E. Lupu: Gambuzino sau căutătorii de aur (1891)
1162 GAMBUZINO SAU CĂUTĂTORII DE AUR Cook poseda o moştenire de la tatal său, câmpie largă se întindea la marginea un platero de aur, care trebuea găsit, luat din mânele Indianilor şi exploatat. In timpul de faţă intreaga companie de vreo 50 de omeni se găsea in orăşelul mexican, Tubac in statul New-Mexico, acolo caravana stătu, ca să complecteze încă cu vr’o 10 vânători, se cumpere pădure!; iarba cam uscată, arsă de spre acoperea câmpia; numai in apropierea pârâului verdeța vie, făcea contrast cu cealaltă parte și parcă te poftea să te odihnești aci. De bună seama pe o movilă de cârtiță ședea alt prieten al nostru, Miron, și cu băgare de proviziunile necesare, și după asta să seama privea spre poalele pădure!, plece spre Liano-Estacado, să treaca aceasta zahara americană ca să ajungă ! dar ce fel de bou, și de unde pe lovi sfirșit la munți! Perduțî, unde era j curile astea? Asemenea întrebări isî mina de aur a vânătorului. Fraţi! Lupu ! facea tinerul Lupu, adosând cu palinainte de a sta faţă in fată cu adeve-1 mele ochii, ca să’i apere de razele seratele primejdii, fu trimis! de șeful carelu!. — Tocmai, e un dobitoc, dar nu — Sau mi se părea, sau e un bou... ravancî la o încercare, la o vânătore de bufale. Să-î urmărim si no! in întreprinderea lor. Surele trecuse de amiad. Iorgu de pe Colină nu vedea nici o umbră de samănă parcă la bou, mai de grabă e un bivol... Băetanul nu veduse incâ nici un bufalo și nu putea recunosce, ce fel de dobitoc incet, păscând se apropia om, ca să apară pe suprafaţa netedă de pârâu, a prerie acoperite cu iarbă naltă şi desă. De urât şi foame el scotea din geantă câte un pesmet, şi rodându-l mereu privea orizontul. — Nu stiu ce să mai plic, gândea băetanu, ne-am despărțit de dimineața, pentru că după prânz să ne întrunim pe colina asta, dar văd că nici Alecu, nici Miron nu vin ; s’o fi întâmplat ore ceva? — In orîce caine ascund, să nu fine zorescu ca să nu fugă, și zicând asta vânătorii nostru se sculă de unde ședea, găsi un șanț in care se tologi, ridicând din când in când capul ca să varia ce face dobitocii. Dac’ar fi ştiut ci la ce primejdie se expunea dorind a se întâlni cu asemenea vânat ar fi fugit si Tar fi lăsat in pace. Bisoniî, bufalo sau bo! sălbatec! se ţin de obiceiu in ciredi ma! mic! sau ma! mar!, singuratic! umblă numaî buhai! bătrân!, care din cauza răutăţe!lor nu sunt suferit!in cireda şipot fiice, daţi afară din societatea semenilor sei. Vânătorii, chiar ce! ma! curagios! feresc a se întâlni cu asemenea bufale şi preferă ma! bine sa’! ocolesc decât să tragă asupra lor. Numai lovit în ochii sau inimă poci să fi! sigur că • *• La cinci chilometri de la colină, o ! Tăi ucis. El stătu pe gânduri vr’o câtva timp, pe urmă scoase un petic de hârtie şi scrise pe dânsul : «Am fost, v’am aşteptat, n’am venit;me «duc să ve caut; dacă veniţi nu ve mai «duceţi. «Trei ceasuri p. m. Al vostru, Iorgu Lupu.» Aceasta scrisoare a infipt’o intr’o plantăuscată ca să se vadă de departe și luându’șî pușca plecă.