Lupta, octombrie 1931 (Anul 10, nr. 2972-2996)

1931-10-14 / nr. 2983

ANUL X No. 2983 CONST. MILLE Fost director politic Decembrie 1921 — Februarie 1927 ABONAMENTE Pe 12 luni . . . ...................... 800 Pe 6 n ......... 1. .• . 400 Pe 3 „ .............................................. 200 IN STRĂINĂTATE DUBLU Redacţia şi Adminstraţia BUCUREȘTI Str. CONST. MILLE, 12Sărindar, dartierCffrc 14 Gh. 1931 Director EVRIL D. FAGURE PUBLCITATE Primeşte direct Administraţia ziarului şi toate agenţiile de publicitate 3 Lei numărul In ţara e Lei în străinătate 4 PAGINI LEI 3 Direcţia 358-75 — Secretariatul 358-74 — Administraţia 358-73 „Specialiştii“ şi guvernul de concentrare Cel mai înverşunat adversar al guvernului de concentrare nu este mareşalul Averescu sau d. Maniu, nici chiar d. Duca, şi cu atât mai puţin d. Argetoianu, ci... d. Iorga. De ce, se pricep toţi. Un guvern de concentrare înseamnă pentru d. Iorga pierderea preşedinţiei consiliului, căci actualul prim-minis- tru nu-i ■ tocmai omul concentrărei. Totuşi cu d. Iorga se poate înţelege oricine, oricum şi oriicând. Aceasta însă nu exclude ca d. Iorga să nu se poată pune de acord nici cu ai lui, în guvernul pe care la format cu d. Argetoianu. Dacă nu s’a spart încă tovărăşia este că d. Iorga ţine mult să fie încă prim-ministru măcar câteva luni, iar d. Argetoianu ţine şi mai mult să-şi salveze situaţia personală încercând să se strecoare într’o combinaţie de concentrare, în orice combinaţie, numai să nu se scufunde cu acest cabinet de specialişti. Aşadar în guvern sunt două atitudini: a d-lui Iorga pentru prelungirea situaţiunei actuale, orice s’ar întâmpla; a d-lui Argetoianu pentru salvarea sa personală indiferent prin ce combinaţie, indiferent ce rol va juca, numai să intre în guvern şi apoi ştie ce are de făcut ca să-l dea gata mai repede. Experienţele guvernelor din care a făcut parte d. Argetoianu nu s’au uitat. Cine va triumfa, d. Iorga său d. Argetoianu? Avem convingerea că mei umil, căci , amândoi au dat lupta pentru înlăturarea partidelor de la cârmă şi apoi venind la guvern au încercat să Ie extermine. Lupta a reuşit în parte, adică partidele au fost temporar înlăturate. încercarea de exterminare insă s’a întors în contra îndrăzneţilor... conspiratori. E dlar logic şi de bun simţ ca acei cari au ieşit teferi să se ferească de a conlucra cu acei cari au plănuit desfiinţarea lor. De altfel partidele n’au fost în luare primejdie. De aceia nici nu s’au coalizat. Din contra, partidul liberal, fiind într’o situaţie excepţională, s’a cartelat cu guvernul, — spre a satisface o dorinţă a Regelui sau — precum pretinde d. Duca — a nu expune pe Suveran ca primul guvern ce şi-a ales să fie trântit în alegeri Aşadar concentrare în opoziţie pentru a ajunge astfel la o concentrare la guvern, — nu avem. De aceia oficiosul primului ministru ţine să desmintă svori că „s’ar pregăti” un guvern de concentrare şi afirmă că acest zvon ar porni, în scop de diversiune, din lagărul naţionalţărănist D. Iorga nu este tocmai exact informat asupra celor ce se pregătesc şi apoi nu de d-sa depinde să se pregătească sau nu concentrarea, precum nu depinde nici de d. Argetoianu să se pregătească o concentrare aşa cum îi convine d-sale. Deocamdată se anunţă plecarea d-lui Iorga, pentru vre-o zece zile, la Paris. După întoarcerea d-lui Ghica, ministrul de externe, care a fost la Paris şi care de sigur, s’a pus în curent cu toate chestiunile externe la ordinea zilei, desigur că vizita d-lui Iorga la Paris nu e în legătură cu soluţionarea vreunei probleme externe. Era vorba ca d. Argetoianu să se ducă la Paris. Dar a luat-o înainte d. Iorga, o ia mai ales înaintea d-lui Duca. Nu voim să spunem că primul ministru sau şeful liberalilor se duce în străinătate pentru scopuri de politică internă. N’ar fi, o mărturisim, nici un fel de... trădare, sau vre-o lovitură dată prestigiului şi independentei ţării ! Anglia sau Franţa, nici un alt aliat, mare sau mic, nu a manifestat, sub nici o formă, veleitatea de a se amesteca în politica noastră internă. România nouă n’a avut, din acest punct de vedere, nici cea mai mică neplăcere. Dar a cere şi a primi un sfat bun de la un aliat sincer, nu înseamnă a abdica de la independenţa ta politică. De la Paris ştim ce sfat se dă amicilor, aliaţilor: în vremurile grele de azi e preferabil un guvern al tuturor partidelor. Iar în Anglia cuvântul de ordine este: pretutindeni să se formeze guverne naţionale. Dacă d. Iorga se duce să convingă străinătatea că România n’are nevoie de guverne de partide, ci de guvernarea d-sale, ştim ce impresiuni va culege. Iar dacă liberalii, a căror atitudine în politica externă este la Paris cel mult la fel apreciată cu aceea a partidului naţional ţărănist, îşi închipue că vor primi alt sfat decât acel care se va da d-lui Iorga, — iarăşi se înşeală. Momentul pe care şi l-au ales atât d. Iorga cât şi d. Duca să se ducă unul la Paris, celalt la Paris şi Londra, nu este tocmai potrivit spre a se examina problemele de politică internă la lumina planurilor d-lor Iorga şi Duca, deşi fiecare are acum un punct de vedere personal. Acum Germania e zguduită de mari frământări politice şi economice. Dacă, cum e de prevăzut, acţiunea naţionalistă, concentrarea extremiştilor, va birui fie prin imediata răsturnare cabinetului Bruening, fie prin alegeri, se vor impune în toată Europa diferite concentrări politice, mai ales la noi. Aşadar d. Iorga, sprijinit şi de gruparea hitlerista de la noi, nu are deloc şanse cu guvernul său, în contra căruia s’au declarat actual toate partidele, guvern ale cărui încercări de-a ameliora criza nu numai că au eşuat dar", precum a fost silit d. Duca s’o declare la Cluj, au agravat situaţia internă, d. Iorga-zadarnic se va căzni să salveze o combinație intertabilă. R. X. Guvernul decepţiei naţionale Nici o îmbunătăţire după şase luni de guvernare Se împlinesc şase luni de când d-nii Iorga şi Argetoianu guvernează. Au venit cu mari făgădueli, îndeosebi cu făgăduiala că vor îndrepta situaţia economică a ţării. Care e realitatea? Criza e şi mai accentuată. Vindem grânele tot în pagubă, cu toată prima de export, care foloseşte exportatorilor, adică speculantului, iar nici decum producătorului. Lipsa de credit e dezolantă. Nu se mai face nici o tranzacţie financiară. Băncile private sunt ca şi inexistente, iar cele două instituţiuni de credit agricol, Banca Agriculturii Romăneşti şi Creditul agricol ipotecar, pe cari guvernul precedent le pusese la cale, n’au luat fiinţă, sub guvernul actual, decât sub forma unor costisitoare Consilii de administraţie. Căile ferate sunt în pierdere. Iar cât despre finanţele Statului, şi ele sunt ameninţate de un groaznic deficit. Lefurile nu se plătesc, furniturile nu se achită, iar penuria bugetară anemiază cu desăvârşire viaţa economică. Unde sunt strigătele de triumf cu cari d-nii Iorga şi Argetoianu au venit la putere? Unde e exuberanţa cu care toţi declasaţii vieţii publice au salutat instaurarea unui guvern de „techniciani”, de „specialişti’, în afara partidelor, nu contra partidelor? Sub raportul moral şi politic, guvernul Iorga Argetoianu a dat de asemeni un ruşinos faliment. ............ S’a destrămat viaţa organică a Statului;s’a aruncat suspiciunea asupra oamenilor şi a instituţiunilor; prigoane au fost pornite; tot mersul trebilor publice a fost turburat — şi acestea toate în ce scop ? In scopul ca nişte diletanţi şi nişte delicvenţi politici să poată face procesul partidelor constituite şi să se ridice chiar, şi în doctrină şi în fapt, contra normelor constituţionale. Azi aceşti conspiratori împotriva regimului constituţional nu mai deschid gura, fiindcă rezulttttul propriei lor guvernări i-a amuţit. Situaţia în ţară e lamentabilă şi înfricoşătoare. Ideia autorităţii guvernamentale e coborâtă, fiindcă promisiunile mincinoase au provocat o decepţie firească.Plugăria se sbate în nevoi, comerţul lâncezeşte, industria se stinge, debitorii nu-şi pot plăti datoriile şi se prăpădesc pe urma dobânzilor, creditorii îşi văd avutul ameninţat, iar şomajul se iveşte ameninţător în mijlocul unei vieţi scumpe, dezorganizate şi prada unor curente nesănătoase. Guvernul actual, care va rămâne experienţa cea mai nenorocită, a venit cu lozinca de a întări ideia ordinei şi a autorităţii de Stat. Azi vede oricine că ideile subversive prind tot mai mult teren . Şi acest guvern nu înţelege măcar că e pentru el o datorie patiotică să plece cu un ceas mai devreme, înainte ca dezastrul să devie ireparabil. Fid. Granate In etape De câteva zile se vorbeşte de posibilitatea constituirii unui guvern de concentrare. Cine simte nevoia unei asemenea combinaţiuni? In mai multe ţări străine, cari trec prin vremuri grele, am văzut guverne naţionale sau de concentrare. Dar la noi? Partidele noastre, grupările, ligile sau uniunile noastre se cred, fiecare in parte, in măsură „să-şi asume răspunderea”. D-rul Lupu, d. George Brătianu, d. Grigore Filipescu —, fiecare e gata In orice clipă să-şi ia răspunderea in calitate de print-ministru. Tot aşa, cei cari conduc partidele mai mari. Ştiţi de altfel in ce constă această „răspundere”. E vorba de operaţia punerii de sare pe coadă! La atât se reduce răspunderea, faţă de Naţiune, a factorilor noştrii politici! Dealtfel, de ce am imita noi pe străini şi nu ne-am păstra originalitatea? De ce n’am fi noi mai cu moţ? Situaţia in România nu e de aşa natură ca să determine concentrarea tuturor forţelor noastre politice. Slavă Domnului, ne merge destul de bine! Dar şi din alt punct de vedere un guvern de concentrare lui e de dorit: fiecare partid, când vine la Putere, ne furnizează o anumită cantitate de necazuri. Suportabilă. Dar ând vor fi patru partide la guvern? Cine va putea suporta o asemenea producţie?! Nu, nu, preferăm să fim chinuiţi în etape, nu rate! Azi de un partid, mâine de altul! Dar toate la un loc, odată — nu, nu, nu se poate, căci nu suntem de beton armat ca să putem suporta o asemenea povară! DESCĂ Rezilierea contractelor Peste atâtea pacoste cari apasă azi pe Român, a mai căzut şi pacostea contractelor de închiriere. Sunt în vigoare numeroase contracte încheiate acum doi sau trei ani, când condiţiile economice erau mai, bune, în orice caz mai uşoare ca’ azi. Contracte prini care locatarii s’au obligat la chirii cari, în condiţiile de atunci, erau acceptabile, dar cari azi nu mai pot fi plătite. In deosebi chiriaşii comercianţii nu mai pot face faţă obligaţiunilor contractuale. Legalmente, ei sunt datori să-şi respecte semnătura. Dar pot ei să şi-o respecte, când comerţul stagnează? De aceia a şi început o campanie pe tema rezilierei contractelor sau a adaptărei lor la condiţiile de azi Campania are temeiuri şi guvernul va trebui să vie cu o lege prevăzând rezilierea contractelor în caz de neînţelegere între proprietari şi chiriaşi. Când se examinează eventualitatea conversiunei datoriilor agricole, spre a ţiu se duce la ruină clasa plugarilor, se cuvine un pic de solicitudine şi pentru nenorocita clasă a comercianţilor, şi aşa ,destul de aberaţi de fisc, la chestia contractelor de locaţiune,ţine vorba nici de anularea datoriilor, nici de eşalonarea lor pe termen lung, ci numai de o îndulcire a raporturilor dintre proprietari şi chiriaşi, printr-o justă adaptare a contractelor la condiţiile de azi. O problemă la care guvernanţii vor trebui să se gândească. .. Creionul actualităţii] Marile soluţii! AMERICANUL. — Dacă, la încnerarea chino-japoneză, am colabora şi noi chim mic războiţi, poate chim pune capăt şi şomajului şi crizei financiare! Partidul laburist la faţa alegerilor Fixarea alegerilor generale pentru noul Parlament englez, la un termen foarte scurt a determinat începerea campaniei electorale într’un ritm neobicinuit de intens. De altfel, şi situaţia politică generală din Anglia dă apropiatelor alegeri — fixate pentru 27 octombrie, un caracter cu totul excepţional. Pentru a ilustra mai bine situaţia din Anglia vom aminti numai in treacăt de faptul că alegerile se vor desfăşura sub im guvern de concentrare a partidelor, subt presiunea unei crize economice şifinanciare necunoscută încă in istoria Angliei şi că partidele politice — cu excepţia conservatorilor — au de luptat cu unele dificultăţi cari s’au ivit în sânul lor. Este deci lesne de înţeles pentru ce manifestele electorale lansate de partidele din Anglia sunt redactate, de astă-dată, într’un stil de nervozitate neobicinuită urei anglo-saxone. Intre aceste manifeste, acel al aburiştilor este desigur cel mai senzaţional prin limbajul în care sunt expuse principiile partidului. Intr’adevăr, manifestul d-lui Jenderson, noul şef al partidului muncitoresc vorbeşte despre prăbuşirea „sistemului capitalist”, despre „insuccesul dezastruos al guvernului naţional”, caracterizând, în acelaş timp actualul cabinet ca „o asociaţie rău împerechiată de antagonişti de vreme îndelungată.” Pentru înţelegerea acestor atacuri sunt necesare câteva explicaţii. Mai întâi, laburiştii, cu toată violenţa de limbaj şi a atitudineior radicale, nu sunt un partid de revoluţionari şi nu privesc „prăbuşirea capitalismului” sub prizma comuniştilor. Căci orice s’ar întâmpla, laburiştii vor rămâne credincioşi unui socialism „sui generis” care ia constituit întotdeauna baza lor ideologică. Astfel, laburiştii înţreg să rămâie credincioşi ordinei monarhice în care văd simbolul unităţii Imperiului. In ceia ce priveşte însă problema capitalismului, atitudinea laburiştilor este mai radicală. Lupta înverşunată pe care partidul a dus-o şi sub conducerea lui MacDonald, în viaţa poitică engleză este îndreptată îmotriva marilor capitalişti cari deţin cele mai importante bogăți naturale şi întreprinderi industriale ale Angliei. Să nu uităm că, de pildă minee de cărbuni şi căile ferate nu aparţin statului şi sunt exploatate de societăţile particulare ale căorva capitalişti. Or, părerea laburiştilor este că şi etatizarea sau mai bine zis socializarea acestor intense bogăţii ar putea contribui la remedierea crizei din Anglia şi la îmbunătăţirea situaţiei materiale a claselor muncitoare. Credinţa laburiştilor este întemeiată pe faptul că puţinele exploatări ale statului, cum este de pildă „Metropolitanul”, trenul subteran al Londrei, sunt într-o stare prosperă aflându-se subt o administraţie perfectă. In fine, atitudinea radicală a aburiştilor se explică prin aceia că, ultima, guvernare a d-lui MacDonald a creiat imense dificultăţi şi importante sciziuni în partid, ale căror consecinţe se resimt şi acum în situaţia laburiştilor. Conducerea partidului crede probabil că prin atitudinea adoptată în ultima vreme se va ajunge la o restabilire a unităţii grupării laburiste. Alegerile de la 27 octombrie vor dovedi întrucât această accentuare a orientării spre stânga a laburiştilor corespunde tendinţelor opiniei publice britanice şi ale muncitorimii sindicaliste pe care partidul se sprijină actualmente. L. ARTEMIE cu taxele universitare înscrierile la facultăţi se fac în condiţiuni barbare Azi s-au terminat înscrierile studenţilor pentru facultatea de drept. Am întâlnit mulţi tineri, ce nutresc, fără exagerare, gândul morţii, neputând plăti taxele exorbitante de înscriere, se văd în situaţia denădăjduită, de a nu mai putea să-şi continue cursurile. Unii, au muncit un an, alţii două, şi aceştia, acum, la sfârşit trebue să părăsească universitatea, au muncit degeaba. De bine, de rău, până acum studenţii au putut să achite taxele. A venit însă criza aceasta cumplită, nicăeri nu mai găsesc un post, ca să câştige ceva, cei ce sunt slujbaşi la stat, sunt daţi afară sau li se reduce leafa. Şomajul e general. Mulţi din provincie, s’au înapoiat la casele părinteşti. Nu mai au eu ce plăti nici căminul şi cantina.... CE SPUN STUDENŢII Studenţii sunt, acesta e cuvântul, revoltaţi de taxele enorme ce li se cer. La drept, se cere studentului, să plătească o taxă de bibliotecă de 100 lei, taxă „specială” (?) lei 200, taxă de frecvenţă 750, total: 1050 lei. Plus, taxa „de construcţie” (?) de lei 3000 pe an. Total general 4.050, plus 100 lei taxă de examen, de fiecare materie ! Taxa de construcţie, e impozitul ce se stoarce de la student, pentru că un fost ministru, acum nu ştim câţi ani, a început să clădească o aripă la universitate, fără să aibă banii necesari ! Se construesc deci edificii publice, cu banii studenţilor 3000 lei de căciulă pe an. Şi taxa aceasta se încasează de la mii de studenţi, de mulţi ani, şi totuşi „aripa” nu se mai achită, nu se mai acoperă cheltuelile de construcţie. E un adevărat scandal, care a provocat mai ales în acest an de grea cumpănă financiară, indignarea studenţilor. Auziţi: taxă „specială”, taxă de frecvenţă, de bibliotecă, şi, pe deasupra, taxă de... construcţie ! Este, în adevăr, revoltător. Nu mai vorbim de alte facultăţi — la toate sunt taxe formidabile, — ca la litere de pildă, unde, unii domni profesori nu trec pe studenţi, dacă aceştia nu le cumpără volume, în sumă de 3000 lei uneori! Or, aceasta e nu numai un scandal, dar şi o neruşinare, a spolia astfel pe studenţii ce nu-şi mai pot plăti cantina, ce nu-şi mai pot cumpăra nici ciorapi... „LĂMURIRILE” AUTORITĂŢII ŞCOLARE —• Ce să facem ? îmi replica o „autoritate” şcolară, la obiecţiunile de mai sus. Sunt prea mulţi studenţi, chiar dv. gazetele, aţi scris. Am pus taxe mari ca să punem un zăgaz valurilor de tinerime ce invadau universităţile !... Găsim această măsură, cu totul inechitabilă: se dă astfel posibilitate odraslelor de bani gata, să urmeze universitatea, de la care sunt îndepărtaţi toţi cei ce nu dispun de mijloace. Dar acesta e un criteriu orb, absurd, stupid. Nu numai antidemocratic. Şi nu totdeauna secăturile fimeţei monocrate, sunt mai apte de studiu, decât băiatul modest, care cunoaşte greutăţile vieţei, care s’a zbătut să se descurce şi a înfruntat multe. Ba acesta din urmă, e mult mai necesar, prin vânjoşia şi energia lui, dacă-i dăm posibilitatea să se ridice intelectualiceşte. Deci nu prin taxele enorme se poate face o selecţiune inteligentă a celor ce trebuiesc să urmeze universitatea. Să sperăm că d. Iorga, prim ministru, ministru al instrucţiei şi rector al universităţii va conveni că e un lucru anahronic,— o tâmpenie curată,—să se adop (Citiţi continuare în pag. II-a). ...................... .............. ye* „Dispărut fără urmă“ Cine? „Ferro-Chimica“ Ministerul de finanţe a primit în ziua de 6 octombrie un raport cu No. 45.578, de la o administraţie financiară, prin care cere aprobarea scăderii debitului acelei administraţii cu suma de lai 137.590. Până aici nimic care ar putea stârni curiozitatea cuiva. In acel raport, care cuprinde un dosar voluminos de acte şi cercetări, se vorbeşte insă de societatea „Ferro-Chimica”. Perceptorul, respectiv, care probabil e venit din altă ţară sau, din alt continent, a scris negru pe alb pe procesele-verbale de urmărire „DISPĂRUT FARA URMĂ“. Adică cum? Această societate, care a provocat atâta vâlvă şi al cărei proces s’a terminat abia acum 2—3 luni, a dispărut fără urmă pentru funcţionarul urmăritor? Nu ştim ce să credem, citind actele din dosarul cu pricina. Dar mai este ceva în acel dosar. Se vorbeşte de o datorie veche din anii 1929, 1930 şi 1931. De atâţia ani de zile organele fiscale, n’au putut da de urma acestei societăţi, care este cunoscută azi şi copiilor? Ştim că, organele fiscale, urmăresc până în pânzele albe pe cei mai umili contribuabili şi le vând fără multă discuţie ultima buleandră pentru neplata la zi a impozitelor. Cum se face că pentru o sumă ca aceasta, organele fiscale n’au putut urmări din timp, o societate destul de cunoscută, pentru ce după trei ani, funcţionarii fiscali s’au străduit să facă atâta risipă de hârtie şi de scris ca în cele din urmă să arate că societatea Ferro-Chimică a dispărut fără urmă! Lăsăm ministerul de finanțe să califice acest procedeu fiscal. .. Liberalii şi situaţia agriculturii Unul din oratorii care s’a ilustrat la Cluj, cu ocazia recentei vizite a d-lui I. I. Duca, a lansat o formulă, pe cât de simplă pe atât de elocventă: „biruri de povară, — preţuri de ocară”. Formula, pusă în circulaţie ■ de către un fost şef al departamentului agriculturii, sintetizează admirabil situaţiunea plugarului român. Ea cuprinde desnădejdea ţărănimii strivite de impozite şi de scăderea catastrofală a preţurilor produselor agricole. Dar, în acelaşi timp, subliniază gravitatea momentului, învederând îndatoririle oamenilor de răspundere, căci, pentru salvarea agriculturii, este nevoie să se aducă de îndată măsuri energice și salutare. Oratorul liberal luase cuvântul ca exponent al partidului său. A vorbit deci de paternitatea reformei agrare,, arătând interesul autorilor” împroprietăririi de a lua, apărarea operii lor. A vorbit deci, dintrun punct de vedere limitat. Şi, a căzut în greşeala tuturor celor, ce văd problemelevitale ale ţarii prin prisma intereselor organizaţiei politice din care fac parte. Starea de lucruri de astăzi, datorită grelei frământări economice şi financiare din întreaga lume, este însă, în bună parte, şi o consecinţă a păcatelor trecutului. Acest adevăr, nu trebuie scăpat din vedere. Căci dacă scăderea necontenită a preţurilor cerealelor a adus după sine sărăcirea agriculturii noastre, nu trebuie să se uite că situaţiunea s’a complicat prin faptul că aproape unanimitatea agricultorilor sunt datori vânduţi. O prăbuşire a preţurilor care n’ar fi întâlnit insolvabilitatea plugărimii grevate de mari datorii, — ar fi fost mult mai uşor de suportat. Ori, datoriile agricole sunt, — la rândul lor, — urmările politicei partidului liberal care a realizat reforma agrară fără să fi înzestrat nouile gospodării agricole cu ceiace le era necesar spre a putea trăi. Formula lansată la Cluj este foarte bună, întru atât întru cât defineşte situaţia. Cu formulele însă, — nu se remediază răul. Fostul ministru liberal n’a adus nici o soluţie, — probabil pentrucă partidul său le ţine încă în taină. Rămâne să se vadă dacă agricultorii vor mai putea răbda pina ce se va hotărî destăinuirea soluţiunilor. S. Să fugim de politică Sălile de spectacol Desvoltarea extraordinară pe care a luat-o cinematograful, în zilele noastre, a impus reglementarea funcţionării sălilor de spectacol. Legiuitorul, preocupat de siguranţa spectatorilor, a determinat condiţiunile de clădire şi de instalare, luând în primul rând măsuri care să ferească publicul de primejdia incendiului. Direcţiunea respectivă din răposatul departament al artelor, a fixat, norme in ceia ce priveşte numărul de metri cubi de aer strict necesar higienei, a hotărît cum trebueşte izolat aparatul şi filmul, şi a decis ca uşile sălilor de spectacol să fie în aşa chip construite, încât să se deschidă în afară... Numeroasele dezastre pricinuite de incendiile ce au avut loc in cinematografe, au reamintit, din când în când, autorităţilor noastre, marea răspundere ce au în această privinţă. Cum insă ursita ne-a ferit de asemenea nenorociri, străşnicia lor s’a domolit foarte curând. Un scurt circuit a provocat însă, acum două zile, un incendiu la un cinematograf periferic din Capitală. Panica prin care a trecut publicul a fost îngrozitoare. Operatorul erau rănit, iar cinci spectatori s’au ales cu răni mai uşoare. Nu mai vorbim de numeroşii cetăţeni cari s-au ales cu mici confuziuni, ori cari au fost numai... călcaţi în picioare... Incendiul acesta trebue să atragă, din nou, atenţia celor în drept. După spusele specialiştilor, mai nici una din sălile de cinematograf nu corespund prescripţiunilor regulamentului. Ţinând seama şi de abuzul ce se practică prin faptul că se vând sute de bilete peste numărul de locuri, — aşa încât spectatorii stau clare ,peste grămadă, — se poate lesne imagina primejdia unui cât de mic început de incendiu! N’ar fi rău să se ia măsuri — de către cei ce au răspunderea, — ca sălile de cinematograf să nu fie supra-populate, — şi, mai ales, — ca prescripţiunile ?! regulamentului. să fie cu stricteţe aplicate! Ag.