Lupta, noiembrie 1894 (Anul 11, nr. 2429-2452)

1894-11-26 / nr. 2449

ANUL XI No. 2449 ASOHAMENTEI IN TARA On an ....................................... .... 40 1st Şease luni................... .... 20 B 1’rei luni........................................................10 „ Pentru învățători pe un an........................ . 30 * in srBKM­ Etate On aa..................................................... . 50 Se fac luni .................................. ..... 25 Trei Ioni..........................................................16 ffijksmeruG 15 Dani redacțiuneat . Calea Victoriei SSo. 76, Etajul l-«u EDITIU Bk DOUA Pe pagină III, 30 litere, corp 7 » » IV n „ . Inverte yi reclame , „ ' ‘J r­. 1 lea li al 20 bani linia 2 lei lini* Pentru mnunciurî * o» »dream: LA istr«țiii Ziarului vt *•:* Un nuner wecutiv 56 bani ^..A-Jvy V'y____. IdsÎîrfsirațîunea i Strada Sfîntul Ionică, Mo. II« Nouile alegeri. Frumuseţile războiului. Miş-Maş. Legea minelor. D din Franţa. Socialiştii germani. Fizionomia Camerei. De peste munţi. Curierul dimineţei. O pagină obscură din viaţa marelui Ştefan. N­OILE ALEGERI Numai o parte a presei discuta chestia încetarei existenţei actuale­lor Camere. Am fi dorit să aflam părerea întregei prese. In deosebi am fi vrut să cunoaştem opiniunea na­ţionalilor-liberali, cari, constituind un mare partid de guvernământ,­­erau datori să-şi spună cuvântul într’o aşa de însemnată discuţiune. ’ Dar să ne mulţumim cie ce avem pînă acum. Nici Mesagiul tronului,­­nici res­­punsul Camerei nu lămureşte lu­crul. Mesagiul lasa problema nea­tinsă, răspunsul Camerei spune că această sesiune ieste a patra sesiu­ne ordinară a actualelor Camere, dar nimic mai mult. Răspunsul nu spune că aceasta ar fi ultim­a se­siune şi aci ieste un portantul. Dar să examinăm. "­ Constituţii­nea prevede că amân­două Cam­eri­le sunt alese pe patru ani. Asupra acestui cuvânt părerile sunt împărţite. Unii pretind că prin «patru ani» se înţeleg patru ani de calendar; alţii pretind că aceşti „pa­tru ani» însemnează patru sesiuni ordinare. In cazul special ce ne preocupă iată cum stă chestia. Actualele Ca­mere au fost alese la 2 Februarie 1892, deci la 2 Februarie 1896 în­cetează cei patru ani calendarici. Dar de vreme ce or­ce sesiune or­dinară durează de la 15 Noembrie până la 15 Februarie evident că a­­ cincea sesiune n’ar putea fi o sesi­une complectă, căci la 2 Februarie puterile Camenilor ar înceta, Care din cele două tabere are dreptate ? Aci dăm iarăși peste faimoasa li­teră și peste faimosul spirit al legei. Litera legei i este clară, rea pomeneşte de patru ani, ori noi nu cunoaştem până acum de­cât anul de douăspre­zece luni. Spiritul legei pare că ar da dreptate celor cari vorbesc de pa­tru sesiuni. Şi mie parcă îmi vine să cred cum că nici un constituant nu sa gândit la 1866 cum că în patru ani, ar putea încape mai mult de patru sesiuni. A trebuit un caz cam­ ciudat, o întâmplare neprevă­zută pentru ca numărul sesiunilor ordinare să crească în raport cu nu­mărul anilor, dar intenţiunea cons­tituanţilor i este vădită. Cum însă, în materie constituţio­nală, mai ales, expresiunile precise nu trebuie supuse la tălmăceală, să admitem că actualele Camere pot trăi până la 2 Februarie 1896. în­trebarea ieste: In practică lucrul ieste posibil ? Discutăm o ipoteză nouă, în afară de articolul 66 al constituţiunei pen­tru cuvântul că Guvernul are drep­tul de a dizolva. Să admitem că actualele Camere vor fi lăsate să trăiască până la 2 Februarie 1896, ce se va întâmpla? Se va întâmpla că a cincea sesiune ordinară nu va putea dura 3 luni precum prevede Constituția. Pactul fundamental prevede cum că Adu­narea deputaților se alege pe 4 anî, însă el mai prevede că Adunarea se întruneşte de drept la 15 Noembre şi că, tot de drept, trebue să rămâe întrunită şi să funcţioneze până la 15 Februarie. Nu-i aşa că, în cazul nostru cele două porunci hotărâte ale Constituţiunei se cam bat în ca­pete ? Această împrejurare cam dă drep­tate acelora cari se ocupă mai mult de spiritul Constituţiunei. Camerile nu pot avea sesiuni trun­chiate, timpul necesar lucrărilor este insuficient, însăşi budgetele n’ar pu­tea fi votate în intervalul de la 15 Noembrie până la 2 Februarie. In acest caz nimic nu este mai înțelept de­cât dizolvarea oamenilor imediat după aceasta a patra sesiune ordi­nară. CONST. C. BACALBASA. Frumusețile războiului Pe bordul Iul Yang-Wai. — O ruină flotantă — Istorisirea unul martor.—Măcelărie ome­nească. — Acidul prusic Army and Navy Journal din Statele- Un­te publică o istorisire minuțioasă a scenelor de oroare ce s’a­ petrecut pe bor­dul vasului chinez Yăng-Wai după lupta de la 12 Iulie. Autorul istorisire! este un tânăr englez care era inginer supraveghe­tor pe bordul acestui bastiment. El a­­pu­­tut să se ducă în Statele Unite pentru a-și îngriji rănile primite. Lăsam cuvântul acestui martor al teri­bilei drame. —­ Priveliștea­­pe bordul lui Yang-Wai, după o luptă cu desăvârşire neegală, era în­­tr’un cuvânt, hidoasă. Nu mai era de­cât un singur tun în stare de a fi întrebuinţat, —marele tun care servea la salutări—şi­ ine­ficacitatea lui era desăvirşită în momentul fuge! noastre.Şease nave de războiu japo­neze ne urmereau fără cruțare; noi am putut, din fericire, să mergem destul de iute ca să scăpăm de loviturile tunuri­­lor lor. Yang- Wai nu mai era de­cît o sfârâ­­mătură plutitoare. Deasupra liniei noastre de plutire totul nu era de­cât o ruină. Postul pilotului, turela cumnată tot ceea ce în sfîrșit, acoperea podul erau luate de la începutul luptei. Bărcile de scăpare sbu­­raseră în bucăţi. Toată suprafaţa vasului nu mai era de­cât o grămadă de sfărămă­­turi. Coşul a fost dărâmat, cum noi mer­geam cu ultima forţă, l’am înlocuit prin nişte bande de tinichea suportate de nişte vergele de fer. Un tub de pompă de in­cendiu era constant îndreptat contra aces­tui coș improvizat cu scop de a-l împie­dica să ia foc safi să se topească. Căpitanul dirigia vasul său mutilat, suit pe o grămadă de lăzi goale de liqueurari și de cutii de săpun; el avea în mână o mică busolă ; toate instrumentele de pe bord fiind sdrobite. Cârma nu mai exista, dar întrebuinţându- se helicele gemene sa putea încă cu înles­nire conduce vasul. Yang-Wai făcea serviciul de nouă ani de zile; noi îl forţam să meargă cu o vi­teză de două­zeci noduri, două noduri mai mult de cât s’a obţinut in momentul în­­cercărei sale. Cel mai tenor ofiţer a fost însărcinat cu supravegherea fochiştilor, nişte nenorociţi în pieile goale cari îşi câştigai­ amar viaţa învârtind ziua şi noaptea cărbunii din foc cu lopeţi Avea lângă el mai mul­te lăzi cu gin; el dădea să bea fochiştilor, după cari curgeau sudorile, ori de câte ori II cereau. Intr’o mână ei ţinea un gros gârbaciu şi indată ce un om se oprea din munca sa el îi administra lovituri pentru a-i reda zelul. Focul era atât de mare, în cât lungi flă­cări eșafi neîncetat din coşul improvizat. De desuptul podului, încrucișetorul ^se­măna cu o măcelerie ; găuri de 14 picioare pătrate arăta și locurile pe unde au trecut obuzele japoneze; eclatând ele au sfârămat etagiul superior. In baterie spectacolul era și mai oribil; era un lac de sânge (de o adâncime de un lat de mână, in această mare sângeroasă se vedeau capete, mâini, picioare omeneşti. Ici colo se mai auzea gemând câte o fiinţă o­­menească subt greutatea sfărămăturilor de lemn şi de fier ce-i acoperau. Erau numai doi albi pe bord : chirurgul şi cu mine. Chirurgul era un tănăr irlan­dez numit Kirk, îndată ce incrucişetorul fu la adăpostul abuzelor japoneze, noi făcurăm o inspecţie pe vas, căutând răniţii în mijlocul acestei grămezi de morţi şi muribunzi. Ori de câte ori ne găseam în faţa unui rănit mortal, chirurgul grăbea agonia ne­norocitului ; el avea o sticlă de acid prusic şi după ce examina pe rănit, dacă vedea că starea lui e desperată, turna din această otravă în gura sau tu­nările lui. Nenorociţii muribunzi cereau otrava ca să scape ; ei singuri îşi întindeau capul pentru a li se turna în gură. Puţini din răniţi n’ar fi recurs la otrava chirurgului pentru ca să termine cât mai repede oribi­lul lor martir. M­­ S S - NI A s Argument. — Un oare­care individ este adus înaintea Curţei cu juraţi sub învinuirea că ar fi ucis o femeie. Preşedintele.—Acuzatule, ce ai de spus pentru apărarea ta ? Acuzatul. — Ceva foarte serios, d-le preşedinte. Femeia, pe care am asasinat-o, mi-era soacră. Cuvântul al­ lui Bobeica. — Alaltăerî la Cameră, d. Bobeica citea raportul comisiunel de­­ socoteli. La un moment dat d. C. Popovici, căruia ’i mai zice și Racociunte, voind să pue în încurcă­tură pe deputata­ de la Botoșani, îî ceru o lămu­rire. Iar d. Bobeica,­ pentru a nu rămâne mai pe jos, îi răspunse: «Aşa!... Mai întâiu spunem cât face două şi cu două». Peste câte­va minute tn amic întâlnind pe sim­paticul raportor îl întrebă: — «Pentru ce ai cerut lui Răcăciune ca să-ţi facă o adunare ?» — Pentru ca să-l încurc. Dacă îi propuneam o austracţie mi-ar fi răspuns cu succes. SPRIJ. LEGEA MINELOR ! »• ' Răspunzând cri socialistului loan Nădejde, pentru care d. Carp e un a­­devarat revoluționar, care «dă cu se­curea la temelă dreptului de propri­etate» prin legea sa asupra minelor, —s’a vezut, credem, de orî-cine că nu e de ajuns câte-va formule, fie ele chiar socialiste, pentru a putea apre­cia cu competinţă şi conform realită­­ţei toate cesti­unite politice, sociale şi economice ce se pot prezenta. Am arătat er, cât de greşiţi sunt d-nii socialişti, când consideră legea d-lui Carp ca o inovaţie în cestiunea dreptului de proprietate, ca călcând prin urmare principiile consacrate de Codul civil. Francezii, autorii­ Coduliu Napoleon, după care noi am luat Codul nostru civil, au­ interpretat dreptul de pro­prietate asupra minelor, așa cum îl interpretă astă­zi d. Farp, cu 84 de ani înainte, prin legea lor asupra mi­nelor. Prin urmare, d. Carp nu face de cât aplică prescripţiile legei vechi în Gestiunea proprietăţei minelor, şi e o crudă iluzie pentru aceia care văd în d-sa un novator, un revoluţionar. D. Carp credincios principielor sale conservatoare, nu face de cât dă un nofi avent capitalismului, creând o nouă proprietate individuală, şi am fost surprinşi cum tocmai în acest fapt, eminamente conservator, socia­liştii au putut vedea faimoasele lo­vituri de secure, date la temelia drep­tului de proprietate, societatea care se sguduie subt călcâiul revoluţiona­rului Carp!­­ Am înţeles oare­cum aceste acuza­­ţiuni venite din partea d-lui Ianco­­vescu, reacţionar prin escelenţă, duş­man convins al ori­cărei încercări de reformă,, şi înainte de toate, opozant, aşa cum vechile partide înţeleg acest cuvânt; dar, mărturisim, ne-a surprins când am vezut că ele vin din partea reprezentantului celui mai autorizat al socialiştilor, atunci mai cu seamă când atâtea alte cestiuni, mult mai importante, puse de legea minelor, se ofereau discuţiune­ şi propagandei u­­nei grupări democrate. Să admitem insă, pentru un mo­ment, că acuzaţiunile acestea sunt în­temeiate, că Codul civil proclamă, fără nici o excepţie, că proprietarul solului este proprietarul absolut şi al sub­so­­lului, şi că d. ministru Carp, prin pro­iectul său de lege asupra minelor, a călcat această expresă prescripţiune a Codului civil. Ei, de unde şi până unde, atât d-­ Nădejde cât şi «Naţionalul» , au scos că prescrip­ţiu­nete codului nostru ci­vil sunt sacro-sancte, că de ele nimeni nu se poate atinge, că Parlamentul nu poate modifica Codul civil, prin o alta lege, aşa cum se poate modifica ori­ce lege ? Codul civil, ca ori­ce v Icge ordinară, se poate modifica d­e­când prin o altă lege, de către Corpurile legiuitoare, şi pentru aceasta nimeni nu poate fi taxat de revoluţionar, de atentator, fie , chiar şi cu securea, la temei rele vre­unui principiu­ prescris de el. Prin urmare, admiţând chiar, lucru ce nu e exact, că d-nul Carp a căl­cat, prin legea sa, prescripţiile Codu­lui civil, faptul nu poate legitima a­­cuzaţiunele ce i se aduc de călcător de legi, de­oare­ce orice dispoziţiune a Codului civil poate fi modificată foarte bine prin o altă lege. Iată la ce se reduc acuzaţiunele pe cari socialistul d-n loan Nădejde, in unire cu reacţionarul d-n loan Iancovescu, le aduc legei minelor. Fie nu rezistă la cea mai mică a­­naliză. SÂMBĂTĂ, 26 NOEMBRE 1894 muffi DIN FRANŢA­­____ _ (Prin fir telegrafic) Franţa şi Germania.—Discuţia budge­tului. — Creditul pentru Madagas­car. — Funcţionarii U. F. E. Santagini. — Un nod aca­demician. —încasările Paris, 6 Dec. «Le Temps», vorbim­ de discursul Tro­nului german, zice că Franţa va primi cu simpatie declaraţiunile sale paşnice. Toţi de aici s’au obişnuit a se baza pe tăria hotărîrilor împăratului în favoarea păcii lumii; toţi sunt convinşi, că inci­dentele de presă nu vor fi în star­e a sdruncina relaţiunile dintre ambele ţâri, bazate pe stima mutual­ă şi pe iubirea de pace Paris. 0 Dec. — Camera. Discuţia bud­getului, D. Pidletan critică cheltuelile, ce rezultă d­in căile ferate. D-sa zice a­­poi că cheltu­elile coloniale ale Franţiei, sunt mai mari de­cât ale Germaniei, An­gliei, Spaniei şi Portugaliei la un loc. Critică risipa ce se face în cheltuelile ar­maţii şi marinei. Sâmbătă va continua discuţia. Senat. Creditul pentru Madagascar. D. K­anotaux declară, că expediţiunea este destinată numai a asigura protecto­­ra al Franţii; este necesară pentru onoa­rea şi pentru interesele ţării. Nu se va face o expediţie de cucerire, nici o operă de violenţă. Franţa voeşte numai să facă Madagascarului ceea ce a făcut Tunisu­lui (Aplause). Creditul a fost votat cu 270 voturi con­tra 3. Paris, 6 Decembrie. — D. Casimir Pe­rici­ a primit o delegaţiune a mecanicilor şi fochiştilor căilor ferate, care a declarat că mecanicii şi fochiştii ştiu că în cas de mobilizare, ei vor fi cei d’întăi care vor face un serviciu patriei. Nu se vor da nici o dată în lături de la glorioasele lor datorii şi nu vor da ascultare obiecţiu­nilor unor indivizi, cari fac apel la străi­nătate şi propoveduiesc violenţa pentru a resolva chestiunea socială. Paris, 6 Decembrie. — Se asigură că nouile informaţiuni judiciare anunţate de câtre ziare ar avea în vedere santagiul al cărui obiect a fost compania transatlan­tică din partea lui Portalis şi a lui Girard. Pans, 6 Dec.—D. Henri Houssaye, is­toric, a fost­ ales academician cu 28 de voturi. D. Emile Zola n’a obţinut nici un vot. Paris, 6 Decembrie. — încasările impo­­zitelor indirecte pe luna Noembrie, pre­­sintă o mai puţină valută de 10 milioane în raport cu evaluările budgetare şi mai pu­ţin cu 7 milioane, în comparaţie cu luna Noembrie 1893, se aştepta de loc ca să vadă pe acest din urmă afirmând cu atâta siguranţă atitudi­nea sa şi revendicând cu atâta energie in­dependenţa ei. Dar când a văzut pe d. von Vollmar a­­firmându-şi tendinţele particulariste, când l-a auzit declarând că tactica de urmat în afacerile Statelor confederate trebuie să fie lăsată la apreciarea socialiştilor acestor state respective şi şi-a dat ast­fel socotea­lă că disciplina necesară partidului era în mod grav ameninţată, că caracterul inter­naţional al partidului era el însuşi în pe­ricol, el şi-a schimbat părerea şi a fost uimit constatând că trei optimi din dele­gați s’au pronunțat în sensul delegatului bavarez, adică dând un nou avânt parti­cularismului retrograd, atenuând caracterul proletarian al mișcărei socialiste, f&când-o să piardă caracterul ei de luptă de­ classe. Alarma sa a cres­cut, când în cursul dis­­cuţiunei asupra cestiunei agrare, el a con­statat că oratorii pierd cu desăvârşire din vederea scopul final al socialismului. „Des­­gustul“ seu s’a mărit încă atunci când s’a discutat diferendul badez şi când văzu că se menţine în rîndurile partidului un băr­bat însărcinat cu un mandat politic şi cu un mandat de încredere care conţinea tot atâta socialism ca şi „o vacă spaniolă.* Congresul i-a făcut impresiunea unei adu­nări publice în care resoluţiunile erau votate la întâmplare, unde hazardul sin­gur hotăra adoptarea sau respingerea unei propuneri. D. Bebel anunţă că el va arăta intr’un viitor articol, ce aprecierile sale sunt con­forme faptelor. Până atunci, ceea ce reiese până acum din declaraţiele sale, este aceasta că el re­cunoaşte că clientela electorală a partidu­lui socialist este, în bună parte, compusă din bieţi oameni cari habar n’au de idea­lul socialismului; el intră în partidul so­cialist pentru că programul său de refor­me practice — aproape identic cu progra­mul radicalilor din cele­l’alte ţări—este a­­cela care poate mai bine să uşureze mizeria lor sau să îmbunătăţească imediat situaţi­­unea lor dându-le în acelaşi timp liberta­tea politică cea mai complectă şi pentru că socialismul este partidul care în Ger­mania protestează mai energic contra mi­litarismului. După d. von Vollmar care a recunoscut deja aceasta, iată-l şi pe d-nul Bebel care o declară cât se poate de ca­tegoric. SOCIALIȘTII GERMANI D. Bebel publică în Vorwaerts un al trei­lea articol ca respuns la acelea ale d-lui Vullmar. El respunde imputărilor­ deputatu­­lui bavarez că succesiv ar fi avut două păreri cu totul deosebite. Cu 15 zile îna­inte de congresul de la Frankfort, d. Be­bel scrie în adevăr că întreg partidul so­cialist ar fi unit pe baza apărărei princi­piilor socialiste şi lua în râs pe adversarii cari preziceai­ certuri în sânul congresului. La congres chiar el a declarat că deputaţii Landtagului bavarez şi-au­ îndeplinit întreaga datorie şi că acţiunea lor merită aprobarea întregului partid. D. Bebel mărturiseşte că a scris şi a zis toate acestea dar adaogă că a trebuit să-şi schimbe opiniunea în urma turnurei ce au luat discuţiunile în sănul Congresului. El a venit la congres foarte optimist, convins că d. von Vollmar va fi desaprobat şi nu FISIONOMIACAMEREI Curtea mitropoliei este plină de gar­dişti, comisari şi inspectori. Clopotniţa este ocupată cu forţa armatei. — De ce atâta baricadă la clopotniţă? întreabă un guvernamental. — Pentru­ ca, respunde inspectorul Cre­­ţu, d-ta nu ştii că liberalii au de la 48 obiceiul să nu facă nici o mişcare până ce nu trag clopotele. In cameră e linişte, tribunele înţesate aşteaptă cu nerăbdare începerea discuţiei. Se continuă cu cercetările preistorice. Se votează socotelele statului pe anii 1880-83. In sfîrşit d. A. C. Cuza, raportor pen­tru Memoriul studenţilor apare la tribună cu imensul raport. Un deputat ascultând raportul esclamă : — Bine, înţeleg că epigramele se fac in patru rînduri, dar rapoartele !? Toată lumea are ochii spre băncile li­berale. Tăcere absolută. D­ Ionel Grădişteanu este în picioare. — Să ascultăm ! Să ascultăm ? Se aude din toate părţile. O să auzim un discurs fulgerător ! — Nu vezi! Carp a şi fugit. — Ce scrie K. K. Lascar? — Probabil, îşi face demisia ! D. Grădişteanu cască gura. — Să nu credeţi că vom tăcea.... — Ne am dus! striga cu un glas tare un guvernamental. D. Grădişteanu continuă : —• Am sa fac o interpelare în această privință ! — Poftim! Ne așteptam ! strigă d. Ta­­che Ionescu. — Bravo! bravo ! se aude din toate băncile guvernamentale. Și doue­ sute de mâini votează trecerea la ordinea zilei. — Adică, întreabă un conservator pe un junimist, pentru ce n’au vorbit libe­ralii? Nici Fleva și nici chiar Dela­­vrancea ? — Da la mesaj despre ce vrei să vor­bească Barbu, dacă o vorbi acuma de chestia naţională şi de sîngele care a curs şiroaie ? — Ei, asta e, parcă subiectele îi lip­sesc lui. Are el , pă rusescul Melihise­­dek pe Hitrov o barbă-lungă ! Un al treilea intervine în discuție.

Next