Lupta, iunie 1935 (Anul 14, nr. 4080-4103)

1935-06-11 / nr. 4087

ANUL XIV No. 4088 ............ CONST. MILLE Fort director politic Dec. 1921 — Febr. 1927 Director EMIL D. FAGURE Redacţia şi adiţia: Bucureşti, str. Const. Mille 12 (Sărindar) PACIN! TELEFOANE: Direcţia 543-08 * Secretariatul 343-06 + Administraţia 343-04 febr3 iunie 1835 botura era bogâţia de/Stemenii sânt ţările cele mai elea unde naâcâtoare, azi iS© unde paci. BUCKLE Reacţiunea d-lui Mihalache Nu este un secret pentru nimeni cu d. Maniu retrăgându-se de la conducerea partidului naţional-ţărănesc, a tras, în definitiv, ultimele consecinte ale cunoscutului incident care a izbucnit petimpul guvernării naţional-ţărăniste, când ministrul de interne, d. Mihalache, având de sancţionat o ieşire politică a prefectului de poliţie, a trebuit să renunţe şi să tragă şid-sa consecinţele, demisionând din guvern. Adus astfel, prin însuşi acest incident, la conducerea partidului său, actualul preşedinte al naţional-ţărăniştilor, n’a înţeles nici de cum să dea extindere acelui incident— tocmai fiindcă se ivise sub ministeriatul său — şi a mers până acolo încât a preferat să se spună că atitudinea sa nu concordă în totul cu aceia a d-lui Maniu decât să se creadă că ar căuta o răzbunare sau o satisfacţie tardivă pentru incidentul care l-a obligat să părăsească guvernul decât să continue a deţine un minister ca cel de interne, fără să poată exercita autoritatea faţă de funcţionarii de sub ordinele sale. ! ■? ■: :ri: .siS-AnIU ! Se ştie că nu odată această chestiune a revenit, sub diverse aspecte, în discuţiunea publică şi în legătură cu atitudinea intransigentă a d-lui Maniu, care a văzut într’însa, ca şi în alte manifestări, un izvor de sabotare a autorităţii guvernelor şi a făcut din ea o chestiune principială pentru partidul său. S’a spus că d. Maniu exagerează,că intransigenţa sa ar vătăma interesele partidului său şi s’a lăsat noului preşedinte, d. Mihalache, misiunea de a încerca o atitudine care să nu aibă aerul că, sib forma principiului autorităţii guvernelor, provoacă tensiuni între puterea executivă şi prerogativele celui mai înalt factor constituţional. D. Mihalache are de luptat în propriul său partid pentru atitudinea sa de preşedinte în această privinţă. Mai era nevoie oare ca ea să fie îngreuiată prin fulminantul atac împotriva întregii acţiuni de guvern a partidului său din conferinţa dela „Radio”, pe care însuşi guvernul partidului adversar celui al d-lui Mihalache s’a văzut obligat a-l sancţiona, , în urma scrisorii deschise a acestuia către preşedintele de consiliu? Când suferim atâta sub raportul scăderii generale a spirtului de disciplină şi de autoritate în stat, când se ştie la ce tensiuni a dat naştere primul incident care a determinat plecarea de la guvern a d-lor Maniu şi Mihalache, când acesta din urmă a adoptat atitudinea pe care o urmează de când e la conducerea partidului naţional-ţărănesc, era oare util să se provoace scrisoarea d-luli Mihalache şi măsura disciplinară a guvernului? Cui pot folosi toate astea? Spiritului de ordine şi de disciplină? Conlucrării armonice între puterile determinante în stat? Liniştei necesare activităţii guvernamentale, în zile atât de grele şi în faţa atâtor probleme cari re- Iclama toate preocupările? Desigur că nu. Toate astea nu pot folosi decât dezagregării tuturor forţelor reale şi pescuitorilor în ape tulburi. Să luăm bine seama, ALFA ! ■ A TACEA-TACERE Din Braşov se vesteşte că, întrebat de gazetari ce crede asupra felului cum se desfăşoară viaţa politică internă, d. Maniu a spus că deşi ar avea de spus multe, tace, fiindcă ştie că nimic din ce ar spune, nu sar publica. Aşa încât, sub Cenzură, d-sa conjuga: „a tacea—tăcere". Totuşi, la adunarea de la Braşov, la 17 iunie, va vorbi. Dar ce va vorbi, vor putea afla şi cei ce nu vor fi faţă? întrebaţi Cenzura. LA RADIO La Radio-difuziune domneşte de câteva zile mare emoţie. E vorba de „sancţiuni” pe urma emisiunei „conferinţei” prefectului de poliţie, care a fost o radio-confuziune urmată de o radio-tenziune. Pe viitor conferinţele la Radio nu se vor mai ţine după manuscrise, ci se vor difuza numai prin doze electro-magnetice autorizate de Cenzură! ■ SĂ SE CÂNTE !... Faţă de multiplele incidenţei provocate de rostirea de confe- rinţe la Radio, comitetul Soc. de Radio-difuziune examinează chestiunea ca pe viitor confe- rinţele să se cânte, dat fiind că partea cântată din programele de la Radio plictiseşte, e adevărat, dar nu provoacă incidente! OBICEIU Ministerul de comerţ participând la aniversarea Liceului Lazăr, un profesor voind să-i fie agreabil, l-a întrebat cum şia trecut clasele. — Prin compensaţie, a replicat d. ministru. RIGOLO — Ai autorizaţie? — Merge şi fără autorizaţie! Par’ că nenea Gavrilă a avut?! Mustrează-mă şi d-ta! Ăl O sută de mii de lire Curioasă e lumea asta! Zilele trecute, unul din birourile Ligii Naţiunilor publica o statistică oficială înfiorătoare: aproape 3 milioane de oameni au murit în anul trecut din cauza subnutriţiei, aproape 2 milioane s’au sinucis din cauza mizeriei. Pe de altă parte, s’au distrus cantităţi uriaşe de alimente ca să nu scadă preţurile! O societate, aşa fel organizată, merită să trăiască vecinie! Şi în timp ce oamenii, atâţi câţi fac azi umbră pământului, nu-şi pot găsi un rost în viaţă, nu numai părintele Capitalei noastre, d. Al. Donescu, dar şi miliardarul canadian Vance Millai, vrea ca fiecare femee să facă cel puţin o duzină de copii! Mai generos ca d. Donescu, care, la Parc, a plătit o mie de lei de bucată, canadianul a fixat un premiu de o sută de mii de lire sterline, acelei mame care, în timp de zece ani, de la 1926—1936, va scoate la lumină cei mai mulţi copii. E lesne de înţeles, că un premiu atât de mare a stimulat toate energiile virile ale Canadei şi de 9 ani e o întrecere extraordinară în fabricaţie! Unele furnizoare, lucrând neloial, s’au apucat să facă doi câte doi! Astfel d-na Kenny desfide orice concurenţă, căci până acum de trei ori a născut gemeni! Cu ce material lucrează, ce metode întrebuinţează ca să ajungă la asemenea rezultate, bine ’nţeles nu destăinueşte nimănui. E secret profesional! Până acum d-na Kenny are în depozit, 6 copii (trei perechi de gemeni) şi alţii din fabricaţie simplă, adică câte unul în cei 8 ani! E aproape sigur că d-na Kenny va incasa premiul, căci oricât ar mai pedala concurentele, e greu ca în 18 luni cât mai sânt până la încheerea concursului, s’o ajungă ! Chiar şi în Canada, deocamdată tot 9 luni trebue pentru livrarea unui copil! Dar vedeţi cu ce se ocupă miliardarii? Sânt prea puţini oameni pe pământ! Prea puţini şi prea au de toate! DEŞCA Mai puţini studenţi Consiliul interuniversitar, lucrând sub preşedinţia d-lui dr. C. Angelescu, ministrul instrucţiunii publice, a hotărît limitarea numărului de studenţi la universităţi. Iată, dar, închis drumul spre cultura superioară pentru marea mulţime a tinerilor absolvenţi de liceu într’o ţară în care nu ne putem, desigur, plânge de un plus de învăţătură. Se limitează numărul studenţilor la medicină in ţara în care mor, copii şi tineri* *oşi de boale, fără asistenţă medicală, în loc să se impue viitorilor absolvenţi un stagiu la sate înainte de obţinerea liberei practice la oraşe. Se limitează numărul studenţilor la filozofie, în ţara în care catedrele de specialitate sunt ţinute de absolvenţii altor facultăţi şi unde mai asistăm la anomalia funcţionării profesoarelor la gimnazii de băeţi. Mărturisim că nu înţelegem măsura afară de cazul când ea ascunde ceia ce nu se spune făţiş. Guvernul şi consiliul interuniversitar vor să aplice „numerus clausus”, triind, prin limitarea numărului studenţilor şi prin examen, pe tinerii absolvenţi ai liceelor, pe pragul învăţământului superior. Alta trebuia să fie măsura departamentului instrucţiunii publice şi anume reformarea întregului nostru învăţământ. Avem multe, foarte multe licee şi gimnazii. Absolvenţii liceelor, după opt ani de studii, sunt destinaţi învăţământului superior. Aşa au fost educaţi de mici. Dacă se limitează numărul studenţilor, unde se vor duce absolvenţii a opt clase de liceu ?Ce vor face? Ce pot face? Meserie? Ce meserie? Cum se vor putea hotărî, acei înaintea cărora se închid ermetic porţile universităţii, să înveţe o meserie? Vor fi noui şi legitime agitaţii in lumea tineretului căruia i se interzice dreptul de cultură şi vom asista la un nou exod al tineretului peste hotar şi Se va putea opri să-şi exercite profesiunea un licenţiat de la Sorbona, sau un inginer de la Paris? Ministerul instrucţiunii publice, dacă vrea să oprească tineretul la pragul facultăţilor, să limiteze numărul gimnaziilor şi al liceelor şi să creeze şcoli practice în care să se înveţe meserii, nu carte. Astăzi, învăţământul profesional nu există la noi. Şcolile cari există sunt organizate ca acum patruzeci de ani şi absolvenţii, lor sunt, pur şi simplu, nişte declasaţi cari şi-au pierdut de asurda vremea în şcolile de meserii ale Statului. Când reforma învăţământului va fi fapt împlinit, limitarea numărului studenţilor va veni, fără siluire, în mod normal. L. T. A. Ministrul de extenni lată-l pe înlocuitorul lui sir Jeanin Simon la conducerea ministerului de externe englez. Se aşteaptă din partea d-lui Hoare o atitudine mai fermă, mai puţin indecisă ca aceea a predecesorului său. Deocamdată d. Hoare e bine dispus. N’a luat încă contact cu marile greutăţi ce-l aşteaptă. DL SAMUEL HOARE Sânge de creştin In Gemnania aparte un violent pamflet antisemit ,"„Der Stürmer” care duce campanii de un nivel moral atât de scăzut, încât, de ruşine, d-rul Goebbels, ministrul propagandei, care e un om mai subţire, a ordonat de câteva ori confiscarea foaiei. Acum câteva luni „Der Stürmer", a vroit să reediteze legenda abjectă a omorului ritual şi a publicat un număr special cu diverse desene, reprezentând nişte indivizi cari întind pe masă un copil, îl tac şi cu un fel de pai, îi sug sângele, foarte liniştiţi şi foarte satisfăcuţi, de parcă ar suge un mazagran! Imediat, pamfletul a fost confiscat, deşi directorul acestui ziar, Iulius Streicher, e unul din cei mai vechi luptători naţional-socialişti, prieten personal al lui Hitler, şi ocupă o situaţie oficială, fiind guvernatorul Franconiei. Dar ceeace nu s’a putut nici chiar în Germania hitlerista, s’a putut foarte uşor la noi. Eri, cititorii unei foi antisemit care apare de câteva săptămâni ! Capitală, au avut plăcerea profundi estetică de a admira în mijlocul paginei a I-a, unul din clişeele confiscate pamfletului nemţesc. A fost ales cel mai sugestiv: 5 indivizi bărboşi şi cu perciuni, se delectează sugând sângele unui copilaş care zace întins pe o masă. Dacă clişeul ar fi prevăzut de muzicuţă, s’ar putea auzi şi plescăitul de plăcere al bărboşilor, dar în aceste zile toride, nu recurg la un şpriţ sau un lapte bătut la ghiaţă şi se răcoresc cu sânge de creştin supt direct de la sursă, adică proaspăt şi fierbinte!... Aşteptăm şi clişeul Nr. 2, căci sucursala din Bucureşti a ziarului lui Streicher, trebue să ne arate şi ce fac evreii cu carnea de creştin, cu cotletele şi muşchiuleţii! Ei sunt, prea lacomi şi prea nu renunţă la nimic, casă credem că se mulţumesc numai cu sângele. In această privinţă putem destăinui faptul precis că nainte de a părăsi Germania hitleristă, Einstein singur a mâncat un copil cu păr cu tot! Iar despre descoperitorul Neosalvarsanului, profesorul Ehrlich, se ştie în lumea ştiinţifică iniţiată, că nu se apuca de lucru în laborator înainte de a da de duşcă un pahar cu sânge de creştin ! Se plâng unii că cenzura îngreuiază viaţa presei noastre. Doamne, când „Der Stürmer” poate publica la Bucureşti ce nu i se îngăduie la Nuernberg, a mai murmura înseamnă un act de ingratitudine de neiertat! MAXIMIN In tabăra cămăşilor de din Etio Aspecte din ţara Negusului Ziarele mari din toată lumea sunt, pline cu reportagii privind situaţia din Etiopia şi conflictul italo-abisinian. Telegramele agenţilor oficiale anunţa zilnic transporturi mari de trupe spre viitorul front, iar reporterii fotografici au ocazia, să prindă pe pelicule cete de oameni voioşi cari par voioşi şi cari pleacă spre o soartă puţin sigură, pe un front care nu va fi mai puţin crud şi barbar decât cel din Europa. Masseie acestea de cămăşi negre, sunt fascinate de verbul înflăcărat al Ducelui, astfel că starea lor sufletească este explicabilă. Promisiunile pentru cei ce pleacă nu se precupeţesc. Fiecare soldat ştie, că după terminarea ostilităţilor, va fi împroprietărit pe terenul cucerit. Ducele face o politică colonială după tipicul vechii Roma. Trupele trimise în Etiopia sunt formate numai din oameni tineri, viguroşi, cari vor forma viitoarele colonii în ţinuturile cucerite. IN TABERE Trupele italiene trimise în colonii, sunt formate mai ales diin specialişti tehnicieni, cari au misiunea să stea în ajutorul trupelor formate din indigeni, sub comanda italienească. Soldaţii primesc o solda de treizeci de lire pe zi, sumă care este sporită proporţional cu gradul. In cantonamente viaţa soldaţilor este foarte plăcută, iar riscurile pentru moment nu există. Disciplina nu este atât de severă pe cât s’ar părea şi fiecare soldat în parte esteconvins, că ostilităţile se vor termina cu pierderi foarte mici, în scurtă vreme, deoarece un abil serviciu de propagandă răspândeşte printre ei ştiri cari au tendinţa sâ reprezinte pe abisinieni ca pe nişte barbari, lipsiţi de orice organizare militară, Nimic mai puţin adevărat. Trupele abisiniene cu tot aspectul lor de dezordine, sunt bine înarmate şi mai ales foarte devotate şefilor lor. Devotamentul acesta nu cunoaşte margini, astfel că măcelul în perspectivă va fi mult mai crunt decât şi-l imaginează chiar şi cei mai pesimişti pacifişti. PRIN ŢARA NEGUSULUI Etiopia este, fără îndoială, ţara proceselor. In nici o ţară din lume nu există..atâţia judecătorii şi împricinaţi ca în ţara urmaşilor reginei din Saba. Motivul acestei stări de lucruri este foarte simplu. Ţara este lipsită de o organizare temeinică şi cum împricinaţii cari se întâlnesc întâmplător odată în zece ani, sau poate chiar odătă în viaţă, caută să tranşeze imediat diferendele dintre ei. Pentru orice fleac abisinianul face apel la judecători. Zilele cele mai bogate în procese sunt acele în care are loc bâlciul din Addis-Abbeba. ■indigenii, foarte cârcotaşi şi ■violenţi din fire, găsesc nenumărate motive ca să compară în faţa judecătorului. Dacă un băştinaş constată că vita abia cumpărată are vreun viţiu, dacă vasul cumpărat este 'sparţi, scandalul isbucneşte 'imediat şi nu rareori se termină în sânge. Dacă incideatul tinde să se aplaneze pe cale paşnică, atunci litiganţii fac apel la judecătorii extrem de numeroşi cari se află chiar în cuprinsul bâlciului, adăpostiţi sub umbrele, sau la umbra vreunui zid. : UN PROCES Iată, de exemplu, doi litiiganţi car îi alarmează piaţa cu strigătele lor guturale. Din întâmplare incidentul nu se terminăcu argumente contondente şi ambii se hotărăsc să facă apel la judecată. Un judecător bărbos şi cupicioarele goale aşteaptă, ca orice comerciant, clienţii. .Şedinţa începe imediat, iar părţile îşi apără fiecare interesele fără avocat. Scandalul continuă şi în faţa judecăţii. Bineînţeles că litiganţii au trebuit să plătească înainte Continuare în pag- a II-a Citiți în pag. 6: Cum se aplică legea pentru utilizarea personalului românesc . 1 / ameninţat să-şi închidă porţile Eforturi pentru crearea unei pleiade de tineri savanţi Unul din cele mai de seamă instituţii de cultură din întreaga lume, a cărei existenţă face onoare nu numai Franţei dar şi civilizaţiei în genere şi care a adus cele mai mari servicii lumii, se află actualmente într-o situaţie din cele mai critice. Cercurile intelectuale şi-au exprimat încă de acum câtva timp îngrijorarea. S’a afirmat la un moment dat că, din cauza crizei, Institutul Pasteur — deoarece despre el e vorba — va fi obligat să-şi închidă pur şi simplu porţile. Faţă de această stare de fapt, ziarele au dat alarma, iar confratele parizian „L’Intransigeant’’ a deschis o interesantă anchetă. Iată ce declară în această privinţă d-rul Louis Martin, eminentul director al Institutului. „Este exact că Institutul Pasteur se află într’o situaţie neliniştitoare. Toţi savanţii aflători actualmente aci sunt cu mult prea înaintaţi în vârstă, iar alţii cari să-i poată eventual înlocui nu, prea se văd deocamdată nieăeri. Această eventualitate par a fi din ce în ce mai neliniştitoare. E nevoe să se recrutezi un nou personal. Or, încă din timpul războiului, tinerii medici au preferat să se îndrepte spre alte ramuri mai lucrative ale medicinei şi ale clinicei, decât spre lucrările de cercetări ştiinţifice ale Institutului Pasteur. In afară de aceasta, avem nevoe de savanţi nu numai pentru Institutul Pasteur din Paris, dar şi pentru celelate Institute din Lille, Saigon, Nha-Trang, Hanoi, Pnompenh, Hué, Tananarive, Tunis, Alger, Tanger, Casablanca, Dakar, Kindia şi Brazzaville. Pe de altă parte, Institutele Pasteur din celelalte ţări, cum sunt cele din Atena şi Teheran, ne cer şiele savanţi. Alr fi destul de regretabil dacă nu le-am putea trimite. Iată pentru ce am hotărît să facem o nouă încercare, în urma căreia sperăm să reuşim. După cum ştiţi, criza a atins tot atât de cumplit şi medicina ca şi celelalte profesiuni. Speram totuşi, că tinerii medici vor consimţi să lucreze alături de noi. Pentru aceasta e nevoie însă, ca medicilor lipsiţi de mijloace să li se acorde burse. Or, Institutul Pasteur nu e un aşezământ de Stat. El a fost recunoscut numai ca o instituţie de utilitate publică, prin legea din 4 iunie 1887. Institutul Pasteur are deci o personalitate civilă, iar veniturile lui provin exclusiv din donaţiile şi legatele pe cari le primeşte,, dur beneficiile pe cari le poate realiza din vânzarea serurilor terapeutice, a vaccinurilor pasteuriene şi atâtor interesanţi fermenţi pentru diverse industrii. Imediat după război, Institutul Pasteur şi-a văzut, ca oricare alt rentier, capitalul amputat şi veniturile diminuate. Actualmente el dispune de un buget care abia poate acoperi plata personalului şi cheltuelile necesitate de cercetările ştiinţifice în lucru. Am fost în parte nevoiţi ca, în semn de omagiu pentru regretatul maestru d-rul Roux, în locul unui monument să dăm altă destinaţie fondului, creind o serie de burse cari să-i poarte numele. In acest sens am format un comitet care să lanseze o subscriere naţională pentru „Fundaţia Roux”. Sperăm că fiecare fracez, atât din metropolă cât şi din colonii, îşi va face un punct de onoare de a subscrie la acest fond, după mijloacele fiecăruia, însuşi preşedintele republicii a ţinut să pre-zideze acest comitet, din care fac parte membrii marcanţi ai guvernului şi intelectualităţii. Modul de subscriere e cât se poate de simplu. S-au creiat un fel de timbre cu efigia subscrierii. Aceste timbre vor fi puse în vânzare şi în şcoli. Vrem să amintim copiilor că d-rul Roux, graţie serului său antidifteric, a salvat vieţile la milioane de micuţi ca şi ei. Iată de unde încep eforturile comitetului de iniţiativă. Am făcut în aceiaşi măsură apel la consiliile generale şi la consiliile municipale. Am cerut şi special consiliului general şi consiliului municipal al Senei să voteze un număr oarecare de burse. Sperăm că şi Lyonul şi Marsilia, precum şi celelalte mari oraşe vor urma exemplul. Director Charlety a binevoit să ne dea sprijinul său atât de preţios. Acum câteva zile d-sa a convocat toate personalităţile de seamă ale Universităţii din Paris, făcând apel la sentimentele lor în vederea susţinerii „Fondaţiei Roux”. Acelaşi sprijin ne-a acordat şi cardinalul Verdier. Cu prilejul comemorării morţii marelui Savant, la 3 Noembrie viitor, va recomanda tuturor credincioşilor din întreaga Franţă să participe la subscriere, autorizând vân- zarea timbrelor la intrarea fiecărei biserici. Faţă de acest curent de simpatie sperăm că subscripţia — în ciuda crizei cumplite de azi — va permite Institutului Pasteursă-şi recruteze un nou personal, dovedit pe zi ce trece din ce în ce mai indispensabil”. Fărarindoială că mişcătorul apel al d-rului Martin va aduce roade frumoase.