Lupta, martie 1923 (Anul 2, nr. 362-388)
1923-03-24 / nr. 382
leFFlTNerssa Director Politia CONST. MILLE ABONAMENTUL V» 12 hmi v%iV-£v Pe 6 lani • lt. • Pe 3 Ion! ?.r. *** . ' . *£ ?• 200 !•. 100 lei 50 lei REDACţIA ŞI ADMINISTRAŢIA BUCUREŞTI. STR. SĂRINDAR 11 Sâmbătă 24 Martie 1923 Director EMIL D. FAGURE PUBLICITATEA Se primeşte direct le Administraţia zianina şi la toate Agenţiile de publicitate 1 LEU NUMĂRUL IN ŢARA 2 LEI IN STRĂINĂTATE Lovitura de la Senat: Regele autor al Constituţiei CREIONUL ACTUALITATEI O LEGENDA Se zice că Suveranul tine să aibă cu orice preţ o Constituţie şi că nu numai o spune celor ce au ocaziunea să-L vadă, dar — adaugă gazetele — face propagandă pentru votarea proectului pendinte In Parlament. Se înţelege uşor cum Guvernul si turiferarii săi speculează această legendă. Când, împreună cu câţiva prieteni, am adresat publicului apelul nostru, un alt tânăr ministru, tot din colecţia Brătianu, spunea prin culoarele Adunărei Deputaţilor că noi nu ţinem seamă de ÎMPREJURĂRILE ISTORICE ŞI DE VOINŢA REGELUI, CARE TINE SA AIBA O CONSTITUŢIE. La pretextul găsit „IN ÎMPREJURĂRILE ISTORICE“ am răspuns altădată, stabilind că, tocmai pentru a se pune stabilitatea Constituţiunei la adăpost de asemenea eveniment®, de aceia s’a stipulat în Constituţie, garanţii pentru revizuirea ei. Nu ne-am ocupat de LEGENDA, ce interesaţii vor să creieze pe socoteala Suveranului, pentru că am socotit-o ofensătoare pentru Maiestatea Sa. Văzând însă insistenţa ce se pune pentru răspândirea ei, socotim că e de datoria noastră şi a ţuicilor sincerilor monarhişti să o semnalăm şi să protestăm. Nimeni nu tăgădueşte utilitatea unei Consiliu»tiunî, înţelept concepută şi regulat întocmită; ea poate să întărească legăturile de unire ale celor trei provincii româneşti cu vechiul regat; dar, iarăşi nu poate fi bun român acela care nu s’ar revolta şi n'ar fi îngrijorat de ziua de mâine, văzând pro- cedeurile despotice ce s’a şi întrebuinţat şi continuă a fi întrebuinţai® pentru întocmirea Constituţiunei de actuala guvernare. O constituie, pregătită în condiţiuni ridicule şi impusă, în Parlament, cu bătaia şi cu Izgonirea de PD.,taţilor, cari nu sunt docili guvernului, şi în afară cu tulumbe şi cu regimente de ostaşi, nu poate nici î să strângă legăturile suflete?« ale Românilor de pretutindeni şi nici sâ întărească şi să înalţe prestigiul coroanei; ea va arăta, cel mult, ATOY-PUTERNICA ALTEI FAMILII DOMNITOARE, dar nu putem crede că Suveranul fin© ca dinastia Sa să fie eclipsată de cealaltă dinastie. TOMA STELIAN intransigentă in destindere Guvernul bate in retragere. Fie că e reala cu aparenta această laşitate, ea este evident un calcul de tactică. Regele începând să vadă că menţinerea guvernului şi viabilitatea loviturei de stat sunt o iluziune, a chemat pe i. Brătianu şi l’a sfătuit să înceapă a arunca lest — doar se putea menţine în aer balonul guvernamental. A fost destul ca să se modifice, la discuţia pe articole, dispoziţia privitoare la trimiterea delictelor de presă înnaintea tribunalelor ordinare într’un chip care lasă deschise toate porţile arbitrarului, pentru ca din cercurile ministeriale să plece sugestiuni de „destindere“ atribuite, bineînţeles, Coroanei. Să luăm seama: orice indulgenţa în faţa bateriei în retragere a guvernului ar pielea ,compromite lupta, opoziţiei. Cine îşi închipuie că în lupta aceasta e vorba azî numai de asvârlirea în opoziţie a d-luî Brătîanu îşi face o idee destul de săracă de ce urmăreşte democraţia, acestei ţări. Nu aruncarea în opoziţie a d-luî Brătîanu e ţelul luptei de azî — ci aruncarea la coş a încercărei de a da ţării o Constituţie prin lovitură de Stat şi zdrobirea odată pentru totdeauna a sistemului recrutărei guvernelor prin camarile şi a ticlurei parlamentelor prin furturi de urne.* Lupta aceasta abea, a înceţint şi ea nu se poate sfârşi decât cu biruinţa ţărei. Orice încercare ca, prin debarcarea unuia sau câtorva miniştri, ori prin modificări de articole ale aşa zisului proect de Constituţie, să se obţie graţie pentru zilele regimului sau pentru opera sa avortată, trebue să se lovească de înfransigenţa dârză a opoziţiei. Ar fi foarte uşor ca un regimcare ia aere de dictatură teroristă să schimbe peste noapte tactica, făcând reverenţe laşe şi aceasta să fie de ajuns ca să-şi poată prelungi ticăloşia. Când opera şi tactica unui astfel de regim exasperează o ţară în măsura în care se vede, aţâţând discordia naţională şi împingând la cele mai extreme mijloace de luptă, singura soluţie a sîtuaţiunei este clarificarea ei fără echivoc până Sjjj, ultimele-i consecvenţe. A Quce compromisiune nu ar fi numai imorală, dar ar compromite înspşi scopul. In România noua luptă se dă azî pentru întronarea reală a constituţionalismului, a guvernelor parlamentare şi a unei Constituţii ieşită din suveranitatea naţională. Asemenea principii nu triumfă prin „destinderi“ şi „compromise“, ci prin intransigenţă. * EMIL D. FAGURE «♦«©ai»i cum se desbate Constituţia Opoziţia nu participă la discuţia pe articole a proiectului de Constituţie. Dar nici majoritatea nu mai dă vreo importanţă acestui proect,ceia ce este, credem, destul de semnificativ. Deputaţii guvernamentali stau prin culoare, la bufet, se mai plimbă prin oraş, distată asupra guvernului de mâine, se interesează de cele ce mai pune la cale opoziţia şi se întreabă, între eî, pentru ce d. Ionel Brătîanu n’a venit cu Constituţia în primele zile ale guvernare! sau s’o fi lăsat pentru ultimele zile, sau cum se întreabă ce! maî mulţi, ce le-a trebuit Constituţie ? ! Dar nu numai deputaţi! sunt nepăsători şi derutat!, nici chiar d. Ionel Brătianu nu onorează aceste „desbateri“ ale Adunărei Constituante ! Sunt pur şi simplu lamentabile şedinţele în care se... discută Constituţia. R. E. Chestia camuflării întreprinderilor duşmane Replica d-lui deputat Madgearu Ia sfârşit, d. deputat V. Madgearu a reuşit,in şedinţa de ieri a Camerei să-şi desvolte replica la răspunsul d-lui ministru de finanţe, V. Brătianu, privitor la camuflarea averilor inamice. Până în ultimul moment, d. Brătianu a încercat prin tot felul de subterfugii, să împiedice pe d. Madgeanu, să-i răspundă, dar preşedintele Camerei vădit jenat de insistenţele d-lui ministru de finanţe, a dat cuvântul interpelatorului exclus din Cameră de doua ori pe aceiaşi temă. Muşamaua D. Madgearu , relevat de la început cum d. Vintilă Brătianu, care ameninţase cu trei, luni în urmă, că va arăta el care e vinovat de jefuirea celor 400 milioane lei aur, cu prilejul interpelării, în răspunsul de joia trecută, a ocolit chestia răspunderilor şi a anunţat doar că va institui o comisie, care să... îngroape definitiv chestia. „ Răspunzând la acuzaţia d-lui Brătianu, ea ar fi ales in desvoltarea interpelării, dintre întreprinderile forestiere camuflate, numai „Lotru“ şi „Forestiera“ ale baronului Groedel, deputatul de Ilfov, a scos în evidenţă că aceste cazuri, sunt tipice pentru că: 1. Autorul principal al camuflajului este rf. Pherechide, preşedintele Senatului. 2. Aceste întreprinderi, s au contopit cu concursul, Băncii Româneşti, în trustul pădurilor din Oltenia, Carpatina, condus de d. Al. Constantinescu, ministrul de domenii. J. Madgearu afirmă că aducând acest caz exemplificativ nu a înţeles să reascimdă pe celelalte: „Tişiţa“, Goetz etc., dar a subliniat concepţia d-lui Brătianu, după care, dacă o întreprindere inamică, s-a transformat cu concursul Băncii Româneşti este socotită ca... naţionalizată, pe când dacă aceeaşi operaţie ar fi făcut-o o cită bancă mare e... camuflată. Liberalii şi întreprinderile petrolifere Oratorul trecând la întreprinderile petrolifere, răspunde la obiecţia d-lui Brătianu, că s’ar fi ocupat numai de Steaua Română, arată netemeinicia ei şi întreabă din nou pe d. ministru de finanţe, pentru ce n’a ridicat chestia camuflării Concordiei, Creditului Petrolifer şi Vegei, pe care le-a atacat în opoziţie vehement şi faţă de care Statul are mână liberă ? Trecând la Steaua Română, d. Madgearu relevă falsitatea explicaţiilor d-lui Brătianu, care dădea totul în seama unui angajament luat de guvernul Averescu faţă de grupul franco-englez. Cu proectul grupului franco-englez inmână d. Madgearu, dovedeşte că chiar financiarii străini se îndoiau că vor obţine stampilarea celor 100.000 acţiuni ale „Stelei“, că nu exista nici un angajament serios, ci că la mijloc a fost o înşelătorie monstruoasă, patronată de d. V. Brătianu, care a declarat că a sfătuit băncile româneşti să intre în afacere. Face o deosebita impresie întrebarea d-lui Madgearu către d. Brătianu : Pentru ce oficiosul dv. „Viitorul“ şi parlamentarii dv., atât de limbuţi în chestia „Reşiţei“, au tăcut în chestia „Stelei Române ?“ D. Madgearu mai descoperă neadevărul afirmaţiei d-lui Brătianu că grupul român ar poseda 51 % din capitalul Stelei, dovedind că nt are decât 161000 acţiuni, din 600.000, deci 10% şi învederează încă odată angajamentul grupului român, care se ridică la aproape 2 miliarde. Ca să exemplifice concepţiile financiare ale d-lui Brătianu, d. Madgearu a adâncit cazul „Petroşani“, comparându-l cu „Reşiţa“, pe care liberalii au combătut-o cu atâta putere şi scoţând în evidenţa că pe când imensul patrimoniu al „Reşiţei“ este evaluat la 150 milioane lei, minele de cărbuni dela Petroşani s-au evaluat la 38 milioane fr. elveţieni, adică un miliard jumătate lei. Naţionalizmul economic al d-lui Brătianu încheind, deputatul de Ilfov a subliniat concepţanaţionalismului economic al d-lui Brătianu şi rolul antinaţional al întreprinderilor „naţionalizate“, în chip dezastruos poistra că menţinerea lor şi salvarea finanţei, care le susţine, nu se poate face decât prin exploatarea averii Statului şi a consumatorilor. În ce priveşte răspunderile, oratorul este convins, că vor veni m intro zi, aduse de împrejurări, cari sunt mai tari ca voinţa oamenilor. D. ministru de finanţe, care în tot timpul interpelării s'a plimbat nervos între banca ministerială şi preşedintele Adunării, a răspuns că... n’are ce să mai răspundă. Interpelatorul a găsit imediat o formulă fericită spunând că-şi ia angajamentul ca să nu mai interpeleze un ministru, care este un om fără răspundere. Ca să dovedească, cura că totuș are b răspundere, d. V. Brătianu a depus pe biroul Camerei —■ proectuî de buget, D. I. k nREC9RDŞTINŢA“ pentru generalul Averascu Senator pe viaţă! ..îndreptarea" reproduce, cuvintele rostite, la Semit, cu ocazia discuţiei Constituţiei, de către d. Al. ConstanUnescu, ministrul domeniilor, care a arătat că intre senatorii de drept m fi.şi generalul Averescu cămin ţara şi neamul îi datoresc recunoştinţă pentru, purtarea sa pe front ca comandant al unei armate. Oficiosul averescan înregistrând acest „certificat" al ministrului domeniilor adaugă că-l va reaminti liberalilor atunci când vor relua campania contra generalului Averescu, a ceia ce se ca întâmpla, foarte curând, dâr aderar purtarea generalului Averescu în tot timpul războiului, ca comandant, a fost admirabilă. Capacităţei sale de militar, bravurei sale şi modului său de a se purta cu ofiţerii şi trupele pe cari le conducea, datoreşte acea popularitate imensei pe care a mut-o mai ales la sate după ce a eşit din armată. Cea mai frumoasă recunoştinţă i-a exprimat-o astfel însăşi ţara Omul care a fost însă mai milt tulburat de acea popularitate a negralului Averescu este actualul prim-ministru care s'a dus la Ură Haşi. irdr’o întrunire publică a atacat pe şeful perfidului vaporului cu o aşa vehementă in căt a indignat lumea politică. • Generalul Averescu a fost tratat de d. Ionel Brătianu ca trădător ,fiindcă, tot după inspiraţia şefului liberalilor, s’a dus la Buftea să trateze pacea separată. Nici până azi tioiţei Brătiaru na retractat atacul de la Brăila deşi generalul Averescu i-a adresat faimoasa telegramă de la, Gurbăneşti, deşi a primit să stea alături de actualul prim ministru la serbările împronărei. I. Al. Costantinescu însă a crezut că faţă de actuala atitudine, a generalului. Averescu, care nu s’a coalizat, cu opoziţia pentru cămpania ce se duce contra Constituţiei, este abil şi oportun să dea generalului un certificat pe care ţara i -a dat de mult. Ceia ce însă regretă întreaga democraţie este că generalul Averescu, devenind om politic, n’a știut să se folosească de imensa lui popularitate pe care a perdut’o rutrmnan de guvernare. De altfel generalul Averescu pare a fi priceput rostul „complimentelor“ cari i se fac de pe banca ministerială și de aceia a declarat, din nou, că parlamentul acesta n’are untificarea legală de a vota Constituția și dacă o va vota ea va fi revizuită de viitorul guvern. L. T. A. Interpelarea d-lui Cicio Popp Înfierarea fminiiei guvernamentale Am relevat ori unde duce pagina politică la liberali: un deputat din majoritate „indignat“ că s’a „parfumat“ incinta Camere! cu o bombă pestilenţială — răspuns la devastarea clubului naţional de către pompier! — a denunţat streinătaţi! că Ardealul nu s’a aţipit de patria mumă, ci a fost anexat de armata română. Infamia aceasta a fost aplaudată de majoritate şi miniştrii n’au relevat-o ci, prin tăcere, au aprobat-o. Eri a venit la tribuna Camerei bătrânul luptător naţionalist d. Cicio Popp, care a avut rolul său şi in mişcările care au pregătit marea Adunare de la Alba Iulia. Cu autoritatea sa morală a protestat în contra tuturor acelora cari nesocotesc cele maî sfinte manifestări ale unui popor şi făuresc duşmanilor arme inpotriva unire!. Majoritatea şi-a revenit în fire. Acel care a insultat Ardealul, amuţise. D. Vintilă Brătianu făcea naveta intre banca ministerială şi majoritate pentru a... repara infamia. Majoritatea şi guvernul au binevoit a aprobat cele spuse de d. Cicio Popp, care a restabilit adevărul istoric al unire!. Dar în „Monitorul Oficial“ rămâne infamia aruncată Ardealului şi foile maghiare vor avea ‘grija s’o răspândească în toate centrele Europe! şi peste Ocean. Ce n’ar îi făcut liberalii in opoziţie dacă s’ar fi găsit un adversar care să spună că Ardealul a fost anexat de armată ! » R. P. GRANATE Pe două dreptate D. Grigore Filipescu a adus el în discuţia Camerei chestiunea atitudineî pe care o are regele faţă de partidele politice. Ar reieşi din interpelarea deputatului de Ilfov că opoziţie! nu-i place atitudinea suveranului. Să-mî dea voe opoziţia să mă vâr şi eu pentru o şi la Camarila regală şi să apăr, cu toată lealitatea pe scumpul nostru suveran. Să ne înţelegem: De ce, adică, să se dea regele cu opoziţia? De dragul d-ruluî Lupu, care vrea să-l facă suveran englez, adică un fel de motofoze care n’are nici o putere în Stat?... De dragul d-lui Mihalache, care își permite să vie în audiență la palat cu cămașa peste pantaloni, par’că s’ar duce la târgul dela Râureai?.« De dragui d-lui Meniu, care n’a voit s’asculte de sfatul regal de a se băga om politic cu simbrie la d. Ionel Brătianu? Regele, sireaca, știe el de ce-i poartă Sâmbetele, opoziţiei! Pe bună, pe sfântă dreptate ! exclam eu ea un vechi şi veritabil paritist! DEȘCA Avortonul MOAŞA: Şi pe plodul asta scos cu deştele, să-i cer Regelui să mi-l botele! Chestiunea romană Spre o apropiere intre Valleen şi guvernul italian Un spiritual parlamentar italian a spus odată: „Un singur goncordat este posibil între regele Italiei şi Papa, acela care n’ar cuprinde decât uin singur articol "şi anume: „cele două înalte părţi contractante se angajează să menţie integral diferendul lor“. Departe de a voi să menţie acest diferend, Italia fascistă de azi nu se mai mulţumeşte nici cu declaraţia lui PAPA PIU XI Cavour cum că cea mai bună garanţie a independenţei Sfântului Scaun o constitue sentimentele eminamente catolice ale poporului italian, ci tinde tot mai hotărât la o împăcare definitivă. De la începutul pontificatului său, Piu XI, dându-şi binecuvântarea apostolică de pe balconul exterior al bisericei Sf. Petru, a făcut un gest pe care mulţi l-au interpretat ca indiciul unei reconcilieri apropiate. Iar în enciclica de Crăciun, el a declarat că „Italia n’are şi nu va avea a se teme de nimic dela Sfântul Scaun“ — cuvinte cum n’au mai fost pronunţate dela 1871 — şi a adâucat că „ceasul pacificărei nu trebue lăsat să sune în zadar“. Şi d. Mussolini nu va lăsa să treacă ceasul. De când a venit la putere, apropierea n’a încetat de a se tot preciza. In primul discurs pe care l’a ținut la Cameră, d. Mussolini şi-a afirmat voinţa de a apăra interesele catolice şi a chemat binecuvântarea divină asupra operei noui la care a invitat parlamentul; a restabilit crucifixul in toate şcolile, a expulzat pe francmasonii din fascism, mmnându-şi prietenii în alternativa de a alege între acesta şi franc-masonerie. Presa catolică, în cap cu „Osservatore Romano“, a relevat cu satisfacţie aceastăorientare a politicei guvernamentale şi mezi în care Vaticanul să nu dea a înţelege că nu mai are pentru guvernul italian ostilitatea* de mai înainte. Astfel, la nunta secretarului de stat Finzi cu nepoata cardinalului Vanutelli, acesta a adus d-lui Mussolini un omagiu pe cât de solemn pe atât de* neaşteptat, numindu-l „mântuitorul patriei“, noul episcop al Mesinei a ţinut larândul lui să felicite în public pe .,restabilitorul vechiului prestigiu al Italiei şi a puterei ei de mare naţiune“. Din schimb simptoma* fie «Se vizite Dar punctul culminant al tuturor acestor manfestaţii reciproce îl constitue schimbul de vizite care a avut loc săptămâna trecută între comisarul regal al Romei, Filippo Cremonesi şi cardinalul Basilio Pompili, vicarul Romei. Aceste întrevederi între primul magistrat al Romei şi cardinalul-vicar, considerate cu drept cuvânt ca un eveniment de cea mai mare însemnătate, ar fi fost imposibile încă acum câtva timp. Ajunge de a aminti în această privinţă episodul din 1889. Atunci, primarul Romei, prinţul Leopold MUSSOLINI Torlonia, care aparţinea unei ilustre familii din lumea „neagră“ (catolică) făcuse o vizită cardinalului-vicar al Romei Parocchi pentru a prezintă omagiile oraşului Papei Leo XIII, cu ocazia jubileului sacerdotal. Crispi care era atunci prim ministru, îl destitui imediat pe prinţul Torloni din funcţia de primar, din cauza acestei vizite. Soluţia Timpurile s’au schimbat de atunci şi chestiunea în pană se îndreaptă cu paşi reped spre a so-Cifiţi continuarea în pagina II-t i