Lupta, octombrie 1922 (Anul 2, nr. 239-262)
1922-10-14 / nr. 247
Anul il No. Director Police., *T ,vv» -COWST.Wjil#^, (LRCEU de 12 luni , • .. . .^T , 200 le Pe 8 luni • ■ b ... . ?i fe:‘. 100 lei Pe 8 luni . . V . 60 M REDACTIA SI ADMINISTRAŢIA BUCUREŞTI, STR SARINDAR 12 6 Sâmbătă 14 Octombrie 1922 Director EMIL D. FAGURE PUBLICITATEA Be primeşte direct la Administraţia ziarului şi la toate Agenţiile de publicitate 1 LEU NUMĂRUL IN ŢARA 2 LEI IN STRĂINĂTATE REGELE VREAORI Am citit proclamaţia pe care regele o da, cu ocaziunea înco- Junărei sale. E o bucată literară bine scrisă şi bine simţi■ ta. E o exprimare a voinţei tale în ceia ce priveşte bunul mers al patriei române. „Vreau ca ţărănimea, stăpâna pe veci pe ogoarele sale pe cari ie-a dobândit, să le dea toată puterea de rodire în folosul ei şi al binelui obştesc“. Incontestabil că dorinţa regferului este sinceră, cum e şi dorinţa fiecărui român. Dar 'Când ţărănimea va putea face ca ogoarele cari îi aparţin săşi dea toate roadele, una din iroadele acestei stări de lucruri proaspete, va fi şi emanciparea politică şi socială a acestei clase. Ca o urmare firească, partidul ţăranilor, va dajoc o politică de clasă şi nu seva înfăptui al doilea deziderat, al regelui ca să existe şi o armonie socială. Ţărănimea odată luminată, conştientă şi■Legată va năzui să joace rolul ei in istorie şi să introneze adevărata democraţie, în care rolul regelui va fi de fapt foarte mic, acela de a domni şi nu Ţie a guverna. Ei bine, nu credi om ca aceasta să fie şi dorinţa regelui, de a fi redus la un I sdmplu rol decorativ, el, careastăzi este totul în statul român. Dar regele mai vrea o muncitorime, credincioasă patriei şi cu o soartă prosperă. Dorinţa, încă odată, o credem sinceră, dar dacă va căpăta fiinţă, muncitorii oraşelor ca şi ţăranii au tot interesul ca bazele constituţiei să fie reale şi aceste baze nu se potrivesc cu interesele regelui de a fi suveran atotputernic în această ţară. Mai vrea regele ca toţi cetatenii din România Mare să fie şi fii buni ai Patriei şi egali înaintea legii din toate punctele de privire, ca să ajute statul in care trăesc. Acesta este un punct, mai uşor de realizat, cu condiţia însă ca regele să mai aibă, şi o altă voinţă, voinţa reală ,şi pusă în practică, că de azi înainte guvernele sale, căci încă sunt ale sale, să trateze provinciile alipite cu blândeţe şi egalitate şi să facă sa domnească puterea legilor în realitate, aşa ca şi cetăţenii de altă origină şi de altă limbă, să simtă că trăesc mai bine în România, de cât trăiau înainte în ţara lor şi sub o ocârmuire alta decât cea română. Vrea regele ca toţi românii, din toate straturile sociale să se folosească de toate legile ocrotitoare ale Statului. Regele cu alte cuvinte, vrea ca egalitatea înaintea legei să fie o realitate. Frumoase cuvinte, dar cari contrastează dureros cu starea de fapt. Sub înaltasa oblăduire şi cu concursul său direct s’a instalat la guvernul ţarei o familie, prin drept de moştenire, care a pus ţara în exploatare, care tac şi spânzură, jupoaie, scumpeşte traiul şi pe urma acestora, se îmbogăţeşte ea şi slugile ei. Ceiace voeşte regele este cu totul dimpotrivă cu ceiace este în realitate. Nici o dată ca acum oligarhia şi în special oligarhia brătienistă, n’a avut atâtea puteri, puteri cari i-au fost conferite de însuşi Suveranul. Această clasă este reprezentată prin o dinastie de guvern, lacomă şi odioasă, care pompează tot ce a rămas în această ţară, care se îngraşe din sărăcia generală, care scumpeşte traiul şi face viaţa şi celui ceva mai bogat în sfârşit şi celui sărac cu neputinţă de trăit. Toată lumea ţipă, funcţionari, militari, lumea cealaltă. Finanţele Statului sunt în neputinţă de a mulţumi toate aceste nevoi venite pe urma scumpirei traiului, isvor de îmbogăţire a linei singure familii. Cum sună de rău şi în deşert vorbele regelui care patronează această dinastie guvernamentală ! A vrea ceva folositor şi mare pentru ţară şi a da mâna cu celmai ignobil şi mai hrăpăreţ neam şi guvern din câte au fost şi din câte vor fi, aceasta nu o poate pricepe poporul. Vorbele regelui ar fi răsunat mult mai frumos dacă ele nu veneau în timpul când Suveranul se înfăţişează la încoronare cu căpităniile familiei blestemată de toată lumea. Dacă ar fi venit cu alţii, feţele tuturor ar fi radiat de speranţă şi voe bună, şi încoronarea s’ar fi făcut într’o atmosferă de pace, de linişte, şi chiar da bucurie, pentru unii. CONST. MILLE GRANATE UN MIC RABAT un coleg de redacţie e indignat că mareşalul Foch va trebui să vie în apitala României Mari, prin transbordare. Rog pe colegul meu să facă un mic rabat la indignarea lui, pentru că mareşalul Foch n’o să se sperie de atâta lucru. Timp de patru ani, der n’a stat în tranşee, mareşalul a trecut şi el prin primejdii destul de grave. Aeroplanele germane nu odată au bombardat cartierul general. Şi apel toate lipsurile unei stări de război.... Aşa fiind, mareşalul trecând cu automobilul dealungul liniilor noastre ferate şi privind ruinele podurilor, o să aibă iluzia că e în nordul Franţei în 1918 şi poate că aceasta să-i facă şi oarecare plăcere, amintindu-şi de vremea când fugărea pe nemţi Să nu ne indignăm deci şi să nu purtăm atât de mult grija mareşalului.. DESCA Ui Kial y Frai D. CQLRAT care a înlocuit pe d. Barrhou la ministerul de interne. Sa fi© oare „diplomaţia“ d-Ini Stere? Manifestul ţărănist şi ardelenii In manifestul partidului ţărănesc adresat către tară in altonul Incoronărei pentru a legitima abţinerea partidului de la serbările organizate de guvern găsim un pasaj care are mai mult aerul de a atrage atenţiunea opiniei publice asupra concursului politic pe care ţărăniştii lau dat acum partidului naţional abţinăndu-se şi ei de la serbările încoronării. Iată acest pasaj din manifestul ţărănist : „Atitudinea noastră comună cu a fraţilor ardeleni înlătură o interpretare greşită, care s'ar fi putut da în ţară, şi străină,tare, gestului reprezentanţilor adevăraţi ai Ardealului dacă ei singuri ar fi lipsit dela fastul incoronărei“. E cam deplasată această tendenţioasă constatare între tovarăşi de luptă intriuu manifest către ţară. Lasă că argumentul este şubred şi se poate întoarce, cu succes, partidului ţărănist de către ardeleni, dar ceia ce se vor întrebă ton e pentru ce ţărăniştii au finut ca printr-un manifest politic să formuleze titlul de recunoştinţă ce trebuie să aibe partidul naţional din Ardeal faţă de partidul ţărănesc din regat ?. Să fie oare pasagiul acesta din manifestul ţărănesc o simplă .■perfidie" diplomatică a d-lui Stere ? Dar la observaţia aceasta ţărăniştii ar putea să fie pitrebat de ardeleni cum s’ar fi interpretat în tară şi in străinătate dacă, de pildă, numai partidul ţărănesc s’ar fi abţinut de la serbările Incoronărei? Şi câte alte întrebări nu s’ar mai putea pune pe această temă ţărăniştilor sau acelui care a redactat manifestul ! Era dar cu totul de prisos ,Bneta’’... diplomatică la adresa ardelenilor. R. X. In preajma Incoronărei Două acte, ambele izolează guvernul Pe ziua de eri s’au petrecut două acte cari, în preajma Incoronărei, fixează izolarea în care se află guvernul din punct de vedere politic. Partidul Naţional din Ardeal publică un manifest care întruneşte laolaltă un rechizitoriu fulgerător împotriva originei şi caracterului guvernului Brătianu şi al aşa zisei sale Adunări Naţionale ca uin act de nobilă şi profundă credinţă. ■ Neclintit în convingerea sa că guvernul şi Parlamentul actual sunt o violare a voinţei naţionale, Partidul Naţional proclamă că nici unul nici altul nu pot asista Coroana la un act istoric cum e încoronarea. Consecvent convingerilor sale, Partidul Naţional nu se poate alătura fraudei, violenţei şi minciunei constituţionale spre a sărbători un act de însemnătatea încoronărei. Partidul care a pus la temelia României Mari piatra angulară a Proclamaţiei de la Alba Iulia, reaminteşte, în preajma încoronărei, întreaga însemnătate a acestui act de credinţă şi faptul că nici până azi el nu face parte din Constituţia nouă pe care Regele avea să fure la încoronare. Tot pe ziua de eri s’a deschis Parlamentul în absenţa celui mai mare număr al aleşilor opoziţiunei, având cu totul înfăţişarea unui congres de partid. Fără o reprezentanţă naţională reală, în lipsa tuturor celor aleşi împotriva urgiei guvernamentale, lipsit de orice suflu de înălţare şi libertate cetăţenească, guvernul apare complect izolat de Solidaritatea politică şi naţională din lăuntru şi dă încoronărei caracterul unui act administrativ în locul manifestaţiunei istorice şi naţionale ce ar fi trebuit să aibă. Răspunderea acestei situaţiuni cade întreagă asupra spiritului îngust, despotic și învrăjbitor care domină guvernarea nenorocită a regimului actual. Lichidarea acestei răspunderi va începe a doua zi după actul Incoronărei. EMIL D. FAGURE ÎNCREDERE nu nvm t Oficiosul guvernului nevoit să vorbească de semenea extraordinară care s’a deschis ori în mijlocul unei lipse de entuziasm egală cu lipsa oricărui fundament moral la actualul parlament, îşi termină lungul său şir de afirmaţiuni goale, cu aceea că „ţara aşteaptă cu încredere opera guvernuluî*. Ţara nu a avut încredere în guvernel actual nici când s’a strecurat la cârmă pe uşa de din dos a Palatului, ţara a trebuit să fie siluită în chip neauzit, urnele au trebuit să fie violate şi furate spre a se putea proclama un parlament, falsificat. Dar dacă acum opt luni ţara nu a avut încredere în guvern — a vorbi azi de o asemenea mcredere e o sfidare care nu revoltă ci face să ridici din umeri şi să zâmbeşti. Mei una din făgăduielile pe cari le făcea „competinţa“ liberală în ale guvernărei nu s’a realizat. Leule în aceeaşi stare mizerabilă, creditul în străinătate cu nimic ridicat, traiul în loc să si, ieftenească, se scumpeşte în proporţii din ce în ce mai alarmante, transporturile mai zdruncinate ca oricând, iar în viaţa politică învrăjbire şi un Parlament transformat în club de partid. Pe urma unei asemenea situaţii să fie în ţară mulţumire şi încredere în guvern? Poveştile presei oficioase vor avea în scurtă vreme o crudă deşteptare. SATURN INCONSECVENŢI Manifestul partidului ţărănist către ţară, pentru a exlica abţinerea de la încoronare, făcând istoricul guvernelor de la 1918 încoace, intre altele spune : „Această încercare (guvernul militar) nereuşind deplin, primul parlament al României unite a fost gonit împreună cu guvernul format din sânul lui singurul guvern parlamentar al ţarei, urmând un şir de guverne improvizate şi lipsite de legalitate, chemate în dispreţul tuturor normelor unui adevărat regim constituţional şi parlamentar“. E vorba de gonirea guvernului Vaida în care ţărăniştii erau reprezentaţi prim d-nii Mihalache şi Lupuilor cine a pus la cale guvernul militar, cine a izgonit guvernul parlamentar al d-lui Vaida, cine a făcut experienţa guvernelor improvizate lipsite de legalitate in dispreţul tuturor normelor unui adevărat regim constituţional şi parlamentar. Autorul acestor toate, nu este decât regele, în fata căruia■ insă ha, ploconeşte partidul ţărănist. El nu are nici măcar curajul să ceară prin proectul de constituţie al d-lui Stere să se estrângă puterile regale.. E o lipsă de logică. Sau te plângi de ceia ce face regele şi atunci tragi consecinţele in linia ta de conduită politică, sau dacă te închini slugarnic înaintea celui care te loveşte, nu te mai plânge în zadar, căci nu vei fi luat in serios- A. B. SAC CREIONUL ASTOUTĂIE* Sub guvernul Competenţei Cum vor transporta Cei Trei Fraţi pe Rege la Bucureşti pentru Încoronare Regele: Când am vrut să plec la Atena, n’anţ avut vapor şi când vreau să intru încoronat In Bucureşti, nu e pod şi nu e tren l încoronare si incapacitate Mareşalul Focu va asista la serbări prin««. transbordare Dacă incapacitatea guvernului cu toate anexele ^sate subalterne mai avea nevoie să fie încă odată dovedită, atunci desigur că încoronarea a ocazionat acest lucru cu un revoltător succes. Priviţi frământarea care a cuprins toate acele cercuri în sarcina cărora fusese încredinţată: aranjarea serbărilor şi va veţi putea da seama de realitate. La şosea un baroc arc de triumf— pe care în afară de doua proclamaţii ale regelui din timpul războiului — e săpat în piatră o literatură cazonă de cel mai ridicat gust, lucrărilese intensifică abia acum, deşi arcul de triumfse construişte de peste un an. ’ Preşidenţia consiliului notată bine preşidenţia consiliului, ■— surprinsa si ea de încoronarea fixată şi trâmbiţată de atâta vreme, dă un anunţ care sună astfel : „Timpul fiind scurt pentru a se emite programa şi indica fiurile de mersul trenurilor persoanelor invitate a merge la Albalulia, invitaţii sunt rugaţi să treacă în cursul zilei de 12 octombrie (adică cu trei zile înainte de încoronare Nota Red.) pe, la preşidenţia consiliem spre a lua informaţiile necesare“. Aşadar, nu este destul dacă invitaţii sunt poftiţi numai cu 3 zile înainte de încoronare, dar abia la această dată, preşidenţia dă numai informaţii. Şi barem dacă infomatale aş fi exacte! **De pildă, _____ Eri la orele 3''după amiază, reprezentanţii Olandei la încoronare, urmau să plece cu trenul de Predeal la Sinaia. •n In ultimul moment Garade Nord află că trenul special nu mai poate trece pe la Valea Largă căci împotriva asigurărilor d-lui Tancred Constantinescu, transbordarea era absolut necesară. ' 5 11 Şi iată cum reprezentanţii Olandei iau cunoştinţă în ultimul moment că drumul dela Comarnic la Sinaia îl vor face în automobile. • * * Dar fiindcă veni vorba de podul dela Valea Largă, nu ne putem reţine de a face o reflecţie. De trei luni de zile,podul dela Valea Largă (în realitate un mic podeţ) s’a scufundat făcând atâtea victime. De atunci, adică de trei luni cei din capul căilor ferate n’au fost în stare să facă un alt pod solid, cu toate că se ştia precis că linia Bucureşti-Predeal fiind unica arteră pe care se va circula de încoronare, o negreşită restitiți continuare în pag. II-a) MAN Şi piesele, ca şi oamenii, ca şi teribe, îşi au soarta lor. Zidurile capitalei sunt placardate iar cu mari afişe, anunţând reluarea piesei ,,Manaşe", pe scena teatrului Popular, de juro conducerea morală alul Nicolae Gulorga ilustrul nostru istoric şi literat. Au trecut aproape douăzeci de ani de când opera, lui Ronetti Roman a văzut lumina rampei, şi uitarea s’a aşternut poate peste grelele începuturi ale acestei frumoase drame. Câţi oare îşi mai amintesc de furturile iscate în presă, de polemicele violente, de manifestaţiile studenţeşti pe strade, de excesul de hulă ca şi de laude ale contimporanilor, lipsiţi întotdeauna de perspectiva necesară judecatei obiective ? Azî s’a semnat pacea, pacea care permite o reconstrucţie istorică. Să-mi fie permis să fiu culegătorul câtorva documente ale vremii, şi a le reproduce cu toată obiectivitatea, scris acum douăzeci de ani., ASSE de Const. L. Flavian _3 i cronicarii dramatici, ce-au scris literath și ce a scris publicul,? Cronicarul .Adevărului”, d. E. D. Fagure în numărul dela 27 Mai 1904 scria: ,, Aseară s’a jucat pentru prima oară în capitală drama d-lui Ronetti Roman despre care s’a vorbit mult bine în presă, când această piesă a apărut în volum. . autorul cunoscut ca un distins literat se relevează acum și ca un profund cugetător şi observator“. ,,. . , , E o piesă de propagandă și din punctul de vedere social e menită să producă efecte mai preţioase decât toate teoriile şi articolele ce umplu ziarele cu privire la chestia asimilării....“ In ziarul „Dimineaţa” cu ocazia reprezentării piesei pe scena teatrului National, criticul scrie în numărul din 7 Februarie 1905 : ,5Manasse“ este o piesă de ajuns cunoscută pentru public. Nouă era pentru teatrul Naţional“. 91 * * » «Manasse” a fost ascultat, cu mult interes de public, care a apreciat puterea de analiză sufletească şi talentul literar robust al autorului“. In ...Universul” din 7 Februarie 1905, d. C. Xeni: ..Iată desigur o piesă de valoare“. „Manasse“ e o piesă bine simţită şi mai cu seamă bine gândită“. L’Indépendance Roumaine” (8 Februarie 1905) prin pana d-lui Rodolphe Catargi : ,,En dehors de Vlaicu-Vodă de M. Davila — dönt le genre est plutöt autre — e’est la meilleure oeuvre dramat-ique originale représentée chez nous depuis de nombreuses années“. „Manassé“ est un drame de trés haute envergure et eourtout trés complet“. ^Conservatorul” din Mai 1905 relevă în repetate rânduri succesul moral și material ce-l obține piesa „Manasse“ pe scena teatrului Național. După cum se vede cronicarii dramatici au fost unanimi a recunoaşte valoarea şi succesul. E o notă excelentă pentru justeţea observaţiunilor lor Literaţii cari au încins lungi polemici n’au reprezentat însă, aceiaşi unanimitate. Polemicele nesfârşite au afost pe cât de violenţe pe atât denedrepte. " f "v Cel dintâiu care deschide lupta este regretatul Pompiliu Elade. Intr’o serie de trei magistrale articole apărute în L’Indépendance Roumaine” (Martie 1902), preamărește meritele piesei pe care o găsește de o valoare netăgăduită. Faptul că autorul nu e român , face să exclame : ...Grâce a Dien la litérature est une des rares contrées ou Ton ne vous demande ni votre nom, ni votre religion, ni la condition de vos ancêtres.. “ Trecând la analizarea subiectului și a caracterului piesei, termină astfel: „La piece de M. Ronetti Roman, ne vent soutenir aucune these, aucune vértté générale. Elle montre, mais, ne démonira pas L’auteur a voulu faire de Tart pur, et non pás de la Philosophie. II a voulu montrer ce qui «st, et non pás ce qui dóit étre“. ... Dans le sein dune mime familie juive, il y a trois generations qui' se succédent, le grand-pére, le pére, et le fils“ După ce remarcă marea deosebire dintre aceste trei generații termină : ,,I1 faut distinguer Ies jubs d’aprés leur condition sociale, mais aussi d’apres la generation a laquelle ils appartienenf d’aprés leur âge“. Urmează apoi o amănunţită analiză , personagioa bătrânului Manasse. Face chiar o lungă paralelă între acesta şi Shyipek eroul lui Shakespeare. Ni-l arată apoi pe Zeligor ca P* un Chiron-Chilonides din ,,Quo Vadis ?“ şi apoi rând pe rând ne prezintă celelalte personagii ca tipuri realeşi bine zugrăvite. Face o singură excepţie cu Matei Frunză pe care-l găseşte puţin cam estompat şi lipsit de viaţă. Termină seria articolelor astfel: „On se sent meilleur, en refléchissant au drame de M. Ronetti Roman. uilleur‘de découvrir qu’il y a au monde des esprits aussi pénétrants et aussi passionés pour ia vértté que le rien, — meilleur d’apprendre qu’une portion de l’humanité, qu’on s’était habituée a détester, n’ést point aussi méchante qu’on le croit d’ordinaire“. Urmează doi ani de tăcere. In vara anului 1904 piesa ,,Manasse“ este jucată pentru prima oară la Bucureşti, la grădina ,,Raşca“ cu actorul Cârje Totuşi afară de cronici ale diferitelor gazete nici* o discuţie literară, de importanţă nu s’a iscat. Discuţia mare,începe odată cu reprezentarea piesei pe scena teatrului Naţional din Bucureşti, director fiind Alexandru Davila. După cum s’a văzut din comentariile presei, piesa are succes desăvârşit, şi e reprezentată de douzeci şicinci de ori în două luni, ceea ce pe atunci era un lucru rar. D. profesor Mihail Dragomirescu e entuziasmat şi scrie o serie de articole critice (vre-o zece) în ziarul „Epoca“ (15 Martie — 26 Aprilie 1905). In acelaş timp se formează şi tabăra adversă cu sediul la „Semănătorul“, Protagoniste dr. Iorga. Tinerimea universitară se împarte şi ea, grupându-se împrejurul către unuia din cei doi profesori şi lupta începe. D. Mihail Dragomirescu în seria, articolelor sale acuză pe acei: „ ... cari în materie de artă vor să fac naţionalism cu rost şi fără rost“ Şi aratează : ,... voi căuta să stabilesc definitiva judecată că ,,Manasse“ nu este o operă cu valoare trecătoare şi mai puţin o lucrare de ocazie, ci o adevărată creaţiune în care literatura şi chiar limba românească se va onora întotdeauna“. După ce arată intenţia autorului de a ne prezenta cinci tipuri de evrei, perfect distincte între ele, găseşte în piesă trei acţiuni: una principală şi două secundare. Aceasta ar scădea valoarea piesei, dacă: ,,Autorul eî n’ar fi un adevărat artist şi dacă opera lui n’ar fi o adevărată creaţiune“. ,.. .„Manasse“ este o a&wă poetică, — ea nu poate fi tendenţioasă şi interesul său estetic stă în altceva decât în consideraţiunile critice de până acum“. Dragomirescu intră apoi în polemică cu adversarii săi, dând la iveală o altă serie de articole : ,,Manasse şi Naţionalismul“. („Epoca“ Aprilie 1905)). *Ion Scurtu publică în ,,Sămănătorul“ două articole (Martie 1905). Se miră de succesul extraordinar al piesei ,,Manasse“, succes obţinut până atunci numai de Caragiali. Atribuie acest succes, elementului comic care abundă în piesă. Acuză apoi bieba ca ne-românească şi termină astfel: „,, Drama ,,Manase“ nu este însă în nici un caz o piesă de mâna întâia“. In al doilea articol, d-sa devine mult mai aspru : ,,Manasse“ proclamă o datorie a urii, o datorie a evreului contra cre- tinului“. Găseşte că piesa e ,,tendenţioasă“ „.. E o reţea de argumente sioniste...“ . Teza este naţional-evreiasca. • Termină spunând că locul piesei nu e la Teatrul Naţional, ci la Jig(Gitin continuare în pag. II-a Aprecierile și luptele la care a dat loc