Th. M. Stoenescu: Ștefan cel Mare (1892)
ŞTEFAN CEL MARE. NUVELĂ ORIGINALĂ I. CONSPIRAŢIA. SPIONUL ŞI CĂLUGĂRUL. Era intr’o zi de Jos-Mare. Toţi locuitorii Sucevei erau puşi în mişcare. De la mic pană la mare aveau pe feţe zugrăvită o nelinişte grozavă. Ar fi crezut, cineva că turcii sunt la hotarele Moldovei, şi că toţi se temeau de o nenorocire, atât de mare era fierberea între poporul moldovenesc, între demnitari mai ales, nu era fierberea atât de mare, pe cât erai întâlnirile lor politice, ale căror scopuri nu erau ca cele de astăzî, și luptele lor de partizî nu însemnau : „scolă-te tu să sestiiu, — ci era vorba de aducere la domnie pe un domn seu altul, — și fie-care partidă susținea pe alesul șeii, nu pentru că aveaut să aştepte de la densul speculațiunî mari și favoruri înalte, — dar pentru că fie-ce partidă avea credință că prin alegerea sa va face bine țărel și va lucra spre mărirea neamului. într’o astfel de fierbere se aflau cele două partide mari din capitala Moldovei, când Ștefan, fiul fostului Bogdan-Vodă, venea cu oiste din Muntenia, cu scop de a resturna pe Petru Aron-Vodă, care era atunci