Lupta, ianuarie 1893 (Anul 10, nr. 1898-1920)

1893-01-15 / nr. 1907

ANUL X.­­ No. 190T­ABOMAHSEUTE' EST ȚARĂ Un an :..............................................................40 lei Șease luni..............................................................20 „ Trei luni..............................................................10 „ Pentru invBtatorî pe un an.................................80 „ IN streinEtate Un an..........................................................50 lei Șease luni ..............................................................25 „ Trei Inul ..............................................................15 „ Numerul IS Bani Redacția b Pasagiul „Banceî Naționale,, (Casele Karageorgevici) Organ Democrat-Radical VINERI, 15­ IANUARIE 1893 ANUIfiCIURII Pe pagina III, 80 litere, corp 7 ...IM linia n »IV „ „ . . . .25 bani linia Inserte și reclame „ ........................2 lei linia Pentru anuneluri a se adresa: * LA Administrația­ Un maner Pasagiu! „Bancei Naționale“ (Casele Karageorgevici) itulta a Hiltffl Mill. Taxele militare. Din afară. Din Franţa. Fisionomia Senatului. Cronica de jour. Conferinţe contradictorii, învăţământul comercial. Un năpăstuit. Un răspuns. Ştiri mărunte. Taxele militare De câte ori ministrul de răz­­boiu prezintă parlamentului un pro­iect de lege, sunt bine încredințat că trebue să găsim ceva neomenesc înăuntru. Legile, disciplina, întreaga atmo­sferă morală în mijlocul căreia trăesc militarii conducători, aceia cari dau tonul în oștire, toate acestea contri­­bue ca măsurile propuse de depar­tamentul armatei să aibă în­tot­deauna o lăture cam sărită, cam certată cu bunul simț și cu judecata. Iată o nouă lege depusă pe biu­­roul Camerei. Această lege este in­titulată : Proect de lege asupra taxelor militare. D. ministru de rezbel s’a gândit a impune pe toţi oamenii scutiţi de serviciul militar, dispensaţi, amânaţi, etc , etc.; şi d-sa legitimează această nouă dajdie prin aceea că şi Ger­mania, Francia şi Elveţia au taxe similare. Vor fi având şi aceste ţeri taxe militare, nu tăgăduim, dar ce mare deosebire între un cap de german, de francez sau de elveţia­n şi un cap de ministru român. D. general Lahovari ne prezintă proect­ul d-sale însoţit de legile ce­lor trei ţări mai sus numite. Adică pentru ce această societate ? Pentru pentru ca să vedem şi noi cum sunt taxele prin Europa ? Sau pentru ca să ne convingem că legea propusă la noi e mai blândă, mai suporta­bilă şi mai dreaptă de­cât toate cele­l­alte legi ale streinilor ? Nu ştiu­, dar ceea ce ştiui pozitiv este că d. ministru şi-a tras singur o farsă publicând alături­­de proectul d-sale, legile existente în Francia, Germania şi Elveţia. O lege de taxe militare ? Foarte bun lucru; numai o asemenea lege trebue să fie foarte bine chibzuită pentru ca să nu fie vexatorie. La acest lucru s’au gândit apusenii; de aceea, în toate legile citate de către ministrul nostru de războiu, găsim o serie de scutiri foarte echitabile. Ei bine, ministrul nostru conservator in­troduce taxele, le urcă, le face mai greu­ de suportat de­cât aiurea, dar când e vorba de scutiri, aproape ni­mic. Iată, în adevăr, ce găsim în pro­­eesul d-lui general Lahovari: Art. 17.—Sunt apăraţi de plata taxelor militare: a) Acei cari trăesc prin asistenţa pu­blică ; b) Acei cari s’au eliberat din serviciul armatei pentru infirmităţi dobândite în tim­pul serviciului. Atâta şi nimic mai mult. In puterea legei aceştia, toţi oa­menii inferiori, nebunii, săracii, cei împovăraţi de familii grele, vor fi nevoiţi să plătească, să-şi vândă ce­nuşa din vatră şi să umple lăzile ne­săţioase ale caselor militare. Străinii au avut şi mai multă ini­mă şi mai multă minte. Să reproducem scutirile astfel cum le găsim presentate de către însuşi de ministru al războiului. Scutirile în Francia: De această taxă sunt scutiţi numai: 1. Oamenii reformaţi sau admişi la re­tragere pentru răni primite într’un serviciu ordonat sau pentru infirmităţi contractate în armatele de uscat sau marină. 2. Contribuabilii aflaţi într’o stare de sărăcie bine vădită. Scutirile în Elveţia: Art. 2.—Sunt dispensaţi de taxa mili­tară : a) Acei ajutaţi de asistenţa publică, pre­cum fi acei cari în urma infirmităţilor fisice fi intelecua­le nu sunt în stare a­ fi agonisi hrana prin muncă fi nu au a­­vere îndestulătoare pentru întreţinerea lor fi a familiei lor. b) Militarii deveniţi improprii serviciului militar din cauza acestui serviciu. c) Amploiaţii drumurilor de fer şi ai va­poarelor pe timpul când sunt chemaţi în caz de rezbel at şi face serviciul militar în această foualitate. d) Gendarmii şi agenţii de poliţie cum şi gard-frontieril. In sfârşit iată şi scutirile prevă­­zute In legea Germaniei, a Germa­niei militariste, autoritare, transfor­mată într’o vastă cazarmă . Sunt scutiţi de plata taxei militare: 1. Oamenii care au devenit improprii serviciului militar, din cauza acestui ser­­viciu. 2. Oamenii supuşi la obligaţiunea mili­tară, însă cari prin infirmităţi de corp sa ît minte sunt incapabili de a’fi câştiga viaţa, fi cari nu posedă venituri îndes­tulătoare pentru întreţinerea lor sau a familiei pe care legea îl obligă a o îngriji. 3. Oamenii care primesc un ajutor regu­lat de la administraţia Asistenţei publice Apoi chiar pentru persoanele ne­scutite se prevăd diferite uşurări precum cele prevăzute la articolul 10. Iată’l: Art. 10.—La fixarea quantumului taxei se va ţine seamă de condiţiile particulare care pot influenţa asupra resurselor dispo­nibile a persoanelor de impus. Aceste con­­diţiuni vor fi : un mare număr de copii, îndatorirea de a hrăni părinţii săraci, boale îndelungate, în fine o situaţie impovărată sau nenorociri extraordinare, cari aduc grave atingeri venitului. In aceste diverse cazuri se va acorda câte o uşurare de un grad. Dacă persoana supusă la taxă este clasată în cea din urmă categorie, ea va putea fi de tot scutită de taxă (art. 8). La noi e mai rou­ de­cât turceşte sub acest regim crud al conservato­rilor. Oamenii aceştia nu ştiu alta de­cât să stoarcă ultimul ban din pungile nevoiaşe şi să croiască legi unele mai sălbatice de­cât altele. Dacă examinăm legea d-lui ge­neral Lahovari, cât şi cele­l­alte trei legi streine, găsim că, pe când în Francia, Germania şi Elveţia taxa este de 6 lei anual, la noi taxa pro­pusă este de 7 lei. Pentru ce ? Pen­tru că aşa îi place d-lui ministru de reiboiii şi pentru că aşa le place boerilor. Apoi, în Germania, ori­cine are un venit anual de mai puţin de 1250 lei plăteşte numai taxa de 6 lei a­­nual, iar la noi ori­ce om cu ori­ce fel de venit şi salariu, va trebui să plătească 20 °­0 din impozitele ce plă­teşte către Stat şi 1 % din salariil. De asemenea în Elveţia. Ori­cine are un venit mai mic de 1000 lei va fi scutit de ori­ce taxă proporţio­nală, iar acei cari au o avere mai mare vor plăti 1,50 anual. Iată cu câtă prudenţă şi cu cât spirit de echitate au procedat străi­nii. La noi nici un fel de conside­raţie. Toţi d’avalma, bogaţi şi să­raci, sănătoşi şi bolnavi, oameni în­tregi şi infirmi, nebuni şi cuminţi, cei singuri pe lume ca şi cei îm­povăraţi de grele familii, vor plăti din greu, din pâinea copiilor, din zmjm a Bmm sprijinul bătrânului, din toate ne­voile sărmanului popor. Daţi înainte, d-lor conservatori, daţi cu toporul ! Sărăciţi tot mai mult ţara, reduceţi pe toată lumea în sapă de lemn, urcaţi dăjdiile, în­covoiaţi toate puterile sub somaţiu­­nile perceptorilor ! Aveţi puterea pe mână, profitaţi de ea şi faceţi ca în ţara românească la nimeni. Trebue să simţim zdravăn că avem pe conservatori la putere. Const. C. Bacalbaşa IT­­­NĂFAR­Ă Chestiunea Egiptului Colonia, 25 Ianuarie.— „Gazeta de Co­lonia“ află din Londra că representanţii strannî acreditaţi pe lângă curtea britanică au comunicat guvernelor lor respective, că Anglia vrea să întărească trupele de ocu­­paţiune în Egipt, dar că ea nu schimbă în­tru nimic politica sa in privinţa acestei ţări. Işi menţine de asemenea declaraţiu­­nile anterioare. Londra, 25 Ianuarie.—Se aşteaptă noul puteri în Egipt, la începutul lui Februarie Până atunci, s’a şi trimis un batalion la Port-Said. Paris, 25 Ianuarie. — Ambasadorul en­glez, lordul Dufferin, a avizat pe guvernul francez printr’o scrisoare, despre sporirea trupelor engleze de ocupaţiune în Egipt, adăogând că această hotărîre nu schimbă întru nimic intenţiunile sale în privinţa o­­cupaţiunei. D. Waddington a fost însărcinat să ia act de această declaraţiune şi să ceară lor­dului Rosebery de a preciza incidentele cari au motivat nouile măsurî hotărâte de Anglia. D. Waddington va avea după a­­miazi o întrevedere cu lordul Rosebery, Rusia şi Franţa St. Petersburg, 25 Ianuarie.­„Monito­rul oficial“ anunţă că ziarul „Grajdanin“ a fost mustrat în mod sever de către gu­vern, pentru că, vorbind de afacerea Pa­nama, făcuse alusiuni ce pot fi luate ca in­­suită adusă unor diplomaţi sus puşi. Cele­l­alte ziare au primit o comunicaţiune, pen­tru a împiedica comiterea aceleiaşi greşeli. Italia Hoţiile Băncilor Roma, 25 Ianuarie. — Camera. S’au pre­­sintat şapte întrebări şi opt, interpelări în privinţa afacerii băncilor. D. Giolitti de­clară că guvernul vrea cea mai mare lu­mină, el propune amânarea discuţiunii pe mâine. Camera aprobă. Tripla alianţă Preşedintele comunică că s’au anunţat numeroase întrebări şi interpelări, mai cu seamă a d-luî Lucifero, în privinţa apre­cierilor d-lui de Caprivi la comisiunea mi­litară relative la situaţiunea Italiei în tripla alianţa, din puntul de vedere politic, finan­ciar şi militar. D. Provost de Launay cere redu­cerea creditului Legiunii de onoare cu 100 franci, pentru a se proba voinţa Camerii de a vedea inserate în Oficialul toate decoraţiile acordate străinilor. D. Bourgeois combate această propunere, care este respinsă cu 249 voturi contra 213. Bugetul Legiunii de onoare este adoptată. O interpelare Paris, 25 Ianuarie. — D. Dérou­­llede a informat guvernul că dacă se vor da ordonanţe de neurmărire în contra membrilor Parlamentului in­culpaţi în afacerea Panama, va face o interpelare. D. de Brdn­k­enheim­ Petersburg, 25 Ianuarie.—Situa­ţiunea d lul de Mohrenheim e con­siderată ca sdruncinată în mod se­rios; se crede că va fi rechemat în curând. DIN FRANŢA Afacerea Panama Paris, 25 Ianuarie.—D. Barboux şi-a continuat pledoaria, pe care o va termina mâine. El a susţinut că d-nii Ferdinand şi Carol de Lesseps nu sunt culpabili de abus de încre­dere , căci, dacă banii de la Pa­­­nama au fost, poate, rea întrebuin­ţaţi, nu le-a servit proprielor lor in­terese. D. Baubaut a renunţat să ceară trimiterea lui înaintea înaltei Curţi. Basajetsal Legiune­ de onorre Paris, 25 Ianuarie. — In timpul discuţiuneî bugetului Legiunii de o­­noare, d. Provost de Launay, de la dreapta, a criticat abusul ce se face cu acordarea decoraţiunilor la străini; el citează caşul lui Herz, care a fost numit mare ofiţer după cererea unui ambasador străin. El reclamă inse­rarea acestor decoraţiuni în Oficialul. D. Ribot răspunde că legea nu se aplică străinilor cari nu­­şi­ au re­şedinţa în Franţa. Numărul decora­ţiunilor acordate străinilor a fost redus în mod considerabil. Fisionomia Senatului A treia şedinţă în care nu e nimic la or­dinea zilei. Senatorii petrecători sunt foarte obosiţi. Mulţime de figuri palide şi încreţite. Feţe mohorâte, oameni roti dispuşi. Un aer greoi. Trebuesc mai multe minute până ce se­natorii să parcurgă drumul din sala paşilor perduţi până în sala şedinţilor. Pentru unii, şi mai ales pentru cei ce au locuri tocmai în băncile de sus, acest urcuş li se pare o pantă de ripă, o ascensiune mai obositoare de­cât cele mai mari înăl­ţimi ale munţilor Alpi. Cei mai petrecători, cari sunt şi cel mai vioi de obiceiu, de astă dată renunţ chiar să mai meargă până la locurile lor. Preşedintele deschide şedinţa şi secretarii fac apelul nominal în mijlocul celei mai profunde tăceri. Dacă la Senat n’ar fi fericitul obiceiu ca un funcţionar să stea la intrare cu apelul nominal şi să însemne pe toţi senatorii cari vin, mulţi ar fi perdut diurna pe ziua de eri. Să credem că şedinţa se va sfîrşi prin­­tr’un sforăit general, dar din norocire sunt şi în Senatul român, ca în Senatul stră­moşilor noştri­ români, câţî­va Catoni, câţi­va bărbaţi cumpătaţi şi pudici, câţî­ va oa­meni cari repudiază plăcerile şi vanităţile lumei, pentru a-şi consacra întreaga viaţă muncei productive, binelui aproapelui şi fericirei patriei. Trei voci, din trei colţuri de tună, cerând cuvântul. Ele se înalţă ca o protestare su­blimă şi bine venită, în contra somnolen­ţei care ameninţa să învălue întreg Sena­tul, dândui aspectul unui seraifi turcesc în care opiul ’şi-a făcut efectul. D. V. A. Ureche interpelează pe minis­trul de externe, dacă nu e de părere să se consfinţească prin tratate arbitragiul. — Cum ’ţi vine nenişorule, să tulburi o linişte plăcută prin asemenea interpela­re, ’i spune un obosit tresărind din somn. — Lasă-1 frate, adaugă un altul, nu ’l vezi că e invidios și gelos ! D. Vernescu depune pe biuroul Senatului protestul membrilor familiei Ghica, contra proectului de lege modificator al legei sa­nitare. D-sa cere să se împartă la secţii şi co­mitetului de delegaţi. — Ast­a-i, Ureche, calea valea, erea pen­tru pace, Vernescu are poftă să citim vo­lume ? — Vreme de citit e acum ? Se aud es­­clamând mai multe voci. — Cer un dosar, spune d. Urdăreanu. — Nu puteai să scrii un bileţel ,minis­trului, ce erea nevoie mare pentru­ atâta lucru, să ne turburi liniştea, ii replică un vecin. — Mai cer şi raportul prefectului de Mehedinţi. — Apăi, şi tu o faci înadins, îi spune vecinul sculăndu-se furios, stătuşi trei săp­tămâni la Severin şi nu putuşi să ceri pre­fectului raportul. — Ei aşi, ţi-ai găsit, d-lor vor să facă scandal în public, să-l ştie toată lumea când cer câte o fiţuică, adaugă un alt furios deşteptat. — Nu mai aveţi nimeni de cerut vre-o hârtie, întreabă un al treilea cu voce tare. La acest zgomot un murmur general. — Dar, tăceţi odată! — Ridic şedinţa d-lor senatori, poftiţi în secţie, spune preşedintele. — Brava preşedinte, mai cereţi hârtii, spun cei deşteptaţi, în­fundîndu-se bine in fotolii. Uşierii se apropie pe rând de fie­care din senatori ghemuiţi prin fotolii: — Sunteţi poftit în secţie d-le senator. Şi de la toţi, uşierii primesc acest inva­riabil răspuns: — Am plecat! .Tip Conferinţe contradictoriu Instru­ţi­unca moralizezi ori nu pe am­ ? (Conferinţa d-lui C. G. Dsescu) Aseară, la Ateneu, înaintea unui pu­blic numeros, d. G. G. Disescu emi­nentul profesor universitar şi distinsul avocat, a răspuns d-lui Ştef. Mihălescu care i-a combătut teoria că instruc­ţiunea ar contribui la nemoralitatea omului, la Înrăirea lui, şi care a sus­ţinut din contră că instrucţiunea nu poate de­cât să-l moralizeze, să-l facă mai bun. Nimeni nu tăgădueşte binefacerile instruc­­ţiunei, a spus conferenţiarul, dar nu tre­bue să facem din ea un idol de adoraţiune, din contra să o iubim mai temperat, căci dacă instrucţiunea are bine­facerile sale, are şi relele sale ca ori­ce pe astă lume. Cine nu ştie că instrucţiunea desechilibrează mulţi creeri, produce o declasare socială, micşorează producţiunea socială, creează a­­cea boală nenorocită care se numeşte func­­ţionarismul ? Anul trecut, citind datele statistice ale unor oameni ca Tarde şi Spencer şi con­statând că numărul crimelor sporesc prin­tre cei ce ştiai carte, şi dând exemple de oameni foarte instruiţi dar criminali, am spus fără să mă gândesc mult, printr’un fel de intuiţiune a adevăru­ri, că instrucţiunea nu are influenţă contra criminalitatei omu­lui ; astăzi însă văd că atunci am avut drept şi sunt pe deplin convins de ceia ce spuneam. Apoi citează pe Spencer, Gladstone, Tarde, Garofalo, care sunt de părerea d-sale, fă­­gădueşte să dovedească şi cu ajutorul me­tafizicei adevărul exprimat de d-sa. Şi în adevăr, continuă oratorul, în om nu domină intelectul, ci partea sentimentală, partea instinctelor, şi instrucţiunea desvol­­tând partea intelectuală, nu are nici o in­fluenţă asupra părţei sentimentale. Şi împrejurul acestei trase d sa vorbeşte timp de o oră şi jumătate, aducând şi co­mentând exemple, în sprijinul proposiţiunei puse dinainte. Napoleon I a fost stăpânit de patima de a domina, Milton şi Decartes nu se putea fi inspira până nu se băga şi cu capul în ca­napea, marele jurisconsult Cujas nu putea avea limpezimea mintei până nu se trântea la pămînt, Musset se îmbăta, Milton a fost un criminal, Bacon un trădător în politică, Byron a plâns la teatru, crezând că cele ce se jucau pe scenă sunt fapte adevărate. O­­ratorul face un catalog lung de oameni mari, ca să arăte că cu toată superioritatea şi instrucţiunea lor, n’au putut să nu fie stăpâniţi de patimi joase. După d-sa o singură instrucţiune poate să moraliseze pe om: instrucţiunea reli­gioasă, pentru că ea lucrează nu asupra in­telectului, ci asupra sentimentelor prin frica de Iad şi de dumnezeu, pe care o inspiră celui care ar voi să păcătueascâ. Acestea le-a spus in esenţă d-nu C. G. Disescu aseară. D-sa are să ’şi pu­blice conferinţa in întregul ei, căci a pus de ’i-a fost stenografiată. Ar fi foarte de dorit ca şi d-nu Ştef. G. Mihăilescu să ’şi publice pe a d-sale! Gestiunea ridicată de aceşti doui conferenţiari eminenţi, e prea impor­tantă, ca să remaie numai in sala A­­teneului şi să nu fie discutată şi prin presă de toţi aceia care se gindesc şi se interesează de progresul culture!. Insă pentru ca această discuţiune să se facă împrejurul unor fapte şi ar­gumente precise, conferenţiarii trebue să -şi aştearnă negru pe alb spusele lor. Ne reservăm deci să ne spunem a­­tunci şi noi toată părerea noastră în această cestiune însemnată; deocam­dată nu putem spune de­cât atât. :• d-na Ştef. G. Mihăilescu a vorbit ca un învățat, d-na C. G. Disescu ca un avocat.

Next