Lupta, octombrie 1893 (Anul 10, nr. 2115-2140)

1893-10-14 / nr. 2126

14 OCTOMBRIE 1898 ­. A­P­T­A prezenţi, în şedinţa de 2 August, ţinută în­­ palatul Camerei deputaţilor din Belgia, să­­ trimită următoarea adresă d-lui W. E. Glad-­­­stone, primul-ministru al Marei­ Bretanii ,­­ Bruxella, 12 Oct. 1893­­ Domnule Prim Ministru, Am luat cunoştinţă de desbaterile la care­­ a dat naştere în Camera Comunelor, mo­­­­ţiunea d-lor Cremer şi Sir John Lubbock,­­ privitoare la negocierile unui tratat de ar­­bitragie permanent dintre Marea Britanie şi Statele­ Unite ale Americei, şi relevăm cu­­ o profundă satisfacţie pasagiul următor, din­­ discursul pe care l aţi pronunţat d­v. în nu-­­ mele guvernului, cum şi rezoluţiele cari au­­ urmat. j »Pentru a conchide nu voi­ spune de i „cât aceste câte-va cuvinte: De­şi aceste j „declaraţiuni în favoarea arbitragiului şi j „în interesul general al păcei, ca şi în con- s „tra înarmărilor excesive, sunt de o mare j „valoare, mai este şi un alt mod de proce- i „dare, pe care, după părerea mea, în sfera „noastră limitată, de pe aceste bănci ne-am j „încercat să-l susţinem, şi căruia !I dau o j „valoare considerabilă, este acela de a pro- j „voca, crearea, aceea ce a­şî putea numi j „Un tribunal al Europei un consiliu al­­ „marilor Puteri, în sinul căruia s’ar putea j „preveni egoismele rivale, dacă pot să me j „serv de această expresiune barbară, sau ] „cel puţin să se facă ast­fel ca să se neutra- J „lize unul pe altul şi să rezulte o autoritate j „imparţială pentru regularea diferenţelor.“­­ „Sunt perfect convins că dacă acest egoism­­ ar putea fi înlăturat şi dacă fie­care stat ar putea să-şi facă o idee echitabilă asupra propriilor sale pretenţii, acţiunea unei au­torităţi centrale în Europa ar avea o va­loare de necrezut.“ Rezoluţiunea primită de guvernul şi par­lamentul englez. „Camera a aflat cu satisfacţie că cele două Camere ale congresului Statelor­ Unite, au cerut, prin rezoluţie, preşedintelui, de a începe din timp în timp,—când ocazia se va putea prezenta,—cu guvernele pe lângă cari­­ relaţiunile diplomatice permit negocieri, cu­­ scop de a obţine ca ori­ce diferend sau­­ conflict ce s’ar ivi, între două guverne cari­­ nu pot fi tranşate pe calea diplomatică, să ■ poată fi supusa arbitragiului şi rezolvate în mod pacific prîa acest mijloc. Această Ca­meră simpatizând din toată inimă cu această idee, îşi exprimă speranţa că guvernul M. S. va acorda cooperarea sa cordială guver­nului Statelor­ Unite, pe baza rezoluţiuneî citate mai sus.“ Aceste declaraţiunî şi rezoluţiunî, d-le prim-ministru, ne-a impresionat foarte mult şi mulţumindu-vă din toată inima, de pu­ternicul sprijin, care s’a dat ideilor în­pre­­jurul cărora ne-am­­constituit ,în faţa Eu­ropei, apărători oficioşi, ne permitem de a arăta marea lor importanţă politică. E dobîndit azi, graţie d­v., că marele State intră pe calea ideeî de a rupe cu re­gimul barbar al răsboiului şi de a prepara soluţiunea pacifică a conflictelor, cari pot a­ve ivi între diferite naţiuni prin organiza­rea regulată a unei justiţii internaţionale. Credem că n’am putea da mai mult resu­­net înţeleptului şi nobilului d­v. limbagiu, şi de aceea ţinem a’l răspîndi în toate sta­tele, pe cari avem onoarea de a le repre­zenta. Nu ne vom mărgini, de asemenea, de a vă da numai acest public omagiu, ci vă ce­rem, în acelaş timp permisiunea de a adăuga şi o respectuoasă cerere. Cuvintele se uită, ele nu însemnează ni­mic fără fapte. Puteţi mai bine ca noi să daţi o soluţiune eficace, luând iniţiativa re­­zoluţiunilor pozitive, întru atât, cât va per­mite convenienţele diplomatice. Ni se pare că Englitera este în poziţiune să dea marele exemplu, al unei moţiuni la fel cu acea luată de Statele-Unite şi vom vedea cu fericire, că vi s’a părut posibil, după ce a­ţi angajat, în mod oficial, nego­cieri cu această mare putere, să mergeţi­­ mai departe, şi să urmăriţi direct, la rindul­­ dv., pe lângă toate puterile dispuse să pri- I mească începuturile dv., încheiarea acelor­­ tratate de arbitragiu al cărora partizan v’aţi declarat cu atâta hotărîre și cari sunt, după noi, cel mai bun mijloc prin care se poate asigura pacea popoarelor. Credem că nici o voce nu poate fi mai auto­rizată ca a dv. pentru a introduce aceste idei noi în spiritul guvernelor și că succesul unei asemenea apare a fi cel mai splendidă înco­ronare, care a putut să fie rezervată unei cariere publice deja acoperită de glorie şi care este şi mai mare, poate, prin serviciile ce-i datorează marea cauză a ideilor uma­nitare, ca prin acele aduse ţerei sale. Avem onoarea de a fi, domnule Prim-ministru, servitorii d-voastră respectoşi şi devotaţi. In numele biuroului conferinţeî interparlamentare. Preşedintele: E. Rahusen. Membru al Primei Camere a Statelor generale a Ţerilor de Jos. Administrator delegat: D­r­eot­at. Consilier naţional Suiş. OAMENI ŞI LUCRURI SPERBTICHH Miraculosul — orî­ care ar fi forma sub care se prezintă—are în­tot­ d’a­una șanse de a fi bine primit de public. Iată de ce publicul din toată Europa se pasionează după spiritism. La Paris, mai ales, sute de perde-vară bat podurile gata a esplica fenomenele oculte : medii cu efecte fizice, medii impresibile, somnambuli vorbitori, auditivi, pneumatographî, psychogr­aphî, etc. etc. Unii dorm, alţii an­estase; toţi sunt predispuşi la nebunie. De aceea nu se va mira nimeni, când vom spune că există la Paris un oare­care numer de saloane spiritiste, pe poarta cărora visitatorii pot ceti aceste cuvinte, scrise cu litere groase : Spiritual­sm, Spiritism — Studii de ştiinţe psychologice — Şedinţe generale la 9 ore seara. In aceste adunări, societatea este foarte amestecată. Se întîlnesc zeflemişti, cari vin pentru a seamusa; naivi a căror cre­dulitate suportă orî­ce probă, un oare­care număr de streini şi foarte multe fe­mei. Numai iniţiaţilor, spiritele le fac multă favoare de a se revela, prin mij­locirea unui mediu. Cei ce nu sunt ini­ţiaţi se mărginesc de a afla că sala este plină de spirite cari, prin toate colţurile, conversează între eie cu animaţiune. Cât despre zeflemişti, ei aşteaptă până ce pu­blicul, sătul de conversaţie cu scumpele spirite, începe a lua drumul spre casă. Şi, cum sunt în­tot­dea­una, în aceste saloane spiritiste, un oare­care număr de tinere persoane pe care părinţii au neglijat de a veni să le caute, zeflemişti noştri­ le oferă braţul sau o trăsură şi se grăbesc de a conduce damele la adresele cele mai depărtate. Ast­fel se popularisează spiritismul din zi în zi mai mult, spre marea mulţumire a tineri mei de ambele sexe. Nu este lucru uşor— când cine­va nu este adept cunoscut — de a pătrunde în intimitatea nenumăratelor grupe spiritiste, cari se reunesc—într’un mod misterios— în locurile mai mult sau mai puţin sumbre, din cele patru părţi ale pământului. Dar ceia ce este sigur, e că în fie­care noapte sute de mese învârtitoare, sub mâini mag­netice unite, şi mii de creioane mâzgălesc enigmatice comunicaţiunie pe cari afiliaţii le consideră, cu bună-credinţă, ca venite din lumea invizibilă. Catechismul acestei lumi a­parte şi foarte curioasă este cartea lui Alan Kar­­dec. După acest maestru al spiritismului, există spirite frivole şi spirite instructive şi, dacă voim să avem comunicaţiuni se­rioase trebue să avem credinţă, căci nu­mai credinţa decide spiritele serioase a se deranja. «Spiritele serioase şi superioare nu fre­­cventează adunările ele persoane uşoare şi superficiale. Deci, dacă o societate nu as­piră alt lucru de­cât a obţine fenomene extra­ordinare, şi aceasta pentru joc, pen­tru a’şî trece timpul său de plăcere, spi­ritele vor veni, dar adevăraţii ghizi nu vor apare.» Credinţa dar — cu sau fără ştiinţă — iată calitatea indispensabilă unui adevărat spiritist. Mai mult încă, comunicaţiunile spiritelor sunt cu atât mai interesante, cu cât mediul este mai bine dotat. Aceasta esplica succesul oare­căror me­diuri­ de aceştia. Ei sunt cătaţi şi plă­tiţi în lumea mare ca şi tenorii în vogă şi, ca şi aceştia, serviţi invitaţilor. Gurile rele spun că aceşti virtuoşi ai fluidului, când mijloacele naturale lipsesc,—nu eşti a recurge la simulaţiune, pentru a nu compromite succesul şedinţei. Pentru a corespunde acestei trebuinţe de a crede într’o supravieţuire după moarte, oameni abili au clădit —mai ales în Pa­ris—misterioase capele, unde clienţi, dar mai mult cliente alese vin a-’şi face devo­­ţiunile lor. Se citează, într’un cartier cen­tral al Parisului, casa unui medic foarte bine cunoscut de doamnele din lumea mare. Acolo, într’un decor străin, unde făclii egipţiene luminează vag păreţii acoperiţi de hieroglifele cele mai sugestive ale sim­bolismului cabalistic, femeia doctorului —medium remarcabil— face sensibilă pre­­senţa spiritelor chemate. Această rară fericire, procurată la ora fixă, nu lasă ingrate bunele suflete pen­tru care­ este preparată. Ast­fel cercetătoarele obişnuite ale acestor şedinţe au reuşit a face pe miraculosul medium sa primească, de la fidelele sale, mici ajutoare — chiar legaturi, se zice. In faşa­ I actuală ocultismul contează trei categorii de clienţi. 1) Oamenii de modă, curioşi pentru­ că aşa-i roga, dar în fond indiferenţi la tot, afară de corectitudinea ţinutei şi regula­ritatea tresurei. Ei merg la supranatural ca la o primă representaţie de circ. Despre aceştia Félix Fénéon a zis: «Si Jésus- Christ revenait sur la terre, je crois qu’on l’inviterait à dîner... 2) Istoricii ştiinţei oficiale cari nu ad­mit nimic în afară de ceea­ ce ea a visat şi parafat. Aceştia spumegă ori de câte­ ori se face cea mai uşoară alusiune răutăcioasă la vre-un fenomen de ocultism. « 3) Pasionaţii de supranatural, gata a crede inepţiele cele mai piramidale. Aceştia scriu la sentinţe şi împing mesele cu cea mai mare bună credinţă, convinşi că nu simulează câtuşi de puţin. -----------------------------------------­ căţeluşi dresaţi de d-sa, după ordinul di­recţiei. Mare succes, suntem siguri că mult timp acest număr va rămâne pe programul O­­pletului Naţional. Dar când o asemenea noutate să prezintă la rampa înflăcărată, nu e permis unei di­recţii, ori­cât, de serioasă ar fi, să nu pue­­ lumea în cunoştinţă. î Dacă nu vroia direcţia să facă afişe maci, ‘ multi­color, cel puţin putea să pue pe afiş I portretul căţeluşilor. „ Mărturisesc, încă odată, că am rămas scan­dalizat când am văzut sala Teatrului Na- I­ţional goală. Ce vrea publicul acesta să i se­­ dea? Secole întregi au fost desmormântate, I tot ce a făcut gloria şi mărirea antichită­­­­ţilor s’a reprezentat la Teatru. Ce mai vrea 5 publicul ? Lucruri noi ? Dar ce, sunt noi cei­­ din comitet? I Toţi actorii s’au certat de minune, nu- i mai le-aşi dori să numai li se j prezinte a- I ceastă ocazie. I Prea e lucru de copii, prea e teatru de păpuşi.* * * La Teatrul Lyric s’a dat aseară Perichola cu d-na Thibault şi d. Tauffenberger în ro­lurile principale. Lume mai multă ca la toate­­ reprezentaţiile. I Reprezentaţia n’a reuşit în mod splendid­­ de oare­ce ambii primi cântăreţi ereau vi­­i dispuşi. I Tauffenberger mai ales erea foarte răgu­şit. Rolul Pericholei nici nu convine d-nei Thibault, cel puţin după cum a jucat aseară nu a fost o Perichola desăvârşită. Astă-seară se dă Le Petit Duc. E păcat că tenorul a fost răguşit aseară. Tauffenberger este un bun artist şi are şi voce plăcută. Tel SPECTACOLE Fără îndoială, este o mare deosebire în- ’■ tre un teatru pus sub direcţia unor bărbaţi­­ serioşi şi un teatru dat pe mâna impresa- ] riilor. Aceasta am văzut-o aseară cu prisos. Toată lumea îşi aduce aminte, ce afişe ji colosale, multicolore şi transparente, umpleau­­ zidurile şi străzile capitalei, când la Hugo­­ sau la Opler sosea, mai ales, câte un dresor de câini. Atrasă de aceste splendide placarde, lu­mea curioasă se îmbulzea spre porţile tem­plului, în care Flichterius sau Flichtermaus îşi prezentau câinii dresaţi. In tot­dea­una, la asemenea spectacole, se refuza lumea la casă, cererile întrecând cu­­ mult numărul locurilor din sală. Aseară când am intrat la teatru, ştiam că­­ e un spectacol de varietăţi, şi am rămas în­­t­cremenit văzând sala goală. înţeleg ca publicul să nu se pasioneze de artista care dă pe do între culise, să nu alerge să vadă spada înflăcărată, să nu’î placă sfintele, nici chiar când sunt frumoase şi de carne, să nu vrea să vadă pe dracu, dar e colosala apatia şi lipsa de spirit pa­triotic, naţional şi de bun gust, când po-­­ porul capitalei refuză încurajarea sa primu-­­ lui dresor român de câini. Căci de, aseară tânărul artist Liciu, despre care am avut multe ocazii să spunem că e un artist cu viitor, a dat prima reprezentaţie cu cei doi OOOOO" No. 2126 INFORMAŢIUNI Consiliul de miniştrii ţinut a­­seară, după ce s'a ocupat de schim­bările în magistratură, a intrat în discuţia propunerei d-lui ministru Ghermani, de a schimba impo­zitele. După lungi discuţiuni, miniştrii au hotărît să nu facă nici o re­formă în legea impozitelor şi nici să se pue un nou impozit. D. L. Catargiu a combătut mai mult propunerea de modificare a impozitelor. Prin urmare, legea mult făgă­duită a reformei impozitelor, va rămâne ca multe altele o simplă făgăduială. * * Consiliul de miniştrii a amânat pe Vineri discuţia asupra schim­­bărei de prefecţi. * * Iată numirile în magistratură fă­cute aseară şi despre care am promis să dăm amănunte: D. Alexandrescu, actual procuror pe lângă tribunalul Prahova, fost numit membru pe lângă acelaşi tri­bunal, în locul d-lui Emil G. Petrescu, demisionat. D. Nicolau, actual procuror la tri­bunalul Tecuciu, a fost permutat în aceiaşi calitate la tribunalul Prahova. D- Al. Răşcanu, membru la tribu­nalul Ialomiţa, a fost numit procuror la Tecuciu. D. Moscu, supleant la tribunalul Putna, a fost înaintat procuror la Ia­lomiţa, în locul d-lui Malcocî, care trece membru la acelaşi tribunal. D. Săulescu, actual substituit la tri­bunalul Roman, a fost numit supleant la Putna. D. Al. Filostrat, licenţiat în drept, a fost numit substituit la Roman. * A * Intre judeţele Bârlad-Covurluî, în pădurea de pe moşia d-luî Ioan Co­­drescu, este o bandă de hoţi, înar­mată cu puşti, pistoale şi revolvere; ea îşi face apariţia pe moşia Gauceanu din când în când. Proprietarii şi locuitorii sunt în­grijiţi. In capul acestei bande se zice că ar fi Iacob Spiridon Maxineanu, achi­tat de juraţi în sesiunea trecută din Sept. 1893.* X * Din seria a II-a a candidaţilor la Bacalaureat, au reuşit următorii: Brătescu C., Briliant Osias, Bursan Iul., Gapşa G., Ceauşescu G., d-ra Ce­­cropide Eleonora, d-ra Gecropide Te­resa, Cireşeanu Ion, d-rele Chabu­­deanu Edinea şi Chabudeanu Paula, Ghercea Victor, Christescu Gr., Cio­can Ion, d-ra Goculescu Leontina, Cohe Adam, Gondrachi C., Conduratu G. Gr., Constantinescu Florea, d-ra Constantinescu Ion, d-ra Cordescu Cecilia.* D. Gr. Ghika, ministrul României la Berlin, a trecut ori prin Viena ve­nind spre București. * * Eri procurorul general din Iași a primit o telegramă de la directorul penitenciarului Dobrovăţ, prin care îi cere să meargă imediat la penitenciar, de­oare­ce o revoltă a deţinuţilor este iminentă. Un membru al parchetului de Iaşi a şi plecat la Dobrovăţ. După câte am putut afla, causa in­­subordonanţei arestaţilor ar fi neîn­ţelegerile dintre căpitanul comandant al companiei de gardă şi directorul penitenciarului.*­­ * Mâine la ora 1 şi jum, se va celebra un serviciu divin­ fia biserica Domniţa, de vis-a-vis de Legaţia rusească­ pen-,­tru îngroparea osemintelor unui dr. general de brigadă rus şi ale unui lo­cotenent, cari au fost scoşi din mor­mintele din curtea bisericei Sărindar. La acest serviciu vor asista mem­brii Legaţiei ruseşti. * * D. Gârleşteanu, procuror la Curtea din Craiova, ne telegrafiază azi că d-sa n’a avut nici o convorbire cu minis­trul de justiţie în privinţa înaintărei d-sale ca membru la Curte. Nici­odată nu ne-a plăcut să lun­gim vorba fără folos. Ne­fiind în joc o chestie gravă, lăsăm ultimul cuvânt d-lui Gârleşteanu. • * Primim din partea lucrătorilor ti­pografi din Iaşi un protest energic îm­potriva modului neuman cu care sunt trataţi colegii lor de la stabilimentul grafic «Miron Costin», al d-lui Co­­drescu.* * * Câte­va caşuri de anghină difterică s’au ivit în comuna Slobozia-Conache din jud. Covurluia, din cari unele au fost chiar mortale; asemenea s’a ivit un caş şi în tirgul Pechea. * * In judeţul Braila, holera face ravagii. La comuna Viziru, valea cânepei şi la Gropeni sunt o mulţime de bolnavi de holeră. In Gropeni numai într’o sin­g­ură casă sunt 12 persoane bolnave de oleră din care trei a şi murit. Dr. Blazian inspector sanitar, se află în localitate unde împreună cu d­ranzii Rosenfeld și Sax iau măsurile pentru isolarea bolnavilor.* * * * * FO1ȚA SOIAR­ULUI ,LUPTA“ 60 MADELENA FER­RI de EMIL ZOLA­N — Nu răspunzi ?.... Doamne! ce discretă ești!.... Tu ai ales odaea asta?... Tu ’ți a­­duci aminte de ea, nu­­ așa ? Ah ! ce nopți și zile bunel... Știi tu că ’l joci pe d-1, aducându-1 aci? El râse cu hohot. Madelena, sdrobită, se uita la el năucă. — Eu n’am fost nici-o­dată găgăută, a­­daose el; cred că m’ai uitat de tot..... Cu toate acestea n’așî vrea să fiu în locul d-luî acesta.... Fie vorba între noi, la dracu, de ce ai ales odaea asta ?.... Nu răspunzi ?..... Atunci ne-am despărțit supărați? —■ Nu, zise ea cu un ton surd. Ea șovăia, se rezemă ca să nu cază. Sim­țea că n’o să aibă curajul să vorbească ; nici o dată n’are să îndrăsnească să pome­nească pe Guillaume acuma când Iacob rî­­sese de omul care trebuia să petreacă noap­­tea cu ea în odaia în care odinioară se iubiseră amândoi. Și mai trebuia să o și bănuiască, cu o glumă brutală a omului care umblă după chefuri, că ea a ales a­­nume odaia asta! I se părea că primul ei amant, cu un cuvânt, o arunca iar în no­roiul din care n’ar fi trebuit să iasă; ea se credea murdărită cu o pată aşa de im­posibil de şters, că lăsă capul în jos cu ruşine, ca o vinovată. De alt­fel, presenţa lui Iacob o făcea, ca şi în ajun, să-şî piarză sîngele rece şi energia obicinuită să-şi piarză capul; de la temperamentul lui sîngeros îi venea sguduituri adânci; băiatul acesta pu­ternic căruia tot aparţinea cu legături in­time de carne, îi sdrobea voinţele numai cu sunetul glasului lui, cu o singură pri­vire o făcea slabă şi învinsă. Cînd simţi în fiinţa ei acea muere de femee supusă, ei i se făcu frică de primele-i gânduri de luptă, se abandonă. Iacob nu ştia nimic, întâmplarea îl împingea în drumul ei; ea are să-şi soarbă ruşinea până în capăt, are să aștepte să plece el. — Dar nu tremura! ’­ zise el continuând să râză. Me ei drept o ciumă ? ’Ți-am spus deja, că voiam numai să-ți string mâna. Mă arăt și dispar... n’am poftă să văd pe domnul. La cel mai mic sgomot, o șterg... El se duse să asculte la ușa pe care o lăsase deschisă. Apoi se întoarse fără ca atitudinea Madelenei să-l facă să piarză ceva din veselia lui. întrevederea aceasta originală ’1 amusa. El nu simțea de loc partea crudă și grosolană. — Știi tu, continuă el, că cât p’aci era să rămâi în fundul mărei? Dar peștii nu m’au vrut .. Mă întorc să trăesc la Paris. Oh! am să te mai întâlnesc eu și nădăj­­duesc că n’ai să mai faci pe înfricoșata... Dar tu ce ai ajuns ? ce faci ? — Nimic, răspunse Madelena. Ea era fără putere, îl asculta și răspun­dea ca o maşină. Ea ’și zicea că el o să plece și că pe urmă are să se gândească. In amețeala ei, nici nu m i-a venit în gând că bărbatul ei ar putea să vie din moment în moment. — Ah! zise el pierzându-şi cumpătul puţin, nu faci nimic. Doamne ! ce rece eşti! Şi eu credeam că ai să-mi sari de gât !... Va să zică ’1 iubeşti? — Da. — Cu atât mai bine !... Eu urăsc pe oamenii cu inima deşartă... Și de mult ești cu el? — De cinci ani. — Drace ! Iată un amor serios... Nu e Raul cel gros, sigur?.. Atunci Gheorghe?.. Nu? Atunci poate că blondul cel mic Ju­lien Durand? Nici el? jjAtunci e cine­va pe care nu-1 cunosc eu? Ea îngălbeni și mai tare; o apucă un fior, care făcu să treacă pe fața ei o ex­presiune de suferinţă nespusă. Iacob gândi că ei i se părea, că aude paşii amantu­lui ei. — Ah ! nu tremura aşa, mai zice el, ’ţi am făgăduit, că o să mă duc, îndată ce voia auzi să vine. îmi face plăcere să stau puţin de vorbă cu tine... Atunci, nu mai vezi de loc pe băeţii pe care ţi ’i-am pomenit ? — Nu. •— Erau băeţi buni, camarazi de o zi, la care m’am gândit câte odată, când eram de­parte de Franţa... ’Ţi-aduci tu aminte zilele vesele pe cari le-am petrecut cu ei împreună ? Plecam de dimineaţă la pădurea de laVer­­rieres şi ne întorceam seara încărcaţi cu crăci de liliac. Şi azi ’mi-aduc aminte de enormele castroane de fragile mâneam, mai cu deosebire de odăiţa albastră în care ne culcam aşa de des: la cinci ceasuri deschi­deam ferestrele şi tu te deşteptai cu soarele in ochi... Tot­d’auna m’am gândit că unul din excelenţii mei prieteni trebuia să-­mi fi luat locul în inima ta. Madelena făcu un gest de rugăciune. Dar Iacob începea să fie cam supărat de atitu­dinea ei rece ; el continuă brutal: — Haide, tu poţi să-’mi spui tot adevă­rul, eu nu mă voiu supăra. Așa a fost să fie, nu zice nu... Ei bine, așa-i viața: oa­menii să iau, se despart, se găsesc iar. Nu trece săptămână să nu mă întâlnesc cu vre­una veche... Tu faci rău să ai lucrurile pe tonul tragic şi să te porţi cu mine ca cu un duşman... Erai aşa de veselă, aşa de ne­­păsătoare ! El o contempla şi se minuna că o re­vede grasă şi sănătoasă, în floarea frumu­sețe! el. — Geaba ’mi stai încruntată, zice el, eu găsesc că te-ai făcut mai frumoasă. Tu te-ai făcut femee, Madelene, şi ai trebuit să fi fost fericită... la te uită puţin la mine. Ah! Unde mi-e părul rumeniu, unde mi-e pieliţa albă şi sidefie ! El se apropiase, o licurice de pofte îi trecu în ochi. — Aide, nu vrei să mă săruți înainte de a mă duce ? Madelena se dete pe spate, ca să scape din mâinile lui, care se întindea și spre ea. — Nu, lasă-mă! bâlbâi ea cu glasul sfârșit. Iacob fu izbit de­ disperarea ce era în vorba ei. Subit, el se făcu serios; fondul bun al caracterului lui fu mișcat, în mod vag își dete seama, că a fost brutal, fără să fi voit. In tăcere, făcu câți­va pași spre ușă. Apoi se opri și, întorcându-se, spuse: — Tu ai dreptate, Madelene. Sunt un prost, am făcut rău de am venit aci. .. Iartă-mi râsul, cum eu îți era răceala. Dacă-i adevărat că iubești pe omul ăsta, să nu ră­mâi cu el în această odae. (Va urma).

Next