Magazin, ianuarie-iunie 2009 (Anul 52, nr. 1-25)

2009-01-15 / nr. 2

Nr. 2 (2668) SĂPTĂMÂNAL CULTURAL - ȘTIINȚIFIC INDEPENDENT ■ Cea mai infidelă amantă a omului este Speranța. Те înșeală zilnic și totuși trăiești cu ea toată viața. William Shakespeare . Despre greșeli. Prima oară e întâmplare. A doua oară e din greșeală. A treia oară se cheamă prostie. Jerome K. Jerome TROȚKI profetul înarmat Cine are nevoie de Eminescu ^^kunt, iată, 159 de ierni de RV când, într-o zi înghețată N­ de Gerar venea pe lume А [UNK] fiul cel ager la minte,­­ priceput la stih și înverșunat la vorbă al căminarului Eminovici. Și multe ierni s-au scurs de când el ne-a părăsit, lăsând în urmă, drept moștenire, cea mai frumoasă alcătuire a limbii românești din câte s-au făurit vreodată. Dar astăzi am uitat de Eminescu. Și cine mai are nevoie de el? Privim în jur și vedem o lume la fel de străină și de rece față de poezie și de sensibilitate ca și­­ iama de-afarâ. Dar iama de-afara va trece, iamna din oameni le va potopi poate mereu sufletele rethegite de frigul unei veșnice tranziții, în care continuă să fie lacomi, egoiști și robi ai unui mercantilism feroce, zeloși închinători la zeul risipei, care le șoptește ispititor prin supermarketuri, pe ritmuri amețitoare, obsedante și subliminale: consumă, consumă, consumă... Cine mai știe astăzi de viersul divin al poetului nepereche, într-o astfel de lume? Poate liceeni, sfioși, cu tuleie abia mijite, care-i strecoară iubitei, în bancă, alături de un trandafir și câteva rânduri dintr-o poezie eminesciană. Dar pe aceștia îi numesc pe degete, într-o mare de tineri cu mințile maneli­­zate, pentru care singurele versuri cunoscute au în coada, neapărat, „să moară dușmanii/când eu număr banii”... Poate oamenii altor gene­rații, care au învățat să-l iubească pe Eminescu în timpurile de restriște, când îi citeau poeziile la lumina lumânării, tremurând de frig, și găseau în ele un balsam, o alinare pentru toate suferințele lor. Poate dascălii, mereu batjocoriți, singurii de la care elevii mai pot afla câte ceva despre gloria altor vremuri... Prea puțini sunt, totuși, cei care își mai amintesc de Luceafăr, prea puțini cei ce mai îndrăznesc să ridice ochii spre stele. Ca pe un Christ răstignit a doua oară, de s-ar întoarce acum printre oameni, ei l-ar primi pe Eminescu la fel de reci și de neîndurători ca și acum un veac și jumătate. Condeiul său acid i-ar înfiera pe toți, așa cum făcea și acum o sută și ceva de ani. Dar cui i-ar păsa? Lumea de azi nu s-ar schimba cu nimic și nici cuvintele frumoase, nici invectiva spumoasă n-ar putea schimba niște oameni ce nu vor să fie schimbați. Așa că tu, Eminescu, poetule al neamului nostru, rămâi să-ți porți nemurirea între aștrii cu care te asemeni, lăsându-ne dară pe noi, biete „muști de-o zi pe-o lume mică de pe măsură cu cotul”, să ne trăim mai departe efemerele plăceri, într-un timp în care poezie înseamnă­­ vai, câtă dreptate avea sărmanul Dionis -sărăcie... Consultași fără plată INIMA se tratează cu somn Scrisoarea I Id I (fragmente) de Mihai Eminescu Fericească-i scriitorii, toată lumea recunoască-l... Ce-o să aibă din acestea pentru el, bătrânul dascăl? Nemurire, se va zice. Este drept că viața-ntreagă. Ca și iedera de-un arbor, de-o idee i se leagă. „De-oi muri - își zice-n sine - al meu nume o să-l poarte Secolii din gură-n gură și l-or duce mai departe. De a pururi, pretutindeni, în ungherul unor crieri Și-or găsi, cu al meu nume, adăpost a mele scrieri!" O, sărmane!­­Și tu minte câte-n lume-ai auzit, Ce-­i trecu pe dinainte, câte singur ai vorbit? Prea puțin. De ici, de colo de imagine-o fâșie, a­re o umbră de gândire, ori un petec de hârtie. Și când propria ta viață singur n-o știi pe de rost, o să-și bată alții capul s-o pătrunză cum a fost? Poate vrun pedant cu ochii cei verzui, peste un veac. Printre tomuri bracuite așezat și el, un drac. Aticismul limbii tale o să-l pună la cântări. Colbul ridicat din carte-­i s-o sufla din ochelari Și te-о strânge-n două șiruri, așezându-te la coadă, în­tro notă prizărită sub o pagină neroadă. Poți zidi o lume-ntreagă, poți s-o sfarămi... orice-ai spune, Peste toate o lopată de țărâna se depune. Bibuc Mâna care-au dorit sceptrul universului și gânduri­le-au cuprins tot universul încap bine-n patru scânduri.. Or să vie pe-a ta urmă în convoi de-nmormântare, Splendid ca o ironie cu priviri nepăsătoare... Iar deasupra tuturora va vorbi vrun mititel, Nu slăvindu-te pe tine... lustruindu-se pe el Sub a numelui tău umbră, iată tot ce te așteaptă. Ba să vezi... posteritatea este încă și mai dreaptă. Neputând să te ajungă, crezi c-ar vrea să te admire? Ei vor aplauda desigur biografia subțire Care s-o-ncerca s-arate ca n-ai fost vrun lucru mare. C-ai fost om cum sunt și dânșii... Măgulit e fiecare Că n-ai fost mai mult ca dânsul. Și prostatecele nări Și te umfla orișicine în savante adunări Când de tine se vorbește. S-a-nteles de mai nainte C-o ironică grimasă să te laude-n cuvinte. Astfel încăput pe mâna a oricărui, te va drege, Rele-or zice că sunt toate câte nu vor înțelege... Dar afară de acestea, vor căta vieții tale Să-i găsească pete multe, răutad și mici scandale - Astea toate te apropie de dânșii... Nu lumina Ce în lume-ai revărsat-o, ci păcatele și vina. Oboseala, slăbiciunea, toate relele ce sunt într-un mod fatal legate de o mână de pământ. Toate micile mizerii unui suflet chinuit Mult mai mult îi vor atrage decât tot ce ai gândit. , M­U­R­E­Ș TĂUGU MUREȘ j I SUDOKI jocul săptămânii: 6?? 11 0­ 2 53 £;Li­ Я­ 6 1 4< G \f 3 P­i_2_ i­1 Я 5 .\ 7 5iК t i1 2 3 €] ч Lih8 7 ? Regula e simplă: orice rând, orice coloană și orice pătrat de 3x3 căsuțe trebuie să conțină, o singură dată, fiecare cifră cuprinsă între 1 și 9. Soluția în numărul viitor 1 02 8I 2 1 2 ^Я 3 3ÎU­r?7<1 5 12 5 -? 1 Я

Next