Lupta, septembrie 1891 (Anul 8, nr. 1502-1526)

1891-09-26 / nr. 1522

ANUL VIII.­No. 1522 ABONAMENTE D­IN ȚARĂ Un an................................................................. . . 40 lei Șease luni ........................................................... . . 20 „ Trei luni........................................................... • • 1o „ Pentru învățători pe an an........................ . 30 , in sthernEtate Un an................................................................. . . 50 lei Sease luni .......................................................... . • 25 „ Trei luni ..................................................... . . 15 „ NUMERUL 15 BANI REDACTIA: Strada Academiei, 19, (Casa Mercuri) Statul şi individul­­ Radicalii şi inamovibilitatea în­­vâţătorilor Despotismul în Bucovina Câte­va observaţii asupra pro­­ectului d­lui Poni Consiliul general de instrucţie Memoriul studenţilor români şi danezi Ecourile zilei Cronica ştiinţifică Cravatele Albe Statul şi Individul ii Partizanii libertăţei individuale în­ţeleasă pe dos, oamenii cari ar voi sa avem obligativitatea învăţămân­tului, dar cari nu vor să audă de mijloace serioase pentru realizarea obligativităţi, toţi aceştia îşi închi­puie­­că „libertate individuală“ ar însemna „libertatea pentru fie­care om de a face ori­ce ar voi“. Ori, după definiţiunea cea mai elemen­tară şi mai banală, se ştie că liber­tatea individuală cea mai largă po­sibilă, este dreptul fie­căruia om de a se mişca în toată voia, cu condi­­ţiunea însă, de a nu lovi în liberta­tea vecinului. Am examinat ieri un cas: părin­tele unui copil nu voeşte să-şi tri­­meată copilul la şcoală, dar copilul vrea contrariul. Ei bine, în cazul a­­cesta cine atentează la sacrul prin­cipii­ al libertăţei individuale ? Nea­părat că părintele, neapărat că a­­cela care împiedică voinţa legitimă a copilului. Dar partizanii aşa zisei libertăţi individuale, ne-ar putea obiecta: de vreme ce copilul vrea să beneficieze de foloasele instrucţiune­, liber ii va fi lui ca să meargă la şcoală. Uşor de spus, dar greu­ de executat. Căci în lupta aceasta, deosebit că părintele este cel mai tare fiziceşte, dar încă are pentru dânsul autoritatea do­bândită şi dreptul legal de a’şi stă­pâni­ copilul, ori şi în ce chip. In faţa acestei probleme dificile, cugetătorii, oamenii cari iubesc li­­bertatea individuală mai cu foc de­cât aceea cari o trâmbiţează fără a o pricepe, s’au gândit la îndrepta­rea unei situaţi­uni care, pe lângă că loveşte în chip despotic în liberta­tea copilului, dar încă provoacă un imens rou­ social. Şi cugetătorii s’au­ gândit că singur Statul poate inter­veni, cu imensa lui autoritate, au­toritate care, de sigur, e mai mare de­cât actualele rămăşiţe ale auto­­rităţeî părinteşti. Statul intervine, deci, şi dă o sanc­ţiune principiului obligativităţeî în­văţământului. Şi cum dă această sanc­ţiune ? Silind pe părinte să dea pace copilului, să -l lase liber pe drumul şcoalei, cu alte cuvinte, să nu aten­teze la libertatea lui individuală. Iată ce face Statul domnilor par­tizani al lui pater familias. Statul, aplicând câte­va măsuri aspre părinţilor cari nu vor să ’şi trimeată copil la şcoală, departe de a lovi in libertatea individuală a cui­va, din potrivă, asigură exerciţiul libertăţei copiilor. Părintele fiind a­­cela care săvârşeşte un atentat la libertatea individuală, şi Statul îm­­pedicându-1 în acţiunea lui, evident că in cazul de faţă Statul este acela care asigură domnia nesupărată a acestei libertăţi. Şi, când ne gândim­­ că s’au găsit democraţi cari să in­­tervertească firea lucrurilor şi să în­ţeleagă toţi termenii problemei pe dos, ne coprinde o ade­vârată mâh­nire. Principiul intervenţiuneî Statului până d­oar în sanctuarul familiei este o propunere eminamente democrati­că. Democraţia care urăşte toate des­­potizmurile, neapărat că nu putea to­lera despotizmul părintesc, mai ales despotizmul unui tată incult, vicios, ignorant, brutal. Democraţia s’a gân­dit că trebue pus un frâu şi acestei înspăimântătoare autorităţi. De aci clişeul cum că democraţii sunt ad­versarii familiei. Dar ce fel de familie este aceea în care tatăl, uzând de puterea lui animalică şi de supremaţia lui le­gală, vine beat acasă, îşi bate fe­meia, îşi snopeşte copii, trimete co­pilele pe drumul necinistei, şi închi­de pentru toţi uşa şcoalei? Şi ce fel de familie este aceea în care, părintele, un leneş şi un co­rupt, trăeşte din munca copiilor fra­gezi, acumulează deasupra vetrei sale mizeria şi dezonoarea şi abuzează un chip înfiorător de nenorocita lui au­toritate ? Oare o ast­fel de familie visează confraţii de la Românul? Oare o asemenea „ libertate individuală “ gândesc dânşii să proteagă ? Mărtu­risim că, în această privinţă, le sun­tem duşmani hotărîţî. Noi suntem democraţi conscienţi, de aceea primim toate soluţiunile democratice, chiar când sunt prezin­­tate de un minister conservator. Şi de aceea aplăudăm cu dragă inimă măsurile severe cari să asigure în­tinderea puternică a Învăţământului primar. Dacă Statul are dreptul să a­­tenteze la pretinsa „libertate indivi­duală“ a unui hoţ, să’l ia de guler şi să’l izoleze de restul oamenilor, cu atât mai mult drept are să puie o stavilă părinţilor periculoşi, cari viciază şi ucid generaţiuni întregi, fertilizând ast­fel terenul ignoranţei şi al nebuniilor morale. O dată admis principiul interven­­ţiunei Statului, vom arăta mâine, cum înţelegem, noi democraţii, exer­citarea acestei intervenţiuni. Constantin C. Bacalbaşa. gggiiwgMgini« A se vedea știrile telegrafice pe pag. 3 informaţii exterioare Românii la Prag­a Praga, 6 Octombre. 5 ore 40 seara. 30 de Români din Transilvania au sosit eri seară. Ei au fost salutaţi călduros la gară de către o delegaţiune compusă din profesorii d-r. Jannik şi Pik şi advocatul Podlipno, r­eprezintant al clubului cehilor tineri. Ei au fost invitaţi în aceaşi seară la representaţia teatrului naţional ceh. Azi la 11 ore au visitat în corpore Exposiţia ; au fost primiţi într’un mod solemn la poarta Exposiţiei. D-rul Sedlak rosti un discurs în limba cehă relevând faptul că sforţările naţiunea române şi naţiunea cehe au aceiaşi ţintă, urând bun sosit vizitatorilor şi mulţumin­­du-le pentru onoarea tăcuta Expoziţiei. Doc­torul Jannik asigură in limba română pe vizitatori de simpatia naţiunii cehe, care de­şi n’are legături de sânge şi de limbă cu naţiunea română, a avut totuşi cu ea în trecut o soartă comună şi are în timpul de faţă multe puncte de atingere. D-rul Mureşianu mulţumeşte în limba cehă pentru primirea călduroasă ce s’a fă­cut lui şi compatrioţilor săi şi urmă dis­cursul său în româneşte pentru a arăta scopul vizitei lor la expoziţie şi exprimă urări călduroase pentru prosperitatea naţi­unii cehe şi a Bohemiei. Publicul numeros care asista aclamă cu entusiasm pe Româ­ni şi pe oratori mai cu deosebire pe D. Mureşianu. EDITIA. A DOUA ANUNCIURI. Pe pagina III 30 litere corpul 1 IV n rt x Y ii n • * Inserţie ţi reclame , B . . . . 1 lei luni? 25 bani „ 2 leî . Pentru ananciuri » se »dres»: „ România la­­Agenţia Havas“. In Francia, Italia, Austro - Ungaria ţi Anglia la Agenţii Havas, 8, Place de la Bourse, Paris, precum ţija sucursalele eî. " A UN M­IKIER VECHIU 50 BANI ADMINISTRAŢIA, Strada Academiei, 19, (Casa Mercu­l) R­ADICALii Inamovitiilităţea în­veţătorilor Conservatorii se miră cum noi radi­calii suntem pentru inamovibilitatea învă­ţătorilor, noi cari am fost contra inamovi­­bilităţea magistraţilor. Este drept că noi suntem contra dârei de funcţiuni pe viaţă, care poate să facă pe funcţionarul învestit cu o demnitate în ast­fel de condiţiuni ca se abuseze de posiţiunea lui, considerându­­se o fiinţă mai pre­sus de cei­l­alţi muri­tori. Suntem însă pentru stabilitatea func­ţionarilor. Cerem garanţii atât pentru nu­mirea lor cât şi pentru scoaterea lor. Am fost contra inamovibilităţei magistraţilor pentru că numirea lor a fost lăsată la ca­priciul ministrului şi e o primejdie a asi­gura unui om pe viaţă o demnitate care cere de mai multe ori e căpătată prin fa­voare nu prin merite. Şi cum o spunea Dl. Panu, intr’un discurs din Cameră, buba cea mare este la numirea magistraților, nu la scoaterea lor, pentru că la numirea în­­tr’un loc vacant ministrul își dă curs li­ber capricielor sale, pe când la scoaterea unui magistrat bun are oare­cari scrupule de teama scandalului ce se va face în o­­pinia publică. Recunosc că chiar o stabili­tate largă, care să se apropie de inamovi­bilitate, dacă este acordată numai unei clase de funcţionari, poate să deştepte un spirit de castă care va fi mai mult sau mai puţin primejdios societăţii, după rolul pe care acea clasă de funcţionari îl va juca în soci­etate. Aşa, spiritul de castă este foarte pri­mejdios pentru clasa judecătorilor, de­oare­ce ei judecă pe cei 1­lalţi oameni ca mora­litate, ca membrii ai familiei, etc. Ca să poată bine judeca, trebue să participe la viaţa de toate zilele a acelor oameni, nu să pozeze în semi-zei mai presus de ori­ce slăbiciune omenească, şi aceasta numai pen­tru că formează o castă inamovibilă. Ce primejdie socială poate fi, chiar dacă se va dezvolta spiritul de castă între învăţători ? Oare vor preda adecedatul, aritmetica, geo­grafia după alte metode de cât acele cari li s’au arătat a fi cele mai bune in şcoala normală ? Să se noteze că vorbesc despre o schimbare în direcţia pedagogică a învăţă­mântului prin spiritul de castă, şi nu de neglijerea acestor datorii din cauza aceluiaşi spirit, pentru că în acest caz principiul ina­­movibilităţii nu­­i-ar mai fi de nici un spri­jin, autoritatea şcolară fiind bine înarmată contra unor asemenea dascăli. Stabilitatea învăţătorului neconstituind nici o primejdie chiar cu dezvoltarea spiritului de castă, noi o admitem pentru că este un act de drep­tate a emancipa de atot­puternicia adminis­­traţiunei pe un om care are o misiune de îndeplinit, şi care totuşi e preocupat mai mult de ce zice administraţia de dânsul şi de grija că ziua de mâine poate să-l gă­sească pe drumuri. Salariul ce se dă învă­ţătorului este mic relativ cu munca ce a pus-o până ce a ajuns învăţător şi cu munca ce o va pune ca învăţător, muncă de cel puţin 34 ore de lecţie pe săptămână, plus dre­sarea de procese-verbale, faceri de recen­sement, judecător în comisiunea şcolară etc. Stabilitatea, fiind un avantaj, nu se va mai crede nedreptăţit, nu a ales in compa­raţie cu cei­l­alţî funcţionari din comună, cari dacă au câte o­dată salarii mai mari n’au stabilitatea lui. Vom vedea atunci chiar spirite de prima forţă îmbrăţişând cariera de învăţători. Când învăţătorul nu va mai fi la discre­­ţiunea revizorului, care şi el e un biet funcţionar care’şi crează raportul asupra meritelor didactice ale unui învăţător cele de mai multe ori în cabinetul prefectului, dese ori chiar sub dictarea acestuia sau a vre-unuî personagiu politic influent, învă­ţătorul se va simţi mai demn, ştiindu-se că n’are nevoe de a’şi îndoi spinarea înain­tea unei autorităţi şcolare sluga adminis­­traţiunei, care autoritate şcolară, pe lângă toate, este representată une­ori prin oameni cari caută sa tragă tot felul de profite ruşinoase din posiţiunea nenorocită a în­văţătorului. Dacă revizorul are dreptul a destitui sau a transfera pe învăţător fără nici un motiv de ordin didactic, de ce nu l’ar destitui şi din propria sa pornire, când învăţătorul nu şi-a satisfăcut unele cereri interesate, învăţătorul stabil şi demn îşi va iubi cariera care îi asigură stabilitatea şi dem­nitatea şi şcoala va câştiga din o atare dispoziţiune sufletească a învăţătorului. In şcoală învăţătorul e factorul principal şi cum va fi învăţătorul va fi şi şcoala. Dacă şcoala rurală a mers aşa de rea e că, chiar cel mai bun învăţător îşi face datoria fără entusiasm, fără căldură şi treaba de mântuială în şcoală înseamnă moartea şcoalei. Ce interes poate deştepta pentru învăţătură, în şcolari, un profesor care el însuşi n’arată mare interes pen­tru această învăţătură? Şi dacă cei buni lucrau aşa, ce să mai zicem de cei l’alţi? Cum să fi avut şcoală bună, cu un învă­ţător căreia i se dedea drept locuinţă nişte cocioabe, care abea era plătit cu 40—50 iei, cât un vătav de mijloc şi care nu era sigur de ziua de mâine? Dacă învăţătorii nu vor fi asiguraţi prin lege, nu au cine altul să ’î apere şi să ’l asigure. Profesorii din oraşe, din cauza rolului lor politic ca alegători influenţi In nişte co­legii mici, ’şi-au­ atras atenţiunea politicia­­nilor cari ’i-au interesat prin apărarea lor contra vânturilor administrative. Câţi po­liticiani au nevoe de a interesa pe învă­ţătorii cari votează în colegiul al III-lea, co­­legiu eminaminte al administraţiei? Mai nici unul şi de aceea, afară de Dobrescu, nu s’a văzut nici unul din reprezentanţii colegiu­lui al III-lea ridicându-se contra purtărei mişeleşti a administraţiunei, pentru că nici unul nu se simte alesul învăţătorilor. De ce două măsuri d-lor conservatori ? De ce acordaţi de fapt stabilitatea profe­sorilor de oraşe şi nu o acordaţi­ celor de la ţară, cari muncesc mai mult de­cât cei din târg şi sunt mai prost plătiţi, de­şi au făcut o şcoală specială, pe când cei din târg sunt dese­ori recrutaţi printre nepu­tincioşii şcoalelor secundare ? Să nu ne vorbiţi de diferinţa de pregă­tire. Viitorul învăţător va face 6 ani de şcoală normală. Admiterea în şcoală se va face după concurs, şi încă nu se va admite de­cât în anul preparator. Intrarea în şcoala normală propriu­ zisă se va face după un nou concurs între elevii anului preparator. Un normalan nu va fi admis în şcoală de­cât după ce profesorii îi vor fi recunoscut, in cursul anului preparator, aptitudini pen­tru cariera căreia se destină. Titlul de definitiv nu-l va căpăta de­cât după ce va fi servit 5 ani, va fi notat bine la inspec­­ţiunile şcolare şi va fi trecut un examen de practică pedagogică, învăţătorii actuali nu vor fi consideraţi ca definitivi şi deci nu se vor bucura de stabilitatea acordată prin lege de­cât când vor satisface examenului de aptitudine pe­dagogică. Se poate zice că un funcţionar recrutat cu atâtea precauţiuni nu merită stabili­tatea ? Noi suntem pentru, stabilitatea funcţio­­narilor cari se recrutează cu atâta îngri­jire ca învăţătorii. Ştim că această stabili­tate poate să facă din învăţător o fiinţă care să se considere ca privilegiat în sta­rea actuală şi deci simpatiele îi vor fi aiu­rea de­cât la noi, care găsim că societatea actuală are foarte multe păcate, dar ştim în acelaşi timp că şcoală va deveni mai­ frecventată, mai bună şi asupra viitorilor cetăţeni veniţi din şcoala rurală va fi mai uşor de lucrat şi de stabilit curente puter­nice în sensul ideilor democratice. Vom perde simpatiile a câtor­va mii de învăţă­tori, dar vom putea câştiga simpatiele a sute de mii de cetăţeni, foşti şcolari ai a­­cestor învăţători. A. A. Bădărgiu JOI 26 SEPTEMBRIE 1891 Despotismul la Bucovina A trecut vreme lungă de când nu ne-am ocupat in special de soarta Bucovinei. Cauza tăcerii noastre a fost, că odată reînfiinţat partidul na­ţional român şi asigurată existenţa şi apariţiunea regulată a Gazetei Bucovinei, am crezut că prin ames­tecul nostru, sincer şi dezinteresat de altfel, vom crea o poziţie grea partidului şi poporului român faţa de guvernul lor. Pe de altă parte, am aşteptat activitatea politică a nou­lui guvernor general al Bucovinei, a comitelui Pace. Nu mai putem urma, însă, cu a­­titudinea noastră de până acum. Si­­tuaţiunea ce li s’a creat Românilor bucovineni a devenit atât de insu­portabilă, în­cât datori suntem şi noi de a protesta în contra condui­tei agresive a acelora, cari sunt puşi de a respecta toate drepturile şi au­tonomia Bucovinei. Din multele absurdităţi despotice ale guvernorului Pace, vom releva una recentă, care ne-a determinat de a abandona atitudinea noastră re­­spectantă. Biserica română ortodoxă din Bu­covina se bucură de mult timp de o constituţie largă. Sinodul biseri­cesc, un fel de parlament al biseri­­cei, şi deputaţii săi sunt o parte mi­reni şi altă parte preoţi. In fie­care an sinodul ţine şedinţe sub contro­lul guvernorului Pace. Aşa şi anil acesta, acum câte­va zile, corniţele Pace a deschis sinodul printr’un me­sagiu al împeratului, apoi mitropo­litul Silvestru Morariu a ţinut un superb discurs, accentuând deosebi­rea între sinodalitatea din Transil­vania şi între cea din Bucovina. Imediat corniţele Pace se ridică şi pronunţă următoarele cuvinte neca­­lificabile : „Eminenţă, am înţeles că aţi vorbit şi despre biserica orto­doxă din România. Vă fac atent şi atrag băgarea de seamă a sinodului că dacă se va face vr’o alusiune măcar la România, ceea­ ce ar justifica pre­supunerea că românii gravitează în stare Bucureşti, voiu fi nevoit a di­­solva sinodul“. Toţi asistenţii s’a fi scandalizat de această îndrăzneală a guvernorului şi un murmur de nemul­ţumire a străbătut prin sală. Palid şi furios, corniţele Pace se ridică şi­­ameninţă cu disolvarea si­nodul, da­că va mai da semne de a­­probare sau dezaprobare. A doua zi Gazeta Bucovinei s’a ocupat, în fruntea numărului său, de acest incident şi a dezaprobat în mod cuviincios­,co­nduita agresivă a guver­­norului. Nu s’a expediat încă ziarul când jeandarmii lui Pace, cu procu­rorul imperial în f­runte, s’au dus la tipografie şi au sechestrat Gazeta. Pus în evidenţă, credem că fap­tul prezintă destulă gravitate ca să ne ocupăm de el şi să condamnăm­­cu energie brutalitatea despotică a guvernorului Pace. Un ciocoiu parvenit şi falit cum e guvernorul, n’are dreptul ca într’o ţară, pe care n’o cunoaşte, de a că­rei istorie n’are nici o ideie, să se poarte atât de indecent. Dacă nu cunoaşte istoria ţării pe care o gu­vernează, să plece acasă. Guvernul central din Viena nu trebue să uite poliţa pe care a dat-o, când prin o laşe trădare şi prin de­capitarea lui Ghica Vodă ne-a ră­pit Bucovina. Una din două: ori va respecta acea poliţă, ori ea va fi protestată.

Next