Lupta, ianuarie 1895 (Anul 12, nr. 2477-2499)

1895-01-15 / nr. 2487

15 IANUARIE 1895 glagyarutcza, o stradă plină de mlaştini ce nu se svîntează niciodată, iar pe această stradă, la No. 18,ţine o cameră cu chirie d-na Lucaciu şi alăturea, la No. 20, două camere familia Raţiă. Államfogház,—temniţa de Stat,—e numai la câţiva paşi. Am vizitat familiile martirilor în ziua de 6 ianuarie şi le-am găsit suferind cu curaj şi mîndrie soarta lor, preocupate de un singur gînd : să îndulcească soarta celor întemniţaţi. La d-na Raţiă am găsit mai multe delegaţiuni, venite din satele romîneşti înprejmuitoare, ca să salute pe venerabilul preşedinte al comitetului naţional. Dar d-na Raţiîi s’a scuzat, şi-a luat ziua bună de la toţi şi a plecat . Erau numai trei minute până la ora temniţei. Şi d-na Raţiă ar fi nemîngăiată, dacă ar pierde o secundă din timpul cît îi este permis să stea pe lîngă soţul său. Mai bine cu cîteva minute mai devreme , mai bucuros aşteaptă la poarta temniţei păn’ i s’o deschide... In ziua aceea mi-a fost cu neputinţă să văd pe iluştrii întemniţaţi. Mi-am trecut deci vremea vorbind cu membrii delegaţiunilor şi cetind adresele şi telegramele de felicitare, care încă din ajun curgeau din toate părţile. Sute şi sute de adrese, mii şi mii de manifestanţi! Şi cîte frumoase cuvinte de încurajare şi cîte călduroase declaraţii de solidaritate !...M’a surprins să văd cîteva adrese de felicitare în versuri, venind de la ţărani. Şi atunci d-şoara Felicia Raţiă, preşedinta Ligei fetelor române din Sibiu şi autoarea cunoscutului Memoriu asupra devastărilor din Turda, mi-a arătat un caet, în care d-sa a copiat o parte a poeziilor naţionale scrise în ultimele vremuri, unele publicate, altele inedite încă. Iată bunăoară două strofe cu care începe o prea frumoasă doină, datorită unei tinere poete de mult talent, d-şoarei Vioara Magdu din Ecica Romînă : La grădină ’n Seghedin Plîng florile de iasmin, De răsună uliţa Şi tremură temniţa. De la Seghedin la Vaţ Numai lacrimi de la fraţi, Numai lacrimi, jale, dor Pe feţele tuturor.... Dar—o mică indiscreţie : Am luat cu mine caetul d-şoarei Felicia Raţiă, cu gînd să tipărim într’o broşură frumoasele poezii din el. Totuşi, pănă la apariţiunea broşurei, nu mă pot opri de a transcrie aci următoarele cîteva versuri, ori cît de naive s’ar părea, pentru că ele sînt ale unui cioban şi pentru că din ele se vede lămurit simplitatea şi sinceritatea sentimentului care le-a dictat: Eu, cioban Gheorghe Certon Nici n’oiu bea nici n’oiu mînca Păn’ de Seghedin n’oiu da, De iubiţii osîndiţi, Ce-s în temniţă svîrliţi De juraţii cei spurcaţi Unguri, jidovi adunaţi. «Şi ciobanul s’a ţinut de cuvînt, — mi-a spus d-şoara Felicia. El a venit de departe, cale de trei zile, răă îmbrăcat şi aproape desculţ. Nu i-aă dat voe să vadă pe tata şi pe ceialalţi întemniţaţi, dar el i-a zărit prin geam şi i-a cunoscut. Ochii i s’au umplut de lacrimi. A mai stat puţin şi a plecat iar pe jos, cale de trei zile, de unde venise». Intre aceste d-na Raţiă s’a înturnat de la temniţă. Eraă 12 ore şi nu-î mai era ertat să rămîe. D-sa a mai primit o delegaţie de trei, din partea comunei Nirăă. Delegaţii i-au spus că li s’a refusat permisiunea de a vedea pe Dr. Raţiă şi a rugat-o pe d-sa să-i transmită urările comunei Nicăă. Unul din ei, Opreanu, a adăugat că pănă la procesul memorandului Romînii din comuna lor şi din comunele învecinate nu se ocupau de chestiunea naţională şi că numai de la proces încoace au început să se deştepte. Şi apoi, textual: «Ungurii au crezut că mişcarea naţională e numai o scîntee, pe care vor stînge-o cu procesul memorandului; dar s’au înşelat. Scînteea nu s’a stîns ; un vînt bun şi prielnic a bătut; scînteea s’a prefăcut în foc şi focul s’a lăţit. Azi avem în comuna noastră, unde n’a răsbătut păn’acum foaie romînească, 15 abonaţi la Tribuna, Foaia poporului şi Dreptatea, iar femeile şi fetele noastre poartă haine naţionale şi brîă tricolor în zilele de sărbătoare». A doua zi, dimineaţa, m’am dus la temniţa ordinară, numită Csillag (Steaua), şi, mulţumită intervenţiei stăruitoare a d-şoarei Felicia Raţiu, am obţinut, cu mari greutăţi, de la directorul Hatzinger, permisiunea de a vedea pe d. Dr. Ioan Raţiu şi pe d. Iuliă Coroianu. Pe părintele Lucacă nu mi-a permis să-l văd. La orele 10 dimineaţa ne găseam cu toţii în salonul de primire (căci arestaţii nu primesc vizitele în odăile lor, ci într’o anumită cameră). O masă, trei scaune, o canapea şi un cuier,—iată tot mobilierul. Masa era încărcată de preţioasele daruri făcute ilustrului om cu prilejul zilei sale onomastice. D-soarele Augusta şi Olympia Orghidan, surorile d-nei Raţiă, au oferit flori celor de faţă, trimeţind şi întemniţaţilor Lucadă şi Coroianu cîte un frumos trandafir. Cînd a intrat Dr. Raţiă în camera astfel împodobită, eram cu toţii mişcaţi de solemnitatea momentului. Aceeaşi figură maiestoasă şi impunătoare, înseninată de acelaşi zîmbet amical şi din inimă pornit şi respirînd aceeaşi nemărginită bunătate şi aceeaşi captivantă atracţiune... Temniţa nu l’a schimbat Intru nimic ! L’am felicitat pe rînd, şi ne-a răspuns tuturor cîte o vorbă de mulţumire, tnbrăţoşindu-ne pe toţi. D-şoara Augusta Orghidan i-a prins la butonieră un frumos trandafir alb. Apoi am stat de vorbă. Pe mine m’a întrebat despre noutăţile «din ţară». Şi după aceea mi-a spus despre multe lucruri aprecierile sale demne şi înţelepte, care din cauza caracterului lor politic n’ar putea intra în cadrul acestei reviste. Totuşi ceva cred că pot şi sînt dator să menţionez : dorinţa, de cîteva ori repetată, să vadă domnind înfrăţirea între toţi Romînii în privinţa chestiei naţionale şi să înceteze acuzaţiunile şi încriminările reciproce, pe cît de neînteiate, pe atâta menite să facă o rea impresie în străinătate. La 12 ore am fost înştiinţaţi de păzitor că trebue să părăsim odaia, — şi ne-am retras, rămîntnd să ne întîlnim din nou după amiază. In tot timpul acestei vizite, la fiecare sfert de ceas, cîte un curier poştal intra, aducînd numeroase scrisori şi telegrame din Transilvania, Ungaria, Bucovina şi Romînia. Despre regimul celor întemniţaţi iată cîteva amănunte : Ei stau închişi în camere deosebite ; nu le e permis să se întîlnească şi să comunice între ei; au zilnic, fiecare pe rînd, cîte două ore de plimbare prin curtea temniţei, o oră după dejun şi una după masă ; nu pot primi decît vizitele permise de directorul temniţei, care nu dă decît foarte rar asemenea permisiuni; chiar familiile trebue să ceară în fiecare zi învoire specială; cheltuelile de întreţinere, precum masa, etc. privesc pe întemniţaţi. Ne-am înturnat după amiază, la 2 ore, şi am stat pănă la 5. In acest timp am văzut pe Coroianu şi am putut vorbi cîteva cuvinte şi părintelui Lucaciu. Amîndoi suportă temniţa cu resignare şi bărbăţie. Părintele Lucaciu a încărunţit, dar a rămas acelaşi suflet tînăr şi entuziast. Cu Dr. Raţiă am vorbit din nou, mai bine de două ore. Cită limpezime în vederile sale, cîtă căldură în vorbă, cît sfînt entuziasm ! Nu te simţi obosit de închisoare, tătuţă ? l’a întrebat la un moment dat d-şoara Dorina Raţiă. — Eşti copilă, draga mea ! i-a răspuns dînsul, sărutlnd-o pe frunte. Cînd toate merg bine, închisoarea nu mă oboseşte !.. Şi, cum tocmai atunci un curier intra, aducînd un nou transport de adrese şi telegrame, Dr. Raţiu continuă, arătînd corespondenţa ce de-abia mai încăpea pe masă: — Şi cînd din toate părţile îmi vin atîtea semne de iubire, mai am eă vreme să mă glndesc că sînt închis ? Ori aşi putea să nu mă simt fericit că mi se face cinstea să sufăr pentru poporul meu, pe care îl iubesc şi care mă iubeşte ? Să mă simt obosit de închisoare! —Inchee dînsul, cu o slabă nuanţă de mustrare, îndulcită de un zîmbet părintesc şi de un noă sărut pe frunte, — dar nu înţelegi tu. Cu cît mai mult, cu atît mai bine ! La 5 ceasuri ne-am despărţit. — Arată tuturor salutările mele ! mi-a spus el de două ori la despărţire. Şi cînd scoboram scările, părintele Lucacă ne-a strigat: — Adio! I-am răspuns: — La revedere ! Iar pe urmele noastre porţile temniţei s’au închis. (Vieaţa) ________Ioan N. Roman. CONCURSUL pentru DESCHIDEREA DE FARMACII! Din când în când citim în «Voinţa Naţională» câte un articolaş iscălit Jean de la Stroeşti, nume destul de transparent sub care se ascunde un savant doctor, specialist în toate, afara de cele ce scrie. Aşa în «Voinţa Naţională» din 6 Ianuarie, în un articol ,în preajma (lucrurile proaste au imitatori) unui viitor concursi, scrie atâtea neexactităţi câte rânduri sunt, pe deasupra arătând şi o clasă mare de neştiinţă. La concursurile pentru obţinerea unei farmacii, nu se are în vedere nici odată ştiinţa candidaţilor, într’un mod absolut, căci aceasta se presupune că o au căpătată din şcoală şi atestată prin diplomele obţinute; ceea ce se urmăreşte mai mult e clasificarea concurenţilor, aşa că prezintându-se 7, 8 sau chiar 20, cum sunt în rîndul acesta pentru concursul de la 20 Ianuarie, şi locuri fiind numai 3 sau 4, cei d’întâi clasificaţi (se clasifică toţi nu se respinge nici unul) îşi aleg locurile cele mai bune, cei mai de la urmă aleg pe cele rămase sau remân chiar pe de lături, când locurile s’au complectat. Programa concursului se compune din patru probe. Una scrisă din farmacologie, deşi e scrisă din materia medică, nici o dată nu s’a dat la înscris de cât din farmacologie şi nici o comisiune n’a înţeles prin materia medică decât farmacia. O a doua probă orală din chimia generală. A treia, proba practică consistând în prepararea unui corp chimic; şi a patra probă plastică consistând în recunoaşterea câtorva drogme. E cu desăvârşire neexact că chestiunile ce se pun la oral s’ar discuta cu o zi mai înainte; se propun, chiar în ziua concursului, mai multe chestiuni de membrii comisiuneî, cari sunt cinci, iar nu trei, şi din aceste toate chestiuni se aleg trei, din cari una se trage de unul din candidaţi. E sublim d. Jean când scrie: «Cât pentru recunoaşterea droghelor, mărturisesc ca me surprinde peste mesură (pe mine ignoranţa matale), vezând că in timpul nostru, la finele acestui veac, care a înscris atâtea progrese în frumoasa noastră artă, să pretinde a se face recunoaşterea droghelor macroscopic. In toate părţile (unde?) recunoaşterea droghelor se face prin secţiuni la microscop, iar nu prin simpla vedere». Nu numai că recunoaşterea mai a tuturor droghelor se face prin simpla examinare cu ochiul liber, ci trebue să se facă astfel. Sunt, d- le spiţer, multe droghe cari nu se pot recunoaşte decât având planta întreagă. Iţi voiu pulverisa o plantă şi poftim de o examinează cu toate microscopurile d-tele, dacă vei fi în stare să o scoţi la capet. Microscopul, în adever, aduce mari servicii, dar în anumite cazuri, (citeşte fizica d-lui Poni). Pentru ce nu te prezinţi şi d-ta, d-le Jean de la Găeşti, la acest concurs ? Sunt sigur că vei reuşi, (căci nu se cade la aceste concursuri), dar vei străluci în fruntea cozeî. Noi însă am auzit altceva, că mulţi din cei înscrişi n’ar întruni condiţiunile legei şi cu toate acestea d. director general al serviciului sanitar, ar fi dispus să-i primească la concurs. Mai bine de director ar căuta să vegheze la executarea strictă a legilor şi regulamentelor sanitare, decât să dea atenţiune macroscopicei neştiinţe al microscopului doctor. B. * * DIR THOMESCU Profesor supl. de clinică infantilă Medic-șef al spitalului de copii No. II. Strada Italiană, No. II bis Insă marele Darwin stabilind această lege asupra selecţiei, a uitat desigur rolul însuşi al civilisaţiei, care este, ca atunci când o putere fatală e cunoscută, să să fie analizată, ca în urmă prin cunoaşterea ei să poată să fie învinsă prin efortul tuturor, opunând forţei brutale, forţa socială, inspirată din dreptate. Dar unii economişti, susţinând că rolul statului, trebuie să fie acela, al unui simplu agent de poliţie, însărcinat numai cu paza unei naturale şi necontenite selecţii, din care cei mai bine dotaţi, cei mai apţi, să se ridice, pentru a face fericirea rasei, şi profitul tuturor indivizilor, nu se,înşeală ei oare ? Oare astăzi, în societatea de acum, să fie cei mai bine înzestraţi, intelectualiceşte şi fisicesce, cei cari îşi asigură un trai mai comod, mai ferit de tulburări, mai fericit ? Tocmai de aceastane îndoim. Căci dacă selecţia în ordinea animală e naturală, acolo e cu totul altceva, fiecare individ care învinge, o face aceasta datorindu-şi-o proprielor salecalităţi, meritelor sale individuale, el nu are nimic moştenit, care să-i asigure victoria, înainte de luptă chiar. Regnul animal şi societatea omenească au devenit două mediuri, destul de diferite, pentru ca şi legea selecţiei naturale, să nu să schimbe, aplicându-se la unul şi la alta. Căci în societatea omenească, „bogatul cel mai rău constituit, incapabil, imbecil, bolnăvicios, se poate bucura în linişte sub protecţia legilor, de plăcerele unei bogăţii imense, şi dacă un Apolon înzestrat cu forţa lui Hercule, ar veni să-i ea cea ce el posedă, acel Apolo-Hercule, va fi băgat la închisoare, în unele ţări ar risca să fie chiar spânzurat, şi toate acestea pentru că a voit să aplice în profitul său, legea naturală a selecţiei. După cât vedem, avem puţin să ne temem pentru progresul social de o aşa aplicare a legilor, nemuritorului Darwin. DISCUŢII SOCIALE Un ziar francez a redeschis discuţia, dacă acţiunea democraţiei din toată lumea, tinzând către o tot mai mare egalitate materială între oameni, nu e nelogică cu firea lucrurilor, nu e opusă legilor selecţiei naturale descoperite de Darwin. In adevăr, zice, o clasă întreagă de economişti, dacă se admite, că de când e lumea, cel mai slab a fost veşnic învins de cel mai puternic, de unde scot partidele democratice, acea tendinţă către egalitatea între oameni, către o mai puţină diferenţiare între ei? Trecutul planetei noastre, a fost totdeauna un înfiorător câmp de bătae, în care cel mai puţin înarmat a căzut prada celui mai tare, şi aceasta de la regele naturei, până la cele mai infime părticele de materie animate de o viaţă. Zadarnic dar, oamenii generoşi îşi fac visuri, născocesc utopii, pentru a-şi putea închipui o lume mai bună, un train mai egal împărţit,—aceasta nu se poate, pentru că legile selecţiei naturale vrea altfel şi pentru că aceste legi sunt fatale. După cât se vede sunt triste de tot pentru progresul social, ineluctibilele legi, descoperite de genialul Darwin. Ele ar duce la un absolut pesimism, în materie de îndreptări sociale şi ar forţa pe generoşii visători, la o resemnare dureroasă şi fatală. Aşa noi, unii democraţi din ţara asta, ar trebui să ne zicem că nu ne mai e permis să gândim la o vreme, când forţa producătoare de la noi ar putea fi ceva mai odihnită ca acum, pentru ca deficitul de muncă, astfel produs, să fie făcut de cei care să repausează de atâta amar devreme. Nu! In totdeauna va trebui ca unii să petreacă, pentru ca alţi mai slab înarmaţi socialmente, să le procure mijloacele necesare desfătărei lor. INFORMAŢIUNI Din comuna Pogoanele (Buzeu) ni se trimite o scrisoare prin care se denunţă manoperele subprefectului de a favoriza alegerea de primar, a unui arendaş şi cârciumar. Intre consilierii comunali s’a ales şi un cârciumar, care este şi arendaşul unei moşii de lângă Pogoane. Locuitorii văzând că acest arendaş este favorizat de subprefect pentru a fi ales primar, cer casarea alegerilor şi anchetă. Prefectul însărcinează cu ancheta pe subprefect, iar acesta dă ordin ajutorului să se conducă ancheta. Pomejnicul a făcut ancheta turceşte dând afară pe oricine cerea casarea alegerii, stăruind de alţii să-şi retragă semnăturile după petiţia făcută contra alegerilor. Astfel numai fiind că d-l Iancu Dumitrescu a spus că s’a făcut ingerinţe în alegerile trecute, a fost fost dat afară însoţit de sbieretele pomelnicului. S’au adus probe cu acte că individul protejat de zapciu este arendaş şi cârciumar ; s’a dovedit asemeni că au votat 25 de oameni cari n’aveau dreptul de vot; s’au arătat ingerinţele făcute în alegeri etc; dar în zadar. Nu s’a ţinut socoteală de nimic. Iată cum administraţia prin părtinirele ce face nemulţumeşte pe oameni. Contra subprefectului din Pogoane mai avem şi altele pe care le vom da in curând publicităţii. Astăzi soseşte în Capitală, venind din Paris, d. Dr. Ionescu, fratele d-lui ministru al instrucţiuneî, care, după cum se ştie, e numit profesor al Facultăţeî noastre de medicină, în locul d-lui Dr. Assacky Relativ la concursul de medici secundari ai spitalelor Eforiei, ce va începe la 16 Ianuarie, aflăm următoarele: Eforia a admis în parte contestaţiunile făcute în privinţa mai multor candidaţi, şi n’a admis la concurs pe aceia ce nu aveau doi ani de medic de plasă, după cum cere legea. D-şoara dr. Chernbach a fost admisă la concurs, cu condiţia ca, în caz de reuşită, să opteze pentru unul din posturile de la spitalul de copii, maternitate, sau din serviciul de gynecologie. No 2487 sei franceze şi belgiane. Reproducem partea finală a textului acestei adrese: «Graţie însă preţiosului concurs, ce nu-i dă presa din afară şi în special presa franceză, italiană şi belgiană, nouă Românilor, dreapta noastră causă a obţinut un mare succes moral in opiniunea Europei culte. «Aceasta ne încuragiază, ne mângâie in suferinţele noastre, şi ne umple de cele mai frumoase speranţe, că vom eşi triumfători din luptă, iar presa va putea înscrie la activul ei unul din cele mai frumoase resultate ale nobilelor şi marinimoaselor ei stăruinţe. «Victoria Românilor asupriţi va fi victoria principiului libertăţii şi progresului care tinde, ca fiecare popor să poată contribui cu talentele şi cu însuşirile fireşti la marea operă a păcii şi a civilisaţiunei. Un amic, care a visitat pe întemniţaţii noştrii din Cluj, ne scrie că domnul George Moldovan este greu bolnav ; aerul infect al temniţei i-a causat boala. Ii dorim grabnică însănătoşire. Un monstru. Un amploiat de la casieria comunală, anume Corceovei, fiul preotului Corceovei din Galaţi, a deflorat pe o fetiţă de 9 ani, pe care o avea părinţii lui în serviciu. Copila singură a reclamat poliţiei. Corceovei a fost închis, scrie Galaţii. Din nostimadele confraţilor din provincie. De câtăva vreme între ziarele Galaţii şi Liberalul Gălăţan este ceartă mare, fiecare voind să monopolizeze adevăratul liberalism pentru sine. In această polemică pentru.... liberalism, confraţii noştrii nu-şi menajează nici armele, nici stilul. Pentru azi reproducem următorul specimen după „Galaţii*. Respunsul celuilalt polemist îl vom da... când va respunde la aceste graţiosităţi, ce-i adresează stimatul seu confrate. „Ne-am hotărât a nu mai face reclamă organului, scârbit de toată opinia publică din Galaţi, pe care îl represintă câţiva indivizi de speţă canină. Insă pentru a stabili odată pentru totdeauna cât sunt de dobitoci aceşti părăsiţi în număr de jumătate duzină, cu tot desgustul ce avem de a polemiza cu ei, le vom respunde pentru ultima oară în numărul de mâine, la o prostie cu care a voit să facă nenorociţii spirite. „Liberalul Gălăţean“ are cuvântul. Focul din strada Tecuciă Ieri noapte, la orele 2 jum., au luat foc de la o bucătărie, casele d-lui D. Zorilă din str. Tecuciu No. 18. Casa este o construcţie destul de elegantă şi cu două etaje, având în rândul de jos trei magazine închiriate. Sinistrul a cuprins întregul etaj superior arzând mobila chiriaşilor. In prăvăliile de jos mărfurile au fost în mare parte avariate. Casa este asigurată la «Naţionala». Casa vecină a vătafului Dumitru luase şi ea foc la acoperiş. Sosind însă repede pompierii cari stau la câteva case distanţă, focul a fost stins. Papubele sunt destul de însemnate. (Liberalul Gălăţean) Adresa de recunoştiinţă a femeilor române. O adresă identică, ca aceea trimisă presei italiene, a fost adresată de către femeile române asociaţiunilor pre- FIU DENATURAT S’a condus secţiei 13 individul Hain Avram, fiul lui Avram Erin, din strada Birjari No. 31, fiindcă a bătut în mod crunt pe tatăl seu, causându-î şi păgubi prin spargerea mai multor sticle cu băuturi. La perchiziţia, ce i s’a făcut, s’a găsit asupră-i un revolver încărcat cu 6 focuri. Acest demn şi iubitor fiu ispăşeşte acum la secţie brava-i faptă DIVERSE O bancă fondată de copii. -- De curînd s’a înfiinţat la Saint-Louis, în Statele Unite, sub firma socială de Juvenile Banking Company, o bancă destinată exclusiv pentru copii şi în scopul de a desvolta într’nşii gustul economiei. Capitalul, împărţit in 50 de acţiuni, cari se cotează deja la bursa din localitate, nu este decît de 3000 lei, dar după viitoarea adunarea generală va fi ridicat la 10000 dolari. Detaliu curios: fondatorul acestei banci are numai 8 ani; prezidentul, secretarul şi casierul n’au încă 10 ani şi toţi comptabilii întrebuinţaţi la această bancă de abia aă vîrsta necesară de a gândi. Dacă ştirea ar fi adevărată, şi nu este vre-o „americaniadă“, atunci părinţii pot fi liniştiţi asupra viitorului copiilor lor. CONCERTUL D-NEI NEUDA Aseară a avut loc în salagnoului Ateneu, concertul dat de d-na Neuda, cu concursul violonistului Victor Novacek şi pianistului Dometer. D. Novacek este un bun violonist, posedă cunoştinţe adânci, are o tehnică bună, tonurile ce scoate sunt curate şi sigure, dar îi lipseşte sentimentul, ceia ce face a fi foarte rece. D-na Neuda are mai mult o voce de alta puţin alterată, sunetele ce scoate, nu au acea claritate, care ne arată pegartista desăvârşită şi ar fi cam greu să ceremaceasta d nei Neuda, care apetrecut mai bine de treizeci de ani, la focul rampei scenelor. D. Dometer pianist, este cunoscut în destul publicului Bucureştean spre a mai spune ceva. Totuşi aseară în execuţia bucăţei Novelette de Schuman a fost foarte confus. In general concertul de aseară, a fost departe de a corespunde aşteptărilor publicului.