Lupta, octombrie 1893 (Anul 10, nr. 2115-2140)
1893-10-14 / nr. 2126
14 OCTOMBRIE 1898 . APTA prezenţi, în şedinţa de 2 August, ţinută în palatul Camerei deputaţilor din Belgia, să trimită următoarea adresă d-lui W. E. Glad-stone, primul-ministru al Marei Bretanii , Bruxella, 12 Oct. 1893 Domnule Prim Ministru, Am luat cunoştinţă de desbaterile la care a dat naştere în Camera Comunelor, moţiunea d-lor Cremer şi Sir John Lubbock, privitoare la negocierile unui tratat de arbitragie permanent dintre Marea Britanie şi Statele Unite ale Americei, şi relevăm cu o profundă satisfacţie pasagiul următor, din discursul pe care l aţi pronunţat dv. în nu- mele guvernului, cum şi rezoluţiele cari au urmat. j »Pentru a conchide nu voi spune de i „cât aceste câte-va cuvinte: Deşi aceste j „declaraţiuni în favoarea arbitragiului şi j „în interesul general al păcei, ca şi în con- s „tra înarmărilor excesive, sunt de o mare j „valoare, mai este şi un alt mod de proce- i „dare, pe care, după părerea mea, în sfera „noastră limitată, de pe aceste bănci ne-am j „încercat să-l susţinem, şi căruia !I dau o j „valoare considerabilă, este acela de a pro- j „voca, crearea, aceea ce aşî putea numi j „Un tribunal al Europei un consiliu al „marilor Puteri, în sinul căruia s’ar putea j „preveni egoismele rivale, dacă pot să me j „serv de această expresiune barbară, sau ] „cel puţin să se facă astfel ca să se neutra- J „lize unul pe altul şi să rezulte o autoritate j „imparţială pentru regularea diferenţelor.“ „Sunt perfect convins că dacă acest egoism ar putea fi înlăturat şi dacă fiecare stat ar putea să-şi facă o idee echitabilă asupra propriilor sale pretenţii, acţiunea unei autorităţi centrale în Europa ar avea o valoare de necrezut.“ Rezoluţiunea primită de guvernul şi parlamentul englez. „Camera a aflat cu satisfacţie că cele două Camere ale congresului Statelor Unite, au cerut, prin rezoluţie, preşedintelui, de a începe din timp în timp,—când ocazia se va putea prezenta,—cu guvernele pe lângă cari relaţiunile diplomatice permit negocieri, cu scop de a obţine ca orice diferend sau conflict ce s’ar ivi, între două guverne cari nu pot fi tranşate pe calea diplomatică, să ■ poată fi supusa arbitragiului şi rezolvate în mod pacific prîa acest mijloc. Această Cameră simpatizând din toată inimă cu această idee, îşi exprimă speranţa că guvernul M. S. va acorda cooperarea sa cordială guvernului Statelor Unite, pe baza rezoluţiuneî citate mai sus.“ Aceste declaraţiunî şi rezoluţiunî, d-le prim-ministru, ne-a impresionat foarte mult şi mulţumindu-vă din toată inima, de puternicul sprijin, care s’a dat ideilor înprejurul cărora ne-amconstituit ,în faţa Europei, apărători oficioşi, ne permitem de a arăta marea lor importanţă politică. E dobîndit azi, graţie dv., că marele State intră pe calea ideeî de a rupe cu regimul barbar al răsboiului şi de a prepara soluţiunea pacifică a conflictelor, cari pot ave ivi între diferite naţiuni prin organizarea regulată a unei justiţii internaţionale. Credem că n’am putea da mai mult resunet înţeleptului şi nobilului dv. limbagiu, şi de aceea ţinem a’l răspîndi în toate statele, pe cari avem onoarea de a le reprezenta. Nu ne vom mărgini, de asemenea, de a vă da numai acest public omagiu, ci vă cerem, în acelaş timp permisiunea de a adăuga şi o respectuoasă cerere. Cuvintele se uită, ele nu însemnează nimic fără fapte. Puteţi mai bine ca noi să daţi o soluţiune eficace, luând iniţiativa rezoluţiunilor pozitive, întru atât, cât va permite convenienţele diplomatice. Ni se pare că Englitera este în poziţiune să dea marele exemplu, al unei moţiuni la fel cu acea luată de Statele-Unite şi vom vedea cu fericire, că vi s’a părut posibil, după ce aţi angajat, în mod oficial, negocieri cu această mare putere, să mergeţi mai departe, şi să urmăriţi direct, la rindul dv., pe lângă toate puterile dispuse să pri- I mească începuturile dv., încheiarea acelor tratate de arbitragiu al cărora partizan v’aţi declarat cu atâta hotărîre și cari sunt, după noi, cel mai bun mijloc prin care se poate asigura pacea popoarelor. Credem că nici o voce nu poate fi mai autorizată ca a dv. pentru a introduce aceste idei noi în spiritul guvernelor și că succesul unei asemenea apare a fi cel mai splendidă încoronare, care a putut să fie rezervată unei cariere publice deja acoperită de glorie şi care este şi mai mare, poate, prin serviciile ce-i datorează marea cauză a ideilor umanitare, ca prin acele aduse ţerei sale. Avem onoarea de a fi, domnule Prim-ministru, servitorii d-voastră respectoşi şi devotaţi. In numele biuroului conferinţeî interparlamentare. Preşedintele: E. Rahusen. Membru al Primei Camere a Statelor generale a Ţerilor de Jos. Administrator delegat: Dreotat. Consilier naţional Suiş. OAMENI ŞI LUCRURI SPERBTICHH Miraculosul — orî care ar fi forma sub care se prezintă—are întot d’auna șanse de a fi bine primit de public. Iată de ce publicul din toată Europa se pasionează după spiritism. La Paris, mai ales, sute de perde-vară bat podurile gata a esplica fenomenele oculte : medii cu efecte fizice, medii impresibile, somnambuli vorbitori, auditivi, pneumatographî, psychographî, etc. etc. Unii dorm, alţii anestase; toţi sunt predispuşi la nebunie. De aceea nu se va mira nimeni, când vom spune că există la Paris un oarecare numer de saloane spiritiste, pe poarta cărora visitatorii pot ceti aceste cuvinte, scrise cu litere groase : Spiritualsm, Spiritism — Studii de ştiinţe psychologice — Şedinţe generale la 9 ore seara. In aceste adunări, societatea este foarte amestecată. Se întîlnesc zeflemişti, cari vin pentru a seamusa; naivi a căror credulitate suportă orîce probă, un oarecare număr de streini şi foarte multe femei. Numai iniţiaţilor, spiritele le fac multă favoare de a se revela, prin mijlocirea unui mediu. Cei ce nu sunt iniţiaţi se mărginesc de a afla că sala este plină de spirite cari, prin toate colţurile, conversează între eie cu animaţiune. Cât despre zeflemişti, ei aşteaptă până ce publicul, sătul de conversaţie cu scumpele spirite, începe a lua drumul spre casă. Şi, cum sunt întotdeauna, în aceste saloane spiritiste, un oarecare număr de tinere persoane pe care părinţii au neglijat de a veni să le caute, zeflemişti noştri le oferă braţul sau o trăsură şi se grăbesc de a conduce damele la adresele cele mai depărtate. Astfel se popularisează spiritismul din zi în zi mai mult, spre marea mulţumire a tineri mei de ambele sexe. Nu este lucru uşor— când cineva nu este adept cunoscut — de a pătrunde în intimitatea nenumăratelor grupe spiritiste, cari se reunesc—într’un mod misterios— în locurile mai mult sau mai puţin sumbre, din cele patru părţi ale pământului. Dar ceia ce este sigur, e că în fiecare noapte sute de mese învârtitoare, sub mâini magnetice unite, şi mii de creioane mâzgălesc enigmatice comunicaţiunie pe cari afiliaţii le consideră, cu bună-credinţă, ca venite din lumea invizibilă. Catechismul acestei lumi aparte şi foarte curioasă este cartea lui Alan Kardec. După acest maestru al spiritismului, există spirite frivole şi spirite instructive şi, dacă voim să avem comunicaţiuni serioase trebue să avem credinţă, căci numai credinţa decide spiritele serioase a se deranja. «Spiritele serioase şi superioare nu frecventează adunările ele persoane uşoare şi superficiale. Deci, dacă o societate nu aspiră alt lucru decât a obţine fenomene extraordinare, şi aceasta pentru joc, pentru a’şî trece timpul său de plăcere, spiritele vor veni, dar adevăraţii ghizi nu vor apare.» Credinţa dar — cu sau fără ştiinţă — iată calitatea indispensabilă unui adevărat spiritist. Mai mult încă, comunicaţiunile spiritelor sunt cu atât mai interesante, cu cât mediul este mai bine dotat. Aceasta esplica succesul oarecăror mediuri de aceştia. Ei sunt cătaţi şi plătiţi în lumea mare ca şi tenorii în vogă şi, ca şi aceştia, serviţi invitaţilor. Gurile rele spun că aceşti virtuoşi ai fluidului, când mijloacele naturale lipsesc,—nu eşti a recurge la simulaţiune, pentru a nu compromite succesul şedinţei. Pentru a corespunde acestei trebuinţe de a crede într’o supravieţuire după moarte, oameni abili au clădit —mai ales în Paris—misterioase capele, unde clienţi, dar mai mult cliente alese vin a-’şi face devoţiunile lor. Se citează, într’un cartier central al Parisului, casa unui medic foarte bine cunoscut de doamnele din lumea mare. Acolo, într’un decor străin, unde făclii egipţiene luminează vag păreţii acoperiţi de hieroglifele cele mai sugestive ale simbolismului cabalistic, femeia doctorului —medium remarcabil— face sensibilă presenţa spiritelor chemate. Această rară fericire, procurată la ora fixă, nu lasă ingrate bunele suflete pentru care este preparată. Astfel cercetătoarele obişnuite ale acestor şedinţe au reuşit a face pe miraculosul medium sa primească, de la fidelele sale, mici ajutoare — chiar legaturi, se zice. In faşa I actuală ocultismul contează trei categorii de clienţi. 1) Oamenii de modă, curioşi pentru că aşa-i roga, dar în fond indiferenţi la tot, afară de corectitudinea ţinutei şi regularitatea tresurei. Ei merg la supranatural ca la o primă representaţie de circ. Despre aceştia Félix Fénéon a zis: «Si Jésus- Christ revenait sur la terre, je crois qu’on l’inviterait à dîner... 2) Istoricii ştiinţei oficiale cari nu admit nimic în afară de ceea ce ea a visat şi parafat. Aceştia spumegă ori de câte ori se face cea mai uşoară alusiune răutăcioasă la vre-un fenomen de ocultism. « 3) Pasionaţii de supranatural, gata a crede inepţiele cele mai piramidale. Aceştia scriu la sentinţe şi împing mesele cu cea mai mare bună credinţă, convinşi că nu simulează câtuşi de puţin. ----------------------------------------- căţeluşi dresaţi de d-sa, după ordinul direcţiei. Mare succes, suntem siguri că mult timp acest număr va rămâne pe programul Opletului Naţional. Dar când o asemenea noutate să prezintă la rampa înflăcărată, nu e permis unei direcţii, oricât, de serioasă ar fi, să nu pue lumea în cunoştinţă. î Dacă nu vroia direcţia să facă afişe maci, ‘ multicolor, cel puţin putea să pue pe afiş I portretul căţeluşilor. „ Mărturisesc, încă odată, că am rămas scandalizat când am văzut sala Teatrului Na- Iţional goală. Ce vrea publicul acesta să i se dea? Secole întregi au fost desmormântate, I tot ce a făcut gloria şi mărirea antichităţilor s’a reprezentat la Teatru. Ce mai vrea 5 publicul ? Lucruri noi ? Dar ce, sunt noi cei din comitet? I Toţi actorii s’au certat de minune, nu- i mai le-aşi dori să numai li se j prezinte a- I ceastă ocazie. I Prea e lucru de copii, prea e teatru de păpuşi.* * * La Teatrul Lyric s’a dat aseară Perichola cu d-na Thibault şi d. Tauffenberger în rolurile principale. Lume mai multă ca la toate reprezentaţiile. I Reprezentaţia n’a reuşit în mod splendid de oarece ambii primi cântăreţi ereau vii dispuşi. I Tauffenberger mai ales erea foarte răguşit. Rolul Pericholei nici nu convine d-nei Thibault, cel puţin după cum a jucat aseară nu a fost o Perichola desăvârşită. Astă-seară se dă Le Petit Duc. E păcat că tenorul a fost răguşit aseară. Tauffenberger este un bun artist şi are şi voce plăcută. Tel SPECTACOLE Fără îndoială, este o mare deosebire în- ’■ tre un teatru pus sub direcţia unor bărbaţi serioşi şi un teatru dat pe mâna impresa- ] riilor. Aceasta am văzut-o aseară cu prisos. Toată lumea îşi aduce aminte, ce afişe ji colosale, multicolore şi transparente, umpleau zidurile şi străzile capitalei, când la Hugo sau la Opler sosea, mai ales, câte un dresor de câini. Atrasă de aceste splendide placarde, lumea curioasă se îmbulzea spre porţile templului, în care Flichterius sau Flichtermaus îşi prezentau câinii dresaţi. In totdeauna, la asemenea spectacole, se refuza lumea la casă, cererile întrecând cu mult numărul locurilor din sală. Aseară când am intrat la teatru, ştiam că e un spectacol de varietăţi, şi am rămas întcremenit văzând sala goală. înţeleg ca publicul să nu se pasioneze de artista care dă pe do între culise, să nu alerge să vadă spada înflăcărată, să nu’î placă sfintele, nici chiar când sunt frumoase şi de carne, să nu vrea să vadă pe dracu, dar e colosala apatia şi lipsa de spirit patriotic, naţional şi de bun gust, când po- porul capitalei refuză încurajarea sa primu- lui dresor român de câini. Căci de, aseară tânărul artist Liciu, despre care am avut multe ocazii să spunem că e un artist cu viitor, a dat prima reprezentaţie cu cei doi OOOOO" No. 2126 INFORMAŢIUNI Consiliul de miniştrii ţinut aseară, după ce s'a ocupat de schimbările în magistratură, a intrat în discuţia propunerei d-lui ministru Ghermani, de a schimba impozitele. După lungi discuţiuni, miniştrii au hotărît să nu facă nici o reformă în legea impozitelor şi nici să se pue un nou impozit. D. L. Catargiu a combătut mai mult propunerea de modificare a impozitelor. Prin urmare, legea mult făgăduită a reformei impozitelor, va rămâne ca multe altele o simplă făgăduială. * * Consiliul de miniştrii a amânat pe Vineri discuţia asupra schimbărei de prefecţi. * * Iată numirile în magistratură făcute aseară şi despre care am promis să dăm amănunte: D. Alexandrescu, actual procuror pe lângă tribunalul Prahova, fost numit membru pe lângă acelaşi tribunal, în locul d-lui Emil G. Petrescu, demisionat. D. Nicolau, actual procuror la tribunalul Tecuciu, a fost permutat în aceiaşi calitate la tribunalul Prahova. D- Al. Răşcanu, membru la tribunalul Ialomiţa, a fost numit procuror la Tecuciu. D. Moscu, supleant la tribunalul Putna, a fost înaintat procuror la Ialomiţa, în locul d-lui Malcocî, care trece membru la acelaşi tribunal. D. Săulescu, actual substituit la tribunalul Roman, a fost numit supleant la Putna. D. Al. Filostrat, licenţiat în drept, a fost numit substituit la Roman. * A * Intre judeţele Bârlad-Covurluî, în pădurea de pe moşia d-luî Ioan Codrescu, este o bandă de hoţi, înarmată cu puşti, pistoale şi revolvere; ea îşi face apariţia pe moşia Gauceanu din când în când. Proprietarii şi locuitorii sunt îngrijiţi. In capul acestei bande se zice că ar fi Iacob Spiridon Maxineanu, achitat de juraţi în sesiunea trecută din Sept. 1893.* X * Din seria a II-a a candidaţilor la Bacalaureat, au reuşit următorii: Brătescu C., Briliant Osias, Bursan Iul., Gapşa G., Ceauşescu G., d-ra Cecropide Eleonora, d-ra Gecropide Teresa, Cireşeanu Ion, d-rele Chabudeanu Edinea şi Chabudeanu Paula, Ghercea Victor, Christescu Gr., Ciocan Ion, d-ra Goculescu Leontina, Cohe Adam, Gondrachi C., Conduratu G. Gr., Constantinescu Florea, d-ra Constantinescu Ion, d-ra Cordescu Cecilia.* D. Gr. Ghika, ministrul României la Berlin, a trecut ori prin Viena venind spre București. * * Eri procurorul general din Iași a primit o telegramă de la directorul penitenciarului Dobrovăţ, prin care îi cere să meargă imediat la penitenciar, deoarece o revoltă a deţinuţilor este iminentă. Un membru al parchetului de Iaşi a şi plecat la Dobrovăţ. După câte am putut afla, causa insubordonanţei arestaţilor ar fi neînţelegerile dintre căpitanul comandant al companiei de gardă şi directorul penitenciarului.* * Mâine la ora 1 şi jum, se va celebra un serviciu divin fia biserica Domniţa, de vis-a-vis de Legaţia rusească pen-,tru îngroparea osemintelor unui dr. general de brigadă rus şi ale unui locotenent, cari au fost scoşi din mormintele din curtea bisericei Sărindar. La acest serviciu vor asista membrii Legaţiei ruseşti. * * D. Gârleşteanu, procuror la Curtea din Craiova, ne telegrafiază azi că d-sa n’a avut nici o convorbire cu ministrul de justiţie în privinţa înaintărei d-sale ca membru la Curte. Niciodată nu ne-a plăcut să lungim vorba fără folos. Nefiind în joc o chestie gravă, lăsăm ultimul cuvânt d-lui Gârleşteanu. • * Primim din partea lucrătorilor tipografi din Iaşi un protest energic împotriva modului neuman cu care sunt trataţi colegii lor de la stabilimentul grafic «Miron Costin», al d-lui Codrescu.* * * Câteva caşuri de anghină difterică s’au ivit în comuna Slobozia-Conache din jud. Covurluia, din cari unele au fost chiar mortale; asemenea s’a ivit un caş şi în tirgul Pechea. * * In judeţul Braila, holera face ravagii. La comuna Viziru, valea cânepei şi la Gropeni sunt o mulţime de bolnavi de holeră. In Gropeni numai într’o singură casă sunt 12 persoane bolnave de oleră din care trei a şi murit. Dr. Blazian inspector sanitar, se află în localitate unde împreună cu dranzii Rosenfeld și Sax iau măsurile pentru isolarea bolnavilor.* * * * * FO1ȚA SOIARULUI ,LUPTA“ 60 MADELENA FERRI de EMIL ZOLAN — Nu răspunzi ?.... Doamne! ce discretă ești!.... Tu ai ales odaea asta?... Tu ’ți aduci aminte de ea, nu așa ? Ah ! ce nopți și zile bunel... Știi tu că ’l joci pe d-1, aducându-1 aci? El râse cu hohot. Madelena, sdrobită, se uita la el năucă. — Eu n’am fost nici-odată găgăută, adaose el; cred că m’ai uitat de tot..... Cu toate acestea n’așî vrea să fiu în locul d-luî acesta.... Fie vorba între noi, la dracu, de ce ai ales odaea asta ?.... Nu răspunzi ?..... Atunci ne-am despărțit supărați? —■ Nu, zise ea cu un ton surd. Ea șovăia, se rezemă ca să nu cază. Simțea că n’o să aibă curajul să vorbească ; nici o dată n’are să îndrăsnească să pomenească pe Guillaume acuma când Iacob rîsese de omul care trebuia să petreacă noaptea cu ea în odaia în care odinioară se iubiseră amândoi. Și mai trebuia să o și bănuiască, cu o glumă brutală a omului care umblă după chefuri, că ea a ales anume odaia asta! I se părea că primul ei amant, cu un cuvânt, o arunca iar în noroiul din care n’ar fi trebuit să iasă; ea se credea murdărită cu o pată aşa de imposibil de şters, că lăsă capul în jos cu ruşine, ca o vinovată. De altfel, presenţa lui Iacob o făcea, ca şi în ajun, să-şî piarză sîngele rece şi energia obicinuită să-şi piarză capul; de la temperamentul lui sîngeros îi venea sguduituri adânci; băiatul acesta puternic căruia tot aparţinea cu legături intime de carne, îi sdrobea voinţele numai cu sunetul glasului lui, cu o singură privire o făcea slabă şi învinsă. Cînd simţi în fiinţa ei acea muere de femee supusă, ei i se făcu frică de primele-i gânduri de luptă, se abandonă. Iacob nu ştia nimic, întâmplarea îl împingea în drumul ei; ea are să-şi soarbă ruşinea până în capăt, are să aștepte să plece el. — Dar nu tremura! ’ zise el continuând să râză. Me ei drept o ciumă ? ’Ți-am spus deja, că voiam numai să-ți string mâna. Mă arăt și dispar... n’am poftă să văd pe domnul. La cel mai mic sgomot, o șterg... El se duse să asculte la ușa pe care o lăsase deschisă. Apoi se întoarse fără ca atitudinea Madelenei să-l facă să piarză ceva din veselia lui. întrevederea aceasta originală ’1 amusa. El nu simțea de loc partea crudă și grosolană. — Știi tu, continuă el, că cât p’aci era să rămâi în fundul mărei? Dar peștii nu m’au vrut .. Mă întorc să trăesc la Paris. Oh! am să te mai întâlnesc eu și nădăjduesc că n’ai să mai faci pe înfricoșata... Dar tu ce ai ajuns ? ce faci ? — Nimic, răspunse Madelena. Ea era fără putere, îl asculta și răspundea ca o maşină. Ea ’și zicea că el o să plece și că pe urmă are să se gândească. In amețeala ei, nici nu m i-a venit în gând că bărbatul ei ar putea să vie din moment în moment. — Ah! zise el pierzându-şi cumpătul puţin, nu faci nimic. Doamne ! ce rece eşti! Şi eu credeam că ai să-mi sari de gât !... Va să zică ’1 iubeşti? — Da. — Cu atât mai bine !... Eu urăsc pe oamenii cu inima deşartă... Și de mult ești cu el? — De cinci ani. — Drace ! Iată un amor serios... Nu e Raul cel gros, sigur?.. Atunci Gheorghe?.. Nu? Atunci poate că blondul cel mic Julien Durand? Nici el? jjAtunci e cineva pe care nu-1 cunosc eu? Ea îngălbeni și mai tare; o apucă un fior, care făcu să treacă pe fața ei o expresiune de suferinţă nespusă. Iacob gândi că ei i se părea, că aude paşii amantului ei. — Ah ! nu tremura aşa, mai zice el, ’ţi am făgăduit, că o să mă duc, îndată ce voia auzi să vine. îmi face plăcere să stau puţin de vorbă cu tine... Atunci, nu mai vezi de loc pe băeţii pe care ţi ’i-am pomenit ? — Nu. •— Erau băeţi buni, camarazi de o zi, la care m’am gândit câte odată, când eram departe de Franţa... ’Ţi-aduci tu aminte zilele vesele pe cari le-am petrecut cu ei împreună ? Plecam de dimineaţă la pădurea de laVerrieres şi ne întorceam seara încărcaţi cu crăci de liliac. Şi azi ’mi-aduc aminte de enormele castroane de fragile mâneam, mai cu deosebire de odăiţa albastră în care ne culcam aşa de des: la cinci ceasuri deschideam ferestrele şi tu te deşteptai cu soarele in ochi... Totd’auna m’am gândit că unul din excelenţii mei prieteni trebuia să-mi fi luat locul în inima ta. Madelena făcu un gest de rugăciune. Dar Iacob începea să fie cam supărat de atitudinea ei rece ; el continuă brutal: — Haide, tu poţi să-’mi spui tot adevărul, eu nu mă voiu supăra. Așa a fost să fie, nu zice nu... Ei bine, așa-i viața: oamenii să iau, se despart, se găsesc iar. Nu trece săptămână să nu mă întâlnesc cu vreuna veche... Tu faci rău să ai lucrurile pe tonul tragic şi să te porţi cu mine ca cu un duşman... Erai aşa de veselă, aşa de nepăsătoare ! El o contempla şi se minuna că o revede grasă şi sănătoasă, în floarea frumusețe! el. — Geaba ’mi stai încruntată, zice el, eu găsesc că te-ai făcut mai frumoasă. Tu te-ai făcut femee, Madelene, şi ai trebuit să fi fost fericită... la te uită puţin la mine. Ah! Unde mi-e părul rumeniu, unde mi-e pieliţa albă şi sidefie ! El se apropiase, o licurice de pofte îi trecu în ochi. — Aide, nu vrei să mă săruți înainte de a mă duce ? Madelena se dete pe spate, ca să scape din mâinile lui, care se întindea și spre ea. — Nu, lasă-mă! bâlbâi ea cu glasul sfârșit. Iacob fu izbit de disperarea ce era în vorba ei. Subit, el se făcu serios; fondul bun al caracterului lui fu mișcat, în mod vag își dete seama, că a fost brutal, fără să fi voit. In tăcere, făcu câțiva pași spre ușă. Apoi se opri și, întorcându-se, spuse: — Tu ai dreptate, Madelene. Sunt un prost, am făcut rău de am venit aci. .. Iartă-mi râsul, cum eu îți era răceala. Dacă-i adevărat că iubești pe omul ăsta, să nu rămâi cu el în această odae. (Va urma).