Lupta, octombrie 1927 (Anul 6, nr. 1755-1780)

1927-10-14 / nr. 1766

AMIC. VI No. 1766 CORST. MILLE Fost director politic, Decembrie 1921 -Februarie 1927 ABONAMENTE Pe 12 luni................................800 tel Pe O . .................................*00 „ Pe 3 . • •••*•• 2oo . IN STRAINATATE DUBLU Redacția si Administrata BUCURESTI STR. SĂRINDAR, 13 4 PAGINI 3 LEI Direcţia 358-75. — Secretariatul 358 74 — Administrația 358-73 „Documentul negru" Frauda curge în puhoaie pe tot cuprinsul României Mari, ameninţând cu surparea toate aşezămintele de importanţă publică, precum şi încrederea locuitorilor cinstiţi în conducătorii, mari sau mici, ai activităţii de toate felurile. Se pare curios când afirmăm, că de câtva timp a dispărut şi bruma de iniţiativă, căpătată cu încetul, în realizarea de întreprinderi unde se cere ideea, munca, curajul şi tenacitatea şi de pe urma cărora, viaţa românească, începuse să pulseze într’un ritm de oarecare vioiciune, dătător de speranţe. Aceste calităţi, au fost viciate de conducerea economică fundamental greşită a Statului, care a încurajat parazitismul, şi frauda pentru toată lumea, începând de la marile Societăţi „naţionalizate“ până la umilul funcţionar— la acesta de multe prin contagiune, în general din cauza sistemului nenorocit de salarizare, bineînţeles, păgubaşul fiind totdeauna statul, prin pierderi în buget, sau în avuţiile sale. Este o datorie sacră pentru presă, să ajute la stăvilirea fraudei din toate domeniile de activitate şi să încurajeze ideea, iniţiativa, curajul şi tenacitatea. Să combată parazitismul, atât al funcţionarilor, cât şi al celorlalţi, fie ei chiar grupaţi în întreprinderi rentabile, dar pe spinarea statului. Credem că aşa cum procedează la noi presa, năvălind cu furie, asupra fiecărui caz izolat, sau asupra unei mici grupe de cazuri, — cum de pildă cele dela „Monitorul Oficial", cele ale agronomilor, cele dela Divizia îl-a, — nu va ajunge la nici un rezultat şi-şi va consuma energia de prisos. Alături de această activitate, obligatorie pentru orice ziar, este necesară şi o vastă operaţiune de ansamblu, îmbrăţişăm tot timpul dela epoca neutralităţii şi până în prezent, amintim neîncetat pe aceia care s’au îmbogăţit după urma diferitelor „afaceri“, mijlocul cel mai eficace fiind alcătuirea „Documentulu Negru", în care lumea de azi şi de mâine să poată vedea numele, chipul, scurte notițe biografice, detalii asupra „afacerilor", evaluări asupra averii realizate, de diverșii eroi ai panamalelor de tot felul, „eroi" cari în mare parte sunt azi încă „oameni politici. Presa, luptând ea singură, comite fără să vrea și o mare nedreptate aruncându-se întotdeauna — dar numai azi şi numai asupra unora — cu furie pe unii şi contribuind prin însăşi această şarjă la mascarea şi aşternerea pulberii uitării asupra celorlalţi, de multe ori mult mai vinovaţi, din trecutul foarte apropiat. Istoria viitorului, va trebui ajutată, prin acest „Document Negru" — istoria nu va spune tot şi nu va fi rolul ei acesta — care va suprapune contururilor mari ale desvoltării Neamului Românesc şi micile ei sinuozităţi, datorite curenţilor sociali de natură parazitară. Istoria va fi astfel mai complectă şi satisfacţia oamenilor cinstiţi de azi — ştiind că nu vor face parte, prin numele lor, din aceiaşi apă cu ceilalţi — precum şi satisfacţia urmaşilor lor, săraci dar cu nume cinstite, vor fi numai în acest fel îndeplinite. Va fi indirect şi o operă de asanare morală. Cine de pildă mai vorbeşte azi, de eroii contrabandelor din timpul neutralităţii? Singur Marghiloman în „Notele“ sale, dar prea puţin şi parţial. Dar de „afacerile“ cu furniturile de război din timpul aceleaşi neutralităţi? Au fost uitaţi şi sunt azi „oameni politici“. Dar de „afacerile“ cu aviaţia, de la începutul ei în ţara noastră şi până azi? Nu ştim ce au ajuns „eroii“ respectivi, sau dacă îi ştim îi tolerăm în mijlocul nostru, ca pe oamenii cumsecade. Dar de „loviturile“: Skoda, Brutinel, etc. etc., care au adus — fără merit, fără muncă, şi numai din criminala venalitate a unor guvernanţi, a câtorva necunoscuţi, sute de milioane, „comisioane1!! Unii din aceşti „iluştrii“, continuă a fi „oameni politici“. Probabil, că a fost uitată chestiunea scandaloasa, a „concesionării“ atelierelor căilor ferate, câtorva domni, care vânau „afaceri“ pe spinarea statului. Ei s’au îmbogăţit şi Statul şi-a dezorganizat atelierele, demoralizat personalul şi a prăpădit banii şi materialele. Chestiunea e prea cunoscută, şi ceea ce e mai curios e, că nu prea ştie nimeni, că nu numai ei, dar şi o parte din funcţionarii de pe atunci ai Căilor Ferate, sunt astăzi la fel: bogaţi şi oameni cu „situaţie“, sau plasaţi în Societăţi unde îşi... „demonstrează“, plătiţi zdravăn, „râvna“ şi priceperea dumnealor. Majoritatea s-a transformat însă în „oameni politici“, care pun ţara la cale şi vânează alte „afaceri“. Această chestiune ca şi aceia a „echipelor volante“ ar furniza multe, foarte multe nume şi detalii interesante. „Deverul“ a fost de vre o 3 miliarde lei. S-au uitat probabil chestiunile, desvoltate în Cameră cu privire la Societăţile „Naţionale“ petrolifere. — De ce? — fiindcă ar furniza „Documentului Negru" un mare număr de arhimionari, fără muncă şi fără merit. La fel pentru alte „naţionalizări“ şi „comercializări“. S’au uitat şi faimoasele „contingentări“ de cereale. Dar afacerea hârtiei, adusă in tară sub prima guvernare averescană ? Ce de nume ar mai putea eşi din umbră, dacă s’ar scormoni anumite activităţi ministeriale. Dar chestia „Refacerii“? Dar chestiunile Galantzis, Compagnie du Levant, Conversiunea bonurilor de tezaur şi alte multe? Dar Comitetul agrar, care a furnizat un mare număr de „oameni politici“ partidelor după ce şi-au „făcut suma“, dar ultimu regim averescan — cel din urmă să sperăm. Câte nu poate spune fostul secretar averescan de la prezidenţie, sau „omul“ d-lui gheneral, sau „oameni“ din jurul ministerului de finanţe averescan? „Eroii“ acestor cazuri, selecţionaţi cu grije şi aranjaţi în ordinea „mărimii“, ar putea... umple un album, de câteva sute de pagini. Cine-l va alcătui? „Documentul Negru“, va constitui suprema satisfacţie dată oamenilor cinstiţi, de azi şi de mâine, va lumina istoria în anumite părţi, va arăta în modul cel mai precis „procesul“ de formare al unei anumite „burghezii“ şi va demonstra până la evidenţă, rezultatele „politicii“ fără sancţiuni. Va contribui, în acelaş timp, foarte eficace şi la stăvilirea fraudelor de tot felul. Un mare naiv împroprietărire!? D. ministru C. Argetoianu, în ultima călătorie făcută în Ardeal, a declarat că d-sa nu poate ordona revizuirea lucrărilor de împroprietărire și că datoria guvernului este să ia măsuri pentru ca in cel mai scurt timp posibil să se termine aplicarea pe teren a reformei agrare. Socotim şi noi că lucrările de împroprietărire nu pot fi revizuite fără să se dea naştere la perturbări sociale cari ar sdrancina temelia Statului. Săteanul, căruia i s’a dat titlu definitiv de împroprietărire, ştie că are drept deplin de stăpânire auspra pământului cucare-l hrăneşte, şi este gata să-şi apere, cu preţul vieţii, ogorul cu care se identifică. Când un ministru de domenii ar comite nebunia să cerceteze din nou titlurile ţăranilor împroprietăriţi revoluţia nu ar fi departe, căci ţăranul nu se întoarce de bună voe la timpurile de sclavie pe cari le-a trăit înainte de război. Ceea ce cerem, însă, şi guvernului şi d-nui ministru de domenii este să continue opera de purificare începută de d-sa în corpul agronomilor. S-au comis abuzuri, mulţi consilieri agricoli sau agronomi au profitat larg de pe urma reformei agrare realizând averi însemnate speculând pe săteni şi pe proprietarii expropriaţi. D. C. Argetoianu, care a început să aplice sancţiuni celor ce au fost găsiţi vinovaţi, trebue să ducă opera până la capăt, trimiţând la parchet pe toţi acei cari se vor fi dovedit că şi-au traficat imensele puteri cu cari au fost învestiţi de legiuitorul agrar. Această operă de purificare o cere şi corpul agronomilor şi opinia publică doritoare să vadă dus la bun sfârşit începutul energic al d-lui ministru de domenii care, în ciuda intereselor şi intervenţiunilor politice, a trimis în cercetarea parchetului, pe toţi agronomii necinstiţi. Suntem siguri că aşteptările noastre nu vor fi zadarnice. I .R. „Nu legile - ci mentalitatea --apo- In maldărul de scrisori primite la redacţie în chestiunea declaraţiilor d-lui general Nicoleanu privitoare la reglementarea jocurilor de cărţi, găsim o foarte justificată reflecţie relativ la eficacitatea măsurilor preconizate pentru temperarea acestui vîniu. „Nu trebuesc numai legile schimbate, ne spune cititorul nostru, ci trebue schimbată radical întreaga mentalitate a acelor ce-o aplică .Cluburile unde se tolerează jocul de cărţi sunt obligate să dea jumătate din produsul „Camerei“ Primăriei şi statului. „Or, dacă ar fi să ne luăm după cât încasează fiscul de pe urma „Camerei“, ar fi să credem că antreprenorii jocurilor de cărţi fac un adevărat apostolat: „lucrează“ pe nimic! „Pentru lucruri de nimic se fac uneori investigaţii nenumărate şi numai în baza unor indicii se procedează la arestări, intentări de acţiuni, etc. „In cazul acesta, al cluburilor, numai să intenţioneze autorităţie să facă statul şi Primăria să intre in drepturile lor şi va vedea de ce nu se pune stavilă fraudei! „Se vor creia noui legi, noul regulamente, dar dacă se va continua sistemul de până acum — al organelor de control îngăduitoare — rezultatul va fi nul“. Cititorul nostru face apoi numeroase precizări de cifre şi date. Trecem peste ele însă, întrucât ne e greu să cunoaştem exactitatea afirmaţiilor şi reţinem doar deja pe care o supunem organeor superioare administrative şi financiare. Cam sunt acum mijloacele întrebuinţate de stat şî primărie pentru ca sumele cuvenite fiscului să nu fie dosite gra 999u ţie unor complicităţi condamnabile ? Până nu se va găsi modalitatea înlăturării mentalităţii ce domneşte azi la mulţi din ce puşi să vegheze la aplicarea legilor, nu putem spera că doar graţie schimbării unor articole din regulamente să temperăm vîtful care face zilnic atâtea victime. Drag. GRANATE Cerem respectarea bunei tradiţi i, profesor George Brătianu, care deşi e fiu de prim ministru, e un om cu însuşiri personale şi ar face figură bună chiar dacă nu mar chema aşa cum îl chiamă — a fost ales şef al organizaţiei liberale din Iaşi. Iată o procedare contra căreia protestăm, pentru aceste foarte întemeiate consideraţiuni: D. Ionel Brătianu, e şi d-sa fiu de prim ministru. Dar când a fost să intre în viaţa politică, a intrat direct nn.„. guvern! D-sa n'a mai fost supus la stagiul acesta democratic de şef al unei organizaţiuni de provincie şi nu î s'a acordat numai mandatul de deputat, care, în definitiv, păţi avea chiar dacă te chiamă Vasilescu sau Popescu şi părintele tău e un onorabil posesor al unui magazin de coloniale, delicatese şi comestibile. Găsim că se strică o frumoasă tradiţie care dacă n'o fi românească, e. In tot cazul, liberală. Dacă tatăl a fost prim-ministru şi fiul trebue să fie, iar singura etapă până la şefia de guvern, poate fi, cel mult, aceea de ministru simplu. Şef la Iaşi? Apoi dacă d. George Brătianu e coborât la o asemenea derizorie demnitate, ce să mai facă d-nii Victor Iamandi sau Torna? Să prezideze clubul din Ungheni sau cel din Sculeni ? Cerem energic revenirea la buna tradiţie respectată cu sfinţenie, până acuru ! DESEA Sfârşitul unui fals unguresc Ser starea d Lordul Rothermeere făgăduia la Iulie că peste două luni Ungaria va avea cel puţin Oradia Mare şi Aradul, cât despre procesul optanţilor contele Bethlen, care s’a ferit să meargă la Geneva, spunea că dacă nu triumfă cauza maghiară, Societatea Naţiunilor nu mai are nici un rost, principiul arbitrajului e ruinat şi pierdute sunt toate speranţele îndreptate pe pământ. Raportul Chamberlain a pus la locul lor toate aceste preziceri funeste. Spre a se tulbura atmosfera de judecată dreaptă şi senină a Consiliului Ligei şi a se încerca o reumflare a baloanelor de încercare dezumflate ale lordului Rothermeere s’a inventat „protocolul“ Paleologue spre a se acredita, dacă era posibil, că Franţa n’ar fi văzut cu ochi răî O rectificare de frontieră in favoarea Ungariei acum câţiva ani când se ventila o participare uni-1 tară a Ungariei la expediţia contra regimului dela Moscova. Invenţia aceasta n’a putut trăi n?eî 48 er? — dar a fost târâtă cu ajutorul oficinelor maghiare şi germane prin presa ambelor ţări. Sfârşitul ei e lamentabil — dar scurt. Aseară s’a comunicat dela Ministerul nostru de Externe următoarele: „Direcţiunea presei din ministerul afacerilor streine face cu un Paleologue — noscut că d. C. Diamandi, ministrul României la Paris, a primit din partea d-lui Paleologue următoarea scrisoare, cu data de 11 octombrie: Scumpul meu prieten, „Eram sigur că nu vei atribui nici o clipă guvernului francez răspunderea de a fi condus în 1020 cu guvernul ungar ciudata negociere care, de câteva săptămâni, stârneşte atâta emoţie printre maghiari. „O asemenea negociere n'a avut loc niciodată. Cât despre nota oficială semnată de mine în jurul căreia presa ungară face a tâta sgomot, este un fals de la primul până la ultimul rând“. (88) PALEOLOGUE Așadar fals ca orice franc francez falsificat la Buda-Pesta. De ce o fi cultivând Ungaria falsificarea a tot ce e francez — aceasta e poate o întrebare la care răspunsul nu e greu. Dar că Ungaria n’are noroc cu flasificărire — aceasta se vede. Se cuvine o mulţumire publică ministrului nostru la Paris, d. Diamandi, pentru intervenţia sa în stabilirea definitivă a invenţiei ungureşti. Lt. Optimism pacific Acordul franco-englez şi liniştea Europei Declaraţiile făcute presei franceze de către Sir Austen Chamberlain cu privire la opera realizată de Aoto*-Societatea Naţiunilor în decurul celor câţiva ani de la înfiinţarea ei, — nu sunt numai rezultatele optimismului sincer şi voinţii pacifice a ministruul de externe al Marei Britanii. Ele înfăţişează nu numai dorinţa Angliei de a lupta din răsputeri pentru combaterea războiului, — dar după întrevederea pe care Chamberlain a avut-o cu d. Aristide Briand, ele ţin să subinieze în primul rând acordul perfect care există între cele două mari state ale Apusului. Ori, însemnătatea acestui acord pentru menţinerea păcii în Europa, nu va scăpa, — credem, nimănui. Intr’adevăr, nu numai recentele evenimente din Balcani — acest vulcan veşnic gata să izbucnească, — ameninţă pacea lumii. Conlictul polono-lituan şi încordarea germano-polonă primejduesc în egală măsură liniştita convieţuire a statelor, iar campania maghiară de denigrare a statelor succesorale cată par’că să învenineze şi mai mult raporturile dintre ţări Dacă Societatea Naţiunilor n’a suferit criza atât de mult trâmbiţată de către vrăşmaşii ei, —■ extremiştii de dreapta şi de stânga, — nu e mai puţin adevărat însă, că relaţiunile în Balcani şi în răsăritul Europei, încordate peste măsură în ultimul timp, pricinuesc o justificată îngrijorare în cercurile politice, dornice de pace, ale Occidentului. Cu prilejul celei de a VIII-a sesiuni a Ligii Naţiunilor sforţările comune tindeau să salveze principiul arbitrajului. Dar faţă de brutala desfăşurare a evenimentelor de la graniţa bulgaro-iugoslavă, — de pildă, — se va mai putea oare opune principiul rezolvării paşnice a conflictelor dintre ţări ? Vrem să nădăjduim că da. Astfel se va verifica puterea morală de care dispune Societatea Naţiunilor, — şi se vor cunoaşte posibilităţile ei de a evita războul. Şi, mai ales, se va putea cunoaşte care din statele Europei ac într’adevăr „politica Societăţi Naţiunilor“ — cum a denumit d. Chamberlain politica păcii pe calea arbitrajului, — şi care din ele înţeleg să uzeze tot de vechile şi detestabilele mijloace de a-şi face singure dreptate. Acordul perfect dintre Anglia şi Franţa, garantează în primul rând viabilitatea spiritului de la Locarno. De aceia optimismul lui Sir Austen Chamberlain nu se întemeiază pe o iluzie: el devine, dimpotrivă, un îndemn care se impune cu autoritatea pe care î-o ■ — poate imprima voinţa Marei Britanii şî a Franţei, ' ’ Totul e o chestie de timp. Timpul însă n’a fost niciodată duşmanul păcii, — atunci când strădubitele omeniri au cătat pacea şi justiţia între popoare. Iar cuvântul lui Chamberlain, venit ca o firească încheere a lucrărilor dela Geneva, — va izbuti, credem, să împiedice precipitarea nefastă a evenimentelor care frământă ţările balcanice şi ale nord-estului Europei. George Silviu Suffltilm de politică Un spânzurat Corpul lui, altădată sprinten, atârnă acum hidos sub creanga nu cuiul bătrân din capul viei. El nu s’a putut împăca cu rigiditatea formelor vieţii urbane. Fiu de ţărani săraci, nu a putut să răzbească prin vălmăşagul orăşănesc. Era elev de liceu. A rămas corijent. S-a întors acasă biruit şi trist. Tatăl său, prizonier al ignoranţei seculare şi exasperat din cauza neaverii, a început a-1 insulta şi apoi a-1 bate cu cruzime. Şi copilul, văzând cât de amară e viaţa, a preferit să se suprime. Iată corpul lui se clatină sub bătaia vântului posomorât al toamnei... Şi din toată această groaznică tragedie, un adevăr tăios ca un cuţit şi orbitor ca un fulger, se desprinde şi strigă înăbuşit: învăţătura a ajuns obiect de lux pentru cei sărmani. Da, domnii mei, acesta e adevărul. Calea spre lumină a fost ermetic închisă elementelor inteligente dar sărace de la ţară. In schimb şcoala, începută sub influenţa nefastă a politicianilor agramaţi, face loc cu smerenie tuturor neisprăviţilor şi cretinilor, care au proptele sus puse. Părinţii de copii, sprijiniţi de oamenii politici, îşi închipuesc că au dreptul să cenzureze pe profesori şi să-i ameninţe în cazul când odraslele nu le sunt proteguite, ei sunt adjudecate după dreapta lor valoare. Când nişte copii iau o notă rea nu au acasă primirea copilului de ţăran, ci sunt giugiuliţi şi consolaţi sugerându-li-se ideia că ei sunt nişte genii nedreptăţite de nişte profesori ignoranţi. Bar se mai spune că profesorul îşi vor lua amarnică plată de la oamenii zilei. Atunci e firesc lucru să se întâmple ceea ce s-a întâmplat la Ploeşti. Stârpiturile protejate devin insolente şi întrebuinţează împotriva profesorilor chiar revolverul. Virusul politiciniast s’a cuibărit în școală și face ravagii. Tânăra noastră cultură e primejduită... Iar trupul spânzuratului se clatină sub creanga nucului bătrân din capul viei şî în mijlocul decorului tomnatic pare un simbol trist al unei triste stări de lucruri., C. Pajurs 1 0« Vineri 14 Octombrie 1927 Dîrector EMIL D. FAGURE PUBLICITATE Primește direct In administrația ziarului si la toate agențiile de publicîtate 3 Cel numărul in tară © Lel In stresin&3]at© CREIONUL ACTUALITĂȚII Inl-ßnirea lui Rawvsla CUCERIM : Regret d-Se Briand, dar pentru noi, Racavschi este înlocuibil. BRIAND ! De aceea am și cerut înlocuirea lui! 99Filozoful“ „Canîota: sac fără fund.»*' General Er. Nicoleanu I se zicea Grecul sau Filosoful, — aşa cum se spune uneori trişorilor. Se recomanda: „Domnul Armand” şi avea meseria de a corecta norocul la jocul de cârţi. Un detectiv, Williod, crede că trişorilor li se spune greci, după naţionalitatea celebrului escroc levantin, Theodor Apulos, care trişa în saloanele secolului al XVIII-lea; iar filozofi, fiindcă trebue să fie cineva în adevăr filozof, ca să suporte cu seninătate toate vicisitudinele vieţii de trişor. Sistemul filozofic al d-lui Armand era bazat pe un cinism, care făcea pe posesorul său foarte stăpân pe sine. Era o forță psichică încontestabilă. Din suta de clienți ai unei berării, dintr’o mie de trecă tori, deosebea victima cu preciziunea uliului care scoboară ca săgeată din slavă drept asupra puiului de găină. Afabil, cu zâmbetul irezistibil manierat, — intra în vorbă cu provincialul chiabur sau cu minorul de bani gata. Cunoştea de altfel o serie întreagă de tineri ce aşteptau mari moşteniri, de milionari vicioşi şi cucoane cartoforese. Domnul Armand prindea astfe puiul de jumulit, îl ducea în anumite cluburi sau case particulare în care se juca şi cărora, în schimbul toleranţei pentru operaţiile sale oculte, le umplea camefca. Banda excrocului, era formată din doi parteneri şi două amazoane. Partenerii erau altă doi greci, cu cari se aşeza la masa de joc, împreună cu îmbogăţitul ce trebuia „curăţat” repede. Amazoanele erau două cocote care serveau pentru a „agăţa” pe cei ce sufereau mai puternică atracţia sexului frumos, decât a „volumelor Grimaud”. Când opera singur, atât partenerii cât şi amazoanele făceau uneori pe chibiţii, denunţând prin semne discrete şi convenţionale, de la spate, cărţile victimei. In clasa trişorilor,domnul Armand forma împreună cu tovarăşii săi o aristocraţie inexpugnabilă. Şeful avea o artă deosebită de a momi, de a „duce cu zăhărelul”, de a se „împrieteni”. Vorbea insinuant, svârlea spirite fine și anecdote sclipitoare. Gesturi sobre și distinse, franţuzit — el zicea că e francez, — smokingul o capodoperă sculpturală. Antrena pe „băetîî veseli”, — cu cei mai „pișicheri” însă, făcea pe prostul. Figura domnului Armand lua atunci o expresie de gură-cască, ce dădea vieţi uei impresia sigură că excrocul nici nu ştie bine pokerul. Minunat fizionomist, cea mai mică ezitare sau contracţiune surprinsă pe figura partenerului, îl făcea să-i ghicească, în linii generale, cartea. Parcă citea pe faţa adversarului intenţiile acestuia şi le dejuca sigur, cu o promptitudine uimitoare. Memorie vastă, precisă: în orice clipă a jocului era capabil să spună toate cărţile eşite, în ordinea lor. Cunoştiinţe cartoforiceşti întinse : toate jocurile ştiute la perfecţie, cu toate probabilităţile şi subtilităţile fiecăruia.. In plus, un arsenal întreg de obiecte ajutătoare la trişat, tabachere, butoni cu oglinzi concave, fire de elastic, -J şi o enciclopedie de trucuri profesionale. După primele tururi,, după ca fiecare carte i-a trecut odată prin mâini, a prins aproape la fiecare o anumită caracteristică, invizibilă pentru alţii: imfime striate, vagi defecte de imprimare, colţuri uzate în anumit fel, nuanţe deosebite de culoare pe dos. Pe altele, le însemna chiar el, în timpul jocului. Are pipăitul mai fin şi mai exersat ca al orbilor. E un lucru de nimic pentru el, ca să deosebească prin pipăit „figura” de cartea obicinuită, după aderenţa mai lipicioasă a cărţilor cu figuri, care sunt mai pline de culoare. Adevărat scamator. Artist. Maestru în diversiuni ce atrag atenţia jucătorilor în altă parte. Aprinderea unei ţigări, un spirit, uri obiect căzut, un joc de fizionomie, totul îşi are rostul său, — cel mai mic gest e măsurat cu scop. A pregăti un „pachet”, a servî altă carte, a vedea cartea dela urina stocului, a opri cartea printr’un joc al muşchilor dela baza degetului mare, tot felul de schimburi, intercalări, dispariţii de cărţî — erau cele mai uşoare trucuri pentru fenomenala abilitate al d-lui Armand. In lumea „filozofilor", în lumea aceasta de un cinism atât de liniştit, se produse însă, de la o vreme oarecare vâlvă: apăruse la orizont un alt şef de bandă, un tip mult mai vulgar decât domnul Armand, dar care da lovituri fantastice, cu un sânge rece şi o îndrăzneală uluitoare. Rivalul, un brun cu ochii catifelaţi, răspundea în această lume interlopă la numele de Gogu şi analogii tainice li provocaseră porecla de Guşteru. Fapt cert este că Gogu a provocat pe domnul Armand la un match de trişat, pentru supremaţie în saloanele clandestine şi în tripourile autorizate, care, temându- se de îndrăzneala exagerată a noului stat cartoforicesc, nu-i deschiseseră încă porţile lor. Aceste matchuri aveau loc în unul din saloanele particulare da joc. Cei doi rivali se aşezau la o masă verde, împreună cu alţi doi jucători cinstiţi,—două „gâlme”,— cari nu bănuiau nimic din cele ca se pregăteau. In jurul lor chibiţau patronii, racoburii cari au meseria de a aduce clienţi naivi, amazoanele, „partenerii" complici, toţi aceştia formând juriul. Armand se aşeză la masă, rece, superb de prestanţă, cu un zâmbet vag dispreţuitor la adresa moţului „corb”, care atârna mitocăneşte pe fruntea adversarului. Din catifelaţi, ochii lui Gogu prinseseră o acuitate de privire, care strălucea. Jocul începu potolit, cu „păsuri” repetate. Matchul consta în baterea recordului de abilitate : învingea cine umfla mai repede banii „gâlmelor”, fără ca celălalt trișor să-l fi putut surprinde cu vreun truc. In cazul când unul din adversari observa gestul nepermis, oprea jocul, iar trişorul prins şi dovedit, era excomunicat cu scandal din cluburi, făcut de râs, balinşat uneori. Celălalt rămâne. Cuentinuars teagloatte ,*• . *