Lupta, octombrie 1922 (Anul 2, nr. 239-262)

1922-10-14 / nr. 247

Anul il No. Director Police., *T ,vv» -COWST.Wjil#^, (LRCEU de 12 luni , • .. . .^T , 200 le Pe 8 luni • ■ b ... . ?i fe:‘. 100 lei Pe 8 luni . . V . 60 M REDACTIA SI ADMINISTRAŢIA BUCUREŞTI, STR SARINDAR 12 6 Sâmbătă 14 Octombrie 1922 Director EMIL D. FAGURE PUBLICITATEA Be primeşte direct la Administraţia ziar­ului şi la toate Agenţiile de publicitate 1 LEU NUMĂRUL IN ŢARA 2 LEI IN STRĂINĂTATE REGELE VREAORI Am citit proclamaţia pe care r­ege­le o da, cu ocaziun­ea înco- J­unărei sale. E o bucată lite­rară bine scrisă şi bine simţi­­■ ta. E o exprimare a voinţei tale în cei­a ce priveşte bunul mers al patriei române. „Vreau ca ţărănimea, stăpâ­na pe veci pe ogoarele sale pe cari ie-a dobândit, să le­­ dea toată puterea de rodire în fo­losul ei şi al binelui obştesc“. Incontestabil că dorinţa re­­gferului este sinceră, cum e şi dorinţa fiecărui român. Dar 'Când ţărănimea va putea­ face c­a ogoarele cari îi aparţin să­­şi dea toate roadele, una din iroadele­ acestei stări­ de lucru­­­r­i proaspete, va fi şi emanci­parea politică şi socială a a­­ces­tei clase. Ca o urmare firea­­scă, partidul ţăranilor, va da­­­joc o politică de clasă şi nu se­­va înfăptui al doilea dezide­rat, al regelui ca să existe şi o armonie socială. Ţărănimea o­­dată luminată, conştientă şi­­■Legată va nă­zui să joace rolul ei in istorie şi să introneze a­­­­devărata democraţie, în care r­olul regelui va fi de fapt foar­­­te mic, acela de a domni şi nu Ţie a guverna. Ei bine, nu cre­di om ca aceasta să fie şi dorin­ţa regelui, de a fi redus la un I sdmplu rol decorativ, el, care­­astăzi este totul în statul ro­mân. Dar­ regele mai vrea o mun­citorime, credincioasă patriei şi cu o soartă prosperă. Do­rinţa, încă odată, o credem sin­ceră, dar dacă va căpăta fiin­ţă­, muncitorii oraşelor ca şi ţăranii au tot interesul ca ba­zele constituţiei să fie reale şi aceste baze nu se potrivesc cu interesele regelui de a fi suveran a­tot­­puternic în a­­­ceastă ţară. Mai vrea regele ca toţi ce­­tatenii din România Mare să fie şi fii buni ai Patriei şi e­­gali înaintea legii din toate punctele de privire, ca să a­­jute statul in care trăesc. A­­cesta este un punct, mai uşor de realizat, cu condiţia însă ca regele să mai aibă, şi o altă vo­inţă, voinţa reală ,şi pusă în practică, că de azi înainte gu­vernele sale, căci încă sunt ale sale, să trateze provinciile a­­lipite cu blândeţe şi egalitate şi să facă sa domnească pute­rea legilor în realitate, aşa ca ş­i cetăţenii de altă origină şi de altă limbă, să simtă că trăesc mai bine în România, de cât trăiau înainte în ţara lor şi sub o ocârmuire alta de­cât cea română. Vrea regele ca toţi românii, din toate straturile sociale să se folosească de toate legile o­­crotitoare ale Statului. Regele cu alte cuvinte, vrea­ ca egali­tatea înaintea legei să fie o rea­litate. Frumoase cuvinte, dar cari contrastează dureros cu starea de fapt. Sub înalta­­sa oblăduire şi cu concursul său direct s’a instalat la guvernul ţarei o familie, prin drept de moştenire, care a pus ţara în exploatare, care tac şi spânzu­ră, jupoaie, scumpeşte traiul şi pe urma acestora, se îmbo­găţeşte ea şi slugile ei. Ceiace voeşte regele este cu totul dimpotrivă cu ceiace este în realitate. Nici o dată ca acum oligarhia şi în spe­cial oligarhia brătienistă, n’a avut atâtea puteri, puteri ca­ri i-au fost conferite de însu­şi Suveranul. Această clasă este reprezentată prin o dinas­tie de guvern, lacomă şi odioa­să, care pompează tot ce a ră­mas în această ţară, care se îngraşe din sărăcia generală, care scumpeşte traiul şi face viaţa şi celui ceva mai bogat în sfârşit şi celui sărac cu ne­putinţă de trăit. Toată lumea ţipă, funcţionari, militari, lu­mea cealaltă. Finanţele Statu­lui sunt în neputinţă de a mulţumi toate aceste nevoi ve­ni­te pe urma scump­irei traiu­lui, isvor de îmbogăţire a li­nei singure familii. Cum sună de rău şi în de­şert vorbele regelui care pa­tronează această dinastie gu­vernamentală ! A vrea ceva fo­lositor şi mare pentru ţară şi a da mâna cu cel­­mai igno­bil şi mai hrăpăreţ neam şi guvern din câte au fost şi din câte vor fi, aceasta nu o poate pricepe poporul. Vorbele regelui ar fi răsu­nat mult mai frumos dacă ele nu veneau în timpul când Su­veranul se înfăţişează la în­coronare cu căpităniile fami­liei blestemată de toată lu­mea. Dacă ar fi venit cu alţii, feţele tuturor ar fi radiat de speranţă şi voe bună, şi înco­ronarea s’ar fi făcut într’o at­mosferă de pace, de linişte, şi chiar da bucurie, pentru unii. CONST. MILLE GRANATE UN MIC RABAT un coleg de redacţie e indignat că mareşalul Foch va trebui să vie în apitala României Mari, prin trans­bordare. Rog pe colegul meu să facă un mic rabat la indignarea lui, pentru că mareşalul Foch n’o să se sperie de atâta lucru. Timp de patru ani, der n’a stat în tranşee, mareşalul a tre­cut şi el prin primejdii destul de gra­ve. Aeroplanele germane nu odată au bombardat cartierul general. Şi apel toate lipsurile unei stări de răz­boi­­.... Aşa fiind, mareşalul trecând cu au­tomobilul dealungul liniilor noastre ferate şi privind ruinele podurilor­, o să aibă iluzia că e în nordul Fran­ţei în 1918 şi poate că aceasta să-i facă şi oarecare plăcere, amintin­du-şi de vremea când fugărea pe nemţi Să nu ne indignăm deci şi să nu purtăm atât de mult grija mareşa­lului.­. DESCA Ui Kial y Frai D. CQLRAT care a înlocuit pe d. Barrhou la mi­nisterul de interne. Sa fi© oare „diplomaţia“ d-Ini Stere? Manifestul ţărănist şi ardelenii In manifestul partidului ţără­nesc adresat către tară in alto­nul Incoronărei pentru a legiti­ma abţinerea partidului de la ser­bările organizate de guvern gă­sim un pasaj care are mai mult aerul de­ a atrage atenţiunea opi­niei publice asupra concursului politic pe care ţărăniştii lau dat acum partidului naţional abţi­­năndu-se şi ei de la serbările în­coronării. Iată acest pasaj din manifes­tul ţărănist : „Atitudinea noastră comună cu a fraţilor ardeleni înlătură o interpretare greşită, care s'ar fi putut da în ţară, şi străină,­tare, gestului reprezentanţilor adevăraţi ai Ardealului dacă ei singuri ar fi lipsit dela fas­tul incoronărei“. E cam­ deplasată această ten­denţioasă constatare între tova­răşi de luptă intriuu manifest­ că­tre ţară. Lasă că argumentul es­te şubred şi se poate întoarce, cu succes,­ partidului ţărănist de că­tre ardeleni, dar ceia ce se vor în­trebă ton­ e pentru ce ţărăniştii au finut ca printr-un manifest politic să formuleze titlul de re­cunoştinţă ce trebuie să aibe par­tidul naţional din Ardeal faţă de partidul ţărănesc din regat ?. Să fie oare pasagiul acesta din manifestul ţărănesc o simplă .■perfidie" diplomatică a d-lui Stere ? Dar la observaţia aceasta ţă­răniştii ar putea să fie pitrebat de ardeleni cum s’ar fi interpre­tat în tară şi in străinătate da­că, de pildă, numai partidul ţă­rănesc s’ar fi abţinut de la ser­bările Incoronărei? Şi câte alte întrebări nu s’ar mai putea pu­ne pe această tem­ă ţărăniştilor sau acelui care a redactat mani­festul ! Era dar cu totul de prisos ,B­­neta’’... diplomatică la adresa ar­delenilor. R. X. In preajma Incoronărei Două acte, ambele izolează guvernul Pe ziua de eri s’au petrecut două acte cari, în preajma Incoronărei, fixează izolarea în care se află guvernul din punct de vedere politic. Partidul Naţional din Ardeal publică un manifest care întruneşte la­olaltă un rechizitoriu fulgerător împotriva o­­riginei şi caracterului guvernului Brătianu şi al aşa zisei sale Adunări Naţionale ca uin act de nobilă şi profundă cre­dinţă. ■­­ Neclintit în convingerea sa că guvernul şi Parlamen­tul actual sunt o violare a voinţei naţionale, Partidul Naţion­­al proclamă că nici unul nici altul nu pot asista Coroana la un act istoric cum e încoronarea. Consecvent convingeri­lor sale, Partidul Naţional nu se poate alătura fraudei, vio­lenţei şi minciunei constituţionale spre a sărbători un act de însemnătatea încoronărei. Partidul care a pus la temelia României Mari piatra angulară a Proclamaţiei de la Alba Iulia, reaminteşte, în preajma încoronărei, întreaga însemnătate a acestui act de credinţă şi faptul că nici până azi el nu face parte din Cons­tituţia nouă pe care Regele avea să fure la încoronare. Tot pe ziua de eri s’a deschis Parlamentul în absenţa celui mai mare număr al aleşilor opoziţiunei, având cu to­tul înfăţişarea unui congres de partid. Fără o reprezentanţă naţională reală, în lipsa tuturor celor aleşi împotriva urgiei guvernamentale, lipsit de orice suflu de înălţare şi libertate cetăţenească, guvernul apare complect izolat de Solidaritat­ea politică şi naţională din lăuntru şi dă încoronărei caracterul unui act administra­tiv în locul manifestaţiunei istorice şi naţionale ce ar fi tre­buit să aibă. Răspunderea acestei situaţiuni cade întreagă asupra spiritului îngust, despotic și învrăjbitor care domină gu­vernarea nenorocită a regimului actual. Lichidarea acestei răspunderi va începe a doua zi după actul Incoronărei. EMIL D. FAGURE ÎNCREDERE nu nvm­ t Oficiosul guvernului nevoit să vorbească de se­menea extraordi­nară care s’a deschis ori în mij­locul unei lipse de entuziasm e­­gală cu lipsa oricărui fundament moral la actualul parlament, îşi termină lungul său şir de afir­­maţiuni goale, cu aceea că „ţara aşteaptă cu încredere opera gu­vernuluî*. Ţara nu a avut încredere în guvernel actual nici când s’a strecurat la cârmă pe uşa de din dos a Palatului, ţara a trebuit să fie siluită în chip neauzit, ur­nele au trebuit să fie violate şi furate spre a se putea proclama un parlament, falsificat. Dar dacă acum opt luni ţara nu a avut încredere în guvern — a vorbi azi de o asemenea mcre­dere e o sfidare care nu revoltă ci face să ridici din umeri şi să zâmbeşti. Mei una din făgăduielile pe cari le făcea „competinţa“ libe­rală în ale guvernărei nu s’a realizat. Leul­e în aceeaşi stare mizera­bilă, creditul în străinătate cu nimic ridicat, traiul în loc să si­, ieftenească, se scumpeşte în pro­porţii din ce în ce mai alarman­te, transporturile mai zdruncina­te ca ori­când, iar în viaţa politi­că învrăjbire şi un Parlament transformat în club de partid. Pe urma unei asemenea situa­ţii să fie în ţară mulţumire şi încredere în guvern? Poveştile presei oficioase vor avea în scurtă vreme o crudă deş­teptare. SATURN INCONSECVENŢI Manifestul partidul­ui ţărănist către ţară, pentru a exlica abţi­nerea de la încoronare, făcând istoricul guver­nelor de la 1918 încoace, intre altele spune : „Această încercare (guvernul militar) nereuşind deplin, pri­mul parlament al României uni­te a fost gonit împreună cu guver­nul format din sânul lui sin­gurul guvern parlamentar al ţa­rei, urmând un şir de guverne improvizate şi lipsite de legalita­te, chemate în dispreţul tuturor normelor unui­­ adevărat regim constituţional şi parlamentar“. E vorba de gonirea guvernului Vaida în care ţărăniştii erau re­prezentaţi prim d-nii Mihalache şi Lu­pu­ilor cine a pus la cale guver­nul militar, cine a izgonit guver­nul parlamentar al d-lui Vaida, cine a făcut experienţa guverne­lor improvizate lipsite de legali­tate in dispreţul tuturor norme­lor unui adevărat regim consti­tuţional şi parlamentar­­. Autorul acestor toate, nu este de­cât regele, în fata căruia■ insă ha, ploconeşte partidul ţărănist. El nu are nici măcar curajul să ceară prin proectul de constitu­ţie al d-lui Stere să se estrângă puterile regale.. E o lipsă de logică. Sau te plângi de ceia ce face regele şi a­­tunci tragi consecinţele in linia ta de conduită politică, sau dacă te închini slugarnic înaintea ce­lui care te loveşte, nu te mai plânge în zadar, căci nu vei fi luat in serios- A. B. SAC CREIONUL ASTOUTĂIE* Sub guvernul Competenţei Cum vor transporta Cei Trei Fraţi pe Rege la Bucureşti pentru Încoronare Regele: Când am vrut să plec la Atena, n’anţ avut vapor şi când vreau să intru încoronat In Bucu­­reşti, nu e pod şi nu e tren l încoronare si incapacitate Mareşalul Focu­ va asista la serbări prin««. transbordare Dacă incapacitatea guvernu­lui cu toate anexele ^sate subal­terne mai avea nevoie să fie încă odată dovedită, atunci desigur că încoronarea a ocazionat acest lu­cru cu un revoltător succes. Priviţi frământarea care a cu­­prins toate acele cercuri în sar­cina cărora fusese încredinţată: aranjarea serbărilor şi va veţi putea da­ seama de realitate. La şosea un baroc arc de tri­umf— pe care în afară de doua proclamaţii ale regelui din tim­pul războiului — e săpat în pia­tră o literatură cazonă de cel mai ridicat gust, lucrările­­se in­tensifică abia acum, deşi arcul de triumf­­se construişte de peste un an. ’ Preşidenţia consiliului no­tată bine preşidenţia consiliului, ■— surprinsa si ea de încorona­rea fixată şi trâmbiţată de atâta vreme, dă un anunţ care sună astfel : „Timpul fiind scurt pentru a se emite programa şi indica fiu­­rile de mersul trenurilor persoa­nelor invitate a merge la Alba­­lulia, invitaţii sunt rugaţi să treacă în cursul zilei de 12 oc­tombrie (adică cu trei zile înain­te de încoronare Nota Red.) pe, la preşidenţia consiliem spre a lua informaţii­le necesare“. Aşa­dar, nu este destul dacă in­vitaţii sunt poftiţi numai cu 3 zile înainte de încoronare, dar abia la această dată, preşidenţia­ dă numai informaţii.­­ Şi barem dacă info­matale aş fi exacte! **­De pildă, _____ Eri la orele 3''după amiază, reprezentanţii Olandei la încoro­nare, urmau să plece cu trenul de Predeal la Sinaia. •­n In ultimul moment Gara­­de Nord află­ că trenul special nu mai poate trece pe la Valea Lar­gă căci împotriva asigurărilor d-lui Tancred Constantinescu, tran­sbordarea era absolut necesa­ră. '­­ 5 11 Şi iată cum reprezentanţii O­­landei i­au cunoştinţă în ulti­mul moment că drumul dela Co­marnic la Sinaia îl vor­ face în automobile. • * * Dar fiindcă veni vorba de po­dul dela Valea Largă, nu ne pu­tem reţine de a face o reflecţie. De trei luni de zile,podul dela Valea Largă (în realitate un mic podeţ) s’a scufundat făcând a­­tâtea victime. De atunci, adică de trei luni cei din capul căilor ferate n’au fost în stare să facă un alt pod solid­, cu toate că se ştia precis că linia Bucureşti-Predeal fiind unica arteră pe care se va circu­la de încoronare, o negreşită re­stitiți continuare în pag. II-a) MAN Şi piesele, ca şi oamenii, ca şi teribe, îşi au soarta lor. Zidurile ca­pitalei sunt placardate iar cu mari afişe, anunţând reluarea piesei ,,Ma­naşe", pe scena teatrului Popular, de juro conducerea morală a­­lul Nicolae Gulorga ilustrul nostru istoric şi lite­rat. Au trecut aproape douăzeci de ani de când opera, lui Ronetti Roman a văzut lumina rampei, şi uitarea s’a aşternut poate peste grelele începu­turi ale acestei frumoase drame. Câţi oare îşi mai amintesc de furtu­rile iscate în presă, de polemicele violente, de manifestaţiile studen­ţeşti pe strad­e, de excesul de hulă ca şi de laude ale contimporanilor, lipsiţi întotdeauna de perspectiva ne­­cesară judecatei obiective ? Azî s’a semnat pacea, pacea care permite o reconstrucţie istorică. Să-mi fie permis să fiu culegăto­rul câtorva documente ale vremii, şi a le reproduce cu toată obiecti­vitatea, scris acum douăzeci de ani., ASSE de Const. L. Flavian _3­­ i cronicarii dramatici, ce-au scris lite­rath și ce a scris publicul,? Cronicarul .Adevărului”, d. E. D. Fagure în numărul dela 27 Mai 1904 scria: ,, Aseară s’a jucat pentru prima oa­­ră în capitală drama d-lui Ronetti Roman despre care s’a vorbit mult bine în presă, când această piesă a apărut în volum. . autorul cunoscut ca un dis­tins literat se relevează acum și ca un profund cugetător şi observator“. ,,. . , , E o piesă de propagandă și din punctul de vedere social e meni­tă să producă efecte mai preţioase decât toate teoriile şi articolele ce umplu ziarele cu privire la chestia asimilării....“ In ziarul „Dimineaţa” cu ocazia reprezentării piesei pe scena teatru­lui National, criticul scrie în numă­rul din 7 Februarie 1905 : ,5Manasse“ este o piesă de ajuns cunoscută pentru public. Nouă era pentru teatrul Naţional“. 91 * * » «Manasse” a fost ascultat, cu mult interes de public, care a a­­preciat puterea de analiză sufletea­scă şi talentul literar robust al au­torului“. In ...Universul” din 7 Februarie 1905, d. C. Xeni: ..Iată de­sigur o piesă de valoare“. „Manasse“ e o piesă bine simţită şi mai cu seamă bine gândită“. L’Indépendance Roumaine” (8 Fe­bruarie 1905) prin pana d-lui Rodol­­phe Catargi : ,,En dehors de Vlaicu-Vodă de M. Davila — dönt le genre est plutöt autre — e’est la meilleure oeuvre dramat-ique originale représentée chez nous depuis de nombreuses années“. „Manassé“ est un drame de trés haute envergure et eourtout trés complet“. ^Conservatorul” din Mai 1905 rele­vă în repetate rânduri succesul mo­ral și material ce-l obține piesa „Manasse“ pe scena teatrului Nați­onal. După cum se vede cronicarii dra­matici au fost unanimi a­­ recunoaşte valoarea şi succesul. E o notă exce­lentă pentru justeţea observaţiunilor lor Literaţii cari au încins lungi pole­mici n’au reprezentat însă, aceiaşi unanimitate. Polemicele nesfârşite au afost pe cât de violenţe pe atât de­­nedrepte. " f "v Cel dintâiu care deschide lupta este regretatul Pompiliu Elade. In­­tr’o serie de trei magistrale articole apărute în L’Indépendance Roumai­ne” (Martie 1902), prea­mărește me­ritele piesei pe care o găsește de o valoare netăgăduită. Faptul că autorul nu e român , face să exclame : ...Grâce a Dien la litérature est une des rares contrées ou Ton ne vous demande ni votre nom, ni votre religion, ni la condition de vos ancêtres.. “ Trecând la analizarea subiectului și a caracterului piesei, termină astfel: „La piece de M. Ronetti Roman, ne vent soutenir aucune these, aucune vértté générale. Elle montre, mais, ne démonira pas L’auteur a voulu faire de Tart pur, et non pás de la Philosophie. II a voulu montrer ce qui «st, et non pás ce qui dóit étre“. ... Dans le sein dune mime fa­milie juive, il y a trois generations qui' se succédent, le grand-pére, le pére, et le fils“ După ce remarcă marea deosebire dintre aceste trei generații termină : ,,I1 faut distinguer Ies jubs d’a­­prés leur condition sociale, mais aussi d’apres la generation a laquelle ils appartienenf d’aprés leur âge“. Urmează apoi o amănunţită anali­­­ză , personagi­oa­ bătrânului Ma­nasse. Face chiar o lungă paralelă între acesta şi Shyipek eroul lui Sha­kespeare. Ni-l arată apoi pe Zelig­­or ca P* un Chiron-Chilonides din ,,Quo Va­­dis ?“ şi apoi rând pe rând ne pre­zintă celelalte personagii ca tipuri reale­­şi bine zugrăvite. Face o sin­gură excepţie cu Matei Frunză pe care-l găseşte puţin cam estompat şi lipsit de viaţă. Termină seria articolelor astfel: „On se sent meilleur, en refléchis­­sant au drame de M. Ronetti Ro­man. uilleur‘de découvrir qu’il y a au monde des esprits aussi péné­­trants et aussi passionés pour ia vé­rtté que le rien, — meilleur d’ap­­prendre qu’une portion de l’huma­­nité, qu’on s’était habituée a dé­­tester, n’ést point aussi méchante qu’on le croit d’ordinaire“. Urmează doi ani de tăcere. In va­ra anului 1904 piesa ,,Manasse“ este jucată pentru prima oară la Bucu­reşti, la grădina ,,Raşca“ cu actorul Cârje Totuşi afară de cronici ale di­feritelor gazete nici* o discuţie lite­rară, de importanţă nu s’a iscat. Discuţia mare­­,începe odată cu re­prezentarea piesei pe scena teatrului Naţional din Bucureşti, director fi­ind Alexandru Davila. După cum s’a văzut­ din comentariile presei, piesa are succes desăvârşit, şi e reprezen­tată de douzeci şi­­cinci de ori în două luni, ceea­ ce pe atunci era un lucru rar. D. profesor Mihail Dragomirescu e entuziasmat şi scrie o serie de arti­cole critice (vre-o zece) în ziarul „Epoca“ (15 Martie — 26 Aprilie 1905). In acelaş timp se formează şi tabăra adversă cu sediul la „Semă­nătorul“, Protagonist­­e d­r. Iorga. Tinerimea universitară se împar­te şi ea, grupându-se împrejurul către unuia din cei doi profesori şi lupta începe. D. Mihail Dragomirescu în seria, articolelor sale acuză pe acei: „ ... cari în materie de artă vor să fac naţionalism cu rost şi fără rost“ Şi aratează : ,... voi căuta să stabilesc defini­tiva judecată că ,,Manasse“ nu este o operă cu valoare trecătoare şi mai puţin o lucrare de ocazie, ci o ade­vărată creaţiune în care literatura şi chiar limba românească se va onora întotdeauna“. După ce arată intenţia autorului de a ne prezenta cinci tipuri de evrei, perfect distincte între ele, gă­seşte în piesă trei acţiuni: una prin­cipală şi două secundare. Aceasta ar scădea valoarea piesei, dacă: ,,Autorul eî n’ar fi un adevărat ar­tist şi dacă opera lui­ n’ar fi o adevă­­­rată creaţiune“. ,.. .„Manasse“ este o a&w­ă poe­tică, — ea nu poate fi tendenţioasă şi interesul său estetic stă în altceva decât în consideraţiunile critice de până acum“. D­­ragomirescu intră apoi în po­lemică cu adversarii săi, dând la i­­veală o altă serie de articole : ,,Ma­nasse şi Naţionalismul“. („Epoca“ Aprilie 1905)). *Ion Scurtu publică în ,,Sămănă­­torul“ două articole (Martie 1905). Se miră de succesul extraordinar al piesei ,,Manasse“, succes obţinut pâ­nă atunci numai de Caragiali. Atri­buie acest succes, elementului co­mic care abundă în piesă. Acuză apoi b­ieba ca ne-românea­­scă şi termină astfel: „,, Drama ,,Manase“ nu este însă în nici un caz o piesă de mâna în­tâia“. In al doilea articol, d-sa devine mult mai aspru : ,,Manasse“ proclamă o datorie a urii, o datorie a evreului contra cre-­ tinului“. Găseşte că piesa e ,,tendenţioasă“ „.. E o reţea de argumente sio­niste...“ . Teza este naţional-evreia­sca. • Termină spunând că locul piesei nu e la Teatrul Naţional, ci la Jig­(Gitin­ continuare în pag. II-a­ Aprecierile și luptele la care a dat loc

Next