcar ocupându-te de ei. Dar acela care joacă rolul cel mai mur­dar este tot incultul şi ignorantul L. Ca­targiu. Acest om mărginit la minte, care nu poate lega nu două idei — ci două cu­vinte, hrăneşte în creeria lui strimţi o am­biţie nemărginită. Vermele invidiei şi al gelosieî îi roade carnea şi ii aprinde sân­gele. Incultul nu să mulţămesce ca e mi­nistru, el voeşte să fie şef de cabinet, să fie prim-ministru. Pentru acest om care nu merită să fie nici uşier căci nu e măcar politicos şi nu poate vorbi cu oamenii, po­ziţia de ministru de interne i se pare ru­şinoasă, el să crede degradat şi înjosit pe cât nu e preşedinte de consiliu­. Este un proverb românesc trivial pe care nu-l pot reproduce dar care singurul zugrăveşte am­biţia senilă şi ridicula, amorul propriu i­­mens al acestei nulităţi ne­mai auzite. Pentru a-şi satisface nemăsurata lui am­biţie, d. L. Catargiu să serveşte de o mică ceată de partizani unul mai ambiţios decât altul şi afară de câte­va excepţii unul mai nul de­cât cel­l’alt. De când Gliedeni şi Ilarion miniştrii, la toată şleahta guverna­mentală le-a venit pofta să fie miniştrii, D. Iancovescu voeşte să fie excelenţă, d. Mişu Balş crede sa ajungă mare vistier, d. A. Catargiu nu-şi află locul până nu se va vadea numit d-le Ministru, până și d. Grădișteanu visează aceasta. Dar ce zic de d. Grădișteanu ?... Nu e unul bătrân sau tânăr care să nu umble cu limba scoasă după un minister. Chiar Popovici-Răcă­­ciune în urma vitejielor sale pretinde să fie numit ministru de răsboi!... sggagggg A se vedea ştirile telegrafice pe pag. 3 Tribunalele militare ii Era peste putinţă ca conştiinţa pu­blică să nu se deştepte. Mai puternică de­cât interesele po­­liticianilor, mai puternică ele cât toate prejudecăţile a fost această conştiinţă revoltată de atâtea abuzuri şi bruta­lităţi. După un timp de tăcere, unul câte unul, toate ziarele s’au­ ridicat în contra militarizmului sălbatic şi nedrept. Ziarele democratice, precum Ro­mânul şi Adevărul au luat mai în­­tâi­ în mână cauza asupriţilor; mai apoi chiar ziarele liberale, coleciviste, conservatoare şi junimiste au trebuit să se plece înaintea evidenţei. Cons­tituţionalul, care, cu două ani în urmă, a publicat un articol revoltă­tor, intitulat Respect epoletei, a re­venit la sentimente mai omeneşti şi cere o reformă a justiţiei (V) mili­tare. Timpul, Voinţa Naţională, Liberté Roumaine, ne mai putând răbda ho­­rîrile neroade ale tribuna­lelor ofiţereşti, izbucnesc şi ele în strigăte de protestare. Deşteptarea este complectă; în sfîrşit este dove­dit că nu singură Lupta aţâţă la ură şi la dispreţul disciplinei; în sfîrşit este dovedit că întreaga so­cietate civilă a înţeles pericolul ce ne ameninţă. Câtă vreme denunţările priveau ca­zuri izolate de bătăi şi torturi şi câtă vreme monstruozităţile petrecute în întunericul cazărmei putea­u fi tăgă­duite, puteam întîlni necredincioşi sau apărători aî vinovaţilor. Căci ce preţ poate avea în mersul mare al tim­pului, o palmă dată unul soldat, o tortură sad chiar un asasinat ? Cine poate conta cu accidentele ? Şi cine are dreptul să învinuiască o institu­ţie întreagă pentru că 20, 30 sad 40 de sergenţi sad ofiţeri au bătut şi ad schingiuit pe ici, pe colo? Un ofiţer brutal sau nervos, un un sergent necioplit şi râd din fire nu sunt armata întreagă. Prin ur­mare, nefiind probat că răul este or­ganic : Respect epoletel­e Nu vă a­­tingeţi de armată! Dar poziţiunea discuţiunei, s’a schimbat de­odată ; un argument nod a luminat situaţiunea. De astă dată avem de a face cu tribunalele mili­tare. In faţa noastră nu mai stau ofi­ţerul A. sau sergentul B., în faţa o­­piniunei publice nu se mai prezintă cazuri izolate şi cari pot interesa pu­ţin. Din potrivă, ţinem în mână, din­­tr’o dată întreg spiritul militar şi o­­fiţeresc, din câte­va cazuri, din câ­te­va acte cunoscute putem deduce tot ce este instituţiunea militară ac­tuală. Sentinţele tribunalelor ostăşeşti sunt sinteza fiinţei sale morale şi intelectuale. Când oamenii cei mai moderaţi şi cei mai răbdători au cunoscut cele câte­va faimoase sentinţe ofiţereşti, ’şi-au zis şi dânşii: ,,Aceasta nu mai merge ! “ Când s’a constatat că tri­bunalele milităreştî sunt, nu un in­strument de justiţie, dar unul de nă­paste, de părtinire şi de încuragiare a spiritului de castă, atunci n’a mai remas om luminat care să nu strige: „Aceste tribunale sunt o ruşine pen­tru veacul în care trăim!“ Vom enumera aci, pe scurt acele câte­va hotărâri cari au înspăimân­tat pe toată lumea cinstită. 1. Acum şapte sau opt ani, căpi­tanul Manescu din marină bate cu un fier de la tun pe un elev de 14 ani până ce acesta cade jos şi moare. Pentru aceasta ucidere precedată de tortură, căpitanul Mănescu este o­­sândit la 2 luni de închisoare. Dar nici acest timp nu ’i petrece osânditul în arest, ci ’1 petrece în congediu pentru caz de boală. II. La Sinaia un soldat azvârle cu o piatră în urma maiorului Io­­nescu. Soldatul este dat în judecată iar tribunalul militar îl osândește la 7 ani de muncă silnică de­și co­­misiunea de doctori militari consta­tase că soldatul erea nebun. III. Soldatul Vasile Cojocaru prinde pe un ofițer—locotenentul Zadic — în pat cu femeia sa. Uzând de drep­tul său de bărbat, soldatul adminis­trează o verde corecţiune ofiţerului. Pentru că soldatul a avut demni­tate şi curagiu, pentru că n’a lăsat pe un superior să ’î batjocorească casa, Vasile Cojocaru, a fost osân­dit la 5 ani de muncă silnici. IV. Căpitanul Gueltz bate în mai multe rânduri pe un caporal. Intr’o bună dimineaţă, nemulţumit numai cu bătaia, bagă sabia în pieptul ca­poralului şi o scoate prin spate. Ca­poralul moare pe loc, iar tribunalul militar condamnă pe c­pitan la 5 luni de închisoare. V. Soldatul Dascăl Vasile reclamă un drept al sau unui şef. O anchetă se numeşte şi se constată că solda­tul are dreptate. Totuși, fiind­că o­­mul n’a reclamat pe cale ierarhică, este trimis în arest preventiv unde şade­­ luni, apoi adus înaintea con­siliului de razboiu şi condamnat la 6 luni închisoare. De­o­cam­dată mă opresc aci. Enumerarea atâtor infamii ie o a­­devărată muncă silnică. C. C. Bacalbaşa —---._-------.*• ----------­ Goana şi persecuţia evreilor DIN DOROHOIU (Corespondenţă specială) . La nordul României se petrec lucruri, în faţa cărora civilizaţiunea modernă ar trebui să roşească. De mai bine de o lună, se făptuesc pe tăcute, nedreptăţi de acele, cari ar putea să rivalizeze cu barbariele ruseşti. In co­munele judeţului Dorohoia se întreprinde o campanie sistematică, îndreptată în special contra Evreilor pămenteni, stabiliţi de ze­cimi de ani acolo, oameni cari au servit în armată, cari au fii militari si cari n’au pă­şit in viaţa lor hotarul ţarei. Toţi aceşti oameni vorbesc o românească mai bună, de­cât mulţi alţii cari se pretind a fi români. Dacă ordinele guvernului ar fi strict a­­plicate, întru ce priveşte măsurile contra invaziei din Rusia, nu noi am fi acei cari să protestăm şi să obiectăm cava. Faptele, cari se petrec, sunt insă de o natură cari revoltă demnitatea ori­cărui om, care nu nutreşte sentimente barbare, neumane. La marginale Dorohoiului şi prin împre­jurimi, sunt primari, cari în numele gu­vernului şi câte­odată chiar în numele legii, făptuesc cele mai nedrepte şi revoltătoare acte. Ori­cât ar protesta autorităţile. Evreii din Rusia pot uşor pătrunde la noi, ime­diat ce un primar e mituit cu câte­va car­boave. In schimb, pentru a acoperi aceste fapte, acelaşi primar e capabil să se nă­pustească asupra acelor evrei cu cari a co­pilărit şi convieţuit timp îndelungat. Vom face cunoscute justiţiei şi guver­nului o serie de fapte însoţite de dovezi incontestabile, de acte oficiale, care denotă până unde poate merge mârşăvia şi perver­sitatea unor oameni. Şi vom vedea, dacă in urma acestora, guvernul nu va inter­veni şi nu va trimete o anchetă in Do­rohoia. Procedeul primarilor constă în următorul mijloc: ei lansează somaţiuni evreilor, ca in termen de 24 ore sau trei zile să pără­sească localitatea cu toată familia. Inchipuiască-şî ori­cine, fie el cel mai înverşunat antisemit, ce simte evreul născut acolo, agonisindu-şi existenţa, legat de o­­biceiurile şi amintirile scumpe poate acelui Ioc, când se trezeşte cu o somaţiune de a părăsi cu toată familia şi cu tot avutul sau, locul naşterei. E imposibil ca să se supună unei ast­fel de somaţiuni şi apoi nici chiar timpul material de a lichida a­­facerile sale nu îl­are. De aceea ei intervin cu stăruinţe, cari nu sunt eficace de­cât numai când primarii aud sunând banii. Şi chiar dacă reuşesc momentan a linişti furia lor, peste câte­va zile se trezesc cu alte somaţiuni motivate de ordinele ministerului, prefectului, ori sub-prefectului să părăsească în zece zile localitatea, căci de unde nu, vor fi expulzaţi cu forţa. Alte insistenţi, alţi bani. Unii sunt păcăliţi, luându-li-se banii, alţii alungaţi din casele lor, bătuţi, copiii lor înfundaţi prin aresturi şi ei trimesc sub escortă la sub-prefectură. Acest mijloc e întrebuinţat, în mod fă­ţiş, pe o scară foarte întinsă, în veacul a­­cesta şi în anul 1891, la Dorohoia. Să trecem la dovezi. Avem in mână mai multe specimene de somaţiuni. Iată unul, al primarilor Teodor Fasola din com. Vorniceni, plasa Basan. II cităm textual : Domnule, „Văzând că d-ta nici până astă­zî în urma somaţiune! ce am făcut sub No. 482 nu aî fost următor a părăsi comuna unde te-ai stabilit contra tutulor legilor ţărei fără a fi obţinut autorizarea consiliului co­munal. Conform ord. ce am primit din nou (?) de la d-l sub­ prefect de plasă sub No. 1062 emanat după al d-lui ministru de interne No. 6041 şi pe baza art. 10 şi 100 din legea poliţiei rurale şi art. 4 din legea co­munală, te somez ca până în termen de 10 zile să părăseşti comuna împreună cu toată famelia ce te înconjoară, căci in caz contrari (1) vei fi expulsat cu farsa din co­mună *. Primaria fisc) Toader Fasolă. După cum vedem, stimabilul este unul din cei mai patriotici primari din judeţiu. El şi-a dezlănţuit furia în contra Evrei­lor localnici şi prin asemenea revoltătoare acte, el caută să-i alunge. Totuşi îşi în­grijeşte bine punga, căci ia cu mare lă­comie bani de pe la aceşti nenorociţi. Ni se pare insă că Toader Fasolă o încurca­rea cu ordinul ministrului, căci 111 cele­l­alte

Next