Lupta, ianuarie 1895 (Anul 12, nr. 2477-2499)
1895-01-15 / nr. 2487
ANUL XII. No. 2487 iKORAHEITEi m TABl îi li au :.......................................... Șease luni................... . . Trei luai................................................ Pentru învățătorii pe uu au................... IN streinetate Ou au . ȘiSSliu luai Trei luai iipwacru! 15 Bani 40 UI 20 „ 10 » 30 . 50 25 16 Redacțiunea c Calea Victoriei t^o. 76, Etajul l in EDIȚIA A DOUA DUMINICĂ, 15 IANUARIE 1895 AWJHCIURII P« pagina m, 80 Uter«, corp J ... 1 l»S ligi " »• IV n » ... ,26 b*9Î ligi*. Interț« ți reuum« , „ . . 2 lei lini* Pentru »nunciuri a so »are*». LAí-j^álí'i. \ Várninfolrmüí Xí»«*aíípl 7. -♦ . >“ i í Un nunör vocfeiű tani Administrafiunea, Strada Sfântul Ionică, Ho* II. încă unul. Noua formațiune ministerială. Politica externă a Serbiei- Legea minelor. Republica. 1 miamie, fie la Senat. De la Segbedin. încă unul Acuma talia e complectă, căci şi d-nul Constantin Exarhu, fost o mulţime de lucruri, a înfierat alianţa conservatorilor cu radicalii şi cu socialiştii. D-nul Exarhu are în politică talentul de a neutraliza efectele, este un dar, fie primit de la natură, fie căpătat printr’o prea îndelungată coabitaţiune cu documentele arheologice de la Ateneu, în tot cazul este bine lămurit că d-sa nu poate avea decât succese negative. Să ne aducem aminte de cel mai glorios moment al vieţei sale parlamentare ; cel mai glorios moment al acestei vieţi a fost atuncea când a propus în Senat moţiunea pentru amânarea discuţiunei asupra proiectului de lege al Instrucţiune! publice prezentat de către d-nul Maiorescu. Şi atunci care a fost rezultatul votului? Paritate. Ei bine, vedeţi că d-nul Exarhu are darul de a neutraliza efectele ! În asemenea însuşiri d-sa nu poate fi tocmai de bun augur într un partid. Partidul liberal doreşte să meargă din activitate în activitate şi d-nul Exarhu e obişnuit să meargă din paritate în paritate. Onoratul vice-preşedinte al Ateneului poate fi un admirabil neo-liberal, dar momentul d-sale n’a sunat încă. Până una alta d-nul Exarhu a ţinut să-şi epateze auditoriul cu o aleasă erudiţiune şi cu o terminologie care l’a făcut suspect înaintea cetăţeanului Toboc. Da, onorabilul fost ministru de externe, a vorbit de alianţa conservatorilor cu democraţii desemnând-o ca pe un «fenomen sociologic al degenerescenţei» ! Bravos, domnule Exarhu! Eu unul mă înebunesc după aceşti savanţi de întruniri publice cari îşi etalează cunoştinţele în faţa poporului şi cari vor să sperie pe ignoranţi cu un lux neobicinuit de vorbe grele şi de termeni necunoscuţi. Alianţa conservatorilor cu radicalii, un fenomen sociologic al degenerescenţei ?!0 bată-te vina, Domnule Exarhu, da de unde o mai ştiuşi şi p'asta ? Adicăte de unde o ştiuşi, aşa de prost, şi p’asta? Apoi ştii d-ta care sunt semnele netăgăduibile ale degenerescenţei ? Ştii D-ta că celulele degenerate şi consecutiv organizmele degenerate sunt incapabile de a exercita cele două mari funcţiuni ale vieţei adică: asimilaţiunea şi reproducţiunea. Auzişî, Domnule Exarhu? asimilaţiunea şi re-produc-ţi-u-neafi Mai ştii D-ta că degeneraţii au o oroare profundă de oricare activitate organică şi că tot rostul lor se reduce la o supraescitare patologică care produce neapărat acte anti-sociale şi anti-umane ? Mai ştii D-ta că partidele cari privesc întotdeauna înainte, precum sunt partidele democratice, sunt preocupate prea mult de unele idealuri încât să poată cădea în prozaismul înapoiat al degeneraţilor? Mai ştii, în sfârşit, că noi radicalii, fie pentru oricare motiv, fie pentru că judecăm lucrurile a priori, nu putem cădea în categoria degeneraţilor cari, mai degrabă, e compusă din acei cari judecă a posteriorii Nu le-ai ştiut toate aceste, sunt sigur că nu le-ai ştiut, căci într’altfel n’aî fi turburat chietudinea cetăţeanului Ulmeanu cu revelaţiuni zdruncinătoare şi n’ai fi forţat pe alegătorul din colegiul I dl. Manolescu Lungu să zică: învăţat bărbat ! învăţat bărbat vei fi, d-le Exarhu, dar nu ştiu cum se face că până acuma n’aî făcut manifestaţiunî atât de sincere şi n’ai lăsat ca forul dumitale interior să fie sondat, de cât de câţiva privilegiaţi Inveţat bărbat ! da, dar învăţat la ce ? Omul e învăţat şi la bune şi la rele dar mintea omului trebue să ascundă relele şi să lase numai bunurile în iveală. In sfîrşit, fiindcă şi în d-ta trebue să bată o inimă patriotică, te-ai revoltat simţind pe streini în subsolul patriei. Mâna d-tale viguroasă a căutat pe duşman, ai surprins pe junimişti şi pe conservatori, şi la urmă descoperiţi până şi codiţa radicală pe care n’o mai slăbeşti. Te-a supărat coada radicalo-socialistă în subsol, şi denunţănd’o ţărei ai strigat : «Vai! căci întru cele rele a izbutit!» Luptele politice sunt frumoase când se dau pe terenul real al principiilor, luptele politice sunt detestabile când se dau între adversari hotărîţi să fie laşi, mincinoşi, trădători. Să lăsăm calomniile nedemne, să lăsăm loviturile pe la spate. CONST. C. BACALBAŞA. CRIZA FRANCEZA Noua combinațiune Ministerialn Paris, 25 Ianuarie— D. Faure a făcut să se cheme d-nu Ribot, căruia i-a oferit misiunea de a forma cabinetul. D. Ribot a cerut să se consulte cu amicii sei înainte de a primi. Paris, 26 Ianuarie. — D-na Ribot a văzut în timpul dimineței pe d. Brisson şi a conferit după amiazi cu d-nii Metine, Poincarré şi Bourgeois. Impresiunea în cercurile parlamentare este că va lua ministerul de interne* şi va lăsa afacerile strâine d-luî Hanotaux, instrucţiunea publică d-lui Leygues, finanţele d-lui Poincarré şi lucrările publice d-lui Barthou. El va oferi justiţia d-lui Bourgeois. Se asigură că d-nu Ribot vrea să meargă repede ; el va revedea pe d-na Faure in timpul sării. Cele două trupe radicale ale Camerei s’au întrunit după amiazi şi au decis să susţie ori cabinet radical. POLITICA EXTERNA A SERBIEI Sub acest titlu a apărut de curând în revista sârbească Delo (Uvragiul), un interesant articol datorit savantului fost profesor al facultăţei de drept şi secretar general al ministerului afacerilor streine sub guvernul radical, d. dr. Milovan G. Milovanovitch. După ce trece în revistă fazele istorice mai importante prin care a trecut statul sârb, şi după ce arată diferitele operaţiuni politice ale Austriei şi Rusiei în Orient, precum şi scopurile ce au urmărit şi urmăresc aceste două mari vecine ale patriei sale, autorul conchide la o strânsă cooperaţiune cu Bulgaria, ca astfel să poată opune cu succes forţele lor unite agismentelor Austriei, Rusia după părerea autorului neavând interes de a face rău celor două mici state. Trecutul istoric precum şi situaţia politică externă presentă a Serbiei fiind in multe puncte asemănătoare cu a ţărei noastre, credem că vom interesa pe cetitorii noştri dându-le în traducţiune acest impor tant articol, într’un șir de câteva numere ale «Luptei» cu începere de Luni 16 curent. LEGEA MINELOR întrunirea de la D. G. Cantacuzino. Consiliu de miniştrii.—La palat.— La Senat.—Totul de încredere. Alaltăieri seara s’au întrunit la D. G. Cantacuzino, preşedintele senatului, miniştrii şi d. General Manu, preşedintele camerei, pentru a discuta asupra legei minelor. D. P. P. Carp a declarat că primeşte modificări de detalii dar nu primeşte nici o modificare, care ar fi menită să facă imposibilă aplicarea legei, sau să o facă să nu mai prezinte nici un avantagiu pentru ţară. • Preşedinţii corpurilor legiuitoare au cerut modificări serioase. Au intervenit şi ceilalţi miniştri în discuţie, dar nu s’a putut ajunge la nici o înţelegere. . .l iî * , . . . ... . Aseară s’a ţinut un consiliu de miniştrii la Ministerul de interne, la care au luat parte numai miniştrii. Pe la ora zece să răspândise sgomotu, că d-nii Carp, Ghermani şi Marghiloman s’au retras din minister. După cât am putut afla acest sgomot erea neîntemeiat. Miniștrii sunt perfect de acord. Aseară s’a discutat numai asupra atitudineî pe care s’o aibă azi la întrunirea* de la Senat. * - -»im a?*. 1 Azi la 11 Miniștrii s’au adunat în consiliu la Palat, sub preşedenţia regelui. Discuţia a fost asupra chipului in care se va pune chestia la Senat. ■ r. •• î„... ţ Azi la ora 2 d. Garj) va arăta senatorilor, în şedinţă intimă, cari sunt modificările pe cari le primeşteca legea minelor. Va arăta care e scopul legei şi pentru ce nu primeşte modificările ce i se impun de preşedinţii Corpurilor legiuitoare şi va face apel în numele guvernului, la senatori ca să voteze legea. Să spune chiar, că după şedinţa intimă, d. Carp va pune chestia şi in şedinţă publică şi va cere un vot de încredere. REPUBLICA Evenimentele cari au dat Franţei un alt şef de Stat, arată până la evidenţă anomalia, absurditatea şi pericolul acestei instituţiuni care se numeşte în Franţa preşedenţia Republice!. Se poate discuta foloasele şi inconvenientele respective ale Republice! şi ale monarchiei constituţionale, se poate găsi că una e superioară celeilalte şi vice-versa. Dar e peste putinţă să susţii instituţia preşedenţiei, astfel cum ea există în Franţa, creată de legile constituţionale votate de Adunarea naţională; această instituţie e cu desăvârşire grotescă, ea are toate inconvenientele atât ale monarchiei constituţionale, cât şi ale Republicei, fără nici unul din foloaloasele uneia sau alteia din aceste forme de guvern. Preşedintele Republicei franceze, este un monarch constituţional ales pe şeapte ani de către Camere, neresponsabil şi lipsit de orice mijloc de acţiune, om de partid şi silit să fie arbitru între partizi, să încarneze Republica şi să domnească fără să guverne. Astfel Franţa n’a avut decât două preşedinţi buni: pe Jules Grévy, care a datorat situaţiunea sa politică faptului că el a demonstrat în 1848 absurditatea preşedenţieî şi a propus suprimarea ei, şi pe onestul Carrot, care n’avea altă calitate. Şi cel d’intâiu a căzut în murdăria afacerilor lui Wilson, iar cel-l’alt sub cuţitul lui Caserio — ceea ce probează că preşedenţia n’are de cât inconveniente şi nici un folos; ea este o ţintă pentru nebunii criminali. Se mai înţeleg preşedinţii dictatori ai Republicelor din sudul Americei, dar trebue să adăogăm că aceste ţări n’ar fi adevărate Republici de cât când n’ar mai avea aceşti preşedinţi, nici armată comandate de generali de răsboiu civil, dintre cari se recrutează aceşti preşedinţi. Se mai poate înţelege preşedintele Statelor Unite, ales pe patru ani de sufragiul universal, şef efectiv al guvernului, egal în putere cu Camerile prin dreptul lui de veto, om de partid şi incarnaţia unui partid. Dar această constituţie nu e posibilă în Statele Unite decât pentru că acolo nu există armată permanentă şi pentru că nu e, prin urmare, cu putinţă nici o dictatură. Fiind dat însă, conflictele dintre puterea executivă şi legislativă cari opresc deseori maşina guvernamentală, fiind date cheltuelile imense şi suspendarea afacerilor care se provoacă la fiecare patru ani prin alegerea preşedintelui. Americanii au început să se gândească la introducerea referendului popular, care ar fi un frâu şi o contra greutate mult mai eficace pentru abuzurile de putere ale congresului de cât veto preşedenţial. Cum este în Franţa însă, preşedenţia nu înseamnă nimic. Este un non sens, un anacronism, o contradicţie demnă de această ţară careşi-a păstrat instituţiile şi prejudiţiile cele mai monarchice cu tradiţiunile republicane şi aspiraţiunile cele mai democratice. Preşedenţia Republicei este negaţiunea Republicei: adevărata Republică, aceea de acum 100 de ani, n’a avut niciodată preşedinte. Starea de războiu a silit-o să-şi formeze un comitet de salut public, care era o dictatură colectivă, temperată prin o largă aplicaţie la ghilotinei ori căruia ar fi fost bănuit, că aspiră la dictatură individuală. In timp normal Republica a avut un directorat de 5 membrii. In ziua în care ea a avut un Prim Consul, Republica franceză n’a mai existat decât cu numele, ca şi în fine când Republica de la 1848 a avut un preşedinte. Singura ţară care şi-a păstrat totdeauna forma republicană şi care a ştiut să tragă din ea toate foloasele posibile a fost Elveţia, dar ea n'a avut niciodată preşedinte. Imitând Franţa din timpul Directoratului, ea are un „Consiliu federal, compus din 7 membri, şapte miniştri aleşi de camere pe timp de 3 ani şi din care unul este desemnat în fiecare an pentru a presida şedinţele consiliului, fără ca însă să aibă mai multă autoritate decât colegii săi. Nu preşedintele acesta anual, ci consiliul întreg exercitează, în mod colectiv, puterea executivă, şi el o exercitează subt supravegherea şi autoritatea oamenilor, conform instrucţiunilor pe cari le primeşte de la dînsele. Şi după cum cu toţii cunoaştem, acest guvern, este în practică şi în acelaşi timp cel mai onest, cel mai econom, cel mai înţelept, cel mai muncitor şi în acelaş timp cel mai stabil din toate guvernele din lume. Este aproape fără exemplu ca un consilier federal să nu fie reales când el ar dori un nou mandat. Cu toţii, rând pe rând, devin preşedinţi ai confederaţiunei pe timp de un an, continuând însă, în acelaşi timp, aşi conduce departamentul lor. Şi cum partidul radical, care este la putere in Elveţia de mai bine de 20 de ani, admite şi practică în folosul adversarilor săi reprezentarea minorităţilor, sunt totdeauna şi liberali moderaţi în consiliul federal şi preşedintele consiliului în acest an este un clerical, deşi toţi celalţi membri sunt radicali. Iată cum se rezolvă cestiunea preşedenţiei într’o adeverată democraţie şi iată cum se evită şi crizele, şi demisiunile, şi loviturile de cuţit cari au marcat paginile succesive ale istoriei preşedenţiei în Franţa. Trebue dar să se înţeleagă odată că adevărata Republică nu poate exista decât fără preşedinte, că puterea executiva trebue să fie strict subordonată puterei legislative şi că garanţiile contra abuzurilor acestei din urmă nu rezidă decât în referendum, singurul care poate permite poporului suveran să hotărască, în ultimă instanţă, asupra lucrărei servitorilor săi fabricanţi de legi—şi toate acestea numai atunci când acest Popor nu va comite imprudenţa de a pune la ordinile puterei executive o armată permanentă şi o birocraţie centralizată care să permită aceleia ce deţine aceste două instrumente de despotism de a brava şi de a-şi bate joc de Poporul Suveran, broşuri, şi să nu poţi afla pe mizerabilul autor, spre a-i da lecţia ce merită. Tolerarea unor asemenea fapte poate da naştere în societatea noastră la aşa scandate, in cât nimeni nu poate prevedea consecinţele funeste ce pot avea. Cerem cu insistenţă parchetului, poliţiei să se mişte pentru a descoperi pe autorii unor asemenea infamii. Şi pentru că s’a bănuit un moment că una din aceste broşuri s’ar fi tipărit în tipografia noastră, declarăm că ne punem la dispoziţiunea autorităţilor în drept, pentru a-i înlesni cercetările şi lucrările anchetei ce va face. Fapta e atât de monstruoasă, atât de revoltătoare, încât sperăm că toţi oamenii de bine, veştejind-o, vor da tot concursul pentru descoperirea infamilor ei autori. Parchetul să se miște. De câtva timp se petrece în Capitală, unul din acele fapte mârşave, care revoltă pe toată lumea onestă. Se răspândeşte cu profuziune o serie de broşurele anonime, prin care se insultă în modul cel mai trivial femei din societate, profesoare din cele mai culte şi inteligente, care au ştiut prin conduita şi munca lor să-şî atragă stima tuturor. Ne mirăm că faţă,de asemenea mişeii, autorităţile noastre stau cu braţele încrucişate. Aci nu mai e vorba de libertatea tiparului, aci, e în joc moralitatea publică, care e pălmuită de nişte mizerabili, ce se pun la adăpostul anonimatului. E un scandal fără de margini să-ţî vezi mama, sora, soţia, insultată prin IDE LA SENAT In mijlocul neatenţiei generale, un glas, care aci se supţiază, şi se urcă în al noulea cer, aci vertiginos se coboară de crezi, că e o concurenţă cu Theodorescu de la operă, surprinde senatul. Unii cred, că vr’un episcop, care n’a dormit azi noapte, cântă prin vis, iar alţii vorbesc de vr’o interpelare scoasă din Pydalion de Kd. Ghiţă Mârzescu. Nici una, nici alta, secretarul senatului, gândind — poate — să dea mai multă importanţă «sumarului şedinţei precedente» recursese la stratagema asta. Zadarnice, toate, după ce scamatoria se descopere, nimeni nu mai vrea să-i dea ascultare, afară de preşedinte, care îi răspunde la sfîrşit, cu un resemnat «Amin»! In vremea asta conu Laskarake, povesteşte istorii de pe vremea nemţilor cu coadă lui Lerescu, lui Costaforu şi altor prietini din tinereţe, care stau greceşte, şi trag din nerghelele. In tribune se face socoteala anilor ăstui grup senatorial, și s’ajunge la o sumă, că , dacă ar fi trăit unul după altul, conu Lerescu, ar fi început să trăiască cu două mii de ani înainte de facerea luraei. ...Totul, adormise in senat, mai ales senatorii, întunerecul intra furios prin ferestre, când o voce îngrozitoare, un urlet de uragan începe să strige «lumină!» «lumina!» «lumină!» Un uşier îi aduce senatorului care scosese strigătul, o luminare, dar el se declară nesatisfăcut. I s’aduce o lampă cu petrol, de geaba, nici acum nu-i mulțămit. Se dă foc la un beb de gaz, zadarnici — Ce vrei, Domnule, o întreabă, președintele înspăimântat. — Electricitate, Domnule, răspunde senatorul. Lerescu se închină și o ia la fugă, grupul lui T urmează, afară de generalul Costoforu, care remăne agăţat de un stâlp, înaintea senatului astfel compus, senatorul Golibăşeanu, care scoase strigătul, arată că până ce guverna nu admite luminatul cu electricitate la Craiova, nu va mai intra în acest întuneric,— şi pleacă. De aci înainte degeaba mai aşteptăm vreun eveniment, preşedintele numărând voturile indigenatelor, repetă mereu : — Totul e nul ! — Votul e nul ! — Totul e nul ! — Senatul e..... — Nul! Nul ! Nul! fac refrenul senatorii. — Nu nul, Domnilor, respunde președintele, e incomplect ! .. DE LA SEGHEDIN Am fost la Seghedin. M’am dus să salut, de ziua lui onomastică, pe d. Dr. Ioan Raţiu, venerabilul şef al partidului naţional, şi să văd pe ceialalţi luptători întemniţaţi acolo, d-nii Dr. V. Lucaciu şi Iuliu Coroianu. Şi m’am Inturnat cu atîtea* impresii, încît, o mărturisesc, îmî vine greu să le găsesc o ordine şimi e cu neputinţă să le redau cu toată puterea şi lumina cu care ele mi s’au înfăţoşat. — Cu ce să încep?... E un obiceiu să se descrie mai întîiu localitatea,—obiceiu de la care mă voiu abate, mărginindu-mă să spun numai că Seghedinul e un oraş frumos şi sărac, cu o populaţie de 90.000 de suflete şi totuşi pustiu, cu străzi largi, regulate şi noroioase, un oraş apusean, ca aspect, dar monoton şi trist. In partea de nord a oraşului e Te-